“Stefane Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Archimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija Sfintilor
În seama parintilor,
Clopotele sa le traga
Ziua ‘ntreaga, noaptea ‘ntreaga,
Doar s’a ‘ndura Dumnezeu,
Ca sa ‘ti mântui neamul tau!
Tu te ‘nalta din mormânt,
Sa te aud din corn sunând
Si Moldova adunând.
De-i suna din corn odata,
Ai s’aduni Moldova toata,
De-i suna de doua ori,
Îti vin codri ‘n ajutor,
De-i suna a treia oara
Toti dusmanii or sa piara”
(Mihai Eminescu, Doina)
“Şi Tu, Doamne Ştefane, scutul Creştinătăţii şi cetatea Crucii, tu, care însuţi nemuritor, ai crezut în nemurire şi, lumină din lumină, ai crezut în Dumnezeul luminii, s’asculţi pe aceşti oameni incapabili de adevăr şi de dreptate, pe aceşti traficanţi de credinţe şi de simţiri?
Nu cu fraze şi măguliri, nu cu garde naţionale de florile mărului se iubeşte şi se creşte naţia adevărată. Noi o iubim aşa cum este, cum a făcut-o Dumnezeu, cum a ajuns prin suferinţele seculare până în zilele noastre. O iubim sans-phrase; o iubim fără a-i cere nimic în schimb, nici chiar încrederea ei, atât de lesne de indus în eroare, nici chiar iubirea, înădită azi la lucruri străine şi la oameni străini.
Noi susţinem că poporul românesc nu se va putea dezvolta ca popor românesc decît păstrînd, drept baze pentru dezvoltarea sa, tradiţiile sale istorice astfel cum ele s-au stabilit în curgerea vremilor; cel ce e de o altă părere, s-o spună ţării!
Suntem români şi punctum.
Noi sustinem ca e mai bine sa inaintam incet, dar pastrind firea noastra romaneasca, decit sa mergem repede inainte, dezbracindu-ne de dinsa prin straine legi si straine obiceiuri…
Nu e permis nimanui a fi stapan in casa noastra, decat in marginile in care noi ii dam ospetie. Daca natia romaneasca ar fi silita sa piarda o lupta, va pierde-o, dar nimeni, fie acela oricine, sa n’aiba dreptul a zice c’am suferit cu supunere orice masura i-a trecut prin minte sa ne impuna.
Noi am zis de la inceput ca nu exista compensatii pentru Basarabia, precum nu exista niciodata vro plata pentru o palma macar din pamantul patriei.
Aceste sunt lucruri sfinte, cari se pierd sau se castiga prin imprejurari istorice, dar nici se vind, nici se cumpara, nici se schimba.
Eu las lumea ce merge deja, ca sa mearga cum ii place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adancul lor binele tarii e cresterea morala a generatiunii tinere si a generatiunii ce va veni. Nu caut adepti la ideea intai, dar la cea de-a doua sufletul meu tine cum tine la el insusi.
Crist a invins cu litera de aur a adevarului si a iubirei, Stefan cu spada cea de flacari a dreptului. Unul a fost libertatea, celalalt aparatorul evanghelului ei. Vom depune deci o urna de argint pe mormantul lui Stefan, pe mormantul crestinului pios, al romanului mare”.
(Mihai Eminescu la Putna, 1871)
Stefane, Maria Ta,
Scoala-te, Sfinte,
De sub lespedea cea grea
Caci Sfintii nu au morminte.
Ti-a fost pe pamant
Crez si legamant
Slova de Evanghel
Iar in ceruri sus
Domnu-n maini ti-a pus
Sabie de-Arhanghel.
Te cheama Moldova toata
Sa-i fii parinte,
S-o gatesti ca altadata
Cu salba de-altare sfinte.
Sa-i aduci in dar
Vechiul ei hotar
Ce i-l strajuisei;
Graiul ei cel sfant
Sa se-auda bland
Pan’ la apa Tisei.
Basarabia-i pe cruce:
Azi s-o desparta
Sta-ntre fratii ei de sange
Hotar de sarma ghimpata.
Isi jeleste lin,
In pamant strain,
Bucovina chinul;
Plang batranii brazi
Ca nu mai e azi
Romanesc Hotinul.
Vino Stefan, Voievoade
Cu suflet mare,
Neamul tau de ti-l sloboade,
Vestindu-i zi de-naltare.
Lespede de crin
Te ridica lin,
Lasa sa invie
In vesmant slavit,
Cu plete de-argint,
Stefan de sub glie.
Intelegeti neamuri toate:
Stefan traieste,
L-a inviat Hristos din moarte
si-n ceruri azi Ii slujeste.
Stefane domn sfant,
Nu-nceta varsand
Lacrimi de durere,
Sa scoale Cel Bun
Neamul tau roman
La Sfanta-Nviere!
Regăsirea frumosului pierdut 
Leave a comment