Home

La mulți ani, frați români!/ Imnul românesc (Sfântul Ioan Iacob)/ Cuvinte puternice despre neam, din mari duhovnici și mari români

2 Comments

steag-cu-stema-romaniei_-background„Acum, ca niciodată
Treziţi-vă, români!
Având credinţa-n suflet
Şi arma sfântă-n mâini.

În rodul născocirii
Să nu nădăjduiţi,
Ci arma mântuirii
Mereu s-o mânuiţi!

Uniţi-vă în cuget
Prin simţuri creştineşti
La sânul Maicii voastre
Celei duhovniceşti!

În pavăza credinţei
Fiind adăpostiţi,
La vreme de războaie
Veţi fi nebiruiţi.

Tot neamul de pe lume
Şi cel de sub pământ
De s-ar scula-mpotrivă,
Va fi de voi înfrânt.

Plecaţi-vă la Domnul
Grumazul umilit,
Să vă înalţe fruntea
În plaiul cel dorit. 

De somnul nesimţirii
Să nu mai dormitaţi,
Că zorii mântuirii
Se-arată la Carpaţi

Ca fraţii petrecând,
Să nu ştirbim onoarea
Şi graiul nostru sfânt!

Trezindu-ne simţirea
Din suflet creştinesc,
Să punem semnul Crucii
Pe steagul românesc!

Pe tronul cel din suflet
S-avem necontenit
Icoana preacinstită
A Regelui Mărit!

De vom păzi unirea
Si Crezul din stramoşi,
Vom fi şi jos, în lume,
Şi-n ceruri glorioşi!

În scumpa noastră ţară
Atunci vor creşte iar
Virtuţile străbune
Cu nume secular.

Deci azi, ca niciodată,
Să ne vădim creştini,
Păstrând neprihănită
Credinţa prin străini!…”

(Sfântul Ioan Iacob Hozevitul – Imnul românesc, 1956)

Vedeți și: Tot ce e românesc nu piere

“Românii nu sunt nicăieri colonişti, venitúri, oamenii nimănui; ci, pretutindenea unde locuiesc, sunt autohtoni, populaţie mai veche decât toţi conlocuitorii lor”. Rasa istorică formatoare a acestei ţări este “acel neam de oameni, acel tip etnic care, revărsându-se de o parte din Maramureş, de alta din Ardeal, a pus temelia statelor române în secolele al XIII-lea şi al XlV-lea, şi care, prin caracterul lui înnăscut, a determinat soarta acestor ţări, de la (anul – n.n.) 1200 şi până la (anul – n.n.) 1700. Nu există nici o deosebire între rasa română din Muntenia, Moldova, din cea mai considerabilă parte a Ardealului şi a Ţării Ungureşti. E absolut aceeaşi rasă, cu absolut aceleaşi înclinări şi aptitudini”. (Mihai Eminescu, Curierul de Iaşi, noiembrie 1876, în Opere, vol. IX). „Există multe indicii, atât în numirile localităţilor şi râurilor, precum şi în alte împrejurări, care denotă o unitate a neamului românesc preexistentă formaţiunii (formării n.n.) statelor noastre” (Mihai Eminescu, Timpul, 1 aprilie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 122).

More

Advertisements

Dimitrie Gusti, despre internaționalism și problema economică/ On Internationalism and The Economic Problem (Știința națiunii/ The Science of Nation)

2 Comments

Dimitrie Gusti ţinând o cuvântare în faţa satului (Drăguș, 1929)

Dimitrie Gusti ţinând o cuvântare în faţa satului Drăguș, 1929.

“Internationalismul adevărat nu desfiintează națiunile. Căci națiunile laolaltă, în eforturile lor comune pe căile civilizatiei, dau nastere umanității, nu în sensul antinațional al umanitaristilor fără patrie, ci în sensul national, ca realitate care reflectă ființa națiunilor și energia creatoare a lor” (Dimitrie Gusti, Stiinta națiunii, 1937)

“True internationalism does not annihilate nations. For nations together, in their joint efforts on the way to civilization, give rise to mankind, not in the anti-nationalist sense, of humanitarians without a country, but in the nationalist sense, as reality that reflects the being of nations and their creative energy.” (Dimitrie Gusti, The Science of Nation, 1937)

Principiul suveranității naționale implica „o toleranță în afară și înăuntru față de alte națiuni, dar în niciun caz nu înseamnă jignirea sau distrugerea intereselor vitale ale statului național și ale națiunii”

“O țară subjugată economic, vandută corporațiilor straine, datornica altor țări nu mai este cu adevarat stăpână pe destinul ei, chiar daca, din punct de vedere politic, are, în aparență, un guvern, o constitutie și o organizare politică independente. Activitatea economică este ceea ce leagă și mai mult o națiune de pământul ei. Toate resursele pe care le oferă mediul geografic, de la izlazurile pentru pășunat sau pământurile cultivabile, până la resursele minerale cele mai ascunse, toate acestea aparțin națiunii și trebuie să fie utilizate treptat în funcție de evoluția naturală a națiunii și în măsura în care pot apărea alte resurse pentru generațiile următoare. O viață economică cedată pe nimic străinilor conduce la exploatarea nemiloasă a bogățiilor de care dispune țara și la epuizarea mijloacelor de trai necesare generațiilor viitoare sau, cel puțin, la apariția unor activități străine de natura și de stadiul de dezvoltare organică a națiunii, ceea ce are drept consecinţă distrugerea echilibrului intern și disoluția comunității naționale. Prin urmare, manifestările economice nu sunt aspecte întămplătoare ale vieții unei națiuni, ci componente esențiale prin care națiunea se poate perpetua și dezvolta, dar ele pot duce, deopotrivă, la decadere politică și chiar la dispariția națiunii.” (Dimitrie Gusti, Stiinta natiunii)

“A country that is economically subjugated, franchised to foreign enterprises, a debtor of other countries, is not entirely the master of its own fate, even if politically speaking is has an apparently independent government, constitution and political organization. In addition, economic activity is what links a nation even more to its land. All the resources of life that the geographical environment provides, from the pastures that are appropriate for grazing, or the fields for cultivation, to the most hidden mineral resources, belong to the nation and are to be used gradually depending on the natural development of the nation, and to the extent in which there appear other resources for the following generations. An economic life that is given away to foreigners leads to the merciless exploitation of the riches that the country has and to the destruction of the means of living for the next generations or at least to the appearance of some activities that are alien to the nature and the stage of organic development of the nation, which further leads to the lack of inner equilibrium and to the dismembering of the national community. Consequently, economic manifestations are not chance elements in the life of a nation, but essential components through which the nation can be preserved and developed, but they can also lead to political degradation and even disappearance.” (Dimitrie Gusti, The Science of Nation)

Cititi si:

Națiunea în viziunea lui Dimitrie Gusti

„Știința națiunii” în concepția lui Dimitrie Gusti (I). Cunoasterea specificului național prin monografii, dezvoltarea culturii și reforma socială

Scurtă prezentare a marii Școli de Sociologie monografică rurală a lui Dimitrie Gusti

Națiunea în viziunea lui Dimitrie Gusti (II)

4 Comments

Internationalismul adevărat nu desfiintează națiunile. Căci națiunile laolaltă, în eforturile lor comune pe căile civilizatiei, dau nastere umanității, nu în sensul antinațional al umanitaristilor fără patrie, ci în sensul national, ca realitate care reflectă ființa națiunilor și energia creatoare a lor” (Dimitrie Gusti, Stiinta națiunii, 1937) 

DimitrieGustiNațiunea este văzută de Dimitrie Gusti ca unitate socială independentă, care nu mai are nevoie, pentru a se realiza, de alte unități sociale, care să o subsumeze, doar acestei unități revenindu-i calitatea de societate. „Națiunea este singura unitate socială care își ajunge sieși, în înțelesul că nu cere pentru deplina ei realizare o unitate socială mai cuprinzătoare, fiind în stare să-și creeze o lume proprie de valori, să-și stabilească un scop în sine și să-i afle mijloacele de înfăptuire, adică forma de organizare și propășire propria ei alcătuire”[1]). Dimitrie Gusti credea într-o societate a națiunilor suverane, principiul suveranității naționale implicând „o toleranță în afară și înăuntru față de alte națiuni, dar în niciun caz nu înseamnă jignirea sau distrugerea intereselor vitale ale statului național și ale națiunii”[2]. Profesorul afirmă superioritatea națiunii față de stat: „Statul nu este etern; eternă este numai națiunea”; fiind subordonat națiunii, statul trebuie să o slujească, având datoria de a urmări „ritmul particular de viață al națiunii; să-l accelereze și să-l conducă”[3].

Pentru Gusti, dacă etnicitatea ține de natura unui popor („comunitatea de sânge și de tradiție”), națiunea presupune efortul conștient, voluntar în sensul făuririi unui destin propriu, „o voință conștientă de scopurile pe care le urmărește, stăpână pe mijloacele ei de acțiune” (Gusti, 1938)[4], ea se constituie ca „un sistem voluntar, cu o motivare cosmică, biologică și psihoistorică, cu o voință socială drept causa movens a procesului de naționalizare și cu manifestările creatoare pe tărâmul sufletesc, economic, juridic și politic al vieții naționale care formează cultura națională”[5] (Problema națiunii, 1920).

Concepțiile sale cu privire la națiune și la necesitatea păstrării fondului identitar îl încadrează pe Dimitrie Gusti într-o tradiție de gândire dezvoltată de mari personalități precum Ion Heliade Rădulescu, George Bariț, Mihai Eminescu, Titu Maiorescu[6], potrivit căreia modernizarea unui stat nu se poate face cu prețul distrugerii comunităților istorice organice și a identității colective (din care izvorăște sentimentul de apartenență la o comunitate de soartă), nevoia de apartenență fiind la fel de imperativă ca nevoia de afirmare a voinței și libertăților individuale. Conștiința acestei apartenențe la o comunitate de soartă este singura capabilă să conducă la o „similitudine și omogenitate spirituală, adică însăși baza națiunii, conștiința ei de sine”[7].

În concluzie, dezvoltarea unei culturi naționale este esențială în aspirația unei națiuni de a-și împlini destinul propriu și de a se afirma printre celelalte națiuni. „Cea mai veche cultură din Europa orientală, care este cea românească, trebuie să simtă, azi mai mult că oricând, ceea ce își dorește ea însăși și ceea ce este în stare a da umanității, ea trebuie să aducă culturii universale contribuția românească, pe care omenirea este în drept să o aștepte, turnând sufletul românesc în formele eterne și universale ale creației” (Discurs cu prilejul aniversării a zece ani de la Unire)[8].

Irina Bazon

Aparut pe Tezaur Românesc.

Si pe ADN-Romania: http://adn-romania.org/2013/04/16/dimitrie-gustia-cunoaste-tara-este-cel-mai-bun-mijloc-de-a-o-servi/

Note:

[1] Dimitrie Gusti, Stiința națiunii, 1937, apud Ilie Bădescu și Ozana Cucu-Oancea, Dicţionar de sociologie rurală, Editura Mica Valahie, Bucureşti, 2004, pp. 218-219

[2] Idem, Curs de sociologie, 1927, apud ibidem, p. 219.

[3] Idem, Stiința națiunii, apud ibidem, p. 220.

[4] Ilie Bădescu, Ozana Cucu-Oancea și Gheorghe Şişeştean (coordonatori), Tratat de sociologie rurală, Editura Mica Valahie, Bucureşti, 2009, p. 53.

[5] Dimitrie Gusti, Problema națiunii, 1920, apud Dicţionar de sociologie rurală, p. 218.

[6] Tratat de sociologie rurală, p. 52.

[7] Dimitrie Gusti, Politică culturală și Stat cultural, 1928, apud Ilie Bădescu şi Ozana Cucu-Oancea, op. cit., p. 220.

[8] Idem, Discurs cu prilejul aniversarii a zece ani de la Unire, apud Ibidem, p. 218.

Cititi si:

Știința națiunii” în concepția lui Dimitrie Gusti (I). Cunoasterea specificului național prin monografii, dezvoltarea culturii și reforma socială

Scurtă prezentare a marii Școli de Sociologie monografică rurală a lui Dimitrie Gusti

„Știința națiunii” în concepția lui Dimitrie Gusti (I). Cunoasterea specificului național prin monografii, dezvoltarea culturii și reforma socială

2 Comments

Cunoasterea specificului național prin monografii. Dezvoltarea culturii și reforma socială

A cunoaște țara este cel mai bun mijloc de a o servi” (Dimitrie Gusti, Știința monografică. Știință a realității sociale)

Dimitrie Gusti ţinând o cuvântare în faţa satului (Drăguș, 1929)

Dimitrie Gusti ţinând o cuvântare în faţa satului (Drăguș, 1929)

Cum am menționat în articolul precedent, monografiile sociologice realizate de Școala de sociologie de la București, fondată de Dimitrie Gusti, nu își propuneau doar cunoașterea amănunțită a unităților și fenomenelor sociale, ci și „reforma socială și acțiunea culturală”. Ele vor „forma în teorie și în practică o unitate organică, alcătuită din idei, din realitate și ideal”[1]. Înfăptuirea unui ideal social și a unui destin propriu al națiunii nu poate avea loc fără cunoașterea în profunzime a realității sociale specifice națiunii, de la formele concrete și particulare până la cele mai abstracte și universale[2], și a posibilităților de dezvoltare a acestei realități specifice, fiindcă idealul social își are izvorul în aceste posibilități, iar reforma socială este posibilă pornind de la această cunoaștere aprofundată. Monografiile au menirea de a contribui la dezvoltarea culturii naționale și la renașterea vieții spirituale naționale, ceea ce necesită „un contact viu și permanent cu unitățile de viață socială păstrate în formele lor etnice, cum sunt la noi satele. Din cunoașterea aprofundată a literaturii populare, a artei țărănești, a vieții spirituale de la sat, singurele încă neinfluențate de forme străine de cultură, cultura națională poate primi un nou imbold și o îndrumare mai sigură spre forme proprii de creație”[3].

Totodată, monografiile sociologice sunt necesare în misiunea de reformă a învățământului, deoarece „Școala nu poate fi o instituție cu totul străină de mediul înconjurător, întrucât ea se adresează unei realități precise, pregătind, prin mijloacele locale care-i stau la îndemână, pentru o viață concretă”. Învățământul trebuie să țină seama de „împrejurarile locale, de regiunea istorică și economică și de unitatea de viață socială din care face parte”[4].

Același lucru este valabil și în misiunea politico-administrativă: nu pot fi practicate o administrație și o politică temeinice fără o cunoaștere amănunțită a realității țării (fiind vorba mai ales de sate, „realitatea cea mai răspândită și cea mai importantă a vieții noastre sociale”), care le permite adaptarea la specificul și nevoile societății reale. Politica, având menirea de a înlesni realizarea idealului social, „trebuie să înceteze să fie opera strictă de legiferare sau reformă a unor oameni și a unor societăți abstracte; ea trebuie să se îndrepte spre societatea reală și omul concret, ca să devină ea însăși reală și concretă. Căci nu se poate legifera când nu se știe pentru ce și pentru cine se legiferează, după cum nu se poate gospodări când nu se știe pentru cine se gospodarește”[5]. Mihai Eminescu, ilustrul înaintaș al lui Dimitrie Gusti și primul mare analist social din istoria României, atrăgea atenția asupra pericolului reprezentat de „teoriile abstracte de cosmopolitism”, fără legătură cu „firea noastră românească”[6].

Toate aceste concepții reflectă ideea că națiunea nu se poate dezvolta fără cunoașterea naturii poporului românesc și fără păstrarea identității spirituale și etnice și a memoriei istorice, care constituie bazele pentru dezvoltarea culturii naționale. Aceasta fiindcă fundamentul culturii trebuie să fie specificul național, care poate fi cunoscut prin metoda monografică de cercetare, iar cultura superioară nu poate fi separată de cultura poporului. În același timp, ea trebuie să se desfășoare într-o „atmosfera de libertate, spontaneitate și specificitate națională”[7].

Prin urmare, sociologia monografica aspiră să ajungă la o „știință a națiunii”, care „va determina etica și politica națiunii prin care neamul își va găsi drumul adevăratei realizări de sine”[8] (Dimitrie Gusti, Știința națiunii, 1937), din moment ce „a cunoaște țara este cel mai bun mijloc de a o servi”.

Sursă imagine: Revista Transilvania, nr. 11-12/2012

Irina Bazon, Tezaur Românesc. 

Si pe ADN-Romania: http://adn-romania.org/2013/04/16/dimitrie-gustia-cunoaste-tara-este-cel-mai-bun-mijloc-de-a-o-servi/

Citiți partea a doua: Națiunea în viziunea lui Dimitrie Gusti

Note:

[1] Dimitrie Gusti, Opere, vol. 1, texte stabilite, comentarii, note și postf. de Ovidiu Bădina și Octavian Neamțu, Ed. Academiei, Bucuresti, 1968, p. 485, apud. Ilie Bădescu și Ozana Cucu-Oancea, Dicţionar de sociologie rurală, Editura Mica Valahie, Bucureşti, 2004, p. 327.

[2] Dicţionar de sociologie rurală, p. 325.

[3] Dimitrie Gusti, op. cit., p. 327, apud Ilie Bădescu şi Ozana Cucu-Oancea, op. cit., p. 327.

[4] Ibidem, p. 326, apud ibidem, p. 326.

[5] Ibidem, p. 327, apud ibidem, p. 327.

[6] „…teorii abstracte de cosmopolitism importate de-aiurea s-au împrăștiat pe nesimțite și au slăbit cu încetul simțul conservării naționale, așa de vioi și de puternic odată la români; și aceste idei, vătămătoare chiar în țările luminate și puternice de unde s-au luat, au devenit un adevărat pericol pentru națiunea noastra” (Timpul, 22 iulie 1880). Pentru Eminescu, arta de a guverna este „știința de-a ne adapta naturii poporului” (Timpul (VII), 1 aprilie 1882), iar „legile unui popor, drepturile sale, nu pot purcede decât din el însuși; condițiunea de viată a unei legi, garanția stabilității (legitimității, n.n.) sale e că ea să fie un rezultat, o expresiune fidelă a trebuințelor acelui popor”. Adevăratele măsuri (politice, economice etc.) sunt acelea menite a dezvolta „aptitudinile cari sunt în germene în chiar poporul românesc”, determinante fiind nu „maimuțarea legilor și obiceielor străine”, ci „natura poporului”, „geniul lui” care „adesea… urmărește o idee pe când țese la războiul vremii” (Timpul (VII), 1 aprilie 1882).

[7] Dimitrie Gusti, Statul cultural, 1932, apud Dicţionar de sociologie rurală, p. 220.

[8] Idem, Stiința națiunii, 1937, apud Ilie Bădescu şi Ozana Cucu-Oancea, op. cit., p. 218.

Nicolae Iorga, despre natiune

Leave a comment

Din articolul Nicolae Iorga, despre natiune:

Natiunea ta nu e numai natiunea de unde vii, ci aceea din care meriti sa faci parte

Primeste in tine o viata intreaga sufletul neamului tau inainte de a avea pretentia ca el sa se indrepte o singura clipa dupa un gand al tau.

Intre franturile unui neam cultura poate statornici acele legaturi ce nu se vad si nu se pot impiedica.

La bucurie vin si strainii, in durere numai cei de un sange si de o simtire.

Unitatea nationala fa-o in inimi, si de la sine se va scrie pe steag.

Cei ce au jucat pe mormantul natiei noastre au cazut in el si s-au mirat ca nu ne gasesc intr-insul.

Nimic nu poate impiedica o natie de a se intoarce la unitatea ei primordiala si necesara.

Mortii se duc in pamant pentru a-l pazi.

“Fratia” sentimentala dintre romani trebuie schimbata intr-un simt de unitate, cu toate urmarile de solidaritate si munca-mpreuna.

Stramosii traiesc totdeauna: ori ca o dojana, ori ca o binecuvantare.

Nimic nu e mai tare decat un stat ce infatiseaza o societate si nimic mai slab decat statul pe care societatea il repudiaza.

Cugetarile lui Nicolae Iorga au aparut prima data in 1905, sub titlul Ganduri si sfaturi ale unui om ca oricare altul.

https://irinamonica.wordpress.com/2011/12/01/nicolae-iorga-%E2%80%9Enimic-nu-poate-impiedica-o-natie-de-a-se-intoarce-la-unitatea-ei-primordiala-si-necesara/

%d bloggers like this: