Generația autizată – Un foarte bun reportaj despre efectele televizorului și calculatorului asupra copiilor

Părintele Mihail Jar, Stareţul Mănăstirii Bănceni din Ucraina, preotul care a înfiat 400 de copii (un documentar excepțional)

Căderea unui Imperiu – Lecția Bizanțului

Un documentar zguduitor: A fost odata in Transilvania/ Cuvânt despre Transilvania/ Masacrul de la Ip

“În noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940, localitatea Ip era scăldată în sânge. În sângele a 157 de copii, femei şi bărbaţi români, dar şi al unui prunc ce se pregătea să se nască. În comemorarea acelor cumplite ceasuri, acolo are loc, în fiecare an, o ceremonie în care povestea masacrului este rememorată pentru a nu putea fi niciodată uitată. Masacrul de la Ip s-a petrecut la cinci zile de la tragedia similară produsă, în Sălaj, la Treznea, unde 86 de localnici au pierit sub armele armatei hortyste, având o singură vină: aceea de a fi români.” (73 de ani de la masacrul de la Ip)

„Transilvania a fost şi este, va fi mereu! – o scoică profund vuitoare, în alveolele căreia a sunat sau a strigat, a cântat sau a clocotit cu mânie sufletul însuşi al Ţării, sufletul şi gândul întregului popor românesc. 
…
Iar conştiinţa de sine a românilor, mai ales a românilor de aici, din Transilvania, s-a închegat şi s-a menţinut trează în raport cu pământul pe care oamenii au apucat să-l stăpânească o bună bucată de vreme, prin obştiile ţărăneşti, în principal, prin colectivităţile care au fost deposedate pe urmă de pământ, pe masură ce s-a extins şi s-a consolidat ocuparea şi colonizarea Transilvaniei, deposedarea aceasta amintindu-le mereu băştinaşilor – adică românilor – cine sunt şi ce sunt ei.
…
De aceea cred că se poate spune despre conştiinţa de sine a românului de aici, din Transilvania, că ea s-a suit în fiinţa lui, încălzindu-i-o, direct din pământ, cum se suie seva în copac, luminându-i coroana, întărindu-i totodată tulpina, înmulţindu-i rădăcinile în jos, spre adâncuri, săltându-l, astfel, în sus, către frumuseţea luminii şi către asprimea furtunii. … Conştiinţa de sine de care vorbeam n-a fost, aşadar, o simplă conjugare, ea nu s-a bizuit doar pe comuniunea dintre om şi pământul pe care îl muncea şi îl iubea; a fost, din contra, rodul unor relaţii, intrând, firesc, într-o continuitate de aspiraţii şi de năzuinţe mai puternice decât se crede de obicei. 
…
E absolut necesar să precizez, în ce priveşte conştiinţa de sine a românului de aici, din Transilvania, că ea n-a fost explicită de la începuturi, n-a avut înţelesul pe care l-a căpătat mai târziu, după Unirea realizată de Mihai Viteazul, după Răscoala lui Horea şi după Revoluţia de la 1848, dar a existat, având un caracter de masă, stând în aţipire uneori, manifestându-se nestăvilit alteori, aşteptând, în genere, zile mai bune şi mai lesnicioase, favorabile binelui şi dreptăţii. Dovada cea mai puternică şi mai greu de combătut a acestei realităţi complexe o constituie felul cum s-au manifestat în anumite împrejurări esenţiale – ţăranii, mai ales, dar nu numai ei – în timpul Unirii din 1918, în zilele când a avut loc la Cluj procesul memorandiştilor, în timpul Revoluţiei de la 1848, în timpul Răscoalei lui Horea şi înainte de asta, până la izvoarele începuturilor noastre. 

…rezultatele însă nu ar fi fost niciodată atât de spornice, atât de mari, atât de imbatabile, dacă nu ar fi existat conştiinţa de sine despre care vorbeam mai sus, datorită căreia am rămas ceea ce am fost, în ciuda tuturor opresiunilor, din care am făcut până la urmă, datorită stăruinţei, datorită răbdării noastre milenare, armă de luptă şi scut de apărare, ca în poveste, ca într-o epopee nesfârşită, de-a lungul căreia sângele a curs de multe ori în văi, iar lacrimile s-au pietrificat peste tot, scrâşnind pe poteci şi pe drumuri.

Foto: Adrian Petrisor

Transilvania a fost şi continuă să fie unul din locurile cele mai frumoase şi mai bogate din lume – bogat nu numai în aur şi grâne, dar şi în energii constructive, darnic nu numai din punct de vedere material, dar şi spiritual, eticismul transilvan fiind pe drept şi cu temei renumit; ca şi aplecarea spre construcţie; ca şi temeritatea şi curajul; ca şi lirismul şi adâncimea de simţământ a omului din Transilvania, care s-a gândit dintotdeauna, din cele mai vechi timpuri, la fraţii lui din celelalte Ţări Româneşti. Toate sunt altfel aicea, pe la noi, pe Crişuri şi pe Olt, pe Tisa şi pe Iza, pe Târnave şi pe Someş, pe Mureş şi pe Arieş. Stropul de sânge s-a prefăcut demult în corolă de lumină, iar lacrima plânsă cine ştie când, la începutul celuilalt mileniu, sau mai demult, s-a prefăcut într-un drob mare şi sur, de sare, pe care îl ling oile cu plăcere neştiută, şi cu melancolie, în jurul căruia stăruie de multe ori, iarna, ciutele şi cerbii, ca în poveste.” (Ioan Lăncrănjan, Cuvant despre Transilvania)

Mănăstirea Voroneț, fereastră a cerului