"Frumuseţea va mântui lumea" (Dostoievski) „E multă frumusețe în lume, dar oamenii orbi nu o văd. Înclinarea spre a face răul e atât de puternică încât, pentru a o învinge, a fost nevoie de marea dragoste şi jertfă a Dumnezeului întrupat.” (Ernest Bernea)
Recent s-au împlinit 26 de ani de la trecerea la Domnul a marelui român Petre Ţuţea, care a spus „Definiţia mea este: Petre Ţutea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă”.
Totuşi, în amintirea marelui român, a cărui zi de comemorare a urmat Zilei Naţionale, nu s-a pomenit nimic în mass-media principală. Ziua Naţională este celebrată fastuos – deşi, an de an, discursurile politicienilor, paradele şi ospeţele în pieţele publice reuşesc tot mai puţin să consoleze sufletul românului îndurerat că a ajuns „străin în propria ţară” -, se rostesc discursuri sforăitoare, totuşi, se pare că se doreşte ca marii români, şi valorile pentru care s-au jertfit aceştia, să fie tot mai puţin prezenţi în memoria şi sufletul românilor. Mai mult, prin legea adoptată în 2015, nu mai avem voie să vorbim despre ei şi despre jertfa lor, a celor care au pătimit în temniţele comuniste, aceştia fiind condamnaţi a doua oară.More
Întorşi de departe, cu inima frântă, Ne este gândul la cei ce s-au dus. Rugămu-Te, Doamne, adună-i pe ei de sus, Părtași pentru ziua cea sfântă.
Cu duhul vor trece în chip de lumină Prin tara cu cântece multe Și-n ceasul acesta vor sta să asculte La veacul ce încă suspină.
Și-n zborul albastru de peste morminte Prin țarini cu gropi fără nume, Durerea din ochii bătrânelor mume Vor șterge-o cu palma fierbinte.
Și-ntorși întru Tine, sub bolta înserării, Ca în mâini nevăzute de-Arhangheli Va arde lumina din sfintele candeli Umplute cu lacrima țării. (Mihai Buracu)
Această zi de sărbătoare, în care omagiem idealul de unitate naţională, pentru care s-au jertfit strămoşii noştri, ne oferă prilejul să reflectăm mai mult la ceea ce ne-a unit de-a lungul istoriei şi la minunea prin care a dăinuit acest neam aşezat „în calea tuturor răutăţilor”, cum nota cronicarul Miron Costin. Dar, dincolo de parade militare şi ospăţuri în pieţele publice, care încalcă postul Naşterii Domnului, reuşim oare să mai refacem, pe plan sufletesc, la nivel profund, comuniunea între români? Ea are ca temei conştiinţa noastră de sine, care a fost atât de mult slăbită, conştiinţa destinului nostru comun: „Ceea ce constituie un neam este o unitate superioară, de ordin metafizic, o unitate de destin istoric, în care pământ, sânge, trecut, lege, limbă, datini, obiceiuri, cuget, credinţă, muncă, stăpânire sunt contopite ca temeiuri ale comunităţii de soartă”, scria Mircea Vulcănescu. Dar câte dintre aceste valori tari, ca temeiuri ale unităţii noastre, ne mai însufleţesc şi ne mai unesc astăzi? Avem motive să ne întrebăm de ce ne-au însufleţit atât de tare nişte alegeri care au împărţit ţara în două Românii după nişte criterii false.More
“Citeam mai de demult că războiul, acest ospăț al morții, este o lecție a istoriei pe care niciodată popoarele nu şi-o amintesc îndeajuns, deși, în cazul nației românești, cel de Independență de la 1877 ar trebui definit drept actul prin care am rezistat nedreptăților cu prețul sângelui, câștigându-ne independența față de puterile asupritoare prin jertfa a peste zece mii de confrați.
“Românii nu sunt nicăieri colonişti, venitúri, oamenii nimănui; ci, pretutindenea unde locuiesc, sunt autohtoni, populaţie mai veche decât toţi conlocuitorii lor”. Rasa istorică formatoare a acestei ţări este “acel neam de oameni, acel tip etnic care, revărsându-se de o parte din Maramureş, de alta din Ardeal, a pus temelia statelor române în secolele al XIII-lea şi al XlV-lea, şi care, prin caracterul lui înnăscut, a determinat soarta acestor ţări, de la (anul – n.n.) 1200 şi până la (anul – n.n.) 1700. Nu există nici o deosebire între rasa română din Muntenia, Moldova, din cea mai considerabilă parte a Ardealului şi a Ţării Ungureşti. E absolut aceeaşi rasă, cu absolut aceleaşi înclinări şi aptitudini”. (Mihai Eminescu, Curierul de Iaşi, noiembrie 1876, în Opere, vol. IX). „Există multe indicii, atât în numirile localităţilor şi râurilor, precum şi în alte împrejurări, care denotă o unitate a neamului românesc preexistentă formaţiunii (formării n.n.) statelor noastre” (Mihai Eminescu, Timpul, 1 aprilie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 122).
“Cel care luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu şi Neamul său, pentru părinţii, moşii şi strămoşii săi ca şi pentru urmaşi, nu va fi învins niciodată, chiar de va muri pentru cauza cea dreaptă. Câteodată, pe această linie a neamului se ridică numai indivizi izolaţi, părăsiţi de generaţiile lor. În momentul acela, ei sunt neamul. Ei vorbesc în numele lui.” (Părintele Iustin Parvu )
“Prin Ortodoxie ne-am păstrat credinţa creştină de la început, sau adevărata credinţă, primită odată cu începuturile existenţei noastre ca neam, această credinţă constituind astfel o componentă esenţială a spiritualităţii noastre. (…) Ortodoxia ne-a menţinut ca un neam unitar şi deosebit, cu un rol important între popoarele din Orient şi Occident. Ea ne-a dat puterea să ne apărăm fiinţa faţă de îndelungata ofensivă otomană, constituind un zid de apărare şi pentru popoarele din Occident, deşi, pe de altă parte, ne-a ajutat să ne apărăm fiinţa şi faţă de unele din popoarele vecine din Occident.
Fără Ortodoxie istoria noastră n-ar fi dobândit gloria din vremea lui Mircea cel Bătrân, a lui Mihai Viteazul, a lui Ştefan cel Mare şi a altor voieozi.” (Dumitru Stăniloe)
“Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.”
“Națiunea ta nu e numai națiunea de unde vii, ci aceea din care meriți să faci parte.
Primește în tine o viață întreagă sufletul neamului tău înainte de a avea pretenția că el să se îndrepte o singură clipă după un gând al tău.
«Frația» sentimentală dintre români trebuie schimbată într-un simț de unitate, cu toate urmările de solidaritate și muncă-mpreuna.
Unitatea națională fă-o în inimi, și de la sine se va scrie pe steag.
Cei ce au jucat pe mormântul nației noastre au căzut în el și s-au mirat că nu ne găsesc într-insul.
Nimic nu poate împiedica o nație de a se întoarce la unitatea ei primordială și necesară.
Morții se duc în pământ pentru a-l păzi.
La bucurie vin și străinii, în durere numai cei de un sânge și de o simțire.
Strămoșii trăiesc totdeauna: ori ca o dojană, ori ca o binecuvântare.
Nimic nu e mai tare decât un stat ce înfățișează o societate și nimic mai slab decât statul pe care societatea îl repudiază.” (Nicolae Iorga)
„Ortodoxia ne-a menţinut ca un neam unitar şi deosebit, cu un rol important între popoarele din Orient şi Occident. Ea ne-a dat puterea să ne apărăm fiinţa faţă de îndelungata ofensivă otomană, constituind un zid de apărare şi pentru popoarele din Occident, deşi, pe de altă parte, ne-a ajutat să ne apărăm fiinţa şi faţă de unele din popoarele vecine din Occident.
Fără Ortodoxie istoria noastră n-ar fi dobândit gloria din vremea lui Mircea cel Bătrân, a lui Mihai Viteazul, a lui Ştefan cel Mare şi a altor voieozi.
Dacă poporul nostru s-ar rupe de Ortodoxie, ar înceta rolul lui de punte vie între Orient şi Occident, dar şi caracterul de sinteză unică a spiritualităţii lui între celelalte popoare” (Dumitru Staniloae – De ce suntem ortodocși)
“Avem o tară unde au stăpânit odată
Vitejii daci, bărbaşi nemuritori
Şi unde stau de veacuri laolaltă
Izvoare, văi, şi munţi cu fruntea-n zări.
Avem troiţe sfinte, altare şi icoane,
Şi candeli ard cu mii de pâlpâiri.
Avem atâtea lacrimi şi prigoane
Că ne e plin pământul de Martiri.
Avem la Putna, sfânt şi viu cu duhul,
Pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut;
Şi azi – de-l vom chema să-nfrângă Apusul –
Va răsturna cinci veacuri de pământ.
Avem pe Brâncoveanu pildă tare,
Că pruncii lui sub sabie-au căzut
ca să păzească, fără de schimbare,
Credinţa dreaptă-n care s-au născut.
Avem Ardealul sfânt, pământul răstignirii,
Cu tunuri sfârtecat de cel viclean;
Avem Ierarhii sfinţi; pe Iancu şi martirii,
Pe Horea tras pe roată pentru neam.
Azi iarăşi te-au suit vrăjmaşii tăi pe cruce,
Ardeal cu trei culori împodobit,
Scriind deasupra “vina” ta, cu sânge:
Aceea că Ortodoxia ai iubit.
Avem un rai de Sfinţi, în temniţi daţi la moarte
Şi aruncaţi în groapă neştiuţi;
Dar astăzi, dând pământul la o parte,
Ies moaşte sfinte-n zeghe grea de deţinuţi.
E jertfa lor de veacuri mărturia
Ce strigă din morminte pân’ la noi,
Să apărăm cu râvnă Ortodoxia
Şi-acest pământ de Sfinţi şi de Eroi”
„Mult iubiţi prieteni,
Este o lună de când sunt în acest spital. Am fost rănit în ziua de 30 iulie la Mărăşeşti într-o grea luptă. Vă povestesc şi vouă pe scurt. În ziua de 30 iulie, ora 1 p. m. am plecat la contraatac asupra inamicului care venea cu forţe mari din direcţia sud via lui Negroponte. Am plecat cu compania cântând La arme; era un entuziasm de nedescris, sute de mitraliere secerau şi dintr-o parte şi din alta. Un glonte îmi perforează coapsa stângă; rănit destul de grav continuam conducerea atacului, însă la ora 6 vine un alt glonte şi din fatalitate mă loveşte în coapsa piciorului drept şi cad jos, căci acum nu mai aveam nici un picior, dar inima de român îmi era tot cu mine, strigam Înainte copii, să răzbunaţi pe şeful vostru; voinicii se aruncară din nou cu furie asupra inamicului şi-l respinge. În amurgul zilei vin brancardierii şi mă ridică istovit de orişice putere din cauza sângelui pierdut. Mă uit să văd pe Tep, dar nu-l văd, nu ştiu ce s-a întâmplat cu el. Se duce vestea ca fulgerul că Lt. Novac e rănit la ambele picioare.[…] colonel au să mă vadă.
Brancardierii mă duc la Dl Colonel. El mă încurajează zicând: Ai curaj căci suflete mari ca al tău nu pier. Te las cu bine. Acum sunt pe cale a fi vindecat.
Vă sărut cu toată dragostea,
Lt. I. Novac”
Carte postală militară
Sursa: Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Vrancea, Fond personal I.M. Dimitrescu, dosar 13/1917
Expeditor: Locotenet I. Novac, Spitalul Cantermir, nr. 471, Bârlad
Destinatar: Sergent I. Dimitrescu, Scoala de Ofiţeri de Rezervă de Infanterie, Botoşani
Data: 28 august 1917
Din Bianca Mărmureanu, Viaţa de front la 1917 reflectată în înscrierile cu caracter memorialistic şi corespondenţa privată a combatanţilor din armata română, Teză de doctorat, Universitatea Iaşi, 2011.
„O națiune care nu-și respectă trecutul și obiceiurile creștine, un popor care-și pierde credința și nu cultivă iubirea față de moșie și strămoșii săi este un popor condamnat la pieire” (Nicolae Iorga)
Recent s-au împlinit 26 de ani de la trecerea la Domnul a marelui român Petre Ţuţea, care a spus „Definiţia mea este: Petre Ţutea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă”. 
Regăsirea frumosului pierdut 
Recent Comments