Home

„Oamenii L-au uitat pe Dumnezeu”

1 Comment

Alexandr Soljenitin“Daca mi s-ar cere sa identific principala caracteristica a secolului XX in intregimea lui, as fi din nou incapabil sa gasesc ceva mai precis decat ca: oamenii au uitat de Dumnezeu. Decaderea constiintei umane, lipsita de dimensiunea sa divina, a fost factorul determinant al tuturor crimelor majore din acest secol. Prima dintre ele a fost Primul Razboi Mondial si mare parte din situatia in care ne aflam acum se datoreaza acestuia. A fost un razboi – a carui amintire tinde sa se stearga – care a izbucnit cand Europa, plesnind de sanatate si abundenta, a cazut intr-o furie a auto-mutilarii ce i-a distrus fortele pentru un secol, poate mai mult ori poate pentru totdeauna.

Din Revolutia Franceza si din ura acesteia fata de Biserica, tot Dostoievski a fost acela care a tras concluzia ca “revolutia trebuie sa inceapa cu ateismul”. Si acesta este adevarul. Lumea nu a mai cunoscut o respingere a lui Dumnezeu atat de organizata, de militarizata si de tenace in ura ei (fata de Dumnezeu, n.tr.) precum cea practicata de marxism. Ura de Dumnezeu este principala forta care sta in centrul sistemului filosofic al lui Marx si Lenin, mai importanta decat toate falsele lor lozinci economice si politice. Ateismul militant nu e accidental sau un fenomen marginal al comunismului. Nu e un efect secundar, ci e pivotul central.

Profesorii atei educa tanara generatie din Vest in spiritul urii fata de propria societate. Prinsi de patosul retoric uitam ca defectele capitalismului nu reprezinta nimic altceva decat defectele de baza ale firii omenesti, carora li s-a dat o libertate neingradita precum si tot felul de drepturi ale omului; uitam ca in regimul comunist (iar comunismul le sufla acum in ceafa formelor moderate de socialism, care-s instabile) defecte similare stapanesc practic orice persoana aflata intr-o pozitie de autoritate, in timp ce toti ceilalti sunt egali – o egalitate a sclavilor traind in saracie lucie.

Ura intretinuta in mod deliberat se raspandeste astfel in jur, contamineaza tot ce e viu, viata insasi, lumea cu culorile sale, sunetele, formele, trupul omenesc. Arta plina de amaraciune a secolului XX piere ca urmare a acestei uri, caci arta e neroditoare fara dragoste. In Est arta s-a prabusit pentru ca a fost doborata si calcata in picioare, dar in Vest a decazut voluntar, un declin artificial si ostentativ, in care artistul in loc sa incerce sa reveleze divinul (prin arta, n.tr.), se pune pe el insusi in locul lui Dumnezeu. Si in acest caz suntem martorii aceluiasi efect al unui proces universal, in care atat in Est, cat si in Vest, se ajunge la aceleasi rezultate si din nou din acelasi motiv: oamenii L-au uitat pe Dumnezeu.” 
More

Advertisements

Corectitudinea politică sau noul chip al totalitarismului. Interviu important cu paleoconservatorul Dr. Srdja Trifkovici

Leave a comment

In acest interviu, Dr. Srdja Trifkovici, proeminent jurnalist si analist politic american de origine sarba, editor al revistei paleoconservatoare Chronicles, face o paralela intre totalitarismul comunist in care a trait in adolescenta si totalitarismul „bland” politic corect al societatii occientale de astazi, facand observatii foarte pertinente. El declara ca “in mod amuzant, as spune ca ma simt mai putin liber astazi la varsta de 50 de ani, in SUA, decat cum ma simteam in adolescenta in Iugoslavia lui Tito.” Potrivit lui Trifkovici, Iugoslavia lui Tito More

Hilaire Belloc, Eseu asupra restaurării proprietății: despre statul servil, comunism și statul proprietarilor, despre libertatea economică și oligarhie

3 Comments

“Statul servil” – În această formă socială, o minoritate care controlează mijloacele de producție susține vasta majoritate a celor fără proprietate, chiar și pe cei pe care nu îi exploatează, fiind posibilă astfel o orânduire stabilă, din care libertatea este însă eliminată. Aceasta este direcția în care ne îndreptăm astăzi. Capitalistii  mențin oamenii în viață prin exploatarea acestora în schimbul unui salariu, iar șomerilor le asigură existența prin acordarea unor mici subvenții.

Comunismul: sistem instabil prin natura sa, dar practicabil prin menținerea sub presiune puternică a societății, deși, probabil, pentru o perioada relativ scurtă de timp. În cadrul acestui sistem, mijloacele de producție sunt controlate de către funcționarii statului, care sunt stăpânii tuturor lucrătorilor (aflați în condiția de sclavi ai statului), iar bogăția produsă este distribuită după cum hotărăsc aceștia, către familii sau, în cazul în care se încearcă abolirea familiei, către indivizii care alcătuiesc comunitatea.

Mai există o a treia formă socială, singura în care bunăstarea și securitatea pot coexista cu libertatea, fiind vorba despre o societate în care proprietatea este amplu distribuită, iar numărul de familii care dețin in mod individual și controlează mijloacele de producție este suficient de mare pentru a determina caracterul general al întregii societăți; aceasta  nu va mai fi nici capitalistă, nici comunistă, ci o societate de proprietari. Astfel, dacă înțelegem că libertatea economică este un bun necesar, obiectivul nostru trebuie să fie acela de a restaura proprietatea. Trebuie să aplicăm reformele politice și economice care să înlesnească distribuirea proprietății pe scară cât mai largă, astfel încât cei care dețin mijloacele de producție necesare (pământ, capital sau ambele) să existe într-o proporție însemnată pentru a putea determina forma societății.

Libertatea economică poate fi un lucru necesar atâta timp cât răspunde unor nevoi ale naturii umane. O facultate specifică omului este liberul arbitru. Faptele  omului au valoare morală pentru el dacă acționează din propria sa inițiativă, nu dacă sunt făcute din constrângere. Prin urmare, folosirea facultății de a alege ține de demnitatea umană. Un om privat de libertatea de a alege își pierde calitatea de om și cu toții avem o reacție de aversiune când suntem supuși pe nedrept unei constrângeri sau subjugări de către altcineva, care nu prin autoritate, ci prin puterea coerciției ne supune bunului său plac. Nu putem face un lucru bun sau rău dacă nu îl facem în mod liber. Dacă admitem ideea că binele este un lucru necesar într-o societate, acesta trebuie să aibă la bază libertatea.

Pe lângă aceasta, libertatea economică este un lucru necesar întrucât manifestările omului, dorințele și facultățile sale creative sunt variate. Însă el nu și le poate valorifica în mod eficient decât dacă dispune de libertate economică. Lipsite de libertate economică, unitatile de baza ale societății, reprezentate de familie și, într-un anumit grad, de individ, nu mai au  puterea de a exprima acea diversitate care este  viața insasi. În absența libertății economice, în orice societate umană va predomina o uniformitate searbădă și monotonă, cu atât mai apăsătoare și sufocantă cu cât existența libertății este mai restrânsă.

Recent a fost răspândită ideea că libertatea economică poate exista în afara instituției proprietății, întrucât, într-un sistem comunist, oamenii dețin proprietatea în mod colectiv. Ei dispun de propria viață, dar într-un mod indirect și prin delegați. Acest argument fals provine din teoria parlamentară perimată, din concepția greșită – care a indus în eroare trei generații ale Europei, de la Revolutia Franceză până în zilele noastre -, potrivit căreia acțiunea colectivă (corporate action) poate fi echivalată cu acțiunea individuală. Oamenii se referă la așa-numiții „reprezentanți” ca fiind persoanele pe care ei le-au „ales”. În realitate, o astfel de acțiune colectivă permanentă bazată pe delegare nu este cu putință. (…) voința masei de oameni poate fi exprimată pentru un scurt timp prin delegare. Un număr de oameni care votează, sub impulsul unor emoții puternice, asupra unei anumite chestiuni precise le poate cere unor reprezentanti ai lor să le  exprime dorințele; dar nenumăratele acte de alegere și expresie care alcătuiesc viața umană nu se pot manifesta printr-un sistem de delegare. Chiar și în sfera acțiunii politice, sistemul de delegare distruge libertatea. Parlamentele s-au dovedit pretutindeni incompatibile cu democrația, fiindcă acestea nu reprezintă oamenii. Sunt oligarhii, care sunt corupte fiindcă pretind în mod fals că reflectă voința unei națiuni. În realitate, nu pot fi decât o clică de politicieni abili. Desigur, situația este diferită în cazul în care aceștia provin dintr-o clasă aristocratică pe care comunitatea o respectă. (…)

Niciun om nu se poate raporta la proprietatea publică așa cum se raportează la ceva ce îi aparține. Nimeni nu va trata proprietatea publică cu aceeași grijă sau afecțiune ca în cazul unui lucru aflat în posesia sa. Omul nu se poate exprima deplin pe sine prin folosirea unor lucruri care nu-i aparțin, ci sunt deținute în comun cu alți oameni.

Socialismul și capitalismul sunt produse îngemănate ale aceleiași false filozofii.

Doar în cazul existenței proprietații larg distribuite, unitățile de baza ale societății au puterea de a reacționa împotriva statului. Doar în baza ei se poate dezvolta o opinie publică. Numai atunci când toate celulele sunt sănătoase întregul organism poate să se dezvolte. Astfel, sarcina noastră este aceea de a restabili libertatea economică prin restaurarea singurei instituții care o poate garanta, instituția proprietății. Obiectivul nostru este de a înțelege cum vom putea restaura proprietatea ca instituție generală, așa cum exista aceasta nu cu mult timp în urmă. (An Essay on the Restoration of Property, 1936) 

 

Spre deosebire de statul servil și de statul comunist, statul proprietarilor nu propune o soluție ideală. Nu are ca scop instaurarea vreunei ordini perfecte. Sistemul trebuie să ramână incomplet, iar aceasta este cea mai bună dovadă că străduința de a întemeia o societate a proprietarilor este una umană, consonantă naturii umane. Pentru realizarea statului servil trebuie urmați anumiți pași care vor conduce rapid către ordinea ideală avută în vedere: o societate în care este asigurată întreținerea tuturor oamenilor, a puținilor capitaliști și a masei de proletari – ultimii trăind din salariu sau din subvenții în cazul în care nu pot munci. Același lucru se întâmplă în cazul statului comunist: o societate în care tuturor oamenilor li se asigură supraviețuirea ca sclavi ai guvernului. O formulă simplă și aplicarea ei exactă vor conduce, în fiecare caz, spre societatea ideală așa cum a fost ea concepută.

Caracteristica principală a unei astfel de ordini sociale (statul servil) este lipsa libertății: masa subordonată nu are experiența libertății economice. Clasa stăpânitoare conduce și este singura liberă: oamenii din societate gândesc și acționează ca lucrători salariați. Masele sunt astfel menținute în viață, copiii beneficiază de subvenții pentru educație, iar bolnavii, bătrânii, văduvii și invalizii primesc, de asemenea, subvenții. În curând niciun om nu va mai suferi de foame, frig sau lipsă de resurse materiale necesare traiului, pe măsură ce tipul de societate în care trăiesc va ajunge la o dezvoltare deplină. Însă în această orânduire oamenii sunt mereu la cheremul stăpânilor lor. În sistemul comunist, lucrurile sunt chiar mai simple. Faptul de a deține o proprietate devine infracțiune, dreptul unei familii sau a unui individ de a folosi din acumulările sale este anulat, împreună cu drepturile de moștenire, iar toate bunurile comunității pot fi distribuite tuturor. Libertatea economică este complet anihilată prin acțiunea unui număr foarte mic de legi simple, dar absolut coercitive.

O descriere succintă foarte bună a modului de funcționare a celor două sisteme a fost realizată in trecut de regretatul domn Orage (Alfred Richard Orage (1873–1934), gânditor social și jurnalist englez, unul dintre principalii exponenți ai doctrinei Breslelor Naționale), într-un articol apărut acum 20-30 de ani în publicația “The New Age”:

Să ne imaginăm că o mașină este capabilă să producă toate cele necesare unei societăți. Și că această mașină (și forțele naturale) sunt controlate de un singur om. Acesta este capitalistul, într-un sistem capitalist industrial ideal. Capitalistul va angaja în industrie un număr de oameni suficient de mare pentru a pune în funcțiune mașina și a produce bunurile necesare. Mulți alți oameni vor fi angajați nu direct în productia de bogăție, ci pentru a lucra pentru propria sa desfătare: aceștia vor picta, vor scrie cărți, vor juca piese de teatru pentru el și așa mai departe. Restul oamenilor vor fi șomeri. Dar întrucât societatea nu va fi niciodată stabilă dacă aceștia vor fi condamnați la moarte prin înfometare, vor apărea legi care vor impune prin taxe ca o parte suficientă din producția mașinii sa fie alocată asigurării existenței oamenilor fără lucru, iar pentru susținerea acestora vor pleda și organizații voluntare care vor fi înființate în acest scop. Șomerii nu vor avea nicio putere în a stabili cât vor primi pentru a putea supraviețui, fiindcă nu sunt proprietari. Resursele necesare subzistenței le vor fi distribuite cu zgârcenie fără ca ei să aibă puterea de a decide ceva în această privință. Acest sistem este caracteristic statului servil. Sau să ne închipuim că mașina și forțele materiale care vor fi utilizate sunt controlate nu de un singur posesor, capitalistul, ci de funcționarii statului, care vor angaja oamenii sau vor distribui fiecăruia după bunul lor plac din producția mașinii. Acest tip de orânduire este specifică statului comunist.”

Însă statul proprietarilor, orânduirea socială de care s-au bucurat strămoșii noștri, în care proprietatea este larg răspândită, nu admite o asemenea reducție și nici o astfel de perfecțiune mecanică, fiindcă este o ordine umană. Fiind o instituție personală și umană, potrivită naturii umane, caracteristica de bază a sa va trebui să fie mereu diversitatea. Nu există niciun avantaj moral sau social în distribuirea exactă a pământului și capitalului, iar distribuirea lor universală nu este cu putință. Pentru a asigura bunul mers al societății va fi suficient ca, prin aplicarea reformei de restaurare a proprietății, un număr îndeajuns de mare de familii să ajungă posesoare de proprietate astfel încât să determine forma pe care o va avea statul. Așa cum astăzi lucrătorii salariați, toate tipurile de proletari, imprimă societății o notă caracteristic proletară. Proletarii de astăzi diferă între ei în funcție de gradul de deposedare, unii posedă doar hainele de pe ei, alții puțină mobilă, alții dețin în plus un număr insuficient de bunuri – câteva acțiuni, o casă ipotecată – dar caracterul pe care îl imprimă societății in ansamblu este acela al unui stat de lucrători-salariați care se va transforma în curând într-un stat servil.

Dar dacă statul servil spre care ne îndreptăm acum poate ajunge la o dezvoltare completă, un stat al proprietarilor (sau distributist) nu poate și nu ar trebui să fie o orânduire perfectă; pentru că, prin natura sa, nu poate funcționa în mod mecanic. Mulți oameni vor fi relativ săraci, iar unii relativ bogați. Va exista probabil și un număr de oameni lipsiți de proprietate. Dar proprietatea și libertatea economică – ce decurge din ea – vor ajunge să constituie nota specifică a societății în ansamblu.

A doua condiție care trebuie îndeplinită pentru restaurarea proprietății, aceea că nu putem face nimic dacă nu există o mentalitate favorabilă realizării acestei reforme, pare a descuraja orice efort în acest sens. Societatea actuală din Anglia a uitat în mare măsură ce este proprietatea. Oamenii gândesc în termenii impuși de orânduirea actuală: ei sunt angajați, salariați [nu proprietari]. Când vorbesc despre proprietate, ei înțeleg prin acest termen o proprietate mare aflată în mâinile câtorva oameni. Dacă mai există sau nu un interes pentru libertatea economică (adică pentru proprietate) destul de mare pentru a produce schimbarea, faptele vor decide. Însă creșterea veniturilor, și nu proprietatea, este obiectivul majorității oamenilor. Dacă cei mai mulți oameni ar fi aspirat să aibă proprietate, s-ar fi declanșat de mult un protest care ar fi avut sorți de izbândă împotriva sistemului de sclavie salarială.

(…) Lucrul de care trebuie să ne ferim este aplicarea în mod mecanic a unei reforme. Prin natura sa, proprietatea reprezintă un produs al străduinței omului. Putem ajuta ca năzuința omului de a deveni proprietar să se împlinească, dar nu o putem crea. Nu putem crea proprietari prin simplul fapt de a le acorda oamenilor lucruri pe care să le posede. …

Trebuie să existe anumite metode oficiale care să favorizeze distribuirea micii proprietăți așa cum există astăzi metode oficiale care permit marilor posesori să le distrugă și să stăvilească răspândirea acesteia. (…) Capitalismul a antrenat toate puterile statului în acțiunea de reinstaurare a unei condiții de sclavie; nu putem reacționa împotriva acestei condiții dacă nu ne folosim de aceleași metode (prin care să determinăm statul să își antreneze toate puterile în scopul restaurării proprietății)”. (Hilaire Belloc, An Essay on the Restoration of Property, 1936)

Traducere: Irina Bazon

Belloc – Lucratorul salariat https://irinamonica.wordpress.com/2011/04/12/hilaire-belloc-despre-lucratorul-salariat/ 

Ion Varlam – despre stânga, socialism și capitalism, speculație, privatizare, lobbying, corectitudinea politică, monarhie și integrarea în UE (fragment din cartea PseudoRomânia. Conspirarea deconspirării)

Leave a comment

(fragmente din cartea PseudoRomânia. Conspirarea deconspirării (Interviuri acordate lui Liviu Vălenaș), Editura VOG, București, 2004)

din capitolul Romania și UE

Stanga reminescenta – adica socialismul care a supravietuit experimentelor bolsevic si nazist, pe care le-a sustinut facandu-se ca li se impotriveste si de care nu s-a dezis formal decat atunci cand esecul lor devenise patent – urmareste de fapt exact aceleasi obiective “utopice” ca si ele, “utopic” fiind un eufemism pentru “pervers”. (…) Metoda politica consta in folosirea pluralismului democratic, combinat cu tehnica hegemonica a lui Gramsci, pentru a elimina progresiv de pe scena politica si de pe “piata ideilor” politice tot ceea ce se situeaza la dreapta sectorului elastic si circumstantial ocupat de stanga, ajungandu-se in cele din urma la monopolul ideologic si la partidul unic sau la pluralismul fictiv (…). Acest plan se realizeaza prin amputarea, pe rand, una dupa alta, asa cum se taie feliile la salam, a tot ce ajunge la extrema dreapta a spectrului politic, ca urmare a precedentei amputari, sub aceleasi acuzatii de incompatibilitate cu democratia ideilor si a obiectivelor politice opuse stangii. Impingerea constanta a spectrului spre stanga a ajuns sa reduca deschiderea evantaiului politic de la 180 grade la 90 grade in 50 de ani, centrul liberal ajungand astazi la extrema dreapta, loc ce “justifica” clasarea lui ca “fascist” de catre propaganda socialista. (…) Liberalii sunt victimele propriei lor complicitati, manifestate prin incuviintarea eliminarii a ceea ce se situa la dreapta lor si prin asocierea lor explicita sau tacita la campaniile de intimidare si denigrare care au dus la eliminarea conservatorilor, declarati “reactionari”, sau a nationalistilor, taxati de “nazism”. Astazi le-a venit si lor randul sa fie victimele terorismului intelectual de stanga, caruia, din lasitate, oportunism politic si calcule electorale, nu i s-au opus atunci cand erau vizati adversarii lor. Reaua credinta a socialistilor este evidenta. Faptul ca nu-i deranjeaza extremistii daca sunt de stanga, dovedind ca nu salvarea democratiei ii preocupa, ci eliminarea dreptei si a centrului de pe scena politica. Partidul liberal al lui Jorg Haider, cu care social-democratii austrieci fusesera asociati la putere vreme de mai multe decenii, nu este decat ultima victima. Dar nu cea din urma, pentru ca-i vor urma altele daca mecanismul pervers al salamului nu este spart. …

(…)

