Întreprinderile de tip cooperatist

Întreprinderile de tip cooperatist 1 – O soluție realistă la problemele economice actuale

Termenul de „cooperative” este de regulă privit cu suspiciune mai ales în România, unde utopicele „cooperative” din comunism au desproprietărit și au distrus țăranii și, în loc să cultive spiritul de asociere și de încredere (adică pilonii de bază ai unei întreprinderi cooperatiste), au desființat comunitățile organice, alterând complet relațiile dintre oameni prin masificarea și dezrădăcinarea rezultate în urma colectivizării.

Este un termen care trebuie să-și recapete legitimitatea, dată chiar de sensul lui real, întrucât adevăratele cooperative au funcționat la noi nu în comunism, ci în perioada 1864-1947, înainte de instalarea regimului comunist. Istoricul Emilia Corbu s-a documentat riguros cu privire la sistemul economic cooperatist din perioada menționată, organizând expoziții unice prin țară pe acest subiect2.

Practici cooperatiste se întâlnesc și în prezent în țara noastră (de exemplu, cooperativa Biocoop din Sibiu3, agricultura sprijinită de comunitate4, deși pe o scară redusă, din cauză că modelul este insuficient cunoscut și promovat). Încă se crede că nu există alternativă la modelul corporatist falimentar, centralizat, bazat pe „creșterea nelimitată”, pe „maximizarea profitului” cu orice preț și pe acumularea în câteva mâini a unei bogății financiare uriașe pe seama omului de rând lipsit de independență economică. Dacă la noi este ținut sub tăcere, modelul cooperatist și-a dovedit din plin funcționalitatea concret, pe teren, în diverse zone ale lumii, unde aceste întreprinderi sunt adaptate la realitățile specifice țărilor respective. Zonele în care acestea funcționează nu au cunoscut criza devastatoare care a afectat regiuni și țări întregi înrobite și ruinate de sistemul neoliberal păgubos.

Voi da câteva date din două cărți aparținând unor economiști și specialiști de marcă:

În întreprinderile de tip cooperatist lucrează o sută de milioane de oameni din întreaga lume. Următoarele date reflectă importanța pe care o au pentru economiile mai multor țări cooperativele care fac parte din lista celor mai mari 300 de cooperative din lume: În Finlanda, 20% din PIB provine din veniturile realizate de cooperative, în Elveția, 13,8%, în Noua Zeelandă, 13,6%, în Țările de Jos 13,4%, în Franța 10,1%, în Canada 2%, în Quebec 6,1%. În Statele Unite, cooperativele din domeniul sănătății realizează venituri de peste 2 miliarde de dolari (Health Cooperative of Puget Sound, Health Partners of the Twin Cities). Alte exemple edificatoare sunt Credit Mutuel CIC din Franța (care a cumpărat cu 5,2 miliarde de dolari activitățile germane ale Citigroup), grupul bancar Desjardins din Quebec, cooperativele Mondragón din Țara Bascilor, cu 50 de ani de activitate și 80.000 de lucrători-proprietari, cele aproximativ 8.000 de cooperative din regiunea italiană Emilia-Romagna, unde veniturile realizate de acestea reprezintă 40% din PIB (date preluate din Yvan Allaire, Mihaela Fîrșirotu, Black Markets and Business Blues, FI Press, 2009, apărută și în România sub titlul Pledoarie pentru un nou capitalism. Despre cauzele profunde ale crizelor financiare și despre mijloacele prin care putem ieși din ele, trad. de Alexandru Ciolan, Editura Logos, 2011, pp. 115-117; și John Chrysostom Médaille, Spre o piață cu adevărat liberă, trad. de Irina Bazon, Editura Logos, 2012, p. 14, pp. 195-199).

Există tipuri diverse de cooperative: uniunile de credit, societățile mutuale de asigurări, cooperative de locuințe, cooperative de distribuție a energiei electrice, cooperative de cumpărători, de producători etc., activând și în domenii precum îngrijirea medicală, îngrijirea copilului, telecomunicațiile.

În SUA, National Rural Electric Cooperative Association (NRECA) este o organizație reprezentând mai mult de 900 de cooperative de distribuire a energiei electrice în zonele rurale, deservind 42 de milioane de consumatori din 47 de state5. Sistemele locale de distribuție sunt deținute de consumatori.

În Suedia, există 27.000 de cooperative de locuințe, deținând 762.000 de apartamente. O treime din populația țării beneficiază de aceste locuințe. De exemplu, cooperativa Understenshöjden de lângă Stockholm cuprinde 44 de familii care au construit, în 1995, prin eforturi proprii și cu ajutorul unor firme specializate, case din materiale naturale6.

Site-ul „Coop Directory Service”7 prezintă o amplă listă a cooperativelor din SUA și din lume, în special cooperative specializate în producția de hrană sănătoasă, organică, la nivel local.

Potrivit site-ului „Co-operative News” (http://www.thenews.coop), cifrele publicate de Ministerul spaniol al Muncii confirmă faptul că cooperativele au creat 8.000 de noi locuri de muncă, în prima jumătate a anului 2012, în timp ce rata șomajului a ajuns în Spania la un nivel record de 27,2 % 8.

Prin ce diferă cooperativele de lucrători-proprietari de corporațiile-gigant?

După cum explică John Médaille în cartea sa, Spre o piață cu adevărat liberă, corporațiile din capitalismul neoliberal nu funcționează diferit de economiile socialiste planificate. Managerii corporatiști devin, ca și managerii socialiști dintr-un sistem socialist, proprietarii efectivi ai sistemului. Cooperativele despre care vorbim funcționează diferit de CAP-urile din comunism și de corporațiile-gigant ineficiente economic, în cadrul cărora mijloacele de producție, puterea și recompensele sunt concentrate în mâinile câtorva birocrați, în timp ce riscurile sunt transferate către nivelurile inferioare, iar pierderile, socializate.

„De fapt socialismul este stadiul final spre care evoluează un sistem capitalist, întrucât interesele birocraților guvernamentali și cele ale birocraților corporatiști sunt convergente. Istoria arată că ambele tipuri de birocrații mai degrabă se sprijină reciproc decât să-și impună restricții una alteia.” (John Médaille)

În cooperativele de lucrători-proprietari, oamenii nu sunt simpli angajați care prestează o muncă pentru altcineva, ci sunt proprietari ai mijloacelor de producție, ai propriei munci și ai recompenselor, de care beneficiază întreaga comunitate de lucrători, în funcție de contribuția adusă.

În locul managementului corporatist „de sus în jos”, aceste firme se bazează pe managementul de tip „open-book” (toți membrii firmei au acces la înregistrările contabile ale companiei), astfel, toți membrii devin responsabili pentru modul cum funcționează firma.

Întreprinderile de tip cooperatist se deosebesc de corporațiile-mamut din capitalismul monopolist prin următoarele aspecte, pe care le redau pe scurt (prezentate pe larg în cartea lui John Médaille):

– producția flexibilă (care presupune circulația rapidă între diferite linii de producție, în funcție de cerere);

– utilajele de mici dimensiuni, multifuncționale, care sunt larg răspândite și care pot fi cu ușurință mutate de la o linie de producție la alta (spre deosebire de utilajele scumpe din sistemul corporatist, care necesită investiții mari de capital și care sunt specifice doar pentru fabricarea anumitor tipuri de produse);

– producția în funcție de cerere, care încurajează localizarea liniilor de aprovizionare, atenuează ciclurile avânt-prăbușire și apelează mai puțin la publicitate pentru vinderea produselor (spre deosebire de cea de tip „supply-push”, din sistemul corporatist, bazată pe stimularea ofertei, care dezvoltă o cultură consumistă și recurge la propaganda publicitară abuzivă și manipulatoare, strategii fără de care sistemul nu ar supraviețui);

– lanțurile locale de aprovizionare, proprietatea productivă larg răspândită (aceasta soluționează problemele cauzate de separația dintre poprietate și muncă și dintre management și cunoașterea procesului de producție).

Toate acestea fac posibilă dezvoltarea unei piețe locale și relocalizarea economiei.

Un astfel de sistem este favorabil agriculturii tradiționale, singura care ne poate asigura o hrană sănătoasă, un sol de calitate și un mediu natural curat. Agricultura modernă, de tip intensiv, care ne distruge pământul și sănătatea, este practicată în regim industrial corporatist. Țăranii trebuie să se unească în cooperative (fiind vorba nu de asocieri „forțate”, ci voluntare, care răspund nevoilor fiecărui țăran, dar care acționează și în slujba binelui comun), astfel încât intermediarii și marile lanțuri de hipermarketuri9 să nu mai poată deține monopolul pentru a-i strivi.

Subvențiile, rentele economice și costurile externalizate

Sistemul actual corporatist, ineficient economic și costisitor, bazat pe producția industrială și pe comerțul global (sistem dependent de investiții mari de capital, de costuri externalizate, de producția de tip „supply-push” etc.), nu ar supraviețui dacă nu ar fi generos subvenționat, după cum arată John Médaille. Dacă s-ar elimina subvențiile, s-ar realiza mai ușor o reformă a sistemului industrial și a celui agricol, care să relocalizeze economia și să creeze condițiile pentru înființarea de întreprinderi cooperatiste. Nu doar sistemul bancar are mari probleme, ci, în primul rând, aceste două sisteme, care creează, de fapt, bogăție. Pentru a fi relocalizată economia, trebuie început cu localizarea producției de bunuri, cu înlăturarea subvențiilor (acordate de stat corporațiilor) și a costurilor externalizate (de care profită marile companii în detrimentul competitorilor mici și locali, de exemplu, cheltuielile de transport subvenționate; alt tip de costuri externalizate sunt efectele negative ale tranzacțiilor economice – poluarea, problemele de sănătate, epuizarea resurselor naturale –, suportate de terți, așadar, de comunități care nu participă la aceste tranzacții). Vor putea fi sprijinite, apoi, piețele țărănești locale în locul importurilor, agricultura locală, durabilă și diversificată, în locul celei industriale.

„Sistemul industrial actual depinde de enormele cheltuieli guvernamentale, de rentele economice și de abilitatea de a externaliza costurile” (John Médaille). Prin urmare, pentru aplicarea unei reforme industriale și agrare, trebuie început cu rezolvarea acestor probleme: subvențiile, rentele economice (bogăția fără muncă)10 și costurile externalizate.

Prin nenumăratele exemple practice ale funcționării lui, modelul despre care am vorbit își dovedește viabilitatea. Sistemul corporatist neoliberal prezintă deficiențe structurale care conduc la sărăcirea și înrobirea țărilor unde este aplicat, la subminarea specificului, dar și a suveranității economice a acestor țări.

Irina Bazon

1Publicat inițial pe 23 octombrie 2012 pe site-ul http://gandeste.org/politica/soluția-de-care-avem-nevoie-intreprinderile-de-tip-cooperatist/24470.

2 http://emilia-corbu.blogspot.ro/2010/05/ce-este-cooperatia.html; http://emiliacorbu.ro/2012/07/din-nou-despre-cooperatia-istorica-sibiu-2012/; http://emilia-corbu.blogspot.com/search?q=cooperative.

3http://www.biocoop.ro/.

4 http://www.comunebotosani.ro/stiri.php?id=24&categorie=4&pagina=1.

5http://www.nreca.coop/Pages/default.aspx.

6http://www.understenshojden.se/joomla/index.php?option=com_content&view=article&id=60&Itemid=48; http://en.wikipedia.org/wiki/Housing_cooperative#Sweden.

7http://www.coopdirectory.org/index.htm#What%20is%20a%20Co-op? („What Is A Coop?”).

8 „At a time when more then six million people are unemployed across Spain, co-operatives have managed to not only maintain, but also increase the number of jobs by 7.2 percent in the third quarter of 2012. By contrast, the unemployment rate in Spain has reached 27.2 per cent, the highest since 1976. Although it has recently slowed, the unemployment rate has continued to increase ever since the crisis emerged in 2008. In mid-2007 the rate reached 7.9 percent. Figures released by the Spanish Ministry for Employment confirm that co-operatives have created 8,000 new jobs in the first half of 2012. According to the Spanish Confederation of Workers Co-operatives (COCETA), employment figures in worker co-operatives doubled in the first half of 2012, compared to the previous year. More than 250,000 people work in 17,000 co-operatives. Juan Antonio Pedreño, President of COCETA, said: «This clearly shows that worker co-operatives are an important option when it comes to creating jobs that governments should value in order to help local economies»” (mai multe la http://www.thenews.coop/39549/news/co-operatives/co-operatives-create-8000-new-jobs-while-unemployment-hits-record-spain/).

9 A se vedea articolul lui Douglas McFarlane, „Cum ne fac supermarketurile mai săraci”, apărut în numărul 16 al revistei Romanian Environmental News http://gandeste.org/puncte-de-vedere/cum-ne-fac-supermarketurile-mai-saraci/24096, trad. Irina Bazon.

10 Despre modul cum acționează rentele economice, favorizând operațiunile pur speculative în detrimentul economiei reale, operațiuni care declanșează dezechilibrul la nivelul întregii economii, lămurește pe larg John Médaille în cartea menționată. Redăm un fragment relevant: „Dacã ne amintim cã rentele pot fi create doar în detrimentul salariilor și profitului, ne dãm seama cã nu este vorba de un proces social neutru, care îi privește doar pe speculatori, ci de un fenomen care afecteazã întreaga economie. Rentele în creștere atrag investiții și speculații mai mari, pânã când se dezvoltã un balon speculativ. În timp ce acest balon speculativ se umflã, bani care puteau fi folosiți în investiții sunt direcționați cãtre operațiuni pur speculative. Investiția este o operațiune importantã, constând în a asigura firmelor fondurile necesare pentru a-și extinde producția și a face angajãri. Speculația înseamnã doar un pariu privind direcția unor active, fãrã a presupune furnizarea de fonduri pentru extinderea unor afaceri. Pe mãsurã ce balonul speculativ se umflã, bãncile le împrumutã bani speculatorilor, pentru a cumpãra mai multe terenuri, și proprietarilor, care mizeazã pe valoarea crescutã a terenurilor lor. Creditul acumulat acționeazã precum benzina turnatã în foc, alimentând delirul speculativ și provocând creșterea excesivã a rentei, ceea ce conduce, în final, la scãderea liniei salariilor” (John Médaille, Spre o piață cu adevărat liberă, traducere de Irina Bazon, Editura Logos, 2012, p. 98).

(sursa foto: http://emilia-corbu.blogspot.ro/2010/05/ce-este-cooperatia.html)

Allan Carlson: Economia centrată pe familie

[Discurs rostit în cadrul „Summitului demografic de la Moscova: Familia şi viitorul umanităţii”, desfăşurat în perioada 29-30 iunie 2011, la Universitatea de Stat din Moscova.]

Unul dintre prizonierii Gulagului stalinist din anii 1930 a fost Aleksandr Chaianov. Economist agricol de o profunzime intelectuală ieşită din comun, Chaianov şi-a realizat cea mai mare parte a operei la Moscova şi a fost pe punctul de a pune bazele unei veritabile teorii a ceea ce el a numit „economia bazată pe familia naturală“. Din păcate, închisoarea şi apoi moartea au curmat proiectul său. Totuşi, lucrările pe care le-a lăsat ne lămuresc ce înseamnă o reală economie centrată pe familie. Mai mult, am convingerea că refacerea instituţiei familiei şi reînnoirea demografică depind de recuperarea unor idei din teoria lui Chaianov despre economia familiei naturale.

Aleksandr Chaianov a studiat vechea ordine agrară din Rusia, care până în 1914 era formată din proprietari de ferme ţărăneşti sau de familie, reprezentând aproape 85 % din populaţia Rusiei din acea epocă. În timp ce comuniştii şi capitaliştii liberali ai vremii susţineau că o astfel de agricultură la scară mică este sortită, în mod inevitabil şi natural, dispariţiei în era industrială modernă, Chaianov a contestat această concepţie. El a arătat că istoria nu se îndreaptă în mod fatal spre capitalismul pur sau spre comunismul total, că nu se impunea dispariţia ţărănimii şi că ferma ţărănească de familie se poate menţine „schimbându-se mereu doar în anumite caracteristici ale ei şi adaptându-se circumstanţelor economiei naţionale“ [1].

Chaianov a argumentat clar că modul cum funcţionează economia bazată pe ferma de familie nu poate fi înţeles prin recursul la categoriile din teoria marxistă sau la cele aparţinând şcolii liberale de la Manchester. Fermele ţărăneşti, de exemplu, funcţionau, în general, fără să utilizeze categoria salariilor şi conceptele convenţionale de profit, acumulare de capital, dobândă sau rentă. Aceste observaţii i-au determinat pe Chaianov şi pe colegii săi să dezvolte, în cadrul Şcolii de Organizare şi Producţie din Moscova, un nou sistem de contabilitate adaptat condiţiilor unei ferme ţărăneşti, care să evalueze inputurile şi outputurile din cadrul procesului de producţie desfăşurat în interiorul acesteia.

Teoriile lui Chaianov ne furnizează, în principal – după cum spune istoricul Teodor Şanin –, „armele“ conceptuale referitoare la funcţionarea microeconomiei centrate pe ferma de familie [2]. Chaianov subliniază că biologia umană, şi nu „conflictul de clasă“ sau „utilitatea marginală“, este cea care determină cursul economiei ţărăneşti. Dezvoltarea economică depinde, potrivit lui Chaianov, de „diferenţierea demografică, aceasta fiind, la rândul ei, determinată de creşterea familiei biologice“. Prin familie, Chaianov înţelege „conceptul pur biologic de cuplu căsătorit, trăind împreună cu copiii lor şi cu reprezentanţii generaţiei mai vechi“ [3]. Importanţa acordată diviziunii sexuale a muncii în cadrul fermei face din căsătorie „o condiţie necesară pentru dezvoltarea deplină a unei gospodăriei ţărăneşti“ [4]. Mai mult, economia bazată pe familia naturală determină creşterea ratei fertilităţii. În fond, întreaga sa teorie are la bază ceea ce economistul Daniel Thorner numeşte „istoria naturală“ a familiei: cuplul de ţărani se căsătoreşte, creşte, în medie, nouă copii, pe care îi instalează la gospodăriile lor, apoi se retrage [5]. După cum rezumă istoricul Mark Harrison:

„Economia ţărănească se dezvoltă prin intermediul familiei. Familia stă la originea ciclului de viaţă familial şi determină creşterea populaţiei. Ea este deţinătoarea proprietăţii. Astfel, ea reflectă faptul că scopul producţiei este consumul casnic, nu renta feudală sau profitul burghez“ [6].

