Ilie Bădescu, despre rolul decisiv al “societăţilor ţărăneşti” în istoria poporului român

“Dacă în Europa occidentală “eşecul imperiului” (I. Wallerstein)
este legat de opera burgheziilor urbane, în Europa răsăriteană acest proces este rezultatul mişcării naţiunilor care, în “temelia” lor, erau popoare ţărăneşti.

Istoria românilor s-ar fi “întrerupt” în primul mileniu, asupra
căruia ne-a rămas bogăţia probelor arheologice, religioase şi
etnografice, dacă societăţile ţărăneşti din aria “Romaniei orientale” n-ar fi edificat acele uimitoare “confederaţii intercomunitare” de tipul “obştei celei mari a Vrancei toată”, pe a căror temelie s-au înălţat voievodatele şi cnezatele româneşti. Nici un moment din lunga serie a istoriei românilor nu poate fi despărţit de rolul decisiv al “societăţilor ţărăneşti”.

“[..] comunităţile noastre, remarcă Henri H. Stahl, se dovedesc a nu fi fost mase amorfe şi inerte, ci, dimpotrivă, capabile de acţiuni militare, fiind organizate confederal şi dispunând de o categorie socială de căpetenii capabile să se organizeze şi în forme sociale. Fenomenul “republicilor ţărăneşti”, la care se referă D. Cantemir, este o realitate certă care nu se cade a fi minimalizată ci, dimpotrivă, se cere interpretată, în istoria noastră socială ca una din piesele ei de bază (…). O deosebire importantă faţă de despoţiile asiatice consta astfel tocmai în această existenţă a unor formaţiuni confederale locale, care au făcut ca seria comunităţilor pastorale şi agrare de la noi să fie capabilă să opună rezistenţă năvălitorilor asiatici”.