Hristos Se naşte, slăviţi-L! / Cele mai frumoase colinde româneşti / De ce a trebuit să se nască Hristos

Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întîmpinaţi-L! Hristos pe pămînt, înălţaţi-vă! Cîntaţi Domnului tot pămîntul şi cu veselie lăudaţi-L popoare, că S-a preaslăvit!

Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptatii, și să Te cunoască pe Tine, Răsaritul cel de sus, Doamne, slavă Ție.

Despre frumuseţea colindelor româneşti/ „Nu căutați bucuria Crăciunului acolo unde nu exista Hristos”

“Colindele ofera un portret extrem de complet si de esentializat al Mantuitorului: «I-a pus numele Hristos/ Ca e nume mai frumos, / E nume mai mangaios;/ I-a pus nume de Hristos,/ Care-n cer sa locuiasca,/ Ca un sfant sa sfatuiasca,/ Cat e lumea sa-mi traiasca,/ Pe pamant sa-mi tot priveasca, sa-mi aleaga/ Toti crestinii din pagani.»

Sunt exprimate in aceste cateva versuri cu o densitate extraordinara, mai multe adevaruri dogmatice. Numele lui Hristos e frumos si mangaios, fapt cat se poate de real, Hristos, in ebraica Masia, insemnand Unsul, unsul lui Dumnezeu, evident. Sunt exprimate, in continuare, dumnezeirea lui Hristos, sfintenia Lui, calitatea Lui de Invatator al lumi vesnici Lui, calitatea de proniator, mereu atent si prezent in viata oamenilor, precum si rolul Lui de judecator, in baza invataturii aduse de El (…)..

Taranul se manifesta adesea cu o mare duiosie si cu multa tandrete fata de Dumnezeu, semn al faptului ca Il simte foarte apropiat, prieten chiar.Tandretea aceasta este mai evidenta, in mod firesc poate, fata de Hristos, care a luat chip de om si care a suportat toate vicisitudinile conditiei umane cazute (afara de pacat, bineinteles), pana la patimire si moarte pe cruce. Dumnezeu este dragul lui, al taranului. La nastere spune ca: <<Vine-un drag de Dumnezeu>>. Dar, in general, <<drag, Domnul Hristos>> sau <<dragul Dumnezeu>> sunt formularile des folosite. Cat despre drag, se stie ca este la romani una dintre expresiile de maxima si casta afectiune.

Despre frumusețea colindelor românești și esența ortodoxă a textelor colindelor / „Nu căutați bucuria Crăciunului acolo unde nu exista Hristos”

Colindători – 1939

“Prin simplitatea şi curăţia lor, colindele au consti­tuit şi constituie o redută în calea celor care încearcă, pe diverse căi, să rupă unitatea de credinţă, precum şi pe cea naţională a poporului nostru. Or, faptul că în ele respiră puternic duhul creştin de unitate şi se păstrează ceva din frăgezimea creştinismului primar valorează mai mult decât orice apologetică. De aceea, putem spune că în colinde se oglindeşte spiritul autentic al Ortodoxiei: acela de a-L mărturisi sau vesti atât pe Hristos Mântuitorul lumii, cât şi pe Născă­toarea de Dumnezeu.” (Maica Domnului în colindele populare românești)

“Versurile fascinante [ale colindelor] ascund o teologie adâncă, înfăţişată într-o frumusețe literară extraordinară. De fapt, ele se dovedesc o continuare a slujbelor din Biserică. Gospodarul de odinioară, ajuns acasă de la dumnezeiasca Liturghie, unde a auzit, din Sfânta Evanghelie ori din predica preotului, istoria întrupării și Nașterii Mântuitorului lumii, la plăpânda lumină a opaițului, candelei sau lumânării, încălzit de focul vetrei humuit, a alcătuit poezii religioase de o sensibilitate aparte, strecurând în ele adevăr evanghelic și farmec artistic.

Bunăoară, una din multele cântări ce ne încântă la Sfintele Sărbători glăsuiește așa: “Pe o scară de argint se coboară Domnul Sfânt.” Verbul “coboară” presupune că autorul textului știa că există două lumi: din cea de sus Se pogoară Domnul în ceastalaltă. Dacă Iacob a văzut pe Maica Domnului ca pe o scară, măiestritul compozitor anonim tot scară o numește pe Preacurata Fecioară, dar nu-i spune de aur, ci de-argint; metalul prețios mai delicat sugerează aici smerenia, cumsecădenia Fecioarei Maria, discreția ei. Cum se coboară? Nu nor, nu arătare de înger, de fulger, ci de prunc, căci se zice în continuare: “mititel și-nfășețel în scutec de bumbăcel.” Așadar, Hristos Domnul devine Dumnezeu-Omul, dar nu bărbat desăvârșit, ci prunc. Prin aceasta, Iisus a voit să ne arate că atât de mult ne iubește, încât a acceptat condiția umană în chip desăvârșit. Cine s-ar putea considera om deplin dacă nu a gustat din fascinația copilăriei?

Nașterea Domnului: Taina cea din veac

 Taina cea din veac

La plinirea vremii Fiul cel din veac nascutu’,
S-a ‘ntrupat din Maica Preacurata,
Cum proorocii au graitu’.

Ca ploia pe lana, Domnul bland S-a pogoratu’, 
Trup luand, din pantecele Maicii,
Cel ce este Ne’ncaputu’.

Sta Fecioara spaimantata de asta minune:
Cum sub ani, pe Cel din veac voi naste,
Ma infricosez a spune.

Cum Il voi purta in brate pe Cel Se poarta,
Pe umeri de heruvimi in ceruri,
Si-L slaveste lumea toata.

Cum voi imbraca cu scutec pe Cel ce se-mbraca
Cu lumina ca si cu o haina
Si faptura I se pleaca.

Pre Cel care in pustie mana a ploatu’,
Cum cu lapte voi hrani acuma,
Si pe brate, leganatu’.

Taina cea din veac ascunsa,astazi se plineste,
Fiu Fecioarei, Domnul azi se face,
Si pe noi ne mantuieste.

Audio: http://www.doxologia.ro/audio/colinde/diverse/taina-cea-din-veac http://www.trilulilu.ro/muzica-colinde/manastirea-diaconesti-taina-cea-din-veac

Imnul naşterii Domnului Hristos
de Roman Melodul

Fecioara astăzi pe Cel dinaintea genezei naşte
Şi pământul peştera celui inaccesibil dăruie.
Îngeri şi păstori doxologesc
Magii cu stele călătoresc
Căci noua s-a născut
Prunc nou dinaintea veacurilor, Dumnezeu.
Bethleemul a redeschis paradisul, să mergem să-l vedem
Fructul paradisului în criptă l-am găsit să mergem să luam miezul paradisului din peşteră.
Acolo a răsărit rădăcina de neatins din care a invlastarit mântuirea.
Acolo a fost găsit isvorul neforat din care David cândva a dorit sa bea.
Să pornim spre acolo unde s-a născut prunc tânăr dinaintea veacurilor Dumnezeu.
Tatăl mamei într-un fel tainic devine fiul ei.
Mântuitorul pruncilor prunc în iesle acolo fiind
În admiraţie spune nescatoarea:
-Spune-mi mie copile cum ai fost semănat în mine şi cum ai crescut în mine.
Te văd inima mea( scumpul meu) şi mă umplu de teamăCăci alăptez şi nu am cunoscut bărbat
Căci te privesc în scutece înfăşat
Însă fecioria mea este încă neatinsă
Căci tu ai privegheat-o pe aceasta când ai binevoit a te naşte.
Prunc tânăr înainte de veacuri, Dumnezeu.
Cel mai de sus împărat,Ce-i între Tine si cei mai de jos cerşetori?
Creatorul cerului de ce ai venit în întâmpinarea pământului.
Te-ai îndrăgostit de peşteră, te bucură ieslea?
Iată ca nu este topos, spaţiu pentru slujitoarea la locul de odihnă.
Spun ca nu-i spaţiu? dar nu-i nici peşteră, căci şi aceasta de aici este a altuia.
Când Sara a născut prunc i s-a dat moştenire pământ mult, mie însa nici o peştera.
Mi s-a împrumutat peştera în care ai vrut să locuieşti.
Prunc mic dinaintea veacurilor Dumnezeu. 

Roman Melodul in traducerea lui Ioan Alexandru

 

Vedeti si: Colinde și cântări dedicate sfinților închisorilor

Colinde și cântări dedicate sfinților închisorilor

Sus la naltul cerului

Sus la naltul cerului
suie robii Domnului,
vin convoi din temnita Aiudului.
Flori de lacrimi din cer cad,
plange cetina de brad,
muntii suri batrana frunte si-au plecat.

Stele ard sub pasii lor,
vantul zvon da codrilor:
trece-n lanturi ceata osanditilor.
N-au avut aur curat,
nici tamaie n-au aflat
detinutii pentru Pruncul de-mparat.
Dar adus-au drept prinos
Suflet dalb si luminos
slobozit din trupuri frante nemilos.
La Hristos dac-au ajuns,
la picioare bland I-au pus
viata lor, urzita-n rugaciuni si plans.
Sus la naltul cerului,
mucenicii Domnului
cer in ruga mantuirea neamului.

Versuri: Necunoscut

Linu-i lin

Colindăm flămânzi și goi în pridvor de cânt Anii cern zăpezi pe noi Vise aprinzând… Refren: Linu-i lin ca dalbe flori Pe ferestre de-nchisori Dalbe, dalbe flori. Zac la ușă drugii grei Rănile ne dor Lanțurile-s clopoței Ruga noastră-i cor. Refren: Linu-i lin ca dalbe flori Pe ferestre de-nchisori Dalbe, dalbe flori. Doamne, mâna să-ţi întinzi Peste robii tăi Ca-n adâncuri să ne-aprinzi Stea de vâlvătăi.	Refren: Linu-i lin ca dalbe flori Pe ferestre de-nchisori Dalbe, dalbe flori. Vom porni din închisori Fulguiți de nea Ca s-ajungem până-n zori Lângă ieslea ta. Refren: Linu-i lin ca dalbe flori Pe ferestre de-nchisori Dalbe, dalbe flori. Drept tămâie-am pregătit Lacrimi grele-n căni, Aur: lanțul ruginit, Smirnă: sânge-n răni. Refren: Linu-i lin ca dalbe flori Pe ferestre de-nchisori Dalbe, dalbe flori.	Suferința vom uita Sub cerești lumini Serafimii vor cânta Încărcați de crini. Refren: Linu-i lin ca dalbe flori Pe ferestre de-nchisori Dalbe, dalbe flori Inimile, în cununi Vom aduce-n dar Peste jertja lor s-aduni Nimburi mari de har. Refren: Linu-i lin ca dalbe flori Pe ferestre de-nchisori Dalbe, dalbe flori. Refren: Linu-i lin ca dalbe flori Pe ferestre de-nchisori Dalbe, dalbe flori.

Versuri: Contantin Dragotescu

Leru-i, Doamne Ler

Tot mai arde cerul sus
Peste ieslea lui Iisus.
Leru-i Doamne ler.

Vifleeme, colt de rai,
Ingeri palizi inca ai.
Leru-i Doamne ler.
Alb si fraged Vifleem,
In ce vis sa te mai chem?
Leru-i Doamne ler.
Steaua sfanta de Craciun
Din ce praf s-o mai adun?
Leru-i Doamne ler.
Lacrimi mari pe cer se-aprind,
Prin tristeti de foc colind.
Leru-i Doamne ler.
Pentru-nsangeratul mag
Pune, Doamne, spini pe prag.
Leru-i Doamne ler.
Si acopera cu lut
Vifleemul meu pierdut.
Leru-i Doamne ler.

Versuri: Radu Gyr

Colindul robului

Domnu-Şi face ieslea Lui În noaptea Crăciunului. Flori de crin din ceruri plouă Peste ieslea Lui cea nouă Şi din flori picură roua Peste ieslea Lui cea nouă.	Cântă robii Domnului Înjugaţi cu jugul Lui Pe malul Trotuşului Dar cântarea lor e mută, Că-i din suferinţă smulsă, Şi-i cu rugăciuni crescută. Stă un copilaş în zare Şi priveşte cu mirare O fereastră de-nchisoare. Lângă micul copilaş S-a oprit un îngeraş Ce-i şopteşte drăgălaş:	Azi Crăciunul s-a mutat Din palat la închisoare Unde-I Domnu-ntemniţat; Şi copilul cel din zare A venit la închisoare Să trăiască Praznic mare. Un craciun la inchisoare.

Versuri: Valeriu Gafencu

Colind

A venit si-aici Craciunul Sa ne mangaie surghiunul Cade alba nea Peste viata mea Peste suflet ninge Cade alba nea Peste viata mea Care-aici se stinge. Tremura albastre stele Peste dorurile mele Dumnezeu de sus In inimi ne-a pus Palpairi de stele Dumnezeu de sus In inimi ne-a pus Numai lacrimi grele. Maica Domnului Curata Ad-o veste minunata Infloreste-n prag Zambetul Tau drag Ca o zi cu soare Zambetul Tau drag Il asteapta-n prag Cei din inchisoare.	Steaua prinde sa luceasca Peste ieslea-mparateasca Si din nou trei magi Varsa din desagi Aur si tamaie Ingerii de sus Magilor le-a pus Cerul sub calcaie. Lumea-n cantec se desteapta Pe Mesia Il asteapta Zambete ceresti Intra pe feresti Vin in orice casa Si in orice gand Arde tremurand Cate-o stea sfioasa. Numai temnita posaca A-mpietrit sub promoroaca Stam in bezna grea Pentru noi nu-i stea Cerul nu s-aprinde Pentru osanditi Ingerii grabiti Nu aduc colinde.	Peste fericiri apuse Pune mila Ta Iisuse Cei din inchisori Te asteapta-n zori Sa le-aduci lumina. Cei din inchisori Te asteapta-n zori Pieptul lor suspina O, Iisuse Imparate Iarta lacrimi si pacate Vin sa-nchizi usor Ranile ce dor Visul ni-l descuie Noi te-om astepta Caci pe crucea Ta Stam batuti in cuie.

Versuri: Radu Gyr

Întorsi de departe, cu inima frântă,
Ne este gândul la cei ce s-au dus.
Rugămu-Te, Doamne, adună-i pe ei de sus,
Părtași pentru ziua cea sfântă.

Cu duhul vor trece în chip de lumină
Prin tara cu cântece multe
Și-n ceasul acesta vor sta să asculte
La veacul ce încă suspină.

Și-n zborul albastru de peste morminte
Prin țarini cu gropi fără nume,
Durerea din ochii bătrânelor mume
Vor șterge-o cu palma fierbinte.
Și-ntorși întru Tine, sub bolta înserării,
Ca în mâini nevăzute de-Arhangheli
Va arde lumina din sfintele candeli
Umplute cu lacrima țării.”
(Mihai Buracu)

Colind dedicat Sfinţilor închisorilor

Avem atâţia morţi, atâtea oseminte,
că fruntea-i grea de amintirea lor.
Purtăm în piept solarele morminte
şi de lumină coastele ne dor.

Avem atâţia morţi, atâtea oseminte . . .
Cu smirna lor pe tâmple ne sfinţim
şi de la noi la gropile lor sfinte
întinde luna aurit chilim.

Ataţia morţi, atatea dragi morminte,
Ca o catapeteasmă cresc în noi,
Cum mucenicii slavei mai-nainte,
Prin gloanţe, prin furtună, prin ploi.

Ne pâlpâie pe mâini şi în cuvinte
Ca soarele ce arde pe obraz,
Atâţia morţi, atatea oseminte,
În somn se-aprind icoane de topaz.

Atâţia morţi ascut în noi oţele,
Se sparge veacul în ţăndări mari de fier.
Cu jertfele de ne izbim de stele,
Cu rănile noi ne-am atins de cer.

Zidim destin, Parâng de ziduri sfinte
Dar nu din var şi piatră ctitorim,
Ci tencuim cu albe oseminte,
Din cărămida rănilor zidim.

Turnaţi în cremene şi jurăminte,
Cu ochi de foc aprinşi de-un sfânt mister,
Privim cum zilnic alte noi morminte
Se înalţă pajuri albe către cer
Să pună ţării temelii de fier.

Avem atâţia morţi, atâtea oseminte…”

(Radu Gyr)

Colind - Dați drumul la Cer: https://www.youtube.com/watch?v=FUWOj-QIHIY&ab_channel=AncutaBora

Doamne, fa din lacrimi apa vie
Si cununi din suferinti,
Neamului da-i vesnicie 
Si ocean de biruinti.

Doamne, da-ne mantuirea
Pentru jertfa ce-am adus
Si ne curma sangiuirea,
Da-ne pacea Ta de sus.

Si ca semn pentru-mpacare
Odihneste mortii lin;
De veghe la fiecare
Da-le, Doamne, cate-un crin.

Vedeți și secțiunea de comentarii de mai jos.

Vezi si: Colinde

 

Colinde

 

 

 

Tudor Gheorghe – Vin colindatorii

 

 

 

Colind

A venit şi-aici Crăciunul

să ne mângâie surghiunul.

Cade albă nea peste viaţa mea,

peste suflet ninge.

Cade albă nea

peste viaţa mea

care-aici se stinge.

Tremură albastre stele

peste dorurile mele. /Dumnezeu de sus

în inimi ne-a pus /pâlpâiri de stele.

Dumnezeu de sus

în inimi ne-a pus /numai lacrimi grele.

Maica Domnului Curată,

ad-o veste minunată! /Înfloreşte-n prag zâmbetul tău drag /ca o zi cu soare.

Zâmbetul tău drag

îl aşteaptă-n prag /cei din închisoare.

Steaua prinde să lucească

peste ieslea-mpărătească.

Şi din nou trei magi /varsă din desagi

aur şi tămâie. Îngerii de sus

magilor le-au pus /cerul sub călcâie.

Lumea-n cântec se deşteaptă,

pe Mesia îl aşteaptă.

Zâmbete cereşti

intră pe fereşti,

vin în orice casă.

Şi în orice gând

arde tremurând

câte-o stea sfioasă.

Numai temniţa posacă

a-mpietrit sub promoroacă.

Stăm în bezna grea,

Pentru noi nu-i stea,

Cerul nu s-aprinde.

Pentru osândiţi,

Îngerii grăbiţi

Nu aduc colinde.

Peste fericiri apuse

Tinde mila ta, Iisuse.

Cei din închisori

te-aşteaptă-n zori

să le-aduci lumină.

Cei din închisori

te aşteaptă-n zori,

pieptul lor suspină.

O, lisuse Împărate,

iartă lacrimi şi păcate!

Vinâ să-nchizi uşor

rănile ce dor,

visul ni-l descuie.

Noi te-om aştepta, /căci pe Crucea Ta stăm bătuţi în cuie.

(Colindele lui Radu Gyr)