Scoala Gusti Consfătuirea conducerii monografiei (1929). De la stânga la dreapta,%0Aaşezaţi la masă: H.H. Stahl, Constantin Brăil%0A

Consfătuirea conducerii monografiei (1929). De la stânga la dreapta, aşezaţi la masă: H.H. Stahl, Constantin Brăiloiu, D. Gusti. În picioare: Ernest Bernea şi Traian Herseni

În perioada interbelică, prestigioasa Școală de Sociologie de la București, fondată de profesorul Dimitrie Gusti, a inițiat cercetări de amploare și aprofundate cu privire la satul românesc, a căror certă valoare este recunoscută pe plan internațional. Potrivit prof. dr. Ilie Bădescu[1], crearea școlii sociologice a lui Dimitrie Gusti a avut loc și cu participarea a două personalități reprezentative ale științelor societății din vremea respectivă, istoricul Vasile Pârvan și marele economist Virgil Madgearu, iar data apariției școlii a coincis cu data nașterii statului național român întregit (Institutul Social Român a fost creat în 1918). Școala a fost însă desființată în 1948, ca urmare a instalării regimului comunist, care a aruncat în temniță reprezentanți de marcă ai școlii gustiene (printre care Mircea Vulcănescu și Anton Golopenția, care au fost martirizați).

Printre membrii și colaboratorii școlii gustiene se numără iluștri sociologi, etnologi, folcloriști, câteva nume valoroase fiind Henri H. Stahl, Mircea Vulcănescu, Traian Herseni, Anton Golopenția, Ernest Bernea, Ion I. Ionică, Vasile V. Caramelea, Ion Conea, Gheorghe Focșa, Mihai Pop, Xenia Costaforu, Valer Butură, Ovidiu Bârlea. Dimitrie Gusti a pus bazele metodei monografice de cercetare, axată pe cunoașterea integrată a unităților sociale, pornind de la analiza unităților mici, precum satele și orașele, la cele mai mari, precum regiunile, propunându-și să ajungă, în final, la o „știință a națiunii întregi” (este acordată prioritate unităților sociale: familie, sat, oraș, stat, națiune). Cercetarea s-a concentrat însă mai ales pe monografiile rurale (satele fiind „realitatea cea mai răspândită și cea mai importantă a vieții noastre sociale”, D. Gusti), aducând o contribuție fundamentală în domeniul sociologiei rurale românești. 

Metoda presupunea o abordare multidisciplinară și completă a unităților și fenomenelor sociale, vizând cadrele și manifestările vieții sociale și conexiunile dintre acestea. Societatea, înțeleasă ca un tot autonom[2], este alcătuită din formele de activitate ale voinței sociale, reprezentate, pe de o parte, de manifestările spirituale și economice (constitutive) și, pe de altă parte, de cele etico-juridice și politico-administrative (regulative), care sunt condiționate de patru cadre: cosmologic și biologic (cadre naturale), psihic și istoric (cadre sociale)[3]. Aceste cadre nu determină în mod mecanic societatea, care poate reacționa asupra lor prin propriile manifestări. Cadrul cosmologic se referă, de exemplu, la mediul geografic, la modul cum este așezat satul și cum îl influențează teritoriul în care este situat (munți, ape, drumuri etc.), la bogățiile solului; cadrul biologic: numărul populației, structura biologică a populației și starea ei de sanătate (alimentație, igienă etc.); cadrul istoric: trecutul satului, originea și evoluția comunităților etc.; cadrul psihic: sentimentele morale și religioase, atitudinea față de datini și obiceiuri, față de inovații etc. În planul manifestărilor, exemple de manifestări economice sunt: modul în care oamenii își produceau și procurau cele necesare traiului, standardul de viață materială, comerțul etc.; manifestări spirituale: concepțiile despre viață și lume, educația, gustul pentru frumos, activități culturale etc.; manifestări etico-juridice: normele morale și legale, instituțiile juridice, reguli de reglementare a conflictelor etc.; politico-administrative: partide și grupări politice, conflictele dintre ele, modul cum se raportau oamenii la acestea și cum participau la treburile comunale, preferințele politice, tendințele conservatoare și cele înnoitoare, forme de organizare și administrare etc.

Dimitrie Gusti respinge modalitatea reducționistă de explicare unilaterală a realității sociale care stabilește relații de subordonare între cadrele și manifestările de viață ale unei unități sociale, considerând că acestea „există, se dezvoltă și se determină toate deodată, adică paralel”[4], printr-o relație de interdependență, ceea ce asigură echilibrul unităților sociale. Prin urmare, societatea este văzută ca o totalitate care nu poate fi redusă la una sau mai multe dintre părțile ei componente, acest fapt ar genera dezechilibre în plan social (de exemplu, subordonarea manifestărilor spirituale, etico-juridice și politico-administrative față de cea economică reprezintă o concepție parțială, reductionistă) și poate avea drept consecință chiar distrugerea societății.

Xenia Costa-Foru, Traian Herseni, H.H. Stahl în faţa hărţii satului, înconjuraţi de ceilalţi monografişti  (Drăguş 1929)

Xenia Costa-Foru, Traian Herseni, H.H. Stahl în faţa hărţii satului, înconjuraţi de ceilalţi monografişti
(Drăguş 1929)

Echipe de studenți și de specialiști pentru fiecare cadru și manifestare (economiști, geografi, medici, demografi, etnografi, psihologi, juriști etc.), coordonate de Gusti (care a fost, după Nae Ionescu, cel mai mare profesor și îndrumător al tineretului român din interbelic), efectuau campanii monografice de teren, care constau atât în cercetarea sociologică amănunțită a comunităților rurale, cât și în intervenția în social, urmărindu-se soluții pentru ridicarea satului românesc. Campaniile de intervenție comunitară se axau asupra a patru teme principale ale vieții sătești: cultura muncii (economie), cultura minții (educație), cultura sănătății și cultura sufletului (viața spirituală).

Pe parcursul activității școlii gustiene, au fost monografiate 626 de sate, orașe și regiuni, au fost organizate 5000 de case culturale și peste 500 de școli tărănești[5]. Alte realizări notabile ale Școlii sunt înființarea Muzeului Național al Satului și editarea monumentalei lucrări Enciclopedia României, în 4 volume. Prima monografie sociologică rurală bazată pe sistemul gustian al cadrelor și manifestărilor a fost realizată în 1925 la Goicea Mare (județul Dolj). În 1938, A. Golopenția, H. H. Stahl și T. Herseni au constatat că proiectul monografierii integrale a celor 15000 de sate din țară în scopul alcătuirii „sociologiei națiunii” este irealizabil. În locul monografiei de sate izolate, cercetarea s-a îndreptat către monografii regionale, centrate pe anumite probleme sociale cheie. Au fost experimentate noi tehnici, fiind folosite cu precădere metodele statistice și metoda tipologiilor de sate, în vederea alcătuirii Atlasului social și a Hărții sociologice a României.

Erau efectuate mai ales două tipuri de cercetări: 1. Monografii cu sate-pilot (intensive, prin alegerea unor sate și regiuni tipice și delimitarea regiunilor, în funcție de tema de cercetare aleasă), realizate în Țara Vrancei (cu satul-pilot Nerej), în Țara Oltului (cu satul-pilot Drăguș), în nordul județului Gorj (cu satul-pilot Runcu), în Câmpulung Moldovenesc (Fundul Moldovei), în Ținutul Codrului (satul basarabean Cornova). Henri H. Stahl și-a ghidat cercetările după criteriul regionalizării istorice, selectând sate arhaice, din provincii istorice diferite, în special cele reprezentative pentru un tip de ruralitate tradițională existentă din vremuri străvechi, pentru un mod de viață țărănească autonomă, care era pe cale de dispariție. 2. Cercetarea regiunilor fără sate-pilot, prin realizarea unor monografii sumare a așezărilor din cadrul acestora, reprezentative fiind cele întreprinse, în 1939, în plasa Dâmbovnic din județul Argeș (efectele capitalismului și ale economiei de piață se resimțeau mai acut în satele din această zonă, care se aflau sub aria de influență a Bucureștiului)[6].

În 1939, Dimitrie Gusti a inițiat Legea serviciului social, care prevedea participarea intelectualilor de toate specialitățile la stagii obligatorii „în folosul cunoașterii și înălțării patriei”[7], fiind, pentru prima dată în lume, legiferată cercetarea sociologică îmbinată cu practica socială de teren și cu pedagogia socială. Dimitrie Gusti considera că sociologia nu se reduce la observarea riguroasă a realităților și fenomenelor sociale, ea implică și adoptarea unei poziții etice față de aceste fenomene[8] și încercarea de a îmbunătăți, prin implicare și acțiune socială în sensul realizării unor reforme în domeniile importante, starea națiunii (necesitatea de a răspunde „intereselor generale și permanente ale națiunii”), în acest sens fiind nevoie și de o „largă colaborare între științe”.

Școala de sociologie monografică înființată de Dimitrie Gusti, „cea mai teribilă scoală de energetism național”, cum o numește Ilie Bădescu, ne-a lăsat, prin munca titanică a reprezentanților ei, o moștenire neprețuită, prin care România a câștigat un loc important în istoria universală a sociologiei. În aceste vremuri de disoluție intensă a identităților naționale, avem datoria, mai mult ca oricând, să o cercetăm și să o valorificăm, cu atât mai mult cu cât ne poate fi călăuză nu numai către recuperarea memoriei și a identității, dar și către un viitor demn al națiunii noastre.

Sursă imagini: Revista Transilvania, nr. 11-12/2012

Autor: Irina Bazon

Aparut pe Tezaur Românesc (Partea I, Partea a II-a)

Note:

[1] Ilie Bădescu, Școala Gusti: universlitatea paradigmei gustiene a sociologiei rurale, în Ilie Bădescu, Ozana Cucu-Oancea și Gheorghe Şişeştean (coordonatori), Tratat de sociologie rurală, Editura Mica Valahie, Bucureşti, 2009, pp. 55-61.

[2] Dimitrie Gusti definea societatea drept „totalitatea autonomă a indivizilor, ce trăiesc laolaltă și depun ca manifestări de voință o activitate economică și una spirituală, reglementate etico-juridic și organizate politico-administrativ, condiționate de cadrul cosmic, cadrul biologic, cadrul psihic și cadrul istoric” („Paralelismul sociologic”, în Revista Sociologie Românească, Anul 2, Nr. 9-10, septembrie-octombrie 1937, p. 382).

[3] Pentru o prezentare mai detaliată a cadrelor și manifestărilor, v. Mircea Vulcănescu, Şcoala sociologică a lui Dimitrie Gusti, Bucureşti, Editura Eminescu, 1998, cap. „Concepția sociologică”.

[4] Dimitrie Gusti, art. cit. V. și Maria Larionescu, Integralismul sociologic al Școlii de la București, în Ilie Bădescu, Ozana Cucu-Oancea și Gheorghe Şişeştean (coordonatori), op. cit., pp. 35-54. Și Cristian Medelean, Dimitrie Gusti: Legea paralelismului sociologic, https://medelean.wordpress.com/2012/11/07/dimitrie-gusti-legea-paralelismului-sociologic/

[5] Ilie Bădescu, Tratat de sociologie rurală, p. 57.

[6] Pentru mai multe detalii referitoare la metoda monografică de cercetare, v. „Monografia sociologică”, în Ilie Bădescu şi Ozana Cucu-Oancea, Dicţionar de sociologie rurală, Editura Mica Valahie, Bucureşti, 2004, pp. 318-328.

[7] „Este timpul să începem munca temeinică de cunoaștere a țării. Căci a cunoaște țara este cel mai bun mijloc de a o servi. Știința națiunii este știința patriei” (Dimitrie Gusti, Știința monografică. Știință a realității sociale, 1934, apud Ilie Bădescu şi Ozana Cucu-Oancea, op. cit., p. 219)

[8] Crezul său fundamental era acela că „Ceea ce face ca o națiune să se mențină și să se înalțe este forța morală, rezumată în cea mai concentrată formă a conștiinței sociale, în ideea de Patrie” (Sociologia războiului, 1915, apud Dicţionar de sociologie rurală, p. 219).