icoana Adormirea Maicii Domnului de Teofan Grecul

“Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născatoare. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii, şi cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre.”

Părintele Dumitru Stăniloae, despre Adormirea Maicii Domnului: http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/par-dumitru-staniloae-adormirea-maicii-domnului

“Câtă umanitate nu aduce prezenţa Fecioarei în viaţa creştinismului! Creştinismul încetează de-a fi o doctrină rigidă, de teorii şi speculaţii, prin faptul că introduce o femeie şi o Maică la mijloc între noi şi Dumnezeu. Cerul se umanizează, se sensibilizează, el nu mai e distant, înspăimântător şi depărtat de noi, căci în cer este o Maică ce stă alături de Dumnezeu având, pe de o parte, prin bunăvoinţa Lui, autoritatea de Maică asupra Lui atunci când se roagă pentru noi, iar pe de alta, duioşie de Maică pentru greutăţile noastre.” (Parintele Dumitru Stăniloae, „Unul din meritele creştinismului este că a restabilit demnitatea femeii”)

Sf. Nicolae Velimirovici, meditaţie către Maica Domnului:

 “Pământul e o mamă vitregă, o, Cerească Maică, şi se comportă cu noi ca o mamă vitregă. Ea ne socoteşte nişte fii vitregi, drept nişte străini de departe, ca pe nişte copii adoptaţi – pănă când ne face robii ei.

Noi ne ostenim pentru ea zi şi noapte şi pentru aceasta ea ne plăteşte salarii cu mizerabilele ei averi: păcat, boală şi moarte.

Oricine trăieşte doar din pâinea ei nu va fi niciodată sătul (1). Mai degrabă cu cât mănânci mai mult, cu atât te simţi mai înfometat. Şi cu cât dănţuieşti după cum îţi cântă ea, cu atât vei fi mai mult cuprins de întristare (2).

Unul ca acesta e ca fiara ce cade într-un puţ adânc şi apoi sapă şi mai adânc în pământ spre a se salva. Şi chiar dacă se îndepărtează de salvare, acesta crede că ea este aproape. Cu adevărat, aşa sunt fiii oamenilor, care trudesc din greu pe pământ şi socotesc mântuirea a fi aproape datorită trudei lor.

Ce folos aveţi înotând în cenuşă din ce în ce mai adânc? O, fii ai oamenilor, mântuirea voastră a rămas în urma voastră.

Voi spuneţi: „Trebuie să săpăm puţin mai adânc şi vom ieşi la lumină”. Dar eu spun: „Încă puţin în adâncul pământului şi veţi fi mai departe de lumină”.

Voi spuneţi: „Trebuie să împlinim anumite sarcini mâine şi poimâine şi împărăţia bunurilor va fi construită”. Dar eu vă spun: „Tot ceea ce aţi construit pe pământ se va prăbuşi pe capetele voastre şi ziua voastră de mâine şi de poimâine vor fi din nou doar o ridicare dureroasă a capetelor voastre de sub ruine” (3).

Părinţii voştri rosteau aceleaşi cuvinte de mângâiere pentru ei înşişi şi au dispărut printre ruine şi lucrări neterminate.

Vă trebuie scări şi nimic altceva decât scări, ca să puteţi ieşi din groapa în care aţi căzut, ca să puteţi scăpa de îmbrăţişarea cea rece a mamei voastre vitrege.

O fecioară este scara (4). Ea aprinde o candelă cerească în mijlocul întunericului vostru şi vă arată calea. Ea este străvăzătoare şi ea ştie ceea ce voi aţi uitat. Înstrăinată de pământ ea s-a împrietenit cu cerul. Dezbrăcată de întuneric, ea este înveşmântată în lumină. Printr-însa Cerul pătrunde în noi. Prin ea noi putem vedea cerul.

Ea este atentă cu privire la povăţuirile voastre; dreptatea este în gura ei; înţelepciunea cerească este în pântecele ei; o flacără sfântă arde în inima ei.

Dintr-însa vine Tămăduitorul şi vindecarea. Din coapsele sale vin călăuza şi calea.

Ea nu e mamă vitregă, ci mamă, şi nu-i făgăduieşte fiului ei mai mult decât îi poate oferi. Oferta ei este promisiunea ei, în timp ce oferta mamei vitrege constă din promisiuni.

Mama vitregă este pământul, o, Cerească Maică, şi se comportă cu noi ca o mamă vitregă. Cu văl negru ea ni Te ascunde de ochii noştri, ca noi să nu Te putem vedea şi să credem că Tu eşti moartă. De aceea, generaţie după generaţie se strâng pe lângă mama cea vitregă şi-i sărută mâna ei aspră.

Arată-Ţi chipul Tău, O, Maică, iar mama cea vitregă va dispărea şi robii vor deveni fii (5).”

Sf. Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului (LXVII)

(1) „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt. 4, 4)
(2) Cf. Luca 7, 32
(3) Cf. Luca 20, 17-18
(4) Cf. Fac. 28, 12
(5) Cf. Gal. 3, 26-29 şi 6, 21-31

icoana Maica Domnului - Rubliov 395px-Rublev3

Cuviosul Siluan Athonitul, despre Maica Domnului:  “Când sufletul e în iubirea lui Dumnezeu, cât de bune, cât de plăcute şi vesele sunt atunci toate. Dar, chiar şi în iubirea lui Dumnezeu sunt întristări şi, cu cat e mai mare iubirea, cu atât mai mari sunt şi întristările. Maica Domnului n-a păcătuit niciodată, nici măcar cu un singur gând, nici n-a pierdut vreodată harul, dar şi în ea au fost mari întristări; iar când stătea lângă cruce, atunci întristarea ei a fost nemăsurată ca oceanul, şi chinurile sufletului ei au fost neasemănat mai mari decât chinurile lui Adam la izgonirea din rai, pentru că şi iubirea ei era neasemănat mai mare decât iubirea lui Adam în rai. Şi dacă a rămas în viaţă, e numai pentru că a întărit-o puterea Domnului, fiindcă Domnul a vrut ca ea să vadă Învierea Lui şi, după Înălţarea Lui, să rămână pe pământ spre mângâiere şi bucurie apostolilor şi noului popor creştin.

Noi nu ajungem la deplinătatea iubirii Maicii Domnului şi de aceea nu putem înţelege pe deplin întristarea ei. Iubirea ei era desăvârşită. Ea iubea nemăsurat de mult pe Dumnezeul şi Fiul ei, dar iubea cu o mare iubire şi norodul. Şi ce n-a trăit ea atunci când oamenii pe care-i iubea atât de mult şi a căror mântuire o dorea pana la capăt, au răstignit pe Fiul ei preaiubit? Nu putem pricepe aceasta, pentru că în noi iubirea de Dumnezeu şi de oameni e mică.

Aşa cum iubirea Maicii Domnului e nemăsurată şi neînţeleasă, aşa şi întristarea ei e nemăsurată şi neînţeleasă pentru noi.

O, Fecioară Preacurată, Maica lui Dumnezeu, spune-ne nouă, copiilor tăi, cum iubeai pe Fiul şi Dumnezeul tău când trăiai pe pământ? Cum se veselea duhul tău de Dumnezeu, Mântuitorul tău (Luca 1, 47)? Cum priveai faţa Lui preafrumoasă cu gândul că El este Cel căruia Îi slujesc cu frică şi dragoste toate puterile cereşti? Spune-ne, ce simţea sufletul tău când ţineai în braţele tale Pruncul minunat? Cum L-ai crescut? Care au fost durerile sufletului tău când, împreună cu Iosif, L-ai căutat vreme de trei zile în Ierusalim? Ce chinuri ai trăit atunci când Domnul a fost dat spre răstignire şi a murit pe Cruce? Spune-ne, care a fost bucuria ta la Înviere şi cum tânjea sufletul tău după Înălţarea Domnului? Sufletele noastre sunt atrase să cunoască viaţa ta împreună cu Domnul pe pământ, dar tu n-ai vrut să aşterni aceasta în scris şi ai învăluit în tăcere taina ta.

Multe minuni şi mile am văzut de la Domnul şi de la Maica Domnului şi nu pot să dau nimic în schimb pentru această iubire. Ce aş putea da Preasfintei noastre Stăpâne pentru că nu s-a scârbit de mine în păcat, ci m-a cercetat şi luminat cu milostivire? N-am văzut-o, dar Duhul Sfânt mi-a dat să o cunosc din cuvântul ei cel plin de har, şi mintea mea se bucură şi sufletul meu este atras spre ea cu atâta iubire, că şi numai chemarea numelui ei e dulce inimii.”

Adormirea Maicii Domnului Martorana Palermo-old-rc-churches-chiesa-di-santa-maria-dellammiraglio-palermo-it-03-assumption-12th-cPreot Constantin Sturzu: “Icoana Adormirii Maicii Domnului este extrem de semnificativă și plină de tâlc pentru viața noastră de zi cu zi. În ea vedem trupul adormit al Sfintei Maria, înconjurat de apostolii întristați că pierd pe cea care le era sprijin și mângâiere, pildă de smerenie și neîntrecută povățuitoare. Tot în icoană îl vedem pe Domnul ținând în brațe ceva ce pare a fi un prunc. Este sufletul Maicii Domnului pe care nu îngeri, ci însuși Dumnezeu Fiul îl primește în cereștile lăcașuri.

Este o imagine emoționantă această inversare de roluri: dacă în cele mai multe icoane pe care le vedem este reprezentată Maica Domnului cu dumnezeiescul Prunc în brațe, iată că azi avem în fața ochilor icoana Fiului ținând în brațe pe Maica Sa. Cea care L-a purtat în pântece, apoi în brațe, cea care L-a îngrijit în copilărie și I-a fost alături în toată activitatea Sa de propovăduire și vindecare este, la rândul ei, ținută acum în brațe de Hristos.
De aici, din această icoană, înțelegem și noi creștinii că trebuie să-L primim pe Hristos în sufletul și în viața noastră precum o maică primește și crește pe pruncul său. Dacă ne vom îngriji ca Hristos să rămână întru noi de-a lungul vieții noastre, atunci și El, când ni se va despărți sufletul de trup, ne va primi întru ale Sale, deschizându-și brațele într-o părintească îmbrățișare precum și noi am deschis brațele pentru a-L purta pe pământ.
Icoana Adormirii Maicii Domnului ne mai învață și un alt lucru. Așa cum Domnul a avut grijă de Maica Sa, lucru ilustrat prin gingașa îmbrățișare a sufletului său zugrăvit ca prunc, tot așa și noi trebuie să purtăm de grijă părinților noștri care ne-au născut, ne-au crescut, ne-au susținut de-a lungul vieții noastre. Ajunși la vârste înaintate, acești părinți au nevoie, la rândul lor, de dragostea, de ocrotirea și de îngrijirea fiilor pentru că de multe ori un bătrân este tot atât de neputincios ca un copil, fie din pricina unei boli sau doar a vârstei înaintate. A-i abandona într-un azil, chiar și cu cele mai bune condiții din lume, înseamnă a-i lipsi de ceea ce nu le poate oferi nimeni: dragostea noastră. Uneori e foarte greu să faci această jertfă, dar niciodată nu poți avea conștiința împăcată dacă nu ai făcut-o. Mântuitorul a purtat de grijă Maicii Sale chiar și în agonie, înainte de a-Și da sufletul, pe cruce, în mâinile Tatălui (cf. Ioan 19, 26-27).”

Păr. Arsenie Papacioc, Meditații despre Maica Domnului: “Maica Domnului se simte, cred, mai bine printre oameni necăjiţi, slabi şi prigoniţi în orice fel decât s-ar simţi înconjurată de îngeri. Maica Domnului jertfeşte mereu, suferă mereu şi cred că se luptă chiar şi cu dreptatea divină apărând pe neputincioşii care o cer în ajutor. Iubeşte peste închipuire de mult şi fără de alegere şi pe cei ce sunt răi şi chiar şi pe cei nepăsători. 

Nici un păcătos, oricât de mare ar fi, să nu se piardă, dacă Maica Domnului îl apără.

O, fericită încredere! O, scăpare sigură! Maica lui Dumnezeu este Maica mea. Cu câtă siguranţă aşadar trebuie să nădăjduim, dacă mântuirea noastră atârnă de voinţa unui Frate atât de bun şi a unei Mame atât de îndurătoare. 

Maica Domnului ne iubeşte mult. Ea vede în noi preţul morţii lui Iisus Hristos. Maica Domnului ne doreşte lucruri mai mari decât ne dorim noi înşine.

Ea se arată cu inima largă chiar şi faţă de aceia care, fie din nepăsare sau din nerecunoştinţă, aleargă rar la dânsa. Dar cu cât mai generoasă va fi ea cu aceia care neîncetat îi cerşesc ajutorul? Aceştia nu numai că sunt iubiţi mult, dar chiar sunt slujiţi de dânsa.

Maica Domnului ne răpeşte inimile. Aş vrea să am toate inimile sfinţilor şi ale îngerilor pentru a iubi pe Maica Domnului. Şi oricât ar iubi-o cu toată puterea lor îngerii cerului şi pământului, cu toată sfinţenia lor, nu vor ajunge să o iubească cât îi iubeşte ea.

Un păcătos a spus Maicii Domnului: “Arată-te, că-mi eşti mamă!” iar Ea îi răspunse: “Arată-te şi tu, că-mi eşti fiu!”. Prin păcatele noastre supărăm pe Maica Domnului care ne este mamă.

Haideţi să-i arătăm şi noi că-i suntem fii.

(…) Daţi-vă seama că destinul întregii omeniri depinde de cuvântul Fecioarei Maria libere: “Fie mie după cuvântul Tău.” (Luca 1, 15). Şi s-a schimbat destinul întregii omeniri, şi chiar al lui Dumnezeu în lume.

Maica Domnului este o femeie care a deschis porţile fericirii, libertăţii şi veşniciei în lume. Maica Domnului reprezintă neamul omenesc.

Femeia trebuie preţuită, să ştiţi, pentru că mai întâi ne reprezintă o femeie în împărăţia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ţi-e şi frică să vorbeşti comparând-o pe ea cu oamenii!” 

În catedrala ,,Santa Maria Assunta” de pe mica insulă Torcello, clădire ridicată in anul 639 d. H., se află un mozaic bizantin uluitor datând din sec. XII-XIII d. H

“Craiasa alegandu-te
Ingenunchem rugandu-te,
Inalta-ne, ne mantuie
Din valul ce ne bantuie;
Fii scut de intarire
Si zid de mantuire,
Privirea-ti adorata
Asupra-ne coboara,
O, Maica prea curata
Si pururea Fecioara,
Marie!

Noi, ce din mila Sfantului
Umbra facem pamantului,
Rugamu-ne-ndurarilor,
Luceafarului marilor;
Asculta-a noastre plangeri,
Craiasa peste ingeri,
Din neguri te arata,
Lumina dulce clara,
O, Maica prea curata
Si pururea Fecioara,
Marie!”

(Mihai Eminescu, Rugăciune)

icoana Maica Domnului fresca lui grigore popescu

Să-i mulțumim Maicii Domnului pentru demnitatea de a ne numi fii ai Ei și cu adevărat să ne învrednicim a fi!:

„A avea ca mamă pe Maica Domnului e darul neprețuit pe care ni L-a făcut Dumnezeu. A ales-o dintre oameni pentru ca pe oameni să-i ridice la Sine. I-a prețuit curăția și smerenia și i le-a încununat, dăruindu-ne-o ca exemplu tuturor femeilor creștine. S-o iubim pe Maica Domnului, crinul neamului omenesc, și nicio durere nu va copleși această dragoste!

Prin Ea, lumii a răsărit bucuria. Prin Ea s-a făcut începutul minunilor lui Hristos, scară cerească fiind pentru pogorârea lui Dumnezeu printre oameni. Ea este acoperământul lumii, cel mai lat decât norul și podul care îi trece la cer pe cei de pe pământ. Dumnezeu ne-a arătat-o a fi deschizătoare a ușilor raiului și îndreptătoarea înțelepciunii celor credincioși. Maica Domnului este îmblânzirea Judecătorului celui drept și sălașul înțelepciunii Lui. Iertarea multor greșiți, dar și haina celor goi de îndrăzneală. Celei ce este dragostea care biruiește toată dorirea și nădejdea bunătăților celor veșnice, Celei ce pe mulți i-a luminat la minte și pe cei zămisliți întru rușine i-a înnoit, să-i aducem mulțumire.

… S-o iubim pe Maica Domnului și nicio durere nu va copleși această dragoste! S-o cinstim pe Maica Domnului și fiecare clipă a vieții noastre va fi împodobită cu nădejde! Să-i mulțumim Maicii Domnului pentru demnitatea de a ne numi fii ai Ei și cu adevărat să ne învrednicim a fi! Să ne închinăm Maicii Domnului, înaintea Căreia se pleacă tot cerul și pământul întreg! S-o bucurăm pe Maica Domnului, împlinind poruncile Fiului Ei iubit și dorind mai mult cele cerești! Să-i urmăm Maicii Domnului, modelul feminin desăvârșit, atât pentru mame, cât și pentru monahii!

… Maica Domnului e blândețea însăși. Cu puterea nevinovăției și a curajului, Ea este apărătoarea oamenilor disperați, neîncetată rugătoare pentru toți păcătoșii, greșiții, vinovații, marginalizații. Ea e Mama desconsideraților, a celor ocărâți, a celor de tot singuri, a celor pe care nu are cine să-i iubească, să-i miluiască, să le zâmbească, să se roage pentru ei. … Pentru marea masă a oamenilor, Maica Domnului e maica mereu gata să ierte, să se roage, să îndrăznească a cuprinde pe Domnul cu temeritatea Ei de Mamă și să-L înduplece pentru sărmanii muritori. Căci și textul ne spune că mult poate rugăciunea Macii pentru îmblânzirea Stăpânului.Și ce putem mai mult, decât slobozind lacrimile, să cerem cu credință fierbinte: Milostivă fii nouă, smeriților, că afară de Tine altă scăpare nu știm, noi, cei ce suntem plini de tot felul de păcate. Miluiește-ne, nădejdea creștinilor!”

Cititi și: Imnul Sfantului Maxim Marturisitorul inchinat Preamaritei Stapanei noastre

Advertisements