wendell-berry-1

Îngăduie-mi să-ţi vorbesc pe şleau, dragă cititorule.

Sunt un om de altădată. Îmi place

lumea naturii în ciuda mortalelor ei

pericole. Îmi place lumea domestică

a oamenilor, câtă vreme îşi plăteşte datoriile

faţă de lumea naturală şi îşi respectă limitele.

Îmi place promisiunea Cerului. Scopul meu

este un limbaj care poate restitui drepte mulţumiri

şi onoare pentru aceste daruri, o limbă

eliberată de minciunile subtile.

 

Nici lumea aceasta, şi nici vreunul dintre locurile ei

nu este un „mediu”. Iar o casă

de vânzare nu este un „cămin”. Economia

nu este o „ştiinţă”, şi nici „informaţia” nu este cunoaştere.

Un pungaş cu diplomă este tot un pungaş. Un nătărău

ajuns în administraţie nu este un „lider”.

Un hoţ bogat este un hoţ. Iar duhul

lui Arthur Moore, care m-a învăţat Chaucer,

revine în noapte pentru a spune iarăşi:

Hai să-ţi zic ceva, băiete:

O curvă intelectuală e tot o curvă.”

 

Lumea e într-o mare bolboroseală de la

divorţul dintre lucruri şi numele lor.

Neîncetata pregătire pentru război

nu este pace. Sănătatea nu este dobândită

prin vinderea medicamentelor, sau puritatea

prin adaosul de otravă. Ştiinţa

prin dictatul corporaţiilor

este cunoaşterea redusă la marfă;

este o desfrânare a minţii,

şi tot aşa este arta care numeşte acest lucru „progres”.

La fel şi laşitatea care îl numeşte „inevitabil”.

 

Cred că problemele legate de „identitate” în genere

sunt o nerozie. Suntem ce am făcut,

iar asta cuprinde promisiunile noastre, cuprinde

speranţele noastre, dar promisiunile mai întâi. Ştiu

că un „fetus” este un copil omenesc.

Mi-am iubit copiii din momentul

când au fost concepuţi, iubindu-le

mama, care i-a iubit din momentul când au fost concepuţi

şi dinainte de asta. Cine suntem noi ca să spunem

că lumea nu a început în iubire?

 

Mi-ar plăcea să mor în iubire, aşa cum m-am născut,

şi pe când de viaţă împovărat mă simt, să merg

în iubirea în care tot trupul începe

şi sfârşeşte. Nu-mi plac maşinile,

care nu sunt nici muritoare, nici nemuritoare,

chiar dacă sunt forţat să le folosesc.

(Şi astfel veacul îşi desăvârşeşte strânsoarea.)

Într-o zi ele vor fi desfiinţate, iar aceea

va fi o fericită şi sfântă zi.

Vorbesc despre cumplitele maşini care funcţionează

prin arderea trupului lumii şi

a suflării ei. Când văd un avion

fumegând prin cerul cândva pur

sau un vehicul din spaţiul exterior

cu strâmtul său spaţiu interior

imitând o stea noaptea, spun,

Ieşi de-acolo!” aşa cum îi strigam

unei vulpi sau unui hoţ în coteţul găinilor.

Când aud că bursa a căzut

zic: „Trăiască gravitaţia! Trăiască

prostia, eroarea şi lăcomia în palatele

capitalismului fantastic!” Cred

că o economie trebuie să fie întemeiată pe cumpătare,

pe asumarea grijii pentru lucruri, nu pe hoţie,

speculă, seducţie, risipă şi ruină.

 

Ţelul meu este o limbă care ne poate face întregi,

chiar dacă suntem muritori, ignoranţi şi mici.

Lumea este întreagă dincolo de ştiinţa omenească.

Viaţa trupului este ea însăşi, neatinsă

de meschinul mecanism al explicaţiei.

Sunt favorabil morţii, când vine la timp

pentru bătrâni. Nu vreau să număr

termene muritoare la nesfârşit, ori să supravieţuiesc

o oră ca o tocăniţă în răcire făcută din organele

altor oameni. Nu cred că viaţa

sau cunoaşterea pot fi dăruite de maşini.

Economia maşinii a incendiat

gospodăria sufletului omenesc,

şi toată făptura arde înăuntru.

 

Proprietatea intelectuală” numeşte

acţiunea prin care mintea este cumpărată

şi vândută, lumea înrobită. Noi

nu ne posedăm pe noi înşine, suntem liberi,

posedăm prin furt ceea ce aparţine lui Dumnezeu,

lumii vii şi în mod egal

nouă tuturor. Dar cum putem noi poseda o parte

din ceea ce nu putem avea decât

în întregime? Viaţa este un dar pe care-l avem

doar dăruindu-l iarăşi înapoi.

Să ne-nţelegem: „Vrednic este lucrătorul

de plata sa,” dar el nu poate poseda ce ştie,

căci aceasta trebuie arătată în mod liber, altfel lucrul

moare o dată cu lucrătorul. Fermierul

este vrednic de recolta crescută

în timp, dar el trebuie să părăsească lumina

prin care a plantat, crescut şi strâns,

sămânţa nemuritoare din cele muritoare,

liberă pentru vremea ce va veni. Pământul

îl ţine tot prin dăruirea lui,

aşa cum gânditorul primeşte şi dăruieşte un gând,

aşa cum cel care cântă cântă în văzduhul comun.

 

Nu cred că „geniul ştiinţific”

în naivele lui pretenţii de putere

este pe măsura fie a naturii, fie

a culturii omeneşti. Invaziile lui necugetate

de nuclee de atomi şi celule

şi fiecare locuire a acestei lumi

nu ne-au adus la lumină

ci ne-au trimis rătăcind mai departe prin

întuneric. Şi nici nu cred

că „geniul artistic” este în posesia

vreunui artist. Nimeni nu a făcut

arta prin care pot fi făcute lucrările

de artă. Fiecare om care vorbeşte vorbeşte

ca o adunare. Trăim precum nişte consilii

de fantome. Nu „geniul uman”

e ceea ce ne face umani, ci o veche iubire,

o veche inteligenţă a inimii

pe care o adunăm la noi din lume,

de la făpturi, de la îngerii

inspiraţiei, de la cei morţi –

o inteligenţă cu totul inexistentă

pentru cei care nu o au, dar –

pentru cei care o au mai dragă decât viaţa.

 

Şi-n chip la fel de tandru se pot cunoaşte

ataşamentele care fac una dintr-o femeie şi-un bărbat,

din gospodăria şi ţinutul lor de baştină.

Şi acestea, deşi ştiute, nu pot fi spuse

celor care nu le ştiu, şi tot mai puţini

dintre noi le deprind, de la un an la altul.

Aceste ataşamente părăsesc lumea

asemenea culorilor păsărilor dispărute,

asemenea cântecelor unei limbi moarte.

 

Gândiţi-vă la geniul animalelor,

fiecare cu adevărat ceea ce este:

ţânţarul, vulpea, boişteanul, rândunica, fiecare făcută

din lumină şi luminoasă în sinea ei.

Ele ştiu (mai bine decât noi) cum

să trăieşti în locurile în care trăiesc ele.

Şi astfel aş dori să fiu o adevărată

fiinţă umană, dragă cititorule – o alegere

nu întru totul posibilă acum.

Dar asta e ce caut, asta e partea

de care mă aflu. Şi asta e ce-ar trebui

să aştepţi de la mine, după cum eu o aştept de la

mine, chiar dacă pentru împlinirea ei putem

aştepta o mie sau un milion de ani.”

Wendell Berry, Câteva cuvinte în plus, din volumul The Mad Farmer Poems, traducere de Gheorghe Fedorovici.

Preluat de la adresa: http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.ro/2013/04/wendell-berry-mad-farmer-poems.html

Cititi si:

Wendell Berry, despre scopul educației

Wendell Berry: Modelul agrarian și industrialismul

Wendell Berry: Ce contează? Economia pentru o bunăstare nouă (fragment)