Luna „Nymphomaniac” la sala „Horia Bernea” a Muzeului Țăranului Român

Dacă în urmă cu un an era programată celebrarea „lunii LGBT” la Muzeul Ţăranului Român, acum a venit rândul lunii „Nymphomaniac” la MŢR. Este cel mai difuzat film din luna aceasta la Noul Cinematograf al Regizorului Român – cum a fost redenumit studioul „Horia Bernea”[1]

Scrisoare deschisă. „Mai suntem vrednici de un muzeu naţional?”

Scrisoare deschisă, semnată de academicieni, profesori universitari, foști deținuți politici, oameni de cultură și de artă, arhitecți, matematicieni, scriitori și alți iubitori ai Muzeului Țăranului Român și ai neamului românesc. 

Scrisoare deschisă. „Mai suntem vrednici de un muzeu naţional?”

Evenimentele generate de proiecția la Muzeul Național al Țăranului Român a unui film cu tematică homosexuală, proiecție din cadrul programului „Luna istoriei LGBT”, și protestul care a anulat-o au stârnit o serie de reacții în mass-media românească și din partea oamenilor de cultură. Prin rândurile de mai jos, ne adresăm celor care simt nevoia păstrării unei minți limpezi în tăvălugul informațional contemporan.

Suntem conștienți că Muzeul Național al Țăranului Român nu este depozitarul unei lumi anacronice, fără relevanță pentru prezent și inutilă din perspectiva viitorului. Precum scria primul ctitor al acestei instituții, Al. Tzigara-Samurcaș, el este proiectat să prezinte „atât traiul zilnic, cât şi viaţa intelectuală şi religioasă a ţăranului”; în el trebuie „să se plămădească viitorul artei românești”. Având în vedere aceste rosturi care i s-au dat, este legitim să ne întrebăm: acest viitor se poate plămădi printr-o siluire a trecutului? Ne ajută să răspundem tot fondatorul Muzeului: „Respectul tradiţiei este incontestabil unul dintre elementele cele mai puternice pentru educarea morală a popoarelor. La ţăranul nostru tradiţia religiei strămoşeşti împlinea, în parte, acest rol în educaţia sentimentală.”

În 1908, Al. Tzigara-Samurcaș a ales ca moto al unui articol de-al său, intitulat „Suntem vrednici de un muzeu naţional?”, versul „În noi totul e spoială, totul e lustru fără bază” din poezia Epigonii, de Eminescu. Nu putem să nu observăm că reacțiile umorale de astăzi provin de la persoane aparținând aceleiași categorii, reflectând conflictul formelor care nu recunosc și nu își asumă niciun fond.

Muzeul Țăranului Român, părtaș la propaganda homosexuală. Despre „muzeografia mărturisitoare” a lui Horia Bernea și sacrilegiul la adresa memoriei sale

Muzeul Taranului Roman. Horia Bernea: expunerea Crucea

Prin gestul condamnabil și absurd al directorului general al Muzeului Ţăranului Român de a accepta ca muzeul să fie partener în manifestările legate de „luna istoriei LGBT”, prin proiectarea, chiar în studioul „Horia Bernea”, de filme de propagandă homosexuală, sunt întinate, în mod scandalos, memoria marelui Horia Bernea, dar și credința, modul de viață și valorile țăranului roman – pe care Bernea a dorit să le prezerve cât mai vii, marturisindu-le prin „obiecte-martiri”, menite să îl faca pe omul de azi „să înţeleagă cât de sărac este în comparaţie cu strămoşii lui”[1]! Horia Bernea, care a ales icoana și crucea “implicată în sensul profund al obiectelor” ca teme principale pentru a crea o „muzeografie mărturisitoare”, se întreba:

„Ce fel de om, de român, poate să nu se bucure de existenţa unui muzeu al civilizaţiei tradiţionale?

Ce fel de om, de intelectual şi de Român nu se bucură de refacerea celui mai vechi muzeu etnografic al ţării?

Ce fel de om e acela care nu vrea ca imaginea strămoşului nostru, ţăranul, să aibă un loc de «odihnă» şi de «acţiune» binefăcătoare asupra lumii noastre bolnave?!

Ce fel de om, ce fel de intelectual este acela care nu ştie că nu se poate trăi fără memorie?

(…)

Te gândeşti mereu la tot ce-a fost distrus în această ţară, la ce are nevoie, la ce poţi face, la ce răspunde unei nevoi esenţiale a omului de azi (cu sau fără voia şi ştiinţa lui). Revezi obiecte şi se configurează o temă vastă, dar lipsită de echivoc: Crucea. (…) A opta pentru această temă este, cum ziceam, o mărturisire. Înseamnă să reafirmi omniprezenţa crucii, importanţa şi puterea ei în ziua de astăzi, într-o lume rătăcită, secularizată şi îndrăcită de multe ori.” (Horia Bernea)

Ce fel de oameni conduc astăzi Muzeul, dacă necinstesc în acest mod imaginea strămoșului nostru, a omului tradițional, Crucea, icoana, valorile și temele pe care le descriu tainic și „le cântă” obiectele („Începi să-ţi propui teme posibile, teme ce-ar putea trăi într-un astfel de spaţiu «cântate» de obiectele ascunse în depozit. (…) Revezi obiecte şi se configurează o temă vastă, dar lipsită de echivoc: Crucea.”)? Fiindca muzeul nu este un depozit de obiecte neînsuflețite, perimate sau de piese de artizanat care „suferă de o avansată carenţă spirituală”, ci „un muzeu ca un cântec, ca o respiraţie”, care, în același timp, are menirea de „a atrage atenţia asupra sensurilor profunde ale vieţii şi ale morţii”[2]; nu este despre o lume moartă, ci despre ceea ce face din muzeografia lui Horia Bernea „un act de recuperare a vieții”.  

Muzeul Taranului Roman interior

Muzeul vorbește despre „coerența (frumusețea) sufletului tradițional”, despre „rânduială” , despre omul nededublat, care nu producea, ci „năștea obiecte”. Ne introduce într-un univers al obiectelor tradiționale, „mult mai legate de organic”, care interacționează armonic și reflectă întregul, fiindcă ele nu au „funcţia de a se autoprezenta, de a vorbi despre sine”, ci compun lumea țăranului român, care „nu cunoaşte lupta pentru autodepăşire. Este o calmă şi bună exprimare a bucuriei de a exista.” E un muzeu „în stare permanent născândă”, hărăzit să ofere mereu o „privire proaspătă” asupra civilizației țărănești, să vorbească despre o lume care este „bună prin scop, frumoasă prin facere, complexă prin vieţuire şi spirituală prin materialitate”.

„Societatea s-a schimbat mai mult decât omul, ale cărui nevoi esenţiale nu pot varia în funcţie de epocă. Ţăranul vechi, cel pe care l-am cunoscut în copilărie, este pentru omul de astăzi greu de definit, aşa cum greu de înţeles sunt noţiunile de om cumsecade, nobleţe, cinste, curaj, grijă, ascultare, rânduială, cuvânt dat. Sunt cuvinte pentru care merită să te baţi.” (Horia Bernea)

Așadar, ce fel de oameni conduc astăzi Muzeul Țăranului Român, când aceștia nu doar se îndepartează, dar se așază la antipodul omului tradițional (uitând, în mod iresponsabil, avertismentul lui Horia Bernea: „Cu cât ne îndepărtăm de omul tradiţional, cu atât riscul imposturii este mai mare”)? Fiindcă îngăduie ca ușile acestui sanctuar păstrător al identității și al unui tezaur de valori tradiționale și spirituale ale neamului românesc să fie larg deschise pentru a face loc, împotriva oricărui bun-simț și decențe ca trăsături definitorii ale țăranului român (oglindite desăvârșit în scrierile lui Ernest Bernea și Dumitru Staniloae), ideologiei mutilante care lovește în miezul profund al acestor valori. Sunt atacate, astfel, straturile profunde ale sufletului românesc pe care omul tradițional l-a păstrat, prin vremuri, curat, demn și senin [3], chiar în fața morții și a nenumăratelor năpaste pe care le-a îndurat jertfelnic pentru a-și apăra credința și neamul; el a rezistat în istorie prin răbdare și rugăciune[4].

Dar ei refuză ca „imaginea strămoşului nostru, ţăranul, să aibă un loc de «odihnă» şi de «acţiune» binefăcătoare asupra lumii noastre bolnave”, pentru că permit ca odihna să-i fie tulburată, memoria întinată și cântecul transfigurator al obiectelor care mărturisesc despre el – și despre o lume care-și păstra armonia și unitatea datorită icoanei (Eu nu pot să mă pierd, din cauza icoanei. Ce fac cei ce nu au icoane? Cad mai uşor”) și a „omniprezenţei crucii” – să fie curmat. Este lăsată, în mod rușinos, cale liberă unei lumi bolnave, care să invadeze și să siluiască acest spațiu (proiectat de Horia Bernea a fi) păstrător și mărturisitor al normalității. Astfel că muzeul se dezice de însăși menirea pentru care a fost conceput, pentru a deveni părtaș la minciuna propagandei, care impune anormalul drept normal – conform unui plan de reeducare dictat de diverse fundații străine. Impostura, cu privire la care atrăgea atenția Horia Bernea, se instalează nestingherită.

„Se instaurează încetul cu încetul un duh perfid, care răstoarnă valorile şi perverteşte limbajul. Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevăr, (…) sodomia se cheamă «orientare comportamentală». (…) Iuda se plimbă nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar şi prin creştinătate.” (Mitropolitul Bartolomeu Anania)

Un astfel de duh perfid trebuie întâmpinat prin acea subversiune creștină, despre care vorbea Horia Bernea, menită să împiedice ființa umană să intre „în conformismul păcatului”[5]. Un rol similar trebuie să îl aibă un „muzeu subversiv”[6] care dă mărturie și ne reamintește de o lume a rânduielii și frumuseții, în contrapondere cu neorânduiala morală a lumii contemporane măcinate până în temelii de boli crunte, care desfigurează chipul omului.

Acest „duh perfid” nu poate fi contracarat și subminat decât prin legătura vie cu ceea ce păstrează „duhul fecund” al celor de ieri [7], iar un muzeu precum Muzeul Țăranului Roman a fost gândit tocmai pentru a înlesni crearea acestei legături, care să regenereze, să îmbogățească și să odihnească sufletul blazat, sărăcit și dezorientat al omului contemporan, care și-a uitat rădăcinile. Puterea acestui „duh perfid” nu poate fi învinsă decât prin ancorarea în Biserică – pe care nu fără rost Horia Bernea a adus-o în muzeu –, singura care, cum spune Ilie Badescu[8], are puterea de a controla teribilele „forțe ale devierii” (forțe care conduc popoarele la „ascultarea răutății” și le abat de la rânduielile firești) fiindcă are acces la învățăturile revelate. 

Muzeul Taranului Roman – Icoane

Răspunzând, prin temele muzeografiei sale mărturisitoare, unei „nevoi esenţiale a omului de azi (cu sau fără voia şi ştiinţa lui)”, Horia Bernea a știut că omul depersonalizat și ateizat al lumii contemporane (trecut prin experimentul comunist mutilant) are nevoie să fie ajutat să refacă legătura cu propriile lui rădăcini, rol pe care artistul și l-a asumat ca fiind „esențialmente legat, pentru noi, de tradiția ortodoxă”. Nevoia esențială a omului de azi este, mai mult decât oricând, icoana. Artistul trebuie „să salveze”, participând „la sensul sacrificiului ce a mântuit lumea”, sens prin care firea și chipul omului sunt restaurate, și nu să contribuie la alterarea și falsificarea naturii umane pentru a o „ajusta” diverselor agende ideologice ale prezentului – exact ceea ce face propaganda homosexuală.

„Prohibirea prozelitismului homosexual din articolul 200 al Codului Penal este un lucru folositor în încercarea de a bara puţin calea ridicolului existenţial al unor dezvoltări recente din societatea occidentală” (Horia Bernea) [9]. Sprijinul acordat de MȚR acestor manifestări toxice pentru sufletul atâtor tineri este un gest incalificabil prin care conducerea muzeului nu face decât să cânte în strună celor care au călcat şi continuă să calce cu bocancii pe chipul României, pe care strămoșii noștri (printre care, și valorosul artist Horia Bernea) l-au păstrat demn și au facut din acest chip o icoană.

Irina Bazon

Aparut si pe Rostonline.ro.

Note:

[1] Interviu cu Horia Bernea: „Arta icoanei este o culme a artei” http://www.crestinortodox.ro/interviuri/arta-icoanei-este-culme-artei-70549.html

[2] „Un muzeu neliniştitor, care pune probleme? Dar ce înseamnă a pune probleme? Înseamnă a atrage atenţia asupra sensurilor profunde ale vieţii şi ale morţii. Un muzeu care pune probleme îl obligă pe vizitator să se întrebe asupra unor lucruri care, în mod obişnuit, depăşesc condiţia lui” (Horia Bernea)

[3] „De unde psihanaliza ne învaţă că înapoia conştientului aparent clar, demn şi curat, clocoteşte inconştientul cel sumbru, mocirlos, complexat şi abject, iată că în privinţa sufletului românesc lucrurile stau anapoda.

… Straturile mai adânci ale nuvelei lui Brătescu-Voineşti ne dezvăluie străfundurile unui lac de o mare limpezime, ca şi balada Mioriţei, unde palpită aceeaşi putere de transfigurare (în baladă, transfigurarea situaţiei tragice, în nuvelă transfigurarea prin simpatie şi prietenie a unor situaţii triviale) şi aceeaşi pace — principala moştenire lăsată oamenilor de Mântuitor.

Vezi, Anatolie, Călătorului îi şade bine este o bucată de mare însemnătate pentru tipologia românească şi nemuritoare în literatura noastră deoarece rămâne ca o fotografie, mai bine zis o radiografie a caracterului unui norod. O radiografie care vorbeşte desluşit şi se interpretează uşor: straturile adânci ale sufletului românesc sunt calme şi senine, în lacul mioritic — modest ca suprafaţă, aşezat la periferia marilor centre ale civilizaţiei, la «răscrucea marilor imperii» — se reflectă un cer cu totul curat” (Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii) 

[4] „Strămoşii noştri nu au fost oameni secătuiţi de energia duhovnicească. Ei au fost în stare să înfrunte năvălirile din cele patru puncte cardinale, au apărat Occidentul vărsându-şi sângele aici, suferind pe acest pământ pentru credinţă şi pentru neam. Pe sacrificiul nostru s-a dezvoltat Occidentul. … ei ne scufundă din criză în criză, din mizerie în mizerie, şi poporul român rabdă. Lucrul acesta nu se întâmplă cu ungurul, cu polonezul, cu alţii, care se scutură repede de apăsarea altora. Dar românul, săracul, rabdă. Să ştiţi că noi aşa am rezistat în istorie, prin răbdare şi rugăciune.” Interviu cu Parintele Iustin Pârvu: „Trebuie să se trezească în fiecare român conștiința unei mari datorii” 

[5] „A lupta contra păcatului: acesta este miezul nonconformismului «definitiv» al creştinismului. De aceea el va surprinde întotdeauna fiinţa umană înclinată în orice moment, cu fiecare gest, să intre în conformismul păcatului!” (Horia Bernea, în Rosturi, iunie 1992)

[6] „Când afirmăm că muzeul este subversiv aveam în vedere o subversiune de felul celei creştine, una care te face să simţi şi să crezi că lumea e bună prin scop, frumoasă prin facere, complexă prin vieţuire şi spirituală prin materialitate.” (Horia Bernea)

[7] “Noi cei pierduţi, re-ntorşi din zări,

Cu vechiul nostru duh fecund,

Ne ‘napoiem şi-n disperări

Si-n răni ce-n piepturi se ascund.

Si-n lacrimi ori în mângâieri,

Tot noi vom curge zi de zi.

În tot ce mâine, ca şi ieri,

Va sângera sau va iubi…”

(Radu Gyr, Ne vom întoarce într-o zi…)

[8] Ilie Bădescu, „De-realizarea lumii prin false elite” 

[9] http://www.observatorcultural.ro/Prohibirea-prozelitismului-homosexual-din-articolul-200…*articleID_4982-articles_details.html

Linkuri importante pe acest subiect:

Scrisoare deschisă către Muzeul Țăranului Român

Este fidelitatea una dintre valorile Muzeului Țăranului Român?

Muzeul Taranului Roman, partener in “Luna Homosexualilor, Lesbienelor, Transexualilor si Bisexualilor”. Prietenii Muzeul cer respectarea lui Horia Bernea si a credintei Taranului Roman

MTR si „luna istoriei LGBT”. Actiunea de protest fata de propaganda homosexuala caracterizata drept „discriminatorie” si „extremism de dreapta”

Protest reușit împotriva mafiei și propagandei homosexuale de la Muzeul Țăranului Român

Scrisoare adresată Min. Culturii din România cu privire la pericolul propagandei homosexuale desfășurate în incinta MȚR

Vezi și:

Horia Bernea: „Artistul trebuie să participe la sensul sacrificiului ce a mântuit lumea”

Horia Bernea: “Cu cât ne îndepărtăm de omul tradiţional, cu atât riscul imposturii este mai mare”

Horia Bernea. Câteva gânduri despre muzeu, cantități, materialitate și încrucișare