Home

Ion Mihalache, un martir uitat

1 Comment

Ion Mihalache“Intr-o tara de tarani, si nu de targoveti ori burghezi, precum in alte parti, se rosteau de la o vreme, sub inspiratia generoasa a romantismului, a poporanismului ori a samanatorismului, destule fraze frumoase despre “talpa tarii” ori “marele tacut”. Eminescu innobilase subiectul cu toata forta titanica a geniului lui. Cuza a ramas in legenda moderna ca domn al taranimii, in vreme ce toata problematica sociala din statul national croit la 1859 s-a centrat pe “chestiunea taraneasca”. Cu geniul lui atotcuprinzator, cu forta lui unica de a dezvalui adevarul si a diagnostica racilele societatii romanesti, cu iubirea lui de neam si tara, Iorga avea sa creeze unda de sensibilitate pe care societatea avea nevoie pentru a intelege ca Romania nu e tara intreaga, nici europeana, nici de viitor, daca nu gaseste degraba solutii pentru a face din tarani cetateni si nu doar obiect al compasiunii ori subiect al neputintei. Iorga a identificat subiectul si a definit urgenta chestiunii taranesti.

Mai lipsea insa ceva esential, si anume ca din randul clasei taranesti insesi, adica acelor peste 80 % de romani care purtasera sarcinile istoriei, fara sa ceara nimic in schimb, sa se nasca cineva care sa reclame pentru clasa lui obidita, dreptul la demnitate. Istoria l-a identificat in persoana unui taran din partile Argesului, ajuns invatator de tara, adica un fel de “domn” ce si-a purtat toate zilele vietii lui, cu demnitate, nu atat straiele, cat mai ales nobletea taraniei, mandra de a fi dat tarii traditii si randuieli batrane, dar si munca tenace, din care tara si-a asigurat suportul pentru toate marile proiecte, de la apararea de vrajmasi si pana la dobandirea independentei si reintregirea neamului. Numele lui este Ion Mihalache.

Putini concetateni mai vibreaza astazi, in vremea ceturilor tranzitiei si a spolierii tarii de o gasca de neofanarioti, nascuti nu pe malurile Bosforului, ci chiar in tarisoara noastra, la numele genialului invatator ce a reusit sa ridice taranimea la rangul de clasa sociala si la constiinta valorii de sine. Cine nu-i cunoaste viata, nazuintele si increderea netarmurita in neamul lui se face vinovat de ignoranta si inconstienta. E drept ca memoria i-a fost ocultata sistematic. E drept ca de sub lespedea de mormant a dramaticei damnatio memoriae nu au razbatut pana la noi decat vagi ecouri. Istoricii de casa si-au facut ani in sir o profesiune din a-l discredita. Doar nu de un simbol al demnitatii taranesti aveau nevoie corifeii bolsevizarii tarii, pentru a-si subordona taranimea, ci de “eroii” stahanovismului colhoznic. Invatasera pe de rost comunistii nostri lectia tatucai Lenin, cum ca taranii sunt reactionari, antimoderni si greu de supus. De aceea, trebuiau distrusi. Unde nu a reusit tunul, ca in Rusia, a fost pus sa lucreze cnutul ideologiei, al deposedarii de bunuri si pamanturi, umilirea si incolonarea taranimii. De aceea, in taranistul Ion Mihalache comunistii au identificat un dusman mai periculos decat in liderii burghezi. Iar in combaterea taranismului, ideologii comunisti au investit infinit mai mult decat in lupta impotriva burgheziei ori a “fascistilor”.

Vajnicul invatator ridicat din randurile taranimii stia ca drepturile mari nu se castiga cu jalbe ori declaratii de bune intentii. Mai mult, stia ca o Romanie moderna nu e posibila cu o taranime umila, iar viitorul statului nu mai poate fi conceput cu vechile randuieli social-politice, cu vechea clasa de politicieni, ce se folosea de taranime doar ca de o masa de manevra. Taranii aveau dreptul la demnitate, la dreptate si adevar. Era greu, dar nu imposibil, sa faci din marele tacut un cetatean respectat. Ion Mihalache a fost omul providential al cauzei taranesti. L-a gasit pe Iorga, aproape natural. Savantul conducea Partidul Nationalist Democrat, in vreme ce Ion Mihalache a infiintat Partidul Taranesc. Cei doi au pus bazele unei federatii politice, care-i va duce curand in Parlament. Pentru prima data, tarani adevarati si nu personaje de opereta, cum am vazut mai nou, intrau in Legislativul Romaniei. Iar cauza lor devenea cauza societatii romanesti in ansamblu. Tarani in Parlament! Ce straniu suna aceasta in vremurile de azi!

Taranimea in care a crezut si pentru care si-a daruit toata energia marele Ion Mihalache, din nefericire, a disparut. Regimul comunist si legatarii lui testamentari au reusit sa-i puna cruce. Iar tristetea s-a metamorfozat in paradox: tara cu aproape 50% populatie rurala nu mai are tarani. Nici un Ion Mihalache nu s-a mai iscat in nebuloasa tranzitiei. Taranii asteapta cu mana intinsa ajutorul “domnilor” de la oras. De parca nu ar fi lucrat pentru cauza lor nici Iorga, nici Mihalache. Pe cel din urma s-au ingrijit comunistii sa-l lichideze. Era prea vie amintirea Partidului National Taranesc, intemeiat de Maniu si Mihalache, era prea puternica taranimea noastra, ca bolsevicii sa ignore pericolul. Au inceput prin asasinarea liderilor. La exact 10 ani de la moartea lui Maniu – stranie simetrie! -, in 5 februarie 1963, in inchisoarea de la Ramnicu Sarat murea ultimul mare om politic din secolul trecut. In detentie a fost infometat si batut, dupa ce a refuzat capcana intinsa de corifeii regimului comunist, de a se delimita de Iuliu Maniu, in schimbul libertatii. Cei doi facusera ani in sir un cuplu politic unic in istoria noastra. Desi diferiti temperamental, ei au inteles sa-si urmeze pana si in moarte. Dumnezeu a randuit sa treaca in vesnicie in aceeasi zi de Faurar, ca si marele sau prieten. La Ramnicu Sarat, spre deosebire de Sighet, putini mai trec azi pragul inchisorii. Doar taranistii isi mai amintesc de acest mare roman. Pacat.”

Mihai Dorin, conferentiar doctor in cadrul Catedrei de Stiinte Socio-umane a Universitatii Tehnice “Gh. Asachi”, Iasi

Sursa: Ziarul de Iasi

Ion Mihalache a fost asasinat cu premeditare, deoarece continua să rămână un simbol al rezistenţei româneşti. În nenumărate rânduri a protestat, făcând să răsune tot celularul. Ofiţerul politic (Lupu) şi comandantul Vişinescu l-au bătut în permanenţă, i-au creat condiţii să se îmbolnăvească şi nu i-au dat îngrijire medicală. Intrau şi aruncau cu găleata cu apă pe el, în plină iarnă. Eu i-am supravegheat celula prin cele şase găuri, pe care le făcusem cu o sârmă în uşă… Dacă n-aş fi fost de faţă această mărturie n-ar exista. Acum, când sunt în lumea liberă, am datoria să anunţ acest asasinat pe care l-a săvârşit comandantul Vişinescu. Strigătele: «Fraţilor, aici este Ion Mihalache. Mă omoară!», au răsunat în tot celularul. Această crimă nu poate fi uitată”, a declarat Ion-Ovidiu Borcea în cartea-interviu publicată de Cicerone Ioniţoiu. (Lista tortionarilor care traiesc. Alexandru Vişinescu, unul dintre cei mai cumpliti calai ai Romaniei)

O rușine națională: criminalii în serie care sfidează România

Cititi si:

Ion Mihalache: “Corporatismul nu se potrivește cu România”

49 de ani de la moartea lui Ion Mihalache, fondator al Partidului National Taranesc, martir al inchisorilor comuniste

Citate din Ion Mihalache:

Traim in noi durerea Natiei, asa cum traim durerea propriei noastre fiinte si propriei noastre familii. Cine nu simte aceasta durere, nu poate nici sa se bucure de bucuriile Natiunei sale.”

Pamantul trebuie sa fie al acelor care il muncesc. Mica proprietate trebuie sa fie bine organizata, eficienta, sa acopere nevoile familiei si sa desfaca propriile produse in libertate. Legile juridice trebuie sa asigure consolidarea juridica a micii proprietati, cadastre si carti funciare”

Să altoim împroprietărirea pe principiul cooperaţiei; obştiile cu agronomi dau rezultate superioare”. „Să dai putinţa complectă omului destoinic de a prospera în agricultură”

Cine pune urechea la Pamantul tarii… Il aude. In lumina veacurilor istoriei, taranul ne-a pastrat sangele, limba, credinta, spiritul, hotarele, tara … Ţăranul român vrea să muncească, dar să fie el stăpân pe rodul muncii şi să fie şi el părtaş în stăpânirea ţării, potrivit muncii şi jertfei ce i se cere”.
“In decursul istoriei, taranimea a fost izolata cu desavarsire de viata politica, lipsita de puterea de a-si trimite oamenii in Parlamentul tarii si de a lua parte la elaborarea legilor si a altor acte politice in stat”

[Corporatismul] nu se potrivește cu România, unde țăranii, 80% din populație, sunt si muncitori si proprietari în același timp! Cum să desparți munca și capitalul in țărănime? (…) Munca in tara romaneasca inseamna, inainte de toate, munca taraneasca.

Si se mai intampla un lucru: ca isvorul intregii munci este aceasta munca taraneasca. Ca si meseriasul, si negustorul, si salariatul intelectual nu au alt isvor decat isvorul muncii taranesti. Cand seaca acest isvor, seaca totul pana sus.

Nu este posibil un echilibru durabil în sat, pe bază românească solidă, cât timp românimea constă dintr-o țărănime ignorantă, roasă de boli, sărăcită și înzestrată cu virtuți pasive, care suportă tot felul de exploatări și umilințe.”

Neamul românesc s-a păstrat – grație țaranului român – în lungul veacurilor, sub stăpâniri străine și apăsatoare. (…)

Această populație românească – prin care s-a păstrat neamul și țara și care constituie garanția unității și durabilității statului românesc – este populația de bază, care asigură caracterul național al statului român.”

(Ion Mihalache, Țărănism și naționalism)

Geneza satului românesc (I)

1 Comment

Civilizația vechilor noastre sate este, în primul rând, o civilizație a satelor libere”

Henri H. Stahl (Civilizația vechilor sate românești, 1968)

hora

Cercetările lui Henri H. Stahl (1901-1991), cel mai de seamă reprezentant al Școlii de sociologie monografică înființate de Dimitrie Gusti, au scos la iveală informații valoroase cu privire la geneza satelor românești, evoluția lor istorică și vechile forme de organizare ale acestora. Investigațiile sale de teren, efectuate, mai ales, în satele Nerej (Ţara Vrancei), Drăguş (Ţara Oltului), Fundu Moldovei (Câmpulung Moldovenesc), Runcu (judeţul Gorj), Cornova (fostul ținut al Orheiului), au condus la elaborarea unor ample studii, printre care Contribuții la studiul satelor devălmașe românești, în trei volume, lucrare de referință despre obștile devalmașe ca formă de organizare a satului românesc tradițional, dar și despre procesele de disoluție a acestor comunități rurale cu origini străvechi. 

În lucrările sale, Henri H. Stahl a contestat unele concepții clasice cu privire la originea satelor românești, precum și vechiul mod de clasificare a acestora. El arată că nu se susține teoria conform căreia satele erau, la origine, de tip „geneaolgic”, adică sate descinzând dintr-un strămoș comun (o familie originară). Satele arhaice aveau ca mod de organizare specific devălmășia, caracterizată prin faptul că proprietatea era deținută și exploatată în comun, iar organul de conducere era colectiv, reprezentat de obștea sătească, adică sfatul la care se adunau capii de gospodarie și bătrânii din sat. Aceasta, în forma ei arhaică, „nu avea nimic familial în ea”[1] – dupa cum afirmă sociologul –, în sensul că, inițial, rudenia de sânge a avut o importanță redusă în formarea satului[2]; apartenența unei familii la o spiță de neam nu era un factor decisiv în distribuirea proprietății, din cauza caracterului pasager al posesiunii asupra pământului[3]. Așadar, deși era vorba de gospodării familiale asociate în obști, descendența dintr-o familie originară fondatoare nu a fost decisivă în modul de structurare a comunităților.

Posesiunea pasageră a pământului se explică prin faptul că, în devălmășia originară, se practica o agricultură itinerantă (mutătoare – după exploatarea unui teren agricol până când acesta devenea infertil, erau desțelenite noi pământuri); membrii obștii aveau, în mod egal, dreptul de folosi, de a desțeleni și lăzui (despăduri), oriunde și cât aveau nevoie, din pământul devălmaș al satului. Trecerea la satul „genealogic” (în cadrul căruia apartententa la un grup familial originar a constituit un criteriu decisiv în delimitarea proprietăților), reprezintă un fenomen mai târziu, rezultat din disoluția unor forme anterioare de devălmășie (absolută).

H. Stahl arată că, în cazul devălmășiei originare, „o întreagă regiune cunoștea o organizare socială care se aseamănă mai mult cu Statul decât cu familia”, iar „Titularii de drepturi de proprietate sunt colectivitățile organizate, și nu gospodăriile individuale. Acestea se constituie abia mai târziu, printr-un proces de dezagregare a unor mari spații prin trasarea unor limite despărțitoare între diverse colectivități”[4].

Prin aceasta, H. H. Stahl s-a delimitat critic de adepții „tezei boierești” privind geneza comunităților rurale românești, printre care istoricii C. C. Giurescu, I. C. Filitti, G. Panu, R. Rosetti[5]. Unii susținători ai teoriei eroului eponim (strămoșul întemeietor al întregii comunități și, la origine, proprietar unic al pământului) erau de părere că satele ar fi fost, la origine, fondate de către cneji, un fel de stăpâni ai satelor, care, deși nu aveau proprietate asupra satelor, aveau judecie, putere care le oferea dreptul de a pretinde dijmă și clacă de la țărani, precum și de a-i judeca[6]. Însă această teorie neagă, de fapt, originea răzășească (razeșii – numiti astfel în Moldova, sau moșnenii, cum erau numiți în Țara Românească, erau țărani liberi organizați în obști) a unor forme de devălmășie care erau predominante în trecut.

Or, cum arată H. H. Stahl, obștile devalmașe libere erau un model de democrație țărănească directă, fără sa fie conduse de lideri formali[7] sau de un stăpân boier, presupunând egalitatea tuturor membrilor obștii (ele erau „o formă de asociație egalitară a unor gospodării”[8]) și având doar reprezentanți din rândul țăranilor – dintre cei mai bătrâni și vrednici – pentru relațiile cu exteriorul și pentru conducerea colectivă a comunității. Astfel, în locul „tezei boierești”, H. H. Stahl împărtășește „teza țărănească”, la care adera și Nicolae Iorga[9] (care susținea existența țăranilor liberi[10] și a democrației rurale a vechilor sate, deși credea în ipoteza descinderii satelor dintr-un erou eponim, marele istoric fiind cel care le-a dat numele de „sate genealogice”). Conform acestei teze, satele libere existau, în trecut, într-o proporție dominantă pe teritoriul românesc. În cazul devălmășiei originare, se punea în evidență nu un descălecător unic, ci o ceată străveche constituită[11]. După cum a evidențiat H. H. Stahl, aceste comunități rurale organizate în devălmășie proveneau din formațiuni tribale existente din vremea satelor dacice libere (perioada preromană), păstrând multă vreme caracteristicile acestor formațiuni arhaice.

Irina Bazon

Aparut pe Tezaur Românesc.

Note:

[1] Henri H. Stahl, Sociologia satului devălmaș românesc, Fundaţia Regele Mihai I, Bucureşti, 1946.

[2] Cornelia Rada, Comunități agrare stabile, în Ilie Bădescu, Darie Cristea (coordonatori), Elemente pentru un dicționar de sociologie rurală, Editura Mica Valahie, 2011, p. 32.

[3] Gheorghe Șișeștean, Proprietatea în comunitățile țărănești europene, în Ilie Bădescu, Darie Cristea (coordonatori), op. cit. p. 81.

[4] Henri H. Stahl, op. cit., apud Ilie Bădescu şi Ozana Cucu-Oancea (coord.),Dicţionar de sociologie rurală, Editura Mica Valahie, Bucureşti, 2004, p. 539.

[5] Maria Larionescu, Devălmășie, în Catalin ZamfirLazar Vlasceanu, Dicționar de Sociologie, Ed. Babel, București, 1993, apud Ilie Badescu, Darie Cristea (coordonatori), op. cit., p. 34.

[6] Toma Roman, Sociologie economică rurală, Editura ASE, Bucureşti, 2004.

[7] Gheorghe Șișeștean, Obștea, înDicţionar de sociologie rurală, p 344.

[8] Henri H. Stahl, op. cit., p. 47.

[9] Maria Larionescu, op. cit., apud Ilie Badescu, Darie Cristea (coordonatori), op. cit., p. 33.

[10] „Clasa care a creat Statul în legătură cu ideea natională, prin mijlocirea democratiei; clasa care a creat cea dintâi domnie în munții Argeșului, clasa aceasta tărănească era, fără îndoială liberă. […] Cu oameni neliberi nu se întemeiază o tară, cu oameni neliberi nu se apără o tară și cu oameni neliberi nu progresează o tară.” (Nicolae Iorga, Doctrina naționalistă, Institutul Social Român, Fundația Carol I, 10 decembrie 1922).

[11] Cornelia Rada, Sat devălmaș, în Ilie Badescu, Darie Cristea (coordonatori), op. cit., p. 33.

Sursa foto: Kurt Hielscher, album de fotografie, Romania anilor ’30

Comunicat. 34 de organizații creștine răspund ONG-urilor seculariste și dezinformărilor vehiculate de acestea privind finanțarea Bisericii

5 Comments

stemaDSCF4236

În atenția celor două camere ale Parlamentului României

Domnule Președinte al Senatului,

Domnule Președinte al Camerei Deputaților,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Am luat notă de o inițiativă a 23 de ONG-uri prin care se cere sistarea finanțării cultelor religioase din bugetul de stat al României. Motivația petiționarilor este că suma de 0,4% alocată de la buget cultelor religioase ar putea fi direcționată spre sănătate, educație și cercetare.

După cum vă este cunoscut, ultimul recensământ a reliefat faptul că aproape 99% din populația României este religioasă, ateii și agnosticii reprezentând 0,2%. În aceste condiții, ne punem întrebarea dacă reprezentanții acestor ONG-uri, adică cei 0,2% dintre români, pot decide care sunt prioritățile și ce ar trebui să se finanțeze pentru ceilalți 99% dintre noi, marea majoritate membri ai Bisericii Ortodoxe Române.

O parte dintre organizațiile secularist-ateiste, care au programe anarhiste, pro-homosexuale și neomarxiste, semnatare ale acestei inițiative, se regăsesc și în parteneriatul cu „Luna Istoriei LGTB” care este în desfășurare, ceea ce conduce la ideea unei ofensive concertate împotriva Tradiției acestui neam, aceleași organizații contestând orele și manualele de religie și dorind scoaterea icoanelor din instituțiile de învățământ.

Parteneriatul dintre stat și Biserică nu este o invenție recentă, iar importanța religiei a fost subliniată inclusiv de Regele Carol I, în testamentul său: „Zi și noapte m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acuma o poziție vrednică între statele europene: m-am silit ca simțământul religios să fie ridicat și dezvoltat în toate straturile societății și ca fiecare să îndeplinească datoria sa, având ca țintă numai interesele statului”.

Biserica, de-a lungul timpului, a ridicat școli, fundații spitalicești, a făcut acte de caritate, a acordat burse, participând direct la istoria acestui neam, prin îngrijirea sufletelor și asistență socială, prin lupta pentru emanciparea națională acolo unde românii au fost oprimați, prin permanenta însuflețire a nădejdii în viitorul României. 

Originile istorice ale actualului raport dintre stat și biserică, prin care statul participă, parțial, la finanțarea acesteia, rezidă în confiscarea proprietăților Bisericii începută în 1859 sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza. De atunci, statul s-a angajat să sprijine financiar Biserica cu bani din bugetul public. Acest fapt a fost precizat mai târziu și de Nicolae Iorga, într-o scrisoare din 1920 către Mitropolitul Miron Cristea, unde sublinia importanța sprijinului pe care statul este dator să îl ofere Bisericii: „În privința legăturilor dintre stat și biserică, eu cred că statul, care a răpit averea bisericii, e dator să o întreție potrivit cu nevoile vremii noastre. El nu se poate desface nici de datoria de a se socoti legat de dânsa, fiindcă aceasta e un element inseparabil din tradiția noastră națională, a statului generator pentru Romania Mare.Prin Legea cultelor din 1948, regimul bolșevic a naționalizat și ce mai rămăsese în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române.

Legea, nr. 489/2006 privind Libertatea religioasă şi regimul general al Cultelor pleacă de la premisa de bază a recunoaşterii de către Stat a rolului pozitiv al cultelor în viaţa societăţii româneşti contemporane:

Statul Român recunoaşte cultelor rolul spiritual, educaţional, social-caritativ, cultural şi de parteneri sociali, precum şi statutul acestora de factori ai păcii sociale” (art. 7, alin. 1).

Statul roman recunoaşte rolul important al Bisericii Ortodoxe şi al celorlalte Biserici şi Culte recunoscute în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti (art. 7, alin. 2).

Cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează şi funcţionează în baza prevederilor constituţionale şi ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor statute (art. 8, alin. 1).

Articolul 29 din Constituţie stabileşte principiul  susţinerii acordate de stat cultelor, iar articolul 12 din Legea nr. 489/2006 stabileşte că subvenţiile acordate de Stat sunt controlate de Stat.

Trebuie să mai precizăm că în Grecia, Marea Britanie, Danemarca, Suedia și Finlanda,țări membre UE, biserica predominantă este considerată Biserică de Stat.

În general, există ori sprijin direct din partea statului (de exemplu: Danemarca, Irlanda şi Norvegia), ori sprijin indirect, prin colectarea de către stat a contribuţiilor credincioșilor, care sunt alocate ulterior fiecărei biserici, cum se întâmplă, de exemplu, în Finlanda, Germania şi Suedia. În plus, bisericile din majoritatea statelor europene sunt scutite de la plata multor taxe, inclusiv cele pe proprietăţile imobiliare.

Ceea ce doresc să inspire organizațiile care reprezintă secularismul-ateu este atât împotriva legilor din țara noastră, cât și împotriva practicilor curente din majoritatea statelor U.E., unde Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că finanţarea unor activitaţi ale cultelor religioase de la buget nu constituie o violare a libertăţii de conştiinţă a contribuabililor.

Nu în ultimul rând, am vrea să vă reamintim că înmulțirea lăcașurilor de cult după 1990 reprezintă modul prin care neamul românesc a înțeles să-și manifeste spontan credința, după 45 de ani în care Biserica a fost supusă terorii ideologice. O teroare pe care reprezentanții a 0,2% dintre cetățenii acestei țări observăm că sunt tentați să o continue, cerințele lor bazându-se pe falsuri flagrante pe care vor să le impună opiniei publice (sumele vehiculate în sprijinul dat de stat Bisericii sunt de câteva ori mai mari decat cele reale), precum și pe presiunea asupra elementului majoritar creștin-ortodox, care se vede obligat să reacționeze la campaniile mediatice instrumentate de aceste organizații care au un vădit caracter anti-național.

Ținând cont de aceste argumente, noi, semnatarii acestei scrisori, în care dăm glas marii majorități a celor care v-au ales în forurile legislative ale țării, avem încredere că veți lua cea mai bună decizie.


Așa să ne ajute Dumnezeu!

 

Semnează

Alianța pentru Demnitate Națională – Președinte Iulian Capsali

Asociaţia Christiana – Preşedinte Prof. dr. Pavel Chirilă

 Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro-Vita din România – dr. Christa Todea Gross, vicepreședinte


Alianța Familiilor din România – Director Bogdan Mateciuc

Asociația Pro-Vita București – Președinte Bogdan Stanciu


Asociația pentru Libertatea Românilor – Președinte Nicolae Livadă

Asociația Prietenii Sf. Efrem cel Nou – Președinte pr. Ciprian Staicu

Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului – Președinte Dragoș Tăcăluță

Liga Studenților din Universitatea din Bucureşti

ASCOR București

Liga de Utilitate Publică – Preşedinte Rafael Udriște

Liga Distributistă Română „Ion Mihalache” – Ovidiu Hurduzeu

Asociaţia Meșterilor Populari din Moldova, Iaşi – preşedinte Marcel Lutic

Asociaţia HRISDORIA – Preşedinte Augustin Câmpean Dorin

Asociația „Bucovina Profundă” – președinte Mircea Pușcașu

Fundația „Sfinții Martiri Brâncoveni”, Suceava

Asociația Rost – Președinte Claudiu Târziu

Liga pentru Identitate Națională – Paul Ghițiu

Asociația Predania – Președinte Ion Gurgu

Asociația Civică a Tinerilor Creştin-Ortodocşi Români – Președinte Bogdan Ivan

Asociația pentru Cultură și Educație „Sfântul Daniil Sihastrul” – președinte Lucian Cornianu

Asociația „Ortodoxia Tinerilor” – Claudiu Bălan

Asociația „Artă și Tradiții Meșteșugărești”, Alba – președinte Petruța Pop

Asociația Tinerilor Ortodocși „Orthograffiti” – președinte Alexandra Nadane

Revista Orthograffiti – Laurențiu Dumitru

Fundaţia Creştină „Părintele Arsenie Boca”

Asociaţia Dascălilor din România

Asociaţia Familia Ortodoxă

Revista „Familia Ortodoxă”

Revista „Foaie Națională”

Asociația „Copil dorit” – președinte Simona Verman

Asociația „Triada”

Fundația „Sfânta Irina”

Asociația „Prietenii de Familie”

Update 7 februarie: Au mai semnat această scrisoare si:

35. Fundația „Sfinții Martiri Brâncoveni”, Constanța – Președinte Marcel Bouroş

36. Asociația Antimis, Timișoara – Președinte Ciprian Buzner

37. Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români – toate filialele din țară

38. Liga Tineretului Creștin-Ortodox Român – Președinte Anca Isimov


39. Fundația Sfinții Închisorilor – Președinte Ioan Șuță


40. Asociația Prologos Timișoara


41. Asociația Prologos Oradea


42. Asociația Prologos Cugir


43. Asociația Enable

44. Asociația Synaxis 2010

Vezi si:

Răspunsul Patriarhiei Române la dezinformările ASUR

Codrul: O minoritate de 0,2% nu poate impune majorității cum să-și cheltuiască banii. Comunicat

Biserica Ortodoxă Română sub asediu. O campanie bazată pe minciuni și dezinformări

Nicolae Iorga, vocea unei conștiințe

3 Comments

Nicolae Iorga

“A admira o civilizație străină – vrednică de respect – e o datorie, a o imita fără schimbare e o umilință, și una fără folos!”

Avântul către civilizație poate fi pentru un popor o foarte mare primejdie, dacă uită două lucruri: ce are și ce poate. Tradiția poate fi uitată, dar ucisă, nu!”

Un popor civilizat este acela care a ajuns să satisfacă sănătos și armonios nevoile sale cele adevărate, înălțate către un ideal care întrece cerințele vieții elementare și biruie egoismul individual.”

Munca adevarată și spornică nu se poate face decât prin solidaritatea națională”

Nicolae Iorga, n. 17 ianuarie 1871, Botoșani, d. 27 noiembrie 1940, Strejnic, județul Prahova

Vezi si:

Nicolae Iorga: „Cei ce au jucat pe mormântul nației noastre au căzut în el și s-au mirat că nu ne găsesc într-însul”

Nicolae Iorga: Se creează acum un tip de om universal, omul de nicăieri

Nicolae Iorga: „Cei ce au jucat pe mormântul nației noastre au căzut în el și s-au mirat că nu ne găsesc într-însul”

3 Comments

“Națiunea ta nu e numai națiunea de unde vii, ci aceea din care meriți să faci parte.

Primește în tine o viață întreagă sufletul neamului tău înainte de a avea pretenția că el să se îndrepte o singură clipă după un gând al tău.

«Frația» sentimentală dintre români trebuie schimbată într-un simț de unitate, cu toate urmările de solidaritate și muncă-mpreuna.

Unitatea națională fă-o în inimi, și de la sine se va scrie pe steag.

Cei ce au jucat pe mormântul nației noastre au căzut în el și s-au mirat că nu ne găsesc într-insul.

Nimic nu poate împiedica o nație de a se întoarce la unitatea ei primordială și necesară.

Morții se duc în pământ pentru a-l păzi.

La bucurie vin și străinii, în durere numai cei de un sânge și de o simțire.

Strămoșii trăiesc totdeauna: ori ca o dojană, ori ca o binecuvântare.

Nimic nu e mai tare decât un stat ce înfățișează o societate și nimic mai slab decât statul pe care societatea îl repudiază.” (Nicolae Iorga)

Ortodoxia ne-a menţinut ca un neam unitar şi deosebit, cu un rol important între popoarele din Orient şi Occident. Ea ne-a dat puterea să ne apărăm fiinţa faţă de îndelungata ofensivă otomană, constituind un zid de apărare şi pentru popoarele din Occident, deşi, pe de altă parte, ne-a ajutat să ne apărăm fiinţa şi faţă de unele din popoarele vecine din Occident.

Fără Ortodoxie istoria noastră n-ar fi dobândit gloria din vremea lui Mircea cel Bătrân, a lui Mihai Viteazul, a lui Ştefan cel Mare şi a altor voieozi.

Dacă poporul nostru s-ar rupe de Ortodoxie, ar înceta rolul lui de punte vie între Orient şi Occident, dar şi caracterul de sinteză unică a spiritualităţii lui între celelalte popoare” (Dumitru Staniloae – De ce suntem ortodocși)

“Avem o tară unde au stăpânit odată
Vitejii daci, bărbaşi nemuritori
Şi unde stau de veacuri laolaltă
Izvoare, văi, şi munţi cu fruntea-n zări.

Avem troiţe sfinte, altare şi icoane,
Şi candeli ard cu mii de pâlpâiri.
Avem atâtea lacrimi şi prigoane
Că ne e plin pământul de Martiri.

Avem la Putna, sfânt şi viu cu duhul,
Pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut;
Şi azi – de-l vom chema să-nfrângă Apusul –
Va răsturna cinci veacuri de pământ.

Avem pe Brâncoveanu pildă tare,
Că pruncii lui sub sabie-au căzut
ca să păzească, fără de schimbare,
Credinţa dreaptă-n care s-au născut.

Avem Ardealul sfânt, pământul răstignirii,
Cu tunuri sfârtecat de cel viclean;
Avem Ierarhii sfinţi; pe Iancu şi martirii,
Pe Horea tras pe roată pentru neam.

Azi iarăşi te-au suit vrăjmaşii tăi pe cruce,
Ardeal cu trei culori împodobit,
Scriind deasupra “vina” ta, cu sânge:
Aceea că Ortodoxia ai iubit.

Avem un rai de Sfinţi, în temniţi daţi la moarte
Şi aruncaţi în groapă neştiuţi;
Dar astăzi, dând pământul la o parte,
Ies moaşte sfinte-n zeghe grea de deţinuţi.

E jertfa lor de veacuri mărturia
Ce strigă din morminte pân’ la noi,
Să apărăm cu râvnă Ortodoxia
Şi-acest pământ de Sfinţi şi de Eroi”

(Radu Gyr, Avem o ţară)

Carte poștală de pe front:

„Mult iubiţi prieteni,
Este o lună de când sunt în acest spital. Am fost rănit în ziua de 30 iulie la Mărăşeşti într-o grea luptă. Vă povestesc şi vouă pe scurt. În ziua de 30 iulie, ora 1 p. m. am plecat la contraatac asupra inamicului care venea cu forţe mari din direcţia sud via lui Negroponte. Am plecat cu compania cântând La arme; era un entuziasm de nedescris, sute de mitraliere secerau şi dintr-o parte şi din alta. Un glonte îmi perforează coapsa stângă; rănit destul de grav continuam conducerea atacului, însă la ora 6 vine un alt glonte şi din fatalitate mă loveşte în coapsa piciorului drept şi cad jos, căci acum nu mai aveam nici un picior, dar inima de român îmi era tot cu mine, strigam Înainte copii, să răzbunaţi pe şeful vostru; voinicii se aruncară din nou cu furie asupra inamicului şi-l respinge. În amurgul zilei vin brancardierii şi mă ridică istovit de orişice putere din cauza sângelui pierdut. Mă uit să văd pe Tep, dar nu-l văd, nu ştiu ce s-a întâmplat cu el. Se duce vestea ca fulgerul că Lt. Novac e rănit la ambele picioare.[…] colonel au să mă vadă.
Brancardierii mă duc la Dl Colonel. El mă încurajează zicând: Ai curaj căci suflete mari ca al tău nu pier. Te las cu bine. Acum sunt pe cale a fi vindecat.
Vă sărut cu toată dragostea,
Lt. I. Novac”
Carte postală militară
Sursa: Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Vrancea, Fond personal I.M. Dimitrescu, dosar 13/1917
Expeditor: Locotenet I. Novac, Spitalul Cantermir, nr. 471, Bârlad
Destinatar: Sergent I. Dimitrescu, Scoala de Ofiţeri de Rezervă de Infanterie, Botoşani
Data: 28 august 1917

Din Bianca Mărmureanu, Viaţa de front la 1917 reflectată în înscrierile cu caracter memorialistic şi corespondenţa privată a combatanţilor din armata română, Teză de doctorat, Universitatea Iaşi, 2011.

(Sursa: http://emilia-corbu.blogspot.com/2011/11/carte-postala-de-pe-front.html)

Linkuri similare:

Ce este România profundă?

Discurs Nicolae Iorga (1929)

Nicolae Iorga: „Se creează acum un nou tip de om universal, omul de nicăieri”

Tudor Gheorghe: „Numai noi n-avem voie să fim naționaliști”

Ovidiu Hurduzeu: „Românii trebuie să fie din nou stăpâni la ei acasă”

Monarhia, ultimul regim legitim al României

Ortodoxia salvează România

Gheorghe Zamfir – Doina

Discurs Nicolae Iorga (1929)

1 Comment

“Un popor civilizat este acela care a ajuns să satisfacă sănătos și armonios nevoile sale cele adevărate, înălțate către un ideal care întrece cerințele vieții elementare și biruie egoismul individual.”

“Munca adevarata si spornica nu se poate face decat prin solidaritatea nationala”

“Popoarele civilizate au decazut, tinzand din ce in ce mai mult spre starea de barbarie creata de consumism si capitalismul monopolist-financiar iar natiuni ca Romania au luat noua barbarie (occidentala) drept norma de conduita si civilizatie. Nu mai imitam societati civilizate, ci preluam pe toate canalele gunoiul care acopera actualele “societati civilizate” (Ovidiu Hurduzeu)

Nicolae Iorga: Se creează acum un tip de om universal, omul de nicăieri

7 Comments

„Şcoala, fiind în afară de viaţă, învăţându-te să nu ţii cont de nimic ce e dincolo de casta cultă, duce la şcolarizare formală a omenirii. De aici a ieşit o umanitate scăzută, lipsită de energie şi entuziasm, lipsită de putinţa de a acţiona şi a reacţiona, o umanitate împuţinată şi strâmbată.

„astăzi universitatea este o şcoală de specialităţi, nelegate între ele, fără niciun fel de spirit comun şi aceste acţiuni au un scop care nu e în societate, ci peste ea şi poate chiar împotriva ei. S-a creat tipul omului abstract, în afară de orice tradiţie şi de orice împrejurări în care ar avea de trăit, omul care ştie dinainte unde va fi aşezat (…).

Se creează acum, pentru o lume neorganică, un tip de om universal, omul care e de nicăieri şi de peste tot, omul în afară de tradiţie, înstrăinat de mediul în care a trăit. Iar de societatea aceasta nenorocită, intrată în tipicul şcolii, oricine poate abuza, orice aventurier sau orice bandă politică se poate face stăpânul ei. (Nicolae Iorga, Idei asupra problemelor actuale)

„acel instinct care se întinde armonios asupra tuturor domeniilor şi felul de a gândi, acel fel care se întinde armonios asupra multor secole şi se leagă de o tradiţie milenară se cuvin imperativ a-i fi încătuşate şi stimulate romanului. (…) Gimnasiul şi liceul să formeze omul dinautru, omul armonios, omul sănătos, omul cu iubire pentru lucruri vrednice şi folositoare, omul capabil de a da de la dânsul, fără a cere prea mult, ceea ce este necesar pentru dezvoltarea unei societăţi. Românul întreg de care avem nevoie. Nu fabricaţiile în care e ceva specialitate şi sub specialitatea aceea nimic. Căci nici o specialitate nu poate să fie în adevăr folositoare pentru oameni, şi numai pentru o anumită ocupaţie umană abstractă, decât când îşi înfige rădăcinile într-o cultură generală, ea însăşi legată de instinctele cele mai vechi şi cele mai sănătoase ale unui popor. (Nicolae Iorga, Noua direcţie în învăţământul românesc)

„Întâia noastră idee conducătoare a fost ideea creştină. (…) Ideile conducătoare au darul sfânt de a apropia şi înfrăţi pe oameni, mai presus de orice deosebiri de fire, de situaţie, de bogăţie, de vârstă: ele se poate zice că fac parte din viaţa religioasă a popoarelor, şi sunt adică acea religie ce are de preoţi pe cei mai mari, mai buni şi mai luminaţi oameni din fiecare generaţie.

Pe când, dimpotrivă, interesul e pizmăreţ şi gâlcevitor: el desparte un popor în clase care se vrăjmăşesc şi în aceste clase chiar, dintre care nu e om care să nu urmărească mai multă putere şi plăcere decât ceilalţi, egoismul cel rău, iubirea pătimaşă de sine şi numai de sine scapă din lanţurile cuviinţei şi datinilor bune şi se repede sălbatic asupra bunurilor lumii. În acest fel, societatea se face vijelioasă, veşnic tulburată, neliniştită la lucrul ei, lipsită de siguranţă în păstrarea roadelor ei şi împiedicată în cugetarea mai înaltă. Oamenii se simt tot mai departe unul de altul, legăturile ce sunt siliţi să le încheie nu mai sunt decât false şi trecătoare.” (Nicolae Iorga, Ideile conducătoare din viaţa poporului românesc)

Despre ţăranul român de odinioară: „Țăranul cel vechiu avea cunoştinţa că reprezintă ceva în viaţa acestei ţări, că el este aproape întregul element militar al ţării; avea cunoştinţa că toată ţara e organizată pe temeiul vechilor sale datini şi pe temeiul obiceiurilor pământului; el simţea că în ţara lui este ceva şi aceasta explică vitejia de odinioară. Vitejia acestor ţărani de odinioară era un lucru natural; vitejia de azi a ţăranului român ca ostaş înseamnă ceva extraordinar, înseamnă cea mai mare jertfă pe care o poate face o clasă umilită, când nu i se dă nimic şi care cu toate acestea iese oricând cu pieptul deschis înaintea străinilor.” (Partidele şi ţara)

Nicolae Iorga, despre natiune

Leave a comment

Din articolul Nicolae Iorga, despre natiune:

Natiunea ta nu e numai natiunea de unde vii, ci aceea din care meriti sa faci parte

Primeste in tine o viata intreaga sufletul neamului tau inainte de a avea pretentia ca el sa se indrepte o singura clipa dupa un gand al tau.

Intre franturile unui neam cultura poate statornici acele legaturi ce nu se vad si nu se pot impiedica.

La bucurie vin si strainii, in durere numai cei de un sange si de o simtire.

Unitatea nationala fa-o in inimi, si de la sine se va scrie pe steag.

Cei ce au jucat pe mormantul natiei noastre au cazut in el si s-au mirat ca nu ne gasesc intr-insul.

Nimic nu poate impiedica o natie de a se intoarce la unitatea ei primordiala si necesara.

Mortii se duc in pamant pentru a-l pazi.

“Fratia” sentimentala dintre romani trebuie schimbata intr-un simt de unitate, cu toate urmarile de solidaritate si munca-mpreuna.

Stramosii traiesc totdeauna: ori ca o dojana, ori ca o binecuvantare.

Nimic nu e mai tare decat un stat ce infatiseaza o societate si nimic mai slab decat statul pe care societatea il repudiaza.

Cugetarile lui Nicolae Iorga au aparut prima data in 1905, sub titlul Ganduri si sfaturi ale unui om ca oricare altul.

https://irinamonica.wordpress.com/2011/12/01/nicolae-iorga-%E2%80%9Enimic-nu-poate-impiedica-o-natie-de-a-se-intoarce-la-unitatea-ei-primordiala-si-necesara/

%d bloggers like this: