Conferinţă excepţională a maestrului Sorin Dumitrescu: „Lupta icoanei cu sistemul”

Conferinţă susţinută la Cluj, 9 martie 2017: „Lupta icoanei cu sistemul. Miracolul iconic al Sfinților Ostași Militari”

Distrugerea culturii ancorate în Adevăr (V) Despre decăderea artei şi nevoia întoarcerii la icoană (I)

(Articol apărut în revista „Familia Ortodoxă”, nr. 01/2017)

De ce s-a ajuns în situația ca arta din vremurile noastre să fie mai înstrăinată ca oricând de frumusețe, de viață și de Adevăr? De ce un domeniu a cărui menire ar trebui să fie înnobilarea omului, transfigurarea realului prin punerea acestuia în legătură cu un conținut transcendent (care nu anulează realul, ci îl umple de semnificație), pare a fi contaminat ireversibil de nihilism și de cultura morții?

Este un domeniu care – cum spunea Roger Scruton într-un documentar – a „întors spatele” frumuseții, deși altădată, pentru omul tradițional, arta lipsită de frumusețe și de armonie era un lucru de neconceput. Accentul excesiv pus pe noutate, pe originalitate și insolit pare a decurge dintr-o revoltă față de Creația lui Dumnezeu sau din incapacitatea omului de a mai percepe frumusețea care îl înconjoară, din ambiția sa luciferică de a crea o lume proprie, diferită de cea făurită de Creator. Artistul ajunge să se pună pe sine în centru, pentru a fi adulat drept creator. În acest caz, el se distanțează de lumea reală și de firesc (pe care ajunge să le renege), luându-și libertatea înspăimântătoare „de a reprezenta lumea prin chipul sufletului său pustiit”, cum arată Paul Evdokimov1.

Decăderea artei şi nevoia întoarcerii la icoană (II)

(Articol apărut în revista „Familia Ortodoxă”, nr. 02/2017)

Andrei Tarkovski atrăgea atenţia, în cartea sa „Sculptând în timp”, că unul dintre cele mai triste aspecte ale vremurilor noastre este degradarea aproape totală a capacităţii omului de a percepe frumosul. Cultura de masă şi cea consumeristă nu numai că au infestat şi trivializat arta, dar, în acelaşi timp, au deformat sufletul omului, înnăbuşind chemarea sa către Adevăr şi veşnicie pe care Dumnezeu a sădit-o în inima sa, cum spune Ecclesiastul.

Singurătatea omului contemporan
într-o lume a formelor moarte (imagine din filmul „Călăuza”, de Andrei Tarkovski)

Iar „frumuseţea este strâns legată de veşnicie”, potrivit unui artist contemporan nouă, pictorul ieromonah Savatie Baştovoi. Nevoia de frumos ţine de aspiraţia noastră spre ceea ce ne poate ajuta să depăşim limitele individualismului şi ale unei lumi reduse la sine, osificate în propria ei imanenţă, o lume ce refuză sensul regenerator al Învierii.

Conferință excelentă susținută de Acad. Sorin Dumitrescu, despre icoană (duminicile din perioada Penticostarului)

Partea a II-la:

Despre frumusețea colindelor românești și esența ortodoxă a textelor colindelor / „Nu căutați bucuria Crăciunului acolo unde nu exista Hristos”

Colindători – 1939

“Prin simplitatea şi curăţia lor, colindele au consti­tuit şi constituie o redută în calea celor care încearcă, pe diverse căi, să rupă unitatea de credinţă, precum şi pe cea naţională a poporului nostru. Or, faptul că în ele respiră puternic duhul creştin de unitate şi se păstrează ceva din frăgezimea creştinismului primar valorează mai mult decât orice apologetică. De aceea, putem spune că în colinde se oglindeşte spiritul autentic al Ortodoxiei: acela de a-L mărturisi sau vesti atât pe Hristos Mântuitorul lumii, cât şi pe Născă­toarea de Dumnezeu.” (Maica Domnului în colindele populare românești)

“Versurile fascinante [ale colindelor] ascund o teologie adâncă, înfăţişată într-o frumusețe literară extraordinară. De fapt, ele se dovedesc o continuare a slujbelor din Biserică. Gospodarul de odinioară, ajuns acasă de la dumnezeiasca Liturghie, unde a auzit, din Sfânta Evanghelie ori din predica preotului, istoria întrupării și Nașterii Mântuitorului lumii, la plăpânda lumină a opaițului, candelei sau lumânării, încălzit de focul vetrei humuit, a alcătuit poezii religioase de o sensibilitate aparte, strecurând în ele adevăr evanghelic și farmec artistic.

Bunăoară, una din multele cântări ce ne încântă la Sfintele Sărbători glăsuiește așa: “Pe o scară de argint se coboară Domnul Sfânt.” Verbul “coboară” presupune că autorul textului știa că există două lumi: din cea de sus Se pogoară Domnul în ceastalaltă. Dacă Iacob a văzut pe Maica Domnului ca pe o scară, măiestritul compozitor anonim tot scară o numește pe Preacurata Fecioară, dar nu-i spune de aur, ci de-argint; metalul prețios mai delicat sugerează aici smerenia, cumsecădenia Fecioarei Maria, discreția ei. Cum se coboară? Nu nor, nu arătare de înger, de fulger, ci de prunc, căci se zice în continuare: “mititel și-nfășețel în scutec de bumbăcel.” Așadar, Hristos Domnul devine Dumnezeu-Omul, dar nu bărbat desăvârșit, ci prunc. Prin aceasta, Iisus a voit să ne arate că atât de mult ne iubește, încât a acceptat condiția umană în chip desăvârșit. Cine s-ar putea considera om deplin dacă nu a gustat din fascinația copilăriei?

„Păstrați-vă în frumusețe, ca să fiți mai aproape de Dumnezeu”

„Frumusețea este o stare firească a lucrurilor. Cu cît lucrurile sînt mai în armonie și mai aproape de ceea ce trebuie să fie, cu atît ele sînt mai frumoase. Frumusețea este strîns legată de veșnicie: lucrurile trainice ne par mai frumoase, cum ar fi cerul, jocul stelelor, munții sau apele.

Nimic din ceea ce este inventat nu poate fi numit frumos. O bucată simplă de lemn, o piatră sau lutul ars întrec în frumusețe orice aliaj făcut de om pentru a-și împodobi viața. Pigmenții naturali pe care îi obțineau artiștii de odinioară din pămînt, din pietre sau din fierberea plantelor sînt frumoși în sine, de aceea orice amestec de culori era armonios, iar preocuparea pentru legile armonice pe care o au școlile moderne de pictură era improprie: armonia se conținea chiar în materialele folosite. Menirea artistului este de a pătrunde frumusețea inițială a materiei cu care lucrează pentru a se întipări pe sine în legea veșnică a frumuseții lăsată de Dumnezeu.

Din dragoste pentru frumos

 

“Iubiți țăranul român, care este purtătorul crucii!” (Horia Bernea)

“Limba noastra este limba crucii” (Costion Nicolescu)

“Martirii sunt cei care asigura demnitatea neamului omenesc in fata lui Dumnezeu” (Dan Puric)

“Fiţi Frumoşi !

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părintelui Mitropolit IOSIF, Departamentul cultural al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale vă invită cu bucurie la manifestările celei de-a treia ediţii a festivalului “Din dragoste pentru Frumos” (Paris 16-21 mai 2013).

Sursa: Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale si Meridionale

În franceză: http://www.youtube.com/watch?v=8N4_6airmDs

Vedeti si: De ce contează frumusețea

De ce contează frumusețea?

Un documentar foarte bun, de Roger Scruton, despre modul cum lumea noastra a intors spatele frumusetii. Incepand din secolul XX, arta, arhitectura si muzica au incetat sa mai fie o expresie a frumusetii, instituind, in schimb, un cult al urateniei. A devenit, de fapt o expresie tot mai accentuata a nihilismului si a distrugerii nihiliste care a zguduit secolul XX si careia i-a cazut prada o lume schimonosita, dezumanizata, care a abandonat Adevarul. 

Vezi si:

Trei sonate pentru pian de Domenico Scarlatti si cateva ganduri despre arta

“Dacă fărâmițăm frumusețea, cum vom mai putea face drumul înapoi?”

Horia Bernea: „Artistul trebuie să participe la sensul sacrificiului ce a mântuit lumea”

De la „moartea lui Dumnezeu” la moartea artei

Jamie McDonald: Corectitudinea politică: Deconstrucție și literatură

Brâncuși Filmed (1923-1939). Imagini inedite cu Brâncuși sculptând Coloana Infinitului

„Un film de o oră, care compilează numeroase filmări cu sculptorul român Constantin Brâncuşi, a fost postat pe YouTube de un utilizator din Georgia.

Filmul, care conţine imagini de mare valoare istorică, îl arată pe Brâncuşi la lucru, unele dintre capodoperele acestuia fiind filmate în stadiul de construcţie.

Sculptorul poate fi văzut modelând lutul, tăind cu ferăstrăul Coloana Infinită sau primind vizite de la alte personalităţi care au marcat sculptura modernă, precum Barbara Hepworth. Filmul arată şi imagini de la montarea Colanei Fără de Sfârșit şi a Porţii Sărutului în Târgu Jiu” (Jurnalul.ro)

Comentarii de pe youtube:

„Filmul acesta valoreaza pentru Romania mai mult decat tot ce au facut ministrii culturii din `89 si pana astazi. Si cand te gandesti ca ICR a prezentat la New York drept «arta» un magar roz cu zvastica-n… ca reprezentare a culturii romanesti.” (Unselfcontrol)

„In minutul 2.20 ciocneste un pahar cu Man Ray, minutul 10 pana la 15.30 sculptand, in atelierul sau din Paris, min.31.30 – Victor Brauner, min.32.50 – Marcel Duchamp, Ezra Pound, min.39.40 – Romania 1937-1938, min.51- montarea Coloanei fara sfarsit la Tg. Jiu”. (Tania Iancu)

“Tulburator! Dupa minutul 44 sunt imagini luate la Targu Jiu, pare a fi un iarmaroc, uitati-va la cei din imagini, tarani autentici, gatiti frumos, ca de sarbatoare, in costume populare, cum joaca hora impreuna cu soldatii… chipuri anonime dar chipuri de oameni care parca se uita la noi din trecut.” (ovidiuwin)

“this film can be bought on Amazon “BRANCUSI Filmed 1923-1938″ – Man Ray, Ezra Pound, Marcel DuChamps – THANK YOU so much @azrzearvar because you posted this video. It’s a treasure, indeed!!” (camypralea)

„Intr-adevar, ne intrebam si noi: de ce ICR-ul lui Patapievici, in loc sa-i dea 1,2 miliarde de lei lui Tismaneanu ca sa coboare cu liftul din birou si sa sustina o “conferinta” cu trei studenti rataciti nu a cumparat acest film pana acum pentru a-l prezenta non-stop la sediile ICR din intreaga lume?” (comentariu roncea.ro) 

Muzeul Țăranului Român, părtaș la propaganda homosexuală. Despre „muzeografia mărturisitoare” a lui Horia Bernea și sacrilegiul la adresa memoriei sale

Muzeul Taranului Roman. Horia Bernea: expunerea Crucea

Prin gestul condamnabil și absurd al directorului general al Muzeului Ţăranului Român de a accepta ca muzeul să fie partener în manifestările legate de „luna istoriei LGBT”, prin proiectarea, chiar în studioul „Horia Bernea”, de filme de propagandă homosexuală, sunt întinate, în mod scandalos, memoria marelui Horia Bernea, dar și credința, modul de viață și valorile țăranului roman – pe care Bernea a dorit să le prezerve cât mai vii, marturisindu-le prin „obiecte-martiri”, menite să îl faca pe omul de azi „să înţeleagă cât de sărac este în comparaţie cu strămoşii lui”[1]! Horia Bernea, care a ales icoana și crucea “implicată în sensul profund al obiectelor” ca teme principale pentru a crea o „muzeografie mărturisitoare”, se întreba:

„Ce fel de om, de român, poate să nu se bucure de existenţa unui muzeu al civilizaţiei tradiţionale?

Ce fel de om, de intelectual şi de Român nu se bucură de refacerea celui mai vechi muzeu etnografic al ţării?

Ce fel de om e acela care nu vrea ca imaginea strămoşului nostru, ţăranul, să aibă un loc de «odihnă» şi de «acţiune» binefăcătoare asupra lumii noastre bolnave?!

Ce fel de om, ce fel de intelectual este acela care nu ştie că nu se poate trăi fără memorie?

(…)

Te gândeşti mereu la tot ce-a fost distrus în această ţară, la ce are nevoie, la ce poţi face, la ce răspunde unei nevoi esenţiale a omului de azi (cu sau fără voia şi ştiinţa lui). Revezi obiecte şi se configurează o temă vastă, dar lipsită de echivoc: Crucea. (…) A opta pentru această temă este, cum ziceam, o mărturisire. Înseamnă să reafirmi omniprezenţa crucii, importanţa şi puterea ei în ziua de astăzi, într-o lume rătăcită, secularizată şi îndrăcită de multe ori.” (Horia Bernea)

Ce fel de oameni conduc astăzi Muzeul, dacă necinstesc în acest mod imaginea strămoșului nostru, a omului tradițional, Crucea, icoana, valorile și temele pe care le descriu tainic și „le cântă” obiectele („Începi să-ţi propui teme posibile, teme ce-ar putea trăi într-un astfel de spaţiu «cântate» de obiectele ascunse în depozit. (…) Revezi obiecte şi se configurează o temă vastă, dar lipsită de echivoc: Crucea.”)? Fiindca muzeul nu este un depozit de obiecte neînsuflețite, perimate sau de piese de artizanat care „suferă de o avansată carenţă spirituală”, ci „un muzeu ca un cântec, ca o respiraţie”, care, în același timp, are menirea de „a atrage atenţia asupra sensurilor profunde ale vieţii şi ale morţii”[2]; nu este despre o lume moartă, ci despre ceea ce face din muzeografia lui Horia Bernea „un act de recuperare a vieții”.  

Muzeul Taranului Roman interior

Muzeul vorbește despre „coerența (frumusețea) sufletului tradițional”, despre „rânduială” , despre omul nededublat, care nu producea, ci „năștea obiecte”. Ne introduce într-un univers al obiectelor tradiționale, „mult mai legate de organic”, care interacționează armonic și reflectă întregul, fiindcă ele nu au „funcţia de a se autoprezenta, de a vorbi despre sine”, ci compun lumea țăranului român, care „nu cunoaşte lupta pentru autodepăşire. Este o calmă şi bună exprimare a bucuriei de a exista.” E un muzeu „în stare permanent născândă”, hărăzit să ofere mereu o „privire proaspătă” asupra civilizației țărănești, să vorbească despre o lume care este „bună prin scop, frumoasă prin facere, complexă prin vieţuire şi spirituală prin materialitate”.

„Societatea s-a schimbat mai mult decât omul, ale cărui nevoi esenţiale nu pot varia în funcţie de epocă. Ţăranul vechi, cel pe care l-am cunoscut în copilărie, este pentru omul de astăzi greu de definit, aşa cum greu de înţeles sunt noţiunile de om cumsecade, nobleţe, cinste, curaj, grijă, ascultare, rânduială, cuvânt dat. Sunt cuvinte pentru care merită să te baţi.” (Horia Bernea)

Așadar, ce fel de oameni conduc astăzi Muzeul Țăranului Român, când aceștia nu doar se îndepartează, dar se așază la antipodul omului tradițional (uitând, în mod iresponsabil, avertismentul lui Horia Bernea: „Cu cât ne îndepărtăm de omul tradiţional, cu atât riscul imposturii este mai mare”)? Fiindcă îngăduie ca ușile acestui sanctuar păstrător al identității și al unui tezaur de valori tradiționale și spirituale ale neamului românesc să fie larg deschise pentru a face loc, împotriva oricărui bun-simț și decențe ca trăsături definitorii ale țăranului român (oglindite desăvârșit în scrierile lui Ernest Bernea și Dumitru Staniloae), ideologiei mutilante care lovește în miezul profund al acestor valori. Sunt atacate, astfel, straturile profunde ale sufletului românesc pe care omul tradițional l-a păstrat, prin vremuri, curat, demn și senin [3], chiar în fața morții și a nenumăratelor năpaste pe care le-a îndurat jertfelnic pentru a-și apăra credința și neamul; el a rezistat în istorie prin răbdare și rugăciune[4].

Dar ei refuză ca „imaginea strămoşului nostru, ţăranul, să aibă un loc de «odihnă» şi de «acţiune» binefăcătoare asupra lumii noastre bolnave”, pentru că permit ca odihna să-i fie tulburată, memoria întinată și cântecul transfigurator al obiectelor care mărturisesc despre el – și despre o lume care-și păstra armonia și unitatea datorită icoanei (Eu nu pot să mă pierd, din cauza icoanei. Ce fac cei ce nu au icoane? Cad mai uşor”) și a „omniprezenţei crucii” – să fie curmat. Este lăsată, în mod rușinos, cale liberă unei lumi bolnave, care să invadeze și să siluiască acest spațiu (proiectat de Horia Bernea a fi) păstrător și mărturisitor al normalității. Astfel că muzeul se dezice de însăși menirea pentru care a fost conceput, pentru a deveni părtaș la minciuna propagandei, care impune anormalul drept normal – conform unui plan de reeducare dictat de diverse fundații străine. Impostura, cu privire la care atrăgea atenția Horia Bernea, se instalează nestingherită.

„Se instaurează încetul cu încetul un duh perfid, care răstoarnă valorile şi perverteşte limbajul. Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevăr, (…) sodomia se cheamă «orientare comportamentală». (…) Iuda se plimbă nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar şi prin creştinătate.” (Mitropolitul Bartolomeu Anania)

Un astfel de duh perfid trebuie întâmpinat prin acea subversiune creștină, despre care vorbea Horia Bernea, menită să împiedice ființa umană să intre „în conformismul păcatului”[5]. Un rol similar trebuie să îl aibă un „muzeu subversiv”[6] care dă mărturie și ne reamintește de o lume a rânduielii și frumuseții, în contrapondere cu neorânduiala morală a lumii contemporane măcinate până în temelii de boli crunte, care desfigurează chipul omului.

Acest „duh perfid” nu poate fi contracarat și subminat decât prin legătura vie cu ceea ce păstrează „duhul fecund” al celor de ieri [7], iar un muzeu precum Muzeul Țăranului Roman a fost gândit tocmai pentru a înlesni crearea acestei legături, care să regenereze, să îmbogățească și să odihnească sufletul blazat, sărăcit și dezorientat al omului contemporan, care și-a uitat rădăcinile. Puterea acestui „duh perfid” nu poate fi învinsă decât prin ancorarea în Biserică – pe care nu fără rost Horia Bernea a adus-o în muzeu –, singura care, cum spune Ilie Badescu[8], are puterea de a controla teribilele „forțe ale devierii” (forțe care conduc popoarele la „ascultarea răutății” și le abat de la rânduielile firești) fiindcă are acces la învățăturile revelate. 

Muzeul Taranului Roman – Icoane

Răspunzând, prin temele muzeografiei sale mărturisitoare, unei „nevoi esenţiale a omului de azi (cu sau fără voia şi ştiinţa lui)”, Horia Bernea a știut că omul depersonalizat și ateizat al lumii contemporane (trecut prin experimentul comunist mutilant) are nevoie să fie ajutat să refacă legătura cu propriile lui rădăcini, rol pe care artistul și l-a asumat ca fiind „esențialmente legat, pentru noi, de tradiția ortodoxă”. Nevoia esențială a omului de azi este, mai mult decât oricând, icoana. Artistul trebuie „să salveze”, participând „la sensul sacrificiului ce a mântuit lumea”, sens prin care firea și chipul omului sunt restaurate, și nu să contribuie la alterarea și falsificarea naturii umane pentru a o „ajusta” diverselor agende ideologice ale prezentului – exact ceea ce face propaganda homosexuală.

„Prohibirea prozelitismului homosexual din articolul 200 al Codului Penal este un lucru folositor în încercarea de a bara puţin calea ridicolului existenţial al unor dezvoltări recente din societatea occidentală” (Horia Bernea) [9]. Sprijinul acordat de MȚR acestor manifestări toxice pentru sufletul atâtor tineri este un gest incalificabil prin care conducerea muzeului nu face decât să cânte în strună celor care au călcat şi continuă să calce cu bocancii pe chipul României, pe care strămoșii noștri (printre care, și valorosul artist Horia Bernea) l-au păstrat demn și au facut din acest chip o icoană.

Irina Bazon

Aparut si pe Rostonline.ro.

Note:

[1] Interviu cu Horia Bernea: „Arta icoanei este o culme a artei” http://www.crestinortodox.ro/interviuri/arta-icoanei-este-culme-artei-70549.html

[2] „Un muzeu neliniştitor, care pune probleme? Dar ce înseamnă a pune probleme? Înseamnă a atrage atenţia asupra sensurilor profunde ale vieţii şi ale morţii. Un muzeu care pune probleme îl obligă pe vizitator să se întrebe asupra unor lucruri care, în mod obişnuit, depăşesc condiţia lui” (Horia Bernea)

[3] „De unde psihanaliza ne învaţă că înapoia conştientului aparent clar, demn şi curat, clocoteşte inconştientul cel sumbru, mocirlos, complexat şi abject, iată că în privinţa sufletului românesc lucrurile stau anapoda.

… Straturile mai adânci ale nuvelei lui Brătescu-Voineşti ne dezvăluie străfundurile unui lac de o mare limpezime, ca şi balada Mioriţei, unde palpită aceeaşi putere de transfigurare (în baladă, transfigurarea situaţiei tragice, în nuvelă transfigurarea prin simpatie şi prietenie a unor situaţii triviale) şi aceeaşi pace — principala moştenire lăsată oamenilor de Mântuitor.

Vezi, Anatolie, Călătorului îi şade bine este o bucată de mare însemnătate pentru tipologia românească şi nemuritoare în literatura noastră deoarece rămâne ca o fotografie, mai bine zis o radiografie a caracterului unui norod. O radiografie care vorbeşte desluşit şi se interpretează uşor: straturile adânci ale sufletului românesc sunt calme şi senine, în lacul mioritic — modest ca suprafaţă, aşezat la periferia marilor centre ale civilizaţiei, la «răscrucea marilor imperii» — se reflectă un cer cu totul curat” (Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii) 

[4] „Strămoşii noştri nu au fost oameni secătuiţi de energia duhovnicească. Ei au fost în stare să înfrunte năvălirile din cele patru puncte cardinale, au apărat Occidentul vărsându-şi sângele aici, suferind pe acest pământ pentru credinţă şi pentru neam. Pe sacrificiul nostru s-a dezvoltat Occidentul. … ei ne scufundă din criză în criză, din mizerie în mizerie, şi poporul român rabdă. Lucrul acesta nu se întâmplă cu ungurul, cu polonezul, cu alţii, care se scutură repede de apăsarea altora. Dar românul, săracul, rabdă. Să ştiţi că noi aşa am rezistat în istorie, prin răbdare şi rugăciune.” Interviu cu Parintele Iustin Pârvu: „Trebuie să se trezească în fiecare român conștiința unei mari datorii” 

[5] „A lupta contra păcatului: acesta este miezul nonconformismului «definitiv» al creştinismului. De aceea el va surprinde întotdeauna fiinţa umană înclinată în orice moment, cu fiecare gest, să intre în conformismul păcatului!” (Horia Bernea, în Rosturi, iunie 1992)

[6] „Când afirmăm că muzeul este subversiv aveam în vedere o subversiune de felul celei creştine, una care te face să simţi şi să crezi că lumea e bună prin scop, frumoasă prin facere, complexă prin vieţuire şi spirituală prin materialitate.” (Horia Bernea)

[7] “Noi cei pierduţi, re-ntorşi din zări,

Cu vechiul nostru duh fecund,

Ne ‘napoiem şi-n disperări

Si-n răni ce-n piepturi se ascund.

Si-n lacrimi ori în mângâieri,

Tot noi vom curge zi de zi.

În tot ce mâine, ca şi ieri,

Va sângera sau va iubi…”

(Radu Gyr, Ne vom întoarce într-o zi…)

[8] Ilie Bădescu, „De-realizarea lumii prin false elite” 

[9] http://www.observatorcultural.ro/Prohibirea-prozelitismului-homosexual-din-articolul-200…*articleID_4982-articles_details.html

Linkuri importante pe acest subiect:

Scrisoare deschisă către Muzeul Țăranului Român

Este fidelitatea una dintre valorile Muzeului Țăranului Român?

Muzeul Taranului Roman, partener in “Luna Homosexualilor, Lesbienelor, Transexualilor si Bisexualilor”. Prietenii Muzeul cer respectarea lui Horia Bernea si a credintei Taranului Roman

MTR si „luna istoriei LGBT”. Actiunea de protest fata de propaganda homosexuala caracterizata drept „discriminatorie” si „extremism de dreapta”

Protest reușit împotriva mafiei și propagandei homosexuale de la Muzeul Țăranului Român

Scrisoare adresată Min. Culturii din România cu privire la pericolul propagandei homosexuale desfășurate în incinta MȚR

Vezi și:

Horia Bernea: „Artistul trebuie să participe la sensul sacrificiului ce a mântuit lumea”

Horia Bernea: “Cu cât ne îndepărtăm de omul tradiţional, cu atât riscul imposturii este mai mare”

Horia Bernea. Câteva gânduri despre muzeu, cantități, materialitate și încrucișare