De asemenea, Chaianov evidenţiază că însăşi familia reprezintă o „unitate de lucru“, membrii familiei fiind profund legaţi unii de ceilalţi: soţul şi soţia au nevoie unul de altul pentru a se întreţine şi a prospera; la rândul lor, au nevoie de copii pentru a prospera şi supravieţui. După cum arată Chaianov, „gospodăriile ţărăneşti sunt structurate astfel încât să se conformeze gradului optim [care mobilizează] forţa de muncă a familiei“ [7]. Argumentul său central este simplu: participarea la munca din cadrul unei întreprinderi comune adună laolaltă membrii familiei.

Agricultura bazată pe fermele de familie pare a fi dispărut. Țărănimea din Rusia şi Ucraina a fost decimată în urma campaniilor de colectivizare şi deschiaburire [deposedare de bunuri, n.tr.] declanşate la începutul anilor 1930. În mod ciudat, şi în America agricultura de familie a fost anihilată, chiar dacă mai târziu – după 1940 – şi fără a recurge la violenţa fizică. S-a produs o schimbare a politicii guvernamentale, rezultatul fiind însă identic: agricultura de tip industrial şi dispariţia aproape completă a fermelor de familie [la scară mică] [8].

Teoria lui Aleksandr Chaianov ne furnizează lecţii valabile şi astăzi cu privire la politica familială şi demografică. Important, chiar în vremurile noastre, este că familiile puternice şi mari, cu mulţi copii, sunt, în general, cele nevoite să practice o economie domestică reală: o economie bazată nu doar pe consum, ci şi pe producţie. Un scriitor american contemporan în consonanţă cu Aleksandr Chaianov este Wendell Berry. Poet – dar şi romancier şi eseist – (…), Wendell Berry susţine că, pentru ca viaţa unei naţiuni să se întemeieze din nou pe principiile libertăţii şi familiei, familia trebuie să îşi recapete funcţiile fireşti. După cum scrie Berry: „Va trebui să recuperam funcţiile de cunoaştere şi responsabilitate“ care au fost transferate guvernelor şi corporaţiilor pe parcursul secolului XX, „să le reunim şi să le restituim familiilor, gospodăriilor şi comunităţilor noastre“ [9].

Și marele sociolog ruso-american Pitirim Sorokin a arătat că „pierderea funcţiei“ constituie atât cauza, cât şi simptomul principal al declinului familiei. Sorokin scria în „Criza epocii noastre“: „În trecut, familia reprezenta cea mai importantă instituţie educaţională în cadrul căreia erau formaţi tinerii. Acum câteva sute de ani, familia era aproape singura instituţie care asigura educaţia unei proporţii însemnate a generaţiei tinere. În prezent, funcţiile educative ale familiei s-au redus extrem de mult. (…) Familia a rămas fără majoritatea prerogativelor care îi reveneau în trecut“. Sorokin a atras atenţia şi asupra pierderii funcţiilor religioasă, recreaţională şi de subzistenţă. „Acum familiile sunt mici, iar membrii ei se desprind repede de căminul familial (…). Drept rezultat, casa familială a devenit doar «un loc de parcare pe timp de noapte»“ [10] – conchide el.

Aleksandr Chaianov, Wendell Berry şi Pitirim Sorokin au analize similare cu privire la declinul familiei. Soluţiile pe care le propun sunt şi ele similare? Cred că răspunsul este: da: Pe scurt, societăţile trebuie să recupereze şi să relanseze economia axată pe familia naturală; anumite funcţii economice – înţelese în sens larg – trebuie să fie transferate înapoi către familii. Ce ar presupune acest lucru? Permiteţi-mi să ofer câteva soluţii în concordanţă, mai ales, cu ideile lui Chaianov, începând cu cele simple, până la cele care vor părea, probabil, surprinzătoare. 

Prima şi cea mai simplă soluţie este ca tinerele mame să-şi alăpteze copiii. Wendell Berry o descrie drept „ultima formă de producţie casnică“, la care femeile au avut înţelepciunea să nu renunţe [11]. Alăptarea eliberează hormonii maternali, dezvoltă instinctele materne şi stimulează dorinţa mamelor de a mai avea copii.

În al doilea rând, toate familiile ar trebui să practice o agricultură domestică. O grădină de legume familială, creşterea câtorva animale, chiar cultivarea de legume în balconul apartamentului devin activităţi de familie, simbolizează preocuparea familiei de a se aproviziona din producţia proprie, întărind, astfel, solidaritatea între membrii familiei şi autonomia acesteia.

În al treilea rând, guvernele ar trebui să protejeze agricultura la scară mică, practicată la nivel de comunitate. În noua sa carte, Shall the Religious Inherit the Earth? (Vor moşteni cei credincioşi pământul?), specialistul britanic în ştiinţe politice Eric Kaufmann răspunde: „da“. El se referă la comunităţile rurale religioase precum Vechiul Ordin Amish, comunităţile Hutterites din America de Nord şi luteranii laestadieni din Finlanda, spunând că acestea reprezintă „viitorul rasei umane“. Cu rate totale de fertilitate situându-se între 5 şi 9 copii, aceste grupuri cresc exploziv. De exemplu, comunitatea Amish din America număra numai 5000 de membri în 1900; în 2011, Amishii se apropie de 300.000. Acesta este rezultatul unei creşteri naturale, care continuă şi în secolul XXI, în timp ce restul lumii dezvoltate se află în scădere demografică [12]. Guvernele nu pot impune un astfel de comportament, dar pot susţine şi proteja astfel de grupuri.

În al patrulea rând, guvernele ar trebui să protejeze şi să încurajeze şcoala de acasă. Cea mai neaşteptată şi importantă mişcare populară din America din ultimele trei decenii a fost extinderea rapidă a învăţământului la domiciliu: dacă în 1980 numărul copiilor educaţi acasă nu atingea 50.000, astăzi se apropie de trei milioane. Privite dintr-o perspectivă istorică, aceste familii din epoca postmodernă au rezolvat, de fapt, problema asupra căreia avertiza Sorokin şi au restituit familiei o funcţie esenţială: cea educativă. În America, elevii educaţi acasă au, în general, rezultate mai bune decât colegii lor din şcolile publice şi private atât în privinţa performanţei, cât şi a creativităţii. În privinţa vieţii de familie, practic toţi elevii care învaţă acasă provin din cupluri căsătorite. De asemenea, acest lucru are şi un efect pozitiv asupra fertilităţii: 62 % dintre aceste familii au trei sau mai mulţi copii, comparativ cu doar 20 % la nivel naţional. Peste o treime dintre aceste familii au patru sau mai mulţi copii, în comparaţie cu procentul general de 6 % [13].

În al cincilea rând, guvernele ar trebui să acorde facilităţi firmelor mici de familie. Efectul cel mai dizolvant pe care l-a avut asupra societăţii revoluţia industrială a fost separaţia pe care a produs-o între locul unde muncesc oamenii şi locul unde trăiesc. Cele mai multe dintre problemele actuale legate de familie – de la disputele aprinse privind rolurile bărbatului şi femeii, până la subiectele referitoare la îngrijirea copilului şi rata scăzută a fertilităţii – sunt cauzate de această separaţie. Tehnologiile de care dispunem în secolul XXI – în special, computerul personal şi Internetul – ne pot ajuta să refacem legătura dintre locul de muncă şi casă. Prin urmare, se impune existenţa unui sistem de impozitare care să favorizeze microîntreprinderile de familie, de acasă. Organismele financiare ar trebui să mobilizeze capitalul, la rate favorabile, în beneficiul acestor microîntreprinderi. Statul ar trebui să împună reglementări care să protejeze aceste firme de familie de manevrele şi acţiunile jefuitoare ale marilor corporaţii.

În al şaselea rând, politica guvernamentală ar trebui să încurajeze deţinerea de pământ şi case de către tinerele cupluri cu copii, prin alocarea de loturi de pământ şi prin acordarea de credite ipotecare în condiţii favorabile.

Și în al şaptelea rând, politica fiscală trebuie să favorizeze mamele casnice şi familiile cu mulţi copii. Mamele care stau acasă au un rol esenţial în cadrul economiei centrate pe familia naturală. Mamele care se ocupă exclusiv de creşterea şi educaţia copiilor ar trebui să beneficieze de credite generoase prin care să contribuie la sistemul de pensii publice [pentru a li se garanta un ajutor la împlinirea vârstei de pensionare, n. trad.], beneficiile crescând în funcţie de numărul de copii. Este necesar ca şi familiile cu copii dependenţi să beneficieze de reduceri substanţiale la impozitul pe venit şi/sau de scutiri, în funcţie de mărimea familiei. Familiile cu venituri medii, cu trei sau mai mulţi copii, ar trebui să fie scutite de plata acestui impozit. Statisticile americane arată că astfel de politici sunt puternic pronataliste [14].

Principalele concluzii sunt limpezi: familiile funcţionale sunt puternice şi mari. Familiile puternice şi mari îndeplinesc foarte multe funcţii. Guvernele responsabile trebuie să ia aminte.

Traducere de Irina Bazon 

Note:

[1] A.V. Chaianov, Peasant Farm Organization (The Cooperative Publishing House, Moscova, 1925), p. 42.

[2] Teodor Shanin, The Awkward Class: Political Sociology of Peasantry in a Developing Society: Russia 1910-1925 (Clarendon Press, Oxford, 1972), p. 101.

[3] Chaianov, Peasant Farm Organization, pp. 257, 54.

[4] Citat de Teodor Shanin în „The Nature and Logic of the Peasant Economy 1: A Generalization”, Journal of Peasant Studies 1 (octombrie 1973), p. 68.

[5] Daniel Thorner, „Chaianov’s Concept of Peasant Economy”, în A.V. Chaianov, The Theory of Peasant Economy (The University of Wisconsin Press, Madison, 1986), p. xvii.

[6] Mark Harrison, „The Peasant Mode of Production in the Work of A.V. Chaianov”, Journal of Peasant Studies 4 (iulie 1977), p. 330.

[7] Chaianov, Peasant Farm Organization, pp.5-7, 92.

[8] Doar recent sectorul fermelor mici a cunoscut o revigorare în Statele Unite. A se vedea Allan Carlson, „Agrarianism Reborn: On the Curious Return of the Small Family Farm”, Intercollegiate Review 42 (primavară 2008), pp. 13-23.

[9] Wendell Berry, A Continuous Harmony: Essays, Cultural and Agricultural (San Diego, CA si New York: Harcourt Brace Jovanovich, 1972, 1970), pp. 79, 82.

[10] Pitirim Sorokin, The Crisis of Our Age (E.P. Dutton, New York, 1941).

[11] Wendell Berry: The Unsettling of America: Culture and Agriculture (Editura Avon, New York, 1977), p. 115.

[12] Eric Kaufmann, Shall the Religious Inherit the Earth? Demography and Politics in the Twenty-first Century (Profile Books, Londra, 2010), pp. 35-39.

[13] Lawrence M. Rudner, „Scholastic Achievement and Demographic Characteristics of Home School Students in 1998”, Education Policy Analysis Archives 7 (23 martie 1999), pp. 7-8, 12.

[14] Leslie Wittington, „Taxes and the Family: The Impact of the Tax Exemption for Dependents on Marital Fertility”, Demography 29 (mai 1992), pp. 220-21; şi L.A. Wittington, J. Alan şi H.E. Peters, „Fertility and the Personal Exemption: Implicit Pronatalist Policy in the United States”, The American Economic Review 80 (iunie 1990), pp. 545-56.

Aparut pe The Distributist Review.

Vezi si:

Despre importanta restaurarii familiei traditionale

Criza economica si declinul familiei

Programul de dezvoltare distributista a agriculturii. Cooperativele. Parteneriatul sat-oras

AGRICULTURA

Dezvoltarea economiilor agricole locale (EAR) trebuie sa devina un obiectiv prioritar al statului intrucat ea va conduce la:

–    Ridicarea nivelului de sanatate al populatiei. EAR-urile vor furniza tarii hrana de calitate care este un factor cheie in prevenirea bolilor.

–    Intarirea securitatii statului. EAR-urile vor asigura autonomia alimentara a Romaniei si una dintre bazele productiei pentru export.

–    Imbunatatirea substantiala a ocuparii fortei de munca prin relocalizarea ei in zonele rurale.

–    Maximizarea (folosirea eficienta)  competentelor, eforturilor si resurselor datorita faptului ca gasirea solutiilor pe plan local va avea prioritate.

–    Pastrarea traditiilor si valorilor romanesti.

–    Pastrarea si promovarea solidaritatii sociale si a unei  bune sanatati fizice si morale.

–    Promovarea agriculturii sustenabile,  conditia sine qua non a protectiei mediului si dezvoltarii durabile a Romaniei.

Pentru a realiza in mod concret aceste obiective se impun urmatoarele masuri generale:

–    Statul sa foloseasca resursele sale (subventii, granturi, imprumuturi etc.) pentru a converti o mare parte a agriculturii industriale intr-un sistem sustenabil. Vor fi sustinuti cu prioritate taranii individuali, fermele mici si mijlocii care produc in mod sustenabil hrana sanatoasa.

–    Eliminarea cat mai rapida a “fabricilor de animale” odata cu  eliminarea subventiilor, stimulentelor si a legislatiei care favorizeaza gigantismul in productia de oua, carne si produse lactate.

–    Sprijinirea prin masuri fiscale si legislative a unui sistem descentralizat  de industrii de prelucrare – produsele  agricole,  piscicole si produsele padurilor vor fi prelucrate  in mici fabrici de conserve, de branzeturi, mori, fabrici de mobile etc. Prin “unitati mici de prelucrare” intelegem unitati a caror dimensiune nu va dauna sau distruge infatisarea si sanatatea regiunilor rurale, linistea si firescul vietii din satele romanesti. Daca o astfel intreprindere va polua sonor sau va produce reziduri toxice de orice fel aceasta va fi o indicatie ca o astfel de entitate economica este inadcvata acelei regiuni.

–    Incurajarea  pietelor taranesti locale. Masuri ferme impotriva “mafiei pietelor”. Revizuirea reglementarilor privitoare la obtinerea “certificatului de producator” in sensul eliminarii intermediarilor: fiecare producator va vinde la piata exact produsele care le produce in propria ferma sau gospodarie.  Pietele taranesti vor fi organizate pe sistem occidental ca asociatii ale producatorilor directi. Fiecare judet va avea propria sa asociatie ( de exemplu. Asociatia pietelor taranesti Buzau) care va fi asociatia-umbrela a pietelor taranesti locale.

–  Guvernul va impune de asemenea, in masura in care nu va incalca angajamentele internationale ale Romaniei, taxe vamale sporite pentru produsele care se produc in tara dar care sunt subventionate de guvernele tarilor exportatoare, pentru a echivala pretul pe piata cu acela al produsului similar romanesc.

–    Acordarea de facilitati si stimulente economice si fiscale considerabile tinerilor pentru a deveni fermieri. Tinerii care vor sa cumpere pamant agricol li se vor acorda credite cu dobanda 0; tinerii fermieri  trebuie sa beneficieze de programe de training si educatie continua organizate pe plan local.

–     In functie de regiune trebuie stabilite limite rezonabile ale marimii fermei de familie. Exploatarile agricole care depasesc aceste limite devin nesustenabile si, drept consecinta,  vor fi impozitate la maximum permis de lege. Se pot institui taxe de mostenire pentru proprietatile agricole mari, nici o taxa de mostenire pentru proprietatile mici. (Aceste masuri sunt necesare pentru a impiedica concentrarea proprietatilor agricole in mana unor “proprietari absenti” cum ar fi corporatiile transnationale, fondurile speculative etc)

–    Eliminarea substantelor toxice care sunt incompatibile cu principiile unei agriculturi sustenabile si care polueaza ecosistemul.

–    Interzicerea imediata, neconditionata si permanenta a plantelor modificate genetic. Va fi interzisa acceptarea  oricarui fel de grant, subventie  sau  actiune de lobby direct sau indirect, oferita de  concernele producatoare de OMG-uri,  de catre  institutele de cercetare agricola de stat, universitatile de agronomie si agentiile cu profil agricol ale statului.

–    Eliminarea cat mai rapida a biocombustibilor prin blocarea sau redirectionarea spre agricultura sustenabila a subventiilor EU din acest domeniu.  Culturile industriale de rapita pentru obtinerea biocombustibilor folosesc tehnici de distrugere ale solului; ele nu raspund necesitatilor economiei romanesti si nevoilor populatiei, nu fac decat sa umfle buzunarele catorva mari latifundiari care actioneaza in afara principiilor responsabilitatii sociale trasate de catre economia civica.

–    Stabilirea si implimentarea unor inalte standarde de calitate pentru apa.

–     Promovarea activa a culturilor perene. Aceasta va duce la o substantiala reducere a eroziunii si toxicitatii solului. Implimentarea riguroasa a unor standarde inalte de calitate a apei impreuna cu un program de extindere a culturilor perene va elimina “pe cale naturala”  sistemul  industrial de crestere  a animalelor ( “fabrica de animale”)

–    Economiile agricole locale  protejeaza diversitatea genetica si biologica. Iata de ce ele trebuie ajutate in actiunile lor de  protejare a speciilor de animale si a varietatilor de plante adapate conditiilor locului. Vor fi respinse cu hotarare incercarile de instaurarea a unei uniformitati agricole generale prin “patenting of species”, inginerie genetica si controlul corporat al agriculturii si productiei de alimente.

–    In regiunile forestiere, se vor incuraja dezvoltarea economiilor forestiere locale (EFL) prin oferirea de stimulente fiscale pentru procesarea pe plan local a produselor padurilor. EFI-urile  vor creea produse cu valoare adaugata.

–    Micii proprietari de paduri vor fi invatati practicile de sustenabilitate forestiera si vor fi incurajati sa valorifice  in mod eficient multiplele produse oferite de paduri. Se vor pedepsi asupru abuzurile contra functiilor ecologice si integritatii padurilor.

–    Elaborarea unui plan vizionar de dezvoltare sustenabila a agriculturii romanesti in urmatorii 30 de ani; planul va lua  in discutie problemele eroziunii si toxicitatii solului, pierderea biodiversitatii, declinul comunitatilor rurale si va propune, printre remediile radicale, trecerea la culturile perene care in 2040 ar trebui sa ocupe 40% din suprafata agricola a tarii.

COOPERATIVELE

O perspectiva distributista asupra cooperativelor

O retea cooperatista extinsa este unul dintre pilonii economiei distributiste. Fara cooperative si forme asociative în retea nu poate exista economie distributista. O suta de milioane de oameni lucreaza … în cooperative pe plan mondial. Economistii Yvan Allaire si Mihaela Fârsirotu, în Black Markets and Business Blue. The Man-Made Crisis of 2007-2009 and the Road to a New Capitalism subliniaza un adevar capital privitor la întreprinderile cooperatiste: „Prin natura lor, aceste organizatii sunt în mare parte imune la miscarile giratorii si nebuniile pietelor financiare. Atunci când sunt mature si suficient de mari, managementul lor calibreaza cu finete perspectivele economice si umaniste si acorda importanta  dezvoltarii lor durabile pe termen lung” (p. 225).

Prin cooperative si entitatile mutualiste, vom urmari în primul rând:

– Recapitalizarea nevoiasilor si a comunitatilor sarace – ca o prima etapa, nu ar fi rau sa ne propunem ca veniturile nevoiasilor sa atinga nivelul anilor ’20, când un muncitor-proprietar din cooperativele de prelucrare a lemnului câstiga 40 de lei pe zi, iar costurile lunare ale vietii erau acoperite cu 300 de lei (cf. Diarmid Coffey, “The Cooperative Movement on Jugoslavia, Rumania and North Italy during the World War”, Oxford University Press, New York,1922)

– Motivarea functionarilor din prima linie (mutualizarea serviciilor publice).

– Stabilitatea economica – cea mai sigura  fiind data de:

1) asigurarea locurilor de munca pe plan local

2) o „microdemocratie“ functionand efectiv la nivel de comunitate, prin care

factorul economic conlucreaza cu cel social iar autonomia economica se

îmbina cu responsabilitatea civica

3) o structura manageriala  de tip partenerial.

Trebuie sa restauram traditia cooperatista  româneasca, o glorie uitata a României interbelice – de pilda  în 1920, dupa Italia, România avea cel mai puternic sistem cooperatist din Europa – prin crearea unei puternice retele de entitati mutualiste, de la bancile populare si uniunile de credit pâna la ferme eoliene, cooperative în agricultura, turism, servicii publice. Ce-a mai ramas din vechiul sistem cooperatist de sorginte comunista sau reînfiintat amatoristic dupa 1989 trebuie supus unor auditari amanuntite si în caz de nereguli, desfiintat, pentru a nu virusa noul sistem care va fi creat. De pilda, exista  o Banca Centrala cooperatista, Creditcoop, înfiintata în 2002. Dupa ce criterii functioneaza? Care sunt obiectivele ei? De pe site-ul bancii nu rezulta nici un fel de preocupare pentru bunastarea comunitatilor locale, pare a fi o banca precum oricare alta din sistemul financiar.

Desi cooperativele sunt entitati economice autosuficiente, initiativa recreerii lor pe scara larga în România trebuie sa urmeze strategia de tip top-down a modelului american, „modelul Cleveland“ reprezentat de Evergreen Cooperative Laundry.

Dupa  ce va demara, reteaua cooperatista se va dezvolta prin resurse proprii, din aproape în aproape, fiecare noua cooperativa  va ajuta la înfiintarea altor cooperative viitoare pe modelul „spin off“. Ele vor fi entitati total independente de stat (cazul ideal) sau, cel putin în faza initiala, semidependente.

Asigurarea finantarii initiale se va face din diferite surse. Vor trebui implicate entitatile financiare cu experienta  în domeniu, de tipul bancii Desjardins, cel mai mare grup financiar cooperatist din Canada, cu 5 milioane de membri-proprietari. Se va apela apoi la resursele statului si la finantarile UE.

Prima initiativa  a unui guvern national-distributist  pe linia învigorarii miscarii cooperatiste este armonizarea Legii cooperatiei, promulgata  în 2005, cu legislatia europeana  în materie, instituind dreptul cooperatorilor de a exclude membrul/membrii care încearca sa îsi însuseasca  individual produsul muncii în cooperatie. (Sa mentionam ca  în proiectul de lege trimis Parlamentului exista un articol în acest sens, care a fost însa eliminat, facând, pur si simplu, inoperanta legea. Actuala Lege a cooperatiei din Romania îndeamna, pur si simplu, la furt.)

Parteneriatul sat-oras

Economiile agricole locale nu exista separate, ele sunt parte componenta a parteneriatului sat-oras.

Economia civica este formata dintr-un lant de parteneriate (fratii): parteneriatul dintre persoana si familie, familie si vecini (comunitate locala) …, dintre comunitate locala si regiune, regiune si natiune, natiune si comunitatea de destin a natiunilor (EU). In plan economic, lucrator si firma, firma si comunitate, sat si oras (regiune), regiune si regiune (natiune), natiune si vecinii ei. In plan religios, parteneriatul (relatia simfonica) dintre membrii Bisericii.

– Parteneriatul stat-privat, privilegiat de vechiul model,  nu este un  parteneriat ci o relatie simbiotica de tip mercantilist  intre privilegiile private si puterea publica. Acest mercantilism, care il revolta pe Adam Smith, s-a prabusit acum; drept urmare, parteneriatul stat-privat   nu mai poate sta la baza unei dezvoltari durabile a Romaniei el fiind inlocuit cu tipul de parteneriate enumerate mai sus.

– Dintre acestea, parteneriatul sat-oras, pe care il numim economie regionala diversificata  (ERD) va fi locomotiva dezvoltarii economice a Romaniei.

De ce vor fi ERD-urile  locomotiva noastre economice? Enumeram motivele principale:

–    In primul rand, ele vor fi centrele de inlocuire ale  importurilor si de creeare ale  pietelor de desfacere pentru produsele locale, doua procese care stau la baza  dezvoltarii  durabile a Romaniei. (ERD-urile promoveaza un model complet diferit de inlocuire a produselor de import fata de cel al economiei ceausiste unde inlocuirea importurilor era dictata de stat si nesustenabila)

–    ERD-urile vor fi motoarele cresterii durabile prin diversificare. Vom reincepe sa producem dar nu in maniera   economiilor comuniste, a tarilor din lumea a treia,  sau a celor dominate de capitalismul speculativ-financiar. Vom produce in termenii economiei civice, adica diversificat pentru noi insine si pentru partenerii nostri, de preferat pentru cei in vecinatatea noastra  si altii egali cu noi

–

–    Trebuie sa fie clar tuturor factorilor decidenti din viitorul guvern.

–    Dezvoltarea nu inseamna

–    a) “crestere” in sensul cresterii PIB-ului pe seama muncitorilor din stainatate sau a exploatarii resurselor naturale si umane b)

–    b) crestere lineara pe baza exploatarii nesustenabile a resurselor naturale si a fortei de munca

–    c) mai multe “intrari” de capital generand mai multe “iesiri” de marfuri.

–    Dezvoltare inseamna CRESTERE SUSTENABILA PRIN DIVERSIFICARE, adica implica diferentiere, diversificare si transformarea calitativa  produselor si proceselor de productie.

–

–    Metafora ecologica prin care poate fi descrisa o economie regionala diversificata este cea a “junglei” sau a “grindului”.

– Modele de urmat : Economiile regionale diversificate din jurul oraselor San Francisco, Milano, Tokyo, Paris, Bologna.

–        – Romaniei actuale i se poate asocia imaginea “desertului” care nu poate capta si folosi energia soarelui (importuri, credite si finantari externe). Romania este deocamdata un “desert” intrucat :

–    a) importurile sunt risipite in consum si nu hranesc o retea diversificata de canale locale asa incat unele bunuri sa constituie baza multor alte produse si a inlocuitorilor de produse importate

–    b) banii emigrantilor sau creditele nu ne ajuta sa ne dezvoltam. Sunt ca soarele in desert care supraincalzeste ziua dar caldura lui dispare o data cu apusul. Jungla capteaza energia soarelui, o raspandeste pentru a hrani plantele iar acestea, la randul lor , sunt generatoare de energie si hrana pentru intregul ecosistem.

–    ERD-urile vor creste printr-un proces de interactiune dinamica intre ele, o competite-cooperare in forma de scara prin care regiunile se dezvolta “una pe umerii celeilalte” .

–     Scopul nu este ca regiunile sa “produca pentru export”. Daca exporturile sunt asigurate de transplanturile multinationalelor, acele “catedrale in desert”,  dezvoltarea nu este durabila

–    ERD-urile trebuie sa exporte pentru a deveni self-generating economies. A exporta nu inseamna sa devii “regiune/tara-conducta”, furnizorul specializat de petrol, cafea,  banane sau forta de munca a unor economii mai dezvoltate.  Banii obtinuti pe aceste exporturi  vor fi ca energia soarelui in desert. Se vor risipi repede fara sa produca capacitati productive auto-regeneratoare capabile de multiplicare si diversificare. Cu alte cuvinte o astfel de regiune nu este capabila sa creeze, la randul ei, o regiune proprie.

–    Pentru a realiza o dezvoltare economica durabila printr-o retea de economii regionale diversificate propunem  urmatoarele masuri

–

In primul rand, in privinta dezvoltarii  economice, statul va veghea sa nu se incalce si sa fie aplicate urmatoarele  principii generale  ale dezvoltarii durabile: orice productie care nu este sustenabila nu poate conta drept “capital”; alocarea optima a resurselor umane si naturale trebuie sa fie in concordanta cu scara optima la care  trebuie sa se desfasoare activitatiloe economice – “small is beautiful”; diversitatea este parte integrala a unei societati sustenabile; perspectiva intergenerationala: generatiile prezente au obligatii fata de cele viitoare; respect fata de limite; sustenabilitatea ca principiu organizator reflectand relatiile interconectivitatea stabilita intre problemele si preocuparile  ecologice, economice si sociale.

Pe baza acestor principii se vor formula doua seturi mari de strategii de dezvoltare economica:

1) Primul set va cuprinde strategii de promovare si consolidare a pietelor locale care sa duca in final la o  localizare a economiei care sa respecte principiile subsidiaritatii, sustenabilitatii si democratiei participative ( strategii de promovare a formelor cooperatiste, de mutualizare, devolutie etc, recapitalizare).

2) Al doilea set de  strategii radicale de consolidare a economiilor regionale diversificate va include  patru reforme:

Reforma industriala :

a) firmele vor fi incurajate sa-si “internalizeze” costurile ( poluare, infrastructura de transport etc) care in prezent sunt “externalizate” catre stat si mediul inconjurator– statul va detecta si elimina “externalitatile”

b) se vor promova sistemele flexibile de fabricatie (“flexible manufacturing” c) se va generaliza introducerea de utilaje cu functii multiple care permit trecerea rapida de la o linie de productie la alta

d) industria romaneasca va abandona sistemul industrial de tip “supply-push” in favoarea noului sistem “demand-pull” care elimina in mare parte productia pe stock, localizeaza furnizorii, este mai putin afectat de ciclurile “boom and bust” , stabileste o relatie mai apropiata intre consumator si producator, cerere si oferta g) generalizarea folosirii furnizorilor locali

g) raspandirea larga a muncii in sistem asociativ care rezolva problemele aparute din cauza diviziunii intre capital, management si lucratori precum si separarea dintre management  si cunoasterea concreta a procesu;ui de productie

h) statul va sprijini raspandirea larga a tehnologiilor “open source”

3) Reforma agrara

4) Reforma fiscala

5) Reforma morala

Se vor folosi toate strategiile si mijloacele adecvate  pentru  re-moralizarea pietelor,  re-invigorarea, re-profesionalizarea si re-localizarea ordinii politice.

Este foarte important ca  economia civica sa fie imbratisata de Biserica ortodoxa iar principiile sustenabilitatii  sa fie traduse in termenii eticii crestine si asociate valorilor crestine de smerenie, infranare, dispozitia de jertfa, modestie, cumpanire, daruire.

Vor trebui incurajate paralele si echivalentele stabilite intre economia civica si “economia daruirii” sustinuta atat de biserica ortodoxa cat si de cea catolica.

Nu exista nici o incompatibilitate intre cele doua economii, ambele sunt teo-centrice. Suntem creatii ale lui Dumnezeu care ne-a dat in DAR persoana noastra, familia din care facem parte si aceasta tara si de toate acestea trebuie sa avem grija pentru a raspunde dragostei Sale nemarginite. Trebuie sa restauram acest “circuit al daruirii” – “economia darului” este cea mai veche de pamant potrivit antropologului Marcel Mauss – fara de care “circuitul capitalului” reduce realitatea la profit si relatiile interumane la tranzactii comerciale intre “straini” . Pana la urma toata lumea, de la crestin la ateu saraceste si la propriu, si la figurat.

Postat de dl Ovidiu Hurduzeu pe pagina de Facebook a Ligii distributiste.