Distrugerea culturii ancorate în Adevăr (III) – Declinul cunoașterii în postmodernism

Pentru a înțelege cauzele care au condus la pervertirea sensului culturii și la decăderea învățământului trebuie să analizăm modul cum a fost afectată, în epoca postmodernă, natura cunoașterii.

Distrugerea culturii ancorate în Adevăr (IV) – Despre „societatea demoralizată”

Cum am arătat în articolele anterioare, teoriile nihiliste postmoderne și răspândirea, la nivel planetar, a unei pseudoculturi, precum cultura divertismentului și cea consumeristă – care, cu ajutorul mijloacelor media, ne „colonizează” sufletul și mintea – au condus la pervertirea culturii autentice sau la aruncarea ei peste bord. Această pseudocultură ajunge să-i captiveze mai ales pe tineri, având o influență mult mai puternică asupra lor decât cea pe care o au familia și școala.

15 iunie. Mihai Eminescu: „Într-o țară în care religia şi curăția moravurilor au fost înlăturate … spiritul public caută în zadar un razim în contra corupțiunii”/ Eminescu, despre educație

Din Arhimandritul Mihail Daniliuc/ Doxologia: Eminescu: „educația e cultura caracterului, cultura e educația minții”:

„Ca în fiecare an, mijlocul lui iunie ne oferă binecuvântatul prilej de a ne reîntâlni cu Eminescu, comemorându-l la data mutării la cele veșnice. În amintirea poetului, vă îndemn să zăbovim asupra monumentalei sale opere, ca să descoperim ori să redescoperim alte valențe ale gândirii sale geniale. Dat fiind faptul că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2016 drept Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, vă propun câteva crâmpeie din textele referitoare la educație în general și la cea religioasă în special. Și asta pentru că, ori de câte ori îl citim pe Eminescu, îl regăsim tonic, surprinzător și mereu actual.

Dintru început, să reamintim că Eminescu a cunoscut, poate ca nimeni altul, problemele școlii românești, căci, la 1 iulie 1875, Titu Maiorescu, pe atunci ministrul învățământului şi cultelor, îl numește revizor școlar al județelor Iași şi Vaslui, funcție deținută până-n 4 iunie 1876. Îi revenea obligația ca, de două ori pe an, să inspecteze 152 de școli din cele două județe şi să îndeplinească sarcinile administrative ale cancelariei revizorului. Munca uriașă depusă de Eminescu în această calitate se păstrează în prețioase documente de arhivă, reprezentând o radiografie obiectivă a problemelor învățământului nostru din perioada respectivă. Ele conțin și o serie de propuneri salvatoare aduse de poet la cunoștința celor din ministerul de resort, în vederea revigorării și eficientizării procesului educațional românesc, căci el vedea în cultură și educație principalii vectori ai progresului națiunii.

Ulterior, ca jurnalist, bazându-se pe bogata experiență căpătată în domeniu, Eminescu a publicat numeroase articole în care a abordat probleme de pedagogie, psihologie pedagogică şi metodica predării diferitelor discipline. A manifestat un necurmat interes pentru calitatea educației școlare, prestigiul pedagogilor şi condițiile lor de viață, militând necontenit în scopul creșterii interesului autorităților față de învățământ. Peste toate, genialul nostru confrate vedea în educație nu doar un proces de informare, ci îndeosebi unul de formare a omului: „Educațiunea e cultura caracterului, cultura e educațiunea minții. Educațiunea are a cultiva inima şi moravurile, cultura are a educa mintea. De aceea, un om bine educat, cu inimă, caracter şi moravuri bune, poate să fie cu un cerc restrâns de cunoștințe, pe când, din contra, cultura, cunoștințele cele mai vaste pot fi cuprinse de un om fără caracter, imoral, fără inimă”.

Legat de educația religioasă, Eminescu o vedea mai mult decât necesară: credința, considera poetul, este una din cele mai importante moșteniri pe care Biserica, Școala și familia le pot transmite viitorimii; prin religie, învățăceii ajung să diferențieze valorile perene de cele trecătoare; educația religioasă contribuie la formarea personalității, învățându-i să caute frumosul, bunătatea, să iubească pe Dumnezeu și pe semeni, să poarte recunoștință față de înaintași, să privească viitorul cu responsabilitate.

Cum vor „experții” în educație să distrugă educația, propunând un nou sistem de învătământ public menit să ne pregătească pentru „statutul de căpşunari perpetui, de peoni ai globalizării”

Mircea Platon/ Cotidianul: Tactica sistemului de învăţământ pârjolit

1. Ce spun ”experţii”

Ajuns la Iaşi cu ocazia sărbătoririi zilei Unirii din 24 ianuarie 1859, preşedintele Klaus Iohannis a făcut două declaraţii foarte importante. Prima, că se simte bine în postura de ”slugă a americanilor”.

A doua declaraţie sună după cum urmează:

„Esenţa educaţiei stă în cultul eroilor și al sfinţilor”

“Zicea Nichifor Crainic că esenţa educaţiei stă în cultul eroilor și al sfinţilor. Esenţa educaţiei. Or, pe câtă vreme din educaţia noastră lipsesc eroii şi sfinţii este o educaţie fără esenţă, goală. Nu vedeţi? Copiii de mici au nevoie de eroi, de modele, şi noi punem în faţa lor roboţi, tot felul de filmuleţe, de Supermani, de dinozauri, de balauri, le punem în faţă copiilor şi ei cu alea cresc. În loc să le punem în faţă sfinţii lor. Sfinţii. Uite, putem să-i spunem erou, îi pui în faţă şi îi povesteşti despre Mircea cel Bătrân, despre Vlad Ţepeş, despre ăla, despre ăla, câţi am avut! Şi copilul cu asta să înceapă, cu modelele reale! Dar începe cu modele false şi îl derutezi, el crede la început. Şi e atât de curat copilul! În loc să se imprime adevărul de la început în el, tu-i imprimi minciuna, virtualul, ceva care nu există. …

Dar nu le poate face Biserica pe toate. Şi ar face foarte mult Biserica, dac-ar fi încurajată. dar Biserica e obstrucţionată, nu e încurajată. Le e frică, tremură tot timpul, numai s-o discrediteze. Cum aud de un caz negativ, gata, mare eveniment, că preotul cutare nu ştiu ce n-a făcut. Dar ăilalţi, care au făcut, nu te interesează? Nu.”

(Parintele Iustin Miron de la Mănăstirea Oașa)

„Începe iarăși sinuosul drum al scoaterii lui Dumnezeu din inimile copiilor și părinților lor, ca-n vremile «bune» ale comunismului” /Prima şcoală românească a fost în biserică. Astăzi şcoala scoate din ea învăţătura Bisericii

„Dacă educaţia e separată de învăţătura lui Hristos nu se pierde învăţătura lui Hristos, ci se pierde educaţia şi se pierd oamenii adevăraţi. Şi iarăşi: dacă educaţia se pierde în şcoală, şcoala devine primejdioasă pentru oamenişi popoare, fiindcă omul şcolit şi lipsit de caracter este mult mai primejdios pentru sine şi pentru ceilalţi decât omul neşcolit şi lipsit de caracter. Acesta este lipsit de caracter din slăbiciune, cel dintâi din convingere. Fisura dincredinţa unui om atrage după sine, în mod inevitabil, şi o fisură în caracter.” (Sf. Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de azi, vol. 2, Trad. din lb. sârbă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Bucureşti, Editura Sofia, 2003, p. 49).

Claudiu Balan: “Prima şcoală românească a fost în biserică. Astăzi şcoala scoate din ea învăţătura Bisericii” :

“Este 21 noiembrie 2014 şi sărbătorim Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, o sărbătoare care aduce înaintea creştinilor un subiect important: educaţia. În această zi prunca Maria de doar 3 anişori este adusă la templu de părinţii ei Ioachim şi Ana, pentru a rămâne definitiv acolo. Născută în urma rugăciunii intense către Dumnezeu şi printr-o minune, Maria este darul lui Dumnezeu pentru Sfinţii Ioachim şi Ana care erau foarte înaintaţi în vârstă şi nu puteau avea copii din tinereţe. Au promis că-i vor dărui pruncul lor Domnului. Şi aşa au făcut.

Fetiţa Maria, viitoarea Mama a lui Dumnezeu, va locui în chiliile marelui templu pentru a primi o educație aleasă. Este hrănită de îngeri și dialoghează cu ei ca niște prieteni buni. Se roagă în Sfânta Sfinteilor, adică în altarul templului, acolo unde marele preot intra doar odată pe an. Învață Scripturile și se pregătește treptat pentru marea întâlnire cu Dumnezeu. Cea mai mare întâlnire a Creației cu Creatorul.

Maria este cel mai prețios dar pe care-l va putea aduce umanitatea vreodată lui Dumnezeu. Este cea mai mare personalitatea a omenerii, după Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos. Sfinții vorbesc de Maria ca fiind piscul întregii Creații (al întregului Univers). În Fecioara Maria se unește Dumnezeu cu toată Creația sa. Maica Domnului este nu doar modelul fiecărui om ci izvorul tuturor bunătăților dumnezeiești care se pogoară peste omenire, căci ea L-a născut pe Dumnezeu-Omul, izvorul binelui, pe Iisus Hristos.

Doisprezece ani, de la 3 pânâ la 15 ani când a primit pe Duhul Sfânt și s-a zămislit în pântecele ei Fiul lui Dumnezeu, Maria a fost educată pentru tot ce poate deveni omul în maximul său: dumnezeu prin împărtășire. Sfântul Teofan al Niceiei vorbește de Maica Domnului ca de un Dumnezeu la feminin, căci unirea dintrea ea și Fiul ei Dumnezeu este desăvârșită, voințele lor pe deplin unite, și tot ce vrea Dumnezeu vrea și Maica Domnului și tot ce vrea Maica Domnului cu siguranță vrea și Dumnezeu. Din dumnezeirea Fiului ei, Maica Domnului își arătă de la Bunavestire și până azi iubirea Sa față de întreaga lume, făcând minuni mari.

Acum câteva zile am aflat de decizia Curții Conștituționale prin care ni se reamintește că religia este o materie opțională în școală. Dacă până acum toată lumea accepta ora de religie din oficiu și doar cei care refuză trebuiau să facă o cerere, acum lucrurile s-au schimbat. Fiecare părinte care va vrea ca al său copil să studieze religia va trebui să completeze o cerere specială. Problema apare în situația părinților indiferenți și depărtați de Dumnezeu care nu vor considera lecțiile despre credința în Dumnezeu ca folositoare și nu vor completa acea cerere. Înainte de decizia Curții Constituțională, copilul unor astfel de părinți indiferenți studia religia, și avea șansa să afle despre Dumnezeu, chiar dacă acasa nu era educat în duh creștin.

Începe astfel iarăși sinuosul drum al scoaterii lui Dumnezeu din inimile copiilor și părinților lor, ca-n vremile „bune” ale comunismului.

Mircea Vulcănescu, despre „misiunea esențială a școlii”

„V-aţi aştepta, poate, de la un părinte să vă spună că aşteaptă ca şcoala să dea copiilor lui mijloacele spre a fi cât mai fericiţi.

Fericirea, doamnelor şi domnişoarelor, este un program pe care îl flutură înaintea neamului nostru mai ales străinii. Fericirea o făgăduiau Principatelor străinii, când voiau să le ocupe. Ipsilante îşi propune fericirea poporului din Principate, asuprit de mai marii lui. Kiselev îşi propune să ne fericească, pe noi care nu ne ştim ferici singuri. Alţii, mai noi, din afară, la fel. Şi manifestele care se răspândesc pe ascuns acelaşi lucru îl proclamă: fericirea.

E ciudat că nici Tudor, nici Horea şi nici unii din reformatorii noştri sociali nu făgăduiesc românilor fericirea. Ei făgăduiesc libertate, frăţie. Scăpare de hoţii şi de nevoi. Nu fericire. Asta e cu totul altceva! Ceea ce cer ei e reintrarea în uman, reintrarea în măsură, reintrarea în datorie!

De aceea nu voi pretinde şcoalei româneşti să pregătească pe copii pentru fericire! Înseamnă însă oare că prin aceasta mă alătur idealului „utilitarist” şi cer şcolii să-mi pregătească fetele pentru o anumită îndeletnicire? Nici asta. Utilitarismul este un eudemonism căruia îi e ruşine de dânsul.

Acum, să ne înţelegem: fericirea e un lucru spre care, conştient sau nu, tindem cu toţii ca spre starea noastră adevărată. Spre fericire tindem toţi.

Dar, români şi creştini, ştim că fericirea nu este din lumea asta. Asta aş voi, ca şcoala să facă să simtă pe copii că fericirea cea adevărată nu e cea de aici şi că fericirea realizabilă aici nu e posesiunea unui maximum de existenţe, ci o anumită măsură lăuntrică, un echilibru al fiinţei, care o ţine mereu stăpână a posibilităţilor ei, îi evită robia lăuntrică.

„Formarea caracterului” – o conferință foarte bună

 

Corectitudinea politică sau noul chip al totalitarismului. Interviu important cu paleoconservatorul Dr. Srdja Trifkovici

In acest interviu, Dr. Srdja Trifkovici, proeminent jurnalist si analist politic american de origine sarba, editor al revistei paleoconservatoare Chronicles, face o paralela intre totalitarismul comunist in care a trait in adolescenta si totalitarismul „bland” politic corect al societatii occientale de astazi, facand observatii foarte pertinente. El declara ca “in mod amuzant, as spune ca ma simt mai putin liber astazi la varsta de 50 de ani, in SUA, decat cum ma simteam in adolescenta in Iugoslavia lui Tito.” Potrivit lui Trifkovici, Iugoslavia lui Tito

Comunicat de presă al Coaliției pentru Familie: E momentul să oprim îndobitocirea țării: 6% din PIB pentru Educație

E momentul să oprim îndobitocirea țării: 6% din PIB pentru Educație

Coaliția pentru Familie și Constituție, for civic constituit din organizații nonguvernamentale ce au ca scop promovarea valorilor tradiționale ale poporului român, se solidarizează cu elevii, studenții și cadrele didactice care protestează  de luni de zile, cerând ca educația să fie finanțată corespunzător. Solicităm tuturor guvernanților, parlamentarilor și oamenilor politici să își respecte angajamentele pe care și le-au asumat și să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca educația să fie finanțată cu cel puțin 6% din PIB. 

Studiile ultimilor ani arată că învățământul românesc se află într-o continuă degradare, fără ca factorii politici să ia vreo măsură pentru îndreptarea situației. Deși Institutul Național de Statistică a dat publicității rapoarte care arată că încă din anii ’90 învățământul românesc a început să se degradeze, nimeni nu a luat vreo măsură concretă și coerentă. Analizând starea învățământului preuniversitar, pe baza cercetărilor INS, pentru perioada 1990-2011, am putut constata următoarele: