crucea eroilor-de-pe-caraiman-2541Deţinătorii de putere (fiindcă nu ştiu dacă îi mai putem numi oameni de stat sau elite) trec sistematic cu vederea tragedia neamului nostru. Atenţia şi energiile, imboldul legitim de indignare sunt canalizate în alte direcţii, false, în special menite să cultive dezbinarea şi deriva, atrofierea discernământului şi a conştiinţei identităţii.

Un cunoscut economist român, expert în dezvoltare durabilă, Călin Georgescu, spunea că războiul perfect „este cel despre care nici nu știi că există și că ești implicat în el chiar tu”. Nu putem fi conştienţi că există dacă nu mai ştim cine suntem. Un om sau un neam conştient de propria identitate, de propria realitate, de adevărul fiinţei sale, de rădăcinile sale şi de faptul că demnitatea îi este dată doar de rămânerea pe verticală – pe verticala crucii, ce-l menţine în legătură cu cerul –, va fi un om/un neam treaz, vigilent, curajos, capabil de luptă, greu de subjugat sau de manipulat şi cu simţul discernerii.

Or, ceea ce spunea generalul chinez antic Sun Tzu, în „Arta războiului” – „Taie-le rădăcinile, acoperă-le cerul, tulbură-le tradițiile, dezbină-i, fă-i să se rușineze de ceea ce sunt. Așa nu vei avea nevoie de luptă, căci, speriați de ceea ce au devenit, te vor imploră să vii să-i salvezi de ei înșiși” – este o strategie aplicată în vremurile noastre şi parcă în nicio altă epocă nu a avut atât de mult succes. Totodată, sloganul „Războiul este pace. Libertatea este sclavie. Ignoranţa este putere” (George Orwell, „1984”) este, din păcate, atât de actual azi.

Ni se pare că trăim vremuri de pace, se vorbeşte atât de mult despre importanţa păcii, „toleranţă” şi alte principii corecte politic, şi totuşi poparele par a se pregăti, mai mult decât oricând, de război. Se vorbeşte despre pace, dar neliniştea, frica, stresul, depresiile pun tot mai mult stăpânire pe omul contemporan, paradoxal chiar în ţările cele mai bogate şi dezvoltate. Pacea pe care vor să o instituie propovăduitorii corectitudinii politice e o pace din care lipseşte Hristos şi învăţăturile Sale, o pace falsă, fără Dumnezeu, din moment ce chiar Biblia ajunge să fie interzisă din cauza valorilor ei tot mai „incongruente” cu spiritul vremii.

Ce pace poate fi în „paradisul terestru” pe care îl visează noii făuritori de utopii (continuatori ai celor de ieri), când pentru acea „pace” ideală se duce un crunt război împotriva firescului şi a ceea ce ne defineşte în calitatea noastră de oameni, împotriva familiei, a valorilor creştine – a creştinismului, care este, prin excelenţă, religia iubirii şi a păcii –, a ideii de naţiune, de tradiţie, de identitate, care trebuie înlăturate, deconstruite?

Ni se pare că suntem „liberi” să facem ce vrem, beneficiem de „libertatea de mişcare” oriunde în UE, însă, în loc să ne protejăm şi să ne valorificăm capitalul uman, care poate ridica această ţară, am ajuns un furnizor de mână de lucru ieftină, uşor de înrobit, de „forță de muncă” pentru bordelurile din UE şi o piaţă de desfacere pentru produse ce ne îmbolnăvesc încet, dar sigur.

Puterea nu ne poate veni din ignoranţă, din uitarea rădăcinilor sau din ura de care se doreşte să fim îmbibaţi transformând ţara într-un imens „maidan”, iar societatea, într-o „mişcarea browniană” a maselor mânuite prin campanii ale urii şi dezbinării. Puterea de a rămâne demni vine din conştiinţa a ceea e suntem, a valorilor care ne definesc şi din unitatea dintre noi.

Fragment din Irina Bazon, „România pustiită. Tragedia tăcută a neamului nostru”, Revista Familia Ortodoxă, nr. 125, iunie 2019.