Home

Lupta pentru regenerarea neamului

5 Comments

 Moto: “Numai in masura in care slujim lui Dumnezeu, contribuim la salvarea neamului, la innoirea lui sufleteasca.” (Valeriu Gafencu, scrisoare catre Parintele Arsenie Boca)

Romania icoana

România oamenilor lipsiţi de Dumnezeu, care nu mai au o ancoră în sufletul şi fiinţa neamului, e România vlăguită, îmbătrânita. A uitat cum arată sufletul ei şi e ca un trup bolnav, ca un trunchi de copac tăiat pentru a fi transformat în altceva, în ceva ce se poate vinde pe nimic, din moment ce nu mai stăruie în el amintirea rădăcinilor şi nu mai are de unde să îşi tragă seva. E România falsificată. Românii nu îşi mai cunosc propria ţară. Asta e, de fapt, adevărata primejdie la adresa României. Nu-i mai cunosc sufletul, şi din cauza aceasta au încetat s-o mai iubească. Din această pricină o vor pierde.

Când ne înstrăinăm de sufletul nostru şi ne pierdem chipul, alunecăm spre subumanitate. Un popor înstrăinat de fiinţă lui, trage în jos neamul, a cărui vigoare slăbeşte, al cărui chip pare a îmbătrâni tot mai mult.

Doar noi, cei care mai simţim comuniunea cu Dumnezeu şi cu cei de ieri, strămoşii noştri, îi păstrăm încă în inimi icoana vie. Numai această comuniune poate genera reacţia de apărarea faţă de factorii care slăbeasc şi destructurează neamul. Pe lângă aceasta, mai există izvoare de apă vie din care se poate adăpa pentru a se regenera, nu numai la mari înălţimi şi pe piscuri înalte, deşi acolo simţi mai acut puterea lor de vindecare şi comuniunea cu Dumnezeu, dar se mai găsesc încă şi în biserica de la colţul străzii, duminică de duminică, deşi puţini înţeleg şi trăiesc această minune More

Pr. Prof. Ilie Moldovan: „Dacă semnăm la Roșia Montană actul de deces al unui simbol al neamului românesc, vom suporta consecințele în istorie și-n veșnicie”

2 Comments

Rosia Montana

“Dupa parerea mea, proiectul de la Rosia Montana este una din actiunile de surpare a rosturilor existentei neamului romanesc, neam care a vazut lumina zilei in spatiul acesta si mai ales in munti, spatiu sacru care a fost inzestrat de Dumnezeu cu tot ceea ce exista pe pamant si sub pamant. Intr-un fel oarecare, ni se fura comorile de toate felurile: minerale, spirituale, culturale, istorice.

Cine a randuit pe pamant ca muntii sa fie paradisul neamului nostru? Si cine ne-a incredintat comorile acestea? Fara indoiala, Bunul Dumnezeu. Si le-a incredintat nu doar unor persoane, nu doar unei generatii, ci unui neam. Si daca este un neam, inseamna ca sunt mai multe generatii, trecute si viitoare, si toate sunt miruite de Dumnezeu cu aceste comori. Iata de ce responsabilitatea dregatorilor nostri este atat de coplesitoare. Calcand-o in picioare, dansii isi ignora propria spiritualitate, nesocotesc valorile neamului romanesc, iar in acest fel nu-si dau seama ca ating insasi voia lui Dumnezeu.

– La fel ca in toate satele Muntilor Apuseni, la Rosia sunt bogatii si biserici crestine, cimitire, vestigii dacice, romane si medievale. Acolo dureaza o asezare straveche – tipar al lumii romanesti de odinioara, un loc asuprit acum de durerea si jalea celor ce refuza sa-si lase casele si sa plece. De ce e nevoie ca toate acestea sa fie salvate? Ce ne leaga pe noi, romanii, de ele?

– Intre mormintele crestine, galeriile romane, vestigiile trecutului, bogatiile locului si istoria unui popor sunt legaturi indestructibile. In momentul in care ai atacat una din ele, le-ai atacat pe toate. La Rosia Montana sunt semnele celor care au pus bazele unui neam. Acolo e un neam. In momentul in care neamul acesta este privat de zestrea lui, ii ataci fiinta nationala si viitorul.

(…)

Credinta populara spune ca, la Judecata din Urma, fiecare om va trebui sa se prezinte in locul unde a trait, in casa si curtea in care si-a dus viata trecatoare pe pamant. Or, daca sunt stramutati pe alte meleaguri, unde se vor prezenta rosienii in fata Domnului? Intr-un iaz de decantare sau intr-un crater cu ape acide? Sa nu uitam: cand ne-am pierdut radacinile, intr-un fel oarecare ne-am pierdut pe noi insine, pentru ca radacinile acelea au conotatii vesnice. Fata de acest proiect minier ne comportam ca un popor invins. Consecintele acestei calamitati istorice se vor rasfrange in viitor intr-un mod inca nebanuit. 

– Compania aurifera spune ca va aduce dezvoltare si locuri de munca. Unii dintre tinerii rosieni sustin aceasta perspectiva, netinand seama de valorile care vor fi distruse. Cum vi se pare aceasta logica?

  • La drept vorbind, logica aceasta se dovedeste mai mult decat inconsistenta, este vicioasa. Cui dai loc de munca, in ce proportii si care este de fapt finalitatea? Un cuvant exprima totul: profit. Sunt in stare sa ne spuna ca nu lucreaza pentru un profit generos? Si profitul unde se revarsa? In Elvetia. Trebuie sa ai orbul gainilor sa nu vezi acest lucru. Iar daca unii tineri accepta distrugerea de dragul unei asa-zise “vieti mai bune”, inseamna ca sunt legati, poate fara sa stie, de o lucrare de surpare a duhurilor rele. Ei au pierdut radacina spirituala cu pamantul. Nu stiu ca proprietarul acolo este numai Dumnezeu, si nu administratorii vremelnici de azi.

    – Sfantul Sinod si-a exprimat pozitia fata de acest proiect, care ar urma sa demoleze biserici si cimitire, cerand autoritatilor sa nu permita dezvoltarea lui. Cum ati primit comunicatul acela de importanta istorica?

  • Consider ca Sfantul Sinod a pus degetul pe rana. Daca avea alta atitudine, nu mai era Sfantul Sinod. Dorind sa fie vocea lui Dumnezeu, el a cerut statului sa ia masuri pentru salvarea identitatii nationale, pentru impiedicarea desfiintarii noastre. Proiectul minier ataca frontal aceste valori si este o experienta pe care suntem pusi de pe acuma sa o inregistram. Daca este o experienta, este si primul examen. Daca-l pierdem si vom ramane repetenti, inseamna ca repetentia aceasta ne costa lipsa de durabilitate a actiunilor industriale de acolo.

  • daca biruinta, in Apuseni, va fi de partea celor ce nu cred in valorile noastre, atunci ea va fi sinonima cu pierderea unei parti din tara. Cu o mutilare. Biruinta lor va dovedi un lucru: suntem pamant cucerit, cotropit. In ce priveste daramarea bisericilor, le demoleaza, dar Dumnezeu nu accepta, nu semneaza actul de demolare. Contand pe Dumnezeu, nu se poate sa nu iesim la lumina. Pentru ca, daca noi semnam acolo actul de deces al unui simbol al neamului romanesc, vom suporta consecintele in istorie si-n vesnicie.

– Parinte profesor, sunteti oare impotriva globalizarii?

– Nu eu sunt impotriva globalizarii, ci globalizarea este impotriva mea. Ea e impotriva mea, ea-mi sterge identitatea. Cum fenomenul integrarii europene nu mai poate fi oprit, trebuie sa stim ce avem de facut, dupa ce am intrat in lanturiSa nu ajungem sa ne blestemam zilele cu vorba aceea din popor: decat sarac, mai bine sa nu ai nimic!

(…)

Adevarul Rosiei este un adevar romanesc. Rosia Montana traieste in Romania, iar Romania traieste si in mine! Ati inteles? Eu sunt si Rosia Montana si Sighisoara care se salveaza de Dracula Park. Noi suntem cei ce poarta in sine paradisul etnic romanesc. Mie, popor roman, Rosia Montana mi-a fost data ca dar de nunta! Iar aceasta nunta a avut loc in etnogeneza, in veacurile formarii romanitatii in Dacia. La botez, L-am primit pe Hristos, iar la nunta, am primit comorile muntilor si campiilor de la Cel de Sus. Aici ne-a randuit Dumnezeu sa fim, aici ne-a tinut radacinile, chiar si cand ne-am retras din fata navalitorilor. Cum nu m-ar interesa un pamant, un pamant care ne-a fost lasat mostenire pentru fiii fiilor nostri? De aceea, pentru el trebuie sa ne rugam si la ingerii Domnului. S-au identificat in Carpati 12 terase agro-montane pe care, dupa Retragerea Aureliana (274 d. Hr. – n. red.), stramosii nostri cultivau grau, pentru a duce la biserica prescure pentru Iisus si mirida (hrana) pentru ingeri. Acest grau era pazit chiar de ingeri, fiind un miracol ca putea sa rodeasca in varf de munte. Rosia Montana e din acea vreme, in care ingerii Domnului pazeau muntele. Lor trebuie sa ne rugam, sa ne salveze muntii si bisericile si cimitirele de acolo.

– V-as ruga, parinte profesor, sa le adresati un cuvant celor ce traiesc la Rosia Montana si refuza sa accepte bani, oricat ar fi de multi, in schimbul parasirii satului…

Cuvantul nu este de pe pamant. Nici nu poate fi de pe pamant. El nu poate fi decat din ceruri. Ceea ce inseamna ca oamenii aceia sunt inspirati de Sus. Ei sunt buni de pusi in icoana, rezistenta lor are ceva sfant in ea. Ei sunt de partea lui Hristos. Trebuie sa stie ca tara e cu ei. “

Sursa: http://www.formula-as.ro/2004/624/spiritualitate-39/prof-dr-ilie-moldovan-5189

Război întru Cuvânt: Părintele Ilie Moldovan s-a mutat la Domnul. A fost un mare apărător al familiei și neamului

Cititi si:

Atingerea lui Midas. De ce o regiune ca Roșia Montană, care dispune de toate resursele naturale posibile, trebuie să fie săracă?

Romanians who inspire: The Romanian Treasury Team / Echipa Tezaur Romanesc

1 Comment

I had the great honour to interview the team from Tezaur Românesc / Romanian Treasury. This is a transdisciplinary group of young Romanians that has set out on a journey that creates value for a lot of people in Romania. When I read the answers that was sent to me I cried. It is beautifully written and speaks from the soul of a people who is often so misunderstood.” – Yvette Larsson , a Swedish journalist who loves Romania, the author of The Bucharest Lounge blog

Source: The Bucharest Lounge / Romanian-Insider.com

 – Who are you and the team? 

atelierul-de-haine-inspired-by-romanian-patternsWe are a group of young people who love Romania and have initiated a complex and, we could say, a pretty ambitious project, whose main objective is the revival of the traditional crafts and values of the Romanian village, and the conservation of the Romanian spirit. Being an interdisciplinary platform, we have gathered a large number of specialists from different areas, such as: designers, architects, ethnologists, philologists, sociologists, historians and journalists. 

 – Please describe each project in short, one by one.

Currently, the platform includes the following projects:

 –         The Romanian village –  the history of the Romanian villages, traditional peasant style of architecture, traditional building techniques, design, the spirit of the Romanian housing.

–         Romanian traditional crafts – textile manufacturing, wood, ceramics, glass, stone, iron, wood weaving, etc; hiring the craftsmen and designers inspired by this theme : sewing workshops, wood and Atelierul de Haine – a clothing workshop.

–         Rural life – the working of the land : agriculture, fruit growing, forestry, animal husbandry, and so forth, Romanian cuisine, promoting Romanian traditional products : Gradina fermecată – Charmed Garden, old cures and natural medicine, harmonious development and communities of volunteers. More

Radu Baltasiu: Regionalizarea. Graba strică treaba/ România, republica FMI/ Delegitimarea românescului/ Accesul direct al intereselor straine la resurse

2 Comments

regionalizarea-romaniei

O analiza excelenta realizata de Prof. univ. dr. Radu BaltasiuRegionalizarea (III). Graba strică treaba

Graba strică treaba ar putea fi de bun augur de data aceasta. Făcută pe genunchi, federalizarea României (scopul probabil al regionalizării) va sta de la bun început sub semnul lui Păcală. Este vorba de graba de a pasa suveranitatea naţională direct Bruxelles-ului, după cum declară chiar ministrul care păstoreşte regionalizarea.

Dar să vedem “faptele”:

  • GRABA: “Cum justitică Dragnea această grabă de a avea regiuni până la sfârşitul acestui an? “Cel târziu în decembrie trebuie să fie funcţionale cu structurile de conducere deja alese, consiliile regionale şi preşedinţii sau guvernatori, cum se vor numi. Dorinţa este ca regiunile administrative înfiinţate să devină partenere direct cu Comisia Europeană.”

  • avem PROMOTERI:  “Liviu Dragnea, vicepremier şi ministru al dezvoltării regionale – desemnat de premier să se ocupe de proiectul regionalizării – s-a întâlnit ieri cu ambasadorul Germaniei la Bucureşti Andreas von Mettenheim, iar tema de discuţie a fost: cum ar putea beneficia România de expertiza Germaniei (stat federal) în materie de regionalizare?”

  • ARGUMENT? Dragnea recunoaşte că regionalizarea va slăbi statul, “centralizat” – se grăbeşte să adauge ministrul, ca şi când acesta ar fi un dinozaur scăpat pe străzile oraşului, istoria care a condus la apariţia acestuia fiind inutilă. Regionalizarea ar aduce următoarele “beneficii” societăţii: “Vor pleca competenţe de la nivelul Guvernului către regiuni, în special competenţe de dezvoltare regională [tautologie]. De asemenea, procesul de descentralizare a competenţelor de la nivel ministerial către regiuni şi judeţe va determina o subţiere a personalului la structurile deconcentrate din judeţe şi, automat, şi la ministere personalul se va diminua.” (Ziarul Financiar, 2 feb 2013)

Ambiguitatea, arată Heidegger, nu este doar mâloasă şi neplăcută, dar este drumul sigur către nefiinţare. La fix. Statul este el însuşi parte a fiinţării unui popor. Mai exact a voinţei naţionale. Vom puncta mai jos trei dintre paşii slăbirii acestei fiinţări (voinţe).

Puţin context. Mai întâi, România devine Republica FMI

Întotdeauna contextul developează calitatea bună sau rea a unui proiect. Aşa cum cuţitul este un excelent instrument de bucătărie, acesta poate fi şi o armă. Regionalizarea, din punctul nostru de vedere, este un proiect care va pune punct unui ciclu de sfert de secol de slăbire a societăţii şi statului român. Este rezultatul unui stat incompetent care, pe acest fond, a slăbit societatea, neîndeplinindu-şi funcţiile instituţionale. Vin acum nişte deştepţi care spun că tocmai pentru statul e slab şi ineficient, trebuie … fragmentat (slăbit şi mai mult). Cum opiniei publice  nu-i plac (încă) proiectele de diminuare a României, oricât de nemulţumită ar fi de guverne, toată discuţia este ambalată într-un mesaj privind “eficientizarea” statului, “modernizarea” acestuia etc. 

Procesul, evident din timpul regimului Băsescu, a suferit diverse modificări. Mai întâi, relaţia cu FMI. România este cunoscută drept una dintre cele mai obediente republici FMI.Atât de obedientă este elita guvernantă încât a făcut un împrumut de 20 de miliarde de euro* pe date statistice falsificate tocmai pentru a se putea îndatora. O spunea deputatul Ion Stan, deputat PSD, vicepreşedinte al Comisiei comune permanente de control a SRI** , în şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 feb. 2012:
Puterea de la Bucuresti este cel putin complice la o manopera sistemica de falsificare a indicatorilor macroeconomici, care a impins la decizii politice gresite, ale caror efecte sunt tradarea de tara, in varianta subminarii economice si a stirbirii suveranitatii si independentei politice, urmare a aservirii fata de organizatii straine. Desi anticipam lipsa vointei politice de a scoate adevarul la lumina legii, este bine sa se stie ca faptele ce urmeaza pot fi cuantificate penal cu detentia pe viata sau inchisoare de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi.
Astfel, la momentul actual, anul 2012, diferenta dintre datele macroeconomice reale si cele facute oficial publice (dupa “prelucrarea” de catre BNR, Ministerul Finantelor Publice, Institutul National de Statistica, Comisia Nationala de Prognoza) a ajuns, pe calea adancirii diferentei, mentinuta in mod voit, dintre capacitatea administrativa macroeconomica si capacitatea de evolutie a economiei reale si pe calea efectelor dezvoltarii economiei reale, la dimensiuni considerabile. Datele privind produsul industrial brut sunt subevaluate cu circa 20 la suta (PIB real = PIB comunicat public + 20%).
Aceasta subevaluare a datelor economiei reale a fost 
necesara pentru a se demonstra, pe baza de date false, ca Romania are nevoie de imprumuturi internationale” (einformaţii.ro, 5 martie 2012, Cotidianul, 10 ian. 2013).
Nu avem decât să răsfoim ziarele. Orice pas făcut de guvernările din 2008 încoace s-a făcut “prin consultarea FMI”.

Bun, din 2009, România a devenit Republică a FMI (vezi Lista orientativă de la Referinţe; prin fixarea preţurilor şi salariilor de către FMI România a încetat să fie o economie de piaţă). În paralel, începe procesul de federalizare.

Al doilea pas: diminuarea conştiinţei spaţiului şi a destinului comun

Prin manual, presă de opinie “civică” şi enciclopedii. Prin instituţiile care le gestionează. Acestea le putem numi fundaţii şi organizaţii pentru o societate slăbită.  Acestea au inundat spaţiul public cu “studii” şi “analize”, “lucrări ştiinţifice” despre “miturile [presupus comunistoide ale] românilor”, primitivismul simţului comun al acestora, ţintind inclusiv dorinţa firească de unire cu românii din Basarabia – românii fiind consideraţi “populaţii de pe ambele maluri ale Prutului”. Populaţiile, spre deosebire de popoare,  sunt doar entitatăţi statistice, nu au voinţă naţională.  Prin delegitimarea rosturilor elementare ale societăţii –  românii sunt venetici şi intoleranţi, creştinismul şi familia sunt elemente de retard istoric, aceste fundaţii ale slăbirii societăţii au promovat o istorie inversă. Prin aceasta nu doar că au denaturat sensul polemicilor sociale – în loc să avem discuţii pe proiecte, am discutat cai verzi pe pereţi, dar au şi inversat marile valori: a fi român e o ruşine în opinia fundaţiilor pentru o societate slăbită. Urmarea firească este că statul nu are fundament. El oricum este dominat de urmaşii celor aduşi de URSS în 1944, care au băgat în puşcării infrastructura viitorului naţional. Dar, prin delegitimarea românescului, însăşi ideea de stat român este sortită anihilării în mentalul public. Cunoaştem teoria statului minimal. Dar statul minimal poate fi foarte bine un stat puternic, după cum o demonstrează thatcherismul britanic. Nu facem confuzia dintre statul minimal şi statul slab, care nu este apt să-şi îndeplinească funcţiile elementare, acela de a asigura dreptul la muncă, educaţie, sănătate, ordine şi siguranţă, care este incapacitat să-şi administreze teritoriul chiar în centrul ţării. Şi atunci când încearcă, e învinuit de fundaţiile pentru o societate slăbită de … naţionalism.

Nici un mecanism al dependenţei nu se ţine doar prin circuitele financiare. Lumea se poate trezi. Iese în stradă, aruncă cu cocktailuri Molotov, în fine, nu e obligatoriu. Islandezii s-au descurcat mai bine decâtgrecii (care, într-adevăr, au abuzat de instrumentul respectiv în loc să-şi vadă de treabă).
Revenind, este vorba de legea educaţiei nr 1 din 2010 care consacră 
blocajul mental indus prin şcoală. Curricula ineptă, birocratizarea procesului de învăţământ, umilirea materială şi psihologică a profesorilor, confuzia rolurilor dintre elev şi profesor, exacerbarea iredentismului în zonele în care statul român a pierdut de facto controlul asupra sistemului etc. În loc să gestioneze reformele Bologna, iniţiate în 1999, dar aplicate de România printre primele, din 2003-2004,legea lui Funeriu garantează producţia de oameni fără orientare socială, demnitate civică şi naţională. Mai exact, producţia de cetăţeni a României s-a oprit odată cu noua lege a învăţământului. Dacă mai apare unul pe ici pe colo, e un efect neintenţionat. Reforma Funeriu este însă doar o latură a cleştelui mental. Celălalt apucă conştiinţele prin cărţi de istorie, literatură, filme, care au grijă să minimalizeze până la dispariţie sentimentul nostratic şi cel al demnităţii colective. Nu întâmplător “marile filme“*** care îşi bat joc de noi sunt premiate. Deocamdată, doar în străinătate. În felul acesta, mancurtizezi 20 de milioane cu tot cu alţi 20 de milioane din viitor, etc.. Trebuie să recunoaştem, întreprinderea este temerară, dar fezabilă. Fondul oricum vine pe “reformele” iliesciene, care au adus în mizerie, la propriu, corpul profesoral, dimpreună cu marile valori. Când s-a pus problema regenerării acestui corp social, însuşi primul ministru de atunci, Călin Popescu Tăriceanu punea în opoziţie majorarea cu 50% a unor salarii de mizerie cu capacitatea statului de a mai plăti pensiile şi de a face investiţii: “majorarea salariilor profesorilor cu 50% aduce criza economică mondială în România” (HotNews, 10 nov. 2008)… Proiectul slăbirii României nu ar fi putut continua dacă profesorii şi-ar fi câştigat demnitatea materială. Simplu. Desigur, educaţia românilor nu se face doar la şcoală. Pentru aceasta există ONG-uri care au chiar ca obiect de activitate minimalizarea conştiinţei acestui spaţiu. S-a tot scris despre caţavencii de la GDS etc. Cel mai atent analist al acestora fiind Civic Media. Însă nu putem să nu remarcăm astronomicele sume la care au acces cei care administrează lovituri mentalului colectiv românesc şi uşurinţa cu care au liber la instrumentele de reconfigurare ale acestuia. De pildă, tratatul de istorie gestionat de fizicianul Patapievici avea la dispoziţie 7 milioane de euro, ca să spună că românii au fost creştinaţi de bulgari, românii fiind o naţiune recentă: “”La toate acestea se adaugă o enigmă filologică şi istorică de anvergură, care constă în faptul că această ţară, care nu s-a constituit decât foarte recent ca naţiune… a reuşit să îşi făurească o limbă şi o identitate proprie.,,(p.9). Aţi citit bine! Şi nerozia e scrisă sub patronajul preşedintelui României.” (Emilia Corbu, 4 iunie 2011). Şi aceasta în trei limbi de circulaţie internaţională: să priceapă toate cancelariile europene că nu avem trecut, deci nu avem legitimitate asupra spaţiului românesc. 

Pasul al treilea: “consultanţa străină” pentru acces direct la resurse 

Ministrul care “se ocupă cu dezvoltarea” – în cazul de faţă cu demantelarea de jure a statului român, a declarat Ziarului Financiar că “cel târziu în decembrie trebuie să fie funcţionale cu structurile de conducere deja alese, consiliile regionale şi preşedinţii sau guvernatori, cum se vor numi.” Măi să fie!?  De aia v-a votat poporul român? În fine, discuţia cu poporul e deja desuetă. El nu mai există ca şi categorie politică. Dovada vine în fraza următoare, rostită de acelaşi ministru:
Dorinţa este ca regiunile administrative înfiinţate să devină partenere direct cu Comisia Europeană. Vor pleca competenţe de la nivelul Guvernului către regiuni, în special competenţe de dezvoltare regională.” Textul subliniat precizează limpedecă în mintea respectivului ministru conceptul de suveranitate naţională a încetat să mai existe.   Este absolut ridicolă lipsa de înţelegere a faptului că orice organism european depinde de echilibrul de putere la nivelul continentului. Regionalizarea va crea culoare de acces directe intereselor puterilor dominante străine în România. Este simplu. Nu trebuie decât cunoştinţe minime de cultură generală şi, e adevărat, istorie. Nu ar fi decâtcireaşa de pe tortul privatizărilor cu dedicaţie unor puteri europene ca preţ al “integrării” noastre Europene, şi avem câteva mărturii directe*****. Din punct de vedere economic, pentru cei care se ascund după ridicola “străinii nu vin să ia pământul să-l ducă la ei”, le reamintim diferenţa dintre ceea ce se produce pentru propria ţară oriunde în lume (Produs Naţional Brut) şi ceea ce se produce în interiorul ţării pentru altă ţară (Produs Intern Brut). Scopul oricărei economii este bunăstarea … comunităţilor (PNB), iar acest lucru este fundamentul economiei încă de la Adam Smith. Dezechilibrele dintre statele europene sunt grăitoare din acest punct de vedere.

Dar să revenim la “sursele” cele mai probabile ale proiectului. Pe de o parte, avem preocupările ruseşti ambalate în teza moldovenistă, care tot ies la iveală, prin tot felul de “studii”, ultimul apărând chiar zilele acestea (Moldova.org, 30 ian. 2013). Pe de altă parte, observăm că Germania este preocupată la cel mai înalt nivel de chestiune: “Liviu Dragnea, vicepremier şi ministru al dezvoltării regionale – desemnat de premier să se ocupe de proiectul regionalizării – s-a întâlnit ieri cu ambasadorul Germaniei la Bucureşti Andreas von Mettenheim, iar tema de discuţie a fost:cum ar putea beneficia România de expertiza Germaniei (stat federal) în materie de regionalizare? ” (Ziarul Financiar, 2 feb 2013)

E bine de ştiut: regiunile sunt parte a crizei bugetare spaniole

Iată o sinteză a unui material din The Economist, din 24 nov. 2012, despre transformarea economiei naţionale spaniole într-un mozaic de economii prebendiale (sinecuri la scară regională) şi a fracturării culturii civice prin îndoctrinare şcolară.
Catalonia. Caz tipic de regionalizare iraţionala, in numele unei tradiții inventate (te apucă râsul cu aşa-numitele scrieri, porţi, cruci, bannere cu care e presărat ca într-un poligon auto Harghita-Covasna). “Naţionalismul catalan este resentimentar” si, in consecinta, e inapt sa producă solutii. Mai mult, mult proclamata autonomie financiara are o problema: “La nivelul anului 2007, regiunile au avut o pondere de 38% in cheltuielile publice, în timp ce guvernul central a avut o pondere de 18%, fara pensii si ajutorul de somaj.”

“Oponenții [partidelor secesioniste] reclamă apariția generației spălate pe creier, inclusiv prin foarte costisitoarea propagandă [separatistă] din fondurile publice a televiziunii catalane.”

Problema banilor Cataloniei nu sunt sumele redistribuite de la guvernul central, ci faptul ca“mașinăriile locale de partid au pus mana pe casele locale de economii – cajas.” Asa s-a ajuns, de pildă, să se construiască “aeroporturi fără zboruri, centre culturale fără activităţi culturale, 700 000 de apartamente fără locuitori …– fenomen generalizat în Spania.

Mecanismul administrației locale s-a politizat accentuat şi, consecinţă, acesta s-a deprofesionalizat rapid. etc. etc.

În final, baronizarea economiei naţionale

Pare a fi cel mai palpabil rezultat. Baronul local este cel mai bun releu între centrul puterii interesate şi resursa locală. Relativ uşor de satisfăcut, este şi uşor de manipulat. În acelaşi timp, fragmentarea economică slăbeşte iremediabil până la dispariţie orice control “de la centrul” naţional.În plus, eventuala intervenţie de la Bucureşti în previzibilul dezmăţ regional al baronilor ar fi imediat catalogată în presa internaţională şi locală ca  injustiţie, un act nedemocratic etc.
Istoria colonialismului britanic în India reprezintă un caz intresant.
India nu a fost neapărat bătută militar, cât supusă prin manevrarea ierarhiilor interne, învrăjbirea mogulilor şi a nawabilor între ei. Altfel nu se explică cum câţiva zeci de mii de militari britanici au reuşit să ţină sub control un subcontinent cu 200 de milioane vreme de mai bine de 3 secole (1613-1947), mai întâi alături de olandezi şi francezi, apoi, din a doua parte a sec. al XVIII-lea, doar pentru Anglia. Profiturile East India Company atingeau la mijlocul sec. XIX nivelul a  “sute şi mii la sută beneficiu”, după cum ne aduce Fernand Braudel mărturia unui politician britanic (Braudel, “Timpul lumii”, Meridiane, Bucureşti, 1989, vol II, p.271). Iată textul-mărturisire din Encyclopaedia Britannica: “As British sovereignty spread, new land-revenue devices were soon instituted, which resulted in raising the revenue to finance the consolidation of power in India and the conquest of other regions, breaking up the old system of self-sufficient and self-perpetuating villages and supporting an elite whose self-interests would harmonize with British rule.” (Britannica online)

Pentru ce să desfac maşina în loc să schimb şoferul?

În momentul de faţă România este contributor net la UE.Din 2007 până în 2012, România a vărsat la bugetul UE 7 miliarde de euro şi a primit puţin peste 1 miliard de euro(Business24.ro, 30 mai 2012). Aşa numitele “proiecte europene” sunt, de fapt, proiecte româneşti, cu bani româneşti, triate de birocraţia de la Bruxelles. Trebuie să recunoaştem, ruşii nu au reuşit niciodată să prezinte vreun proiect de succes făcut cu bani româneşti ca fiind al lor, în dictatura comunistă. Între timp, relaţiile cu publicul au evoluat, la fel şi politica transnaţională. În aceste condiţii, ceea ce trebuie reconfigurat este relaţia statului român cu UE, nu trimiterea administrării naţionale în necunoscut. Intrăm astfel în acelaşi tip de reformă ca şi privatizările: am lichidat industriile pe motiv de neperformanţă în loc să reformăm/trimitem în justiţie managementul lor. De data aceasta trimitem în cea mai gravă incertitudine cel mai important vehicol al unui popor prin istorie: statul său, un drept câştigat cu multă sudoare şi sânge. Şi nici măcar nu ştim de ce, dar “totul trebuie făcut până în decembrie.” 

* România a împrumutat 20 miliarde de euro de la FMI, pe doi ani, conform acordului semnat în martie 2009. Era cel mai mare împrumut luat de România de la FMI. Banii trebuie rambursaţi până în 2015, cu o dobândă de 3,5%. Scopul declarat: reluarea creditării în economia naţională. Dată fiind slăbiciunea structurală a economiei româneşti, măsurile de austeritate impuse şi plata ratelor garantează practic imposibilitatea lipsei de manevră a României în peisajul investiţional intern şi menţinerea economiei într-o stare de mediocritate şi dependenţă. De altfel, Jefrey Franks, recunoştea la doi ani după semnarea acordului, că acesta a fost un eşec (în raport cu scopurile “bune”, declarate public): “Este pentru prima dată când un înalt oficial implicat în acest acord admite marele eşec al proiectului de a scoate România din criză.” scria Ziarul Financiar din 18 ian 2011, http://www.zf.ro/eveniment/fmi-recunoaste-esecul-programului-de-austeritate-cu-romania-marea-dezamagire-este-ca-economia-nu-si-a-revenit-cum-comentati-7900793/poze/
** titlul exact este: Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţilor SRI, conform Fişei parlamentarului Ion Stan, http://www.senat.ro/FisaSenator.aspx?ParlamentarID=4cabae0a-2ae2-495c-b679-f37dc8c3664f 
*** De pildă “După dealuri” (2012, Cristian Mungiu). Vezi Curentul Internaţional, 2 nov. 2012, “Monahismul românesc acuzat de practici necurate şi de crimă”, http://curentul.net/2012/11/02/monahismul-romanesc-acuzat-de-practici-necurate-si-de-crima/ 
**** Interesant este faptul că Ministerul Educaţiei avea banii pentru mărirea salariilor, dar au fost redistribuţi altor ministere. vezi Mediafax, 25 nov. 2008, “FEN: Tăriceeanu dă banii învăţământului ca mită electorală”, http://www.mediafax.ro/social/fen-tariceanu-da-banii-invatamantului-ca-mita-electorala-3554576  – veneau alegerile din 2008
***** 
ENERGIE
““Noi am mai facut privatizări, să nu spun sub presiunea, sub influenţa instituţiilor financiare internaţionale, care ne arată că nu au fost deloc avantajoase. Cu toate că se ştie ca statul este cel mai prost administrator, noi am făcut privatizări, dar nu s-au făcut investiţiile promise (…) la gaz, de exemplu, unde avem Gaz de France şi E.ON Gaz, nu s-au fãcut investiţiile promise. Serviciile sunt la fel de proaste ca înainte, când erau la stat, pentru că aceste companii au sacrificat investiţiile şi calitatea serviciilor pentru profituri, şi au obţinut profituri cu două cifre (…) Am înlocuit monopolul de stat cu cel privat (…) Ca o ironie, acest monopol este al unor companii cu capital de stat, Gaz de France, E.ON…“, a spus Dan-Radu Ruşanu la începutul discuţiilor cu delegaţia FMI.”, în Cotidianul, 29 ian. 2013, http://www.cotidianul.ro/de-ce-e-lipsit-de-bun-simt-seful-delegatiei-fmi-in-romania-205499/

AFACEREA BECHETEL

“Mircea Geoană este responsabil pentru contractul cu Bechtel, a declarat Radu Berceanu în cadrul emisiunii “Garantat 100%”. “În perioada în care s-a semnat contractul cu Bechtel, Mircea Geoană a făcut demersurile necesare, fiind ambasador al SUA în acele timpuri. S-a speculat că acest contract a fost atribuit atât de repede, contract cu o valoare de peste două miliarde de euro, pentru a ne uşura intrarea in NATO”, a declarat ministrul Transporturilor.”, Realitatea.net, 2 iunie 2009, “Berceanu: Contractul cu Bechtel a fost semnat pentru ca România să intre mai uşor în NATO“, http://www.realitatea.net/berceanu–contractul-cu-bechtel-a-fost-semnat-pentru-ca-romania-sa-intre-mai-usor-in-nato_529687.html 

PRIVATIZAREA OMV-PETROM

La vremea respectivă, privatizarea Petrom reprezenta, conform Guvernului, una din condițiile pentru aderarea la Uniunea Europeană, care nu a cerut însă ca investitorului să i se facă nenumăratele favoruri făcute de stat în numele UE. … Pentru întreg anul trecut [2005], OMV a luat de la Petrom 106 milioane de euro din dividende și 234,4 milioane de euro din vânzarea stațiilor sale din Balcani (178) către Petrom. Practic, austriecii au scos din Petrom, deja, cu mult peste suma cu care au cumpărat-o” – Cotidianul, 20 nov. 2006, “Tainul românesc: am vândut ieftin şi am cumpărat scump“, disponibil actualmente la http://www.presa-zilei.ro/stire/5174/tainul-romanesc.html

Ziarul Financiar, 2 feb. 2013, “Reîncepe lupta pentru trasarea regiunilor şi a “capitalelor” acestora”, http://www.zf.ro/eveniment/reincepe-lupta-pentru-trasarea-regiunilor-si-a-capitalelor-acestora-10536498
Gândeşte.org, “Revoluţia din Islanda: Aflaţi cum au fost învinşi bancherii prin democrație participativă“, http://gandeste.org/politica/revolu%C8%9Bia-din-islanda-afla%C8%9Bi-cum-au-fost-invin%C8%99i-bancherii-prin-democra%C8%9Bie-participativa/26155
The economist, 11 dec. 2008, “Greece’s riots. They do protest too much”, http://www.economist.com/node/12771265 
The Economist, 25 mar, 2010, “The crisis in Greece. Sound and fury”, http://www.economist.com/node/15772850 
HotNews.ro, 10 nov. 2008, “Tăriceanu: majorarea salariilor profesorilor cu 50% aduce criza economică în România”, http://www.hotnews.ro/stiri-politic-5107130-tariceanu-majorarea-salariilor-profesorilor-50-aduce-criza-economica-mondiala-romania.htm
Emilia Corbu, “România medievală” – un scandal în devenire”, http://emilia-corbu.blogspot.ro/2011/06/romania-medievala-un-scandal-in.html
Inpolitics, “Efectul MRU: SRI rânjeşte colţii către putere. Regimul Băsescu a falsificat PIB-ul României în beneficiul FMI”, de Bogdan Tiberiu Iacob în  einformatii.ro, “Analiza senzaţională a deputatului Ion Stan: Avertisment adresat puterii (2)”, 5 martie 2012, http://www.einformatii.ro/stire/Politica/2/23102/analiza-senzationala-a-deputatului-ion-stan:-avertisment-adresat-puterii-%282%29/0/ 
Cotidianul.ro, Declaraţia politică “Asasinii economici ai României” din februarie 2012
Altă dovadă că Ion Stan a stat în gâtul Guvernului, al SRI, SIE, Traian Băsescu şi chiar PSD, 
http://www.cotidianul.ro/alta-dovada-ca-ion-stan-a-stat-in-gatul-guvernului-al-sri-sie-traian-basescu-si-chiar-psd-203991/ 
Moldova.org, 30 ian. 2013, “Regionalizarea României: câteva considerente cu privire la Moldova [de Vest]/ OPINIE”, autor „Aurelian Lavric – licenţiat în Jurnalism, Ştiinţe Politice; specialist (studii postuniversitare) în Relații Internaționale; magistru în Ştiinţă Politică (Politologie), Management; doctor în Istorie.”,  http://externe.moldova.org/news/regionalizarea-romniei-cteva-considerente-cu-privire-la-moldova-de-vest-opinie-235140-rom.html. Vezi şi răspunsul critic din Romanian Global News, Alex Moldova, O cutie de rezonanta a intereselor rusesti, deghizate in moldovenism soft, face pe interesatul de soarta regionalizarii Romaniei”, 

http://www.rgnpress.ro/rgn_13/categorii/analize-interviuri/8210-o-cutie-de-rezonanta-a-intereselor-rusesti-deghizate-in-moldovenism-softface-pe-interesatul-de-soarta-regionalizarii-romaniei.html

The Economist, 24 nov. 2012, “Spain and Catalonia, The trials of keeping a country together

Stabilising Spain’s finances without tearing its social fabric apart is being made harder by a new wave of Catalan secessionism”, 

http://www.economist.com/news/briefing/21567085-stabilising-spains-finances-without-tearing-its-social-fabric-apart-being-made-harder

The Economist, 31 dec. 2011, “The East India Company. The Company that ruled the waves”, http://www.economist.com/node/21541753precizează că, în ansamblu, compania britanică avea la dispoziţie 200000 de militari. 
pentru populaţia Indiei, vezi: EBlanchette.com, “18th Century India. Europe and India to 1760”, http://www.eablanchette.com/_supportdocs/History%20Britain%20and%20India/18th_century.htm
Encyclopaedia Britannica’s Guide to Black History, “Colonialism, Western … Conquest of India”, http://www.britannica.com/blackhistory/article-25902
Business24.ro,  30 mai 2012, “Cât dă şi cât primeşte România de la Uniunea Europeană?”, http://www.business24.ro/fonduri-europene/accesare-fonduri/cat-da-si-cat-primeste-romania-de-la-uniunea-europeana-1513615 

LISTA ORIENTATIVĂ A ATRIBUŢIILOR FMI ÎN ROMÂNIA din ultima perioadă:

  • fixează primul preţ în economie – cel al energiei

Mediafax, 1 feb. 2011, “FMI cere o nouă formulă de calcul pentru preţurile gazelor naturale şi energiei electrice”, http://www.mediafax.ro/economic/fmi-cere-o-noua-formula-de-calcul-pentru-preturile-gazelor-naturale-si-energiei-electrice-7938980

  • stabileşte regimul proprietăţii, vital în democraţie – ce să se privatizeze

Mediafax, 9 mai 2011, “Franks: Statul va vinde lunile viitoare pachete semnificative la Hidroelectrica şi Nuclearelectrica”, http://www.mediafax.ro/economic/franks-statul-va-vinde-lunile-viitoare-pachete-semnficiative-la-hidroelectrica-si-nuclearelectrica-8250063 

  • hotărăşte calitatea vieţii

Realitatea.net, 10 mai 2011, “Facturile la căldură cresc cu până la 60%. Guvernul a convenit cu FMI eliminarea subvenţiei”, http://www.realitatea.net/se-scumpeste-caldura-guvernul-a-convenit-cu-fmi-eliminarea-subventiei_833395.html 

  • are drept de viaţă şi de moarte prin măsuri directe în sistemul sanitar

Ziare.com, 11 mai 2010, “Guvernul ar urma să închidă 200 de spitale în urma discuţiilor cu FMI”, http://www.ziare.com/social/spital/guvernul-ar-urma-sa-inchida-200-de-spitale-in-urma-discutiilor-cu-fmi-1014701 

  • stabileşte inclusiv directorii întreprinderilor

Mediafax, 1 aug. 2011, “Franks: 15 companii de stat vor avea manageri privaţi”, http://www.mediafax.ro/economic/franks-15-companii-de-stat-vor-avea-manageri-privati-8552685/

etc. etc.

Pentru o analiză generală a FMI în România, vezi Ilie Şerbănescu, “Pentru FMI, România este o colonie care trebuie exploatată … “,  în Cotidianul, 13 ian. 2013, http://www.cotidianul.ro/ilie-serbanescu-ponta-ca-si-boc-lustruieste-pantofii-fmi-204223/

Autor: Radu Baltasiu

Articol preluat de la adresa: http://radubaltasiu.blogspot.ro/2013/02/regionalizarea-iii-graba-strica-treaba.html

Cititi si:

Radu Baltasiu: Federalizarea. O idee sau un vector

Radu Portocala: Regionalizarea si federalizarea Romaniei se regasesc in planurile Germaniei naziste

Mihai-Silviu Chirila: Regionalizare? Federalizare? “Mai multă Europă”? “Deloc Românie”?

Utopia federalizării. Ce va mai ramâne din România?

Care este scopul regionalizarii?

Națiunea în viziunea lui Dimitrie Gusti

“România în derivă”. Conferință de presa a asociațiilor creștine pe tema propagandei gay de la Muzeul Țăranului Roman

Leave a comment

conferinta Screenshot-Conferinţă de presă cu tema ”România în derivă?” - Google Chrome

Vedeti conferinta aici: Romania in deriva si aici Manipularile de presa in scandalul homosexualilor vs. Muzeul Taranului Roman (fragment); “Huliganii” de la Muzeul Taranului Roman se prezinta (fragment din conferinta)

Participa: Iulian Capsali (Alianţa pentru Demnitate Naţională), Bogdan Stanciu (Asociaţia “Pro -Vita”), Razvan Vastea (Asociaţia “Basarabii”), Alina Ioana Dida, sculptorul Silvia Radu si altii.

Vedeti si:

Artista Silvia Radu, referitor la colaborarea MȚR-Accept: „Ar trebui să ieşim cu toţii în stradă şi să facem o demonstraţie naţională”

Acad. Sorin Dumitrescu: “Români, veniţi cu toţii la Piaţa Universităţii de la Muzeul Ţăranului Român, apăraţi definiţia României în ochii lui Dumnezeu!”

Comunicat al ONG-urilor creștine care au participat la protestul pașnic de la MȚR. „Directorul Virgil Niţulescu trebuie demis pentru încălcarea statutului Muzeului Ţăranului Român”

Muzeul Țăranului Român, părtaș la propaganda homosexuală. Despre „muzeografia mărturisitoare” a lui Horia Bernea și sacrilegiul la adresa memoriei sale

Acad. Sorin Dumitrescu: “Români, veniţi cu toţii la Piaţa Universităţii de la Muzeul Ţăranului Român, apăraţi definiţia României în ochii lui Dumnezeu!”

1 Comment

sorin-dumitrescu

Muzeul Ţăranului Român profanat de homosexuali! Care este motivul pentru care M.Ţ.R e ţinta mişcării gay? Nimeni nu-şi aduce aminte ca M.Ţ.R să fi organizat o segregaţie sexuală, să fi interzis vreunuia din membrii declaraţi ai orientării gay să-i viziteze sălile şi să-i asculte discursul muzeal. Nu există şi n-a existat vreodată o interdicţie marcată oficial printr-o plăcuţă sau afiş public, care să fi blocat vreunui gay intrarea în spaţiul muzeal.

N-a existat nici o măsură a conducerilor instituţiei M.Ţ.R, care să oblige vreun homosexual minoritar să se legitimeze, să prezinte documente care să-i dee în vileag orientarea sau să cumpere biletul de intrare mai scump!

Pe suprafaţa, interioară sau exterioară, a zidurilor M.Ţ.R n-au existat şi nici nu vor exista vreodată ziceri ancestrale ale Ţăranului Român care, în numele Tradiţiei, să fi înfierat această desfrânare / orientare iar instituţia M.Ţ.R n-a avut niciodată printre preocupări să opună public persoana duhovnicească a Ţăranului Român, persoanelor a căror ,,trup s-a abătut de la calea sa pe pământ’’. (Facerea / 6,12). Şi atunci, de ce a ţinut morţiş acest grup de băştinaşi şi băştinaşe gay să vină tocmai aici, într-un loc incompatibil cu orientarea lor, să violeze arhetipul ancestral al unui întreg popor, propagând mediatic o derivă ontologică care ne-a costat Potopul!

De ce tac şi de ce apără acest viol fără precedent, noile organe ale statului, ale USL-ului, pentru a căror biruinţă am înfruntat gerul zile în şir?! De ce nu stopează urgent sacrilegiul?! De ce harnicele Antene ale patriei fac politica struţului, în acest timp smintit, când unii pregătesc să ne arunce în uitare ca pe etrusci?! Profanarea unui cimitir creştin, evreiesc sau islamic, ca mizerabil viol al unui loc de veci, este totuşi benignă, faţă de violarea, în plină civilizaţie, a modelului dăinuirii unui întreg poporului.

Români, fără tradiţia Tăranului Român dispărem ca etruscii! După 30 de ani şi mai bine, schimbat-au buldozerele cu gay!

Creştini, treziţi-vă şi apăraţi definiţia României în ochii lui Dumnezeu! Popor român, lasă Piaţa Universităţii unde e şi apără-ţi grabnic dăinuirea şi modelul umanităţii tale specifice! Ia seama, acum sublima Piaţă s-a mutat la M.Ţ.R.

În numele Cuvântului lui Dumnezeu, români, veniţi toţi la Piaţa Universităţii de la Muzeul Ţăranului Român! Apăraţi-vă Tradiţia! Nişte smintiţi au hotărât să fim etruscii lor!

Cerem statului român anchetarea rapidă a autorilor profanării, începând cu a directorului general al M.Ţ.R, cu a ministrului M.A.I şi a trupelor poliţiei şi jandarmeriei care, în seara de 20/ 02 /2013, au garantat succesul profanării….

Acad. Dr. Prof. Univ. Sorin Dumitrescu

Fundaţia Anastasia

muzeul-taranului-roman-(7) icoaneHoria Bernea a adus un suflu proaspăt în muzeografia contemporană prin faptul că a construit muzeul ca pe o pictură. Dar nu ca pe o pictură oarecare, ci, așa cum a mărturisit-o în repetate rînduri, ca pe o icoană a Țăranului Român.” (Costion Nicolescu)

Vezi si:

Comunicat al ONG-urilor creștine care au participat la protestul pașnic de la MȚR. „Directorul Virgil Niţulescu trebuie demis pentru încălcarea statutului Muzeului Ţăranului Român”

Muzeul Țăranului Român, părtaș la propaganda homosexuală. Despre „muzeografia mărturisitoare” a lui Horia Bernea și sacrilegiul la adresa memoriei sale

Mihai Eminescu: „Greșelile în politică sunt crime”. Nicolae Steinhardt, despre Eminescu. Radu Gyr, baladă pentru Eminescu. Teama de Eminescu

6 Comments

eminescu_

Nicolae Steinhardt: „Îl iubesc pe Eminescu”

“Îl iubesc pe Eminescu. Ziua de 15 ianuarie e pentru mine o zi sfîntă; nu uit, cînd sînt în Bucureşti, să depun şi eu o floare la statuia din faţa Ateneului, a sculptorului Anghel.

Cu ce drept îl iubesc pe Eminescu? Fără nici un drept. Prin declaraţie unilaterală de voinţă, pentru că oricine are dreptul să iubească, oricît de nevolnic şi de neîndreptăţit este. Pentru că, după cum spun englezii, o pisică poate privi un rege. Tot astfel, fără nici o justificare, iubesc în mod arbitrar şi total poporul român şi “fenomenul românesc”. More

Utopia federalizării. Ce va mai ramâne din România?

4 Comments

Federalizarea in cazul unui stat unitar conduce inevitabil la disolutia acelui stat si se incadreaza in acelasi proiect utopic ticluit de mintile demente ale lui Hitler si Lenin si pe care neotrotkistii se straduiesc sa-l transpuna in viata, cu orice pret. Ponta declara, cu ceva timp in urma, ca “în 2013, după terminarea campaniei, e obligaţia tuturor, inclusiv a UDMR, de a participa la efortul de reorganizare administrativ-teritorială a ţării”, spunand ca “La Bucureşti va ramane apărarea, justiţia, politica externă”. Numai in statele federale centrul are doar apararea, justitia si externele. Federatia se refera la o aglutinare de unitati diferite, care insa nu au avut o istorie comuna, care nu impartasesc aceeasi religie, aceeasi cultura etc. Or, Romania e un stat unitar, care nu are de ce sa aplice masura federalizarii. Daca se va aplica acest plan, eu voi face parte, dintr-o republica, iar aceasta va avea presedinte, guvern si parlament local. Se vor pastra judetele, insa regiunile vor cadea in mainile oligarhiei locale mana in mana cu cea globala.

Ponta spune ca e nevoie de “o adevărată descentralizare în România”. Dar nu vom avea, de fapt, o “descentralizare” a puterii, fiindca, in cazul cand mentalitatea unitara va disparea, iar parlamentele locale vor ajunge sa discute direct cu parlamentul european, va exista o economie planificata de la Bruxelles. Consecinta acestei regionalizari va fi de fapt slabirea si mai mult a statelor nationale, iar in locul acestora va ajunge sa existe doar un guvern federal UE.

O adevarata descentralizare (dar, in niciun caz in sensul de distrugere a statului national, ci doar de consolidare a unei ordini de jos in sus, la scara umana) s-ar produce numai in cazul in care s-ar aplica masuri pentru relocalizarea economiei, localizarea productiei de bunuri, fiindca tara trebuie sa poata produce ea insasi bunuri, la nivel local, si sa nu se bazeze pe imprumuturi pentru a finanta consumul. Dar aceste masuri lipsesc cu desavarsire din programele de guvernare. Avem nevoie de masuri care sa consolideze legaturile de comuniune dintre noi. In schimb, “masurile” de pana acum au condus nu doar la inrobirea fata de structuri supranationale, dar si la masificarea si destramarea societatii, iar prin federalizare vor determina disparitia constiintei unitare si faramitarea statului. Ce va mai ramane din Romania?

O analiza foarte buna pe aceasta tema am gasit aici, realizata de Radu Portocala, scriitor de origine romana care traieste in Franta, fost opozant al comunismului. Dau un fragment, insa merita citita intreaga analiza:

In citeva cuvinte, punctul 8 al memorandumului rezuma – sub forma de argument incitativ – intreaga confuzie, intreaga malignitate ce sta la baza ideologiei europene. Este vorba despre «asumarea pe baze civice a identitatilor regionale». Mai multe generatii de politicieni si tehnocrati au conceput evolutia Uniunii Europene animati de o tenace aversiune fata de tot ce e n a t i o n a l. De la bun inceput, scopul urmarit a fost disparitia statelor-natiuni prin integrarea si apoi diluarea lor intr-o vasta si cit se poate de abstracta federatie. (Dar oare nu ne invata Marx ca istoria va sfirsi prin a aboli statele? Si nu preconiza Lenin integrarile regionale si guvernele supra-statale ca tehnica de dominare continentala si apoi mondiala? Cit despre Regiunea Mures Autonoma Maghiara, nu a fost ea o inventie a regimului comunist?) Incorporarea treptata a statelor in magma federala nu poate fi, insa, completa, ireversibila, atita timp cit mai persista vreun vestigiu al sentimentului national. Vointa – poate ca t a c t i c a ar fi un cuvint mai potrivit – de anihilare a acestui sentiment explica acerba lupta dezlantuita in ultimii zece ani impotriva «nationalismului» – o «crima» de care, pentru a adinci confuzia, sint acuzati, de-a valma cu xenofobii vindicativi, toti cei care au imprudenta de a-si revendica atasamentul fata de o tara si un popor. Pentru aceleasi motive, patriotismul a fost transformat intr-o notiune depasita, ridicola, daca nu chiar putin periculoasa, recomandindu-se insistent de la o vreme stimularea «patriotismului european». O rezolutie a Parlamentului european din primavara anului 2000 arata «ca Europa trebuie sa se elibereze de ideea unei culturi fundamental albe (s i c) si cere redefinirea “natiunii” in beneficiul Comunitatii». Insusi faptul ca deputatii europeni pun cuvintul natiune intre ghilimele este suficient de elocvent!

In schimbul vechilor repere – si pentru ca individul nu-si poate pierde atit de usor obisnuinta (si, probabil, chiar nevoia) de a se defini prin apartenenta la un spatiu si la un grup – se propune (iar, peste citiva ani, se va impune) crearea identitatilor regionale, adesea perfect artificiale, de altfel. Memorandumul de care ne ocupam recomanda alegerea acestei cai. Potrivit autorilor, noua identitate va trebui «asumata» – si inca «pe baze civice». O formulare din care rezulta cum nu se poate mai limpede caracterul contrafacut, fortat chiar, al reidentificarii. Cel care s-a nascut roman (sau turc, sau polonez…) nu are nimic de asumat si se poate lipsi de «baze civice» in afirmarea apartenetei sale. Lucrurile sint mai putin simple, mai putin n a t u r a l e, in cazul identitatilor regionale impuse. Care va fi, de pilda, apartenenta unui buzoian stramutat pentru zece ani la Baia Mare?

Acelasi punct 8 asigura ca identitatile regionale «contribuie, in regiunile multietnice cum sint Banatul, Transilvania sau Dobrogea, la formarea unei identitati transetnice». Acest straniu concept – care va entuziasma desigur pe birocratii de la Bruxelles – se talmaceste, banuiesc, astfel: romanii din Transilvania nu vor mai fi romani, ci transilvaneni; in acelasi timp, ungurii din Transilvania (care vor avea legitimatie de unguri si vor continua sa fie reprezentati in Parlament de un partid etnic) nu vor mai fi unguri, ci tot transilvaneni. In afara de eventualitatea adoptarii limbii esperanto, unii dintre acesti transilvaneni, care nu stiu romaneste, se vor afla in imposibilitatea de a se intelege cu alti transilvaneni, care nu stiu ungureste. Insa, prezic autorii, aceasta situatie va ajuta sa fie «depasite atit nostalgiile, temerile sau escaladarile extremist-nationale, cit si nationalismele voalate». Fara indoiala!… Ajunge sa dezmembram o tara si sa inventam noi identitati pentru a trai in armonie. Caci «proiectul constructiei regionale a Romaniei» – alta formulare ciudata! – nu va putea fi pus in aplicare decit d u p a ce tara va fi fost d e c o n s t r u i t a.”

Vezi si: Federalizarea. O idee sau un vector

Deconstruirea României. Cum am ajuns să ne considerăm cerșetorii Europei

2 Comments

Articol semnat de Ioan Bucur, apărut în revista Familia Ortodoxă:

În urma unor evenimente politice, Horia-Roman Patapievici, şeful I.C.R. (Institutul Cultural Român), şi-a anunţat la sfârşitul lunii iulie demisia din fruntea instituţiei pe care a condus-o mai bine de şapte ani, denunţând faptul că agenda cosmopolită a I.C.R. va fi înlocuită de noii guvernanţi cu o agendă românească. „O agendă europeană a fost schimbată cu una naţionalistă” a declarat D-l Patapievici, referindu-se la intenţia I.C.R. de a se ocupa de „identitatea naţională” a românilor din diaspora (măcar de-ar fi aşa! – cel mai probabil e doar o falsă „alarmă”…). Obiectiv intolerabil pentru fostul şef al I.C.R., care a promovat, sub patronajul direct al preşedinţiei României, unele din cele mai şocante şi dezgustătoare obscenităţi la adresa creştinismului şi identităţii româneşti, asupra cărora am atras şi noi atenţia încă din numărul-semnal al revistei. La mijloc se află o adevărată strategie de deconstrucţie a celor pe care ideologiile transnaţionale le numesc „miturile fondatoare ale naţiunii române”. Campania nu s-a rezumat doar la expoziţii hulitoare la adresa Sfinţilor şi a Maicii Domnului, ci, după cum era de aşteptat, s-a desfăşurat şi pe frontul istoric…
În volumul „România medievală”, apărut în 2010 la Monitorul Oficial (!), cu o prefaţă semnată de… teologul Teodor Baconschi, pe atunci Ministru de Externe, România este definită ca „teritoriu”, „spaţiu”, „mozaic de civilizaţii, de populaţii, de culturi şi de etnii”, care, după cum susţine autorul, „nu fusese niciodată până atunci (până în sec. al XIX-lea – n.n.) o Naţiune”. Confuzia între statul-naţiune şi conceptul de naţiune sau, mai precis, de neam, este deliberată: dacă e adevărat că România nu a fost un stat naţional până în secolul al XIX-lea, e la fel de adevărat că românii au fost şi sunt un
neam vechi de ani de zile, născut creştin la începutul „erei noastre”.

Identitatea naţională oferă sens, prestigiu şi putere

Strategia deconstrucţiei nu face altceva decât să reproducă, cu mijloace intelectuale, războaiele de cucerire a cetăţilor din Grecia antică. Vechii greci ştiau că, pentru a cuceri definitiv un adversar, nu e de-ajuns să-l înfrângi într-o confruntare militară. Cucerirea cetăţii era completă abia atunci când zeii acesteia erau dărâmaţi: zdrobirea Pantheonului de idoli ai cetăţii ducea la anihilarea completă a adversarului, putându-se trece, apoi, la decimarea populaţiei şi la ducerea în robie a celor rămaşi în viaţă. Mutatis mutandis, colonizarea şi înfrângerea naţiunilor, astăzi, pe plan spiritual, se desăvârşeşte prin distrugerea credinţelor fondatoare şi prin deconstrucţia naraţiunilor identitare ale acestora.

Acest proces nihilist se manifestă cu precădere în ţările răsăritene ale Europei şi, în cazul nostru, probabil cu o virulenţă fără seamăn după 1989. Prin contrast, naţiunile occidentale, începând cu S.U.A. şi continuând cu Franţa, Germania etc., îşi perpetuează şi propagă internaţional identitatea, personalităţile şi evenimentele majore ale istoriei, căutând să le universalizeze, să le transforme în „bunuri de export”. „Părinţii fondatori” ai S.U.A., mitul democraţiei excepţionale şi al misiunii cvasi-divine de a interveni pretutindeni în lume pentru instaurarea „păcii americane” nu sunt altceva decât o naraţiune care valorizează anumite aspecte istorice (trecând cu vederea sau chiar ocultând altele), cu rolul clar de a legitima politic agenda pe care Washingtonul o implementează în lume. Franţa valorizează în continuare Revoluţia Franceză şi ideologia iluministă, cu toate că s-au scris tomuri întregi despre aspectele întunecate ale acestor evenimente (complot, teroare, genocid etc.), doar fiindcă acestea sunt o naraţiune definitorie pentru statul francez modern, prin care capătă un sens universal al misiunii sale în lume, prestigiu şi putere de negociere.
Prin urmare, a avea o naraţiune identitară ce cuprinde personalităţi fondatoare şi evenimente cruciale este un fapt nu doar absolut firesc şi practicat de ţările occidentale (care, de atâtea ori, ni se dau drept model cultural), ci şi profund politic şi absolut necesar pentru securitatea şi stabilitatea unei ţări.
More

Părintele Iustin Pârvu: “Trebuie să se trezească în fiecare român conştiinţa unei mari datorii!”

8 Comments

Rezistenţa noastră a stat în dreapta credinţă, în adevărul ortodox pe care l-am apărat. Poporul nostru este una cu Biserica, una cu satul, una cu credinţa lui. În acestea constă tăria lui. Dacă nu era aşa, eram de mult desfiinţaţi.

…la noi, acum, lipsesc factorii de formare a caracterelor oamenilor şi de formare a demnităţii persoanei. Despre acestea nu se mai vorbeşte nici în şcoală, nici în societate. Ei bine, tânărul nostru când intră în întunericul lumii europene nu mai ştie nici cine este, nici pe cine reprezintă. Dacă-i necăjit, de ce nu rămâne în ţară? Ar trebui să muncească aici, să stea legat de pământul străbunilor. Aşa au fost moşii şi strămoşii noştri, cu inima înrădăcinată în glia lor.

În vremea comunismului, valorile ortodoxe au fost eliminate din şcoală, din viaţa societăţii şi caracterul demn al românului a slăbit până la pierdere totală. Odată cu credinţa a fost slăbită şi familia. Elementul esenţial al organismului societăţii îl constituiau mamele creştine şi duhovnicii îmbunătăţiţi. More

Older Entries

%d bloggers like this: