"Frumuseţea va mântui lumea" (Dostoievski) „E multă frumusețe în lume, dar oamenii orbi nu o văd. Înclinarea spre a face răul e atât de puternică încât, pentru a o învinge, a fost nevoie de marea dragoste şi jertfă a Dumnezeului întrupat.” (Ernest Bernea)
Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întîmpinaţi-L! Hristos pe pămînt, înălţaţi-vă! Cîntaţi Domnului tot pămîntul şi cu veselie lăudaţi-L popoare, că S-a preaslăvit!
Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptatii, și să Te cunoască pe Tine, Răsaritul cel de sus, Doamne, slavă Ție.
“Prin simplitatea şi curăţia lor, colindele au constituit şi constituie o redută în calea celor care încearcă, pe diverse căi, să rupă unitatea de credinţă, precum şi pe cea naţională a poporului nostru. Or, faptul că în ele respiră puternic duhul creştin de unitate şi se păstrează ceva din frăgezimea creştinismului primar valorează mai mult decât orice apologetică. De aceea, putem spune că în colinde se oglindeşte spiritul autentic al Ortodoxiei: acela de a-L mărturisi sau vesti atât pe Hristos Mântuitorul lumii, cât şi pe Născătoarea de Dumnezeu.” (Maica Domnului în colindele populare românești)
“Versurile fascinante [ale colindelor] ascund o teologie adâncă, înfăţişată într-o frumusețe literară extraordinară. De fapt, ele se dovedesc o continuare a slujbelor din Biserică. Gospodarul de odinioară, ajuns acasă de la dumnezeiasca Liturghie, unde a auzit, din Sfânta Evanghelie ori din predica preotului, istoria întrupării și Nașterii Mântuitorului lumii, la plăpânda lumină a opaițului, candelei sau lumânării, încălzit de focul vetrei humuit, a alcătuit poezii religioase de o sensibilitate aparte, strecurând în ele adevăr evanghelic și farmec artistic.
Bunăoară, una din multele cântări ce ne încântă la Sfintele Sărbători glăsuiește așa: “Pe o scară de argint se coboară Domnul Sfânt.” Verbul “coboară” presupune că autorul textului știa că există două lumi: din cea de sus Se pogoară Domnul în ceastalaltă. Dacă Iacob a văzut pe Maica Domnului ca pe o scară, măiestritul compozitor anonim tot scară o numește pe Preacurata Fecioară, dar nu-i spune de aur, ci de-argint; metalul prețios mai delicat sugerează aici smerenia, cumsecădenia Fecioarei Maria, discreția ei. Cum se coboară? Nu nor, nu arătare de înger, de fulger, ci de prunc, căci se zice în continuare: “mititel și-nfășețel în scutec de bumbăcel.” Așadar, Hristos Domnul devine Dumnezeu-Omul, dar nu bărbat desăvârșit, ci prunc. Prin aceasta, Iisus a voit să ne arate că atât de mult ne iubește, încât a acceptat condiția umană în chip desăvârșit. Cine s-ar putea considera om deplin dacă nu a gustat din fascinația copilăriei? More
Fecioara astăzi pe Cel dinaintea genezei naşte Şi pământul peştera celui inaccesibil dăruie. Îngeri şi păstori doxologesc Magii cu stele călătoresc Căci noua s-a născut Prunc nou dinaintea veacurilor, Dumnezeu. Bethleemul a redeschis paradisul, să mergem să-l vedem Fructul paradisului în criptă l-am găsit să mergem să luam miezul paradisului din peşteră. Acolo a răsărit rădăcina de neatins din care a invlastarit mântuirea. Acolo a fost găsit isvorul neforat din care David cândva a dorit sa bea. Să pornim spre acolo unde s-a născut prunc tânăr dinaintea veacurilor Dumnezeu. Tatăl mamei într-un fel tainic devine fiul ei. Mântuitorul pruncilor prunc în iesle acolo fiind În admiraţie spune nescatoarea: -Spune-mi mie copile cum ai fost semănat în mine şi cum ai crescut în mine. Te văd inima mea( scumpul meu) şi mă umplu de teamăCăci alăptez şi nu am cunoscut bărbat Căci te privesc în scutece înfăşat Însă fecioria mea este încă neatinsă Căci tu ai privegheat-o pe aceasta când ai binevoit a te naşte. Prunc tânăr înainte de veacuri, Dumnezeu. Cel mai de sus împărat,Ce-i între Tine si cei mai de jos cerşetori? Creatorul cerului de ce ai venit în întâmpinarea pământului. Te-ai îndrăgostit de peşteră, te bucură ieslea? Iată ca nu este topos, spaţiu pentru slujitoarea la locul de odihnă. Spun ca nu-i spaţiu? dar nu-i nici peşteră, căci şi aceasta de aici este a altuia. Când Sara a născut prunc i s-a dat moştenire pământ mult, mie însa nici o peştera. Mi s-a împrumutat peştera în care ai vrut să locuieşti. Prunc mic dinaintea veacurilor Dumnezeu.
„O națiune care nu-și respectă trecutul și obiceiurile creștine, un popor care-și pierde credința și nu cultivă iubirea față de moșie și strămoșii săi este un popor condamnat la pieire” (Nicolae Iorga)
Recent Comments