Home

„Căci jugul Meu este bun şi povara Mea este uşoară”

Leave a comment

is-hs-pantocrator-mrea-vatoped-sec-xiv„Cunoaşteţi argumentul Mântuitorului Iisus Hristos: „Căci jugul Meu este bun şi povara Mea este uşoară” (Mt. 11, 30). Într-adevăr, credinţa în Dumnezeu este mai uşoară decât necredinţa. Mai uşor este postul decât lăcomia şi luciditatea decât beţia. Mai uşoară este viaţa cu rugăciune decât fără rugăciune. Mai uşor este să faci milostenie decât să-ţi însuşeşti ceva care nu este al tău. Mai fericit este să sprijini viaţa altor oameni decât să o „denigrezi”. Mai fericită este dragostea reciprocă decât egoismul şi ura. Pentru unii, calea dreptăţii poate părea anevoioasă, însă fiecare trebuie să ştie că drumul nedreptăţii este mult mai greu. Uitaţi cât de grea este calea nedreptăţii: cel care săvârşeşte nedreptate mănâncă, dar niciodată nu se satură; jefuieşte şi răpeşte, dar niciodată nu are îndeajuns. Se răzbună, dar nu e mulţumit. Urăşte pe Dumnezeu şi pe oameni, dar nu e fericit. Şi după ce dobândeşte pe pământ ceea ce-şi doreşte, cade şi se prăbuşeşte, iar copiii lui devin cerşetori sau ajung în închisori.” (Sfântul Nicolae Velimirovici)

Advertisements

Sf. Nicolae Velimirovici: „Să nu călcăm cele sfinte ale străbunilor noştri, ca să nu fim din nou striviţi!”

2 Comments

Sfântul Nicolae Velimirovici, episcop de Ohrida şi Jicea, Serbia (5 martie)„Am păcătuit şi ne-am luat răsplata.

L-am defăimat pe Domnul Dumnezeu, şi ne-am primit pedeapsa.

Ne-am întinat de toată fărădelegea, şi ne-am curăţit prin sânge şi lacrimi.

Am călcat în picioare tot ce-a fost sfânt pentru străbunii noştri, şi din această pricină am fost la rându-ne călcaţi.

Am avut şcoală fără credinţă, politică fără cinste, oaste fără dragoste de ţară, stat fără binecuvântarea lui Dumnezeu. De acolo ni s-a tras năruirea şcolii, a politicii, a oştirii şi a statului. 

Douăzeci de ani ne-am străduit să nu fim noi înşine, de aceea străinii ne-au învăluit cu întunericul lor.

Douăzeci de ani ne-am batjocorit strămoşii pentru că se închinau Împărăţiei cereşti şi, de aceea, am pierdut şi împărăţia pământească cea leproasă.

Cu ce măsură i-am măsurat pe Dumnezeu şi pe străbuni, cu aceea am fost măsuraţi. More

Sf. Nicolae Velimirovici, Războiul si Biblia (citate)

Leave a comment

„…propaganda verbala a pacii serveste multora in scopuri de razboi. Se vorbeste atat de mult astazi despre pace nu pentru ca e pace, ci pentru ca pacea este in primejdie.

Chiar si propaganda verbala a pacii serveste multora in scopuri de razboi. Si astfel, in zilele noastre se adevereste inca o data spusa prorocului: Pace, pace, si pace nu este (Ier. 8,11). 

Cu greu ar putea fi in masura sa ne explice cauzele viitorului razboi filozofii evolutionisti si economistii. Cine poate sa asculte in serios vorbind pe cei care privesc razboiul ca pe un lucru firesc si necesar pentru un asa-numit progres al neamului omenesc?

Ce progres a adus lumii trecutul Razboi mondial? Sa deschida ochii si sa vada macar cei care isi amintesc de oamenii si conditiile de viata dinaintea acestui razboi. 

Nu e nimic mai evident ca faptul ca acest razboi vestitor de rau i-a facut pe oameni mai rai si mai degenerati, fizic si moral, iar conditiile politice, economice si financiare s-au inrauratit in urma lui.

Machiavelli si Nietzsche nu explica defel taina razboiului. 

…nu exista in ziua de astazi niciunde nicio carte mai actuala despre razboi, despre cauzele razboiului si despre deznodamantul final al razboiului decat Biblia.

Caine, unde este fratele tau? 

Cu asta a inceput istoria neamului omenesc pe pamant, cu uciderea de frate din zavistie. 

…omul va fi atat de sarman si infricosat in mijlocul masinilor sale. El va aplauda masinile sale de razboi asa cum erau aplaudati candva eroii. 

Viitorul razboi se va distinge prin lipsa de idealuri si prin lipsa milostivirii si eroismului.

Pacatul omului fata de om apare ca urmare a pacatului omului fata de Dumnezeu. Razboiul omului impotriva omului apare ca urmare a razboiului omului impotriva lui Dumnezeu.

Razboiul parintilor impotriva lui Dumnezeu il continua apoi fiii unul impotriva altuia.

Milostivirea Facatorului tempereaza legea pacatului si prin aceasta face cu putinta dainuirea neamului omenesc pe pamant.

In zilele noastre, se vorbeste in gura mare despre pace mai mult decat oricand, in vreme ce popoarele se pregatesc de razboi mai mult decat oricand.

Pacea fara Dumnezeu e leaganul razboiului.

Cauzele viitorului razboi consta in lepadarea de Dumnezeu si inchinarea la idoli a popoarelor crestine sau a conducatorilor acestora.

Misiunea Europei era sa traiasca crestineste si sa ajute fratilor sai, popoarelor pagane, sa se ridice la Hristos. In loc de asta, Europa a cazut ea insasi in inchinarea la idoli.

…cauzele sunt in mainile oamenilor, iar efectele in mainile lui Dumnezeu.

Pacatele conducatorilor pricinuiesc razboiul si pierd razboiul.

In viata oamenilor si a popoarelor domneste o desavarsita ordine launtrica; robia exterioara a unui popor este simbolul inrobirii lui duhovnicesti premergatoare.”

(Sfantul Nicolae Velimirovici, Razboiul si Biblia, Ed. Sophia, Bucuresti, 2002, trad. de Adrian Tanasescu-Vlas, pp. 38-87)

„«Pace, pace, pace!», strigă conducătorii, iar popoarele lor pier în războaie, căci vorbesc despre pace fără Dumnezeu.

«Pâine, pâine, pâine!» strigă doctorii în economie ai Europei, iar popoarele lor pier de foame, căci caută pâine în afara lui Dumnezeu.” (Sf. Nicolae Velimirovici)

razboi

Nicolae Velimirovici: “Ce pune in pericol libertatea din timpurile noastre? Singuratatea fara adevar si fara mila”

Leave a comment

Democratiile, si cele antice, si cele contemporane, au aparut ca antidot impotriva tiraniei. Puterea unuia era schimbata prin puterea celor multi sau prin puterea tuturor. Punctul de pornire al oricarei democratii a fost dorinta de a da libertate mai multor oameni sau de a da libertate tuturor oamenilor.

Nici in democratie libertatea nu e garantata pentru toti. Asa cum scaunul nu se poate tine pe un singur picior, asa si libertatea nu poate rezista de una singura. Pentru a se mentine, ea are nevoie de inca doua lucruri, si anume: de adevar si de mila, mai bine-zis de dragoste, daca mai putem folosi azi acest cuvint.
Toate aceste trei notiuni garanteaza stabilitatea, renasc lumea, ridica puterea si sporesc sanatatea si bucuria. O, cit mi-as dori ca pe un astfel de scaun sigur sa se poata odihni si oamenii obositi si necajiti si mult-patimitele popoare.

