Regele Mihai

Motto: „Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenței, suveranității și unității noastre.” (Regele Mihai)

Încetarea din viață a Regelui Mihai I a lăsat un gol în sufletul românilor fiindcă Majestatea Sa a reprezentat nu numai „un simbol al unității și demnității poporului român”, cum a spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române în mesajul său de condoleanțe, ci și o instituție care a avut prestigiu în România, a fost respectată și iubită de români. Mai ales având în vedere că monarhia a constituit o formă de guvernământ legitimă și firească pentru poporul român, un popor patriarhal, care a simțit dintotdeauna că nu poate fi reprezentat în mod deplin, organic, decât de un domnitor uns de Biserică. Astfel, legătura dintre neam și Dumnezeu a fost realizată și prin voievod, domnitor, iar mai apoi prin rege. 

Plecarea dintre noi a Regelui Mihai încheie o pagină importantă de istorie, către care românii pot privi cu recunoștință și respect. Ultimul rege al României era singurul prin care ne mai puteam simți legați, chiar dacă simbolic, de România anterioară comunismului – România interbelică, România Mare. Adică de acea Românie unită și demnă, către care ne îndreptăm gândurile astăzi, în prag de Centenar, amintindu-ne de idealurile care i-au animat pe înaintașii noștri, de jertfele lor pentru unitatea neamului, pentru păstrarea credinței, limbii și pământului strămoșesc.

La noi, instituția monarhiei a avut un rol determinant în făurirea statului român modern. Merită să amintim câteva fapte istorice. În timpul lui Carol I (care a devenit principe al României la 10 mai 1866), România cunoaște o ascensiune importantă în plan cultural, militar și edilitar. După obținerea Independenței, România a fost ridicată la statutul de Regat. Independența României a fost proclamată de ministrul de Externe, Mihail Kogălniceanu, pe 9 mai 1877 și a fost ratificată de Parlament în ziua următoare, pe 10 mai 1877. Tot pe 10 mai, în anul 1881, principele Carol și principesa Elisabeta sunt încoronați în fața Catedralei Mitropolitane (astăzi Patriarhală) din București, devenind regele și regina României. Astfel, 10 Mai devine Ziua Națională, fiind sărbătorită an de an până în 1947.

Regele Carol I nu a acceptat ca Romania să intre în război împotriva Germaniei, astfel, la primul Consiliu de Coroană, ținut la Sinaia pe 3 august 1914, s-a decis neutralitatea României în Primul Război Mondial. Însă, doi ani mai târziu, pe 27 august 1916, la al doilea Consiliu de Coroană, condus de Regele Ferdinand (care, la urcarea sa pe tron, în septembrie 1914, declarase că va fi „un bun român”) s-a decis intrarea țării noastre în război pentru eliberarea teritoriilor românești aflate sub ocupație austro-ungară. Prin urmare, trebuie să rămână în conștiința noastră jertfa personală a Regelui Ferdinand, care, în acel context tulbure și complicat în care se afla România, a rămas credincios țării noastre, însușindu-și deplin aspirațiile poporului român. 

Atrăgându-i-se atenția că, întrucât făcea parte din familia dinastică germană Hohenzollern, nu avea dreptul să lupte alături de Antanta împotriva Puterilor Centrale (Germania și Austro-Ungaria), Regele a răspuns: „Dacă interesele patriei de origine ar corespunde cu cele ale României, (…) această soluție ar fi cea mai ușoară pentru mine. Dar, scormonind adânc în conștiința mea, am ajuns, cu durere, la concluzia că interesele României nu merg alături de cele ale Austro-Ungariei și, în consecință, cu cele ale Germaniei. A trebuit să-i impun inimii mele tăcerea; cu sufletul torturat am luat hotărârea de a-mi face datoria față de poporul român, ale cărui destine le conduc. Cu durere, dar cu convingerea că decizia acestei zile este singura care concordă cu destinul țării mele.”
Ca urmare a deciziei sale, Regele Ferdinand a fost exclus din Casa de Hohenzollern. „Dinastia mea este română! Este o greșeală să afirmi că este străină, germană! Nu, ea este română. Românii nu l-au adus pe unchiul meu Carol să fondeze o dinastie germană la gurile Dunării, ci pentru a fonda o dinastie națională. Cer pentru Casa mea onoarea de a fi îndeplinit misiunea pe care poporul român i-a încredințat-o”, a fost răspunsul Regelui Ferdinand la această măsură luată de împăratul Germaniei în semn de represalii. Astfel, România Mare s-a înfăptuit prin jertfa a sute de mii de români care au luptat de o parte și de alta a munților Carpați, dar și prin jertfa personală a Regelui Ferdinand, care a preferat să-și piardă apartenența la a doua cea mai veche familie regală din Europa pentru a rămâne fidel interesului național al României.
Citiţi articolul integral pe Active News.
Advertisement