Home

Solidaritatea este o sursă uriaşă de putere

1 Comment

Mult timp s-a cultivat pornirea de revoltă a românilor, direcţionată însă către piste false, către un război româno-român. Sentimentul de indignare e legitim, însă el trebuie să dezvolte şi să întărească tocmai unitatea dintre noi, pornind de la conştiinţa a ceea ce suntem împreună ca ţară, ca popor.

Atunci când el este folosit pentru a crea dezbinare, haos, uitarea rădăcinilor şi dorinţa de a pleca mai repede din această ţară sau de a avea o „ţară ca afară”, ajungând să ne fie ruşine de ceea ce suntem, dacă nu chiar să ne dispreţuim cu înverşunare pe noi înşine, nu facem decât să devenim o masă de manevră în războiul altora. Sentimentul de indignare autentic nu poate fi distructiv nici faţă de noi înşine, nici faţă de cei din acelaşi neam cu noi, de care suntem legaţi profund printr-o istorie, credinţă, limbă şi cultură comune. El trebuie să declanşeze o energie pozitivă, din care ne „hrănim” pentru a lupta în războiul real dus împotriva poporului român, fără a ne lăsa angrenaţi într-un război artificial, din care vom ieşi şi mai dezbinaţi, şi mai storşi de energie, şi mai demoralizaţi.

More

Tragedia tăcută a neamului nostru

1 Comment

crucea eroilor-de-pe-caraiman-2541Deţinătorii de putere (fiindcă nu ştiu dacă îi mai putem numi oameni de stat sau elite) trec sistematic cu vederea tragedia neamului nostru. Atenţia şi energiile, imboldul legitim de indignare sunt canalizate în alte direcţii, false, în special menite să cultive dezbinarea şi deriva, atrofierea discernământului şi a conştiinţei identităţii.

Un cunoscut economist român, expert în dezvoltare durabilă, Călin Georgescu, spunea că războiul perfect „este cel despre care nici nu știi că există și că ești implicat în el chiar tu”. Nu putem fi conştienţi că există dacă nu mai ştim cine suntem. Un om sau un neam conştient de propria identitate, de propria realitate, de adevărul fiinţei sale, de rădăcinile sale şi de faptul că demnitatea îi este dată doar de rămânerea pe verticală – pe verticala crucii, ce-l menţine în legătură cu cerul –, va fi un om/un neam treaz, vigilent, curajos, capabil de luptă, greu de subjugat sau de manipulat şi cu simţul discernerii. More

%d bloggers like this: