Nefericirea copiilor noştri în era digitală (I)

Fragment din articolul pe care l-am scris în numărul 110 (martie 2018) al revistei Familia Ortodoxă:

În articolul anterior am vorbit despre câteva din cele mai grave boli de care suferă tot mai mulţi oameni în era noastră digitală: depresia, sentimentul apăsător al singurătăţii, sentimentul neîmplinirii. Acestea sunt determinate de dificultatea tot mai accentuată – şi resimţită foarte dureros – a omului contemporan de a comunica în mod real şi de a construi relaţii autentice, ca izvor al stabilităţii emoţionale, al echilibrului sufletesc şi al împlinirii. Arătam că, pentru a ne salva ca societate, trebuie să începem cu fiinţele cele mai vulnerabile – copiii şi tinerii –, fiindcă sistemul lor imunitar nu este deloc pregătit să lupte şi să facă faţă acestor boli sufleteşti necruţătoare.

Fiindu-le furată inocenţa (păstrarea inocenţei jucând un rol esenţial în formarea sistemului lor imunitar), fiind lăsaţi pradă lumii virtuale şi aruncaţi în braţele tehnologiei, ale cărei tentacule se întind insidios, acaparând şi sufocând tot mai multe zone de realitate şi înlocuind braţele vii, calde, ale părinţilor, ale Bisericii, ale comunităţii, nu ne mai putem aştepta ca tinerii şi copiii noştri să se dezvolte normal, să aibă reuşite şi o viaţă echilibrată şi împlinită. Copiii şi tinerii noştri ajung să se rupă de noi, de familie, de credinţă, de ţara lor, de ceea ce le dă sens şi identitate, şi să rătăcească, precum nişte fii risipitori, într-o ţară străină – tărâmul utopic unde totul stă sub imperiul pseudoculturii¹ –, care-i seduce cu promisiuni de fericire, spre a-i înrobi cu totul.

Distrugerea culturii ancorate în Adevăr (IV) – Despre „societatea demoralizată”

Cum am arătat în articolele anterioare, teoriile nihiliste postmoderne și răspândirea, la nivel planetar, a unei pseudoculturi, precum cultura divertismentului și cea consumeristă – care, cu ajutorul mijloacelor media, ne „colonizează” sufletul și mintea – au condus la pervertirea culturii autentice sau la aruncarea ei peste bord. Această pseudocultură ajunge să-i captiveze mai ales pe tineri, având o influență mult mai puternică asupra lor decât cea pe care o au familia și școala.

Generația autizată – Un foarte bun reportaj despre efectele televizorului și calculatorului asupra copiilor

Falsa independenţă şi viaţa ca produs. Redescoperirea frumosului ca şansă a ieşirii din virtual

Apărut și pe site-ul constiinte.ro http://constiinte.ro/falsa-independenta-si-viata-ca-produs; http://constiinte.ro/falsa-independenta-si-viata-ca-produs-ii.

Scopul existenţial al omului actual este să se realizeze, să devină independent. Această „independenţă” pe care o proclamă vanitos „cel mai emancipat om al timpurilor”, nu este, de fapt, decât o altă formă de limitare; dacă omul anterior s-a luptat din greu să-şi câştige independenţa, omul actual e singurul care s-a bucurat de „privilegiul” de a primi de-a gata „libertatea”. Nihilist şi cinic, a rupt cu trecutul şi cu ceea ce i-ar fi asigurat o coerenţă, o continuitate ontologică în timp, având ca unică aspiraţie eliberarea de tensiune – fapt confundat comod cu însăşi libertatea. S-a abandonat, fără niciun fel de rezistenţă, unei forţe exterioare „protectoare”, care a ştiut să confecţioneze imaginile şi reprezentările seducătoare ale unei individualităţi cât mai lipsite de inefabil, cât mai ferite de nelinişti şi taine, cu alte cuvinte, cât mai clişeizate şi simplificate.