Home

Actualitatea jurnalisticii lui Mihai Eminescu/ Scrisul lui Eminescu este „expresie a demnităţii naţionale”

Leave a comment

 

eminescu-mustataDocumentar

Actualitatea jurnalisticii lui Mihai Eminescu

(articol apărut în ziarul „Lumina de Duminică)
Opera lui Eminescu poate fi descrisă în acelaşi mod cum definea Horia Bernea creaţia unui artist autentic: „sursă de identitate pentru el şi ceilalţi” , mărturisire, ajutându-i pe ceilalţi „să comunice cu propriile lor rădăcini”. Mircea Eliade spunea că, recitindu-l pe Eminescu, „ne reîntoarcem la noi acasă”, fiindcă el este „întruparea însăşi a acestui cer şi a acestui pământ [românesc], cu toate frumuseţile, durerile şi nădejdile crescute din ele”. Pornind de aici, înţelegem de ce Petre Ţuţea l-a numit pe Eminescu „sumă lirică de voievozi”, „românul absolut”.

Irina Bazon

Însă binecunoscuta caracterizare – „românul absolut” – făcută de Petre Ţuţea nu se aplică doar poetului de geniu Eminescu, ci şi marelui nostru jurnalist, gânditor, analist şi sociolog Mihai Eminescu – primul mare jurnalist din istoria României. El nu a fost doar un luptător în planul limbii şi al culturii, împotriva „stricătorilor de limbă”, ci şi un luptător în plan politic şi social, punându-se pe deplin în slujba neamului său şi a adevărului. More

Despre frumuseţea colindelor româneşti/ „Nu căutați bucuria Crăciunului acolo unde nu exista Hristos”

Leave a comment

colindatori Iata vin colindatori! — at Muzeul NaÅ£ional al Satului %22Dimitrie Gusti%22.“Colindele ofera un portret extrem de complet si de esentializat al Mantuitorului: «I-a pus numele Hristos/ Ca e nume mai frumos, / E nume mai mangaios;/ I-a pus nume de Hristos,/ Care-n cer sa locuiasca,/ Ca un sfant sa sfatuiasca,/ Cat e lumea sa-mi traiasca,/ Pe pamant sa-mi tot priveasca, sa-mi aleaga/ Toti crestinii din pagani.»

Sunt exprimate in aceste cateva versuri cu o densitate extraordinara, mai multe adevaruri dogmatice. Numele lui Hristos e frumos si mangaios, fapt cat se poate de real, Hristos, in ebraica Masia, insemnand Unsul, unsul lui Dumnezeu, evident. Sunt exprimate, in continuare, dumnezeirea lui Hristos, sfintenia Lui, calitatea Lui de Invatator al lumi vesnici Lui, calitatea de proniator, mereu atent si prezent in viata oamenilor, precum si rolul Lui de judecator, in baza invataturii aduse de El (…)..

Taranul se manifesta adesea cu o mare duiosie si cu multa tandrete fata de Dumnezeu, semn al faptului ca Il simte foarte apropiat, prieten chiar.Tandretea aceasta este mai evidenta, in mod firesc poate, fata de Hristos, care a luat chip de om si care a suportat toate vicisitudinile conditiei umane cazute (afara de pacat, bineinteles), pana la patimire si moarte pe cruce. Dumnezeu este dragul lui, al taranului. La nastere spune ca: <<Vine-un drag de Dumnezeu>>. Dar, in general, <<drag, Domnul Hristos>> sau <<dragul Dumnezeu>> sunt formularile des folosite. Cat despre drag, se stie ca este la romani una dintre expresiile de maxima si casta afectiune. More

Distrugerea culturii ancorate în Adevăr (IV) – Despre „societatea demoralizată”

1 Comment

Cum am arătat în articolele anterioare, teoriile nihiliste postmoderne și răspândirea, la nivel planetar, a unei pseudoculturi, precum cultura divertismentului și cea consumeristă – care, cu ajutorul mijloacelor media, ne „colonizează” sufletul și mintea – au condus la pervertirea culturii autentice sau la aruncarea ei peste bord. Această pseudocultură ajunge să-i captiveze mai ales pe tineri, având o influență mult mai puternică asupra lor decât cea pe care o au familia și școala. More

Cauza decăderii partidelor și suprimarea elitelor organice

Leave a comment

Maica Domnului cu sfintii de la Aiud sfintii inchisorilor

Decăderea partidelor nu poate fi o consecință a incapacității de a ne alinia „standardelor europene” sau de a rezolva „problemele de corupție”. Este, în realitate, rezultatul dispariţiei elitelor organice, a căror rațiune de-a fi e dată numai de ancorarea lor în realităţile şi sufletul românesc. More

Distrugerea culturii ancorate în Adevăr

Leave a comment

Coruperea sensului autentic al culturii prin promovarea teoriilor postmoderne (feminismul, freudianismul, deconstrucția, post-structuralismul, studiile culturale, multiculturalismul, teoriile „queer” sau studiile despre LGBT, relativismul etc.), care sunt infestate de neomarxism, și prin triumful culturii media și al culturii consumeriste are astăzi un impact devastator pe toate planurile majore ale existenței umane. O cultură pervertită, care ajunge să nu mai fie întemeiată pe valoarea de adevăr, prinde tot mai mult teren, urmările ineluctabile fiind nu doar distrugerea educației, subminarea cunoașterii ca formare, nivelarea și bulversarea valorilor, ci și distrugerea familiei și destructurarea socială, visate de neomarxiști. More

15 iunie. Mihai Eminescu: „Într-o țară în care religia şi curăția moravurilor au fost înlăturate … spiritul public caută în zadar un razim în contra corupțiunii”/ Eminescu, despre educație

Leave a comment

eminescu-mustata

Din Arhimandritul Mihail Daniliuc/ Doxologia: Eminescu: „educația e cultura caracterului, cultura e educația minții”:

„Ca în fiecare an, mijlocul lui iunie ne oferă binecuvântatul prilej de a ne reîntâlni cu Eminescu, comemorându-l la data mutării la cele veșnice. În amintirea poetului, vă îndemn să zăbovim asupra monumentalei sale opere, ca să descoperim ori să redescoperim alte valențe ale gândirii sale geniale. Dat fiind faptul că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2016 drept Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, vă propun câteva crâmpeie din textele referitoare la educație în general și la cea religioasă în special. Și asta pentru că, ori de câte ori îl citim pe Eminescu, îl regăsim tonic, surprinzător și mereu actual.

Dintru început, să reamintim că Eminescu a cunoscut, poate ca nimeni altul, problemele școlii românești, căci, la 1 iulie 1875, Titu Maiorescu, pe atunci ministrul învățământului şi cultelor, îl numește revizor școlar al județelor Iași şi Vaslui, funcție deținută până-n 4 iunie 1876. Îi revenea obligația ca, de două ori pe an, să inspecteze 152 de școli din cele două județe şi să îndeplinească sarcinile administrative ale cancelariei revizorului. Munca uriașă depusă de Eminescu în această calitate se păstrează în prețioase documente de arhivă, reprezentând o radiografie obiectivă a problemelor învățământului nostru din perioada respectivă. Ele conțin și o serie de propuneri salvatoare aduse de poet la cunoștința celor din ministerul de resort, în vederea revigorării și eficientizării procesului educațional românesc, căci el vedea în cultură și educație principalii vectori ai progresului națiunii.

Ulterior, ca jurnalist, bazându-se pe bogata experiență căpătată în domeniu, Eminescu a publicat numeroase articole în care a abordat probleme de pedagogie, psihologie pedagogică şi metodica predării diferitelor discipline. A manifestat un necurmat interes pentru calitatea educației școlare, prestigiul pedagogilor şi condițiile lor de viață, militând necontenit în scopul creșterii interesului autorităților față de învățământ. Peste toate, genialul nostru confrate vedea în educație nu doar un proces de informare, ci îndeosebi unul de formare a omului: „Educațiunea e cultura caracterului, cultura e educațiunea minții. Educațiunea are a cultiva inima şi moravurile, cultura are a educa mintea. De aceea, un om bine educat, cu inimă, caracter şi moravuri bune, poate să fie cu un cerc restrâns de cunoștințe, pe când, din contra, cultura, cunoștințele cele mai vaste pot fi cuprinse de un om fără caracter, imoral, fără inimă”.

Legat de educația religioasă, Eminescu o vedea mai mult decât necesară: credința, considera poetul, este una din cele mai importante moșteniri pe care Biserica, Școala și familia le pot transmite viitorimii; prin religie, învățăceii ajung să diferențieze valorile perene de cele trecătoare; educația religioasă contribuie la formarea personalității, învățându-i să caute frumosul, bunătatea, să iubească pe Dumnezeu și pe semeni, să poarte recunoștință față de înaintași, să privească viitorul cu responsabilitate. More

Lupta de rezistență – Esențe

Leave a comment

LUPTA DE REZISTENŢĂ – ESENŢE

Text scris de părintele Mihai-Andrei Aldea
Să facem binele, când ei vor să ne facă răi sau resemnaţi.
Să zidim, când ei demolează.
Să curăţăm, când ei murdăresc.
Să ne iubim strămoşii – apropiaţi şi depărtaţi -, în timp ce ei vor să ne lepădăm de istorie.
Să păstrăm cu demnitate limba română, pe care ei vor s-o nimicească.
Să ne iubim tradiţiile, pe care ei ne îndoctrinează să le dispreţuim.
Să ne iubim şi să ne ajutăm între noi, când ei ne învaţă să fim dezbinaţi şi nepăsători.
Să muncim pentru a face binele, pentru a înmulţi frumosul şi iubirea, când ei ne îndoctrinează că singurele eforturi care “merită” sunt pentru carieră şi corectitudinea politică.
Să credem în Dumnezeu, pe Care ei vor să-L ascundă, înlocuindu-l cu mass-media, banii, cariera, sexul ori alte droguri.

More

Să încercăm să punem pe fiece zi a vieţii noastre pecetea veşniciei

Leave a comment

Arhimandritul Zaharia Zaharou, Răscumpărând vremea“Cunoscând puterea răscumpărătoare a rugăciunii, diavolul, care nu doreşte nimic altceva decât pierderea întregii omeniri, ca toţi să fie părtaşi sorţii lui, face tot ce-i stă în putinţă ca să ne împiedice de la rugăciune. Diavolul nu încearcă prea mult să ne împingă să păcătuim, căci ştie că pocăinţa sinceră poate şterge mulţime de păcate, ci încearcă mai cu seamă să devoreze timpul vieţii noastre, insuflând în noi pofta de distracţii, gustul pentru noutăţi şi chiar o anume sete de ştiinţă şi cunoaştere din care până şi ideea de Dumnezeu a fost trecută cu vederea. Tehnologia noastră modernă, cu nenumăratele ei produse noi care invadează piaţa, este numai o exemplificare a acestui vicleşug. Diavolul ştie că, dacă reuşeşte să devoreze timpul vieţii noastre, el pune capăt acestei sfinte neguţătorii, acestui schimb de vieţi, nimicind legătura noastră personală cu Dumnezeu. Pentru noi, această legătură este dătătoare de viaţă, pentru că prin ea suntem în neîncetată împărtăşire cu Izvorul Vieţii. Când ne rugăm ne aflăm în prezenţa lui Dumnezeu, şi această prezenţă nimiceşte neîncetat moartea pe care o purtăm în noi şi ne reînnoieşte.

More

Originile neomarxiste ale limbajului „corect politic”: Teoria critică, deconstrucția și desființarea limbajului moștenit

1 Comment

Inspirându-se din metodele critice aplicate de Marx și Freud, pentru a „elibera indivizii” de sub „jugul” ordinii patriarhale „represive”, structurate în jurul valorilor care întruchipau autoritatea (familia tradițională, religia creștină, patria), neomarxiştii reprezentanţi ai Școlii de la Frankfurt elaborează un instrument ideologic prin care să poată critica aceste valori, să le reinterpreteze, pentru a le „deconstrui”. Iniţial, totul în cel mai democratic ambient cultural. Acest mecanism ideologic, specific celor care, polemic, se numesc „intelectuali” de la Revoluţia Franceză încoace, a fost numit foarte sugestiv: Teoria Critică. Ca instrument ideal al Revoluţiei totale, al disoluţiei tuturor instituţiilor fundamentale ale societăţii umane, aceasta a fost aplicată şi în domeniul lingvistic. Limba, cea în care se întrupează atât de minunat Cuvântul lui Dumnezeu, trebuia să fie şi ea supusă transformărilor revoluţionare, marxismului cultural. În întâmpinarea acestui demers a venit filosoful marxist francezJacques Derrida, prin fondarea şcolii deconstructiviste, care pătrundea în anii ’70 şi în mediul universitar american.

Metoda deconstrucției în literatură și teoria literară

Astfel, criticii neomarxişti, folosindu-se din plin de acest instrument, au început să desfăşoare un imens proces de destructurare ideologică a tuturor semnificaţiilor și interpretărilor tradiționale, „descoperind” noi semnificații corespunzătoare noilor teorii. Potrivit lui Jamie McDonald, „ei s-au străduit să înţeleagă literatura din perspectivă feministă sau din perspectiva homosexualilor sau a minorităţilor radicale. Scopul lor nu era acela de a descoperi sensul – erau mult prea influenţaţi de relativişti pentru aceasta –, ci de a depista elemente sexiste, rasiste sau «homofobe» în operele autorilor de sex masculin, europeni şi heterosexuali”[1]. Astfel a început distrugerea tuturor modelelor culturale tradiţionale, bazate pe sensuri moştenite, stabile (pe care se întemeiază civilizaţia creştină), cu alte cuvinte desfiinţarea limbii care numea realitatea în vechea ordine, pentru a crea o limbă nouă, a Revoluţiei, demers care se înscrie perfect în spiritul programului implementat în distopia lui Orwell de către „Ministerul Adevărului”: „Revoluţia va fi totală atunci când limba ei va fi perfectă” – limba Revoluţiei fiind, la Orwell, „nouvorba”.

Care sunt mecanismele ideologice ale Revoluţiei neomarxiste care a zămislit corectitudinea politică? În primul rând, deconstructiviştii s-au luptat ca să impună în spaţiul universitar ideea paradoxală că scrierea nu mai are la bază un înțeles stabil, care decurge din structura semnificant (învelișul sonor al cuvântului) – semnificat(conținutul pe care îl reprezintă cuvântul) – structură care este desființată –, și că înțelesul se amână la nesfârșit, determinantă fiind doar relația și diferenţa dintre semnificanţi[2]. Termenii nu mai au origine, referință, substanța este înlocuită cu pura relație (ceea ce implică anularea tradiţiei, a moştenirii, a sensului originar).

În noua viziune ideologică, cuvintele nu mai au sens, ci sunt „urme” ale sensului (preluând conceptul de urmă de la Freud, Derrida folosește cuvântul tăiat „urmă” pentru a sugera ideea că sensul este, în același timp, prezent și în disoluție).

Citiți articolul integra AICI (revista Familia Ortodoxă, nr. 88/Mai 2016)

Hristos a Înviat! / De ce nu S-a coborât Dumnezeu de pe Cruce/ Darurile Învierii/ Învierea în închisorile comuniste

Leave a comment

„Oamenii L-au condamnat pe Dumnezeu la moarte; cu Învierea Lui El i-a condamnat la nemurire. Pentru lovirea pe care a primit-o, Dumnezeu S-a întors îmbrăţişând; pentru insulte, binecuvântând; pentru moarte, cu nemurire. Niciodată oamenii nu au arătat atâta ură faţă de Dumnezeu ca atunci când L-au răstignit; şi niciodată Dumnezeu nu a arătat dragostea Lui faţă de oameni ca atunci când a Înviat. Omenirea a vrut să-L omoare pe Dumnezeu, dar Dumnezeu, prin Învierea Lui, i-a adus pe oameni la viaţă, Dumnezeul Cel răstignit şi înviat în prima zi dintr-o moarte groaznică! Nu mai este moarte. Nemurirea îl înconjoară pe om şi întreaga lui lume.
Cu Învierea Dumnezeu-Omului, natura umană este condusă ireversibil spre drumul nemuririi (…). Dacă omul trăieşte în credinţa Învierii Domnului, el trăieşte în afara morţii, nu este atins de ea; moartea este la piciorul omului. „Unde este moarte boldul tău? Unde este biruinţa ta, iadule?” (Sf. Iustin Popovici)

Regăsirea frumosului pierdut

Invierea Domnului Ioan-si-Camelia-Popa-Pogorarea-la-iad-tempera-pe-lemn-2015.Alba-Iulia-759x1024„Dostoievski: dacă Dumnezeu n-a coborât de pe cruce, pricina este că voia să-l convertească pe om nu prin constrangerea unui miracol exterior evident, ci prin libertatea de a crede şi dându-i prilejul de a-şi manifesta îndrăzneala.

Când i se spunea Domnului pe Golgota: mântuieşte-te pe Tine şi atunci vom crede, greşeala era de fapt de ordin lingvistic, se judeca în temeiul unei confuzii de termeni. Dacă s-ar fi coborât de pe cruce nu mai era nevoie să se creadă, ar fi avut loc doar recunoaşterea unui fapt (ca în cazul papagalului rosu: coborârea de pe cruce ar fi constituit un irezistibil papagal roşu).
Ni se cere – invitaţie la temerară vitejie şi palpitanta aventură – ceva mai tainic şi mai ciudat: să contestăm evidenţa şi să acordăm încredere unui ne-fapt. Pe căi ocolite lucrează. Căi de nepătruns zic francezii. Iar englezii şi mai precis: se mişcă într-un mod misterios. Leon…

View original post 2,998 more words

Older Entries

%d bloggers like this: