Home

Bijuterii muzicale în ton cu primăvara

2 Comments

 

 

More

“Ne-ai dăruit în jur de toate” / Despre “Homo Adoratus”

1 Comment

Ne-ai dăruit în jur de toate,
Cu drag ne-ai pus în trup şi-n fire,
Făcându-ne făpturi bogate
Fără să capeţi mulţumire.

Avem şi ochi, să vedem cerul
Urechi, să auzim cuvântul,
Avem eternul, efemerul,
Firescul, liniştea şi cântul.

Tot ce am vrut ne-ai pus aproape.
Am căpătat ce-am jinduit:
Foşnet de codru, cânt de ape,
Sclipire şi nemărginit.

Ne-ai înzestrat şi cu gândire,
Să-ţi semănăm în trup şi har,
Ne-ai dat pământul moştenire,
Şi viaţa lui ne-ai dat în dar.

Pe toate le primim aşa,
Dar nu ne-nvrednicim a şti
Că din milostivirea Ta
Un dar e fiecare zi.

Poezie de Casian Balabasciuc

peisaj

Aceste doua realitati – lumea cazuta, dar care a fost creata buna – trebuie pastrate laolalta, antinomic. Aceasta este conditio sine qua non, pe care crestinii au putut întotdeauna s-o gaseasca în actele însesi prin care s-a definit Biserica. Unul a fost proclamarea Vestilor Bune – evangelion. Iar celalalt – Taina Euharistiei. Acea mareata eucharistia, multumire (recunostinta), care ne învata: vrei sa întelegi ce anume este un lucru? Sigur, poti cumpara un dictionar sau o enciclopedie. Vrei sa stii ce este corpul uman? Cumpara, desigur, o carte de anatomie. Etc. Dar daca vrei cu-adevarat sa stii ce este orice lucru din lume, începe prin a multumi lui Dumnezeu pentru el. Atunci nu vei cadea în erezia reducerii: omului – la economie si la sex, naturii – la determinism. Atunci vei cunoaste ca omul a devenit om, nu pentru ca a inventat roata, oricât de importanta este ea. Nu pentru ca este Homo Sapiens, sau pentru ca a descoperit logica lui Aristotel. Ci pentru ca a devenit Homo Adoratus, omul care multumeste. Omul care nu îi spune lui Dumnezeu, sunt îndrituit la asta, este dreptul meu constitutional sa am întotdeauna asta sau ailalta. Este omul care, multumindu-I lui Dumnezeu, exclama dintr-o data: „Cerul si pamântul sunt pline de slava Ta”.

Daca numai ne-am întoarce – din uitarea noastra, din confesiunea noastra, din morbiditatea noastra, sau din optimismul nostru ieftin – la oxigenul spiritual al acelei multumiri cosmice, care ne furnizeaza termenii de referinta, contextul existentei noastre, care transforma acel faimos Metro, boulot, dodo! (…) Am fi participanti activi în procesul permanent al mântuirii lumii, create de Dumnezeu, cazute si în curs de mântuire – de catre cei care cred în mântuire.”

(Alexander Schmemann)

icoana The 12th Century New Roman Mosaics of the Cathedral of the Nativity of the Most Holy Mother of God in Monreale in Sicily » creaton-of-the-fishes-and-birds-monreale

Citiți si: Frumusetile naturii: micile iubiri care ne călăuzesc spre Hristos

Frumusețile naturii, micile iubiri care ne călăuzesc spre Hristos

4 Comments

Ceahlăul (Foto: Irinel Cîrlănaru)

Ceahlăul (Foto: Irinel Cîrlănaru)

Ca să devină cineva creştin, trebuie să aibă suflet poetic, trebuie să fie poet. Hristos nu voieşte lângă El suflete “grosolane”. Creştinul, chiar şi numai când iubeşte, este poet, petrece în poezie. Inimile poetice îmbrăţişează iubirea, o aşează înlăuntrul lor, o simt în adâncuri. 

Să vă folosiţi de clipele frumoase. Clipele frumoase apleacă sufletul spre rugăciune, îl fac subţire, nobil, poetic. Treziţi-vă dimineaţa, să vedeţi răsăritul soarelui îmbrăcat în porfiră. Atunci când v-a însufleţit vreun peisaj frumos, o bisericuţă, ceva frumos, să nu rămâneţi la acestea, mergeţi mai departe, la doxologia pentru cele frumoase, pentru a-L trăi pe singurul Frumos. Toate sunt sfinte – şi marea, şi îmbăierea, şi mâncarea. Să vă bucuraţi de toate. Toate ne îmbogăţesc, toate ne călăuzesc spre marea Iubire, toate ne călăuzesc spre Hristos. 

Să întrebaţi, să vă întregiţi cunoştinţele despre orice, să nu staţi nepăsători. Aceasta vă ajută la o mai adâncă cercetare a minunăţiilor lui Dumnezeu. Toate devin prilejuri de a ne lega cu toate şi cu toţi. Devin pricini de mulţumire şi de rugăciune către Domnul a toate. Să trăiţi în mijlocul naturii, al tuturor. Natura este taina Evangheliei. Însă, când nu are cineva har lăuntric, nu-l foloseşte natura. Natura ne trezeşte, dar nu ne poate duce în Rai.

Negustorul duhovnicesc, cel ce are Duhul lui Dumnezeu, ia aminte peste tot pe unde trece, este tot numai ochi, numai miros. Toate simţurile lui trăiesc, dar trăiesc în Duhul lui Dumnezeu. El se osebeşte de ceilalţi. Pe toate le vede şi pe toate le aude; vede păsările, pietrele, fluturii… Trece pe undeva, simte totul, o mireasmă, de pildă. Trăieşte în mijlocul tuturor; în fluturi, în albine, în toate celelalte. Harul îl face să fie cu luare aminte. Vrea să fie împreună cu toate. 

A, ce să vă spun! Am trăit asta când m-a cercetat harul dumnezeiesc în Sfântul Munte. Mi-aduc aminte de privighetoarea triluind printre copaci, cu aripile date pe spate ca să aibă putere. Măi, măi! Să fi avut un păhăruţ cu apă, să-i fi dat să mai bea, să-i ostoiască setea… De ce să triluiască aşa privighetoarea, de ce? Însă şi ea îşi simte trilul, se bucură de el, de aceea triluieşte. 

Mă însufleţeau mult păsările în pădure. Să mergeţi odată la Kallisia să ascultaţi privighetorile. Inimă de piatră să ai, şi tot eşti mişcat. Cum să nu simţi că eşti împreună cu toate? Să vă adânciţi în ţelul vostru. Ţelul este aşezat de Făcătorul nostru. Faptul că zidirea are un ţel arată măreţia lui Dumnezeu şi pronia Lui. Această menire a lui Dumnezeu pentru noi, oamenii, se manifestă altfel. Avem libertate, raţiune. (…)

Toate cele ce ţin de natură ne ajută mult în viaţa duhovnicească, atunci când sunt cu harul lui Dumnezeu. Eu, când simt armonia naturii, plâng întruna. De ce să nu avem poftă de viaţă? Să o trăim în Duhul lui Dumnezeu, în Duhul adevărului. Cel ce are Duhul lui Dumnezeu, cel ce are înţelepciunea cea dumnezeiescă, le priveşte pe toate cu iubirea lui Dumnezeu, şi ia aminte la toate. Înţelepciunea lui Dumnezeu Îl face pe om să le stăpânească pe toate şi să se bucure de toate.” (Ne vorbeşte Părintele Porfirie, Editura Egumeniţa, Cartea Ortodoxă, 2003)

Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.

O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el.

Şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit:

dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge până la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui.

Şi soarele, ca un mire care iese din odaia lui de nuntă, se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz:

răsare la un capăt al cerurilor şi îşi isprăveşte drumul la celălalt capăt; nimic nu se ascunde de căldura lui.

Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor.

Orânduirile Domnului sunt fără prihană şi înveselesc inima; poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii.

Frica de Domnul este curată şi ţine pe vecie; judecăţile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte.

Ele sunt mai de preţ decât aurul, decât mult aur curat; sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri.

Robul Tău primeşte şi el învăţătura de la ele; pentru cine le păzeşte, răsplata este mare.”

(Psalmul 18)

Vezi si:

Arhimandrit Daniile Gouvalis – Minunile Creației

%d bloggers like this: