Romania Unire

Cu ocazia Zilei Independenţei României (proclamată pe 9 mai 1877 şi ratificată de Parlament pe 10 mai 1877), care este totodată şi Ziua Regalităţii (data de 10 Mai a fost sărbătorită ca Ziua Naţională a românilor până în 1947), lansez un concurs cu titlul „Fapte ale demnităţii din istoria românilor”. Îi invit pe cei care pun preţ pe cunoaşterea istoriei şi cinstesc memoria celor care s-au jertfit şi au luptat pentru demnitatea şi unitatea neamului nostru să participe sau să susţină demersul.

Pentru a da un impuls celor care vor dori să participe, am scris un articol în care am prezentat 10 fapte ale demnităţii româneşti pe front şi legate de înfăptuirea Marii Uniri. Articolul este publicat mai jos.

Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru participarea la concurs:

– Prezentaţi între 3 şi 5 fapte ale demnităţii româneşti din istoria românilor (antichitate, Evul Mediu, perioada modernă, perioada contemporană). Ar fi de preferat ca faptele să fie încadrate într-o singură perioadă, însă nu e obligatoriu;

– Este de preferat ca faptele de demnitate la care vă veţi referi să fie scrise în cuvintele voastre. Însă pot fi date şi sub formă de citate din anumite cărţi sau alte surse, dar să fie precizată obligatoriu sursa. Pot fi după modelul celor de mai jos, dar, desigur, pot fi mai scurte. Citatele relevante din documente sau din scrierile sau afirmaţiile unei anumite personalităţi româneşti (sau despre acea personalitate) sunt binevenite. Mai ales cele care scot în evidenţă faptele de cinste şi însuşirile prin care acea personalitate s-a impus în istoria şi memoria românilor;

– Să fie fapte reale, petrecute în istorie, documentate;

– Faptele pot fi trimise la adresa de mail irina.monica.b@gmail.com sau scrise, într-un singur comentariu, la secţiunea de comentarii de pe blog. Toţi cei care participă trebuie să trimită pe mail sau la comentarii, pe lângă numele lor, şi o adresă de email (pentru a primi cadoul menţionat mai jos), urmând ca persoanele câştigătoare să îmi trimită ulterior pe mail restul datelor de contact. Cei care vor, pot menţiona şi vârsta şi localitatea (însă acest lucru nu este obligatoriu).

– Fiecare articol cu faptele trimise de voi va fi postat ca articol separat pe blog, apoi promovat pe reţeaua Facebook. Cei care au cont pe Facebook sunt rugaţi să distribuie şi ei pe wall-ul personal, inclusiv pe grupuri din care fac parte, pentru a spori astfel numărul de accesări; 

– Important: Înainte de a începe să scrieţi despre faptele de demnitate, urmăriţi ce a apărut deja pe blog (vedeţi lista de mai jos cu ce a fost publicat deja), fiindcă faptele pe care le veţi trimite nu trebuie să coincidă cu cele prezentate mai jos (în acest articol) sau cu cele pe care le voi publica pe măsură ce le voi primi de la participanţi;

– câştigătorii (mă voi referi imediat şi la premii) se vor stabili în funcţie de numărul de accesări. De aceea este recomandabil să le faceţi cunoscute distribuind pe reţeaua Facebook articolul cu faptele dvs. care va fi publicat pe acest blog. Prin urmare: le trimiteţi, vor fi publicate pe blog ca articol separat, pe care apoi îl puteţi distribui pe Facebook;

– Pentru a avea şansele de a ajunge printre câştigători, numărul de accesări (like-uri, share-uri de pe FB, care vor fi contorizate pe blog, prin butonul de Facebook) trebuie să fie de minimum 70.

Concursul se va încheia pe data de 16 august, ziua prăznuirii Sfinţilor Martiri Brâncoveni, modele ale jertfelniciei, curajului şi martiriului, icoane care au înnobilat şi înfrumuseţat chipul neamului nostru şi care peste veacuri ne-au rămas călăuză şi întărire în lupta noastră pentru apărarea credinţei şi a fiinţei româneşti. Până la această dată puteţi trimite şi puteţi distribui/promova faptele de demnitate din istoria noastră pe care aveţi ocazia de a le readuce în memoria românilor prin acest concurs.

Răsplata: toţi participanţii vor primi câte două cărţi în format PDF la alegere din lista de mai jos (pe care o puteţi consulta şi AICI: Lista de cărţi pentru concurs).

Primii 17 participanţi vor primi o carte deosebită lansată recent cu o piesă istorică de teatru despre anul 1917, scrisă de elevul Nicolae Săcrieru, piesă intitulată „Dincolo de orice” şi care a fost jucată până acum în șase orașe, inclusiv în București. Evenimentul lansării cărţii la Librăria Sophia, precum şi un fragment din piesă pot fi vizionate AICI. „Piesa Dincolo de orice îşi propune să găsească şi să ne ofere modele acoperite de timp ale istoriei românilor, a căror poveste să ne-o însuşim şi să o ducem mai departe. Au participat scriitoarea Passionaria Stoicescu, criticul literar Cristian Crăciun, Nicolae Săcrieru și Ana Vrânceanu, regizoarea spectacolului cu piesa Dincolo de orice. Un fragment din această piesă a fost interpretat pentru cei prezenţi în seara evenimentului de un grup de adolescenţi de la Atelierul de Creaţie şi Teatru APOR Vrancea” – se precizează în descrierea evenimentului, care poate fi urmărit pe canalul youtube.

Autorul piesei, Nicolae Săcrieru, în vârstă de 16 ani, este elev la Colegiul Naţional Unirea din Focşani, câştigător al premiului I la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice la Istorie 2017, faza judeţeană, şi al premiului I la Olimpiada de Istorie 2016, faza naţională.

„Prin piesa istorică «Dincolo de orice», am încercat să arăt forța pe care destinul uman, povestea personală a fiecăruia dintre noi o are în curgerea propriu-zisă a istoriei. Și mai ales faptul că nu numai imaginea oamenilor rămași în documentele istorice este importantă, ci și imaginea oamenilor simpli, a căror ștergere din timp a numelui nu a putut știrbi în niciun fel faptele lor cu efect covârșitor în schimbarea cursului istoriei”, a spus autorul despre piesă, potrivit newsbucovina.ro.

Câştigătorii vor primi următoarele premii:

Premiul I: 4 cărţi în format pdf (la alegere, din lista menţionată), o carte în format tipărit (la alegere, din lista menţionată), cartea Aspazia Oţel Petrescu – Interviuri (Fundaţia Iustin Pârvu, 2018), piesa istorică de teatru „Dincolo de orice” menţionată mai sus (format tipărit), colecţia de cântece patriotice „Nu uita că eşti român” (corul Mănăstirii Putna) şi 100 lei (sumă oferită de Impalatore TravelImpalatore Stema Marepartener al concursului).

Premiul II: 4 cărţi în format pdf (la alegere, din lista menţionată), cartea Aspazia Oţel Petrescu – Interviuri (Fundaţia Iustin Pârvu, 2018), o carte în format tipărit (la alegere, din lista menţionată), piesa istorică de teatru „Dincolo de orice” menţionată mai sus (format tipărit), colecţia de cântece patriotice „Nu uita că eşti român” (corul Mănăstirii Putna).

Premiul III: 4 cărţi în format pdf (la alegere, din lista menţionată), cartea Aspazia Oţel Petrescu – Interviuri (Fundaţia Iustin Pârvu, 2018), piesa istorică de teatru „Dincolo de orice” menţionată mai sus (format tipărit), colecţia de cântece patriotice „Nu uita că eşti român” (corul Mănăstirii Putna).

Toţi participanţii îşi pot alege câte două cărţi în format pdf în afară de cele de tip „ebook”.

Câştigătorii premiilor îşi pot alege câte un ebook (care este tot o carte în format electronic, ce va fi achiziţionată dintr-un magazin virtual) în locul unei cărţi în format PDF.

Având în vedere că suntem în anul Centenarului Marii Uniri, suntem datori ca măcar în acest an să ne cercetăm mai temeinic istoria şi să ne cinstim cu mai multă atenţie şi recunoştinţă strămoşii, să cunoaştem mai multe despre modul cum au rezistat şi cum s-au jertfit pentru a birui vitregia istoriei. Fiindcă tocmai jertfa lor a făcut posibilă dăinuirea noastră, ca neam şi ţară. Nu degeaba spunea Gheorghe I. Brătianu despre acest popor că este „o enigmă şi un miracol istoric”. Astăzi, într-o lume a relativismului valoric, a confuziei morale şi identitare, trebuie să ne reamintim acele fapte de demnitate ale neamului nostru şi să le avem mereu înainte ca pe nişte icoane ale sufletului românesc.

Războiul ce se duce astăzi are scopul de a ne face să ne lepădăm de aceste icoane, sau de a le şterge din sufletul şi memoria noastră. Şi astăzi părem un popor rămas singur, părăsit de propriii lui conducători, care au ajuns tot mai străini sufleteşte de cei pe care pretind că îi reprezintă. Relevant este acest fapt care constituie antipodul faptelor de demnitate ale înaintaşilor: amânarea la nesfârşit a Referendumului pentru familie. Însă nu avem motive pentru a rămâne şi izolaţi unii faţă de ceilalţi, dimpotrivă! Şi să nu uităm: cu noi este Dumnezeu. Astăzi avem nevoie, mai mult ca altă dată, să fim împreună, tocmai fiindcă ne leagă o conştiinţă puternică de creştini şi de români. Să ne unim forţele, fie şi prin asemenea mici demersuri, cum este un astfel de concurs.

Lista conţine un număr considerabil de cărţi de referinţă despre istoria românilor (inclusiv copii după prima ediţie a unor cărţi rare, vechi), lucrări ale celor mai valoroşi istorici români din epocile mai vechi, din perioada interbelică şi din cea contemporană – Nicolae Iorga (un număr consistent de lucrări), Nicolae Bălcescu, A. D. Xenopol, Vasile Pârvan, Nicolae Densuşianu, Dimitrie Cantemir, cronicarii Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Letopiseţul lui Ştefan cel Mare, Gheorghe. I. Brătianu, Ion Nistor, Petre P. Panaitescu, Ioan-Aurel Pop, Florin Constantiniu, Constantin C. Giurescu, Dinu Giurescu, Ioan Scurtu, Mircea Platon etc., cărţi despre Sfinţii Brâncoveni, Neagoe Basarab, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, revoluţia lui Horea etc., dar şi despre martirii şi mărturisitorii din termniţele comuniste (Ioan Ianolide, Virgil Maxim, Dumitru Bordeianu, Nicolae Purcărea, Mihai Buracu, Preotul martir Constantin Sârbu, Părintele Gheorghe Calciu, Aspazia Oţel Petrescu, Galina Răduleanu, Marcel Petrişor etc.), precum şi cărţi necesare pentru cunoaşterea şi înţelegerea realităţilor şi a sufletului românesc sau a situaţiei în care am fost şi în care am ajuns (Mircea Vulcănescu – „Dimensiunea românească a existenţei”, Simion Mehedinţi – „Creştinismul românesc. Adaos la Caracterizarea etnografică a poporului român”, Constantin Noica – „Pagini despre sufletul românesc”, Pr. Prof. Dumitru Stăniloae – „Reflecţii despre spiritualitatea poporului român”, Dumitru Stăniloae – „De ce suntem ortodocşi”, Ovidiu Papadima – „O viziune românească a lumii”, Mihai Eminescu, „Opere – Publicistica”, Mircea Platon – „Cine ne scrie istoria”, Ilie Bădescu – „Cu faţa spre Bizanţ” etc.). Puteţi consulta lista integrală la linkul menţionat.

Dacă va fi un nivel de participare şi susţinere din partea voastră suficient de mare, intenţionez ca următorul concurs pe care să-l lansez, cu ajutorul lui Dumnezeu, să fie: fapte ale demnităţii româneşti din închisorile comuniste, o temă vastă, care merită un proiect separat. Doamne, ajută! Şi succes celor care vor participa! Iar celor care îşi vor arăta susţinerea le mulţumesc anticipat.

Preluat pe Active News şi pe Ortodoxia Tinerilor.

IMPORTANT: repet că persoanele care vor să participe trebuie să urmărească ce a apărut deja pe blog, pentru ca faptele pe care le vor trimite să nu coincidă cu ceea ce a fost deja publicat.

Au fost deja publicate: 1. Ferdinand Întregitorul; 2. Regina Maria, „mama răniţilor”; 3. Faptele de eroism ale preoţilor de pe front în Războiul pentru Reîntregirea Neamului; 4. Generalul-erou Ioan Dragalina; 5. Ecaterina Teodoroiu, eroină a României Mari; 6. Folclorul românesc şi mişcarea de unificare naţională (cum a pledat Ion I.C. Brătianu pentru cauza românilor, punând pe masa tratativelor cele 10 volume masive ale monumentalei lucrări „Proverbele românilor”, alcătuită de folcloristul Iuliu A. Zanne); 7. Măriuca, fetiţa-eroină în luptele de la Mărăşeşti; 8. Universitatea din Cluj. Dăruirea de sine şi devotamentul faţă de ţară a intelectualităţii româneşti, în urma Unirii; 9. George Enescu, alături de răniţi şi orfani în timpul Marelui Război. Alina suferinţe, redeştepta speranţe cu vioara sa; 10. Eminescu, luptător pentru împlinirea idealului de unire – Serbarea de la Putna; 11. Unirea Bucovinei cu Regatul României. Iancu Flondor, unul dintre ctitorii României Mari;

Fapte ale demnităţii româneşti legate de apărarea şi mărturisirea credinţei ortodoxe: 12. „Marturie a Sfantului Ierarh Petru Movila, Mitropolitul Kievului despre Dreptcredinciosul voevod Mihai Viteazul si adeverirea dreptei credinţe”; 13. Martiriul sfinților mucenici Constantin Brâncoveanu-Voievod, cu fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei și cu Ianache, rudenia sa; 14. Sfântul Atanasie Todoran, apărător al Ortodoxiei şi neamului românesc.

Sunt foarte multe fapte ale demnităţii în istoria românilor, trebuie să le promovăm, pentru a ajunge cunoscute de cât mai mulţi români. Haideţi să încercăm să ajungem, până pe 16 august, până la 100 de fapte ale demnităţii din istoria noastră! Puteţi să vă gândiţi, de exemplu, şi la alte fapte sau personalităţi ori eroi din perioadele la care m-am referit deja – de pildă, alte fapte din lupta lui Eminescu pentru idealul Unirii, fapte de cinste ale unor mari români în perioada interbelică, alte personalităţi care au avut un rol important în unirea Bucovinei, fapte şi mari români implicaţi în unirea celorlalte provincii – Transilvania, Basarabia etc. 

Dar puteţi acoperi şi alte epoci ale istoriei noastre. Epoca medievală, Al Doilea Război Mondial, lupta celor care au pătimit pentru apărarea credinţei şi demnităţii neamului nostru în perioada comunistă, eroii Revoluţiei etc.

10 fapte ale demnităţii româneşti pe front şi legate de înfăptuirea Marii Uniri

1. Ferdinand Întregitorul

Regele FerdinandLa urcarea sa pe tronul României, în septembrie 1914, Regele Ferdinand a declarat că va fi „un bun român”. Nu a fost o declaraţie demagogică, la care sunt neîntrecuţi politicienii noştri de azi. Regele a fost şi un Mare Român, dovedind-o prin faptele sale.

La al doilea Consiliu de Coroană, pe 27 august 1916, a decis intrarea ţării noastre în război alături de Antanta împotriva Puterilor Centrale (Germania şi Austro-Ungaria), pentru eliberarea teritoriilor româneşti aflate sub ocupaţie austro-ungară. Atrăgându-i-se atenţia că, întrucât făcea parte din familia dinastică germană Hohenzollern, nu avea dreptul să lupte împotriva Puterilor Centrale (aşadar, împotriva poporului său de origine), Regele a răspuns: „Dacă interesele patriei de origine ar corespunde cu cele ale României, (…) această soluţie ar fi cea mai uşoară pentru mine. Dar, scormonind adânc în conştiinţa mea, am ajuns, cu durere, la concluzia că interesele României nu merg alături de cele ale Austro-Ungariei şi, în consecinţă, cu cele ale Germaniei. A trebuit să-i impun inimii mele tăcerea; cu sufletul torturat am luat hotărârea de a-mi face datoria faţă de poporul român, ale cărui destine le conduc. Cu durere, dar cu convingerea că decizia acestei zile este singura care concordă cu destinul ţării mele.”

Ca urmare a deciziei sale, Regele Ferdinand a fost exclus din Casa de Hohenzollern. „Dinastia mea este română! Este o greşeală să afirmi că este străină, germană! Nu, ea este română. Românii nu l-au adus pe unchiul meu Carol să fondeze o dinastie germană la gurile Dunării, ci pentru a fonda o dinastie naţională. Cer pentru Casa mea onoarea de a fi îndeplinit misiunea pe care poporul român i-a încredinţat-o”, a fost răspunsul Regelui Ferdinand la această măsură luată de împăratul Germaniei în semn de represalii. Astfel, România Mare s-a înfăptuit prin jertfa a sute de mii de români care au luptat de o parte şi de alta a munţilor Carpaţi, dar şi prin jertfa personală a Regelui Ferdinand, care a preferat să-şi piardă apartenenţa la a doua cea mai veche familie regală din Europa pentru a rămâne fidel interesului naţional al României. Astfel, el şi-a însuşit deplin aspiraţiile poporului român.

După decizia luată la cel de-al doilea Consiliu de Coroană, a fost transmisă această Proclamaţie către Ţară: „Înaintaşii noştri au reuşit să întemeieze statul român prin Unirea Principatelor, prin războiul Independenţei, prin munca lor neobosită pentru renaşterea naţională. Astăzi ne este dat nouă să întregim opera lor, închegând pentru totdeauna ceea ce Mihai Viteazul a înfăptuit pentru o clipă: Unirea românilor de pe cele două părţi ale Carpaţilor.“

Românii l-au numit pe Regele Ferdinand Întregitorul sau Ferdinand cel Loial. Din cuvântarea memorabilă a Regelui Ferdinand de la Alba Iulia (în ziua încoronării ca primul Rege al României Mari, pe 15 Octombrie 1922), merită să amintim acest mesaj adresat tuturor românilor: „Punând pe capul meu, în această străveche cetate a Daciei romane, Coroana de oţel de la Plevna, pe care noi şi glorioase lupte au făcut-o pe veci Coroana României Mari, mă închin cu evlavie în faţa memoriei celor care, în toate vremurile şi pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi jertfele lor, au asigurat unitatea naţională“.

2. Regina Maria, „mama răniţilor”

Regina Maria Marie - Mil Hosp 1917_Regina Maria, care a avut un rol important pe plan extern, în susţinerea intereselor României şi a năzuinţelor de întregire a ţării, fost o regină foarte iubită de români, fiind numită „mama răniţilor”, fiindcă activa ca soră de caritate în spitalele militare, unde ajuta şi încuraja soldaţii. Ea a organizat spitalele şi a pus pe picioare întregul sistem sanitar din Iaşi, oraşul unde, în Marele Război pentru Reîntregirea Naţională, vreme de doi ani, şi-au desfăşurat activitatea Regele şi celelalte autorităţi. Deşi venită dintr-o ţară îndepărtată, ea a îmbrăţişat aspiraţiile românilor, cinstind inclusiv credinţa acestui popor. Regina Maria a pledat pentru cauza poporului român, căruia i s-a devotat, reamintindu-le aliaţilor occidentali enormul sacrificiu al Armatei Române.

Supranumită şi „Regina-soldat”, ea a lucrat direct pe front, în spitale de campanie. Nu ezita să meargă pentru a fi în mijlocul bolnavilor (inclusiv a celor cu boli molipsitoare), pentru a-i îngriji, mângâia şi încuraja. „Doctorii au încercat adesea să mă convingă să port mănuși de cauciuc când umblu printre bolnavii de tifos, dar eu mă împotrivesc, pentru că toți soldații îmi sărută mâna și nu pot să le dau să sărute o mână de cauciuc”. ,,Multe zile am rămas în mijlocul soldaților mei și Dumnezeu mi-a îngăduit să pot fi de vreun ajutor; zile de strașnică trudă, zile de întuneric, când ce vedeam erau lucruri pe care niciodată nu voi mai putea să le uit” (Regina Maria).

3. Faptele de eroism ale preoţilor de pe front în Războiul pentru Reîntregirea Neamului

preoti militari primul razboi mondial Convoiul-militar-in-drum-spre-cimitirul-militar.-In-prim-plan-generalii-MardarascuMosoiuHolban-PÎn cadrul Marelui Cartier General, pe întreaga perioadă a Primului Război Mondial, a funcţionat Eşalonul III, Serviciul Religios, având 253 de preoţi mobilizaţi. Sarcina principală a preoţilor militari era acordarea asistenţei religioase (spoveditul şi împărtăşitul militarilor, binecuvântarea acestora la plecarea din garnizoană, serviciile liturgice, prohodirea şi îngroparea celor căzuţi în lupte, pomenirea lor etc.), dar şi primului ajutor răniţilor. Ei au însoţit ostaşii pe câmpul de luptă şi nu rare au fost cazurile când şi-au jertfit viaţa în timpul luptelor sau au căzut prizonieri. 68 de preoţi militari au fost răsplătiţi cu decoraţii de război româneşti, cum ar fi: „Avântul Ţării”, „Serviciul Credincios”, „Răsplata Muncii pentru Biserică”, „Meritul Sanitar”, „Coroana României”.

Un exemplu remarcabil sunt faptele de eroism ale protosinghelului (asimilat gradului de locotenent) Justin Şerbănescu, din Regimentul 21 Infanterie Ilfov, care a fost distins cu Ordinul „Mihai Viteazul“ clasa a III-a, conform Înaltului Decret nr. 1561 din 25.06.1918 pentru „priceperea, vitejia și dragostea de patrie de care a dat dovadă pe câmpul de luptă în anul 1916, când, văzând că regimentul Feldioara a pierdut în luptă aproape pe toți ofițerii și pe comandantul care fusese rănit pe Clăbucetul Taurului, a luat comanda regimentului și, luptând zi și noapte, a respins inamicul până la Muntele Susai, oprindu-l de a ocupa Azuga. În luptele de pe muntele Dihamului, a condus un batalion de dispersați, iar la 17 noiembrie 1916, fiind pentru a doua oară rănit pe muntele Sorica, a refuzat evacuarea pentru a nu se despărți de vitejii săi ostași”.

În discursul rostit pe 10 aprilie 1918, generalul Constantin Prezan, fost Şef al Statului Major General, aflat în vizită la Serviciul Religios, a spus: „Preoţii şi-au făcut mai mult decât datoria şi este o cinste pentru cler, care, alături de ostaşi, a dat mai mult decât i-am cerut noi pentru Ţară şi Neam.”

4. Generalul-erou Ioan Dragalina

Ioan DragalinaDupă ce se decide, în august 1916, intrarea ţării noastre în război împotriva Puterilor Centrale, trupele române intră în Transilvania pentru eliberarea acesteia. Strategia generalului Ioan Dragalina, numit comandant al Diviziei I de Infanterie, ce apăra frontiera de vest a țării, a fost de a ocupa şi fortifica înălţimile munţilor, pentru a nu risca o confruntare pe teren deschis având în vedere superioritatea numerică şi tehnică a duşmanului. Divizia sa a luptat vitejeşte şi, după ce au atacat în dimineața zilei de 15 august 1916 la Porțile de Fier, trupele române aflate sub comanda sa au reușit să ocupe culmile muntoase şi să stopeze ofensiva inamică până la începutul lui octombrie.

Situaţia devine disperată atunci când inamicul străpunge apărarea română prin trecătorile Vulcan și Lainici. Generalul scrie atunci în carnetul său personal: „Câte și câte idei negre nu mi-au trecut prin cap, tulburându-mi mintea. Capul sus, Dragalina! Nu te lăsa sclavul gândurilor rele. Cu trupe multe oricine știe să lupte. Arată că știi și cu puține să faci mult. Încrede-te în Dumnezeul părinților tăi și în steaua ta ce întotdeauna te-a luminat. Doamne, fii cu mine!”

Încrezător în strategia sa de luptă la adăpostul munţilor, Generalul Dragalina dă, pe 11 octombrie, acest ordin trupelor române, făcând apel la curajul şi demnitatea fiecărui soldat român: „Ofițeri și soldați ai Armatei I-a române, din acest moment am luat comanda armatei și cer imperios la toți, de la General la soldat: în primul rând apărarea cu viața a sfântului pământ al țării noastre, apărarea vetrei strămoșești, a ogorului și a cinstei numelui de român. Cer la toți cea mai deplină ascultare și cea mai strictă executare a ordinelor… Trupa care nu înainteaza, să moară pe loc… Ofițeri și soldați ai Armatei I-a! Apărați cu viața voastră pământul sfânt al Olteniei și al Țării! …Dumnezeu, Maestatea Sa Regele și Țara vor răsplăti pe viteji. Cu Dumnezeu înainte! Victoria e a noastră!”

primul razboi mondial manifest Frati_romaniÎnsă Generalul nu dă doar un ordin, ci decide imediat să plece personal în recunoaştere, în primele linii. În Armata I, sub comanda generalului Ion Dragalina, era încadrată şi eroina Ecaterina Teodoroiu, pe care acesta a întâlnit-o pe Valea Jiului, la un post sanitar înaintat, unde tânăra îngrijea răniții. A numit-o „o adevărată eroină” și, fiind îmbrăcată foarte subțire pentru vremea rece de toamnă, i-a dăruit mantaua sa de general. Apoi, însoţit de un maior şi de un colonel, trece podul din apropierea Mănăstirii Lainici (cel mai înaintat punct al liniilor române), unde merge pentru a se spovedi şi împărtăşi. La întoarcere, inamicul a deschis focul asupra podului, însă Generalul i-a cerut şoferului să treacă în viteză prin zona periculoasă. Astfel, este rănit de două gloanțe în brațul stâng și în omoplat. Ulterior este transportat într-un spital din Bucureşti, unde i-a fost amputat braţul. Fiind internat, Generalul l-a întrebat pe medic: „Dar ia spune doctore, cum aş putea fi vindecat mai repede, pentru a mă întoarce în luptă, păstrându-mi braţul sau tăindu-l?” „Prin amputarea braţului vindecarea ar fi mai grabnică”, răspunde medicul. „Ei bine, taie-l doctore, o să-mi ajungă şi un singur braţ.”

După ce Generalul a fost rănit în inspecţia pe front, totuşi, planul său de operaţii a fost continuat şi dus la îndeplinire de către colonelul Ioan Anastasiu, ceea ce a făcut ca, după alte trei zile de lupte înverşunate, trupele germane să fie respinse dincolo de fosta frontieră.

Pe patul de suferinţă, Dragalina primeşte din partea Regelui Ferdinand cea mai înaltă decoraţie de război a ţării, Ordinul Mihai Viteazul, pentru strategia şi bravura sa. Însă pe 24 octombrie, generalului îi crește brusc temperatura și intră în septicemie. Simțindu-și sfârșitul aproape, este împărtășit și i se adresează lui Corneliu: „Îndreaptă-mă cu fața spre Banat. Tu să le spui că am murit cu ei în gând!”. Generalul Ioan Dragalina se stinge la vârsta de 56 de ani, scriind o pagină de eroism care nu se va şterge niciodată din istoria şi memoria noastră.

Pe front luptau inclusiv cei doi băieți ai săi: Virgiliu pe Dunăre și Corneliu în Dobrogea. Virgil Dragalina a ajuns comandor de marină, fiind veteran al celor două războaie mondiale, iar Corneliu Dragalina, general în cel de-al Doilea Război Mondial, comandant de Corp de Armată, a condus cele patru divizii de infanterie (cu peste 64.000 de soldați aflați în subordinea sa) pe frontul de răsărit până la Stalingrad.

Marele istoric Nicolae Iorga (care îi dedică Generalului pagini în valoroasele sale cărţi de istorie) a spus, în discursul rostit la funeraliile eroului: „Generalul care a apărat cu mintea lui de cugetător, cu energia lui de soldat și cu calda lui inimă de bănățean Oltenia, nu mai este! (…) Cu pietate fiecare va privi ultimul lui drum între noi. Căci lacrimile le-am isprăvit! Dar mâine, când Banatul lui părintesc va fi carne din trupul României biruitoare, când colo departe-n Caransebeș va flutura steagul supt care el și-a vărsat sângele, vom ridica pe locul unde el a fost dăruit neamului statuie de bronz întru pomenirea curatei figuri de erou care se ascunde acum vederilor noastre.”

 

5. Ecaterina Teodoroiu, eroină a României Mari

Născută la 16 ianuarie 1894 într-o familie de ţărani săraci, cu opt copii, din Oltenia, Ecaterina Teodoroiu este o tânără care a participat vitejeşte la Primul Război Mondial, fiind animată de cele mai nobile simţiri faţă de patrie. A contribuit la fondarea mişcării cercetaşilor din ţară, apoi a activat ca asistentă medicală pe frontul din regiunea ei natală. Însă după ce toţi cei patru fraţi ai ei muriseră pe front, a hotărât să plece pe câmpul de bătălie pentru a-i răzbuna. Ecaterina s-a aflat în primele linii la prima bătălie de la Jiu, la 10 octombrie 1916, când trupele Armatei I Române, comandate de generalul Ion Dragalina, au respins o puternică ofensivă inamică.

Ecaterina_Teodoroiu_Muzeul_Militar_Regele_FerdinandIstoricul Constantin Kiriţescu, în „Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1918” (1922), vol. I, descrie confruntarea, care pare o scenă de film, şi face referire şi la Ecaterina Teodoroiu: „… Încercările repetate ale duşmanului nu reuşiră; voinicii apărători îl ţineau în respect pe celălalt mal. (…) Femei curajoase îngrijeau pe răniţi chiar lângă linia de luptă şi cărau muniţii luptătorilor. Printre ele se distingea prin curajul şi înflăcărarea ei o tânără, Ecaterina Teodoroiu, care mai târziu va câştiga, prin moartea ei eroică, dreptul de a rămâne în istorie cu numele de «eroina de la Jiu»”.

Ecaterina a fost luată prizonieră, a reuşit să evadeze şi a fost rănită de două ori. Un obuz i-a fracturat tibia şi coapsa stângă şi a ajuns şi la Spitalul „Regele Ferdinand” din Iaşi, fiind vizitată de regina Maria, care i-a acordat gradul de sublocotenent onorific.

Colonelul Constantin Pomponiu îşi aminteşte, în „Memoriu asupra activităţii eroinei Ecaterina Teodoroiu în partea a doua a campaniei cu Regimentul 43/58 Infanterie”, că „la toate marşurile inerente intrării Regimentului pe front a mers tot timpul pe jos în fruntea plutonului său pe care-l antrena prin exemplul şi însufleţirea sa patriotică, cu toate că purta carabina, cartuşele necesare 160, precum şi grenade, totdeauna am văzut-o neobosită şi cu moralul ridicat”.

De asemenea, comandamentul Marii Legiuni a Cercetaşilor i-a decernat Ecaterinei Medalia de aur „Virtutea Cercetăşească”, iar prin Înaltul Decret nr. 191 din 10 martie 1917, publicat în Monitorul Oficial nr. 292 din 16 martie 1917, „domnişoara Teodoroiu Ecaterina din Legiunea de Cercetaşe «Domnul Tudor» a fost distinsă cu Medalia «Virtutea Militară» de război clasa a II-a pentru vitejia şi devotamentul ce a arătat pe câmpul de luptă, s-a distins în toate luptele ce Regimentul 18 Infanterie a dat cu începere de la 16 octombrie 1916, dând probe de vădită vitejie, mai ales în luptele ce s-au dat la 6 noiembrie 1916, în apropiere de Filiaşi. A fost rănită de un obuz la ambele picioare.”

După ce s-a înzdrăvenit, s-a întors pe front în vara lui 1917, iar pe 20 august, Regimentul 43/59 Infanterie din care făcea parte şi-a ocupat poziţiile în tranşeele de pe Dealul Secului, zona Muncelului. La 23 august, Ecaterina a fost citată prin Ordinul de Zi nr. 1 al Regimentului Lupeni, comandat de colonelul Constantin Pomponiu: „În timpul ciocnirii de ieri, noaptea, pe Dealul Secului, a căzut în fruntea plutonului său lovită în inima ei generoasă de două gloanţe de mitralieră voluntara Ecaterina Teodoroiu din Compania a 7-a. Pildă rară a unui cald entuziasm, unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea pe care unii au numit-o cu drept cuvânt «Eroina de la Jiu» şi-a dat jertfa supremă, lipsită de orice trufie, de orice deşartă ambiţie, numai din dragostea de a apăra pământul Ţării acesteia cotropită de duşmani. Ecaterina Teodoroiu a fost la înălţimea celor mai viteji apărători ai Ţării sale şi i-a întrecut prin puterea cu care, înfrângând slăbiciunea femeiască, a ştiut să dovedească vigoarea bărbăţiei de trup şi de suflet şi calităţile întregi ale unui ostaş îndrăzneţ, neobosit şi plin de entuziasmul de a se face folositoare cu orice preţ.”

Pe 23 august 1917, eroina a fost înmormântată cu paradă militară alături de căpitanul Dumitru Morjan, gorjean căzut la datorie cu o zi înainte. Iată ce spunea în Memoriul său, la 10 mai 1920, colonelul Pomponiu: „Astfel a pierdut Regimentul 43/59 Infanterie aceasta fecioară inimoasă, vitează, demnă de moşii şi strămoşii ei şi ca o pildă atât pentru Regimentul în care a luptat şi şi-a dat viaţa pentru apărarea şi mărirea Patriei, cât şi pentru toţi românii şi, în special, pentru femeile române, fiind unicul exemplu în istoria Patriei, ca o fecioară tânără să aibă atât de mare însufleţire să-şi jertfească viaţa pentru pământul strămoşesc.”

6. Folclorul românesc şi mişcarea de unificare naţională

proverbele-romanilor-din-romania-basarabia-bucovina-ungaria-istria-si-macedonia-vol-vii-973-85641-8-2Poate părea surprinzător, dar folclorul românesc, cuprins în paginile unei cărţi monumentale, ne-a fost un puternic „aliat” în eforturile pentru unificarea naţională. La încheierea Tratatului de la Versailles, în 1919, Ion I.C. Brătianu, atunci prim-ministrul României (şi care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire), a întors situaţia în favoarea românilor folosindu-se de opera monumentală, în zece volume masive (însumând circa 7.000 de pagini), „Proverbele românilor”, alcătuită de folcloristul Iuliu A. Zanne (cea mai completă operă de paremiologie românească, tipărită între anii 1895 şi 1903), lucrare pe care Ion I.C. Brătianu o adusese cu el, ca o incontestabilă „carte de identitate” a românilor. Pentru a avea câştig de cauză, maghiarii căutau să-i convingă pe europeni că România e o ţară fără identitate spirituală şi culturală, însă Ionel Brătianu a avut ideea de a aduce o dovadă, punând pe masa tratativelor cele zece volume. „Efectul a fost imens. Nici una dintre părţile prezente la negocierea reîmpărţirii spaţiului european – cu alte cuvinte, nici una dintre ţările europene – nu putea opune o operă de asemenea anvergură” , scria regretatul Mugur Vasiliu, îngrijitorul ediţiei anastatice a celor 10 volume, apărute în 2005 la Editura Scara, sub titlul „Proverbele românilor din România, Basarabia, Bucovina, Ungaria, Istria şi Macedonia”.

7. Măriuca, fetiţa-eroină în luptele de la Mărăşeşti

Mariuca fetita-din-nucCea mai mare şi mai îndelungată bătălie din timpul Primului Război Mondial a avut loc la Mărăşeşti, unde s-a rostit pentru prima dată „Pe aici nu se trece!”. Însă în mausoleul de la Mărăşeşti închinat eroilor nu se odihnesc doar militari. Alături de cei care s-au remarcat prin faptele de eroism se află şi mormântul Măriucăi Zaharia, o fetiţă care, la doar 12 ani, s-a jertfit pentru ţară. Fetiţa s-a născut la Pădureni în 1905, iar în 1917 locuia cu bunicul ei în satul Haret, unde armata română crease un post de observație. Un soldat transmitea, dintr-un nuc, poziţiile inamicului, iar un altul raporta telefonic, ceea ce a determinat trupele inamice să bată în retragere. Însă, la un moment dat, un glonţ rătăcit a răpus soldatul care se afla în pom. Văzând aceasta, fetiţa a luat în grabă locul soldatului, urcând în nuc, deşi telefonistul a încercat să o împiedice, însă Măriuca i-a dat „ordine” să comunice telefonic tot ceea ce observa ea de la post. Măriuca a început apoi să transmită mişcările duşmanului. După cum se spune în relatarea din revista „Frontul Mărășești” (1917), semnată de Dinu Cluceru – istoricii spun că era pseudonimul unui ofițer care culesese informații de la soldații ce se aflaseră lângă fetiţă –, Măriuca i-a răspuns soldatului care încerca să o determine să coboare din pom: „Vreau să fac și eu ceva pentru țară.” Ore în şir ea a transmis, din copac, despre poziţiile trupelor germane. Însă, la un moment dat, nemţii au depistat postul de observaţie şi au lovit cu tunurile în acea direcţie. A doua lovitură a fost fatală, iar trupul fetiţei a căzut fără viaţă la pământ. În 1977, în cinstea sacrificiului acestei copile, a fost ridicat un monument chiar în locul unde s-a aflat nucul şi a fost instalat un bust al fetiţei în fața școlii din acest sat, unde a învăţat Măriuca.

8. Universitatea din Cluj. Dăruirea de sine şi devotamentul faţă de ţară a intelectualităţii româneşti, în urma Unirii

Sextil PuşcariuDupă înfăptuirea Marii Uniri, academicianul Sextil Puşcariu, marele filolog şi lingvist român de reputaţie internaţională, este numit comisar general al Consiliului Dirigent privind organizarea Universității Daciei Superioare „Regele Ferdinand I” din Cluj (care se numea, înainte de Marea Unire, Universitatea Franz Josef) – înfiinţată la 1 octombrie 1919, cu predare în limba română – şi devine primul rector român al Universității din Cluj. Marele merit al profesorului universitar rămâne înfiinţarea, la Cluj, în 1919, a Muzeului Limbii Române, ca o consecință pe plan cultural și științific a Marii Uniri, institutul (primul institut românesc de lingvistică) dobândind rapid reputaţia de cel mai solid institut de profil din perioada interbelică. Pentru înfiinţarea unei universităţi româneşti la Cluj şi de aşezăminte culturale româneşti în Transilvania, era nevoie de coagularea, în acest centru, de mari personalităţi româneşti din sfera ştiinţifică şi culturală, care să contribuie, cu dăruire şi devotament faţă de ţară, la împlinirea acestui nobil ideal. Astfel, Sextil Puşcariu a adunat în jurul său mari personalităţi româneşti, care au venit, la chemarea sa, şi din spaţiul „extra-transilvan”, dar şi din străinătate. Aşa se face că un grup de savanţi români aflaţi în Franţa, unde dobândiseră prestigiu şi poziţii strălucite, au acceptat să se întoarcă în ţară pentru a-şi pune înaltele capacităţi în slujba acesteia, în slujba cauzei naţionale.

Printre personalităţile venite din spaţiul „extra-transilvan” au fost, pentru a enumera câteva, marele bacteriolog român Victor Babeş, fondatorul școlii românești de microbiologie, marele fiziolog și naturalist român Dimitrie Călugăreanu, geologul şi mineralogul român Gheorghe Munteanu-Murgoci (care, împreună cu Nicolae Iorga și Vasile Pârvan, a fost fondatorul Institutului de Studii Sud-Est Europene din București, înfiinţat în 1914), marele istoric şi arheolog Vasile Pârvan, zoologul Ioan A. Scriban, creator de şcoală în cercetările de zoologie şi histologie animală, Gheorghe Vâlsan, geograf şi etnograf român, care a pus bazele geomorfologiei moderne din România, președinte al Societății etnografice române și director şi fondator al Institutului de geografie din Cluj, sau marele matematician român Dimitrie D. Pompeiu, care s-a ocupat de organizarea, la Cluj (după Primul Război Mondial), a învățământului matematic românesc (a organizat seminarul matematic din Cluj după exemplul celebrului seminar de la College de France). Toţi aceştia făcuseră studii în centre universitare europene prestigioase, unde s-au făcut remarcaţi, însă toţi aleseseră să se întoarcă în ţară. De exemplu, Dimitrie Călugăreanu, în timp ce era la Paris, în 1902, după ce îşi luase licența în Știinţe Naturale la Sorbona şi apoi Doctoratul în Științe la Universitatea din Paris, a fost recomandat de catre profesorul său Albert Dastre (cel mai mare fiziolog francez din acea epocă) pentru a ocupa un post de profesor la Universitatea din Geneva. Însă omul de ştiinţă român nu a acceptat oferta atractivă, preferând să se întoarcă în țara sa, unde erau multe de făcut. Revenind în ţară, a continuat să lucreze, deşi în laboratoare slab dotate, situate în locații necorespunzătoare, cu fonduri reduse pentru cercetare științifică. Apoi în 1919 este chemat la Cluj şi devine decan al Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii clujene, iar în 1920 îi succede lui S. Pușcariu în poziția de rector al universităţii. De asemenea, a fost membru fondator al Academiei de Științe din România.

Grupul de savanţi care, la acel moment, erau stabiliţi în Franţa, dar care au răspuns chemării de a veni în ţară pentru a sprijini înfiinţarea Universităţii româneşti, era alcătuit din patru mari savanţi români: Emil Racoviţă – care a pus bazele biospeologiei, iar în 1920 a fost invitat ca profesor la Facultatea de Științe a Universității din Cluj, unde a înființat primul institut de biospeologie din lume (comunitatea mondială a oamenilor de ştiinţă îl cunoştea ca unul dintre protagoniştii Expediţiei antarctice pe vasul „Belgica”, din perioada 1897-1899, expediţie cu caracter internaţional, la care a fost recomandat să participe ca naturalist al expediţiei), de asemenea, în perioada 1926-1929, a fost preşedinte al Academiei Române –, Constantin Levaditi, considerat unul dintre părinții inframicrobiologiei moderne, personalitate de reputaţie mondială – şi-a obținut doctoratul în medicină, în 1902, la Facultatea din Paris, a fost colaborator științific la Institutul Pasteur, a fost membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei de Medicină din Paris și Doctor Honoris Causa al Universității din Amsteram și al Academiei de Științe din Paris –, Dimitrie D. Pompeiu şi Ioan Cantacuzino, fondator al școlii românești de imunologie și patologie experimentală.

Gestul acestor mari personalităţi şi mari români de a se întoarce în ţară şi a-şi uni forţele, pentru a contribui la ridicarea şi dezvoltarea ei, arată dăruirea de sine şi adânca simţire patriotică a acestor profesori de elită, sub îndrumarea cărora s-au format apoi oameni de excepţională valoare ai României interbelice. Sextil Puşcariu aprecia efortul acestora într-un discurs aniversar, în 1920: „Emil Racoviţă, o celebritate mondială, părăseşte Franţa şi vechile sale legături acolo, pentru ca să se strămute la Cluj împreună cu institutul său de speologie, pe care îl conduce în colaborare cu René Jeannel, întâiul din seria de profesori francezi care vin la noi (…).” Despre aceşti distinşi profesori, care au fost, în acelaşi timp, şi oameni de conştiinţă şi demnitate românească, vorbeşte mai târziu şi poeta Ana Blandiana: „Nobila emulație intelectuală ce a urmat Unirii din 1918, tineri agregați, docenţi și profesori români au ilustrat timp de vreun deceniu un sublim front intelectual de elevație morală: cei mai buni dintre ei au constituit, apoi, o virtuoasă generație de maeștri.”

9. George Enescu, alături de răniţi şi orfani în timpul Marelui Război. Alina suferinţe, redeştepta speranţe cu vioara sa

george-enescuDupă începerea Primul Război Mondial, titanul muzicii româneşti, care devenise deja celebru în multe ţări ale lumii, a considerat ca pe o datorie patriotică să se reîntoarcă în ţară. Aici a susţinut multe concerte în scopuri de binefacere, pe care le-a continuat şi după intrarea României în război. A susţinut numeroase recitaluri şi concerte prin ţară, apoi în Moldova, după refugierea la Iaşi a autorităţilor şi familiei regale. Primăvara lui 1917, când epidemia de tifos exantematic făcea ravagii în rândul populaţiei, îl găseşte pe marele compozitor cutreierând spitalele de răniţi şi de bolnavi de tifos, cântând la căpătâiul suferinzilor, gest care acestora le aducea mare mângâiere şi bucurie. În memoria colectivă a rămas mai ales această imagine a lui Enescu, în acele vremuri de restrişte, implicându-se în această nobilă lucrare de a alina durerile şi a reda speranţa, cu arcuşul său fermecător.

Iată ce scria dirijorul Jean Bobescu în memoriile sale: „Pe Enescu lumea aceasta de estropiaţi, în cârje sau cu proteze, cu ochii acoperiţi de straturi de tifon, cu ambele picioare amputate, cărnuri zdrenţuite de schije şi de gloanţe, îl diviniza, îl asculta cu privirile topite în vioara lui minunată. Era parcă un zeu pogorât din înălţimi să mângâie durerea nesfârşită a oamenilor. După ce concertul se termina, Enescu trecea de la pat la pat, de la brancardă la brancardă, de la scaun la scaun, strângea mâinile întinse ale acelora care mai puteau să le întindă, mângâia frunţile înfierbântate, întreba pe unii, răspundea altora, apoi în pragul uşii se întorcea încă o dată să-i cuprindă cu o singură privire.”

Enescu a susţinut concerte inclusiv în Basarabia, având fixat un concert în Chişinău chiar pe data de 27 martie 1918, concertul fiind amânat cu o zi din cauza marelui eveniment al Unirii cu patria-mamă.

De asemenea, susţine numeroase concerte la orfelinatele din oraşele Moldovei, şi nu era spital de răniţi pe care să nu-l viziteze. Din concertele caritabile din aceste oraşe strânge o sumă importantă – 400.000 de lei –, pe care o donează comitetelor ce se ocupau de îngrijirea orfanilor.

La începutul lui 1916, o publicaţie din Huşi, „Gânduri Bune” (anul II, nr. 8-10, decembrie 1915 – ianuarie 1916), consemna cu entuziasm faptul că marele violonist, un miracol al muzicii, venise să concerteze în „micul oraş dintre vii”. Cineva, semnat I. Neculau, îi dedică, în paginile revistei, şi un poem numit expresiv „Privind o scripcă”: „Un neam întreg fără noroc/ Gemea-n acordurile tale./ Din jale însă către joc/ Schimbai a sufletului cale,/ Căci vechiul vis nelămurit/ Lua o clipă întrupare./ Cioban străvechiu ce-a regăsit/ Perdutu-i cârd sau i se pare…/ Ne furi, ne duci în câmp cu flori,/ Iubiri, parfum de micşunele…/ Ne porţi şi prin furtuni, prin nori,/ Iar prin seninul dintre nori/, Iar prin seninul dintre stele,/ Ne urci apoi încet, mereu,/ Ne-adapi cu-a mângâierii rouă,/ Şi ne uneşti cu Dumnezeu,/ Tu pururea cântare nouă!”

10. Eminescu, luptător pentru împlinirea idealului de unire

mihai-eminescuMihai Eminescu s-a consacrat, până la jertfa de sine, acestui ideal naţional, pe care nu a mai trăit pentru a-l vedea împlinit. Eminescu s-a pus deplin în slujba ţării sale, a adevărului, a intereselor românilor oprimaţi sau privaţi de drepturi în teritoriile ocupate, fiind un neclintit apărător al drepturilor naţionale. „Românul absolut”, care spunea că istoria poporului nostru este „un şir neîntrerupt de martiri”, scria în seria de fragmente dramatice redactate în 1867 (şi publicate postum sub titlul „Mira”): „Acea stâncă sublimă ce stă cu capu’n cer/ E-unirea Românimei… E visul meu de fier/ Ce l-am visat o viaţă făr’ să-l pot ridica./ Azi sufletu-mi înceată, se stinge viaţa mea,/ Dar las o moştenire ce-am scris-o cu-al meu sânge,/ Las Românimii toate grozavul frumos vis/ Ca’n fruntea ei senină etern să stee scris!”

Un prim eveniment important care îl evidenţiază pe Eminescu ca luptător pentru împlinirea idealului de unitate este manifestarea grandioasă de la Putna, din august 1871, când s-a serbat împlinirea a 400 de ani de la târnosirea mănăstirii. Eminescu a lansat deviza „În unire e puterea”, care i-a însufleţit pe studenţi. Astfel, societăţile studenţeşti de la Viena au plănuit organizarea serbării naţionale. Vestea s-a răspândit în toate provinciile româneşti, stârnind entuziasm. Evenimentul fusese de fapt plănuit cu un an în urmă, când autorităţile austro-ungare încercaseră să-l interzică şi, din cauza împrejurărilor neprielnice, a trebuit să fie amânat. Împreună cu Ioan Slavici, Eminescu a făcut parte din comitetul care s-a ocupat cu pregătirea acestui eveniment. La serbare au participat mari personalităţi ale vremii şi a cântat, uimind asistenţa cu vioara sa, elevul Ciprian Porumbescu, viitorul mare compozitor, care ulterior i s-a adresat tatălui său spunând: „Tată, am cântat Daciei întregi”. Pe mormântul lui Ștefan cel Mare a fost depusă o urnă de argint în care a fost pus pământ din toate teritoriile româneşti.

În discursul său omagial de la Putna, tânărul Eminescu dă voce aspiraţiilor poporului român, subliniind că nu copierea unor legi şi deprinderi străine ne ajută să progresăm ca popor, ci faptul de a nu ne uita identitatea şi caracterul naţional, pe care trebuie să le folosim ca bază pentru dezvoltarea noastră. În cuvântarea sa sunt anticipate idei pe care le va dezvolta mai târziu ca ziarist, când va formula teoria statului organic. „Noi susţinem că poporul românesc nu se va putea dezvolta ca popor românesc decât păstrând, drept baze pentru dezvoltarea sa, tradiţiile sale istorice astfel cum ele s-au stabilit în curgerea vremilor; cel ce e de o altă părere, s-o spună ţării! Suntem români şi punctum. Noi susţinem că e mai bine să înaintăm încet, dar păstrând firea noastră românească, decât să mergem repede înainte, dezbrăcându-ne de dânsa prin străine legi şi străine obiceiuri”, lămureşte cu fermitate Eminescu. El mai vorbeşte despre valoarea nepreţuită – care, aşadar, nu poate fi măsurată în bani sau diverse compensaţii – a teritoriilor şi pământului românesc: „Acestea sunt lucruri sfinte, cari se pierd sau se câștigă prin împrejurări istorice, dar nici se vând, nici se cumpără, nici se schimbă”.

Update: Am decis să mai adaug încă trei puncte, despre personalităţi reprezentative care s-au dedicat cauzei Marii Uniri şi au apărat drepturile românilor din provinciile care ulterior s-au unit cu patria-mamă: personalităţi din Bucovina, Basarabia şi Transilvania.

11. Unirea Bucovinei cu Regatul României. Iancu Flondor, unul dintre ctitorii României Mari

La 28 noiembrie 1918 a avut loc proclamarea unirii Bucovinei cu România. Bucovina a fost a doua provincie care s-a unit cu patria-mamă, după unirea Basarabiei, la 27 martie, ulterior având loc unirea Transilvaniei, la 1 Decembrie 1918. În fruntea mişcării pentru eliberare naţională a românilor din Bucovina s-a aflat Iancu Flondor, care a militat pentru drepturile bucovinenilor şi păstrarea identităţii românilor din această provincie, asumându-şi deplin lupta lor pentru unirea cu patria-mamă. După izbucnirea Primului Război Mondial, deși era amenințat cu represalii din partea autorităților austriece (după ce acestea îl acuzaseră anterior de înaltă trădare), Flondor a refuzat să se refugieze în România. „Eu stau în văzul tuturor. Ceea ce fac are repercusiuni în multe direcții. Nu pot face ce ar fi interesul meu imediat și personal. Trebuie să mă gândesc și la alții și la viitor”, sunt cuvintele sale, consemnate în N. Tcaciuc-Albu, „O amintire despre Iancu Flondor”, în Iancu Flondor. Eroul Bucovinei.

La 22 octombrie 1918 apărea la Cernăuți primul număr al ziarului Glasul Bucovinei, printre cei care l-au fondat fiind Sextil Pușcariu și Alexe Procopovici. În editorialul „Ce vrem” se afirma: „Vrem să rămânem Români pe pământul nostru strămoșesc și să ne ocârmuim singuri, precum o cer interesele noastre românești.”

Din inițiativa lui Iancu Flondor și Sextil Pușcariu, s-a organizat la Cernăuţi, pe 27 octombrie 1918, Adunarea Constituantă, care hotărăşte „unirea Bucovinei cu celelalte ţări româneşti într-un stat naţional independent”. S-a creat şi un Consiliu Naţional, compus din 50 de membri, cu reprezentanți din toate județele Bucovinei, instituindu-se şi un guvern provizoriu alcătuit din 14 secretari de stat, condus de Iancu Flondor, iar noul guvern cere ajutorul Armatei române. După adunarea Constituantei Bucovinei, membrii Consiliului Național au fost urmăriți de jandarmeria austriacă și s-a încercat chiar arestarea lor, fiind declarați „trădători de țară.”

La 28 noiembrie 1918, în Sala de marmură a Mitropoliei Ortodoxe din Cernăuţi, Congresul General al Bucovinei, prezidat de Iancu Flondor, a hotărât unirea cu Regatul României. Iată cuvântul de deschidere pe care l-a rostit preşedintele Consiliului Naţional, Dionisie Bejan: „Întruniţi astăzi în acest măreţ locaş, care este şi trebuie să rămână simbolul unirii în credinţa în Dumnezeu şi în neamul nostru, salut cu neţărmurită dragoste pe reprezentanţii vitezei armate române, care la ordinul M.S. Regelui Ferdinand I ne-a întins mâna de ajutor în clipele de cea mai grea cumpănă (…), pe reprezentanţii fraţilor noştri din Basarabia, Transilvania şi Ungaria. Vă salut pe voi, fruntaşii neamului românesc din Bucovina, care aţi venit cu inima însufleţită din tuspatru unghiuri ale ţării, ca să aşezaţi piatra fundamentală care să clădească trainic şi neclintit România Mare. Implor harul ceresc şi binecuvântarea dumnezeiască asupra hotărârilor ce veţi lua.”

Apoi, Iancu Flondor, şeful guvernului român din Bucovina, a dat citire Declaraţiei de Unire, care preciza că „de la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; că în cuprinsul hotarelor acestei ţări se găsesc vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei; că fiii acestei ţări (…) au apărat de-a lungul secolelor fiinţa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară şi a cotropirii păgâne; că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat opresiunile unei ocârmuiri străine care îi nesocotea drepturile naţionale; că în 1774, prin vicleşug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu de-a sila alipită coroanei habsburgice; că 144 de ani bucovinenii au luptat ca nişte mucenici, pe toate câmpurile de bătaie din Europa, sub steag străin, pentru gloria Austriei; că a sosit ceasul ca Ţările Române dintre Nistru şi Tisa să formeze un singur stat unitar (…), hotărâm unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României.” De asemenea, istoricul Ion Nistor – o altă personalitate bucovineană dedicată cauzei naţionale, viitor ministru al Bucovinei şi rector al Universităţii din Cernăuţi (şi care a suferit în regimul comunist, fiind închis la Sighet) – a prezentat o amplă expunere a motivelor istorice ale declaraţiei de unire.

Potrivit scriitorului Dumitru Covalciuc, „fără prezenţa lui Iancu Flondor, Unirea ar fi întârziat foarte mult sau poate nici nu ar fi avut loc. A fost o persoană foarte intransigentă. E socotit unul dintre ctitorii României Mari.”

În Anul Centenarului, merită să amintim aceste frumoase cuvinte ale poetului bucovinean Vasile Posteucă: „Dacă ne luăm răgazul să poposim un pic pe pragul cernit al Ţării Fagilor, ziua de 28 Noiembrie 1918 este o carte deschisă a durerii şi măririi neamului nostru. Şi primele cuvinte ale acestei cărţi ne spun că fără Bucovina n-avem ţară. Bucovina, cu Putnele, Suceviţele, Voroneţurile şi Cosminele ei, este însăşi inima istoriei noastre. Căci Bucovina nu este graniţă, ci vatră, inima unui neam. Leagănul unei istorii. Şi vatra, inima, nu poate fi dată nimănui, niciodată. (…) Credem prea mult în viitorul de aur al neamului, ca să nu profeţim învierea bisericilor lui Ştefan cel Mare şi împlinirea din nou a geografiei româneşti. Avem nevoie de această integritate geografică pentru a ne de măsura în istorie, pentru a crea o cultură şi a dărui lumii, înnebunite de materie şi de dominaţie lumească, o spiritualitate nouă, în sens profund creştin şi omenesc (…). Să ne oprim o clipă în loc şi să ascultăm chemarea pământului cu mânăstiri şi fagi. Să răzvidim glasul criptei de la Putna la 28 Noiembrie” (Cuvântul Românesc, nov. 1992).

Cum am menţionat, o altă mare personalitate din Bucovina, luptător pentru cauza Marii Uniri, a fost şi istoricul Ion Nistor, profesor universitar, doctor în filozofie şi litere, ministru, senator. A participat la Unirea Bucovinei cu Regatul României, iar în regimul comunist a fost – ca mulţi alţi mari români dăruiţi neamului lor – condamnat la închisoare (Sighet). În Ion I. Nistor, Date autobiografice. Amintiri din închisoare (1957), descrie starea sa din ultimii ani de viaţă: „Aștern pe hârtie aceste rânduri sub stăpânirea unor duioase amintiri. Am rămas singur în viață din generația Unirii, care s-a bucurat de roadele străduințelor ei pentru înfăptuirea Unirii Naționale. Au murit Ionel și Vintilă Brătianu, au dispărut din viață Iuliu Maniu, Alexandru Vaida și Ion Inculeț, au trecut în cele eterne Nicolae Iorga și Octavian Goga. Veșnic îmi stă înaintea ochilor apoteoza Regelui Ferdinand și a Reginei Măria, împlinitorii visului de aur al neamului nostru. Am rămas singur în viață, sortit să înfrunt prăbușirea măreței opere naționale, stropită cu sângele eroilor de la Mărășești!”

Iată cum îl caracteriza Nicolae Iorga pe istoricul Ion Nistor: „În nenumărate studii, care au atins toate domeniile vieții românilor de acolo, ai lămurit atâtea puncte confuze și ai adus o informație cu totul nouă și de cel mai mare folos, dând astfel bazelor istoriei Bucovinei românești o lărgime, necunoscută până atunci.” „Ai fost unul dintre rarii cărturari români care au scos din studiile lor altceva decât arme pentru a înlătura pe alții și a se impune ei singuri. Nu te-ai lăsat terorizat de nimeni, și nici n-ai vrut să terorizezi pe cineva.” „Fără îndoială că Ion Nistor este un istoric de mare valoare, care scrie într-o limbă frumoasă și are o informație abundentă, așa că în cultura românească o să rămână”. Iar istoricul ieșean Ion Toderașcu spune despre Ion Nistor că a fost „profesorul și istoricul care a stat întreaga lui viață în slujba istoriei și a cauzei naționale, s-a identificat nu numai cu destinul dramatic al provinciei sale: Bucovina istorică, ci al tuturor românilor, fiind istoricul tuturor românilor, din Galiția în Tessalia și de la Nistru până la Tisa.”

Lista de cărţi pentru concurs: 

Ioan-Aurel Pop – Istoria, adevărul şi miturile, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2014 (format tipărit), Bucureşti, 2002 (format pdf).

Ioan-Aurel Pop – Istoria românilor, Editura Litera, 2010 (192 p.) (format tipărit).

Ioan Aurel PopTransilvania, starea noastră de veghe, Editura Şcoala Ardeleană, 2016 (format tipărit).

Nicolae Iorga, Din faptele străbunilor. Povestiri ale cronicarilor, Tipografia Societăţii „Neamul Românesc”, Vălenii de Munte, 1909 (format PDF; sau format tipărit – Editura Hyperion, Chişinău, 1991, 170 p.).

Nicolae Iorga, Bizanţ după Bizanţ, Editura Enciclopedică, 1972 (format pdf sau format tipărit).

Nicolae Iorga – Voinţa obştii româneşti (scrieri ale istoricului dintre anii 1914-1918), Editura Militară, 1983 (format tipărit sau format PDF).

Nicolae Iorga – Istoria lui Ştefan cel Mare, povestită neamului românesc de N. Iorga, Editura Minerva, 1904, 364 p. (format PDF, copie după prima ediţie; sau format tipărit – Editura pentru Literatură, 1966).

Letopiseţul de când s-a început Ţara Moldovei”: Letopiseţul lui Ştefan cel Mare, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2006 (format pdf).

Nicolae Iorga – Istoria lui Mihai Viteazul, Editura Militară, 1968, sau Biblioteca pentru Toţi, 1979 (format tipărit; sau format PDF – Tipografia „Cultura neamului românesc”, 1919).

Nicolae Bălcescu – Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, Editura Minerva, 1970 (format tipărit; sau format PDF – Paşopt Scriptorium, 2017).

Nicolae Iorga – Istoria românilor pentru poporul românesc, Editura Uniunea Scriitorilor, Chişinău, 1992 (format tipărit); Editura Datina Românescă, Vălenii-de-Munte, 1926 (format PDF).

Nicolae Iorga – Viaţa şi domnia lui Constantin-Vodă Brâncoveanu, Tipografia „Neamul Romănesc”, Vălenii de Munte, 1914 – prima ediţie, cu ilustraţii (format PDF).

G. I. Brătianu – O enigmă şi un miracol istoric: poporul român, Fundaţia pentru literatură şi artă „Regele Carol II”, Bucureşti, 1940 (PDF; sau format tipărit: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1988).

Constantin Kirițescu – Istoria războiului pentru întregirea României: 1916-1919, Editura Casei Școalelor, Tipografia „România Nouă”, București, 1922 (format pdf), 655 p.

Nicolae Iorga – România mamă a unității naționale. Cum era până la 1918, vol. I – România „Munteană”, vol. II – Moldova şi Dobrogea, Bucureşti, 1940 (pdf; sau tipărit – Editura Minerva, 1972).

Nicolae Iorga – Istoria românilor prin călători, Editura Eminescu, 1981, 706 p. (format tipărit. Sau PDF: Editura Scriptorium, 2017).

Nicolae Iorga – Studii asupra Evului Mediu românesc, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1984 (format tipărit).

Nicolae Iorga – Istoria românilor şi a civilizaţiei lor, Editura Fundaţiei „Ferdinand I”, Bucureşti, 1929 (PDF).

A. D. Xenopol – Istoria românilor din Dacia traiană (13 volume), Cartea Românească, Bucureşti, 1925-1930 (format PDF, unul dintre cele 13 volume: vol. 1: Dacia ante-romană şi Dacia romană; vol. 2: Năvălirile barbare; vol. 3: Primii domni şi vechile aşezăminte; 4: Epoca lui Ştefan cel Mare; 5: Epoca lui Mihai Viteazul, 6: Lupta contra elementului grecesc; vol. 7: De la Matei Basarab şi Vasile Lupu până la Brâncovanu; 8: Domnia lui C. Brâncovanu: 1689-1714; 9: Mavrocordaţii: 1711-1749; 10: Istoria Ţărilor Române dela Pacea de la Bucureşti până la răsturnarea fanarioţilor; 11: Istoria politică a Ţărilor Române de la 1822-1848; 12: Revoluţia din 1848; 13: Domnia lui Cuza Vodă : 1859-1866).

Vasile Pârvan – Getica. O protoistorie a Daciei, Editura Cultura naţională, Bucureşti, 1926 (format PDF).

Nicolae Iorga – Istoria românilor în chipuri şi icoane, Editura Ramuri, Craiova, 1921 (format PDF; şi format tipărit – Editura Humanitas, 1992).

Nicolae Iorga – Istoria românilor (10 volume), Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2014, format tipărit (unul dintre cele 10 volume: vol. 1: Strămoşii; vol. 2: Oamenii pământului; vol. 3: Ctitorii; 4: Cavalerii; 5: Vitejii; vol. 6: Monarhii; 7: Reformatorii; 8: Revoluţionarii; 9: Unificatorii; 10: Întregitorii).

Nicolae Iorga, Istoria Bisericii românești și a vieții religioase a românilor, Editura Tipografia „Neamul Românesc”, Vălenii de Munte, 1908, două volume (format PDF).

Nicolae Iorga – Locul românilor în istoria universală, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985 (format printat).

Nicolae Iorga – Oameni cari au fost, Editura Militară, 1975 (format pdf).

Ştefan Ciobanu (istoric și academician român din interbelic) – Unirea Basarabiei. Studiu şi documente cu privire la mişcarea naţională din Basarabia în anii 1917-1918, Cartea Românească, Bucureşti, 1929 (format pdf).

Dimitrie Cantemir – Descrierea Moldovei, Editura Semne, 2004 sau Editura Minerva, 1976 (format tipărit).

Dimitrie Cantemir – Hronicul vechimei a Romano-Moldo-Vlahilor, Operele Principelui Dimitrie Cantemir, tipărite de Societatea Academică Română, 1901 (format pdf).

Nicolae Densuşianu – Revoluția lui Horea în Transilvania și Ungaria, 1784-1785, Tipografia Românul Carol Göbl, 1884 (format PDF, copie după prima ediţie), 543 p.

Diaconul Coresi – Carte cu învăţătură (1581), publicată de Sextil Puşcariu şi Alexie Procopovici, Atelierele Grafice Socec & Co., 1914 (PDF).

Ion Neculce – O samă de cuvinte. Letopisețul Țării Moldovei, Editura Scriptorium, 2017 (PDF), sau tipărit – Editura Ion Creangă, 1990.

Grigore Ureche – Letopiseţul Ţării Moldovei, de când s-au descălecat ţara, Editura Minerva, 1979 (format tipărit sau pdf).

Miron Costin – De neamul moldovenilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor, Editura Gramar, 1996 (format tipărit sau pdf).

Biblia de la Bucureşti (1688), sau Biblia lui Şerban Cantacuzino, prima traducere completă a Bibliei în limba română (format PDF).

Sextil Puşcariu – Limba română. Privire generală, Fundaţia pentru literatură şi artă „Regele Carol II”, 1940 (pdf).

Pr. Prof. Dumitru Stăniloae – Uniatismul din Transilvania. Încercare de dezbinare a poporului român, Bucureşti, 1973 (format PDF).

Nicolae Iorga – Sate şi preoţi din Ardeal (înainte şi după Marea Unire), Institutul de Arte Grafice Caröl Gobl, Bucureşti, 1902 (pdf – copie după prima ediţie. Sau tipărit: Editura Saeculum, 2007).

Petre P. Panaitescu – Începuturile şi biruinţa scrisului în limba română, Editura Academiei, 1965 (format PDF).

Petre P. Panaitescu – Mircea cel Bătrân, Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1944 (pdf).

4 august 1919 – Armata română ocupă Budapesta (album fotografic) (format PDF).

Ion Nistor – Istoria Basarabiei, Cartea Moldovenească, Chişinău, 1991 (format tipărit sau format pdf).

Ion Nistor – Istoria Bucovinei, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991 (tipărit).

Constantin Brâncoveanu – volum colectiv, prilejuit de împlinirea a 300 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a lui Constantin Brâncoveanu. Coordonatori: Paul Cernovodeanu şi Florin Constantiniu, Editura Academiei, 1989 (format PDF) (contribuie şi istoricul Ioan-Aurel Pop, cu studiul „Domnia lui Constantin Brâncoveanu şi românii din Transilvania – realitate istorică şi reflectare in istoriografia românească transilvăneană din secolul XVIII”).

Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2011 (format tipărit).

Ioan Aurel Pop – Istoria Transilvaniei medievale: de la etnogeneza românilor până la Mihai Viteazulcurs, Editura Presa Universitară Clujeană, 1997 (format pdf).

Ioan-Aurel Pop – Biserică şi stat în Evul Mediu. Întemeierea mitropoliilor Ţării Româneşti şi Moldovei, Caietele David Prodan, 1994 (studiu, pdf).

Ioan-Aurel Pop – Autoritatea domnescă şi întinderea teritorială a Ţării Româneşti în timpul lui Mircea cel Bătrân (1386-1418), Studia Univ. Babeş-Bolyai. Historia, XXXI, 2, 1986 (studiu, pdf).

Ioan ScurtuIstoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004 (format pdf, unul din cele trei volume: vol 1: Carol I; vol. 2: Ferdinand I; vol. 3: Carol al II-lea; vol 4: Mihai I).

Ioan Scurtu, Politică şi viaţă cotidiană în România secolului al XX-lea şi începutul celui deal XXIlea, Editura Mica Valahie, 2012 (ebook).

Principesă şi monahie: Domniţa Ileana – Maica Alexandra, Editura Sophia, 2011 (format tipărit sau pdf).

Ilieana, principesă de România, Trăiesc din nou, Editura Humanitas, 2011 (pdf).

Regina Maria Povestea vieţii mele, Editura „Adevărul”, 1938 (format PDF), trei volume.

Mircea Ciobanu – Convorbiri cu Regele Mihai I al României, Editura Humanitas, 1992 (format tipărit).

Constantin C. Giurescu – Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până la moartea regelui Carol I, Editura Cugetarea – Georgescu Delafras, Bucureşti, ediţia a treia, 1946 (format PDF).

Constantin C. Giurescu – Istoria romanilor pentru clasa a VIII-a secundară, Editura Cugetarea – Georgescu Delafras, Bucureşti, 1939 (format PDF).

Constantin C. Giurescu – Transilvania în istoria poporului român, Editura Ştiinţifică, 1967 (format tipărit).

Miracol ‘89. „Vom muri şi vom fi liberi”. Eroi şi martiri (1989 – 2009), lucrare tipărită cu binecuvântarea Patriarhului Teoctist, Editura ASA, 2009 (format PDF).

Maria IoniţăDin activitatea Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române în timpul Primului Război Mondial (studiu, PDF).

Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Scurtă istorie a românilor, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1977, 424 p. (format tipărit).

Dinu C. Giurescu, Falsificatorii. Alegerile din 1946, Editura Enciclopedică, 2015 (format tipărit).

Dinu C. Giurescu, Lichidatorii. România în 1947, Editura Enciclopedică, 2010 (format tipărit).

Alex Mihai Stoenescu – Istoria loviturilor de stat în România (1921-1999), Editura Rao, 2010 (vol. I: „Revoluţie şi francmasonerie”; vol. II: „Eşecul democraţiei româneşti”; vol. III: „Cele trei dictaturi”; vol. IV: „Revoluţia din decembrie 1989”) – format PDF.

Mircea Platon – Cine ne scrie istoria, Editura Timpul, 2017 (ebook).

Mircea Platon – Elitele şi conştiinţa naţională, Editura Contemporanul, 2017, 418 p. (format tipărit).

Ionuţ Butoi – Mircea Vulcănescu. O microistorie a interbelicului românesc, Editura Eikon, Bucureşti, 2015, 388 p. (format tipărit).

Daniel FocşaAviatori de altădată, Editura Institutul European, 2012 (format tipărit).

Daniel FocşaEscadrila albă, Editura Institutul European, 2013 (format tipărit).

Daniel FocşaDan Vizanty, destinul unui pilot de vânătoare, Editura Institutul European, 2010 (format tipărit).

Daniel FocşaIoan Di Cesare. Un aviator de elită în arhivele Securităţii, Editura Institutul European, 2016 (format tipărit).

Ioan Bucur – Sfinţii Martiri Brâncoveni. Icoana vechii lumi româneşti, Editura Cuvântul Ortodox, 2014 (format tipărit).

Doamna Maria Brâncoveanu, tainica biruinţă a lacrimilor, Editura Sophia, 2014 (format tipărit).

Măria sa, Neagoe Basarab… Însemnările Monahiei Platonida, Doamna Despina a Ţării Româneşti, Editura Bonifaciu, 2012 (format tipărit).

Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie (format tipărit sau format PDF).

Volume despre Ştefan cel Mare publicate de Mănăstirea Putna: Ştefan cel Mare şi Sfânt, atlet al credinţei creştine, 2004, 669 p., carte tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen; Ştefan cel Mare şi Sfânt. 1504-2004. Biserica. O lecţie de istorie, 2004, 265 p., carte tipărită din iniţiativa şi sub îndrumarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen; Ştefan cel Mare şi Sfânt. 1504-2004. Portret în istorie, Mănăstirea Putna, 2003, 618 p.; Ştefan cel Mare şi Sfânt. 1457-1504. Portret în legendă, Mănăstirea Putna, 2011, 216 p. (format PDF).

Ioan Vlăducă – Pagini din istoria neamului românesc, Editura Fundaţia Iustin Pârvu, 2012 (format tipărit).

Simion Mehedinţi – Creştinismul românesc. Adaos la Caracterizarea etnografică a poporului român, Editura Fundaţia Anastasia, 1995 (format PDF).

Mircea Vulcănescu – Dimensiunea românească a existenţei, Editura Eikon, 2009 (format tipărit).

Constantin Noica – Sentimentul românesc al fiinţei, Editura Eminescu, 1978 (format tipărit sau format pdf).

Constantin Noica – Pagini despre sufletul românesc, Editura Humanitas, 1991 (format tipărit sau format pdf).

Pr. Prof. Dumitru Stăniloae – Ortodoxie şi naţionalism, Editura Supergraph, 2011 (format PDF).

Pr. Prof. Dumitru Stăniloae – Reflecţii despre spiritualitatea poporului român, Editura Elion, Bucureşti, 2004 (format PDF).

Pr. Prof. Dumitru Stăniloae – De ce suntem ortodocşi, articol în revista Teologie şi viaţă, nr. 4-8, 1991 (format pdf).

Ovidiu Papadima – O viziune românească a lumii, Editura Saeculum, 2009 (format tipărit sau format pdf).

Ernest Bernea – Preludii. Îndemn la simplitate, Cel ce urmă muntele, Treptele bucuriei, Editura Predania, 2011 (format tipărit sau format pdf).

Ernest Bernea – Criza lumii moderne, Editura Predania, 2011 (format tipărit sau format pdf).

Ernest Bernea – Maramureşul. Ţară românească, Editura Predania, 2012 (format tipărit sau format pdf).

George Racoveanu, Omenia şi frumuseţea cea dintâi, Editura Predania, 2009 (format tipărit sau format pdf).

Dan Botta, Românii. Poporul tradiţiei imperiale, Editura Predania, 2012 (format tipărit sau format pdf).

Mihai Eminescu, Scrieri politice; Opere – Publicistica (format pdf).

Mihai Eminescu, Patologia societății noastre. Articole politice, Editura Vremea, 1998 (format tipărit).

Miruna Lepuş – Despre Eminescu şi ce am învăţat descoperindu-l, Editura Vremea, 2008 (format tipărit).

Nicolae Georgescu – Eminescu, după marea scanare, Editura Scara, 2016 (format tipărit).

Nicolae Georgescu – Cartea trecerii. Boala şi moartea lui Eminescu, Editura Babel, 2012 (format pdf).

Petre Ţuţea – Între Dumnezeu şi neamul meu, Fundatia Anastasia, 1992 (format pdf).

Mărturisitorii din închisorile comuniste. Minuni. Mărturii. Repere, Editura Areopag, 2010 (format tipărit).

Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos, Editura Bonifaciu, 2007 (format tipărit sau pdf).

Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată, Editura Babel, 2012 (format tipărit sau pdf).

Dumitru Bordeianu, Mărturisiri din mlaștina disperării, Editura Scara, 2014 (format tipărit sau pdf).

Nicolae Purcărea, Urlă haita… Piteşti, Canal, Gherla, Jilava, Aiud, Editura Bonifaciu, 2018 (format tipărit).

Mihai Buracu, Eu sunt scribul… Amintiri şi poezii din închisoare, Editura Filos, 2012 (ebook).

Lacrimă şi Har, Preotul martir Constantin Sârbu, Editura Bonifaciu, 2009 (format tipărit).

Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu, după mărturiile sale şi ale altora, Editura Bonifaciu, 2014 (format tipărit).

Aspazia Oţel Petrescu – Adusu-mi-am aminte, Editura Fundaţia „Arsenie Boca”, 2016 (format tipărit).

Aspazia Oţel Petrescu – Strigat-am către Tine, Doamne…, Editura Evdokimos, 2016 (format tipărit).

Aspazia Oţel Petrescu – Cu Hristos în celulă, Editura Areopag, Bucureşti, 2012 (format tipărit).

Dr. Galina Răduleanu – Repetiţie la moarte… Din spatele gratiilor, Editura Bonifaciu, 2018 (format tipărit).

Marcel Petrişor – Cumplite incercari, Doamne! Anii de mucenicie ai temnitelor comuniste, Editura Christiana, 2011 (format tipărit).

Aurel State, Drumul crucii. Amintiri de pe front şi din gulaguri, Editura Rost, 2014 (format tipărit).

Ion Gavrila Ogoranu, Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, Editura MARIST, 2017 (format pdf sau tipărit – unul dintre volume).

Ion Gavrila Ogoranu, Rezistenţa armată anticomunistă din Munţii Făgărăşului (format pdf).

Ilie Bădescu – Cu faţa spre Bizanţ, Editura Mica Valahie, Bucureşti, 2011 (ebook).

Ilie Bădescu – Lumea derealizată. Cultura nihilismului şi statul magic (curs); Scenariul lumii în Sfânta Scriptură. Noopolitica şi „marile spaţii” (curs) (format PDF).

Mircea Platon, Gheorghe Fedorovici – Măsura vremii. Îndemn la normalitate, Editura Predania, 2009 (format tipărit sau format PDF).

Ovidiu Hurduzeu, Mircea Platon – A treia forţă. România profundă, Editura Logos, 2008 (format tipărit sau PDF).

Petru Demetru Popescu – Vieţile voievozilor, domnitorilor si regilor poporului român, Editura Virtual, 2011 (ebook).

Petru Demetru Popescu – Istoria românilor pentru toți copiii, Editura Virtual, 2011 (ebook).

Petru Demetru Popescu – Inimi de viteji, Editura Virtual, 2011 (ebook).

Petru Demetru Popescu – Istoria pentru copii. Povestiri strămoşeşti, Editura Virtual, 2011 (ebook).

Petru Demetru Popescu – Legende şi povestiri istorice (vol. I, vol. II), Editura Virtual, 2011 (ebook).

Petru Demetru Popescu – Istoria românilor pentru mintea și inima copiilor. Nemuritorii, Editura Virtual, 2011 (ebook).

Constantin C. Giurescu, Istoria pădurii româneşti din cele mai vechi timpuri până astăzi, Editura Ceres, Bucureşti, 1976 (format PDF).

Advertisements