Adormirea Maicii Domnului/ Cuvinte alese despre Maica Domnului/ „Maica lui Dumnezeu este Maica mea. Să ne arătăm fii”

“Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născatoare. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii, şi cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre.”

Părintele Dumitru Stăniloae, despre Adormirea Maicii Domnului: http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/par-dumitru-staniloae-adormirea-maicii-domnului

“Câtă umanitate nu aduce prezenţa Fecioarei în viaţa creştinismului! Creştinismul încetează de-a fi o doctrină rigidă, de teorii şi speculaţii, prin faptul că introduce o femeie şi o Maică la mijloc între noi şi Dumnezeu. Cerul se umanizează, se sensibilizează, el nu mai e distant, înspăimântător şi depărtat de noi, căci în cer este o Maică ce stă alături de Dumnezeu având, pe de o parte, prin bunăvoinţa Lui, autoritatea de Maică asupra Lui atunci când se roagă pentru noi, iar pe de alta, duioşie de Maică pentru greutăţile noastre.” (Parintele Dumitru Stăniloae, „Unul din meritele creştinismului este că a restabilit demnitatea femeii”)

Sf. Nicolae Velimirovici, meditaţie către Maica Domnului:

 “Pământul e o mamă vitregă, o, Cerească Maică, şi se comportă cu noi ca o mamă vitregă. Ea ne socoteşte nişte fii vitregi, drept nişte străini de departe, ca pe nişte copii adoptaţi – pănă când ne face robii ei.

Noi ne ostenim pentru ea zi şi noapte şi pentru aceasta ea ne plăteşte salarii cu mizerabilele ei averi: păcat, boală şi moarte.

Oricine trăieşte doar din pâinea ei nu va fi niciodată sătul (1). Mai degrabă cu cât mănânci mai mult, cu atât te simţi mai înfometat. Şi cu cât dănţuieşti după cum îţi cântă ea, cu atât vei fi mai mult cuprins de întristare (2).

Unul ca acesta e ca fiara ce cade într-un puţ adânc şi apoi sapă şi mai adânc în pământ spre a se salva. Şi chiar dacă se îndepărtează de salvare, acesta crede că ea este aproape. Cu adevărat, aşa sunt fiii oamenilor, care trudesc din greu pe pământ şi socotesc mântuirea a fi aproape datorită trudei lor.

„Unul din meritele creştinismului este că a restabilit demnitatea femeii”

“Unul din meritele creştinismului este că a restabilit demnitatea femeii, ridicând-o până la înălţimea bărbatului, deşi rolurile lor în viaţă rămân deosebite, potrivit cu aptitudinile lor naturale. Temeiul acestei demnităţi stă în uimitorul fapt că Fiul lui Dumnezeu binevoieşte a se face Fiul femeii. Prin faptul că El vine pe lume ca bărbat, femeia nu rămâne pe al doilea plan, căci ei i se dă marele rol de a-I fi Maică, câtă vreme de bărbat S-a dispensat în actul întrupării Sale ca om. Faţă de femeie S-a aşezat în relaţia supremei intimităţi şi duioşii. Singura şi cea mai înaltă autoritate omenească faţă de care se comportă cu gingaşă reverenţă în veci Dumnezeu-Cuvântul este autoritatea de Maică a unei femei. Echilibrul între bărbat şi femeie este atât de perfect restabilit, încât nimeni n-ar putea răspunde la întrebarea: cine e mai de preţ în ochii lui Dumnezeu, bărbatul sau femeia?

Prin faptul naşterii lui Dumnezeu-Cuvântul din femeie, creştinismul umanizează deplin cerul. El este umanizat şi prin faptul că pe tronul suprem al existenţei stă Fiul lui Dumnezeu cel făcut om. Dar poate aceasta tot ar mai lăsa vibraţii de teamă în sufletul muritorului, căci Omul de la cârma destinelor universale e şi Dumnezeu, iar bărbatul reprezintă oricum principiile rigide, ineflexibile. Când muritorul, însă, ştie că acel Om are o Maică, el capătă curaj, căci Maica e quintesenţa afecţiunii iubitoare. Iar Maica aceasta e cu totul dintre noi. Dumnezeu recunoaşte benevol “autoritatea” maternă a sensibilităţii feminine în raportul Lui cu noi. Fiul lui Dumnezeu ne-a dat-o pe ea ca şi mai mult să îndrăznim a ne apropia de El, ca să aibă şi mai multă putere criteriile umanităţii în raporturile Lui cu noi.

Câtă umanitate nu aduce prezenţa Fecioarei în viaţa creştinismului! Creştinismul încetează de-a fi o doctrină rigidă, de teorii şi speculaţii, prin faptul că introduce o femeie şi o Maică la mijloc între noi şi Dumnezeu. Cerul se umanizează, se sensibilizează, el nu mai e distant, înspăimântător şi depărtat de noi, căci în cer este o Maică ce stă alături de Dumnezeu având, pe de o parte, prin bunăvoinţa Lui, autoritatea de Maică asupra Lui atunci când se roagă pentru noi, iar pe de alta, duioşie de Maică pentru greutăţile noastre.”
____________
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, “Iisus Hristos sau restaurarea omului”, Editura Omniscop

Citiți și: Ernest Bernea: „Femeia însufleţeşte totul, învălue lucrurile cu cântec şi caută fără încetare firele ascunse ale ţesăturii vieţii”