Home

Hilaire Belloc, Eseu asupra restaurării proprietății: despre statul servil, comunism și statul proprietarilor, despre libertatea economică și oligarhie

3 Comments

“Statul servil” – În această formă socială, o minoritate care controlează mijloacele de producție susține vasta majoritate a celor fără proprietate, chiar și pe cei pe care nu îi exploatează, fiind posibilă astfel o orânduire stabilă, din care libertatea este însă eliminată. Aceasta este direcția în care ne îndreptăm astăzi. Capitalistii  mențin oamenii în viață prin exploatarea acestora în schimbul unui salariu, iar șomerilor le asigură existența prin acordarea unor mici subvenții.

Comunismul: sistem instabil prin natura sa, dar practicabil prin menținerea sub presiune puternică a societății, deși, probabil, pentru o perioada relativ scurtă de timp. În cadrul acestui sistem, mijloacele de producție sunt controlate de către funcționarii statului, care sunt stăpânii tuturor lucrătorilor (aflați în condiția de sclavi ai statului), iar bogăția produsă este distribuită după cum hotărăsc aceștia, către familii sau, în cazul în care se încearcă abolirea familiei, către indivizii care alcătuiesc comunitatea.

Mai există o a treia formă socială, singura în care bunăstarea și securitatea pot coexista cu libertatea, fiind vorba despre o societate în care proprietatea este amplu distribuită, iar numărul de familii care dețin in mod individual și controlează mijloacele de producție este suficient de mare pentru a determina caracterul general al întregii societăți; aceasta  nu va mai fi nici capitalistă, nici comunistă, ci o societate de proprietari. Astfel, dacă înțelegem că libertatea economică este un bun necesar, obiectivul nostru trebuie să fie acela de a restaura proprietatea. Trebuie să aplicăm reformele politice și economice care să înlesnească distribuirea proprietății pe scară cât mai largă, astfel încât cei care dețin mijloacele de producție necesare (pământ, capital sau ambele) să existe într-o proporție însemnată pentru a putea determina forma societății.

Libertatea economică poate fi un lucru necesar atâta timp cât răspunde unor nevoi ale naturii umane. O facultate specifică omului este liberul arbitru. Faptele  omului au valoare morală pentru el dacă acționează din propria sa inițiativă, nu dacă sunt făcute din constrângere. Prin urmare, folosirea facultății de a alege ține de demnitatea umană. Un om privat de libertatea de a alege își pierde calitatea de om și cu toții avem o reacție de aversiune când suntem supuși pe nedrept unei constrângeri sau subjugări de către altcineva, care nu prin autoritate, ci prin puterea coerciției ne supune bunului său plac. Nu putem face un lucru bun sau rău dacă nu îl facem în mod liber. Dacă admitem ideea că binele este un lucru necesar într-o societate, acesta trebuie să aibă la bază libertatea.

Pe lângă aceasta, libertatea economică este un lucru necesar întrucât manifestările omului, dorințele și facultățile sale creative sunt variate. Însă el nu și le poate valorifica în mod eficient decât dacă dispune de libertate economică. Lipsite de libertate economică, unitatile de baza ale societății, reprezentate de familie și, într-un anumit grad, de individ, nu mai au  puterea de a exprima acea diversitate care este  viața insasi. În absența libertății economice, în orice societate umană va predomina o uniformitate searbădă și monotonă, cu atât mai apăsătoare și sufocantă cu cât existența libertății este mai restrânsă.

Recent a fost răspândită ideea că libertatea economică poate exista în afara instituției proprietății, întrucât, într-un sistem comunist, oamenii dețin proprietatea în mod colectiv. Ei dispun de propria viață, dar într-un mod indirect și prin delegați. Acest argument fals provine din teoria parlamentară perimată, din concepția greșită – care a indus în eroare trei generații ale Europei, de la Revolutia Franceză până în zilele noastre -, potrivit căreia acțiunea colectivă (corporate action) poate fi echivalată cu acțiunea individuală. Oamenii se referă la așa-numiții „reprezentanți” ca fiind persoanele pe care ei le-au „ales”. În realitate, o astfel de acțiune colectivă permanentă bazată pe delegare nu este cu putință. (…) voința masei de oameni poate fi exprimată pentru un scurt timp prin delegare. Un număr de oameni care votează, sub impulsul unor emoții puternice, asupra unei anumite chestiuni precise le poate cere unor reprezentanti ai lor să le  exprime dorințele; dar nenumăratele acte de alegere și expresie care alcătuiesc viața umană nu se pot manifesta printr-un sistem de delegare. Chiar și în sfera acțiunii politice, sistemul de delegare distruge libertatea. Parlamentele s-au dovedit pretutindeni incompatibile cu democrația, fiindcă acestea nu reprezintă oamenii. Sunt oligarhii, care sunt corupte fiindcă pretind în mod fals că reflectă voința unei națiuni. În realitate, nu pot fi decât o clică de politicieni abili. Desigur, situația este diferită în cazul în care aceștia provin dintr-o clasă aristocratică pe care comunitatea o respectă. (…)

Niciun om nu se poate raporta la proprietatea publică așa cum se raportează la ceva ce îi aparține. Nimeni nu va trata proprietatea publică cu aceeași grijă sau afecțiune ca în cazul unui lucru aflat în posesia sa. Omul nu se poate exprima deplin pe sine prin folosirea unor lucruri care nu-i aparțin, ci sunt deținute în comun cu alți oameni.

Socialismul și capitalismul sunt produse îngemănate ale aceleiași false filozofii.

Doar în cazul existenței proprietații larg distribuite, unitățile de baza ale societății au puterea de a reacționa împotriva statului. Doar în baza ei se poate dezvolta o opinie publică. Numai atunci când toate celulele sunt sănătoase întregul organism poate să se dezvolte. Astfel, sarcina noastră este aceea de a restabili libertatea economică prin restaurarea singurei instituții care o poate garanta, instituția proprietății. Obiectivul nostru este de a înțelege cum vom putea restaura proprietatea ca instituție generală, așa cum exista aceasta nu cu mult timp în urmă. (An Essay on the Restoration of Property, 1936) 

 

Spre deosebire de statul servil și de statul comunist, statul proprietarilor nu propune o soluție ideală. Nu are ca scop instaurarea vreunei ordini perfecte. Sistemul trebuie să ramână incomplet, iar aceasta este cea mai bună dovadă că străduința de a întemeia o societate a proprietarilor este una umană, consonantă naturii umane. Pentru realizarea statului servil trebuie urmați anumiți pași care vor conduce rapid către ordinea ideală avută în vedere: o societate în care este asigurată întreținerea tuturor oamenilor, a puținilor capitaliști și a masei de proletari – ultimii trăind din salariu sau din subvenții în cazul în care nu pot munci. Același lucru se întâmplă în cazul statului comunist: o societate în care tuturor oamenilor li se asigură supraviețuirea ca sclavi ai guvernului. O formulă simplă și aplicarea ei exactă vor conduce, în fiecare caz, spre societatea ideală așa cum a fost ea concepută.

Caracteristica principală a unei astfel de ordini sociale (statul servil) este lipsa libertății: masa subordonată nu are experiența libertății economice. Clasa stăpânitoare conduce și este singura liberă: oamenii din societate gândesc și acționează ca lucrători salariați. Masele sunt astfel menținute în viață, copiii beneficiază de subvenții pentru educație, iar bolnavii, bătrânii, văduvii și invalizii primesc, de asemenea, subvenții. În curând niciun om nu va mai suferi de foame, frig sau lipsă de resurse materiale necesare traiului, pe măsură ce tipul de societate în care trăiesc va ajunge la o dezvoltare deplină. Însă în această orânduire oamenii sunt mereu la cheremul stăpânilor lor. În sistemul comunist, lucrurile sunt chiar mai simple. Faptul de a deține o proprietate devine infracțiune, dreptul unei familii sau a unui individ de a folosi din acumulările sale este anulat, împreună cu drepturile de moștenire, iar toate bunurile comunității pot fi distribuite tuturor. Libertatea economică este complet anihilată prin acțiunea unui număr foarte mic de legi simple, dar absolut coercitive.

O descriere succintă foarte bună a modului de funcționare a celor două sisteme a fost realizată in trecut de regretatul domn Orage (Alfred Richard Orage (1873–1934), gânditor social și jurnalist englez, unul dintre principalii exponenți ai doctrinei Breslelor Naționale), într-un articol apărut acum 20-30 de ani în publicația “The New Age”:

Să ne imaginăm că o mașină este capabilă să producă toate cele necesare unei societăți. Și că această mașină (și forțele naturale) sunt controlate de un singur om. Acesta este capitalistul, într-un sistem capitalist industrial ideal. Capitalistul va angaja în industrie un număr de oameni suficient de mare pentru a pune în funcțiune mașina și a produce bunurile necesare. Mulți alți oameni vor fi angajați nu direct în productia de bogăție, ci pentru a lucra pentru propria sa desfătare: aceștia vor picta, vor scrie cărți, vor juca piese de teatru pentru el și așa mai departe. Restul oamenilor vor fi șomeri. Dar întrucât societatea nu va fi niciodată stabilă dacă aceștia vor fi condamnați la moarte prin înfometare, vor apărea legi care vor impune prin taxe ca o parte suficientă din producția mașinii sa fie alocată asigurării existenței oamenilor fără lucru, iar pentru susținerea acestora vor pleda și organizații voluntare care vor fi înființate în acest scop. Șomerii nu vor avea nicio putere în a stabili cât vor primi pentru a putea supraviețui, fiindcă nu sunt proprietari. Resursele necesare subzistenței le vor fi distribuite cu zgârcenie fără ca ei să aibă puterea de a decide ceva în această privință. Acest sistem este caracteristic statului servil. Sau să ne închipuim că mașina și forțele materiale care vor fi utilizate sunt controlate nu de un singur posesor, capitalistul, ci de funcționarii statului, care vor angaja oamenii sau vor distribui fiecăruia după bunul lor plac din producția mașinii. Acest tip de orânduire este specifică statului comunist.”

Însă statul proprietarilor, orânduirea socială de care s-au bucurat strămoșii noștri, în care proprietatea este larg răspândită, nu admite o asemenea reducție și nici o astfel de perfecțiune mecanică, fiindcă este o ordine umană. Fiind o instituție personală și umană, potrivită naturii umane, caracteristica de bază a sa va trebui să fie mereu diversitatea. Nu există niciun avantaj moral sau social în distribuirea exactă a pământului și capitalului, iar distribuirea lor universală nu este cu putință. Pentru a asigura bunul mers al societății va fi suficient ca, prin aplicarea reformei de restaurare a proprietății, un număr îndeajuns de mare de familii să ajungă posesoare de proprietate astfel încât să determine forma pe care o va avea statul. Așa cum astăzi lucrătorii salariați, toate tipurile de proletari, imprimă societății o notă caracteristic proletară. Proletarii de astăzi diferă între ei în funcție de gradul de deposedare, unii posedă doar hainele de pe ei, alții puțină mobilă, alții dețin în plus un număr insuficient de bunuri – câteva acțiuni, o casă ipotecată – dar caracterul pe care îl imprimă societății in ansamblu este acela al unui stat de lucrători-salariați care se va transforma în curând într-un stat servil.

Dar dacă statul servil spre care ne îndreptăm acum poate ajunge la o dezvoltare completă, un stat al proprietarilor (sau distributist) nu poate și nu ar trebui să fie o orânduire perfectă; pentru că, prin natura sa, nu poate funcționa în mod mecanic. Mulți oameni vor fi relativ săraci, iar unii relativ bogați. Va exista probabil și un număr de oameni lipsiți de proprietate. Dar proprietatea și libertatea economică – ce decurge din ea – vor ajunge să constituie nota specifică a societății în ansamblu.

A doua condiție care trebuie îndeplinită pentru restaurarea proprietății, aceea că nu putem face nimic dacă nu există o mentalitate favorabilă realizării acestei reforme, pare a descuraja orice efort în acest sens. Societatea actuală din Anglia a uitat în mare măsură ce este proprietatea. Oamenii gândesc în termenii impuși de orânduirea actuală: ei sunt angajați, salariați [nu proprietari]. Când vorbesc despre proprietate, ei înțeleg prin acest termen o proprietate mare aflată în mâinile câtorva oameni. Dacă mai există sau nu un interes pentru libertatea economică (adică pentru proprietate) destul de mare pentru a produce schimbarea, faptele vor decide. Însă creșterea veniturilor, și nu proprietatea, este obiectivul majorității oamenilor. Dacă cei mai mulți oameni ar fi aspirat să aibă proprietate, s-ar fi declanșat de mult un protest care ar fi avut sorți de izbândă împotriva sistemului de sclavie salarială.

(…) Lucrul de care trebuie să ne ferim este aplicarea în mod mecanic a unei reforme. Prin natura sa, proprietatea reprezintă un produs al străduinței omului. Putem ajuta ca năzuința omului de a deveni proprietar să se împlinească, dar nu o putem crea. Nu putem crea proprietari prin simplul fapt de a le acorda oamenilor lucruri pe care să le posede. …

Trebuie să existe anumite metode oficiale care să favorizeze distribuirea micii proprietăți așa cum există astăzi metode oficiale care permit marilor posesori să le distrugă și să stăvilească răspândirea acesteia. (…) Capitalismul a antrenat toate puterile statului în acțiunea de reinstaurare a unei condiții de sclavie; nu putem reacționa împotriva acestei condiții dacă nu ne folosim de aceleași metode (prin care să determinăm statul să își antreneze toate puterile în scopul restaurării proprietății)”. (Hilaire Belloc, An Essay on the Restoration of Property, 1936)

Traducere: Irina Bazon

Belloc – Lucratorul salariat https://irinamonica.wordpress.com/2011/04/12/hilaire-belloc-despre-lucratorul-salariat/ 

Advertisements

Hilaire Belloc, despre lucrătorul-salariat

Leave a comment

„(…) Câtă vreme majoritatea cetățenilor deținea pământ, unelte, o casă și toate celelalte lucruri necesare, se încheia un contract firesc (spre avantajul reciproc al părților) prin care un om obținea un salariu de la un altul care avea nevoie de serviciile lui. Lucrătorul salariat avea posibilitatea să fie el însuși proprietar, sporindu-și venitul printr-o astfel de muncă platită, efectuată pe o perioadă limitată de timp, sau, economisindu-și salariul, putea deveni proprietar. Numărul lucrătorilor care munceau pentru o singură persoană în schimbul unui salariu era redus. Relațiile dintre oamenii care ofereau salariul și cei care îl câștigau erau personale și umane. Dar atunci când, în condițiile intensificării competiției și ale utilizării de mașini scumpe și la nivel centralizat, precum și ale unei comunicări tot mai accelerate, mii și mii de oameni au început să muncească pentru un salariu plătit de un patron sau de o corporație, lucrurile s-au schimbat complet – și în această stuație ne aflăm astăzi. Societatea industrială s-a divizat într-o masă foarte mare de oameni care trăiesc exclusiv (sau aproape exclusiv) din salarii  – care le furnizează mâncare, îmbracăminte și un acoperiș deasupra capului – împărțite cu zgârcenie, la intervale scurte de timp, de către un număr mult mai mic de patroni, care controlează capitalul, adică cei care dețin magazinele, pământul, casele, îmbrăcămintea și mâncarea.

Relațiile umane au dispărut, o clasa exploatează o clasă cu mult mai numeroasă de angajați pentru profit și s-a ajuns la un contrast deplin între cele două grupuri. Interesele celor două clase nu mai converg, ci se află în contrast total. Lucrătorul-salariat este dușmanul patronului. In interesul patronului este să poată da celui care muncește un salaru cât mai mic și să-l determine să lucreze cât mai mult pentru acest salariu. …

Între timp, toate formele de dezbinare socală s-au născut de aici. O astfel de formă este ceea ce se cheamă „ura de clasă” – Oprimații care ii disprețuiesc pe asupritori. Altele, asociate acesteia, sunt reprezentate de disprețul, nedreptatea și falsitatea care predomină. Opresorul îl disprețuiește pe salariat, îi face o nedreptate prin faptul că îi folosește munca fără a se gândi și la avantajul acestuia sau la binele comunității și, pe lângă aceasta, susține o teză care la început era adevărată, dar care acum este o minciună, și anume că toate acestea au la bază un contract liber consimțit și, prin urmare, validat legal.

… Toate acestea creează sentimentul permanent de nesiguranț în care traiesc milioane de oameni, care nu pot ști cât timp vor mai avea mâncare, îmbrăcăminte și un acoperiș deasupra capului.

Vedem milioane de salariați cuprinși de o furie nestăpânită față de deținătorii de capital de la care primesc salariile. Indignarea lor e atât de puternică încât declanșează mereu conflicte violente, pornind dintr-un sentiment accentuat de nedreptate. Această mânie a condus de atâtea ori la revolte, care au culminat cu vărsări de sânge. Tensiunea crește pretudinteni, aducând tulburări și dezordinte și, dacă nu vom reuși să remediem aceste probleme, ele vor duce la destrămarea și colapsul societății.”
(Hilaire Belloc, 1938)

Hilaire Belloc, The Wage Worker

„Dupa roadele lor ii veti cunoaste”. Despre capitalism si distributism

Leave a comment

„De ce persista oamenii in a intelege gresit ceea ce noi sustinem si respingem? De ce cred ei ca ne opunem «economiei de piata»? Fiindca au fost indoctrinati sa creada ca «economia de piata» si «economia capitalista» sunt unul si acelasi lucru.

Dar ele nu reprezinta defel aceeasi realitate.” – spune Roy F. Moore in articolul Distributism versus capitalism. Distributismul este deseori etichetat ca „utopic” de catre cei care iau apararea capitalismului ca unui sistem opus socialismului si considera ca tot ceea ce nu este capitalism pur duhneste a marxism, constata scriitorul.

„Chesterton a spus ca lucrul cel mai grav in cazul capitalismului este ca a realizat tot ceea ce socialismul si-a propus sa infaptuiasca: „Este firesc sa te intrebi, cuprins de ingrijorare: «Unde va duce aplicarea sistemului bolsevic?». Dar este deopotriva indreptatit sa te intrebi: «Unde vom ajunge chiar fara bolsevism?» Raspunsul evident este: la monopol. Nu poate fi vorba in niciun caz de intreprindere privata” (Roy F. Moore).

Daca am incerca sa dam la o parte balastul frazeologiilor, al teoriilor si ideologiilor gaunoase, realitatea ne-ar sari imediat in ochi.

Ideile utopice sunt cele care, puse in practica, au avut drept efect nu rezultatele pe care le promiteau sustinatorii lor, ci tocmai contrariul a ceea ce promiteau. „Dupa roadele lor ii veti cunoaste” (Matei 7:20). Vedem ce „roade” au avut socialismul si capitalismul. Capitalismul neoliberal monopolist este opusul pietei libere (desi pretinde ca se bazeaza pe ea) si a unei economii reale fiindca se intemeiaza pe o economie speculativa si pe complicitatea dintre oligarhii financiari si statul „managerial”, „clientelar” (cu cat evolueaza capitalismul, cu atat are mai multa nevoie de stat ca sa se mentina) si concentrarea capitalului in mainile catorva birocrati, punct in care nu difera de comunism („Monopolul public al statului comunist s-a transformat in oligopol privat” [1] – Ovidiu Hurduzeu, Statul micilor proprietari – solutia crizei economice). Piata libera se bazeaza pe existenta unui numar cat mai mare de firme, de intreprinzatori si de proprietari – acest lucru sta la baza distributismului (a se asculta acest dialog intre John Medaille si Stephen Hand). Capitalismul, in evolutia sa, a condus la efecte total contrare celor trambitate atat in teorie. Criza din prezent este una de sistem si nu o putem intelege daca nu ne sunt clare consecintele la care a condus capitalismul: capitalismul echivaleaza, in conditiile de astazi, tot mai mult cu plutocratia [2] si cleptocratia [3] planetare, dupa cum spune Ovidiu Hurduzeu in „A treia forta“ si noua revolutie industriala.

Ruinarea economiei este consecinta recurgerii la mijloace noneconomice (care conduc la cresterea puterii statului), precum camata, asistenta sociala si caritatea (salariile nu au crescut odata cu cresterea productivitatii: „in ultimii treizeci si ceva de ani, salariul mediu a ramas neschimbat desi productivitatea a explodat (…). …daca oamenii produc mai mult dar veniturile lor stagneaza, acestea nu le permit sa consume ceea ce produc. Iata de ce economia trebuie sa recurga la surse noneconomice pentru a stimula cererea” – John Medaille, A treia forta: Economia libertatii. Renasterea Romaniei profunde, p 28). Cum spune John Medaille, economiile dependente de acesti factori nu pot fi echitabile, nu pot fi economii libere (Economia libertatii, p. 25).

Omul de rand nu-si poate creste veniturile decat apeland la credit, iar proprietatea sa este detinuta tot „pe credit”. Astfel, oamenii sunt fortati sa aiba proprietate pe credit si sa fie, asadar, vanduti bancilor, astfel incat, dupa caderea pietei imobiliare, au ajuns sa le datoreze mai mult decat valoarea caselor puse drept garantie la contractarea creditului. Omul lipsit de mijloace – si din aceasta cauza aflat intr-o situatie vulnerabila – nu poate negocia contractul de munca (fiindca nu productivitatea, ci puterea pe care o detine capitalistul determina rezultatul negocierilor – Adam Smith, ibidem, p. 28), fiind nevoit sa accepte termenii care ii sunt impusi de catre angajator, fiindca altfel ar ajunge muritor de foame. Cum spunea Hilaire Belloc in Statul servil, disciplinarea oamenilor in formele moderne se face în baza fricii de a nu rămâne fără slujbă” (ibidem, p. 56). Tot John Medaille observa ca, in economiile capitaliste, majoritatea oamenilor nu sunt capitalisti, intrucat nu au destul capital ca sa-si castige existenta (Economia libertatii, p. 21).

Socialismul si capitalismul sunt materialiste in esenta si ambele duc la transformarea omului intr-un simplu instrument, un individ oarecare din masa, o piesa de schimb, un om redus la o simpla valoare utilitara, o fiinta slaba si dependenta, dezradacinata. Prin astfel de mijloace reprezentate de capitalismul corporatist monopolist si de „big government” sau statul „leviathan” devin posibile utopia globalizarii si a socialismului mondial.

Distributismul e economie la scara umana. Inseamna descentralizare si localism, puterea statala e limitata, omul detine proprietatea asupra locului de munca, asupra modului de administrare a locului unde munceste si asupra mijloacelor de productie. Puterea statului e limitata, nu anulata cum vor libertarienii si anarhistii; nu este vorba nici de „statul minimal” al libertarienilor, nici de statul centralizat pentru care pledeaza socialistii. Statul trebuie sa redevina reprezentativ: „…problema nu e daca statul e «small» sau «big». Ci daca e reprezentativ. Adica daca reprezinta, apara si aplica randuiala. …statul, astazi, face legea. Statul e sursa legii pe care poporul trebuie sa o aplice, desi ar trebui sa fie invers. «Elita» nascoceste «valori» pe care poporul trebuie sa le asimileze, cand de fapt elita ar trebui sa ilustreze valorile organice ale ortodoxiei populare. In locul traditionalei autoritati de judecator a regelui care imparte dreptatea, statul si-a arogat autoritatea de legiuitor. Statul e acum sursa legii, chiar daca in teorie e «poporul». Ca atare, statul nu mai reprezinta nimic altceva decat pe sine (adica elitele birocratic-manageriale)” – Mircea Platon, Distributismul si statul reprezentativ, ibidem, p.175.

In prezent, domina „statul utilitar”, statul stiintific, care a redus omul „la masura sa utilitara, la calcul economic”, inchizand omul intr-un univers autosuficient, autoreferentialitatea fiind o trasatura definitorie a stiintei, fiind astfel negata existenta vreunui „in afara”. Prin urmare, omul e modelat in interesul statului, prin inginerii sociale (Mircea Platon), nu statul in interesul omului. S-a facut astfel trecerea de la „statul reprezentativ, care reprezenta totul, dar controla foarte putin”, la „statul care nu reprezinta nimic – sau doar pe foarte putini – dar controleaza totul” – Mircea Platon, ibidem. A fost instaurat astfel un stat utopic, opus statului reprezentativ.

Distributismul pune pret pe om in primul rand si pe relatiile dintre oameni, pe comunitate. Phillip Blond propune, in locul „statului-dadaca”, „statul civic”, care favorizeaza „asocierea în detrimentul înstrăinării, responsabilitatea în detrimentul egocentrismului și comunitatea în detrimentul individului” (a se vedea Economia libertatii, pp. 155-160 sau http://www.respublica.org.uk/articles/ownership-state pentru mai multe despre statul civic). Modelul la scara umana a functionat cat se poate de concret si functioneaza in alte tari si a produs cele mai bune roade, iar acestea ii probeaza viabilitatea. La noi a fost practicat concret si cu succes in perioada interbelica, acum fiind conditii chiar mai bune sa functioneze.

Cartea A treia forta: Economia libertatii. Renasterea Romaniei profunde, lansata in noiembrie 2009, explica limpede, pe intelesul tuturor, cauzele reale ale crizelor, dovedind cu exemple precise viabilitatea acestui model.
„…economia, dacã vrea sã fie o stiintã realã, nu poate pretinde a fi o stiinta fizicã, ci una umanã, o stiinta care ar trebui sã se ocupe de relatiile dintre oameni, necesare pentru a asigura convietuirea in societate. Si orice stiinta care studiazã relatiile interumane trebuie sã fie o stiinta a relatiilor drepte dintre oameni, o stiinta al cãrei obiect este dreptatea. Ea ar trebui sã implice o intelegere corectã a persoanelor umane si a societãtilor in care trãiesc; ar trebui sã fie bazatã pe o teorie sãnãtoasã testatã printr-o activitate care a dat roade. Nu avem nevoie de sisteme din ce in ce mai «inteligente», ci de vechi adevãruri pe care sã le aplicãm in noile situatii” (Economia libertatii, p. 10).

Capitalismul neoliberal care a fost implementat la noi este un sistem importat din afara, care nu a tinut cont de realitatile romanesti, de Romania cu particularitatile ei. Distributismul nu e o alta reteta din afara, tine seama de specificul realitatilor unei tari.
Se mai spune deseori ca aceste idei nu pot avea aplicabilitate fara o sustinere puternica din partea unui partid si, in consecinta, sunt utopice. Dar nu  sunt  doar niste idei, ci solutii potrivite realitatilor Romaniei, pe cand partidele din Romania nu reprezinta aceste realitati prin solutiile pe care le propun. Iar daca solutii le exista, ele nu pot fi intelese si implementate de cei care sunt in afara realitatilor Romaniei, deci care traiesc intr-un plan utopic. Si omul obisnuit poate face ceva daca intelege ca solutia nu e lancezirea in starea de depresie alimentata de ideea ca nimic nu se mai poate schimba si ca suntem o tara de enclave anemice, o tara asistata si tratata fara respect, care, pe masura ce trece timpul, devine tot mai dispretuita de propriii cetateni. A deveni mai solidari cu ceilalti, mai constienti de ce se intampla in jurul nostru si de cauzele care au dus la instrainarea noastra unii fata de ceilalti inseamna un pas inainte. Cum un pas inainte este si incercarea de a denunta contradictiile unui sistem care s-a dovedit falimentar.

Este oricum deconcertant sa constati stadiul de decadere si manelizare al presei si televiziunii. Orice e circ si mahalagism in „politica” e demn de dezbatut si pus sub reflector, dar un om care are ceva de spus si vine cu o solutie viabila e „pus pe ignore” imediat.

Note:

[1] oligopol – piata a marfurilor monopolizata de un numar redus de mari producatori.

[2] plutocratie – forma de guvernamant in care puterea de stat este concentrata in mainile celor mai bogati.

[3] cleptocratie – guvern ai carui membri cauta, in primul rand, sa obtina avantaje personale (materiale, sociale, politice etc) pe seama celor in numele carora guverneaza.

Cateva linkuri referitoare la distributism:
http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/interviu-john-medaille-dincolo-de-socialism-si-capitalism-se-afla-distributismul-4528000/

John Medaille – dincolo de socialism si capitalism se afla distributismul http://c-tarziu.blogspot.com/2009/06/john-medaille-dincolo-de-socialism-si.html
(e util sa fie citite si comentariile)

Ovidiu Hurduzeu – Capitalismul cu constiinta si economia participativa

http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com/2010/06/capitalismul-cu-constiinta-si-economia.html

John Medaille – Sorin Cucerai si frica de nenatural
http://convorbiri-literare.dntis.ro/MEDAILLEiul9.html

Alin Voicu – Laesio enormis
http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com/2010/05/laesio-enormis-1.html

Ovidiu Hurduzeu, Statul micilor proprietari – solutia crizei economice

http://www.adevarul.ro/international/foreign_policy/Statul_micilor_proprietari_-_solutia_crizei_economice_0_259174329.html

Alte linkuri:

un articol semnat de Ovidiu Hurduzeu despre sistemul neoliberal: http://www.ziuaonline.ro/opinii/a-treia-forta/741-neoliberalismul-intre-utopie-si-revolutia-permanenta.html.

http://www.ziuaonline.ro/opinii/a-treia-forta/3545-un-model-de-distributism-grameen-bank.html (traducerea articolului A Tale of Two Banks scris de John Chrysostom Medaille)

%d bloggers like this: