"Frumuseţea va mântui lumea" (Dostoievski) „E multă frumusețe în lume, dar oamenii orbi nu o văd. Înclinarea spre a face răul e atât de puternică încât, pentru a o învinge, a fost nevoie de marea dragoste şi jertfă a Dumnezeului întrupat.” (Ernest Bernea)
Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întîmpinaţi-L! Hristos pe pămînt, înălţaţi-vă! Cîntaţi Domnului tot pămîntul şi cu veselie lăudaţi-L popoare, că S-a preaslăvit!
Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptatii, și să Te cunoască pe Tine, Răsaritul cel de sus, Doamne, slavă Ție.
“Colindele ofera un portret extrem de complet si de esentializat al Mantuitorului: «I-a pus numele Hristos/ Ca e nume mai frumos, / E nume mai mangaios;/ I-a pus nume de Hristos,/ Care-n cer sa locuiasca,/ Ca un sfant sa sfatuiasca,/ Cat e lumea sa-mi traiasca,/ Pe pamant sa-mi tot priveasca, sa-mi aleaga/ Toti crestinii din pagani.»
Sunt exprimate in aceste cateva versuri cu o densitate extraordinara, mai multe adevaruri dogmatice. Numele lui Hristos e frumos si mangaios, fapt cat se poate de real, Hristos, in ebraica Masia, insemnand Unsul, unsul lui Dumnezeu, evident. Sunt exprimate, in continuare, dumnezeirea lui Hristos, sfintenia Lui, calitatea Lui de Invatator al lumi vesnici Lui, calitatea de proniator, mereu atent si prezent in viata oamenilor, precum si rolul Lui de judecator, in baza invataturii aduse de El (…)..
Taranul se manifesta adesea cu o mare duiosie si cu multa tandrete fata de Dumnezeu, semn al faptului ca Il simte foarte apropiat, prieten chiar.Tandretea aceasta este mai evidenta, in mod firesc poate, fata de Hristos, care a luat chip de om si care a suportat toate vicisitudinile conditiei umane cazute (afara de pacat, bineinteles), pana la patimire si moarte pe cruce. Dumnezeu este dragul lui, al taranului. La nastere spune ca: <<Vine-un drag de Dumnezeu>>. Dar, in general, <<drag, Domnul Hristos>> sau <<dragul Dumnezeu>> sunt formularile des folosite. Cat despre drag, se stie ca este la romani una dintre expresiile de maxima si casta afectiune. More
“Prin simplitatea şi curăţia lor, colindele au constituit şi constituie o redută în calea celor care încearcă, pe diverse căi, să rupă unitatea de credinţă, precum şi pe cea naţională a poporului nostru. Or, faptul că în ele respiră puternic duhul creştin de unitate şi se păstrează ceva din frăgezimea creştinismului primar valorează mai mult decât orice apologetică. De aceea, putem spune că în colinde se oglindeşte spiritul autentic al Ortodoxiei: acela de a-L mărturisi sau vesti atât pe Hristos Mântuitorul lumii, cât şi pe Născătoarea de Dumnezeu.” (Maica Domnului în colindele populare românești)
“Versurile fascinante [ale colindelor] ascund o teologie adâncă, înfăţişată într-o frumusețe literară extraordinară. De fapt, ele se dovedesc o continuare a slujbelor din Biserică. Gospodarul de odinioară, ajuns acasă de la dumnezeiasca Liturghie, unde a auzit, din Sfânta Evanghelie ori din predica preotului, istoria întrupării și Nașterii Mântuitorului lumii, la plăpânda lumină a opaițului, candelei sau lumânării, încălzit de focul vetrei humuit, a alcătuit poezii religioase de o sensibilitate aparte, strecurând în ele adevăr evanghelic și farmec artistic.
Bunăoară, una din multele cântări ce ne încântă la Sfintele Sărbători glăsuiește așa: “Pe o scară de argint se coboară Domnul Sfânt.” Verbul “coboară” presupune că autorul textului știa că există două lumi: din cea de sus Se pogoară Domnul în ceastalaltă. Dacă Iacob a văzut pe Maica Domnului ca pe o scară, măiestritul compozitor anonim tot scară o numește pe Preacurata Fecioară, dar nu-i spune de aur, ci de-argint; metalul prețios mai delicat sugerează aici smerenia, cumsecădenia Fecioarei Maria, discreția ei. Cum se coboară? Nu nor, nu arătare de înger, de fulger, ci de prunc, căci se zice în continuare: “mititel și-nfășețel în scutec de bumbăcel.” Așadar, Hristos Domnul devine Dumnezeu-Omul, dar nu bărbat desăvârșit, ci prunc. Prin aceasta, Iisus a voit să ne arate că atât de mult ne iubește, încât a acceptat condiția umană în chip desăvârșit. Cine s-ar putea considera om deplin dacă nu a gustat din fascinația copilăriei? More
Fecioara astăzi pe Cel dinaintea genezei naşte Şi pământul peştera celui inaccesibil dăruie. Îngeri şi păstori doxologesc Magii cu stele călătoresc Căci noua s-a născut Prunc nou dinaintea veacurilor, Dumnezeu. Bethleemul a redeschis paradisul, să mergem să-l vedem Fructul paradisului în criptă l-am găsit să mergem să luam miezul paradisului din peşteră. Acolo a răsărit rădăcina de neatins din care a invlastarit mântuirea. Acolo a fost găsit isvorul neforat din care David cândva a dorit sa bea. Să pornim spre acolo unde s-a născut prunc tânăr dinaintea veacurilor Dumnezeu. Tatăl mamei într-un fel tainic devine fiul ei. Mântuitorul pruncilor prunc în iesle acolo fiind În admiraţie spune nescatoarea: -Spune-mi mie copile cum ai fost semănat în mine şi cum ai crescut în mine. Te văd inima mea( scumpul meu) şi mă umplu de teamăCăci alăptez şi nu am cunoscut bărbat Căci te privesc în scutece înfăşat Însă fecioria mea este încă neatinsă Căci tu ai privegheat-o pe aceasta când ai binevoit a te naşte. Prunc tânăr înainte de veacuri, Dumnezeu. Cel mai de sus împărat,Ce-i între Tine si cei mai de jos cerşetori? Creatorul cerului de ce ai venit în întâmpinarea pământului. Te-ai îndrăgostit de peşteră, te bucură ieslea? Iată ca nu este topos, spaţiu pentru slujitoarea la locul de odihnă. Spun ca nu-i spaţiu? dar nu-i nici peşteră, căci şi aceasta de aici este a altuia. Când Sara a născut prunc i s-a dat moştenire pământ mult, mie însa nici o peştera. Mi s-a împrumutat peştera în care ai vrut să locuieşti. Prunc mic dinaintea veacurilor Dumnezeu.
Sus la naltul cerului
suie robii Domnului,
vin convoi din temnita Aiudului.
Flori de lacrimi din cer cad,
plange cetina de brad,
muntii suri batrana frunte si-au plecat.
Stele ard sub pasii lor,
vantul zvon da codrilor:
trece-n lanturi ceata osanditilor.
N-au avut aur curat,
nici tamaie n-au aflat
detinutii pentru Pruncul de-mparat.
Dar adus-au drept prinos
Suflet dalb si luminos
slobozit din trupuri frante nemilos.
La Hristos dac-au ajuns,
la picioare bland I-au pus
viata lor, urzita-n rugaciuni si plans.
Sus la naltul cerului,
mucenicii Domnului
cer in ruga mantuirea neamului.
Versuri: Necunoscut
Linu-i lin
Colindăm flămânzi și goi
în pridvor de cânt
Anii cern zăpezi pe noi
Vise aprinzând…
Refren:
Linu-i lin ca dalbe flori
Pe ferestre de-nchisori
Dalbe, dalbe flori.
Zac la ușă drugii grei
Rănile ne dor
Lanțurile-s clopoței
Ruga noastră-i cor.
Refren:
Linu-i lin ca dalbe flori
Pe ferestre de-nchisori
Dalbe, dalbe flori.
Doamne, mâna să-ţi întinzi
Peste robii tăi
Ca-n adâncuri să ne-aprinzi
Stea de vâlvătăi.
Refren:
Linu-i lin ca dalbe flori
Pe ferestre de-nchisori
Dalbe, dalbe flori.
Vom porni din închisori
Fulguiți de nea
Ca s-ajungem până-n zori
Lângă ieslea ta.
Refren:
Linu-i lin ca dalbe flori
Pe ferestre de-nchisori
Dalbe, dalbe flori.
Refren:
Linu-i lin ca dalbe flori
Pe ferestre de-nchisori
Dalbe, dalbe flori.
Suferința vom uita
Sub cerești lumini
Serafimii vor cânta
Încărcați de crini.
Refren:
Linu-i lin ca dalbe flori
Pe ferestre de-nchisori
Dalbe, dalbe flori
Inimile, în cununi
Vom aduce-n dar
Peste jertja lor s-aduni
Nimburi mari de har.
Refren:
Linu-i lin ca dalbe flori
Pe ferestre de-nchisori
Dalbe, dalbe flori.
Refren:
Linu-i lin ca dalbe flori
Pe ferestre de-nchisori
Dalbe, dalbe flori.
Versuri: Contantin Dragotescu
Leru-i, Doamne Ler
Tot mai arde cerul sus
Peste ieslea lui Iisus.
Leru-i Doamne ler.
Vifleeme, colt de rai,
Ingeri palizi inca ai.
Leru-i Doamne ler.
Alb si fraged Vifleem,
In ce vis sa te mai chem?
Leru-i Doamne ler.
Steaua sfanta de Craciun
Din ce praf s-o mai adun?
Leru-i Doamne ler.
Lacrimi mari pe cer se-aprind,
Prin tristeti de foc colind.
Leru-i Doamne ler.
Pentru-nsangeratul mag
Pune, Doamne, spini pe prag.
Leru-i Doamne ler.
Si acopera cu lut
Vifleemul meu pierdut.
Leru-i Doamne ler.
Versuri: Radu Gyr
Colindul robului
Domnu-Şi face ieslea Lui
În noaptea Crăciunului.
Flori de crin din ceruri plouă
Peste ieslea Lui cea nouă
Şi din flori picură roua
Peste ieslea Lui cea nouă.
Cântă robii Domnului
Înjugaţi cu jugul Lui
Pe malul Trotuşului
Dar cântarea lor e mută,
Că-i din suferinţă smulsă,
Şi-i cu rugăciuni crescută.
Stă un copilaş în zare
Şi priveşte cu mirare
O fereastră de-nchisoare.
Lângă micul copilaş
S-a oprit un îngeraş
Ce-i şopteşte drăgălaş:
Azi Crăciunul s-a mutat
Din palat la închisoare
Unde-I Domnu-ntemniţat;
Şi copilul cel din zare
A venit la închisoare
Să trăiască Praznic mare.
Un craciun la inchisoare.
Versuri: Valeriu Gafencu
Colind
A venit si-aici Craciunul
Sa ne mangaie surghiunul
Cade alba nea
Peste viata mea
Peste suflet ninge
Cade alba nea
Peste viata mea
Care-aici se stinge.
Tremura albastre stele
Peste dorurile mele
Dumnezeu de sus
In inimi ne-a pus
Palpairi de stele
Dumnezeu de sus
In inimi ne-a pus
Numai lacrimi grele.
Maica Domnului Curata
Ad-o veste minunata
Infloreste-n prag
Zambetul Tau drag
Ca o zi cu soare
Zambetul Tau drag
Il asteapta-n prag
Cei din inchisoare.
Steaua prinde sa luceasca
Peste ieslea-mparateasca
Si din nou trei magi
Varsa din desagi
Aur si tamaie
Ingerii de sus
Magilor le-a pus
Cerul sub calcaie.
Lumea-n cantec se desteapta
Pe Mesia Il asteapta
Zambete ceresti
Intra pe feresti
Vin in orice casa
Si in orice gand
Arde tremurand
Cate-o stea sfioasa.
Numai temnita posaca
A-mpietrit sub promoroaca
Stam in bezna grea
Pentru noi nu-i stea
Cerul nu s-aprinde
Pentru osanditi
Ingerii grabiti
Nu aduc colinde.
Peste fericiri apuse
Pune mila Ta Iisuse
Cei din inchisori
Te asteapta-n zori
Sa le-aduci lumina.
Cei din inchisori
Te asteapta-n zori
Pieptul lor suspina
O, Iisuse Imparate
Iarta lacrimi si pacate
Vin sa-nchizi usor
Ranile ce dor
Visul ni-l descuie
Noi te-om astepta
Caci pe crucea Ta
Stam batuti in cuie.
Versuri: Radu Gyr
Întorsi de departe, cu inima frântă, Ne este gândul la cei ce s-au dus. Rugămu-Te, Doamne, adună-i pe ei de sus, Părtași pentru ziua cea sfântă.
Cu duhul vor trece în chip de lumină Prin tara cu cântece multe Și-n ceasul acesta vor sta să asculte La veacul ce încă suspină.
Și-n zborul albastru de peste morminte Prin țarini cu gropi fără nume, Durerea din ochii bătrânelor mume Vor șterge-o cu palma fierbinte. Și-ntorși întru Tine, sub bolta înserării, Ca în mâini nevăzute de-Arhangheli Va arde lumina din sfintele candeli Umplute cu lacrima țării.” (Mihai Buracu)
Avem atâţia morţi, atâtea oseminte,
că fruntea-i grea de amintirea lor.
Purtăm în piept solarele morminte
şi de lumină coastele ne dor.
Avem atâţia morţi, atâtea oseminte . . .
Cu smirna lor pe tâmple ne sfinţim
şi de la noi la gropile lor sfinte
întinde luna aurit chilim.
Ataţia morţi, atatea dragi morminte,
Ca o catapeteasmă cresc în noi,
Cum mucenicii slavei mai-nainte,
Prin gloanţe, prin furtună, prin ploi.
Ne pâlpâie pe mâini şi în cuvinte
Ca soarele ce arde pe obraz,
Atâţia morţi, atatea oseminte,
În somn se-aprind icoane de topaz.
Atâţia morţi ascut în noi oţele,
Se sparge veacul în ţăndări mari de fier.
Cu jertfele de ne izbim de stele,
Cu rănile noi ne-am atins de cer.
Zidim destin, Parâng de ziduri sfinte
Dar nu din var şi piatră ctitorim,
Ci tencuim cu albe oseminte,
Din cărămida rănilor zidim.
Turnaţi în cremene şi jurăminte,
Cu ochi de foc aprinşi de-un sfânt mister,
Privim cum zilnic alte noi morminte
Se înalţă pajuri albe către cer
Să pună ţării temelii de fier.
„O națiune care nu-și respectă trecutul și obiceiurile creștine, un popor care-și pierde credința și nu cultivă iubirea față de moșie și strămoșii săi este un popor condamnat la pieire” (Nicolae Iorga)
Recent Comments