Profesor Dr. Mihaela Firsirotu: “Impermeabilitatea la crize venite din afară depinde de capacitatea voastră de a avea o autonomie financiară şi economică”

Sunteţi unul dintre puţinii eco­nomişti care în lucrările pe care le-aţi publicat în Canada aţi prevăzut criza mondiala. Romania putea evita perioada de cadere economică din ultimii doi ani?

M.F.: Înainte de toate, ar fi trebuit  ca România să  fi evitat criza financiară din 2007-2008, care a provocat şi  a dus  în mod direct la  recesiunea economică din ultimii doi ani. Pentru  evitarea acestei  crize financiare,  România  ar fi trebuit   să  lupte împotriva speculei imobiliare şi a creşterii enorme a preţurilor imobiliarului provocate de speculaţie. Datele nu mint: din 2001 până în 2007, preţul apartamentelor a crescut cu 550%; de notat că apoximativ 40% din cerere  a provenit  de la  „investisori” (a se înţelege «speculatori») străini.

O reşedinţă la Bucureşti, care avea o valoare medie de 60.000 euro în 2005, atingea în 2008 valoarea de 180.000 euro, urmând să scadă la 90.000 euro în 2010. În plus, şi aceasta este o practică rară  în lume, băncile româneşti, aproape toate fiind deţinute de capital străin,  au oferit  majoritatea ipotecilor în euro, transferând astfel riscul de fluctuaţie  a cursului  de schimb celui care cerea imprumutul. Pentru a-l incita pe cetăţean să-şi asume acest risc, băncile au stabilit o dobândă mai mică pentru un împrumut făcut în euro decât cel practicat pentru un împrumut în lei.

Deci n-am scăpat încă de criză.

M.F.: Cu o piaţă a imobiliarului în criză  aproape  peste tot în lume, cu speculatori care încearcă să vândă cât mai repede posibilşi astfel accelerând căderea preţurilor şi  cu un RON care s-a depreciat în raport cu euro, avem  în România toate ingredientele unei crize majore: oprirea brutală a activităţilor de construcţii imobiliare; sentimentul  bine fondat  de a fi devenit mai sărac, resimţit de către toţi proprietarii de bunuri imobiliare şi în consecinta, diminuarea cheltuielilor lor de consum; creşterea şomajului; scăderea veniturilor statului şi deficite bugetare în creştere. Banca Naţională a României avea la dispoziţie toate  mijloacele şi autoritatea  pentru  a lua măsurile necesare, măsuri care ar  fi putut evita în România efectele  cele mai   grele ale crizei financiare.

Vreţi să spuneţi că BNR nu a fost suficient de vigilentă?

M.F.: Banca Naţională a României şi alte organisme de supraveghere a pieţelor financiare aveau autoritatea de a impune un plafon, o limită   privind suma împrumutată de cetăţean în relaţie cu valoarea de piaţă a bunului imobiliar. În perioade de supra încălzire imobiliară, acest mecanism serveşte moderării activităţii imobiliare şi  limitării efectelor speculaţiilor. Ce este mai grav este că autorităţile finaciare româneşti aveau dreptul de a interzice împrumuturile în euro făcute cetăţenilor români, şi nu au facut-o. Este de neconceput  într-o ţară civilizată să-i  laşi pe oamenii de rând  să-şi asume riscul  fluctuaţiei cursului de schimb. Dacă România n-ar fi  avut de suferit efectele  negative ale  crizei imobiliarului, n-ar fi  trecut  prin această recesiune dură.

România a ieşit totuşi din recesiune, ar fi putut ieşi mai repede şi din criză?

M.F.: În primul rând, ar fi fost important să se  menţină  cheltuielile de consum; or, ideea de a mări TVA la 24% mi  se pare o idee  bizară şi foarte proastă. Apoi, în ciuda faptului că recursul la FMI pare să fi fost de neevitat, pentru a finanţa deficitul bugetar ar fi trebuit ca Guvernul să refuze  să implementeze  imediat un plan de austeritate. Devine din ce în ce mai evident, chiar şi  în rândurile FMI, că nu există o politică mai malefică decât aceea de a impune tăieri din cheltuielile publice în acelaşi timp în care cheltuielile private sunt în declin: rezultatul, îl vedem foarte clar acum, este că reducerea  de posturi şi de cheltuieli publice accentuează căderea PIB, rezultând în venituri mai mici pentru guverne, deficite în creştere, şi nu diminuate, cum se spera, şi o populatie nemulţumită, chiar ostilă datorită diminuării serviciilor publice.

Se va întoarce criza?

M.F.-Părerea mea este că în prezent suntem  în centrul ciclonului. Calmul relativ riscă să fie urmat de o furtună teribilă provocată de criza din zona euro şi de paralizia democratică  a guvernului american. Soluţiile aduse problemei Greciei nu sunt altceva decât nişte cataplasme şi nu rezolvă slăbiciunile fundamentale ale sistemului monetar din zona euro.

Ce ar trebui să facă România pentru a se pune la adăpost de acest nou seism economic pe care-l prevedeţi?

M.F.: Această criză a monedei euro şi criza financiară care a precedat-o dau o lecţie clară  tuturor  ţărilor: impermeabilitatea  la crize venite din afară depinde de capacitatea voastră de a  avea o autonomie financiară şi economică, de a fi auto-suficien­tă. Mă refer bineinţeles la acele ţări, inclusiv România, care ascultă cu veneraţie  vocea marilor ansambluri economice şi politice transnaţionale, care acceptă aranjamentele dictate de presupusele „legi” ale eficienţei  economice. Aceste ţări, şi deci şi  România, ar trebui  să-şi  redescopere o agricultură  care să asigure hrana propriilor cetăţeni, un sistem financiar care să le aparţină, o politică monetară care să  răspundă  nevoilor specifice ţării respective, o politică fiscală care să fie dictată de circumstanţe proprii.

Din păcate, România a pierdut 20 de ani  cu decizii proaste, cu şicane politice, cu servilitate în faţa organismelor internaţionale, cu vorbărie neînsoţită de acţiune, cu consecinţe teribile pentru ţară: băncile ţării au ajuns în mâinile străinilor, bunurile ţării au fost vândute pe nimic investitorilor şi speculatorilor străini; România depinde fiscal, financiar şi politic de organizaţiile internaţionale; sectorul agri­col este fragil şi neperformant; instituţiile sociale, şcolile, universităţile, spitalele sunt în ruină.

Pe fondul acestui peisaj dezolant pe care îl descrieţi, care credeţi că ar trebui să fie priorităţile ţării?

M.F.: România are tot ce are nevoie: resurse, populaţie relativ instruită, ieşire la Marea Neagră. Iată câteva recomandări: faceţi din România un Centru European de Excelenţă pentru agricultura organică şi sustenabilă; accesaţi toate fondurile financiare europene  alocate, pentru a sprijini sectorul agricol; încurajaţi fermele mici şi mijlocii; încurajaţi  şi sprijiniţi financiar  şi fiscal dezvoltarea asociaţiilor cooperative, de tipul celor care există în toate ţările capitaliste.

De exemplu în Finlanda cooperativele, şi aici vorbesc de cele mai mari, făcând parte din „top 300″ din lume ca venituri, reprezintă 23% din PIB; în Elveţia  28%;  46%  în Franţa şi10% în Quebec (Canada). Acest „top” 300 cooperative afişează venituri între 600 milioane dolari şi 58 miliarde dolari şi evoluează în sectoare foarte precise: 30% în sectorul agroalimentar, 23% în comerţul de detaliu, 22% în asigurari şi 19% în sectorul bancar.

Agricultura spuneţi că ar fi prima urgenţă a României, şi apoi?

M.F.: În al doilea rând, stopaţi toate privatizările întreprinderilor de stat; îmbunătăţiţi şi modernizaţi managementul şi guvernanţa, lor stabilind termene precise pentru evaluarea activităţii lor; utilizaţi CEC-ul şi EximBank-ul ca pârghii ale dezvoltării economice. În prezent, România are 32 de întreprinderi în „top” 500 (cele mai mari ca cifra de afaceri din Europa Centrală şi de Est, cu excepţia Rusiei). Or, din aceste 32 de întreprinderi, 22 au fost privatizate şi sunt deţinute de capitalul străin. Nu mai ramân neprivatizate şi ne-deţinute sau controlate de capitalul strain decât transporturile si o parte din sectorul energetic.O economie puternică are nevoie de propriile sale întreprinderi naţionale mari pentru că  în condiţiile lipsei de capital autohton, numai statul poate răspunde unei asemenea provocări.

Interviul integral: AICI.

Importanta gandirii teologice

Inainte de toate, avem indatorirea de a gandi crestineste, de a privi lucrurile dintr-o perspectiva teologica. Atunci cand deviem de la acest mod de gandire, sfarsim de fiecare data in utopie. Diferentele esentiale care au existat candva intre stanga si dreapta s-au evaporat. Aceasta s-a intamplat cand dreapta nu s-a mai raportat la lume dintr-o perspectiva crestina, ci a cautat sa adapteze principiile vii crestine la o lume aflata intr-o proces tot mai accentuat de decadere. Cum spune Phillip Blond (Societatea destramata), dreapta si stanga au ajuns sa sustina aceeasi ideologie liberala pervertita: stanga – libertarianismul cultural, dreapta – libertarianismul economic. Atunci cand s-a produs separarea intre cultura si teologie, intre economie si teologie, lumea a intrat in criza. Prin urmare, se produce o criza a sensurilor si o criza economica. “Cand cuvintele isi pierd sensul, oamenii isi pierd libertatea” (Confucius).

De fiecare data cand omul a incercat sa nege, sa ignore sau sa rastoarne o ordine autentic crestina a alunecat in utopie. Utopistii implinesc totdeauna contrariul a ceea ce sustin. In 1960, noua stanga pleda pentru libertatea fara limite si pentru o viata fara responsabilitati, toate acestea in numele libertatii. Cum spune Blond, aceasta a condus la un individualism anarhic, care a avut nevoie de puterea si controlul unui stat cu atributii tot mai extinse pentru a mentine ordinea. Dar oamenii au devenit tot mai slabi, dependenti, infantilizati, neputinciosi in a se autoguverna. Idealul de libertate promovat de noii stangisti a rezultat in anihilarea libertatii. Propovaduind eliberarea de sub „chingile” „trecutului vinovat” si ale „fortelor hegemonice” oprimante (Gramsci), au creat cultul omului vulnerabil, care si-a renegat continuitatea cu valorile trecutului, legatura cu o comunitate specifica si cu traditia, ceea ce a condus la fragmentarea si destramarea societatii. Cat despre libertarianismul economic, tot ceea ce au predicat sustinatorii lui despre “mana invizibila”, “egoismul luminat” si “piata libera” a fost flagrant contrazis de realitate.

Acest tip de om pe care l-a format marxismul cultural este tipul perfect integrabil in sistemul economic neoliberal (sustinut de neoconservatori), in cadrul caruia devine acelasi individ slab si dezradacinat, fiind redefinit in functie de conceptia reductionista asupra omului ca “homo oeconomicus”. Omul nu mai este privit in integralitatea si unicitatea sa ca persoana si nu mai are constiinta acestei integralitati. Rupt de comunitatea organica in cadrul careia era legat de semenii sai printr-o istorie, limba si traditie comune, pentru a fi «globalizat », el e uniformizat si redus la o piesa de schimb si o marfa conform logicii « pietei globale ». Aceasta este robia in care au ajuns crezand in mult aclamatele « virtuti » reprezentate de principiile libertariene ale eliberarii, egalitarismului, progresismului, « pietei libere », « egoismului luminat » etc.

Nu putem intelege toate aceste contradictii daca nu privim dintr-o perspectiva teologica. Cum spunea Steinhardt, “insusirea specifica omului e gandirea teologica”. Asadar, consecinta pierderii gandirii teologice este dezumanizarea omului.

G. K. Chesterton – Citate (despre capitalism, big business, democrație, credință)

“Prea mult capitalism nu înseamnă prea mulţi capitalişti, ci prea puţini capitalişti.”

“Există mai puţine diferenţe decât se crede între sistemul socialist ideal, în care marile întreprinderi sunt controlate de stat, şi sistemul capitalist actual, în care statul este controlat de marile corporaţii. Cele două sisteme sunt mult mai apropiate unul de celălalt decât de modelul distributist – însemnând spargerea marilor companii într-o multitudine de afaceri mici, independente.”

„Odată ce a fost înlăturat Dumnezeu, guvernul devine dumnezeu”.

“Big Business şi socialismul de stat sunt două sisteme foarte smilare.”

“Prețul este capricios şi fluctuant, în timp ce valoarea este intrinsecă şi indestructibilă.”

“Un distributism ideal este doar improbabil. Chiar şi un comunsm ideal este doar imposibil. Dar un capitalism ideal este de neconceput.”

„Societatea noastră este atât de nefiresc alcătuită încât un om normal nici nu se poate gândi la cât de firească este preocuparea de a avea grijă de proprietatea sa. Când alege o meserie, alege una dintre miile de meserii care presupun a se îngriji de proprietatea altor oameni.”

“Marea corporație nu se remarcă deloc prin eficiență. Este doar prea mare pentru a fi criticată pentru ineficiența ei.”

“Orice om care nu are o inimă de piatră trebuie să fie copleşit de milă față de dilema chinuitoare în care se află omul bogat, care trebuie să-l menţină pe cel sărac suficient de rezistent ca să poată munci şi destul de slab că să fie nevoit să muncească pentru el.”

„Capitalismul devine contradictoriu de îndată ce ajunge la o dezvoltare completă. Aceasta, deoarece îi sunt proprii două moduri simultan opuse de a se raporta la masa de oameni. Când cei mai mulţi oameni sunt salariaţi, este din ce în ce mai dificil pentru ei să fie şi cumpărători. Capitalistul încearcă să limiteze mereu cererile sclavilor lui şi, astfel, să diminueze capacitatea acestora de a cheltui. Îşi doreşte ca acelaşi om să fie bogat şi sărac în acelaşi timp.“

“Capitalismul poate fi definit în general astfel: «Acea situație economică în care o clasă destul de restrânsă de capitaliști, relativ ușor de recunoscut, ajung să concentreze în mâinile lor o cantitate suficient de mare de capital pentru a forța o majoritate cât mai largă de cetățeni să își vândă munca pentru un salariu oferit de capitaliști.”

“Capitalismul modern este o năpastă – nu fiindcă anumiți oameni dețin capital, ci pentru că o mare parte dintre ei nu îl dețin. Un oraș modern poate deveni un loc al disperării – nu pentru că locuințele lui aparțin celor care stau în ele, ci pentru că oamenii nu sunt, în realitate, proprietarii caselor în care trăiesc. Acesta este argumentul real împotriva capitalismului modern; dar și împotriva colectivismului moden sau a socialismului, care s-a născut din acesta.”

“Cămătăria a existat într-o formă restrânsă (în Evul Mediu) și a fost pretutindeni denunțată și interzisă. Acum această îndeletnicire nu mai are limite și e pretutindeni lăudată și acceptată.”

“Creștinătatea nu a pus doar bazele dreptul cutumiar, în folosul nostru ca oameni liberi; ea a întemeiat și o ordine bazată pe folosirea pământurilor obștești, care acum nu mai există; ea a stabilit legile care sancționau cămătăria și monopolul, care nu permiteau subcotarea prețurilor [practicată de către marile companii monopoliste] și care împiedicau formarea conspirațiilor comerciale, legi care au fost de atunci eliminate; de asemenea, a înființat breslele care îi protejau pe micii comercianți, însă acestea au disparut.”

“Să facem o analiză lucidă a situației noastre, ca și cum ne-am afla înaintea unei spovedanii, pentru a vedea dacă poate fi numită cu adevărat «democrație» neorânduiala pe care au produs-o războiul dintre sărăcie și bogăție, sclavia salarială, influența mondială de care se bucură deținătorii marelui capital, care ajung, în aceste vremuri, să impună curentul dominant și să formeze opinia publică.”

“Aș acorda unei femei nu mai multe drepturi, ci mai multe privilegii. Astfel, în loc de a o trimite să caute acel tip de a «libertate» pe care-l oferă munca în bănci şi în fabrici, aş proiecta special pentru ea o casă în care să poată fi liberă.”

„Întreaga lume modernă s-a împărţit în două categorii: conservatorii şi progresiştii. Treaba progresiştilor este de a persista în a comite erori. Ocupaţia conservatorilor este de a nu lăsa ca aceste erori să fie corectate.”

“Corporația, mai ales marea corporaţie, este astăzi organizată asemeni unei armate. Este, cum ar spune unii, un fel de militarism moderat fără vărsare de sânge; cum aş spune eu, un militarism căruia îi lipsesc virtuţile militare.”

“Ceea ce e mort se lasă dus de curent, doar ceea ce este viu poate merge împotriva curentului.”

“Minciunile nu încetează sa fie minciuni doar pentru că ajung o modă.”

“A avea dreptul să faci ceva nu este totuna cu a avea dreptate să faci acel lucru”.

“Daca nu ar există Dumnezeu, nu ar există nici atei.”

“Există un tip de oameni care dispreţuiesc creştinismul şi îşi maschează dispreţul sub masca unei iubiri care îmbrăţişează toate religiile.”

Traducere: Irina Bazon

Surse: Gilbert Magazine, November-December 2010, volume 14 / number 2-3, revista publicata de American Chesterton Society;

Quotations of G. K. Chesterton

Linkuri similare: Hilaire Belloc: despre statul servil, comunism și statul proprietarilor