Despre frumusețea colindelor românești și esența ortodoxă a textelor colindelor / „Nu căutați bucuria Crăciunului acolo unde nu exista Hristos”

Colindători – 1939

“Prin simplitatea şi curăţia lor, colindele au consti­tuit şi constituie o redută în calea celor care încearcă, pe diverse căi, să rupă unitatea de credinţă, precum şi pe cea naţională a poporului nostru. Or, faptul că în ele respiră puternic duhul creştin de unitate şi se păstrează ceva din frăgezimea creştinismului primar valorează mai mult decât orice apologetică. De aceea, putem spune că în colinde se oglindeşte spiritul autentic al Ortodoxiei: acela de a-L mărturisi sau vesti atât pe Hristos Mântuitorul lumii, cât şi pe Născă­toarea de Dumnezeu.” (Maica Domnului în colindele populare românești)

“Versurile fascinante [ale colindelor] ascund o teologie adâncă, înfăţişată într-o frumusețe literară extraordinară. De fapt, ele se dovedesc o continuare a slujbelor din Biserică. Gospodarul de odinioară, ajuns acasă de la dumnezeiasca Liturghie, unde a auzit, din Sfânta Evanghelie ori din predica preotului, istoria întrupării și Nașterii Mântuitorului lumii, la plăpânda lumină a opaițului, candelei sau lumânării, încălzit de focul vetrei humuit, a alcătuit poezii religioase de o sensibilitate aparte, strecurând în ele adevăr evanghelic și farmec artistic.

Bunăoară, una din multele cântări ce ne încântă la Sfintele Sărbători glăsuiește așa: “Pe o scară de argint se coboară Domnul Sfânt.” Verbul “coboară” presupune că autorul textului știa că există două lumi: din cea de sus Se pogoară Domnul în ceastalaltă. Dacă Iacob a văzut pe Maica Domnului ca pe o scară, măiestritul compozitor anonim tot scară o numește pe Preacurata Fecioară, dar nu-i spune de aur, ci de-argint; metalul prețios mai delicat sugerează aici smerenia, cumsecădenia Fecioarei Maria, discreția ei. Cum se coboară? Nu nor, nu arătare de înger, de fulger, ci de prunc, căci se zice în continuare: “mititel și-nfășețel în scutec de bumbăcel.” Așadar, Hristos Domnul devine Dumnezeu-Omul, dar nu bărbat desăvârșit, ci prunc. Prin aceasta, Iisus a voit să ne arate că atât de mult ne iubește, încât a acceptat condiția umană în chip desăvârșit. Cine s-ar putea considera om deplin dacă nu a gustat din fascinația copilăriei?

“Trebuie să ne înălţăm spiritual spre a ne atinge rădăcinile”

„Spre obârşii urci, nu cobori iar urcuşul e de multe ori anevoios. Un vers cântat de mine spune aşa: „ori din vârf, ori din tulpină/ tăţi se ţin de rădăcină.” Cred că trebuie să ne înălţăm spiritual spre a ne atinge rădăcinile. Sper să nu rămân singur pe drum, sper să reuşesc să vă conving că merită să mergeţi împreună cu mine spre obârşii.” (Grigore Leşe)