Home

Ziua Naţională – „Acolo este ţara mea” / „Nu uita că eşti român … Şi-n țara asta te-ai născut să fii stăpân”/ Manifest către eroii români în Primul Război Mondial

Leave a comment

Întorşi de departe, cu inima frântă,
Ne este gândul la cei ce s-au dus.
Rugămu-Te, Doamne, adună-i pe ei de sus,
Părtași pentru ziua cea sfântă.

Cu duhul vor trece în chip de lumină
Prin tara cu cântece multe
Și-n ceasul acesta vor sta să asculte
La veacul ce încă suspină.

Și-n zborul albastru de peste morminte
Prin țarini cu gropi fără nume,
Durerea din ochii bătrânelor mume
Vor șterge-o cu palma fierbinte.

Și-ntorși întru Tine, sub bolta înserării,
Ca în mâini nevăzute de-Arhangheli
Va arde lumina din sfintele candeli
Umplute cu lacrima țării.
(Mihai Buracu) 

Acolo unde-s nalți stejari
Și ca stejarii nalți îmi cresc
Flăcăi cu piepturile tari,
Ce moartea-n față o privesc;
 
Acolo, unde-s stânci și munți,
Și ca și munții nu clintesc,
Voinicii cei cu peri cărunți
În dor de țară strămoșesc;

More

Advertisements

“Vom muri şi vom fi liberi!”

3 Comments

Revolutia-1989_4

“Este adevărat că în decembrie 1989, în paralel cu revolta pentru adevăr şi libertate, au existat calcule politice şi manipulare. Dar importantă şi ziditoare rămâne jertfa celor nevinovaţi, căci neamul s-a apropiat mai mult de dumnezeire prin dăruirea lor sinceră, dezinteresată, în numele lui Hristos. Prin ei s-au îmbogăţit sufleteşte toţi cei ce au căutat Adevărul şi Binele.

Cei doritori de bani, de slavă deşartă şi de plăceri au mers înainte pe drumul lor. Uneori, aceştia au vorbit chiar în numele idealurilor revoluţiei, dar cuvântul lor mincinos nu a anulat puterea sufletească pe care ne-au dăruit-o cei ce s-au jertfit atunci.

Tinerii care au fost omorâţi în decembrie 1989 şi-au dat viaţa pentru România adevărată: acea Românie profundă, vie, întemeiată pe credinţa de veacuri a neamului nostru. Ei sunt dovada că după 45 de ani de comunism adevărata Românie nu a dispărut, şi aceasta ne întăreşte în nădejdea că nu va dispărea nici de acum înainte. 

Vom muri şi vom fi liberi!

Potirul durerilor era plin la acea cumpănă de vremi! A luminat atunci în spiritul vostru, tinerilor, un cuvânt unic: „Vom muri şi vom fi liberi!” Nu l-a rostit nimeni în vreo altă ţară, în vreo altă revoluţie, nici la 1789, nici la 1848, nici în 1917. Voi aţi descoperit libertatea în moarte, dar nu în moartea ca moarte, ci în moartea ca jertfă. Aşa a fost la început: Jertfa, nu moartea! „Mielul e înjunghiat de la întemeierea lumii”. (Apoc. 13, 8)

În jertfa voastră a rodit reînvierea neamului. Voi aşa aţi trăit moartea, ca jertfă; trăind-o aşa, moartea murise în voi mai înainte; murise frica, murise sclavia totalitară, murise josnicia materialistă, murise ateismul, murise tot ce omoară viaţa în duhul ei divin, nemuritor.

A luminat în voi, martirii, acest înţeles al ofrandei voastre pure, genuine, înţeles că nu muriţi, şi că, deci, sunteţi vii, tot mai vii. Domnul vieţii, Iisus Hristos, a zis: „Adevăr, adevăr vă spun vouă: cel ce ascultă Cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci a trecut din moarte la viaţă” (Ioan 5, 24). Voi aţi trecut la viaţa de veci. Aţi dobândit deplina libertate pentru voi, dar şi pentru noi. Din libertatea voastră şi noi devenim liberi „de cel rău”.

La temelia înnoirii României, la sfârşitul acestui ultim veac al mileniului stă mărturie jertfa voastră a tuturor.
Ferice de neamul care se întemeiază şi se înnoieşte prin jertfă în numele lui Hristos, Cel care, prin jertfă, ne-a dăruit învierea.”

Părintele Galeriu

(Din articolul Cine nu-și cunoaște temelia, nu poate să zidească. Ei sunt temelia noastră)

“Tinerii din decembrie nu au cerut, pe strada, nici paine, nici salarii, ci libertate. Au fost credinciosi; stim cu certitudine ca pe strazi s’a strigat “exista Dumnezeu”, ca s’a rostit, deseori in genunchi, Tatal nostru in fata tancurilor, ca s’au rostit cuvintele: “Voi cu arme, noi cu flori”, si stim ca nu armele au invins, ci florile. Dar mai stim ca tot atunci s’a strigat o zicere cutremuratoare, care ar trebui sa fie scrisa in enciclopedia mondiala: “Vom muri si vom fi liberi!”. Faptul acesta mi se pare extraordinar. „Vom muri si vom fi liberi”. Si revin la ideea aceasta: disponibilitatea de a muri, de a-ti asuma moartea, pentru ca prin ea sa-ti capeti libertatea. Nu este vorba de libertatea aceea simpla de care se vorbeste in Cartea lui Iov: cel din mormant este liber, robul care a murit nu mai este supusul stapanului sau, si nici cel care a fost in temnita nu mai aude vocea temnicerului. In acest “Vom muri si vom fi liberi” este strigatul si afirmarea libertatii despre care imi propun sa va vorbesc in cele ce urmeaza. Tinerii au cerut libertate si au murit pentru libertate. Au murit fiind liberi, pentru ca prin moartea si libertatea lor sa asigure libertatea celorlalti. Daca ei au murit si sunt liberi, noi speram sa traim si sa fim liberi intru aceasta libertate. (IPS Bartolomeu Anania)

“Să nu uitaţi, oameni buni, că am plecat
cu sufletul curat şi că am murit din prea multă dragoste.
Să nu credeţi cumva că n-am ştiut ce fac; toţi am ştiut!
Şi câteodată, când călcaţi mai apăsat, amintiţi-vă
că pământul acesta se sprijină pe piepturile noastre.”

(sora eroului-martir Dragoş Mladinovici)

RADU IONESCU, EROU-MARTIR

14 iunie 1972 – 21 decembrie 1989

Pentru a putea înţelege ce înseamnă jertfa acestor copii, trebuie să mergem înapoi la Altcineva, care S-a jertfit acum 2000 de ani. Dacă nu credem în acea Jertfă, cu atât mai puţin o vom crede pe aceasta.

I-am mulţumit lui Dumnezeu că mi l-a dăruit şi mi l-a lăsat 17 ani! Eu am fost doar cea care l-a adus pe lume şi l-am crescut. Dar viaţa nu de la mine o are! Persoana mea nu contează, n-am fost decât un ghiveci în care Dumnezeu a sădit o floare.

Când era vorba de minciună, parşivenie cum o numea el, era prompt şi categoric.

«Mamă, mi-a zis odată, îmi pare rău că tu eşti credincioasă şi suferi mai mult. Dar am impresia că-L iubeşti mai mult pe El decât pe mine». «Da, i-am răspuns, ăsta-i adevărul, pentru că El este izvorul iubirii din care îţi dau şi ţie. De la Dumnezeu vine toată dragostea – şi a mea pentru tine!…»

Şi să fiu supărată pe Dumnezeu că pe Radu nu-l mai doare nimic, că este acolo unde nu mai e boală, chin, suferinţă, ură, minciună?!…

Când am fost anunţată, am căzut în genunchi şi m-am rugat: «Doamne, întăreşte-mă în încercarea asta grea!»

El aşa de mult a iubit lumea, încât L-a dat pe singurul său Fiu pentru ea. Abia acum înţeleg asta. Eu nu l-aş fi dat pe Radu pen­tru lume, pentru Revoluţie, dar acum înţeleg moartea, transferul acesta, înălţarea!”

CRISTIAN TOPORAN, EROU-MARTIR

7 octombrie 1968 – 23 decembrie 1989

S-a născut în Bucureşti. A terminat Şcoala generală nr. 119 şi Liceul Industrial nr. 11. A făcut rugbi la Clubul Steaua cu antre­norul Mateescu. După terminarea Junioratului, a plecat în armată, la Clubul Sportiv Focşani. A lucrat într-o autobază de Maxi-Taxi, la topitorie. A continuat să joace rugbi la Aero-Nautica şi la Clubul Sportiv Energetica, fiind antrenat de d-l Ţuţuianu.

A fost un copil foarte bun. Îl plângem şi acum, dar în zadar, ei sunt deja uitaţi!

