Hristos Se naşte, slăviţi-L! / Cele mai frumoase colinde româneşti / De ce a trebuit să se nască Hristos

Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întîmpinaţi-L! Hristos pe pămînt, înălţaţi-vă! Cîntaţi Domnului tot pămîntul şi cu veselie lăudaţi-L popoare, că S-a preaslăvit!

Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptatii, și să Te cunoască pe Tine, Răsaritul cel de sus, Doamne, slavă Ție.

Despre frumusețea colindelor românești și esența ortodoxă a textelor colindelor / „Nu căutați bucuria Crăciunului acolo unde nu exista Hristos”

Colindători – 1939

“Prin simplitatea şi curăţia lor, colindele au consti­tuit şi constituie o redută în calea celor care încearcă, pe diverse căi, să rupă unitatea de credinţă, precum şi pe cea naţională a poporului nostru. Or, faptul că în ele respiră puternic duhul creştin de unitate şi se păstrează ceva din frăgezimea creştinismului primar valorează mai mult decât orice apologetică. De aceea, putem spune că în colinde se oglindeşte spiritul autentic al Ortodoxiei: acela de a-L mărturisi sau vesti atât pe Hristos Mântuitorul lumii, cât şi pe Născă­toarea de Dumnezeu.” (Maica Domnului în colindele populare românești)

“Versurile fascinante [ale colindelor] ascund o teologie adâncă, înfăţişată într-o frumusețe literară extraordinară. De fapt, ele se dovedesc o continuare a slujbelor din Biserică. Gospodarul de odinioară, ajuns acasă de la dumnezeiasca Liturghie, unde a auzit, din Sfânta Evanghelie ori din predica preotului, istoria întrupării și Nașterii Mântuitorului lumii, la plăpânda lumină a opaițului, candelei sau lumânării, încălzit de focul vetrei humuit, a alcătuit poezii religioase de o sensibilitate aparte, strecurând în ele adevăr evanghelic și farmec artistic.

Bunăoară, una din multele cântări ce ne încântă la Sfintele Sărbători glăsuiește așa: “Pe o scară de argint se coboară Domnul Sfânt.” Verbul “coboară” presupune că autorul textului știa că există două lumi: din cea de sus Se pogoară Domnul în ceastalaltă. Dacă Iacob a văzut pe Maica Domnului ca pe o scară, măiestritul compozitor anonim tot scară o numește pe Preacurata Fecioară, dar nu-i spune de aur, ci de-argint; metalul prețios mai delicat sugerează aici smerenia, cumsecădenia Fecioarei Maria, discreția ei. Cum se coboară? Nu nor, nu arătare de înger, de fulger, ci de prunc, căci se zice în continuare: “mititel și-nfășețel în scutec de bumbăcel.” Așadar, Hristos Domnul devine Dumnezeu-Omul, dar nu bărbat desăvârșit, ci prunc. Prin aceasta, Iisus a voit să ne arate că atât de mult ne iubește, încât a acceptat condiția umană în chip desăvârșit. Cine s-ar putea considera om deplin dacă nu a gustat din fascinația copilăriei?

Nașterea Domnului: Taina cea din veac

 Taina cea din veac

La plinirea vremii Fiul cel din veac nascutu’,
S-a ‘ntrupat din Maica Preacurata,
Cum proorocii au graitu’.

Ca ploia pe lana, Domnul bland S-a pogoratu’, 
Trup luand, din pantecele Maicii,
Cel ce este Ne’ncaputu’.

Sta Fecioara spaimantata de asta minune:
Cum sub ani, pe Cel din veac voi naste,
Ma infricosez a spune.

Cum Il voi purta in brate pe Cel Se poarta,
Pe umeri de heruvimi in ceruri,
Si-L slaveste lumea toata.

Cum voi imbraca cu scutec pe Cel ce se-mbraca
Cu lumina ca si cu o haina
Si faptura I se pleaca.

Pre Cel care in pustie mana a ploatu’,
Cum cu lapte voi hrani acuma,
Si pe brate, leganatu’.

Taina cea din veac ascunsa,astazi se plineste,
Fiu Fecioarei, Domnul azi se face,
Si pe noi ne mantuieste.

Audio: http://www.doxologia.ro/audio/colinde/diverse/taina-cea-din-veac http://www.trilulilu.ro/muzica-colinde/manastirea-diaconesti-taina-cea-din-veac

Imnul naşterii Domnului Hristos
de Roman Melodul

Fecioara astăzi pe Cel dinaintea genezei naşte
Şi pământul peştera celui inaccesibil dăruie.
Îngeri şi păstori doxologesc
Magii cu stele călătoresc
Căci noua s-a născut
Prunc nou dinaintea veacurilor, Dumnezeu.
Bethleemul a redeschis paradisul, să mergem să-l vedem
Fructul paradisului în criptă l-am găsit să mergem să luam miezul paradisului din peşteră.
Acolo a răsărit rădăcina de neatins din care a invlastarit mântuirea.
Acolo a fost găsit isvorul neforat din care David cândva a dorit sa bea.
Să pornim spre acolo unde s-a născut prunc tânăr dinaintea veacurilor Dumnezeu.
Tatăl mamei într-un fel tainic devine fiul ei.
Mântuitorul pruncilor prunc în iesle acolo fiind
În admiraţie spune nescatoarea:
-Spune-mi mie copile cum ai fost semănat în mine şi cum ai crescut în mine.
Te văd inima mea( scumpul meu) şi mă umplu de teamăCăci alăptez şi nu am cunoscut bărbat
Căci te privesc în scutece înfăşat
Însă fecioria mea este încă neatinsă
Căci tu ai privegheat-o pe aceasta când ai binevoit a te naşte.
Prunc tânăr înainte de veacuri, Dumnezeu.
Cel mai de sus împărat,Ce-i între Tine si cei mai de jos cerşetori?
Creatorul cerului de ce ai venit în întâmpinarea pământului.
Te-ai îndrăgostit de peşteră, te bucură ieslea?
Iată ca nu este topos, spaţiu pentru slujitoarea la locul de odihnă.
Spun ca nu-i spaţiu? dar nu-i nici peşteră, căci şi aceasta de aici este a altuia.
Când Sara a născut prunc i s-a dat moştenire pământ mult, mie însa nici o peştera.
Mi s-a împrumutat peştera în care ai vrut să locuieşti.
Prunc mic dinaintea veacurilor Dumnezeu. 

Roman Melodul in traducerea lui Ioan Alexandru

 

Vedeti si: Colinde și cântări dedicate sfinților închisorilor

Colinde

 

 

 

Tudor Gheorghe – Vin colindatorii

 

 

 

Colind

A venit şi-aici Crăciunul

să ne mângâie surghiunul.

Cade albă nea peste viaţa mea,

peste suflet ninge.

Cade albă nea

peste viaţa mea

care-aici se stinge.

Tremură albastre stele

peste dorurile mele. /Dumnezeu de sus

în inimi ne-a pus /pâlpâiri de stele.

Dumnezeu de sus

în inimi ne-a pus /numai lacrimi grele.

Maica Domnului Curată,

ad-o veste minunată! /Înfloreşte-n prag zâmbetul tău drag /ca o zi cu soare.

Zâmbetul tău drag

îl aşteaptă-n prag /cei din închisoare.

Steaua prinde să lucească

peste ieslea-mpărătească.

Şi din nou trei magi /varsă din desagi

aur şi tămâie. Îngerii de sus

magilor le-au pus /cerul sub călcâie.

Lumea-n cântec se deşteaptă,

pe Mesia îl aşteaptă.

Zâmbete cereşti

intră pe fereşti,

vin în orice casă.

Şi în orice gând

arde tremurând

câte-o stea sfioasă.

Numai temniţa posacă

a-mpietrit sub promoroacă.

Stăm în bezna grea,

Pentru noi nu-i stea,

Cerul nu s-aprinde.

Pentru osândiţi,

Îngerii grăbiţi

Nu aduc colinde.

Peste fericiri apuse

Tinde mila ta, Iisuse.

Cei din închisori

te-aşteaptă-n zori

să le-aduci lumină.

Cei din închisori

te aşteaptă-n zori,

pieptul lor suspină.

O, lisuse Împărate,

iartă lacrimi şi păcate!

Vinâ să-nchizi uşor

rănile ce dor,

visul ni-l descuie.

Noi te-om aştepta, /căci pe Crucea Ta stăm bătuţi în cuie.

(Colindele lui Radu Gyr)