Home

Cauza decăderii partidelor și suprimarea elitelor organice

Leave a comment

Maica Domnului cu sfintii de la Aiud sfintii inchisorilor

Decăderea partidelor nu poate fi o consecință a incapacității de a ne alinia „standardelor europene” sau de a rezolva „problemele de corupție”. Este, în realitate, rezultatul dispariţiei elitelor organice, a căror rațiune de-a fi e dată numai de ancorarea lor în realităţile şi sufletul românesc. More

Advertisements

Muzica neamului – cu imagini din România profundă

2 Comments

 

 

 

Doina

Măi bădiţă, floare dulce,
Unde te-aş găsi te-aş smulge,
Şi-acasă la noi te-aş duce,
Şi te-aş răsădi-n grădină,
Şi te-aş secera cu milă;
Şi te-aş face stog în prag,
Şi te-aş îmblăti cu drag;
Şi te-aş măcina mărunt
La morişca de argint;
Şi te-aş cerne
Prin sprâncene,
Şi te-aş frământa-n inele,
Şi te-aş da inimii mele
Să se stâmpere de jele…

 

Doină, doină, cântec dulce!
Când te-aud nu m-aş mai duce.
Doină, doină, viers cu foc!
Când răsuni, eu stau în loc.
Bate vânt de primăvară,
Eu cânt doina pe afară,
De mă-ngân cu florile
Şi privighetorile.
Vine iarna viscoloasă,
Eu cânt doina-nchis în casă,
De-mi mai mângâi zilele,
Zilele şi nopţile.
Frunza-n codru când învie
Doina cânt de voinicie;
Cade frunza jos în vale,
Eu cânt doina cea de jale.
Doina zic, doina suspin,
Tot cu doina mă mai ţin.
Doina cânt, doina şoptesc,
Tot cu doina vieţuiesc.”

cioban

Vezi si:

Muzica neamului – cu imagini din România profundă (II)

Dor de România profundă

Ce este România profundă

Despre salvarea satului românesc și România profundă

4 Comments

(Fragmente din articolul Destinul românesc şi mântuirea mecanică, de Mircea Platon)

În repetate rânduri, în cartea A treia forţă: România profundă (2008), în recentul volum Măsura vremii: îndemn la normalitate (Bucureşti, 2009), în interviuri şi în articole, am vorbit despre necesitatea refacerii satului românesc. Am vorbit despre importanţa restaurării satului românesc, despre importanţa protejării şi transmiterii a ceea ce a mai rămas viu şi bun în satul românesc. Pentru că sunt încă sate şi regiuni înfloritoare. Nu e totul în paragină. Dar nu aş fi vorbit despre refacerea satului românesc dacă nu aş fi fost conştient de starea precară în care, în general, a fost adus de stăpânirile ultimilor şase decenii care au trecut satul românesc prin colectivizare forţată, prin proletarizare forţată, prin sistematizare forţată, prin amânarea restituirii proprietăţii vreme de un deceniu după 1990 şi prin inginerie economico-socială care i-a silit pe oameni să apuce calea emigraţiei sau a cârciumii. Satul românesc nu e idilic, deşi poate fi.

Satul românesc nu trebuie salvat din cauză că acolo cântă lumea doine. Satul românesc trebuie salvat pentru că, dincolo de raţiunile economice care ne arată importanţa micii proprietăţi în condiţiile crizei sistemului global-corporatist, dincolo de raţiunile sociale care ne arată dezastrele produse de urbanizarea forţată a ţăranilor deposedaţi de pământ, dincolo de raţiunile antropologice, ecologie şi istorice care fac din ţăran substanţa necesară a istoriei, dincolo de raţiunile pitoreşti care ne cer să menţinem oaze de odihnă şi verdeaţă altele decât cimitirele, satul românesc e locul unde locuiesc şi trăiesc oameni, români. Cu sau fără „doine, ghicitori, eresuri”, satul românesc trebuie salvat. Şi asta nu în numele „politicilor asistenţiale”, despre care un pedicurist al oligarhiei neoliberale spunea că au ruinat satul românesc. Ceea ce trebuie să facem pentru satul românesc e ceea ce trebuie făcut pentru oraşele României: trebuie să stopăm ingineria economico-socială care ne văduveşte de suflete (în sensul creştin-gogolian al cuvântului).

În sensul acesta, am vorbit despre România profundă ca despre România care scapă sistemului. România profundă nu e o categorie demografică sau socială, ci o categorie ontologică. România profundă nu e o clasă socială, ci o „zonă”, un loc şi un timp. E România liberă, oriunde şi de către oricine ar fi ea întrupată. …Nu abandonez satul românesc pentru că e, după cum îl descrieţi dumneavoastră, urât. Tocmai pentru că e urât, tocmai pentru că l-aţi urâţit şi l-aţi distrus şi l-aţi măcelărit şi l-aţi comasat, tocmai de aceea trebuie salvat. Urâţenia satului românesc nu e o fatalitate. Frumuseţea satului românesc poate însă deveni un destin. Poate fi linia de forţă a libertăţii noastre.”

“Cu cât eşti mai pliat pe osiile sistemului, cu atât te vei uita mai duşmănos la cei care umblă pe propriile lor picioare. Omul reificat e nerăbdător cu oamenii vii şi răbdător cu sistemul. Omul reificat are încredere în birocraţiile supranaţionale, are răbdare cu sistemele computerizate, e nuanţat când vine vorba de dezastrele produse de ingineria socială, e entuziast când vine vorba de abstracţiunea „pieţei globale”, vorbeşte cu pietate de „drepturile omului” în numele cărora e gata să-i stârpească pe toţi conaţionalii lui „retardaţi” şi „retardatari”. Ţăranul de pe bancheta din faţă e scrutat cu detectorul de nostalgii, păcate şi mirosuri. Toaleta Consiliului European însă dă naştere la extaze mistice. Cu sistemul avem răbdare pentru că „merge şi aşa”. Omul, românul, însă, trebuie să fie un înger de ultimă generaţie sau să nu existe. Acolo unde totul trebuie făcut cu delicateţe şi răbdare, în zona omului şi a culturii, totul e judecat după criterii androide. Nu lăsăm să crească nimic. Vrem să fabricăm totul.” (Mircea Platon)

(Sursa foto: Mirifica Românie în alb și negru)

Linkuri similare:

Dor de România profundă

Mircea Platon: Mioriţa, Irozii şi Nerozii

Dor de România profundă

4 Comments

Dacă un om sau o realitate nu e icoană, atunci nu e nimic. (…) România profunda e România pe care am primit-o cu noi prin nastere pe pamânt românesc si botez în Biserica Ortodoxa. România profundă e România pe care o ducem cu noi, e România pe care o vedem cu colțul ochiului și pe care o iubim doar cu colțul inimii. E marginea de adevăr din care vine libertatea. E o icoană într-un colț de cameră. E lumina pe care toți acești oameni sintetici pe care îi lăsăm să ne conducă o absorb întunecându-se. România profunda, ca și moșii și strămoșii noștri, nu se mai vede. Nu e „pe sticlă”, ci în pamânt. În țărâna din care suntem făcuți, în care ne vom întoarce si care e sortită învierii.” (Mircea Platon)

Linkuri similare: Ce este România profundă?

Ce este România profundă?

2 Comments

hora

Fragmente din: Ovidiu Hurduzeu, Mircea Platon: A treia forță. România profundă; De la letargie la liturghie. Un dialog despre normalitate (interviu cu Mircea Platon)

…România e blocată pe orizontala unor false dileme. Astfel, ni se spune că, dacă nu vrem să ne unim cu Roma, atunci neapărat suntem sau trebuie sa fim cu Moscova. Sau că, dacă nu vrem capitalismul multinaționalelor globale, suntem comuniști. Că, dacă nu mai vrem comunism, atunci trebuie să acceptăm, ba chiar să ajutăm cu sârg, la demitizarea istoriei naționale, la batjocorirea marilor scriitori sau a marilor figuri ale trecutului. Ni se lasă impresia că trebuie sa fim ori ecumenici, cosmopoliți, cu identitate hibridă, new age-iști, dezrădăcinați, consumiști, ori național-comuniști, securiști, analfabeți, troglodiți s.a.m.d.