În 20 decembrie, mi-a spus răspicat că nu va sta în casă, ascuns după perdea, să se uite pe geam la oamenii care mor pen­tru libertatea noastră: «Mă duc şi, dacă voi muri… o viaţă am – ori mor acum, ori mor mai târziu, pentru mine este totuna, eu nu mai pot trăi sub acest regim, suntem tineri şi vrem să fim liberi». Şi a plecat cu un prieten spre Televiziune. În drum au intrat în Liceul Lazăr şi au luat un steag, după care au ajuns la fostul C.C. Aici, un colonel i-a dat o armă şi l-a pus să păzească o cameră de acte secrete. Asta mi-a spus la telefon pe 21 decembrie, după care nu am mai primit nici un semn de la băiat. L-am căutat peste tot, eram îngrozită, dar speram să fie în viaţă.

Pe 30 decembrie au venit fraţii soţiei şi mi-au spus că băiatul nostru se află la morga Vitan-Bârzeşti. Spre uimirea mea, aici erau foarte mulţi tineri morţi şi foarte mulţi soldaţi. Printre morţii băgaţi în sicrie era şi el. A venit doctorul legist şi mi-a povestit că băiatul nostru a fost adus de o maşină Dacia albas­tră, împuşcat în şold. După intervenţia chirurgicală, la aproximativ trei-patru zile a fost împuşcat în ceafă, cu un glonţ exploziv!

Am încercat să aflăm adevărul, dar am primit mai multe telefoane, fiind ameninţaţi că mai avem şi alţi copii şi s-ar putea întâmpla ceva cu ei. Suferinţă mare a rămas în sufletul nostru, al părinţilor!”

Mărturiile au fost preluate din albumul omagial „Miracol ’89”, apărut cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist în decembrie 1999.

Articolul integral in Familia Ortodoxa

Vezi si:

Ultima scrisoare a unui tânăr român căzut în decembrie 1989

21 decembrie 1989. Pe unde călcăm s-a vărsat sânge

Colinde

1 Comment

 

 

 

Tudor Gheorghe – Vin colindatorii

 

 

 

Colind

A venit şi-aici Crăciunul

să ne mângâie surghiunul.

Cade albă nea peste viaţa mea,

peste suflet ninge.

Cade albă nea

peste viaţa mea

care-aici se stinge.

Tremură albastre stele

peste dorurile mele. /Dumnezeu de sus

în inimi ne-a pus /pâlpâiri de stele.

Dumnezeu de sus

în inimi ne-a pus /numai lacrimi grele.

Maica Domnului Curată,

ad-o veste minunată! /Înfloreşte-n prag zâmbetul tău drag /ca o zi cu soare.

Zâmbetul tău drag

îl aşteaptă-n prag /cei din închisoare.

Steaua prinde să lucească

peste ieslea-mpărătească.

Şi din nou trei magi /varsă din desagi

aur şi tămâie. Îngerii de sus

magilor le-au pus /cerul sub călcâie.

Lumea-n cântec se deşteaptă,

pe Mesia îl aşteaptă.

Zâmbete cereşti

intră pe fereşti,

vin în orice casă.

Şi în orice gând

arde tremurând

câte-o stea sfioasă.

Numai temniţa posacă

a-mpietrit sub promoroacă.

Stăm în bezna grea,

Pentru noi nu-i stea,

Cerul nu s-aprinde.

Pentru osândiţi,

Îngerii grăbiţi

Nu aduc colinde.

Peste fericiri apuse

Tinde mila ta, Iisuse.

Cei din închisori

te-aşteaptă-n zori

să le-aduci lumină.

Cei din închisori

te aşteaptă-n zori,

pieptul lor suspină.

O, lisuse Împărate,

iartă lacrimi şi păcate!

Vinâ să-nchizi uşor

rănile ce dor,

visul ni-l descuie.

Noi te-om aştepta, /căci pe Crucea Ta stăm bătuţi în cuie.

(Colindele lui Radu Gyr)

Nicolae Iorga: „Cei ce au jucat pe mormântul nației noastre au căzut în el și s-au mirat că nu ne găsesc într-însul”

3 Comments

“Națiunea ta nu e numai națiunea de unde vii, ci aceea din care meriți să faci parte.

Primește în tine o viață întreagă sufletul neamului tău înainte de a avea pretenția că el să se îndrepte o singură clipă după un gând al tău.

«Frația» sentimentală dintre români trebuie schimbată într-un simț de unitate, cu toate urmările de solidaritate și muncă-mpreuna.

Unitatea națională fă-o în inimi, și de la sine se va scrie pe steag.

Cei ce au jucat pe mormântul nației noastre au căzut în el și s-au mirat că nu ne găsesc într-insul.

Nimic nu poate împiedica o nație de a se întoarce la unitatea ei primordială și necesară.

Morții se duc în pământ pentru a-l păzi.

La bucurie vin și străinii, în durere numai cei de un sânge și de o simțire.

Strămoșii trăiesc totdeauna: ori ca o dojană, ori ca o binecuvântare.

Nimic nu e mai tare decât un stat ce înfățișează o societate și nimic mai slab decât statul pe care societatea îl repudiază.” (Nicolae Iorga)

Ortodoxia ne-a menţinut ca un neam unitar şi deosebit, cu un rol important între popoarele din Orient şi Occident. Ea ne-a dat puterea să ne apărăm fiinţa faţă de îndelungata ofensivă otomană, constituind un zid de apărare şi pentru popoarele din Occident, deşi, pe de altă parte, ne-a ajutat să ne apărăm fiinţa şi faţă de unele din popoarele vecine din Occident.

Fără Ortodoxie istoria noastră n-ar fi dobândit gloria din vremea lui Mircea cel Bătrân, a lui Mihai Viteazul, a lui Ştefan cel Mare şi a altor voieozi.

Dacă poporul nostru s-ar rupe de Ortodoxie, ar înceta rolul lui de punte vie între Orient şi Occident, dar şi caracterul de sinteză unică a spiritualităţii lui între celelalte popoare” (Dumitru Staniloae – De ce suntem ortodocși)

“Avem o tară unde au stăpânit odată
Vitejii daci, bărbaşi nemuritori
Şi unde stau de veacuri laolaltă
Izvoare, văi, şi munţi cu fruntea-n zări.

Avem troiţe sfinte, altare şi icoane,
Şi candeli ard cu mii de pâlpâiri.
Avem atâtea lacrimi şi prigoane
Că ne e plin pământul de Martiri.

Avem la Putna, sfânt şi viu cu duhul,
Pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut;
Şi azi – de-l vom chema să-nfrângă Apusul –
Va răsturna cinci veacuri de pământ.

Avem pe Brâncoveanu pildă tare,
Că pruncii lui sub sabie-au căzut
ca să păzească, fără de schimbare,
Credinţa dreaptă-n care s-au născut.

Avem Ardealul sfânt, pământul răstignirii,
Cu tunuri sfârtecat de cel viclean;
Avem Ierarhii sfinţi; pe Iancu şi martirii,
Pe Horea tras pe roată pentru neam.

Azi iarăşi te-au suit vrăjmaşii tăi pe cruce,
Ardeal cu trei culori împodobit,
Scriind deasupra “vina” ta, cu sânge:
Aceea că Ortodoxia ai iubit.

Avem un rai de Sfinţi, în temniţi daţi la moarte
Şi aruncaţi în groapă neştiuţi;
Dar astăzi, dând pământul la o parte,
Ies moaşte sfinte-n zeghe grea de deţinuţi.

E jertfa lor de veacuri mărturia
Ce strigă din morminte pân’ la noi,
Să apărăm cu râvnă Ortodoxia
Şi-acest pământ de Sfinţi şi de Eroi”

(Radu Gyr, Avem o ţară)

Carte poștală de pe front:

„Mult iubiţi prieteni,
Este o lună de când sunt în acest spital. Am fost rănit în ziua de 30 iulie la Mărăşeşti într-o grea luptă. Vă povestesc şi vouă pe scurt. În ziua de 30 iulie, ora 1 p. m. am plecat la contraatac asupra inamicului care venea cu forţe mari din direcţia sud via lui Negroponte. Am plecat cu compania cântând La arme; era un entuziasm de nedescris, sute de mitraliere secerau şi dintr-o parte şi din alta. Un glonte îmi perforează coapsa stângă; rănit destul de grav continuam conducerea atacului, însă la ora 6 vine un alt glonte şi din fatalitate mă loveşte în coapsa piciorului drept şi cad jos, căci acum nu mai aveam nici un picior, dar inima de român îmi era tot cu mine, strigam Înainte copii, să răzbunaţi pe şeful vostru; voinicii se aruncară din nou cu furie asupra inamicului şi-l respinge. În amurgul zilei vin brancardierii şi mă ridică istovit de orişice putere din cauza sângelui pierdut. Mă uit să văd pe Tep, dar nu-l văd, nu ştiu ce s-a întâmplat cu el. Se duce vestea ca fulgerul că Lt. Novac e rănit la ambele picioare.[…] colonel au să mă vadă.
Brancardierii mă duc la Dl Colonel. El mă încurajează zicând: Ai curaj căci suflete mari ca al tău nu pier. Te las cu bine. Acum sunt pe cale a fi vindecat.
Vă sărut cu toată dragostea,
Lt. I. Novac”
Carte postală militară
Sursa: Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Vrancea, Fond personal I.M. Dimitrescu, dosar 13/1917
Expeditor: Locotenet I. Novac, Spitalul Cantermir, nr. 471, Bârlad
Destinatar: Sergent I. Dimitrescu, Scoala de Ofiţeri de Rezervă de Infanterie, Botoşani
Data: 28 august 1917

Din Bianca Mărmureanu, Viaţa de front la 1917 reflectată în înscrierile cu caracter memorialistic şi corespondenţa privată a combatanţilor din armata română, Teză de doctorat, Universitatea Iaşi, 2011.

(Sursa: http://emilia-corbu.blogspot.com/2011/11/carte-postala-de-pe-front.html)

Linkuri similare:

Ce este România profundă?

Discurs Nicolae Iorga (1929)

Nicolae Iorga: „Se creează acum un nou tip de om universal, omul de nicăieri”

Tudor Gheorghe: „Numai noi n-avem voie să fim naționaliști”

Ovidiu Hurduzeu: „Românii trebuie să fie din nou stăpâni la ei acasă”

Monarhia, ultimul regim legitim al României

Ortodoxia salvează România

Gheorghe Zamfir – Doina

Pentru suflet (9)

Leave a comment

 

 

 

 

 

Tudor Gheorghe: „Numai noi n-avem voie să fim naţionalişti”

5 Comments

Tata are mentalitatea că la noi în sat nu se fură. La noi în sat nu se fura! În anii ’50 nu exista ideea de furt – oamenii îşi lăsau butiile cu vin, acolo unde culegeau, grămezile cu porumb la capul locului, nu-şi luau nimic unul altuia. N-avea niciun sens, aveau toţi. Odată cu colectivizarea, odată cu instaurarea comunismului şi cu pecinginea asta pe sufletul ţăranului român, pur altădată, a intervenit boala asta. Au început să fure, au început să mintă, au început să se înşele între ei, ceea ce este un lucru extraordinar.

Toate li s-au tras de la colectivizare?
Nu numai de la colectivizare, dar şi de la ea. În primul rând de la lipsa credinţei, de la interzicerea religiei în şcoli, de la felul de a se preda în şcoală. … Acum mă duc în sat şi văd generaţia asta tânără de copii rămaşi fără părinţi, care sunt fie în Spania, fie în Italia. Copiii sunt cu motoscutere, cu manele date la maximum… A dispărut hora din sat…”

Dar nu să faci totul, în aceste facultăţi particulare, pe ideea de profit. Să bagi aşa, cu furca, copiii la şcoală. Şi asta e o mentalitate care s-a pierdut în sat. Vezi, copilul de ţăran a rămas în mine, există. Înainte, aveai trei-patru copii, să zicem, şi unul, pe care-l alegea domnul învăţător sau popa, mergea la studii, mergea la şcoală. Ăilalţi rămâneau acasă. Nu era obligatoriu ca toţi să facă liceul, să facă facultatea. Era nevoie de meseriaşi. Marea prostie a fost desfiinţarea şcolilor profesionale.

…Cu cât scrii mai complicat, cu cât eşti mai aşa şi cu cât îţi pute ce-i aici şi cu cât eşti mai dincolo, cu cât închizi ochii şi te-ai văzut dincolo spre graniţele Ungariei, spre Austria, cu cât uiţi de bălegarul de aici, cu atat eşti mai „ales”, mai „rafinat”.

Ce a determinat dispariţia lui Mitică?
Lipsa de credinţă, lipsa de educaţie, faptul că s-au populat artificial oraşele, că s-au industrializat. S-a construit enorm de mult, s-a adus forţă de muncă de la ţară. Şi pe ţăran, când l-ai rupt de glia lui şi l-ai băgat în mahala, a luat ce e mai rău. Şi a devenit mârlan. …Aşa a înflorit în român, dintr-o dată, mârlănia. Şi a înflorit mârlănia până în sferele înalte ale politicului. Ăsta e rezultatul mârlăniei din sferele politice – lipsa totală de educaţie primară.”  (Tudor Gheorghe)

Linkuri similare:

%d bloggers like this: