parent-1-2S-a întâmplat ieri în Franţa: Primăria din Paris a decis înlocuirea termenilor „mamă și tată” cu „părinte 1 și părinte 2” în documentele oficiale (linkul, la sfârşit). 
În Franţa, în ianuarie 2013, au avut loc manifestaţii uraşe, un milion de cetăţeni apărători ai firescului, ai familiei, ieşind în stradă în centrul Parisului. Totuşi, nu s-a ţinut cont de voinţa majorităţii (un principiu fundamental al democraţiei) şi s-a votat legalizarea nefirescului. Anormalul a fost consfinţit la nivel oficial, iar astăzi se vrea şi înlăturarea termenilor de mamă şi tată pentru ca limbajul şi, împreună cu el, gândirea, să fie „resetate” şi ajustate după nou-vorba Revoluţiei globaliste saxo-marxiste. Orice abatere de la „nouvorbă” trebuie sancţionată.

Pentru aceasta este nevoie de desfiinţarea limbajului moştenit. S-a început cu „lungul marş prin instituţiile educaţionale şi culturale” (şi nu este de mirare că astăzi, în sferele universitare din Occident, proliferează „studiile de gen”). Dacă deconstructiviştii contestau structura semnului lingvistic, teoreticienii sociali adepţi ai noilor teorii la modă lovesc în structura de profunzime a societăţii pentru a o putea „deconstrui” (atacând fundamentele ei: Familia, Biserica). O dovadă clară în acest sens ne-o oferă însuşi Jacques Derrida, părintele deconstrucţiei şi acest „guru” al neomarxismului: acesta spune, în ultimul său interviu, că „Dacă aș fi legiuitor, aș propune pur și simplu eliminarea din codul civil și secular atât a cuvântului, cât și a conceptului de «căsătorie». «Căsătorie», valoare religioasă, sacrală, heterosexuală, cu scopul său de a procrea, întru fidelitate veșnică etc., este concesia statului față de biserica creștină (…)”.

Statul îşi pierde astfel rolul reprezentativ şi devine totalitar. Promotorii teoriilor la modă – o pseudoştiinţă care nu este decât o prelungire, sub altă formă, a utopiilor trecutului care porneau de la concepţia că omul este un „construct” ce poate fi reconfigurat ideologic până când, prin acţiune revoluţionară, ajunge la forma perfectă a „omului nou” mult visat, o formă reducţionistă şi, în final, dezumanizată – se recomandă ca activişti înfocaţi ai „progresului”. Însă, în loc de progres, lumea „civilizată” nu se pricopseşte decât cu o involuţie către un nihilism şi mai dizolvant decât cel al epocilor trecute.

Un totalitarism deocamdată „soft”, pe care însă nu îl poţi sesiza fără o ancoră solidă în Adevăr, un totalitarism „seducător” în mrejele căruia cad indivizii masificaţi, cărora le-a fost grav atrofiat simţul identităţii şi al rădăcinilor, simţul firescului şi al apartentenţei la familie, Biserică şi neam. Însă adversarul numărul 1 al acestui totalitarism este creştinismul, sunt valorile creştine pe care s-au întemeiat societatea şi civilizaţia noastră în acest spaţiu şi în spaţiul european. Cum spunea Regele Mihai, „de nimic nu s-au temut comuniştii mai mult decât de credinţa oamenilor în Hristos. Ei înţelegeau mai bine decât toţi că un om credincios este un rob mai puţin (…). Un creştin adevărat este o fiinţă lucidă, nu se lasă ademenită pe căi potrivnice naturii lui. El aparţine Adevărului, iar Adevărul ne eliberează”.

În Franţa asistăm la aceasta impunere totalitară a anormalului tocmai fiindcă francezii au uitat să apeleze la toate mijloacele la care au dreptul ca cetăţeni ai unui stat democratic: revizuirea Constituţiei printr-un referendum. Noi ne-am oferit şansa aceasta şi avem acest drept, deşi nu se vrea recunoaşterea lui. Ceea ce s-a întâmplat în Franţa trebuie să ne dea un nou imbold să luptăm în continuare pentru ca societatea noastră să nu se transforme cu totul într-o închisoare totalitară – oricât de bine camuflată sub veşmintele colorate ale unui „paradis terestru” al indivizilor „eliberaţi” şi masificaţi – în care să nu mai avem dreptul de a ne mai afirma credinţa, valorile şi convingerile!

Primăria din Paris a decis înlocuirea termenilor „mamă și tată” cu „părinte 1 și părinte 2” în actele de stare civilă: link.

Advertisements