A treia forță: România profundă e o carte nascută din refuzul de a face aceste false alegeri între depersonalizarea consumistă și dezumanizarea comunistă. Dacă primele doua forțe sunt ideologia (comunistă, corectitudinea politică) și banul (jaful organizat cu abilitate tehnocratic-apolitică în România), a treia forță e, pentru mine și pentru Ovidiu, libertatea. Si această libertate am descoperit-o în România profundă. O Românie care nu e neaparat „pașunistă”, nu e doar România rurală, ci și România urbană, a micilor meșteșugari, a micilor întreprinzatori, a unor segmente ale profesiilor liberale, preoțimii, profesorilor. România profundă e România oamenilor cinstiți și care se încapatânează să scape „sistemului”. E, în ultimă instanță, România care nu se vede, care e ignorată, nereprezentată. Mergând spre această Românie, a suferinței, bucuriilor și libertății hristocentrice, părăsim planul orizontal al falselor dileme și ajungem la o nouă întemeiere a discursului politic, la o nouă întelegere a situației și datoriei noastre. Plecăm de la realități concrete, de „pe teren”, nu de la false „priorități” și agende ale altora. Lucrul acesta a deranjat multă lume, și la stânga si la așa-zisa noastră „dreapta”, și ni s-a reproșat că suntem utopici, că „România profunda” e România „știrilor de la ora 5”.

Din punctul meu de vedere, România știrilor de la ora 5 e exact România superficială, România manufacturată de televiziuni, ziare, de un sistem de învățământ prost, de emigrația forțată a părinților siliți de o clasă politică inconștientă să-și abandoneze copiii pentru a și-i putea întreține. România știrilor de la ora 5 e falsa Românie creată de falsa noastră elită politico-economico-intelectuală. E România unei febre care va trece îndată ce vom scăpa de falșii felceri care își tot fac de lucru la căpătâiul României știind, ca și doctorii lui Carlo Goldoni, să ceară un singur lucru: „Să-i luăm sânge! Trebuie să-i luăm sânge!” Asemenea fetișcanei din piesa lui Goldoni, România are de fapt nevoie de un singur lucru: de iubire. Din 1944 încoace, România suferă din dragoste, din dragoste pentru lucrurile normale, pentru familie, pentru țară, pentru stramoși, pentru biserică, și e pe cale de a fi lichidată de cataplasmele, clismele și lipitorile tranziției. (…)

Dacă un om sau o realitate nu e icoană, atunci nu e nimic. România se împiedică în nimicuri. Trăim leneș, în „dileme vechi”, îndoiți ontologic și din șalele demnității. Nu avem curajul de a alege dinamica paradoxului. Stăm, și murim, ca măgarul lui Buridan, victime ale unei false alegeri. Pe care ne încapațânăm să o contemplăm pentru că e pe orizontală. Pentru că putem sta într-o rână. Pentru că știm că răstignirile și doar răstignirile sunt pe verticală.

România profunda nu e România știrilor de la ora 5, ci România pe care am primit-o cu noi prin naștere pe pamânt românesc si botez în Biserica Ortodoxă. România stirilor de la ora 5 e România superficială, e România înrobită patimilor și instinctelor. E România căderilor pe orizontală. România profundă e România pe care o ducem cu noi, e România pe care o vedem cu colțul ochiului și pe care o iubim doar cu colțul inimii. E marginea de adevăr din care vine libertatea. E o icoană într-un colț de cameră. E lumina pe care toți acești oameni sintetici pe care îi lăsăm să ne conducă o absorb întunecându-se. România profunda, ca și moșii și strămoșii noștri, nu se mai vede. Nu e „pe sticlă”, ci în pamânt. În țărâna din care suntem făcuți, în care ne vom întoarce si care e sortită învierii.” (Mircea Platon, De la letargie la liturghie)

România profundă e România care nu se vede la televizor decât în chip de victimă. E România pe care au căutat să o distrugă comuniştii vechi şi eurosocialiştii noi. Uneori, România profundă e un ţăran. Sau o stradă. Sau un episcop. Sau un nuc. România profundă e România împotriva căreia încă se mai duce război.Cine citeşte istorie ştie că România împotriva căreia au luptat comuniştii era alcătuită din ţărani, preoţi, elitele profesionale, oamenii de caracter. Cine citeşte ziarele vede că România împotriva căreia luptă neocomuniştii (multiculturaliştii, eurosocialiştii etc.) e mai ales România ţăranilor, preoţilor şi oamenilor de caracter. România profundă e aşadar România sacrificată. E România – ţintă ; victimele nu s-au schimbat. Doar plutonul de execuţie se primeneşte mereu” (Mircea Platon, Ce este România profundă?)

%d bloggers like this: