Dacă omul actual va înţelege cât de sărac este în comparaţie cu strămoşii săi, va fi un câştig enorm pentru el. Trebuie ajutat. Omul tradiţional, în mersul său spre Dumnezeu, avea o cale directă: calea rugăciunii; credea! Noi, care ne-am tot îndoit, care suntem atât de bruiaţi, suntem pe o cale care trebuie ajutată prin cultură. Dar să ne întărim prin cultură, nu să ne zăpăcim prin cultură” (Horia Bernea)

Intens mobilizaţi pentru rezistenţă, noi descoperim într-o manieră paradoxală că adevărata forţă şi adevărata noutate rezidă în normalitate, în respiraţia naturală, în organicitatea lucrurilor care ne înconjoară; că în faţa caracterului abstract al unei puteri politice, ce vrea să guverneze fluxul vieţii adevărate prin scheme ideologice, cel mai bun răspuns poate fi formulat fixîndu-se atenţia pe ordinea misterioasă – şi prin asta inalterabilă – a lumii, vitalizate prin spirit. Natura lasă să transpară că lucrurile au o cauză finală, că ceva este în dosul tuturor formelor trecătoare.

(…)

Există, în orice caz, un pericol în care sîntem sincroni cu Occidentul: pierderea identităţii, uitarea rădăcinilor noastre profunde.

Acest proces este mai lent în Vest, dar atacurile sînt mai insidioase; acest pericol ameninţă lumea noastră în totalitate, într-un mod brutal şi definitiv. Avem, poate, din nou, un avantaj, pentru că, în faţa unei urgenţe atît de net afirmate, fiecare artist trebuie să răspundă într-o manieră tranşantă, chiar dacă diferit; vreau să spun, fiecare artist trebuie să răspundă în faţa unei instanţe superioare în vîrtejul dezumanizant şi arbitrar al istoriei.

Fiecare artist trebuie sa ia creatia sa ca pe un dar de la Dumnezeu, adica in chip de “povara” si obligatie de a o fructifica. Un astfel de artist are misiunea unui gardian, conservator al unui tezaur spiritual, sursa de identitate pentru el si ceilalti. El trebuie in acelasi timp sa pastreze si sa comunice (marturiseasca). El trebuie sa ajute si sa incite pe ceilalti sa comunice cu propriile lor radacini, un rol care este esentialmente legat pentru noi de traditia ortodoxa. Acceptarea acestei misiuni, angajarea fiintei sale profunde in acest scop, da artistului adevarata sa investitura; in fata unei lumi amenintate de descompunere, fortate sa renege reperele fundamentale ale existentei sale, artistul trebuie sa participe la sensul sacrificiului ce a mantuit lumea, el trebuie “sa salveze”. (Horia Bernea, septembrie 1990, in Revista Rost, nr. 35, ianuarie 2006)

Arta implică soluționarea unei probleme spirituale și mă interesează numai în măsura în care ea oferă o posibilitate de a contribui la soluționarea problemelor spirituale ale timpului nostru.” Horia Bernea,1969

Andrei Tarkovski, despre arta:

Artistul a început să-şi privească talentul – care îi este dat – ca pe o proprietate a sa, şi de aici a rezultat dreptul de a considera că talentul nu îl obligă la nimic. Astfel se explică acea lipsă de spiritualitate care domneşte în arta contemporană. Arta se transformă fie în tot soiul de căutări formale, fie într-un produs comercial.”

Vezi si:

Horia Bernea: „Cu cât ne îndepărtăm de omul tradițional, cu atât riscul imposturii este mai mare”

Horia Bernea, câteva gânduri despre muzeu

Trei sonate pentru pian de Domenico Scarlatti si cateva ganduri despre arta

Advertisements