Home

14/15 mai 1948 – odioasa „noapte comunistă a Sfântului Bartolomeu”

2 Comments

Morminte dragi, lumină vie,icoana Sfintii Martiri de la Aiud

Sporite’ntr’una an de an,
Noi v’auzim curgând sub glie,
Ca un şuvoi subpământean!

Aţi luminat cu jertfe sfinte
Pământul, până’n temelii,
Căci arde ţara de morminte,
Cum arde cerul de făclii.

Ascunse’n lut, ca o comoară,
Morminte vechi, morminte noi,
De vi se pierde urma’n ţară,
Vă regăsim mereu în noi!

De vi s’au smuls şi flori şi cruce
Şi dacă locul nu vi-l ştim,
Tot gândul nostru’n el v’aduce
Îngenuncheri de heruvim.

Morţi sfinţi în temniţi şi prigoane,
Morţi sfinţi în lupte şi furtuni,
Noi am făcut din voi icoane,
Şi vă purtăm pe frunţi cununi.

Nu plângem lacrima de sânge,
Ci ne mândrim cu-atâţi eroi.
Nu! Neamul nostru nu vă plânge,
Ci se cuminecă prin voi.

(Radu Gyr – Imn morţilor)

Extras intr-un interviu cu Părintele Iustin Pârvu:

Cea mai grozavă şi funestă săptămână a fost în jurul lui 14 mai. Una din cele mai cenuşii pagini din istoria românească… Circulau pe atunci maşini foarte luxoase. Intraseră în circuitul ţării noastre nişte autocare noi, maşini poloneze, foarte elegante la suprafaţă, dar înăuntru era totul închis şi nu se vedea nimic. Lumea se obişnuise… Eh, maşini poloneze!… Dar acolo erau numai şi numai deţinuţi politici. Pentru că arestările, care se făceau noaptea, erau foarte multe, rămâneau deţinuţii de transportat şi dimineaţa cam până la opt, nouă. Interesul era ca aceste maşini să nu se oprească pe la securităţi pentru că se demasca ce conţin.

Încă o treabă foarte interesantă!… În partea de sud-est a oraşului se auzeau împuşcături pe care ei le mascau, zicând: „armata face manevre”. Erau cunoscute aceste manevre ale armatei. Se făcea o manevră în Roman, se mai făcea la două, trei săptămâni una în Iaşi, în sfârşit, în diferite oraşe. Ce era cu împuşcăturile acelea? Aduceau aici noaptea familii întregi din comuna Bosancea, din zona Bucovinei. Bosancea, o comună de mare rezistenţă unde şi ruşii au fost dezarmaţi şi acum venise momentul de răzbunare împotriva bosăncenilor. Au făcut gropi comune în Piatra Neamţ, pe dealul Balaurului şi acolo aduceau cu maşinile, noaptea, familii întregi, le mitraliau şi le aruncau în gropile comune. Dimineaţa era totul nivelat, cu iarbă şi flori şi nu se ştia ce e acolo. În 1951 s-au făcut de către popa Nicolae săpături pe dealul Balaurului, însă securitatea a oprit să se mai continue săpăturile.

More

Advertisements

38 de ani de la trecerea la Domnul a marelui nostru poet martir Radu Gyr, poetul patimirii noastre, care l-a coborat pe Iisus in celula

Leave a comment

radu-gyr

In 1958 Radu Gyr a fost arestat din nou de comunisti și condamnat la moarte pentru poezia-manifest Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane.

“Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”

“Pereţii celulei erau zgâriaţi cu poemele lui Radu Gyr. Rugăciunea a fost secretul salvării noastre la Aiud şi, lângă rugăciune, poezia lui Gyr a legat inimă de inimă şi suflet de suflet. Versul lui se trăia. Îl trăiam. Era pentru noi haină şi hrană, apă şi căldură. Câţi dintre tinerii care se dezvoltă acum în libertate se întâlnesc cu aceste perle? Câţi le caută? Sunt pentru ei. Pentru cei de mâine.”
Ilie Tudor, fost deţinut politic la Aiud, tatăl lui Tudor Gheorghe

“O, sărmanul meu profesor, cât era de slab, de galben, de veșted! Și totuși, dimineața ne spunea versurile făcute noaptea! Noi le învățam și le transmiteam prin alfabetul Morse. Așa s-au salvat poeziile lui Radu Gyr și ale lui Nichifor Crainic. (…)
Radu Gyr este pentru unii poetul poeziei în lanțuri, dezvăluind posterității suferințele de neimaginat prin care au trecut personalitățile românești în temnițele comuniste. Pentru alții, el este profesorul universitar desăvârșit, care a luminat spiritual generații de studenți. Pentru mine, pe lângă acestea, este unul dintre trimișii lui Dumnezeu, care mi-a întărit sufletul cu dragostea și credința sa. O bună parte din viața mea am mers, spiritual, alături de el, cel care pășea, prin adevăr, pe calea Domnului!”
(Nicolae Enescu – Memoria lacrimei, Editura Pământul, Pitești, 2007 – Razboi intru Cuvant)

“Am avut fericirea sa stau cu el mult timp. Simt si azi cum, strangandu-ma la pieptul lui, cu caldura sufleteasca de parinte, ma coplesea, ma fascina. El era patriarhul nostru si comandantul nostru, al Aiudului intreg. Din gura lui am cules laude si indemn la rezistenta. Il pastrez in minte si-n suflet pana la moarte. …El este pentru noi si neamul nostru tot uriasul de la Aiud. Reeducarea nu l-a putut desfiinta. El a ramas tot Radu Gyr al neamului romanesc, poetul patimirii noastre…” (A. Berzescu, „Lacrimi si sange”)

“Radu Gyr n-a fost un luptator pe baricade; arma lui in fata careia nu se poate rezista, a fost poezia, teribila arma care deschide ceruri pentru obiditi, iar pentru dusmani foc mistuitor… Sufletul lui era un vulcan in eruptie. Versurile lui, balsam pe rani sangerande si sageti neiertatoare pentru dusmanii tarii. Eleganta lor s-a nascut din suferinta, iar puterea de penetratie din innascutul talent si sensibilitatea cu care-l inzestrase Dumnezeu.
…Langa rugaciune, lumina poeziei lui Gyr a fost liantul care a legat inima de inima, sufletul de suflet, cu zalele lanturilor care ne rodeau gleznele. Versul lui se traia. Era pentru noi, haina si hrana, apa si caldura. Daca amaratul de trup in care abia mai licarea un strop de viata, prin cine stie ce minune, se multumea cu o cana de apa, incalzita vara si inghetata iarna, – i se spunea „ceai” – si cu 100 de grame de paine, se traia, caci belsugul hranei fiintei interioare era in noi urias. Nu se reusea intotdeauna, era si periculos, sa se scrie pe o bucatica de sapun, cine stie ce, dar o strofa doua ne luminau ziua, ne incalzeau noaptea, ne umpleau gamela. Eram bogati.
…In vremea aceasta, el topit de foame, ros de boala, inconjurat de ura, scria. Scria in cap, in capul plesuv inainte de vreme, izbit de pereti, de frig, de mizerie. Memoria lui Radu Gyr? N-am termen de comparatie. Frematau celularul si Zarca de ceea ce Dumnezeu ii daruise din belsug.” (Ilie Tudor) (Fabian Seiche, Martiri si marturisitori romani din secolul XX. Inchisorile comuniste din Romania)

“Acum, când pe toate drumurile se varsă lăturile unui limbaj de care îţi e ruşine să te apropii, când în paginile unor publicaţii abundă tot ce e mai imund şi în afara firii, scurse din condeie ce se cred valoroase, ce să facă sufletul unui tânăr, dornic de frumos?
Caută, tinere, şi găseşte, nu-i greu, izvorul dătător de sănătate spirituală de care ai nevoie!
Curge din belşug în poezia lui Radu Gyr, potoleşte setea de frumos! Pluteşte în ea duhul creştin, patriotismul neamului nostru de care trebuie să fii mândru. E spălat cu sânge, cu durere, cu râuri de lacrimi.” (Ilie Tudor, De sub tăvălug)

“Avem o tară unde au stăpânit odată
Vitejii daci, bărbati nemuritori
Şi unde stau de veacuri laolaltă
Izvoare, văi şi munţi cu fruntea-n zări.

Avem troiţe sfinte, altare şi icoane,
Şi candeli ard cu mii de pâlpâiri.
Avem atâtea lacrimi şi prigoane
Că ne e plin pământul de martiri.

Avem la Putna, sfânt şi viu cu duhul,
Pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut;
Şi azi – de-l vom chema să-nfrângă Apusul –
Va răsturna cinci veacuri de pământ.

Avem pe Brâncoveanu pildă tare,
Că pruncii lui sub sabie-au căzut
ca să păzească, fără de schimbare,
Credinţa dreaptă-n care s-au născut.

Avem Ardealul sfânt, pământul răstignirii,
Cu tunuri sfârtecat de cel viclean;
Avem Ierarhii sfinţi; pe Iancu şi martirii,
Pe Horea tras pe roată pentru neam.

Azi iarăşi te-au suit vrăjmaşii tăi pe cruce,
Ardeal cu trei culori împodobit,
Scriind deasupra “vina” ta, cu sânge:
Aceea că Ortodoxia ai iubit.

Avem un rai de Sfinţi, în temniţi daţi la moarte
Şi aruncaţi în groapă neştiuţi;
Dar astăzi, dând pământul la o parte,
Ies moaşte sfinte-n zeghe grea de deţinuţi.

E jertfa lor de veacuri mărturia
Ce strigă din morminte pân’ la noi,
Să apărăm cu râvnă Ortodoxia
Şi-acest pământ de sfinţi şi de eroi”
(Radu Gyr, Avem o ţară)

Mihai Eminescu: „Greșelile în politică sunt crime”. Nicolae Steinhardt, despre Eminescu. Radu Gyr, baladă pentru Eminescu. Teama de Eminescu

6 Comments

eminescu_

Nicolae Steinhardt: „Îl iubesc pe Eminescu”

“Îl iubesc pe Eminescu. Ziua de 15 ianuarie e pentru mine o zi sfîntă; nu uit, cînd sînt în Bucureşti, să depun şi eu o floare la statuia din faţa Ateneului, a sculptorului Anghel.

Cu ce drept îl iubesc pe Eminescu? Fără nici un drept. Prin declaraţie unilaterală de voinţă, pentru că oricine are dreptul să iubească, oricît de nevolnic şi de neîndreptăţit este. Pentru că, după cum spun englezii, o pisică poate privi un rege. Tot astfel, fără nici o justificare, iubesc în mod arbitrar şi total poporul român şi “fenomenul românesc”. More

Colinde și cântări dedicate sfinților închisorilor

11 Comments

icoana diaconesti -  icoana sfintilor din inchisori

Sus la naltul cerului

Sus la naltul cerului
suie robii Domnului,
vin convoi din temnita Aiudului.
Flori de lacrimi din cer cad,
plange cetina de brad,
muntii suri batrana frunte si-au plecat.

Stele ard sub pasii lor,
vantul zvon da codrilor:
trece-n lanturi ceata osanditilor.
N-au avut aur curat,
nici tamaie n-au aflat
detinutii pentru Pruncul de-mparat.
Dar adus-au drept prinos
Suflet dalb si luminos
slobozit din trupuri frante nemilos.
La Hristos dac-au ajuns,
la picioare bland I-au pus
viata lor, urzita-n rugaciuni si plans.
Sus la naltul cerului,
mucenicii Domnului
cer in ruga mantuirea neamului.

Versuri: Necunoscut

Linu-i lin

Colindăm flămânzi și goi
în pridvor de cânt
Anii cern zăpezi pe noi
Vise aprinzând…

Refren:
Linu-i lin ca dalbe flori
Pe ferestre de-nchisori
Dalbe, dalbe flori.

Zac la ușă drugii grei
Rănile ne dor
Lanțurile-s clopoței
Ruga noastră-i cor.

Refren:
Linu-i lin ca dalbe flori
Pe ferestre de-nchisori
Dalbe, dalbe flori.

Doamne, mâna să-ţi întinzi
Peste robii tăi
Ca-n adâncuri să ne-aprinzi
Stea de vâlvătăi.

Refren:
Linu-i lin ca dalbe flori
Pe ferestre de-nchisori
Dalbe, dalbe flori.

Vom porni din închisori
Fulguiți de nea
Ca s-ajungem până-n zori
Lângă ieslea ta.

Refren:
Linu-i lin ca dalbe flori
Pe ferestre de-nchisori
Dalbe, dalbe flori.

Drept tămâie-am pregătit
Lacrimi grele-n căni,
Aur: lanțul ruginit,
Smirnă: sânge-n răni.

Refren:
Linu-i lin ca dalbe flori
Pe ferestre de-nchisori
Dalbe, dalbe flori.

Suferința vom uita
Sub cerești lumini
Serafimii vor cânta
Încărcați de crini.

Refren:
Linu-i lin ca dalbe flori
Pe ferestre de-nchisori
Dalbe, dalbe flori

Inimile, în cununi
Vom aduce-n dar
Peste jertja lor s-aduni
Nimburi mari de har.

Refren:
Linu-i lin ca dalbe flori
Pe ferestre de-nchisori
Dalbe, dalbe flori.


Refren:
Linu-i lin ca dalbe flori
Pe ferestre de-nchisori
Dalbe, dalbe flori.

Versuri: Contantin Dragotescu

Leru-i, Doamne Ler

Tot mai arde cerul sus
Peste ieslea lui Iisus.
Leru-i Doamne ler.

Vifleeme, colt de rai,
Ingeri palizi inca ai.
Leru-i Doamne ler.
Alb si fraged Vifleem,
In ce vis sa te mai chem?
Leru-i Doamne ler.
Steaua sfanta de Craciun
Din ce praf s-o mai adun?
Leru-i Doamne ler.
Lacrimi mari pe cer se-aprind,
Prin tristeti de foc colind.
Leru-i Doamne ler.
Pentru-nsangeratul mag
Pune, Doamne, spini pe prag.
Leru-i Doamne ler.
Si acopera cu lut
Vifleemul meu pierdut.
Leru-i Doamne ler.

Versuri: Radu Gyr

Colindul robului

Domnu-Şi face ieslea Lui
În noaptea Crăciunului.
Flori de crin din ceruri plouă
Peste ieslea Lui cea nouă
Şi din flori picură roua
Peste ieslea Lui cea nouă.

Cântă robii Domnului
Înjugaţi cu jugul Lui
Pe malul Trotuşului
Dar cântarea lor e mută,
Că-i din suferinţă smulsă,
Şi-i cu rugăciuni crescută.

Stă un copilaş în zare
Şi priveşte cu mirare
O fereastră de-nchisoare.
Lângă micul copilaş
S-a oprit un îngeraş
Ce-i şopteşte drăgălaş:

Azi Crăciunul s-a mutat
Din palat la închisoare
Unde-I Domnu-ntemniţat;
Şi copilul cel din zare
A venit la închisoare
Să trăiască Praznic mare.
Un craciun la inchisoare.

Versuri: Valeriu Gafencu

Colind

A venit si-aici Craciunul
Sa ne mangaie surghiunul
Cade alba nea
Peste viata mea
Peste suflet ninge
Cade alba nea
Peste viata mea
Care-aici se stinge.

Tremura albastre stele
Peste dorurile mele
Dumnezeu de sus
In inimi ne-a pus
Palpairi de stele
Dumnezeu de sus
In inimi ne-a pus
Numai lacrimi grele.

Maica Domnului Curata
Ad-o veste minunata
Infloreste-n prag
Zambetul Tau drag
Ca o zi cu soare
Zambetul Tau drag
Il asteapta-n prag
Cei din inchisoare.

Steaua prinde sa luceasca
Peste ieslea-mparateasca
Si din nou trei magi
Varsa din desagi
Aur si tamaie
Ingerii de sus
Magilor le-a pus
Cerul sub calcaie.

Lumea-n cantec se desteapta
Pe Mesia Il asteapta
Zambete ceresti
Intra pe feresti
Vin in orice casa
Si in orice gand
Arde tremurand
Cate-o stea sfioasa.

Numai temnita posaca
A-mpietrit sub promoroaca
Stam in bezna grea
Pentru noi nu-i stea
Cerul nu s-aprinde
Pentru osanditi
Ingerii grabiti
Nu aduc colinde.

Peste fericiri apuse
Pune mila Ta Iisuse
Cei din inchisori
Te asteapta-n zori
Sa le-aduci lumina.
Cei din inchisori
Te asteapta-n zori
Pieptul lor suspina

O, Iisuse Imparate
Iarta lacrimi si pacate
Vin sa-nchizi usor
Ranile ce dor
Visul ni-l descuie
Noi te-om astepta
Caci pe crucea Ta
Stam batuti in cuie.

Versuri: Radu Gyr

Întorsi de departe, cu inima frântă,
Ne este gândul la cei ce s-au dus.
Rugămu-Te, Doamne, adună-i pe ei de sus,
Părtași pentru ziua cea sfântă.

Cu duhul vor trece în chip de lumină
Prin tara cu cântece multe
Și-n ceasul acesta vor sta să asculte
La veacul ce încă suspină.

Și-n zborul albastru de peste morminte
Prin țarini cu gropi fără nume,
Durerea din ochii bătrânelor mume
Vor șterge-o cu palma fierbinte.
Și-ntorși întru Tine, sub bolta înserării,
Ca în mâini nevăzute de-Arhangheli
Va arde lumina din sfintele candeli
Umplute cu lacrima țării.”
(Mihai Buracu)


Avem atâţia morţi, atâtea oseminte,
că fruntea-i grea de amintirea lor.
Purtăm în piept solarele morminte
şi de lumină coastele ne dor.

Avem atâţia morţi, atâtea oseminte . . .
Cu smirna lor pe tâmple ne sfinţim
şi de la noi la gropile lor sfinte
întinde luna aurit chilim.

Ataţia morţi, atatea dragi morminte,
Ca o catapeteasmă cresc în noi,
Cum mucenicii slavei mai-nainte,
Prin gloanţe, prin furtună, prin ploi.

Ne pâlpâie pe mâini şi în cuvinte
Ca soarele ce arde pe obraz,
Atâţia morţi, atatea oseminte,
În somn se-aprind icoane de topaz.

Atâţia morţi ascut în noi oţele,
Se sparge veacul în ţăndări mari de fier.
Cu jertfele de ne izbim de stele,
Cu rănile noi ne-am atins de cer.

Zidim destin, Parâng de ziduri sfinte
Dar nu din var şi piatră ctitorim,
Ci tencuim cu albe oseminte,
Din cărămida rănilor zidim.

Turnaţi în cremene şi jurăminte,
Cu ochi de foc aprinşi de-un sfânt mister,
Privim cum zilnic alte noi morminte
Se înalţă pajuri albe către cer
Să pună ţării temelii de fier.

Avem atâţia morţi, atâtea oseminte…”

(Radu Gyr)



Doamne, fa din lacrimi apa vie
Si cununi din suferinti,
Neamului da-i vesnicie 
Si ocean de biruinti.

Doamne, da-ne mantuirea
Pentru jertfa ce-am adus
Si ne curma sangiuirea,
Da-ne pacea Ta de sus.

Si ca semn pentru-mpacare
Odihneste mortii lin;
De veghe la fiecare
Da-le, Doamne, cate-un crin.

Vedeți și secțiunea de comentarii de mai jos.

Vezi si: Colinde

Sursa foto: http://c-tarziu.blogspot.ro/2009/08/manastirea-diaconesti-cum-se-cinstesc.html

 

Ne vom întoarce într-o zi

1 Comment

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost când am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc din nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec, pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi…
Si cei de azi cu paşii grei
Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi,
Cum vom intra încet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Uşori, ţinându-ne de mâini,
Toţi cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Si-n cântecul pe care şi-l
Vor spune alţii, după noi.

În zâmbetul ce va miji,
Si-n orice geamăt viitor,
Tot noi vom sta, tot noi vom fi,
Ca o sămânţă-n taina lor.

Noi cei pierduţi, re-ntorşi din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne ‘napoiem şi-n disperări
Si-n răni ce-n piepturi se ascund.

Si-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi.
În tot ce mâine, ca şi ieri,
Va sângera sau va iubi…


Radu Gyr

Colinde

1 Comment

 

 

 

Tudor Gheorghe – Vin colindatorii

 

 

 

Colind

A venit şi-aici Crăciunul

să ne mângâie surghiunul.

Cade albă nea peste viaţa mea,

peste suflet ninge.

Cade albă nea

peste viaţa mea

care-aici se stinge.

Tremură albastre stele

peste dorurile mele. /Dumnezeu de sus

în inimi ne-a pus /pâlpâiri de stele.

Dumnezeu de sus

în inimi ne-a pus /numai lacrimi grele.

Maica Domnului Curată,

ad-o veste minunată! /Înfloreşte-n prag zâmbetul tău drag /ca o zi cu soare.

Zâmbetul tău drag

îl aşteaptă-n prag /cei din închisoare.

Steaua prinde să lucească

peste ieslea-mpărătească.

Şi din nou trei magi /varsă din desagi

aur şi tămâie. Îngerii de sus

magilor le-au pus /cerul sub călcâie.

Lumea-n cântec se deşteaptă,

pe Mesia îl aşteaptă.

Zâmbete cereşti

intră pe fereşti,

vin în orice casă.

Şi în orice gând

arde tremurând

câte-o stea sfioasă.

Numai temniţa posacă

a-mpietrit sub promoroacă.

Stăm în bezna grea,

Pentru noi nu-i stea,

Cerul nu s-aprinde.

Pentru osândiţi,

Îngerii grăbiţi

Nu aduc colinde.

Peste fericiri apuse

Tinde mila ta, Iisuse.

Cei din închisori

te-aşteaptă-n zori

să le-aduci lumină.

Cei din închisori

te aşteaptă-n zori,

pieptul lor suspină.

O, lisuse Împărate,

iartă lacrimi şi păcate!

Vinâ să-nchizi uşor

rănile ce dor,

visul ni-l descuie.

Noi te-om aştepta, /căci pe Crucea Ta stăm bătuţi în cuie.

(Colindele lui Radu Gyr)

Nicolae Iorga: „Cei ce au jucat pe mormântul nației noastre au căzut în el și s-au mirat că nu ne găsesc într-însul”

3 Comments

“Națiunea ta nu e numai națiunea de unde vii, ci aceea din care meriți să faci parte.

Primește în tine o viață întreagă sufletul neamului tău înainte de a avea pretenția că el să se îndrepte o singură clipă după un gând al tău.

«Frația» sentimentală dintre români trebuie schimbată într-un simț de unitate, cu toate urmările de solidaritate și muncă-mpreuna.

Unitatea națională fă-o în inimi, și de la sine se va scrie pe steag.

Cei ce au jucat pe mormântul nației noastre au căzut în el și s-au mirat că nu ne găsesc într-insul.

Nimic nu poate împiedica o nație de a se întoarce la unitatea ei primordială și necesară.

Morții se duc în pământ pentru a-l păzi.

La bucurie vin și străinii, în durere numai cei de un sânge și de o simțire.

Strămoșii trăiesc totdeauna: ori ca o dojană, ori ca o binecuvântare.

Nimic nu e mai tare decât un stat ce înfățișează o societate și nimic mai slab decât statul pe care societatea îl repudiază.” (Nicolae Iorga)

Ortodoxia ne-a menţinut ca un neam unitar şi deosebit, cu un rol important între popoarele din Orient şi Occident. Ea ne-a dat puterea să ne apărăm fiinţa faţă de îndelungata ofensivă otomană, constituind un zid de apărare şi pentru popoarele din Occident, deşi, pe de altă parte, ne-a ajutat să ne apărăm fiinţa şi faţă de unele din popoarele vecine din Occident.

Fără Ortodoxie istoria noastră n-ar fi dobândit gloria din vremea lui Mircea cel Bătrân, a lui Mihai Viteazul, a lui Ştefan cel Mare şi a altor voieozi.

Dacă poporul nostru s-ar rupe de Ortodoxie, ar înceta rolul lui de punte vie între Orient şi Occident, dar şi caracterul de sinteză unică a spiritualităţii lui între celelalte popoare” (Dumitru Staniloae – De ce suntem ortodocși)

“Avem o tară unde au stăpânit odată
Vitejii daci, bărbaşi nemuritori
Şi unde stau de veacuri laolaltă
Izvoare, văi, şi munţi cu fruntea-n zări.

Avem troiţe sfinte, altare şi icoane,
Şi candeli ard cu mii de pâlpâiri.
Avem atâtea lacrimi şi prigoane
Că ne e plin pământul de Martiri.

Avem la Putna, sfânt şi viu cu duhul,
Pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut;
Şi azi – de-l vom chema să-nfrângă Apusul –
Va răsturna cinci veacuri de pământ.

Avem pe Brâncoveanu pildă tare,
Că pruncii lui sub sabie-au căzut
ca să păzească, fără de schimbare,
Credinţa dreaptă-n care s-au născut.

Avem Ardealul sfânt, pământul răstignirii,
Cu tunuri sfârtecat de cel viclean;
Avem Ierarhii sfinţi; pe Iancu şi martirii,
Pe Horea tras pe roată pentru neam.

Azi iarăşi te-au suit vrăjmaşii tăi pe cruce,
Ardeal cu trei culori împodobit,
Scriind deasupra “vina” ta, cu sânge:
Aceea că Ortodoxia ai iubit.

Avem un rai de Sfinţi, în temniţi daţi la moarte
Şi aruncaţi în groapă neştiuţi;
Dar astăzi, dând pământul la o parte,
Ies moaşte sfinte-n zeghe grea de deţinuţi.

E jertfa lor de veacuri mărturia
Ce strigă din morminte pân’ la noi,
Să apărăm cu râvnă Ortodoxia
Şi-acest pământ de Sfinţi şi de Eroi”

(Radu Gyr, Avem o ţară)

Carte poștală de pe front:

„Mult iubiţi prieteni,
Este o lună de când sunt în acest spital. Am fost rănit în ziua de 30 iulie la Mărăşeşti într-o grea luptă. Vă povestesc şi vouă pe scurt. În ziua de 30 iulie, ora 1 p. m. am plecat la contraatac asupra inamicului care venea cu forţe mari din direcţia sud via lui Negroponte. Am plecat cu compania cântând La arme; era un entuziasm de nedescris, sute de mitraliere secerau şi dintr-o parte şi din alta. Un glonte îmi perforează coapsa stângă; rănit destul de grav continuam conducerea atacului, însă la ora 6 vine un alt glonte şi din fatalitate mă loveşte în coapsa piciorului drept şi cad jos, căci acum nu mai aveam nici un picior, dar inima de român îmi era tot cu mine, strigam Înainte copii, să răzbunaţi pe şeful vostru; voinicii se aruncară din nou cu furie asupra inamicului şi-l respinge. În amurgul zilei vin brancardierii şi mă ridică istovit de orişice putere din cauza sângelui pierdut. Mă uit să văd pe Tep, dar nu-l văd, nu ştiu ce s-a întâmplat cu el. Se duce vestea ca fulgerul că Lt. Novac e rănit la ambele picioare.[…] colonel au să mă vadă.
Brancardierii mă duc la Dl Colonel. El mă încurajează zicând: Ai curaj căci suflete mari ca al tău nu pier. Te las cu bine. Acum sunt pe cale a fi vindecat.
Vă sărut cu toată dragostea,
Lt. I. Novac”
Carte postală militară
Sursa: Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Vrancea, Fond personal I.M. Dimitrescu, dosar 13/1917
Expeditor: Locotenet I. Novac, Spitalul Cantermir, nr. 471, Bârlad
Destinatar: Sergent I. Dimitrescu, Scoala de Ofiţeri de Rezervă de Infanterie, Botoşani
Data: 28 august 1917

Din Bianca Mărmureanu, Viaţa de front la 1917 reflectată în înscrierile cu caracter memorialistic şi corespondenţa privată a combatanţilor din armata română, Teză de doctorat, Universitatea Iaşi, 2011.

(Sursa: http://emilia-corbu.blogspot.com/2011/11/carte-postala-de-pe-front.html)

Linkuri similare:

Ce este România profundă?

Discurs Nicolae Iorga (1929)

Nicolae Iorga: „Se creează acum un nou tip de om universal, omul de nicăieri”

Tudor Gheorghe: „Numai noi n-avem voie să fim naționaliști”

Ovidiu Hurduzeu: „Românii trebuie să fie din nou stăpâni la ei acasă”

Monarhia, ultimul regim legitim al României

Ortodoxia salvează România

Gheorghe Zamfir – Doina

%d bloggers like this: