Hristos Se naşte, slăviţi-L! / Cele mai frumoase colinde româneşti / De ce a trebuit să se nască Hristos

Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întîmpinaţi-L! Hristos pe pămînt, înălţaţi-vă! Cîntaţi Domnului tot pămîntul şi cu veselie lăudaţi-L popoare, că S-a preaslăvit!

Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptatii, și să Te cunoască pe Tine, Răsaritul cel de sus, Doamne, slavă Ție.

Despre frumusețea colindelor românești și esența ortodoxă a textelor colindelor / „Nu căutați bucuria Crăciunului acolo unde nu exista Hristos”

Colindători – 1939

“Prin simplitatea şi curăţia lor, colindele au consti­tuit şi constituie o redută în calea celor care încearcă, pe diverse căi, să rupă unitatea de credinţă, precum şi pe cea naţională a poporului nostru. Or, faptul că în ele respiră puternic duhul creştin de unitate şi se păstrează ceva din frăgezimea creştinismului primar valorează mai mult decât orice apologetică. De aceea, putem spune că în colinde se oglindeşte spiritul autentic al Ortodoxiei: acela de a-L mărturisi sau vesti atât pe Hristos Mântuitorul lumii, cât şi pe Născă­toarea de Dumnezeu.” (Maica Domnului în colindele populare românești)

“Versurile fascinante [ale colindelor] ascund o teologie adâncă, înfăţişată într-o frumusețe literară extraordinară. De fapt, ele se dovedesc o continuare a slujbelor din Biserică. Gospodarul de odinioară, ajuns acasă de la dumnezeiasca Liturghie, unde a auzit, din Sfânta Evanghelie ori din predica preotului, istoria întrupării și Nașterii Mântuitorului lumii, la plăpânda lumină a opaițului, candelei sau lumânării, încălzit de focul vetrei humuit, a alcătuit poezii religioase de o sensibilitate aparte, strecurând în ele adevăr evanghelic și farmec artistic.

Bunăoară, una din multele cântări ce ne încântă la Sfintele Sărbători glăsuiește așa: “Pe o scară de argint se coboară Domnul Sfânt.” Verbul “coboară” presupune că autorul textului știa că există două lumi: din cea de sus Se pogoară Domnul în ceastalaltă. Dacă Iacob a văzut pe Maica Domnului ca pe o scară, măiestritul compozitor anonim tot scară o numește pe Preacurata Fecioară, dar nu-i spune de aur, ci de-argint; metalul prețios mai delicat sugerează aici smerenia, cumsecădenia Fecioarei Maria, discreția ei. Cum se coboară? Nu nor, nu arătare de înger, de fulger, ci de prunc, căci se zice în continuare: “mititel și-nfășețel în scutec de bumbăcel.” Așadar, Hristos Domnul devine Dumnezeu-Omul, dar nu bărbat desăvârșit, ci prunc. Prin aceasta, Iisus a voit să ne arate că atât de mult ne iubește, încât a acceptat condiția umană în chip desăvârșit. Cine s-ar putea considera om deplin dacă nu a gustat din fascinația copilăriei?

Muzica neamului – cu imagini din România profundă (II)

 

 

 

 

 

 

Sub un fag, lângă tulpină,
Badea cântă și suspină.
Doamne, cum sună izvorul 
Unde-și cântă badea dorul.
Săraca inima lui 
E ca frunza plopului,
Că nu bate pic de vânt
Şi-i vezi frunza tremurând.
Şi când bate şi când stă,
Frunza lui se clatină.
(Lucian Blaga, Antologie de poezie populară)

Vezi si: Muzica neamului – cu imagini din România profundă (I)

Gheorghe Zamfir – Doina

Muzica neamului – cu imagini din România profundă

 

 

 

Doina

Măi bădiţă, floare dulce,
Unde te-aş găsi te-aş smulge,
Şi-acasă la noi te-aş duce,
Şi te-aş răsădi-n grădină,
Şi te-aş secera cu milă;
Şi te-aş face stog în prag,
Şi te-aş îmblăti cu drag;
Şi te-aş măcina mărunt
La morişca de argint;
Şi te-aş cerne
Prin sprâncene,
Şi te-aş frământa-n inele,
Şi te-aş da inimii mele
Să se stâmpere de jele…

 

“Doină, doină, cântec dulce!
Când te-aud nu m-aş mai duce.
Doină, doină, viers cu foc!
Când răsuni, eu stau în loc.
Bate vânt de primăvară,
Eu cânt doina pe afară,
De mă-ngân cu florile
Şi privighetorile.
Vine iarna viscoloasă,
Eu cânt doina-nchis în casă,
De-mi mai mângâi zilele,
Zilele şi nopţile.
Frunza-n codru când învie
Doina cânt de voinicie;
Cade frunza jos în vale,
Eu cânt doina cea de jale.
Doina zic, doina suspin,
Tot cu doina mă mai ţin.
Doina cânt, doina şoptesc,
Tot cu doina vieţuiesc.”

Vezi si:

Muzica neamului – cu imagini din România profundă (II)

Dor de România profundă

Ce este România profundă

Cvartetul Transilvan – Suite românești