Ce pune in pericol libertatea din timpurile noastre? Singuratatea fara adevar si fara mila. In societatea democratica contemporana, libertatea e aparata de lege si e inscrisa in statutele democratice. Libertatea a devenit o notiune de stat si nationala, in timp ce adevarul si mila au ramas notiuni particulare, ce tin de convingerile personale si de bunavointa fiecaruia.
Libertatea e singura. Ea nu se poate apara nici de minciuna, nici de egoism. Ea poate sa se apere pe moment doar de tiranie. Dar existenta ei permanenta e posibila doar daca lipsesc minciuna si egoismul. Ea are nevoie de adevar si mila, pentru a se apara cu ajutorul lor de minciuna si egoism. Astfel, libertatea sfintita cu adevar si innobilata cu mila va fi vesnic draga oamenilor si va ramine cu ei pina cind va exista omenirea.
Fara credinta in Dumnezeu, nici robia n-o poti indura si nici libertatea n-o poti mentine.
Pe portile oricarei tari crestine ar fi trebuit scrise cu litere mari cuvintele Apostolului Pavel: «Caci voi, fratilor, ati fost chemati la libertate, numai sa nu folositi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiti unul altuia prin iubire» (Gal.5, 13) Asadar, conform invataturii crestine, scopul libertatii este slujirea lui Dumnezeu si a apropiatilor, o slujire din dragoste. Iar robia este o slujire a stapinului, dar nu o slujire de bunavoie, ci prin constringere, fara demnitate personala si fara raspundere. Cu cit libertatea e mai multa, cu atit trebuie sa fie mai mari slujirea fiecaruia si responsabilitatea fiecaruia.  Iar sufletul omului se desavirseste si se apropie de Dumnezeu. Si Fiul Omului a venit nu pentru a fi slujit, ci ca sa slujeasca.
Adevarul nu limiteaza libertatea, ci ii da un sens, ii arata scopul si o pazeste de stricaciune, iar mila innobileaza pentru fapte bune.”” (Sf. Nicolae Velimirovici, Democratie si libertate)

Apostolii ne mai spun: „Trăiți ca oameni liberi, dar nu ca și cum ați avea liber­tatea drept acoperamânt al răutații, ci ca robi ai lui Dumnezeu” (1 Petru 2, 16).

Sf. Nicolae Velimirovici, despre etica si tehnologie

2 Comments

pictura babilonLa origini, religia a fost maica eticii si a tehnologiei. Mai inainte de toate, religia a fost un suvoi ce izvora din adancimi ascunse, etica un rau purtator de viata si tehnologia, cu ajutorul fagaselor artei, purta apa din acest rau prin toate arterele vietii omului. Dumnezeu i-a vestit omului legea credintei, legea purtarii si cunoasterea tehnologiei.

Cu indrumarile lui Dumnezeu, Noe a ridicat o corabie care a savarsit una din cele mai lungi calatorii din istoria navigatiei. Prin insuflarea lui Dumnezeu, Betaleel a fost umplut de intelepciune in intelegere, in cunoastere, la tot lucrul, sa savarseasca planuri artistice pentru lucrul in aur, in argint si in bronz, si in taierea pietrelor pentru monturi, si in sculptura lemnului, ca el sa poata lucra in toate soiurile de mestesuguri. (Iesirea 31:1-11)

Asemenea, Templul lui Solomon, una dintre cele mai mari minuni arhitectonice ale vechii lumii, a fost cladit de catre oameni invatati de catre Duhul lui Dumnezeu si condusi de mana Domnului. Astfel marturisesc Sfintele Scripturi. Dumnezeu era motivul credintei adevarate, al bunei purtari si al cunoasterii tehnologice, printre oameni.

Atunci cand oamenii il simteau neincetat pe Dumnezeu deasupra lor, in fata lor si in jurul lor, in acelasi fel cum simteau aerul si lumina, ei atribuiau si daruiau toate lucrarile tehnologice si munca lor manuala Lui, Domnul si Ziditorul lor. Cand simtirea prezentei lui Dumnezeu s-a atenuat si vederea duhovniceasca s-a intunecat, atunci a intrat mandria in mestesugari si tehnologi, iar ei au inceput sa dea doar lor insile slava, pentru cladirile lor, pentru lucrarea mainilor si mintilor lor, incepand sa foloseasca in mod gresit munca lor – atunci umbra pierzaniei a inceput sa cada asupra tehnologiei.

Multi se plang de tehnologie. Multi acuza tehnologia moderna de toate relele din lume. Este tehnologia intr-adevar de osanda, sau cei care creeaza tehnologia si o folosesc? O cruce de lemn este de osandit daca cineva rastigneste pe altcineva pe ea? Un ciocan este de osandit daca un vecin sparge cu el capul vecinului sau?

Tehnologia nu simte binele sau raul. Aceleasi tevi pot fi folosite pentru apa potabila sau pentru canalizare. Raul nu vine din tehnologia moarta, lipsita de simtire, ci din inimile moarte ale oamenilor.

Constient pe deplin de prezenta lui Dumnezeu si fara de mandrie, Noe a ridicat o nava uimitoare, pentru izbavirea sa si a noii omeniri ce urma sa se nasca. Intr-o constiinta intunecata cu privire la prezenta lui Dumnezeu, oamenii plini de mandrie au cazut de acord unii cu altii “Haidem sa ne facem un oras si un turn al carui varf sa ajunga la cer si sa ne facem faima inainte de a ne imprastia pe fata a tot pamantul!” Aceasta a fost construirea turnului Babel.

Cand regele Solomon a terminat cladirea maretului Templu al Domnului, si-a ridicat mainile catre ceruri, si cu smerenie a strigat: „Cerul si cerul cerurilor nu Te incap, cu atat mai putin acest templu pe care l-am zidit numelui Tau.”

Acest templu minunat a dainuit vreme de 11 generatii. A fost facut praf si pulbere atunci cand urmasii fara de Dumnezeu ai regelui Solomon l-au preschimbat dintr-o „casa de rugaciune, intr-o casa de negot.” Nu datorita tehnologiei a ramas Templul in picioare vreme de secole, nici din pricina tehnologiei n-a disparut de pe fata pamantului.

Tehnologia este surda, muta si fara de raspuns. Este complet dependenta de etica, asa cum este si etica de credinta.

Este binecunoscuta povestea biblica a regelui Nabucodonosor. El a construit orasul Babilonului cu palate, si turnuri suspendate, cu o asemenea dibacie tehnologica si frumusete cum lumea nu mai vazuse. Regele a privit spre orasul pe care il cladise, stand pe acoperisul palatului sau si a grait plin de mandrie: “Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care l-am cladit eu intru taria puterii mele si spre cinstirea stralucirii mele, ca resedinta a imparatului?” Pe cand glasuia el aceste vorbe increzute, Dumnezeu l-a lovit cu nebunia si si-a pierdut mintile, si in nebunie a trait vreme de sapte ani ca o fiara intre fiarele padurii.

Orasul lui, Babilonul cel mare, a devenit o gramada de daramaturi si loc de batjocura, a ajuns un pustiu fara de locuitori, intocmai cum a proorocit Ieremia proorocul (Ieremia 51:37) Atunci cand frica de Dumnezeu dispare si legea morala a lui Dumnezeu este incalcata, muntele tehnologiei omenesti se prabuseste in tarana din care a fost facut.

Astfel se vor prabusi in tarana cea fara de forma, si Turnul Eiffel si catedralele gotice germane si zgarie-norii americani, turnurile tehnologiei si arhitecturii omenesti, daca mandria omului, chiar si cea a crestinilor, lupta sfidator impotriva lui Dumnezeu, si depaseste toate masurile mandriei si pacatoseniei, si reuseste sa sfarseasca indelunga rabdare a lui Dumnezeu. De ce sunt atat de multe civilizatii marete ingropate adanc in pamant, iar deasupra plugarii ara, fara nici cea mai mica idee ca turnurile si oasele lor zac sub pamantul arat?

Cum se face ca din toate maretele contructii din marmura ale grecilor nu a mai ramas altceva decat Acropola? Cum de a indraznit pamantul sa ascunda de la fata soarelui si de la ochii oamenilor templele titanice din Baalbek si Egipt, ca si maretele orase Egbata, Persepolis, Tir, Sidon si Troia, ca acum vacile sa pasca linistite deasupra lor, si porcii dedesubt, iar pastorii sa cladeasca grajduri din marmura imprastiata? De ce mandrele cetati si temple si castele ale regelui Montezuma au disparut fara de urma? La fel si imparatiile atat de cultilor incasi si peruvieni? Ce mana nemilostiva a rostogolit munti de noroi asupra tuturor acestor constructii omenesti, care prin taria, forma si frumusetea lor, puteau concura cu cele mai bune constructii moderne?

De ce exista intreruperi si nu este continuitate in civilizatia umana? Deoarece nici una din acestea nu era placuta Unului Sfant Dumnezeu. Nici una din aceste civilizatii ingropate nu a fost distrusa de timp ori din lipsa unei constructii tehnologice solide, ci de pacatul impotriva credintei sfinte si a eticii sfinte.

Instabilitatea etica si tehnologica le-a ingropat in adanca intunecime. „Si tu, Capernaume: N-ai fost inaltat pana la cer? Pana la iad te vei cobori.” Aceasta proorocie a lui Hristos, in zilele in care Capernaumul era plin de marire, ca o cetate de basm langa lac, s-a implinit. S-a implinit atat de teribil, incat atunci un calator se gaseste intre spini si serpi, pe locul unde odata se inalta bogata si mandra cetate a Capernaumului, se intreaba cu cutremur: „Este oare cu putinta ca acest loc dezgustator sa fi fost odata un loc unde vietuiau oameni?”

Etica este nepieritoare si neschimbatoare, si anume, etica evanghelica, dar tehnologia este intotdeauna in schimbare. Etica este asemanatoare unei doamne, iar tehnologia cameristei ei. Din aceasta pricina, etica trebuie sa controleze tehnologia. Valorile vesnice sunt teritoriul eticii si nu al tehnologiei. Este distrugator pentru un neam intreg sa isi aseze ca scop al vietii tehnologia, si toate lucrarile si sudoarea lor sa si-o jertfeasca avansului tehnologic, tarand in urma lor etica, asa cum Ahile tara lesul lui Hector legat de carul sau. Un popor ca acesta poate reusi sa isi cladeasca orasele din fildes si din aur, dar daca oameni ca Ahab si Izabela locuiesc in ele, cainii vor avea ultimul cuvant, nu oamenii. Intre cinste si pricepere este usor de ales. Un om cinstit, chiar si fara pricepere, este mai respectat in vremea noastra, decat un om priceput dar necinstit.

Tehnologia schimba relatia omului cu natura, dar nu si relatia lui cu Dumnezeu. Oricine gandeste altfel pretuieste mai mult lucrurile decat oamenii, si tarana mai mult decat duhul. O drama groaznica a vremurilor noastre este razboiul dintre oameni si Dumnezeu.

Dumnezeu vrea sa inalte si sa slaveasca identitatea omului deasupra materialitatii fara de minte si de viata, in timp ce oamenii vor sa isi ingroape identitatea si sa isi uite Ziditorul, facandu-si ca scop unic al vietii tehnologia si bogatia materiala.

Multi oameni ce sunt handicapati spiritual si moral de catre necredinta lor in Hristos, fac din tehnologia moderna idoli la care se inchina, si cheama pe toti oamenii si popoarele sa aduca jertfa acestor idoli.

Din Operele complete ale episcopului Nicolae [in lb. sarba], volumul 12, p. 23.

Traducere din limba engleza de Radu Hagiu.

%d bloggers like this: