Nefericirea copiilor noştri în era digitală (I)

Fragment din articolul pe care l-am scris în numărul 110 (martie 2018) al revistei Familia Ortodoxă:

În articolul anterior am vorbit despre câteva din cele mai grave boli de care suferă tot mai mulţi oameni în era noastră digitală: depresia, sentimentul apăsător al singurătăţii, sentimentul neîmplinirii. Acestea sunt determinate de dificultatea tot mai accentuată – şi resimţită foarte dureros – a omului contemporan de a comunica în mod real şi de a construi relaţii autentice, ca izvor al stabilităţii emoţionale, al echilibrului sufletesc şi al împlinirii. Arătam că, pentru a ne salva ca societate, trebuie să începem cu fiinţele cele mai vulnerabile – copiii şi tinerii –, fiindcă sistemul lor imunitar nu este deloc pregătit să lupte şi să facă faţă acestor boli sufleteşti necruţătoare.

Fiindu-le furată inocenţa (păstrarea inocenţei jucând un rol esenţial în formarea sistemului lor imunitar), fiind lăsaţi pradă lumii virtuale şi aruncaţi în braţele tehnologiei, ale cărei tentacule se întind insidios, acaparând şi sufocând tot mai multe zone de realitate şi înlocuind braţele vii, calde, ale părinţilor, ale Bisericii, ale comunităţii, nu ne mai putem aştepta ca tinerii şi copiii noştri să se dezvolte normal, să aibă reuşite şi o viaţă echilibrată şi împlinită. Copiii şi tinerii noştri ajung să se rupă de noi, de familie, de credinţă, de ţara lor, de ceea ce le dă sens şi identitate, şi să rătăcească, precum nişte fii risipitori, într-o ţară străină – tărâmul utopic unde totul stă sub imperiul pseudoculturii¹ –, care-i seduce cu promisiuni de fericire, spre a-i înrobi cu totul.

Distrugerea culturii ancorate în Adevăr (IV) – Despre „societatea demoralizată”

Cum am arătat în articolele anterioare, teoriile nihiliste postmoderne și răspândirea, la nivel planetar, a unei pseudoculturi, precum cultura divertismentului și cea consumeristă – care, cu ajutorul mijloacelor media, ne „colonizează” sufletul și mintea – au condus la pervertirea culturii autentice sau la aruncarea ei peste bord. Această pseudocultură ajunge să-i captiveze mai ales pe tineri, având o influență mult mai puternică asupra lor decât cea pe care o au familia și școala.

Copiii sunt unire între Cer și pământ/ Prin ei se poate salva un neam întreg/ Lupta pentru apărarea inocenței copiilor

“Știi ce mare lucru poate face o femeie pentru neam? 

Prunci!

Și știi de ce-i ăsta mare lucru?
Pentru că îi învață să se roage. 

Și știi ce fac rugăciunile pruncilor?
Sunt la Dumnezeu ca rugăciunile îngerilor și ale sfinților. 
Ba chiar și mai dulci. 

Copiii sunt sfințenia părinților și apărătorii lor. Pentru că nu sunt îngeri, ci oameni, și totusi nevinovați. Tu duci lupta, iar copilul te însoțește și te mână în luptă, cu rugăciunile. Te acoperă cu rugăciuni.

Că mai mult faci viu decât mort. 

Știi cum sunt rugăciunile copiilor la Măicuța Domnului?
Sunt însăși inima ei!

Copiii sunt esența omului și înnoirea credinței, 
unire între Cer și pământ, 
nou legământ.

Prin ei se poate salva un neam întreg.