In acest interviu, Dr. Srdja Trifkovici, proeminent jurnalist si analist politic american de origine sarba, editor al revistei paleoconservatoare Chronicles, face o paralela intre totalitarismul comunist in care a trait in adolescenta si totalitarismul „bland” politic corect al societatii occientale de astazi, facand observatii foarte pertinente. El declara ca “in mod amuzant, as spune ca ma simt mai putin liber astazi la varsta de 50 de ani, in SUA, decat cum ma simteam in adolescenta in Iugoslavia lui Tito.” Potrivit lui Trifkovici, Iugoslavia lui Tito nu a fost atat de violent totalitara cum a fost blocul sovietic.
Trifkovici arata ca, dupa etapa de teroare a revolutiei bolsevice, in special dupa moartea lui Stalin, s-a instalat un sistem in care era posibil sa fii liber in cercul de prieteni si in familie, fara a subscrie la normele ideologice oficiale, iar, in conditii de presiune din partea sistemului, oamenii puteau ramane ei insisi in ascuns, se puteau simti launtric liberi, alaturi de alti prieteni in care aveau incredere. Mai mult, intr-un grup de oameni provenind din acelasi mediu social si cultural, se puteau purta conversatii profunde despre politica, economie, cultura sau religie fara ca persoana care le initia sa fie considerata o excentrica sau o ciudata si fara necesitatea de a te ascunde “sub paravanul «gandirii corecte» impuse”.
Astazi, in lumea occidentala postmoderna, “este foarte greu – indiferent de locul unde traiesti sau de cercul social la care te raportezi, sa porti o discutie serioasa despre rasa, imigratie, politica educationala sau cea culturala, fara a intalni priviri ciudate si chiar reactii de uimire si stanjeneala din partea prietenilor si a vecinilor.” In comunism, raul si minciuna institutionalizate erau evidente, omul se putea disocia de lumea oficiala, traind, in lumea sa interioara si in sfera privata, dupa alte norme decat cele institutionalizate si isi putea pastra integritatea. Multi au rezistat si in infernul din inchisori, sunt oameni de inalta tinuta duhovniceasca si morala care au rezistat reeducarii (care urmarea sa modifice, prin tortura, lumea launtrica a omului) tocmai datorita puterii lor launtrice, bogatiei si curatiei lor sufletesti, putere care izvora din credinta in Dumnezeu, din inradacinarea ferma in adevar, din atasamentul fata de traditie si neam.
Or, astazi, raul nu se mai distinge clar, totalitarismul “bland” este o rafinare a metodelor de reeducare, prin care sufletul omului, eul sau launtric este inrobit raului, astfel incat sa nu mai fie nevoie de presiuni exterioare; raul, deghizat sub aparenta binelui, este acceptat de bunavoie si interiorizat, simtul discernamantului este atrofiat, neutralizat.
O lume tulbure, invalmasita, populata de oameni lipsiti de identitate si unicitate, uniformizati, remodelati astfel, din interior, prin ingineriile sociale impuse de ideologia corectitudinii politice, inlocuieste treptat o societate care functiona dupa reperele traditionale ale binelui si raului, ale adevarului (au mai ramas insa ramasite din aceasta societate mai ales la sate). Aceste repere, care dadeau lumii coerenta, fundament si stabilitate, sunt spulberate, iar oamenii care alcatuiesc o astfel de lume nu mai pot fi liberi sufleteste, nici nu mai pot gandi liber, in afara discursului acceptat.
Astfel, intelegem de ce Srdja Trifkovici afirma ca “Este un fenomen constatat si de multi alti ganditori din Europa de Est faptul ca, in mod curios, ei se simteau mai liberi intr-o vreme cand erau arestati de catre politia secreta, cand erau supusi la tot felul de neplaceri de catre stat, deoarece, cel putin, ca indivizi integri, puteau fi credinciosi principiilor lor, iar societatea ii recunostea ca atare. In America de astazi, daca iesi din limitele discursului acceptat si daca esti catalogat drept o persoana controversata, ca sa nu spun un extremist, acesti termeni te plaseaza automat in sfera celor indezirabili.” In comunism, in ultimele doua decade inainte de Gorbaciov, daca deviai de la discursul acceptat, „exista o posibilitate redusa sa sfarsesti in Gulag, dar era foarte probabil sa iti pierzi pozitia universitara sau sa fii fortat sa iti cauti de munca intr-un domeniu in afara ariei tale principale de pregatire. Ceva foarte similar se petrece in lumea occidentala, in special in sfera academica, in media si, desigur, in cea guvernamentala.”
Marxismul cultural a patruns in Europa de Est, insa, deocamdata, nu la un nivel atat de adanc ca in cazul Occidentului. Aici, aceste tendinte ideologice au fost adoptate de elite (cele care “impun deciziile în sfera academică, în mass-media, în politica guvernamentală”), nu si de majoritatea oamenilor. Acest proces insa, impus de sus, trebuie sa patrunda pana in cele mai adanci fibre ale societatii si sa o redefineasca. Trifkovici arata ca “In ultimele doua decenii de la prabusirea comunismului, am fost martori la un atac serios din partea «Postmoderniei» occidentale asupra tesutului sanatos al societatilor care au supravietuit experimentului comunist”.
Acest fenomen este evident, in special, in cazul reformelor din educatie dictate de Occident: implementarea sistemului Bologna in universitati, deconstruirea modelului educatiei clasice, care s-a mentinut destul de bine in comunism (Trifkovici observa ca tinerii care studiaza in universitati in Europa de Est si Centrala beneficiaza de o educatie de o calitate mult mai inalta decat in cazul tinerilor din Occident, care studiaza in universitatile americane, in afara celor de elita; de asemenea, se constata ca est-europenii din intreaga lume sunt mult mai capabili de a se realiza in viata, fapt care se datoreaza modelelor clasice de educatie care, in aceasta parte a lumii, nu au fost total alterate), impunerea unor reforme, promovate in special de „Fundatia pentru o Societate Deschisa” a lui George Soros, care sa conduca la debarasarea de tot ceea ce tine de structura patriarhala, ierarhica a educatiei, care punea accent pe educatia de elita. Trifkovici conchide ca “Procesul de tampire a Europei de Est e in plina desfasurare.”
Un alt element important care este grav atacat, tocmai pentru ca are un rol fundamental in mentinerea tesutului sanatos al societatii – fiind, in fond, “caramida de baza a societatii” (cum o numea Chesterton) -, este familia. “In ultimii 20 de ani – subliniaza Trifkovici -, aceste experimente culturale marxiste, bazate pe mantra «rasa, sex si etnicitate», au fost promovate in intreaga Europa de Est sub forma campaniilor «antirasism». Cei care au fost desemnati ca fiind «grupul oprimat» au fost tiganii, sau «romii». Si fiindca aceasta mantra trebuia repetata ad nauseam in toate societatile, tiganii au devenit desemnatii «negri», «victime» a secole de discriminare si lipsa de privilegii.”
Sexualitatea a fost, de asemenea, “o tema explorata intens in contextul pretinsei societati patriarhale rigide care a oprimat femeile”. Fundatia pentru o Societate Deschisa a lui George Soros a avut un rol important in descoperirea „opresiunii homosexualilor” in Europa de Est, in 1990, iar impunerea propagandei homosexualitatii a condus la bizarerii precum „prima parada gay” din Belgrad, din octombrie 2010, eveniment aplaudat de Hillary Clinton doua zile mai tarziu, la sosirea ei in Belgrad intr-o vizita de stat.
„Astfel, in mod absolut ridicol, aceste obsesii specifice marxismului cultural bazate pe rasa, «gen» si sexualitate sunt, de fapt, prezentate de clasa politica occidentala drept calea de urmat, biletul catre modernitate, catre integrarea in Uniunea Europeana, in Postmodernia occidentala. Iar aceste tendinte incep sa fie adoptate de elitele din Europa de Est.” Pentru a inchide gura celor incomozi, gardienii corectitudinii politice vor apela la termeni ideologici, lipsiti de sens, aplicandu-le etichete precum “rasist”, “fascist” etc. pentru a infiera oponentii, fara a intra insa intr-o dezbatere serioasa.
„Daca, de exemplu, un prezentator de la postul Fox doar repeta un fapt bine cunoscut, si anume ca 70% dintre americani nu vor construirea unei moschei la Punctul Zero, niste femei indignate, care iau parte la acel interviu, vor parasi studioul si il vor acuza de rasism, ca si cum a spune un adevar care este evident, dar incomod din punct de vedere ideologic, este un fapt prin el insusi rasist. Cu alte cuvinte, «rasism» nu este doar un termen folosit abuziv pentru a discredita, dar si un termen lipsit de suport intelectual. Este ca si in cazul termenului «fascist», o strategie numita «reductio ad Hitlerum», cand aplici tuturor un stigmat, cand cei care au pareri diferite devin «fascisti», in vreme ce iti aliniezi propriile viziuni corecte politic la un mod de intelegere admis ca valid, care devine singurul discurs acceptat. Aceasta este, in fond, o trasatura a totalitarismului”.
Cititi articolul integral pe Cuvântul Ortodox. (traducere si rezumat: Irina Bazon)
Regăsirea frumosului pierdut 
Leave a comment