Liga Distributistă Română “Ion Mihalache”

Distributismul românesc, o punere în  lucrare a puterii omului ca persoană

1. Distributismul este un mod de viaţă, o  existenţă concretă care acordă  prioritate omului ca PERSOANĂ şi  relaţiei „faţă către faţă“ dintre  persoane aflate în comuniune. Termenul „persoană“ îşi are  echivalentul îndepărtat în grecul  prosopon care înseamnă “sunt în faţă  către cineva”, “sunt în faţa cuiva”.

2. „Persoana este esenţialmente deschidere spre. Adică relaţie dinamică, respectiv ecstază, dispoziţie nativă de a veni în întâmpinare, de a se dărui“ (Mihail Şora).

3. Persoana este locul de întâlnire dintre eu şi celălalt. Persoana, spre deosebire de „individul atomizat“, are ca fundament intersubiectivitatea. Într-o ordine distributistă, avantajul fiecăruia se realizează „împreună“ cu al altora, şi nu „împotriva“ lor, cum se întâmplă în cazul bunului privat, nici făcând abstracţie de el, ca în cazul bunului public.

4. Deşi persoana face parte dîntr-o comunitate şi este orientată spre comunitate, ea nu este un fragment, o rotiţă dintr-un angrenaj precum individul atomizat –în şi prin ea însăşi, persoana este unitară şi integră, un univers.

5. Prin „binele comun“ distributiştii înţeleg răspândirea cât mai largă a bunurilor comune, materiale, spirituale, precum şi a idealurilor comune, care produc propăşirea fiecarui membru în calitatea sa de persoană. Binele comun nu se situează niciodată în afara comunităţii de persoane; el nu poate fi prilej de bucurie pentru unii şi de tristeţe pentru alţii, el nu poate fi adjudecat de unele persoane în defavoarea altora. Dacă individul atomizat se situează în afara relaţiei personale (înlocuită uneori de erzaţul relaţiei contractuale şi clientelare) şi vrea la fiecare pas să-şi impună voinţa individuală, persoana caută să se cureţe de rezistenţele egocentrice în vederea propăşirii binelui comun.

6. Fiecare distributist trebuie să se afirme ca persoană autonomă şi responsabilă. Împlinirea personală implică o autodepăşire, o ieşire din autosuficienţa mentală (ignoranţă, conformism, închistare intelectuală, pasivitate) şi din autarhia sufletească (egoism, pasivitate, indiferenţă, cinism) pentru a întemeia noi posibilităţi împlinitoare. Faptul de a fi împreună, faţă către faţă cu semenii mei, nu este un impediment în calea realizării mele personale, autonomia mea se întăreşte, nu se diminuează, în cadrul unor relaţii de încredere, colaborare, solidaritate şi dragoste dezinteresată.

7. Pentru homo oeconomicus (individul fragmentat şi izolat ce-şi urmăreşte doar propriile scopuri, modelul pe baza căruia sunt construite teoriile economice actuale) şi pentru homo sovieticusrelaţia cu oamenii şi cu lucrurile din jur este exterioară: indivizi atomizaţi, separaţi unii de alţii, sunt „reasamblaţi“ în mod artificial în groupes d’encadrement (celula de partid, brigada de muncă, comunitatea de consumatori, workteam-ul corporatist) creând o falsă comunitate şi o iluzorie solidaritate interpersonală în intregime dependente de principii, structuri şi obiecte exterioare (partid, stat, corporaţie, „satul global“, „piaţa liberă“, mărfurile pe care individul le cumpără).

8. Pentru omul ca persoană, relaţia cu Dumnezeu, Biserica, natura şi neamul său este internă identităţii sale. Relaţia personală este un dar divin pe care avem datoria să-l înmulţim. Am primit în dar mediul natural, darul familiei şi pe cel al comunităţii (neamului), fără de care nu am putea trăi. Pervertirea relaţiei personale duce la căderea în individualism iar lipsa relaţiei (distanţa, dusă până la separare) este de-a dreptul diavolească – de la grecescul diabolos = cel care separă).

9. La întrebarea „Cine sunt eu?“, răspunsul „Sunt fiul tatălui meu, sunt bănăţean, ardelean, sunt român, sunt ortodox“ stabileşte relaţia mea cu familia, Biserica, regiunea şi ţara strămoşească drept parte constitutivă a identităţii mele personale şi nu ca o legătura exterioară.

10. Distributismul românesc este una dintre practicile creştin-ortodoxe de existenţă în lume. Nu este însă o afacere privată a ortodocşilor. Distributistul este persoana-în-comunitate care se realizează pe sine prîntr-o împreună-lucrare cu celelalte persoane, îndreptată spre un bine comun şi o finalitate ultimă.

11. Distributiştii consideră că bunăstarea cetăţeanului român depinde în primul rând de calitatea relaţiilor personale. Ei luptă ca aceste relaţii să fie mereu îmbunătăţite, să nu fie pervertite în relaţii exterioare, cantitative şi instrumentale (relaţii mercantile, clientelare sau de tip mafiot).

12. Pentru a-şi păstra unicitatea şi neasemuirea persoanei sale, distributistul refuză supunerea faţă de ordinea impersonală a non-relaţiei (ordinea individualismului autarhic), a relaţiilor instrumentalizate (ordinea corporatistă şi tehnocratică) sau pervertite (relaţii imorale), refuză să mai fie un „oarecare“, „un lucru“ sau un „mijloc“.

13. Distributiştii români stabilesc o relaţie personală cu ecosistemul. Viaţa omului nu poate fi separată de viaţa lumii care-l înconjoară. Legătura mea cu aerul pe care îl respir, cu hrana pe care o consum, aici şi acum, nu este exterioară şi abstractă, este o relaţie internă şi concretă, vitală pentru mine, afectându-mi în mod decisiv sănătatea fizică, starea mentală, relaţia mea cu ceilalţi şi cu Dumnezeu. Iată de ce distributiştii se pronunţă în mod hotărât împotriva siluirii naturii şi luptă pentru menţinerea iar, unde este posibil, restaurarea ecosistemului natural – solul, apa, aerul şi biodiversitatea – în plan local şi naţional.

14. Fundamentul persoanei în lume îl constituie familia, biserica, comunitatea organică şi mediul natural.

15. Pentru distributişti comunitatea nu este un agregat de indivizi singuratici. Nici nu include toate relaţiile posibile cu toţi locuitorii globului. A te situa în relaţie personală, faţă către faţă cu aproapele tău înseamnă să împarţi cu aproapele darul unei comunităţi unice, cu graniţe bine definite, o comunitate organică, în care te bucuri de o istorie, limbă, tradiţie şi legi comune. Fiecare neam este încarnat într-o istorie, un loc şi o prezenţă reală şi are nevoie de modul său specific de existenţă personală. Precum persoana unică şi neasemuită, şi comunitatea de persoane nu se închide niciodată într-o cochilie, ci îşi doreşte să se depăşească pe sine prîntr-o deschidere spre alte comunităţi. Nici „depăşirea de sine“, nici „deschiderea“ nu înseamnă însă permeabilitate totală, ci selecţie. În comunităţile distributiste, degajate de elementele anti- sau impersonale domină relaţiile mutuale. Fiecare pierde dacă ceilalţi pierd, fiecare câştigă atunci când toti ceilalţi câştigă. Fiecare se simte acasă, într-o familie extinsă. Idealul distributist este cel al simfoniei pluripersonale în care fiecare persoană interpretează partitura sa, fiecare aducând o contribuţie concretă, fiecare beneficiind de aportul celorlalţi semeni ai săi.

16. Distributiştii susţin creşterea rolului politic şi economic al comunităţilor nongeografice în cadrul celor geografice (satul, oraşul, statul-naţiune). De pildă, asociaţiile profesionale şi cooperativele pot impune înalte standarde de performanţă şi responsabilitate în cadrul comunităţilor geografice, eliminând nevoia intervenţiilor birocrat-etatiste sau a intermediarilor parazitari. Distributiştii se pronunţă pentru stabilirea unei comunităţi de interese între aceste asociaţii aşa încât ele să conlucreze pentru propăşirea binelui comun.

17. Distributiştii români consideră că atât chipul persoanei individuale cât şi al ţării a fost sluţit de către comunism, politicile postcomuniste şi neoliberale. Colectivizarea şi industrializarea comunistă au distrus sistematic România interbelică, o ţară formată dîntr-o ţesătură deasă şi complexă de comunităţi organice şi asociaţii voluntare. Odată dezrădăcinat din temeiul şi rostul său, românul a fost reîncadrat într-o societate de masă prin mijloacele economice, poliţieneşti şi propagandistice de care dispunea statul comunist. Masificat, românul îşi pierdea posibilitatea de a trăi pe propriile sale picioare şi devenea o simplă unealtă în mâinile sistemului. După 1990, România globalizată şi EUropenizată a continuat să producă lonely crowds, mase de indivizi dezrădăcinaţi; ţara este în prezent un rezervor de resurse ieftine, umane şi naturale, pregătite pentru exploatare „utilitară“ de către o plutonomie globală care acţionează prin intermediul „administratorilor“ ei, plutocraţia locală.

18. Prin masificare, distributiştii înţeleg procesul de depersonalizare prin care omul este despuiat de calităţile sale divin-umane pentru a fi transformat într-o entitate abstractă (un număr, un cod, o „resursă umană“) şi interşanjabilă. Mai întâi este spartă în bucăţi coeziunea persoanei noastre, după care suntem parcelaţi în porţiuni utilitare (aşa numitele „abilităşi profesionale“) şi reintegraţi într-un „întreg“ construit artificial în baza unor inginerii economice şi sociale. Acele părţi din noi care nu slujesc intereselor Sistemului impersonal, de obicei sufletul, conştiinţa morală, spiritul critic, şi taina credinţei, sunt aruncate la gunoi.

19. Distributiştii consideră că masificarea şi pierderea autonomiei personale devin inevitabil, într-o lume dominată de globalism, marile organizaţii etatiste sau private, aferente lor, în care există concentrarea proprietăţii şi puterii în câteva mâini, plutocraţie şi plutonomie (economie în slujba plutocraţiei).

20. Distributismul românesc este un proiect economic şi cultural-politic de repersonalizare a României, o a treia cale, diferită şi de capitalism, şi de comunism, de organizare şi dezvoltare a societăţii românesti, cu accent pe binele comun (şi nu pe profitul obţinut oricum), pe altruism (şi nu pe egoism), pe cooperare (şi nu pe competiţia nesănătoasă), pe dreptate şi echitate socială (şi nu pe injustiţie şi inegalitate). O reînnoire a celei de „a treia căi“ inaugurate de România interbelică.

Câteva principii şi obiective economice

21. Distributismul este un personalism economic. O societate trebuie să aibă o economie bazată pe persoană, supusă persoanei şi în serviciul persoanei.

22. Paradigma distributistă implică echilibrarea societăţii şi a economiei în spiritul unui trai demn şi drept şi al unei societăţi organice. Ţelul ei este dezvoltarea unor persoane libere şi a unui popor încrezător în capacităţile sale. Pentru aceasta este nevoie ca principiul omului ca persoană, şi nu ca „resursă umană“, să guverneze toate domeniile vieţii economice, sociale, politice.

23. Distributismul urmăreşte respectarea demnităţii persoanei în toate laturile vieţii sociale şi economice, de la alocaţia pentru nou-născuţi până la pensie, de la educaţie până la îngrijirea sănătăţii. Într-o economie distributist-personalistă, bunăstarea este privită prin prisma sănătăţii organismului social, sănătate afectată de concentrarea capitalului şi, în consecinţă, a puterii, precum şi de nedreptate în distribuirea produsului muncii.

24. Distributismul este un sistem de practici economice în care proprietatea este folosită în primul rând pentru producerea de bunuri şi servicii necesare care servesc persoana-în-comunitate. O gospodărie ţărănească trebuie să producă hrană iar ţăranul să fie un producător agricol şi nu cel care urmăreşte doar să-şi vandă cât mai repede pământul dezvoltatorilor. O fabrică trebuie să facă profit din producerea de bunuri reale nicidecum din vinderea activelor unor fonduri speculative sau unei mari corporaţii care o va închide şi vinde bucată cu bucată. O bancă trebuie să finanţeze activitatea productivă şi nu schemele speculative. Privit din perspectiva distributistă, între micul editor, micul librar şi speculantul la bursă există o imensa diferenţă. Primii creează valoare pentru ei înşişi, familiile lor şi comunitate, în timp ce speculantul nu face decât să „extragă“ valoare fără să creeze nimic în loc. Distributismul privilegiază în mod net investiţiile productive în folosul persoanei-în-comunitate şi descurajează, prin toate mijloacele legale, investiţiile speculative care sifonează bogăţia creată de alţii sau de natură (cazul Roşia Montană). Astfel se produc nu numai bunuri materiale necesare unui trai prosper, ci şi un bun intangibil pentru supravieţuirea comunităţii: stabilitatea socială.

25. Distributismul îşi propune să asigure stabilitatea, echilibrul şi sustenabilitatea economică prin mijloacele pieţei libere.

26. Prin „piaţă liberă“ distributiştii înţeleg o piaţă competitivă care este stabilă şi sustenabilă datorită faptului că proprietatea productivă este larg răspândită în societate. Aceasta înseamnă că producţia oricărei mărfi este răspândită într-un număr de firme mici şi mijlocii suficient de mare pentru ca nici una să nu aibă puterea de a stabili sau influenţa arbitrar preţurile. Toate „acceptă“ preţurile şi nu le „impun“. Precondiţia „numărului vast de firme“ este un fundament al teoriei economice clasice, încălcat prea adesea în economiile lumii de azi.

27. Distributismul este un sistem de micro-proprietăţi. Într-un sistem distributist, vor fi predominante atelierele, firmele de familie şi micile gospodării şi ferme agricole; în cazul entităţilor mari, cum ar fi căile ferate, utilităţile publice sau băncile, acestea vor fi „mutualizate“, adică vor fi organizate într-o formă care să permită controlarea lor de către angajaţi şi clienţi, care devin acţionari direcţi (stakehoders).

28. O piaţă cu adevărat liberă combină logica profitului cu beneficiile sociale. În modelul „capitalismului sălbatic“ este perfect valabil să fii interesat numai de profit, fără să ţii cont de consecinţele sociale ale goanei după bani şi putere. Economia personalistă este o economie participativă, în care profitul este realizat în cadrul unui model de responsabilitate socială.

29. Distributiştii se opun cu hotărâre deplasării puterii economice de la nivelul persoanei la cel al marilor organizaţii impersonale (stat, corporaţii) sau al oligarhiei care concentrează capitalul şi proprietatea. Ca obiectiv strategic, un viitor stat distributist îşi va propune fixarea condiţiilor necesare ca să coboare puterea (să o distribuie) la nivelul micului proprietar-producător, cărămida societăţii, de a cărui bunăstare depinde întregul edificiu social. Este un obiectiv care necesită o acţiune hotărâtă în plan legislativ, financiar, al educaţiei instituţiilor de stat şi a schimbării mentalităţii,

30. Numele de distributism nu trimite la „distribuirea bunăstării / bogăţiei“ din modelele socialiste – „distribuirea“ socialistă este de fapt o „redistribuire“ artificială – ci propune o cât mai largă distribuire a proprietăţii productive.

31. „Proprietatea“ nu înseamnă o proprietate abstractă concretizată, să spunem, în „acţiuni“, în „equity instruments“ sau alte scheme speculative; în context distributist, acest termen desemnează mai degrabă „proprietatea productivă“, posesiunea fizică şi folosirea concretă a pământului, uneltelor şi cunoştinţelor. „Proprietate productivă“ este considerat şi capitalul real, fizic, capabil să producă în mod responsabil şi sustenabil, ţinând seama şi de „externalităţi“. O economie distributistă răspândeşte proprietatea productivă, cea care conduce la pieţe libere şi la dezvoltarea conştiinţei profesionale, autonomiei şi bunăstării personale precum şi a responsabilităţii civice.

32. Sistemul economic trebuie să promoveze valorile persoanei-în-comunitate. (În nici un fel sfera economică nu va încălca fundamentele ontologice ale persoanei.) O economie distributistă îşi propune să întărească acele comunităţi situate cât mai aproape de persoană, în primul rând familia şi comunitatea locală, care trebuie să fie în mare parte autosuficiente şi capabile să se guverneze singure. Distributiştii consideră că proprietatea, subsidiaritatea şi sustenabilitatea sunt fundamentele pe care se poate clădi o astfel de economie personalistă.

33. În acord cu principiul proprietăţii, distributiştii încurajează deţinerea de mijloace de producţie de cât mai mulţi membri ai societăţii, asigurând astfel condiţiile pentru o reală autonomie economică a persoanei şi pentru bunăstare.

34. În acord cu principiul subsidiarităţii, distributiştii încurajează micile proprietăţi productive şi micul producător. Aceasta conduce la îmbunătăţirea gradului de ocupare a forţei de muncă nu prin îngroşarea numărului bugetarilor sau al salariaţilor de la firmele multinaţionale ci prin încurajarea formelor asociative şi a IMM-urilor. În toate economiile avansate sectorul IMM-urilor adună cel mai mare număr de angajaţi. Subsidiaritatea presupune încurajarea localului şi descentralizarea deciziei, mutând centrul de greutate dinspre guvernul central spre comunităţile locale, încurajând diversitatea în unitate – o singură naţiune, o multitudine de comunităţi, milioane de persoane.

35. În acord cu principiul solidarităţii, distributiştii încurajează modelele şi iniţiativele asociative şi cooperatiste, mutând centrul de greutate al vieţii economice şi sociale dinspre indivizii şi entităţile aflate într-o concurenţă distructivă spre persoane care cooperează în reţea sau în diferite forme de asociere, urmărind scopuri comune – bunăstarea fiind numai unul dintre ele. Tot în interesul solidarităţii sociale, „distributismul nu ezită să proclame ca obiectiv final stabilirea unor limite legale care să împiedice acumularea proprietăţii în mâinile câtorva. Astfel de limite sunt în interesul unei societăţi al cărei sistem economic ar fi orientat către producerea de obiecte şi servicii menite să satisfacă nevoile reale ale omului“ (Thomas Storck, Un nou drum pentru economie?).

36. În acord cu principiul sustenabilităţii, distributiştii încurajează exclusiv proiectele de dezvoltare şi politicile publice care nu presupun epuizarea resurselor şi degradarea mediului, ci contribuie la ridicarea calităţii vieţii şi oferă garanţii că nu văduvesc generaţiile viitoare de posibilitatea dezvoltării. Acest principiu are implicatii nemijlocite în privinţa contracarării entropiei resurselor şi a creşterii economice pe baze durabile, datorită faptului că nici munca, nici capitalul nu pot suplini resursele consumate sau risipite.

37. Într-o economie distributist-personalistă lucrătorii angajează capitalul şi nu viceversa, ca în socialism şi capitalism – munca are prioritate în faţa capitalului; obiectivul unei firme distributiste este calitatea superioară a serviciului prestat, satisfacerea unor necesităţi reale ale comunităţii şi menţinerea solidarităţii între lucrători mai degrabă decât profitul – profitul este o necesitate practică dar obiectivul unei firme nu se poate reduce la profit ca în schema neoliberală.

38. Întrucat lucrătorul este o persoană, el nu poate fi tratat ca o marfă, ca o „resursă umană“ sau ca un sclav. Acolo unde există forţă de lucru salarială, distributiştii militează pentru un salariu echitabil şi o rată a dobânzii echitabile (din moment ce dobânda este „salariul“ capitalului). În ceea ce priveşte companiile mari care activează în România, se impune participarea nemijlocită a lucrătorilor la beneficiile create de produsul muncii lor. În acest scop, distributiştii cer dezvoltarea imediată a unor soluţii legislative pentru programe de participare la beneficii şi acordarea de acţiuni la aceste companii după modelul ESOP-urilor (Employee Stock Ownership Plan) din SUA.

39. Distributiştii militează pentru democratizarea accesului la creditul productiv. Este imperios necesară înfiinţarea unei reţele de bănci populare, cooperatiste şi uniuni de credit. CEC-ul trebuie să fie recapitalizat şi transformat în motorul finanţării unei noi ordini distributiste.

40. Distributiştii încurajează economiile informale şi domestice, ne- sau parţial monetarizate (subzistenţa şi semi-subzistenţa, trocul şi alte forme de economie informală) întrucât ele reduc treptele intermediare dintre producţie şi consum. Capacitatea de a-ţi asigura nevoile de consum cu propria forţă de muncă, cu pământul propriu şi cu propriile unelte nu poate fi distrusă de recesiune sau de decizia marilor corporaţii de a închide fabricile din România şi a le muta în China. Producţia la scară mică, într-o economie locală diversificată, este ideală pentru coordonarea stabilă între cerere şi ofertă. Drept urmare. distributiştii încurajează „firmele de apartament“, pe micul meseriaş şi „agricultura de subzistenţă“ care aduce la piaţă sau la colţ de stradă un portbagaj de roşii şi câteva ouă proapspete, dar şi „industriile de lux“ (în Occident) bazate pe ucenicie, pe meseriile artizanale precum croitor, cizmar, bijutier. În loc să fie distruse, acestor forme de economie informală şi locală trebuie să li se asigure condiţiile necesare ca să prospere şi să contribuie în mai mare măsura la binele comun.

41. Modelul distributist este perfect compatibil şi încurajează dinamicile parteneriale de tip „open source“ şi „peer to peer“, explorând posibilităţile unei etape de tranziţie către o societate postcapitalistă, axată pe producţia în parteneriat.

Obiectivul politic

42. Distributismul românesc este mai mult decât o filozofie, mai mult decât o economie politică. Este politica „celei de-a treia forţe“, acţiunea ei directă. O revoluţie reacţionară, cum o numea Belloc.

43. Distributiştii consideră ca democraţia participativă, exersată la nivelul cel mai apropiat de persoană, este singura modalitate eficientă prin care românii pot participa cu adevărat în actul de guvernare.

44. Distributiştii trebuie să lupte pentru a schimba relaţiile de putere din societatea românească. Puterea concentrată în prezent în mâinile statului, oligarhilor, instituţiilor şi corporaţiilor transnaţionale trebuie să fie răspândită cât mai mult în societate. Distributiştii nu mai pot accepta situaţia în care câţiva oameni stabilesc ce este bine şi ce este rău pentru societatea românească. Distributiştii propun o masivă redistribuire a puterii; de la Guvern la Parlament; de la birocraţie la democraţie; de la „democraţia de partid“ cleptopartinică la democraţia practicată de persoana-în-comunitate (democraţia informală şi cea practicată în şi prin asociaţiile intermediare).

45. Distributiştii vor transforma politica într-o şcoală de educaţie pentru practicarea virtuţii şi promovarea binelui comun. Politicianul distributist nu va impune însă nicicând binele colectiv în dauna intereselor particulare ale cetăţenilor, ci va şti să armonizeze socialul şi personalul, binele cetăţii cu binele persoanei individuale.

46. Distributiştii se pronunţă pentru dezbateri deschise la toate nivelurile societăţii. Politicienii distributişti vor dezbate idei şi vor propune măsuri plecând însă de la scopuri bine definite şi orientări clare către viitor, de la o ierarhie a valorilor obiective şi un respect adânc faţă de idealurile şi tradiţiile naţionale.

47. Dacă toata clasa politică stă cu ochii ţintă pe Palatul Victoria, distributiştii urmăresc să controleze politica locală. Vor acumula cu răbdare mici victorii situate sub radar; cu timpul, acestea vor da naştere la schimbări politice semnificative.

48. Sistemul democratic românesc va funcţiona doar atunci când oamenii vor simţi că au control asupra propriei lor vieţi. Omul depersonalizat, masificat, „sclavul fericit“ este obişnuit doar să fie condus, în timp ce „elitele“ ştiu doar să dea ordine haotice, în stânga şi dreapta. Nici unii dintre ei nu sunt campionii unei Românii democratice. Interesaţi de dezvoltarea şi apărarea micii proprietăţi productive, a vieţii de familie şi a comunităţii locale, micul întreprinzător, lucrătorul-proprietar, ţăranul autarhic, fermierul mic şi mijlociu vor fi singurii care vor milita cu entuziasm şi responsabilitate pentru instaurarea unui regim democratic, construit la firul ierbii, şi împotriva anarho-tiraniei de astăzi.

49. Politica (policy) este aplicarea unei filozofii în lumea în care trăim. Distributismul este creştinism pus în lucrare (Distributism is applied Christianity – Anthony Cooney).

Proiectul cultural

50. În plan social-cultural, distributiştii români acţionează în spiritul tradiţional creştin. Spre deosebire de alţi „tradiţionalişti“, distributiştii consideră că schimbările culturale şi economice survin împreună şi se condiţionează reciproc. Activitatea economică, felul în care o societate produce bunurile materiale are o influenţă hotărâtoare asupra valorilor morale şi sociale ale individului iar schimbările operate pe tărâmul culturii influenţează economia. Nu poţi să predici cinstea într-o societate construită pe cele mai ruinătoare tendinţe ale naturii umane, aşa cum o fac neoliberalii / neoconservatorii. Nu poţi să aperi libertatea şi drepturile persoanei şi simultan să distrugi autonomia ei economică. Nu poţi deplânge tendinţele dezintegratoare din societate şi în acelasi timp să promovezi politici economice şi sociale care distrug coeziunea organică a micilor structuri tradiţionale, familia şi satul. Nu poţi fi conservator în plan social-politic şi liberal / libertarian în economie. „O societate care a început să accepte liberalismul – scrie scriitorul distributist Thomas Storck – va începe să modifice şi sistemul legal în acceasi direcţie liberală. La rândul lor, acele modificări legislative vor întări tendinţele către liberalism, făcându-l să pară inevitabil şi parte a naturii lucrurilor.“

51. Distributiştii consideră că stângiştii sunt la fel de incoerenţi în doctrinele şi acţiunile lor. Pe de-o parte fac inginerie socială, promovând relativismul valorilor şi un individualism radical în plan social şi cultural, şi, pe de altă parte, cer statului asistenţial să intervină şi să repare coeziunea socială prin măsuri monetariste.

52. Pentru distributişti, atât modelul liberal / neoconservator cât şi cel socialist descind din liberalismul revoluţionar al Epocii Luminilor. Pentru gânditori ca Jean Jacques Rousseau, familia şi societatea, cu legăturile ei organice, este privită ca o închisoare care subjugă pe „individul liber“. Pentru a apăra această libertate iresponsabilă şi lipsită de conţinut, care poate fi definită doar în sens negativ (eliberat de…), liberalismul revoluţionar a descătuşat forţele impersonale şi tiranice ale statului şi ale aşa numitei „pieţe globale“. În societatea românească, liberalismul revoluţionar postdecembrist a impus un individualism extrem care a continuat, cu mai multă furie, opera colectivismului bolşevic de alienare a persoanei şi dezintegrare a grupurilor sociale organice.

53. În interesul solidaritătii sociale şi al adevăratei libertăţi personale, distributiştii vor milita pentru restaurarea societăţii obşteşti distruse de comunişti şi neoliberali.

54. În acest scop, ei vor acţiona pentru recâştigarea rapidă a încrederii în cultura şi valorile româneşti, în destinul naţional, o încredere care să permită persoanei-în-comunitate să-şi reafirme identitatea sa personală şi naţională.

55. Distributiştii vor milita ferm împotriva patologiilor sociale şi culturale ale vieţii moderne şi împotriva forţelor economice, politice şi mediatice care le alimentează perpetuarea şi le accentuează virulenţa.

56. Vor restabili consensul comunităţii asupra priorităţilor sociale şi morale, asupra unei ierarhii a valorilor obiective şi a unor idealuri culturale ale naţiunii române.

57. Distributiştii vor face cunoscute în România acele curente şi tradiţii culturale occidentale care se opun actualelor tendinţe distructive provenite din SUA şi EUropa. De pildă, se va face cunoscut faptul că Europa a avut în trecut o economie asemănătoare celei distributiste. Până în 1950 chiar şi Franta a fost o societate formată din mici ferme şi ateliere. Tot ceea ce a mai rămas unic şi fermecător în cultura europeană se datorează supravieţuirii unor elemente de viaţă distributistă.

58. Distributiştii vor remoraliza pieţele întrucât „economia de piaţă“ nu poate exista în afara unei arhitecturi morale. Remoralizarea pieţelor va însoţi recapitalizarea nevoiaşilor şi a micului producător.

59. Distributiştii vor restructura din temelii sistemul de educaţie şi vor reformula obiectivele învăţământului românesc. Se va renunţa, pe de-o parte, la viziunea utilitarist-tehnicistă asupra educaţiei – educaţia ca o procedură tehnică – prin care copilul este considerat o tăbliţă goală, pe care se înscriu informaţiile şi procedurile unei societăţi tehnocratice (influenţa liberalismului economic) şi pe de altă parte, se vor abandona experimentele stângiste de origine roussauistă care vor să „elibereze“ geniul ascuns în fiecare copil, considerând ca societatea (familia, şcoala) nu fac decât să înăbuşe individualitatea sa (influenţa liberalismului cultural).

60. Distributiştii propun un învăţământ care să promoveze tradiţia vie, şi nu simple fapte; va înceta secularizarea forţată; adevărul, binele şi frumosul nu vor mai fi separate şi predate în afara valorilor transcendente. Ca şi economia, şcoala va servi intereselor omului ca persoană.

61. Şcolile vor fi reprofesionalizate, profesorii vor fi lăsaţi să predea şi, împreună cu părinţii, vor exercita un mult mai mare control asupra actului educativ; în spirit distributist, educaţia se va muta dinspre stat înspre sfera civilă, statul permiţând şi asigurând finanţarea mai multor tipuri de şcoli, inclusiv a „şcolilor de acasă“ (home-schooling).

62. Educaţiei corporatiste, de tip top-down, militarist, finanţate de marile corporaţii, distributiştii îi vor opune o educaţie în spiritul unei economii distributist-personaliste. Tinerilor li se va dezvolta spiritul antreprenorial şi de responsabilitate civică. În loc de conformismul corporatist, tinerii vor fi învăţaţi să gândească liber, ca nişte lucrători-proprietari şi nu ca simpli deţinători de „job“-uri şi CV-uri.

(Text postat de domnul Ovidiu Hurduzeu pe pagina de Facebook a Ligii distributiste)