…Americanizarea are ca efect globalizarea, care este, deopotriva, consecinta hegemonismului american si explicatia “pudica” a acestuia. Desi este de natura mai ales economica, acest hegemonism este si produsul unei gandiri conspirative – pentru ca este difuzata pe ascuns -, numita de analisti “Noua gandire Unica”, afirmandu-si tezele indirect, prin obligatia de “politically correct”, cu alte cuvinte, prin teroarea intelectuala si delictul de opinie. In numele drepturilor omului, al tolerantei si al altor teorii recent erijate in dogme, se instaureaza noi stereotipuri si tabuuri, impotriva carora nimeni nu are dreptul sa se ridice, si se sacralizeaza o anumita tendinta politica, tinzand implicit catre un nou “partid unic”. (…) Vedem ca cei care manuiesc opinia publica au transformat ideea de toleranta – care nu este un principiu, ci derogare de la principiu si exceptie de la regula – in mijloc de lupta contra libertatii personale si a pluralismului politic… 167

…Opinia publica evolueaza tot timpul, cu fluctuatii imprevizibile, de multe ori abrupte. Astazi este una, maine va fi alta. …Cliseele care corespund unui curent nu trebuie confundate cu vointa nationala. Mass media, care nu are un statut politic responsabil, are pe zi ce trece un impact mai mare, pentru ca, prin televiziune, patrunde din ce in ce mai mult in sufletul populatiei, pe care o poate manipula si influenta. TV tinde sa acrediteze ideea ca felul in care ea reflecta opinia publica reprezinta mai fidel vointa populara decat o reprezinta parlamentul sau guvernul, expresiile ei recunoscute. Aceasta rivalitate intre mass-media si reprezentanta constitutionala, pe tema reprezentarii vointei nationale, este un lucru destabilizator si destructurator. Destructureaza democratia si o face sa alunece in mod inevitabil pe panta demagogiei, ducand-o la mahalagism. Devine un spectacol de circ. Afacerea Monica Lewinsky a insemnat patrunderea celei mai suburbane vulgaritati in insusi cadrul Senatului, care se vrea cea mai distinsa institutie a unei democratii ce se inchipuie o pilda pentru lumea intreaga. Aceasta decadenta este, pe de alta parte, provocata de practica lobbyingului.

Ce este lobbying-ul?

In SUA, alesii poporului, imediat dupa ce numele le-au iesit din urne, sunt solicitati de diverse grupuri corporative, profesionale, financiare, numite lobby-uri, care le cer sa le promoveze interesele, facilitandu-le obtinerea de contracte publice, modificand anumite legi sau regulamente, scutindu-le de obligatii legale sau fiscale etc. Aceste arangamente intemeiate pe promovarea intereselor particulare in defavoarea celui general (public) – pe care orice reprezentant ales este presupus a le reprezenta – se fac contra plata. Abandonarea propriului electorat si a angajamentului de a-l servi pe durata legislatiei, in favoarea unor terti, pentru bani, reprezinta o deturnare de mandat (electoral). … In al doilea rand, lobbyingul este trafic de influenta. Se foloseste autoritatea deputatului sau a senatorului pentru a influenta deciziile guvernului sau ale adunarii legislative in favoarea unor particulari, incalcandu-se principiul de expresie a interesului general. In fine, lobbyingul este coruptie a reprezentantilor natiunii sau a functionarilor statului, platiti de grupurile care le solicita interventia. … Tocmai pe langa instantele europene de la Bruxelles si Strasbourg – pentru ca UE este o entitate de natura si origine “eminamente economica”, construita pragmatic, pe etape, in care regulile jocului inca nu sunt clar definite – este loc pentru insinuarea si incetatenirea unor astfel de practici ilicite.

(…)

New Deal-ul, intemeiat pe interventia directa a statului in economie, s-a axat exact pe aceleasi principii ca politica dusa de Hitler dupa venirea lui la putere, un an dupa Roosevelt, o metodologie pe care a teoretizat-o ulterior Keynes, caruia i se atribuie in mod gresit paternitatea ei.

…Planificarea autoritara inseamna repartizarea resurselor catre aparatul de productie si distribuirea veniturilor provenind de la acesta pe temeiul unor criterii impuse, nu dupa legile pietei si nevoile firmelor. Numai studiind exemplul postbelic al acestor tari (Italia si Germania) poate gasi Romania retetele de care are nevoie, nu supunandu-se orbeste recomandarilor FMI si Bancii Mondiale…

..Europa este in momentul de fata sfasiata de imposibila conciliere dintre cele doua fete ale aceleiasi monede, materialismul. Pe avers scrie libertate, care este lozinca liberalismului si justificarea lacomiei, adica a maximizarii profitului ca motivatie a activitatii economice, liberalismul facand din schimbul de bunuri motivatia adeziunii individului la societate. Pe reversul medaliei scrie egalitate, deviza socialistilor, care justifica prin justitie invidia, revendicand impartirea bogatiei pe care sunt incapabili s-o creeze. Atata timp cat nu se iese din aceasta dilema, democratia ramane incuiata in economism, un impas care o face din ce in ce mai tributara logicii si regulilor pietei… Democratia trebuie reinventata.

– Sugerati deci o a treia cale?

– Da. O a treia cale este desigur o optiune politica. Statul trebuie sa asigure cadrul in care societatea functioneaza pe baza de pluralism, in care este deci loc pentru toate tendintele politice.

– Dupa dvs., socialismul european actual, inclusiv social-democratia, ce reprezinta de fapt? Un comunism “neoliberal”?

– Socialismul reprezinta forma frustrata a liberalismului. Ii aduna pe cei care vor sa moara capra vecinului, pe care il invidiaza ca poseda ce n-au reusit ei sa aiba… Dar si celalalt, capitalistul liberal, vrea ca ei sa aiba cat mai putin, ca sa controleze pretul caprelor, sa le vanda cat mai scump… Exista o intelegere tacita intre ambele curentedatorita tocmai faptului ca reprezinta cele doua fete ale aceluiasi fenomen, materialismul – care le face sa tinda la exclusivitate in reprezentarea electoratului. De fapt, acest “joc” nu este vizibil decat atunci cand, consecutiv alternantei dintre ele, au loc nationalizarile si privatizarile care se tot succedeaza in Europa occidentala, de la al doilea razboi mondial incoace. Intelegerea se intemeieaza pe rationamentul urmator: “Sa nationalizam pierderile, ca sa nu le suferim noi, si sa privatizam beneficiile, ca-i pacat sa se piarda in buzunarul statului”… Aceasta miscare se produce, culmea, pastrand conducerea intreprinderilor, pe motiv ca este nevoie de “specialisti”. Profesionalizarea functiei manageriale l-a emancipat pe seful intreprinderii de raspunderea fata de proprietar, al carui mandatar nu mai este decat teoretic. Carierismul managerial a dus la disparitia creativitatii, specula financiara fiind mai rentabila decat o activitate productiva.

… Cred ca monarhia este o forma de stat superioara republicii. De ce? Pentru ca, fiind vorba de o persoana care este in afara luptei politice, monarhul reprezinta in ochii comunitatii un paznic, un arbitru in care se poate increde. Paznic al constitutiei, el poate impiedica partidele sa se instapaneasca pe domeniul public facand din stat mosia lor. Ca arbitru, poate impiedica degenerarea luptelor politice in afacerism si anarhie. In al doilea rand, pentru ca, spre deosebire de republica, monarhia poate sa-i asigure statului un prestigiu, un respect si chiar o anumita stralucire culturala.

– Chiar si o unitate nationala…

– Sigur! Monarhia nu se bazeaza pe ideea de putere, ci pe aceea de autoritate, care este “mai nobila” decat puterea. Autoritatea este putere plus legitimitate. Notiunea de putere are o conotatie fizica, de constrangere. In cazul Romaniei, monarhia este in primul rand o chestiune de continuitate. …

– Sa nu fie desuet indemnul Bratienilor “Prin noi insine”

– Acest indemn nu este si nu va fi niciodata desuet, pentru nicio tara, nu numai pentru Romania! El poate fi valabil in anumite circumstante si inadecvat in alte circumstante. Cum nu este desuet pentru niciun individ, pentru nicio familie, pentru nicio comunitate! Daca vrei ca cei din jurul tau sa te respecte si sa colaboreze cu tine, pe picior de egalitate, trebuie sa pornesti de la ideea ca trebuie sa razbesti prin eforturi proprii, deci “prin noi insine”. Daca gandesti altfel, ramai un asistat si risti sa devii un supus. Ca sa nu mai spun ca esti dispretuit!

(…)…cu cat stadiul in care te afli cand esti primit (in structurile europene) este mai “subdezvoltat” in raport cu cel la care au ajuns statele din UE, cu atat sentimentul tau de inegalitate si de frustrare este mai puternic, putand contribui la prelungirea dureroasa a integrarii efective, adica a “prinderii din urma”. Romanii vor descoperi, dupa ce vor intra in Uniunea Europeana, ca salariile lor vor fi durabil mai mici, pentru ca economia lor va fi inca mult timp subdezvoltata. Atunci vor incerca sa emigreze catre tarile cu venituri mai ridicate, iar Romania va ramane un loc unde nu se acumuleaza capital si dezvoltarea locala nu va tine pasul cu restul comunitatii europene. Va ramane o regiune subdezvoltata, cum este Sicilia. Populatia acestei insule prefera si astazi sa faca salahorie in nordul Italiei, unde exista o alta economie, alte mentalitati si alte salarii.

(…) Activitati de tip speculativ, in special imobiliare si funciare. Exact asta se face si in Romania, speculatii… Plus escrocherii de tot felul, granita dintre speculatie si escrocherie este de fapt foarte mica…

– Ca si escrocheria, speculatia este deplasare de bogatie, nu creatie de bogatie; dar una este inselatorie deliberata, cealalta este un comportament egoist si iresponsabil. …Nu este in interesul Romaniei… sa devina o tara asistata (prin aderare la UE). … Ce este Europa astazi? Este refacerea unui univers care a existat inainte. Pana in secolul XVIII, cand a venit moda laicismului lansat de Revolutia Franceza, Europa era numita “Crestinatatea”. Nu numai de cronicarii romani. Acest termen era folosit deopotriva de francezi, englezi, germani etc., in opozitie cu Imperiul Otoman, care reprezenta “paganismul” si ameninta pacea continentului.

(…) …singurul factor federator – pentru ca este numitorul indiscutabil comun al tuturor statelor europene – ramane filozofia crestina, cu morala si dreptul aferent. Asta este Europa si nu alta…

(…) ce se va intampla cand Turcia va adera in Uniunea Europeana, cum vor Statele Unite?

– Este o alta initiativa americana indreptata impotriva Europei. Dar si o manevra de diversiune. Europa reprezinta ceea ce a mai ramas civilizat pe planeta. Ea este prinsa in cleste de cele doua barbarii care-i urmaresc distrugerea, disputandu-si succesiunea primatului ei in lume: cea ruseasca si cea americana.

“Privatizarea” nu este altceva decat impartirea “prazii” – patrimoniul particularilor deposedati de totalitarismul marxist – intre oamenii aflati la putere. Asa cum este practicata, este si ea un aranjament intemeiat pe faimosul “algoritm”: “tie iti dau fabrica aia, mie imi iau fabrica asta etc.” Asa cum se face la Bucuresti, nu este altceva decat o renationalizare: deposedarea detinatorilor legitimi de catre oamenii puterii. …Absurditatea a mers atat de departe incat si-au impartit chiar lucruri care apartin prin definitie statului, facand parte din domeniul regalian al acestuia: “na tie vamile, lui politia financiara, mie domeniile statului etc.” …

…daca Romania este dusa la o masa critica de credibilitate politica, militara si diplomatica.. efectul urmarit este ca, acelor tari carora le-ar trece prin cap sa ia decizii privind Romania – de exemplu, modificarea frontierelor sale sau schimbarea regimului sau politic – sa tina cont, in modul cel mai serios, de capacitatea Romaniei de a reactiona. Cu alte cuvinte, sa nu se mai discute si stabili nimic referitor la Romania fara ca ea sa fie poftita la masa unde se iau hotararile.

(…) Pentru a satisface celelalte conditii ale “masei critice”, este nevoie ca populatia sa creasca spre a dezvolta potentialul economic, incepand cu punerea in valoare a resurselor naturale existente. Ce mai ramane de facut dupa aceea este dezvoltarea potentialului militar si diplomatic. Capacitatea armatei romane de a lovi orice agresor trebuie sa atinga caracterul disuasiv de care este nevoie pentru a impiedica orice initiativa hegemonica la granitele noastre, precum si orice tentativa de a ni se impune cu forta solutii care n-au asentimentul nostru. (…)

%d bloggers like this: