steag-cu-stema-romaniei_-background„Acum, ca niciodată
Treziţi-vă, români!
Având credinţa-n suflet
Şi arma sfântă-n mâini.

În rodul născocirii
Să nu nădăjduiţi,
Ci arma mântuirii
Mereu s-o mânuiţi!

Uniţi-vă în cuget
Prin simţuri creştineşti
La sânul Maicii voastre
Celei duhovniceşti!

În pavăza credinţei
Fiind adăpostiţi,
La vreme de războaie
Veţi fi nebiruiţi.

Tot neamul de pe lume
Şi cel de sub pământ
De s-ar scula-mpotrivă,
Va fi de voi înfrânt.

Plecaţi-vă la Domnul
Grumazul umilit,
Să vă înalţe fruntea
În plaiul cel dorit. 

De somnul nesimţirii
Să nu mai dormitaţi,
Că zorii mântuirii
Se-arată la Carpaţi

Ca fraţii petrecând,
Să nu ştirbim onoarea
Şi graiul nostru sfânt!

Trezindu-ne simţirea
Din suflet creştinesc,
Să punem semnul Crucii
Pe steagul românesc!

Pe tronul cel din suflet
S-avem necontenit
Icoana preacinstită
A Regelui Mărit!

De vom păzi unirea
Si Crezul din stramoşi,
Vom fi şi jos, în lume,
Şi-n ceruri glorioşi!

În scumpa noastră ţară
Atunci vor creşte iar
Virtuţile străbune
Cu nume secular.

Deci azi, ca niciodată,
Să ne vădim creştini,
Păstrând neprihănită
Credinţa prin străini!…”

(Sfântul Ioan Iacob Hozevitul – Imnul românesc, 1956)

Vedeți și: Tot ce e românesc nu piere

“Românii nu sunt nicăieri colonişti, venitúri, oamenii nimănui; ci, pretutindenea unde locuiesc, sunt autohtoni, populaţie mai veche decât toţi conlocuitorii lor”. Rasa istorică formatoare a acestei ţări este “acel neam de oameni, acel tip etnic care, revărsându-se de o parte din Maramureş, de alta din Ardeal, a pus temelia statelor române în secolele al XIII-lea şi al XlV-lea, şi care, prin caracterul lui înnăscut, a determinat soarta acestor ţări, de la (anul – n.n.) 1200 şi până la (anul – n.n.) 1700. Nu există nici o deosebire între rasa română din Muntenia, Moldova, din cea mai considerabilă parte a Ardealului şi a Ţării Ungureşti. E absolut aceeaşi rasă, cu absolut aceleaşi înclinări şi aptitudini”. (Mihai Eminescu, Curierul de Iaşi, noiembrie 1876, în Opere, vol. IX). „Există multe indicii, atât în numirile localităţilor şi râurilor, precum şi în alte împrejurări, care denotă o unitate a neamului românesc preexistentă formaţiunii (formării n.n.) statelor noastre” (Mihai Eminescu, Timpul, 1 aprilie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 122).

„Neamul este o entitate mistică. El este ceea ce numim în plan politic naţiunea, dar este o noţiune mistică. Adică neamul are o misiune. El trebuie să împlinească misiunea sau piere.

Pentru mântuirea noastră (Dumnezeu – n.r.) lucrează în două feluri: prin atitudinea personală şi prin atitudinea colectivă. Adică fiecare dintre noi e responsabil cu îndeplinirea sau neîndeplinirea misiunii neamului românesc. Vom fi judecaţi ca neamuri, nu vom fi judecaţi numai ca persoane. Vom fi judecaţi de Dumnezeu şi pentru ce am făcut, dar şi cu ce am contribuit la pieirea sau la resuscitarea neamului (…). … mă gândeam la ce spunea părintele Stăniloae, că, în faţa lui Dumnezeu, când vom fi judecaţi ca persoane, vom răspunde nu numai pentru faptele noastre, ci şi pentru influenţa acestor fapte peste 10 ani, peste 100 de ani.” (interviu cu Parintele Gheorghe Calciu, octombrie 2005, din volumul Mărturisitorii din închisorile comuniste. Minuni. Mărturii. Repere, Ed. Areopag)

„Toate marile trădări faţă de Biserică, faţă de popor, renunţările la valori, toate sunt păcate împotriva neamului. (…) fiecare, ca neam şi ca persoană, şi-a primit talanţii, şi aceia i se vor cere înapoi. Unde a semănat Dumnezeu, îţi cere şi răsplata!” (Viața Părintelui Gheorghe Calciu, 2007)

„Rezistenţa noastră a stat în dreapta credinţă, în adevărul ortodox pe care l-am apărat. Poporul nostru este una cu Biserica, una cu satul, una cu credinţa lui. În acestea constă tăria lui. Dacă nu era aşa, eram de mult desfiinţaţi.

(…)

Trebuie să se trezească în fiecare român conştiinţa unei mari datorii! Temelia societăţii este familia. Trebuie să formăm mame creştine, să formăm duhovnici, să avem oameni iubitori ai neamului lor.

Aceşti conducători care nu sunt din neamul nostru, care nu au nici o rădăcină aici, că şi un fir de iarbă dacă îl scoţi din pământ se opune, caută să distrugă tocmai aceste fundamente ale poporului nostru, să amestece totul, să fie străini la conducerea tuturor sectoarelor vieţii în societate. Aşa se face că românul ajunge să fie lepădat în ţara lui, să fie considerat un om de nimic. (…) Strămoşii noştri nu au fost oameni secătuiţi de energia duhovnicească. Ei au fost în stare să înfrunte năvălirile din cele patru puncte cardinale, au apărat Occidentul vărsându-şi sângele aici, suferind pe acest pământ pentru credinţă şi pentru neam” (Părintele Iustin Pârvu

„Prin Ortodoxie ne-am păstrat credinţa creştină de la început, sau adevărata credinţă, primită odată cu începuturile existenţei noastre ca neam, această credinţă constituind astfel o componentă esenţială a spiritualităţii noastre. (…) Ortodoxia ne-a menţinut ca un neam unitar şi deosebit, cu un rol important între popoarele din Orient şi Occident. Ea ne-a dat puterea să ne apărăm fiinţa faţă de îndelungata ofensivă otomană, constituind un zid de apărare şi pentru popoarele din Occident, deşi, pe de altă parte, ne-a ajutat să ne apărăm fiinţa şi faţă de unele din popoarele vecine din Occident.

Fără Ortodoxie istoria noastră n-ar fi dobândit gloria din vremea lui Mircea cel Bătrân, a lui Mihai Viteazul, a lui Ştefan cel Mare şi a altor voieozi.” (Dumitru Stăniloe)

„Națiunea ta nu e numai națiunea de unde vii, ci aceea din care meriți să faci parte.

Primește în tine o viață întreagă sufletul neamului tău înainte de a avea pretenția că el să se îndrepte o singură clipă după un gând al tău.

«Frația» sentimentală dintre români trebuie schimbată într-un simț de unitate, cu toate urmările de solidaritate și muncă-mpreuna.

Unitatea națională fă-o în inimi și de la sine se va scrie pe steag.” (Nicolae Iorga)

Păr. Dumitru Srăniloae, Ortodoxie și nationalism:

„Ortodoxia are o functie esentiala si chiar capitala in viata romanismului. Idealul national permanent al neamului nostru nu poate fi conceput decat in legatura cu ea” (Dumitru Stăniloe, Ortodoxie și naționalism,p. 100). Ortodoxia este „inima neamului nostru”.

„…idealul nostru ca neam nu poate fi altul decât apărarea și promovarea a ceea ce constituie individualitatea noastră etnică: a românității. Dacă procesul de naștere a unor individualități personale și etnice noi prin sintetizarea unor elemente anterioare și prin apariția unor noi principii de unitate e opera lui Dumnezeu – cum desigur că este -, atunci noi n-avem voie să destrămăm aceste entități și să dăm înapoi un proces realizat cu voia lui Dumnezeu. A destrăma individualitatea etnică a neamului meu e cam același lucru cu a-mi destrăma individualitatea personală, e aproape un act de ucidere.

Și aceasta se poate întâmpla fie prin promovarea tendințelor biologice din organismul național pe primul plan, fie prin promovarea unei note parțiale din întregul unitar care formează spiritualitatea etnică.” (Dumitru Stăniloe, Ortodoxie și naționalism,p. 96).

„O individualitate care nu trăiește după legea care o exprimă ca întreg, ca individualitate respectivă, ci lasă să fie copleșită această lege de legea de viață a vreunui element component, a vreunei unități subsumate, merge, firește, spre disoluție. Precum omul care nu mai trăiește după legea spiritului care este legea supremă a omului ca întreg, a omului ca om, ci dă preponderență pornirilor vreunei părți componente subalterne, promovează o hipertrofie unitalterală a pornirilor acelei părți și cade în complexe psihologice care duc spre dezintegrarea individualității sale adevărate …, la fel neamul care permite dezvoltarea exagerată a caracteristicii vreunui element component al său, e periclitat să-și piardă individualitatea (…). Socotim, de aceea, naive toate lozincile care cer unele să trăim după legea elementului dacic din noi, altele după a celui romanic, să promovăm fie substratul dacic, fie suprastructura romană. Judecata logică și bunul-simț comun, ca și poruncile realității, cer să trăim după legea individualității noastre naționale, adică românește.” (95)

„Singură Ortodoxia, în organizarea sa după sistemul autocefaliilor, indica virtualităti pentru înțelegerea națiunii, câtă vreme catolicismul cu organizarea centralistă, internațională, și protestantismul, cu individualismul său anarhic, își manifestau răspicat tendințele antinaționale.

… Apropierea creștinismului de națiune a fost ușurată și de filozofia mai nouă care a descoperit că realitatea cea mai înaltă nu e cea a obiectelor, ci cea omenească, iar aceasta nu se poate găsi normal și cu posibilități de plenitudine decât în comuniunea dintre persoane. (…) cea mai naturală dintre relații, dintre manifestările necesare naturii, este comuniunea cu cei apropiați, care au în toate cazurile firești aceeași limbă, aceeași istorie, aceleași aspirații, același destin. Națiunile sunt comunități de destin, comunitățile cele mai temeinice, mai statornice, înfășurate prin mai multe fire de legătură, deosebit de profunde, față de alte feluri de comunități cu mult mai trecătoare, mai superficiale. … Comuniunea cea mai firească, cea mai de temelie, este aceea între membrii aceleiași națiuni. (…)

Dumnezeu privește pe om nu în izolarea lui, ci ca membru al unei comunități mai largi, privește propriu-zis comunitățile și, prin ele, face părtaș pe om de har și mântuire. Și, întrucât comunitățile cele mai firești sunt neamurile, de ce n-am spune că privirea directă a lui Dumnezeu cade pe neamuri și numai întrucât inșii fac parte din neamuri, simte fiecare privirea lui Dumnezeu asupra lui. În cartea lui Daniil se spune că Dumnezeu pune în cumpănă împărăția, nu pe ins în parte (Dan. 5, 25-28). Iar la Apocalipsă se vorbește de mântuirea neamurilor, nu a inșilor.

Lucrul se poate înțelege dacă ne gândim că, de obicei, aplecarea spre ateism și desfrâu a unui neam sau a unui stat duce cu el pe mai toți membrii lui. E greu să te mântuiești într-un neam dominat de un spirit ateist. Numai personalitățile extraordinare pot merge împotriva curentului. (…) Națiunea, cum spune H. Sauer …, tinde continuu să decadă în starea anarhică și haotică de masă. Singură credința, și în special credința creștină, o poate feri sau ridica din această stare prin conștiința aceluiași Dumnezeu, prin conștiința obligațiilor ce le impune credința față de comunitatea din care face parte omul. „Îndată ce slabeste elementul crestin, natiunea incepe sa se descompuna, comunitatea de destin nu mai traieste atat de puternic in constiinta membrilor ei. Fiecare ins se conduce atunci dupa alte conceptii, spre alte tinte, se simte cu o soarta cu totul particulara, legaturile cu conationalii se slabesc, se superficializeaza. (…)

Din pricina slăbirii credinței, națiunile europene trec azi prin cirza grozavă a destrămării, a decăderii lor în starea de masă. Condiția principală a națiunii, a formei celei mai închegate de comuniune naturală între oameni este credința puternică și unitară” (Dumitru Stăniloe, pp. 110-113)

„Atâta vreme cât nu avem la cârma țării oameni care să guverneze cu spirit de jertfă pentru popor și cu binecuvântarea lui Dumnezeu, nu ieșim la orizont. Căci așa era formula veche de altădată: cu harul lui Dumnezeu, «din mila lui Dumnezeu Domn al acestei țări…» și cu voința națiunii. O guvernare fără Dumnezeu este o guvernare fără conștiință. Atâta vreme cât vom alege conducători fără Dumnezeu, vom merge din rău în mai rău și nu există nicio speranță pentru un viitor mai bun.” (Interviu cu Parintele Iustin Pârvu, Atitudini, nr. 24)

„Biserica noastră a fost prezentă în mijlocul poporului, când Ştefan cel Mare, Daniil Sihastrul, Alexandru cel Bun, Mircea cel Bătrân, uniţi cu toţi călugării şi călugăriţele din mănăstiri păstrau tradiţia şi continuau istoria. Aceştia erau ei politicieni? Înainte de toate erau creştini care ştiau să apere valorile ortodoxiei şi implicit ale neamului” (părintele Justin Pârvu, interviu in Credinţa ortodoxă, ianuarie 2001) 

„Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, venim la Tine, Doamne, cu pocăinţă şi durere în inimi, să ne rugăm pentru poporul românesc.

Ascultă cererea noastră, intră Doamne, ca un împărat ceresc în ţara noastră şi în neamul nostru şi-l scapă, Iisuse, de uneltirile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Că prigoneşte vrăjmaşul sufletul neamului românesc şi viaţa lui o calcă în picioare. Făcutu-l-a să locuiască în întuneric ca morţii cei din veacuri, şi sufletul lui este mâhnit de moarte. Că l-au trădat cei puşi de Tine să-l conducă şi au uitat că Tu ai spus că cel ce vrea să fie întâiul să slujească tuturor. Şi ei au ştiut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tău, l-au asuprit şi l-au jefuit, l-au vândut altor neamuri şi au călcat poruncile Tale, iar pământul acesta, pe care l-ai dat neamului românesc pe veci, l-au înstrăinat.

Dar poporul acesta Te slăveşte, Doamne, nu numai cu buzele ci şi cu inima.

(…)

Adu-Ţi aminte, Stăpâne, de toţi cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserică şi Neam; adu-Ţi aminte de sângele lor care s-a vărsat şi pune-l pe acesta în balanţa iertării noastre.

Redă poporului nostru pământul care l-a păzit cu grijă şi credinţă prin veacuri, redă-i bisericile şi mânăstirile vândute, redă-i pacea văzduhului şi îmbelşugarea roadelor pământului, stăpânirea de sine, demnitatea lui creştină şi naţională de altădată, conducători buni şi cinstiţi, neasupritori, nemincinoşi şi nelacomi, redă-i arhierei vrednici de Tine, Iisuse Mare Arhiereu, preoţi dăruiţi Bisericii şi Neamului, credincioşi misiunii lor, adevăraţi secerători, aşa cum Îi vrei Tu, Milostive.

Auzi-ne Doamne întru îndurarea Ta !

Nu intra Stăpâne la judecată cu robii tăi, ci întoarce-Ţi iar privirea spre noi şi ne ridică din păcat cu dreapta Ta cea mântuitoare. Şi trecând prin patimile toate, curăţaţi prin suferinţă, să ajungem şi la Sfânta Ta Înviere, Iisuse, slăvindu-Te pe Tine împreună cu Tatăl şi Duhul Sfânt, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin!” (rugăciune pentru neam, Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa

Romania icoana

Citiți și:

„Ștefane, Măria Ta,/ Tu la Putna nu mai sta…” / Mihai Eminescu la Putna 

Părintele Iustin Pârvu: „Trebuie să se trezească în fiecare român conştiinţa unei mari datorii!”  

Mircea Vulcănescu: „Românitatea e o caracteristică spirituală imuabilă”

Dumitru Staniloae: „Ortodoxia ne-a ajutat să ne apărăm fiinţa, ne-a menţinut ca neam unitar şi deosebit” 

Petre Ţuţea: „Mă mişc între Dumnezeu şi neamul meu” 

Constantin Radulescu-Motru: „Crezul vieții noastre româneşti pe viitor este acela care iese din rădăcinile realităţii româneşti” 

Florin Constantiniu: „O bună parte a elitei intelectuale a capitulat în faţa globalismului, abandonând funcţia de ghid spiritual al naţiunii”

Horia Bernea: „Cu cât ne îndepărtăm de omul tradiţional, cu atât riscul imposturii este mai mare”

Mihai Eminescu: „Suntem români şi punctum” / „Cine combate Ortodoxia numai român nu e”

Nicolae Iorga, despre națiune

Parintele Gheorghe Calciu, despre ce este neamul

Tudor Gheorghe: „Numai noi n-avem voie să fim naţionalişti”

Ion Mihalache: „Sufletul țăranului român, fântâna adevăratului naționalism românesc”

Muzica neamului – cu imagini din România profundă

Troița românească, biserică în miniatură și emblemă a identității noastre

Bisericile de lemn, simbol al geniului popular românesc și al unității neamului