Home

Capitalism, marxism și distributism

3 Comments

dinu lazar cer vara 3

(Articol apărut în Revista Rost, Nr. 110, iunie 2012)

Distributismul și marxismul*

Distributismul este adesea respins pe motiv că ar fi o formă de marxism. În realitate, cu greu ne putem imagina o asociere mai eronată. Distributismul nu are nimic comun cu marxismul, în afară de faptul că nu este capitalism. Din păcate, pentru mulți capitaliști este suficientă această trăsătură pentru a-l confunda cu un model provenind din teoriile lui Engels și Lenin. Însă distributismul se opune categoric tuturor celorlalte trăsături ale marxismului. De fapt, distributismul ar putea fi descris drept antimarxism.

Marxismul se definește prin trei trasături principale. În primul rând, critica față de capitalism; în al doilea rând, principiul filozofic al materialismul dialectic; în al treilea rând, teza despre „revoluția proletariatului” care va conduce la abolirea proprietății private și la instaurarea proprietații colective. Există forme variate de marxism – leninismul, troțkismul și altele –, diferențiindu-se între ele prin anumite detalii, însă orice sistem care nu îmbrățișează aceste trei concepte fundamentale nu poate purta numele de marxism. Distributismul, după cum vom vedea, poate fi descris ca împartășind cu marxismul o singură trăsătură, dar nici pe aceasta în totalitate. Se disociază de marxism într-o asemenea măsură încât a le considera similare sau a stabili o legătură reală între ele înseamnă cel puțin a da dovadă de miopie filozofică.

More

Advertisements

Pr. Dr. Mihai Valica, Repere ale moralei creştine ortodoxe privind aspectul economic

2 Comments

A munci sau a face economie – negoț fără a ţine seamă de Creator, de aproapele sau de creaţie este un păcat;

Exploatarea muncii este un păcat strigător la cer;

Dreptul la proprietatea privată este, după Sf. Scriptură, relativ şi prin urmare nici proprieteatea privată nu are o valoare absolută. Dumnezeu este proprietarul absolut a toate. Dumnezeu împrumută omului spre folosinţă din proprietatea Lui, spre binele omului şi al aproapelui. Pentru acest lucru omul trebuie să fie mereu mulţumitor faţă de Dumnezeu.

În acest context Dumnezeu recunoaşte omului dreptul de proprietate relativ şi condamnă orice violare a lui, în cele două porunci din decalog: „Să nu furi”, respectiv: „Să nu doreşti casa aproapelui tău…”.

Omul are dreptul la proprietatea comună asupra cunoaşterii, asupra tehnicii şi a ştiinţei. Omul se străduieşte prin munca sa, nu numai pentru sine, ci şi pentru ceilalţi şi împreună cu ceilalţi.

Omul are vocaţia de a fi stăpân şi păzitor al creaţiei şi nu risipitor şi prădător. În acest sens, prin administrarea şi eficientizarea creaţiei păstrând echilibrul ecosistemic al naturii, cu dorinţa de a face activităţi economice, se respectă persoana umană şi demnitatea sa. Astfel se evită consumismul, risipa, relativizarea principiilor economice şi morale, precum şi hedonismul.

Dumnezeu a binecuvântat bunurile materiale ale pământului şi le-a dat omului “spre hrană” şi folosinţă şi binecuvintează pe om cu bogăţie dacă nu-şi alipeşte inima de ea. Omul trebuie să folosească lumea euharistic.

Ispita sau refuzul omului de a face din relaţia cu lumea o „euharistie”, o acţiune de mulţumire către Dumnezeu, de a face să devină „euharistie” – mulţumire – însăşi viaţa lui, atrage după sine căderea inevitabilă.” (Pr. Dr. Mihai Valica, Distributism si ortodoxie)

Vezi si: Economia daruirii

Distributismul și marxismul

Leave a comment

In ultimul numar al revistei Rost mi-a aparut o traducere: Distributismul și marxismul ( Donald P. Goodman III, Distributism and Marxism, Gilbert Magazine); in completarile din notele de subsol am introdus si fragmente din eseurile lui Kerry Raymond Bolton: Socialism, revolutie si capitalism dialectic si De ce a susținut Karl Marx libertarianismul.

Revista poate fi comandata de aici: http://www.publicatiiortodoxe.ro/parteneri/idevaffiliate.php?id=125&url=http://www.publicatiiortodoxe.ro/rost-iunie-2012.html

Manifestul Ligii distributiste române „Ion Mihalache“

Leave a comment

“Unii dintre voi sunteţi distributişti fără să ştiţi. Promovaţi economia locală făcându-vă cumpărăturile, nu la hipermarket ci la magazinul din colţ (care nu vinde alimente turceşti!), mâncaţi produse naturale şi beţi vin şi ţuică preparată în propria gospodărie sau în gospodăria părinţilor şi bunicilor voştri. Credeţi că libertatea înseamnă întărirea familiilor şi a comunităţilor? Sunteţi de acord că libertatea mai înseamnă să-i lăsăm pe ADEVĂRAŢII ţărani să ne producă hrana? Să readucem micul magazin în cartierele unde locuim? Să sprijinim creşterea cât mai mare a numărului de proprietari – în loc de câţiva „aleşi“? Atunci sunteţi distributişti!

Veniţi cu noi ! Să le redăm românilor posibilitatea să muncească pentru ei înşişi! Să redevenim o ţară de proprietari!

OBIECTIVELE NOASTRE:
– Reintegrarea dreptăţii în economia de piaţă prin aplicarea principiilor istorice ale creştinismului, armonizând relaţia dintre morală şi economie.
– Reintegrarea în economie a principiului RECIPROCITĂŢII şi ÎNCREDERII prin promovarea firmelor de familie şi a firmelor de tip cooperatist conduse după regula „un om, un vot“.
– Micşorarea prăpastiei dintre proprietate şi muncă pentru a construi stabilitatea socială şi economică prin intermediul cooperativelor şi firmelor de familie.
– Răspândirea largă a proprietăţii productive ca element esenţial pentru dobândirea independenţei faţă de corporaţii, birocraţii şi sistemul bancar cămătăresc.
– Subsidiaritate: mai puţină centralizare şi organizaţii mai mici şi mai diverse la cârma instituţiilor locale, întreprinderilor private şi a administraţiei de stat.
– Solidaritate cu lucrătorii, cu cei lăsaţi de izbelişte, cu nevoiaşi şi familiile lucrătoare.
– Sprijin pentru agricultura sustenabilă şi pentru înfiinţarea de cooperative moderne.
– Răspândirea cât mai largă a conducerii. Apariţia micro-conducerii, înfiinţarea COMITETELOR DISTRIBUTISTE DE ACŢIUNE POLITICĂ care vor juca un rol semnificativ în sprijinirea candidaţilor şi în influenţarea rezultatului alegerilor şi în deciziile politice. Micro-conducerea nu-i priveşte pe alţii. Te priveşte pe tine!

SPRIJINIM:
Justiţia economică, remoralizarea pieţei: o piaţă cu adevărat liberă combină logica profitului cu beneficiile sociale.
Relocalizarea economiei: un sistem de micro-proprietăţi, firme de familie, mici gospodării şi ferme agricole. Marile entităţi, căi ferate, utilităţile publice sau băncile nu vor fi privatizate ci MUTUALIZATE, adică vor fi organizate într-o formă care să permită controlarea lor de către angajaţi şi clienţi care devin acţionari direcţi.
Recapitalizarea micului proprietar.
– Înfiinţarea de bănci populare. Întregul sector bancar trebuie să devina majoritar românesc în 5 ani.
– Facilităţi fiscale şi subvenţii pentru IMM-uri, inclusiv firmele de familie aflate la început şi cele de tip cooperatist. O nouă legislaţie în acest sens.
– Breslele (asociaţiile profesionale) – cooperativele (susţinem adoptarea legislaţiei europene a cooperaţiei).
– Regimul de impozitare diferenţiat.
– Creditele fără dobândă pentru relansarea economiei.
– Producţia locală pentru consumul local.
– Microcreditarea.
– Agricultura sprijinită de comunitate (metodă de cooperare între producător şi consumator prin care se asigură produse de calitate, pe bază de abonament sau de contracte de tipul „risc şi recompensă“ – metoda „Coşul ţărănesc“).
– Tehnologia la scară mică şi „open source“.
– Agricultura ecologică.
– Gospodăriile autosuficiente, urbane şi rurale.
– Drepturile celor nenăscuţi.
– Parteneriatul sat-oraş.

NE OPUNEM:
– Un NU hotărât privatizării sistemului de sănătate. Este un bun public şi nu trebuie privatizat, ci parţial mutualizat. Trebuie îmbunătăţit prin investiţii;
– Un NU hotărât înstrăinării sectorului de energie. Este un sector cheie al economiei, trebuie să rămână în mâinile romanilor.
– Un NU hotărât exploatării de către străini a resurselor naturale. Ele aparţin românilor şi trebuie exploatate de către statul român.
– Un NU hotărât vinderii pământurilor agricole şi pădurilor. Ele sunt ale românilor.
– Un NU hotărât asumării responsabilităţii de către guvern în 75% din legi. (Este o formă de dictatură, Parlamentul trebuie să-şi recâştige rolul său).
– Un NU hotărât investiţiilor speculative care sifonează bogăţia creată de alţii sau de natură (Un DA hotărât pentru salvarea Roşiei Montane).”

Sursa: A treia forță. România profundă.

Distributism in Eastern Europe

Leave a comment

de Ovidiu Hurduzeu

The newly-formed Romanian Distributist League “Ion Mihalache” marks a first victory for Distributism in Romania. It should come as no surprise that Distributism is being touted as the best vehicle for radical change in this post-communist country.

In the post-World I period, Distributism found concrete success in Central and Eastern Europe. When the peasant parties came to power, they embarked on the implementation of a radical, distributist-oriented program which drew high praise from G.K. Chesterton. In his “Introduction” to Helen Douglas-Irvine’s book, The Making of Rural Europe (1923), G.K. Chesterton writes:

“[Throughout Eastern Europe and the Balkans] in a sort of awful silence the peasantries have fought one vast and voiceless pitched battle with Bolshevism and its twin brother, which is Big Business, and the peasantries have won… It is a huge historical hinge and turning point, like the conversion of Constantine or the French Revolution… What has happened in Europe since the war was a vast victory for the peasant, and therefore a vast defeat for the communists and the capitalists.”

After the World War, Eastern European countries, except Hungary, adopted democratic institutions and enfranchised the peasant both politically (by the universal vote) and economically (by the land reform). “Peasant parties,” writes George D. Jackson, Jr., “having been suddenly thrust to the pinnacle of power by the new electoral laws professed their devotion to democracy, anti-Bolshevism, and significant social and economic reforms.” It was a period of hope and enthusiasm. The “vast victory for the peasant” came at a time when new national states in Eastern Europe were created. After 1918, Romania also rejoiced national statehood as she came to include all provinces with an ethnic Romanian majority. Peasants had no accumulated grievances against their governments and stayed immune to the Bolshevik internationalist propaganda (In Romania, for instance, the National Peasant Party vehemently rejected a Comintern-inspired “single great union of workers’ and peasants’ republic in the Balkans”).

“The vast victory for the peasant” was short-lived; by the end of the thirties, the agrarian regimes were ended by dictatorship. “The hue and cry was ever against the Bolshevik wolves,” writes David Mitrany, ”but it was the peasant shepherds who got murdered, like Stamboliski and Radic, or imprisoned and ostracized, like Witos and Maniu and a host of their followers. In one country after another, the peasant groups were in this way cheated out of their legitimate claim to power.” Alone, the Czechoslovak Agrarian Party stayed in power, in coalition with others, until 1938. And yet “the peasantist movements remained the highest and most authentic expression of both popular and intelligentsia aspirations in the interwar period.”

In the United States, most analyses of Eastern European agrarianism were made during the Cold War era within East European or Soviet studies. They tend to regard it as a reactionary ideology based on a peasant mystique, anti-industrialism and anti-modernity and placed it in a secondary position to the rise and development of communism in Eastern Europe. Only lately, a connection has been made between Distributism and the Eastern Europe’s agrarianism. Credit must be given to social historian Allan C. Carlson and the Distributist economist John Médaille for challenging the old views and firmly connecting the agrarian project in Eastern Europe to the aims and principles of Distributism.

The central agrarian concept, directly related to Distributism, refers to the family as the most basic unit of production and consumption in society. The agrarian economists and ideologues drew heavily on Alexander Vasilevich Chayanov’s theory of natural family economy. A victim of Stalin’s goulag, the Soviet economist exposed how both neoclassical and Marxist theory largely ignored the non-wage “family labor farm” and the peasant mode of production. In the peasant “natural economy”, argues Chayanov, the unit of production is also the unit of consumption; wages play no role, profits are not maximized, nor is “marginal utility” recognized. The peasant is interested in the use-value of a product (fulfillment of the family consumption needs) which takes over profit and market value. It is the size of its capital base and of its land area that dictates the economic development of the capitalist farm; it is the age and numbers of family members, the drudgery of labor (the degree of self-exploitation ), the tools, the weather and market conditions that are the main limiting conditions of the economic activity  on a peasant farm.

Like the distributists, the Eastern European agrarians viewed their doctrine and practice as aThird Way, neither capitalist nor socialist. They shared the Distributist antagonism to Big Business, Big Finance, trusts, cartels and the unlimited accumulation of wealth. They were ahead of their time when they  advocated sustainable industrialization–industries to be scattered widely in smaller units across the land—and rejected large-scale heavy industries, depending on the interests of foreign investors and the mercantilist national state. Virgil Madgearu, a Romanian economist and the main theorist of  the Peasant Party, explained that the peasant parties in Eastern Europe were not opposed to industrial development as such: “If there is not in peasantism an inherent tendency against industrial development, it is on the other hand against protectionism, the breeder of hothouses industries, of trusts and cartels.”

In line with the Distributist view, the agrarians in Eastern Europe believed that humans became free and independent through well-distributed productive property, that is, through ownership and work. Concentration of property and power in the hands of a few was considered degrading to human dignity and disruptive to the social order; it ran against the peasant’s democratic nature–agrarians considered the peasant a “democrat by nature”–and against the peasants’ compelling desire for a sane and stable social order. The keen desire for social stability made the agrarians resist violent changes and revolutionary trends and turned them, in most cases, into pacifists.

Eastern European agrarians were not much less anti-statist than the distributists. They placed emphasis on decentralization, local-self government and the idea of building a state from the bottom up. The agrarians viewed occupational organizations and cooperatives as ideal vehicles, both in securing social stability and organizing the economy of peasant farming. They believed cooperative principles, private property, responsibility towards the community and cooperation in voluntary associations, were valid for all of society. Most  programs of the peasant parties demanded that workers should share in the ownership of factories and own their homes.

The prospects of a Distributist order in Central and Eastern Europe were brutally destroyed by communism. Communist rule embodied what the agrarians hated most: giantism, dictatorship, slavery, violence, no God. In Romania, the members of the National Peasant Party were persecuted, murdered or condemned to many years in prison. In 1990, after the fall of communism, The National Peasant Party rose from the ashes and, under the name of Christian-Democratic National Peasant’s Party, it was again in power between 1996-2000. Unfortunately, the new Party was a shadow of its former self. Infiltrated by opportunists and agents of a revamped “Securitate” (the Communist secret police), poorly run by unworthy leaders, the CDNP embarked on a  self-destructive path. Today it is a minor party, split in several quarreling factions; it has no future whatsoever in Romanian politics.

And yet, the longing for the Distributist order envisaged by the agrarians in the inter-war period is more alive than ever among the Romanians. John Médaille’s visit to Romania and the publication, in that country, of an anthology of Distributist texts, edited by John Médaille and myself, made a breach in the wall of false beliefs and justifications. Many Romanians now realize there is life beyond neo-liberalism, globalism, consumerism, and other delusional “isms” recklessly imported to their country after 1990. Distributism opened their eyes to alternatives they did not even dare to imagine.

Today, if Distributism is to be successful in Romania, and hopefully in other Eastern Orthodox countries, it has to take a somewhat different path from both today’s neo-distributism in the West and the agrarianism of the past. First of all, it has to be rooted in the Orthodox tradition and envisage the world, neither in individualistic nor collectivistic, but personalist terms. Only grounded in the anthropological model of a dialogical personalism can Distributism become an active force in reforming Eastern European societies.

In Eastern Christianity, the unity of Christ with Church follows the model of personal unity of the Holy Trinity. Dumitru Stăniloae, a most distinguished Orthodox theologian, calls the Church a ‘pluripersonal symphony’: a multitude of instruments with particular patterns of notes combined to create a unity which is ever so much richer for its multiplicity. Each person plays his notes, but all is conducted, coordinated, unified under the direction of Christ. Being made in the image of God, the Trinity, each person realizes his true nature through mutual life; each person is autonomous and unique and yet he is not able to have life except in community with others.

“The community of persons” is spelt out in terms of “sobornicity”: Sobornicity  (from the Slavic sobornaya, which means both “universal” and “conciliar”), writes Dumitru Stăniloae, “is not unity pure and simple: it is a certain kind of unity. There is the unity of a whole in which the constitutive parts are not distinct, or the unity of a group which is kept together by an exterior command, or formed into a union of uniform entities existing side by side. Sobornicity is none of these. It is distinguished from an undifferentiated unity by being of a special kind, the unity of communion. The unity of communion is the sole unity which does not subordinate one person to another, or in which the institution is not conceived as something external to or superior to or repressive of the persons involved.”

Cititi articolul integral pe The Distributist Review.

Apelul distributistilor americani catre protestatarii de pe Wall Street

Leave a comment

Message for Protestors on Wall Street

Apelul distributistilor americani catre protestatarii de pe Wall Street

(traducere de Ovidiu Hurduzeu)

CAPITALISMUL WALL STREET-ului ESTE PENTRU BOGATI
SOCIALISMUL ESTE PENTRU BIROCRATI

AVEM NEVOIE DE O ECONOMIE DISTRIBUTISTA

… Nu a venit oare timpul unei schimbari?

Capitalistilor  si socialistilor le place sa discute despre joburi. Traim intr-o societate ciudata in care ne petrecem viata muncind pentru altcineva in loc sa muncim pentru noi insine. Credem ca trebuie sa alegem intre Big Business si Big Government, ca trebuie sa depindem de cartile de credit si magia financiara, ca nu ar trebui sa ne revoltam atunci cand suntem deposedati de proprietatea noastra privata. Aceleasi raspunsuri rasuflate oferite la fiecare campanie electorala, de catre Stanga si de catre Dreapta, ne trimit inapoi, direct la aceleasi probleme. Socialismul si capitalismul sunt sisteme impersonale unde cativa castiga pe spezele mediului inconjurator, ale saracilor si ale comunitatii familiilor.
Distributismul inseamna mutarea economiei de pe Wall Street (termen metonimic pentru economia speculativa, centre financiare, elite – n.tr.) inapoi pe Main Street  (metonimie ptr economia reala, patura de mijloc, americanul de rand si valorile sale – n.tr). Avem nevoie sa construim o economie la dimensiuni umane bazata pe firme de familie si cooperative, pe comunitate, pe grija fata de eco-sistem si fata de calitatea hranei noastre. Distributismul este un sistem sustenabil pe care  l-au validat  miile de mici firme de familie si firmele cu lucratori-proprietari, bancile de microcreditare si uniunile de credit. Pe scara larga, Cooperativele Mondragon din Spania si economia distributista a Emiliei-Romagna, Bologna, unde 45% din PIB provine din cooperative demonstreaza ca economiile si firmele distributiste au un avantaj structural pe care sistemul capitalist si cel socialist nu au cum sa-l egaleze.
Unii dintre dumneavastra sunteti distributisti fara macar sa stiti.  Promovati economia locala facandu-va cumparaturile in vecinatatea casei, mancati produse biologice si beti poate bere preparata in propria gospodarie. Daca sunteti de parere ca libertatea inseamna imputernicirea familiilor si a comunitatilor, daca sunteti de acord ca libertatea mai inseamna sa-i lasam pe ADEVARATII tarani sa ne produca hrana, daca inseamna sa readucem micul magazin in cartierele unde locuim si sprijin pentru cresterea cat mai mare a numarului de proprietari – in loc de  cativa “alesi” –  atunci sunteti distributist.
Sa le dam din nou posibilitatea americanilor sa munceasca, pentru ei insisi.

Obiectivele noastre:

1. Reintegrarea  dreptatii in economia de piata prin principiile istorice ale crestinismului, armonizand relatia dintre morala si economie. 2. Micsorarea prapastiei dintre proprietate si munca pentru a construi stabilitate sociala si economica prin intermediul cooperativelor si firmelor de familie 3. Raspandirea proprietatii productive ca element integral in dobandirea independentei fata de controlul neinfranat exercitat de  corporatii,  birocratii si sistemul bancar camataresc 4. Subsidiaritate: mai putina centralizare si organizatii mai mici si mai diverse la carma institutiilor locale, intreprinderilor private si a administratiei de stat. 5. Solidaritate cu lucratorii, cei lasati de izbeliste, nevoiasi  si familii
Sprijinim:
– firma de familie
– breslele (asociatiile profesionale)
– cooperativele
– regim de impozitare diferentiat
– credite fara dobanzi
– productie locala pentru consum local
– food banks (donatie de alimente pentru nevoiasi)
– micro-creditare
– agricultura sprijinita de comunitate (metoda de cooperare intre producator si consumator prin care se asigura produse de calitate, pe baza de abonament sau pe contract de tip “risc si recompensa.” In Romania se incearca ceva asemanator prin metoda “Cosul taranesc” – n.tr.)
– tehnologie pe scara mica
– agricultura ecologica
– gospodarii auto-suficiente urbane si rurale
– Houses of Hospitality (forme de ajutor pentru cei lipsiti de mijloace – n.tr.)
– drepturile celor nenascuti
– justitie economica – actiuni caritative – moneda locala

Sursa: A Treia Forță. România Profundă

Despre agricultura de tip industrial

Leave a comment

Sursa: Despre agricultura de tip industrial

de Ovidiu Hurduzeu

„România liberă“ publică un lung şi elogios articol despre o asociaţie agricolă, din judeţul Arad, păstrată pe structura fostului CAP comunist. (Pentru articol click AICI.) Rândurile de mai jos reprezintă un comentariu din unghi distributist al articolului şi al viziunii despre modelul de agricultură pe care îl preamăreşte.

Nu va fi greu să-i convingi pe români că viitorul ţării este agricultura. Până şi aceasta clasă politică imbecilă şi-a dat seama că trebuie dezvoltată agricultura. Întrebarea este ce fel de agricultură vrem. În viziunea marxistă şi neoliberală, viitorul agriculturii este dat de agricultura pe baze industriale, practicată pe suprafeţe mari. În esenţă, este vorba de monocultura cerealieră pentru piaţa externă, la care se adaugă astăzi cultivarea de plante pentru biodisel. În viziunea agrariană (distributistă), care era prezenta în toate programele partidelor ţărăniste din Centrul şi Estul Europei, viitorul agriculturii constă în dezvoltarea agriculturii diversificate practicate în gospodăriile ţărăneşti, considerate mai eficiente decât marile ferme de tip industrial. Chiar Petre Nemoianu, un ministru clarvăzător al agriculturii din guvernul Mareşalului Antonescu remarca într-o scrisoare adresată mareşalului: „Micul proprietar din Vechiul regat nu are de la cine să ia exemplu şi pe cine să imite. Iar cei 20-30 de mari proprietari care fac excepţie desfăşoară o agricultură, respectiv o monocultură în sens american pe bază pur capitalistă şi de la care proprietarul mic şi mijlociu nu poate şi nu trebuie să ia exemplu… Marii proprietari, cu foarte mici excepţii, făcând monocultura agricola, nu produc decât cereale, adică câteva produse agricole şi din cari trebuie să scoată maximum de foloase atât pentru nevoile lor familiare cât şi pentru capitalul investit“.
Lozinca „România, grânarul Europei“ a fost lansată de comunişti; Estul Europei nu este potrivit monoculturii cerealiere şi o Românie care s-ar angaja pe această cale ar fi rapid spulberată de competiţia venită din ţări ca Brazilia sau Argentina. Este clar că vânzarea a mii de hectare de pământ agricol către străini are în vedere dezvoltarea unei agriculturi chimizate şi pe bază de plante modificate genetic.
Din punctul meu de vedere, prea puţin contează dacă „agricultura pe baze industriale“ în România este făcută de străini sau de nişte baroni locali ai cerealelor. Şi unii şi alţii urmăresc „maximizarea profiturilor“ şi vor exploata cu aceeaşi iresponsabilitate şi lăcomie pământul şi pe ţăranul român transformat într-un sclav pe plantaţie.
Prin urmare, cine decide politica agrară a României? Susţinătorii agriculturii pe baze industriale sau susţinătorii agriculturii sustenabile tradiţionale? Armonizarea intereselor celor două categorii este extrem de dificilă, fapt observat de Petre Nemoianu: „Daca am lăsa ca dirijarea agricultorilor mici şi mijlocii – care constituie circa 80% (nu cred că procentul a scăzut astăzi – n. O.H.) – să fie influenţată de marii proprietari – care nu reprezintă decât 15% din pământul cultivabil al ţării – ar însemna să renunţăm la policultura agricolă şi odată cu aceasta să renunţăm la emanciparea economică şi socială a proprietarilor mici şi mijlocii, adică a ţărănimii, ceea ce nu ar fi în interesul ţării. Dacă armonizarea între cele doua categorii de proprietari nu ar fi posibilă, după părerea noastră Ministerul de Agricultura trebuie scindat în două: a) în Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, în atribuţiunea căruia să intre marea proprietate propriu zisa şi b) Ministerul Economiei rurale, în sarcina căruia să intre cârmuirea proprietăţilor mici şi mijlocii“.

Ion Mihalache era adeptul soluţiei radicale: ar fi desfiinţat marea proprietate agricolă. Oricum, după reforma agrară din 1919-1921 s-a interzis vânzarea pământurilor. Iată ce scrie Madgearu: „Art. 120 din legea Vechiului regat prevedea că vânzările loturilor ţărăneşti nu sunt permise cinci ani dela punerea definitivă în stăpânire (împroprietărirea ţăranilor). Deşi vânzările loturilor, după acest termen, sunt îngăduite faţă de orice cetăţeni români, cu condiţia de a le pune în valoare personal, totuşi Statul îşi rezervă un drept de preemţiune iar limita superioară este de 25 ha. la munte şi 100 ha. la şes“. Şi tot Madgearu scria: „Fiecare Stat trebue să recunoască care este structura sa social-economică. Baza existenţei noastre de stat este agricultura; suntem, orice am zice şi orice am face, un Stat de ţărani. Prin lichidarea forţată de război a feudalismului agrar, nouă zecimi din exploatările agricole sunt ţărăneşti. Organizarea producţiunei naţionale înseamnă, înainte de toate, crearea condiţiunilor pentru ridicarea producţiunei naţionale a agriculturei ţărăneşti: creditul, cooperaţia şi şcoala. Aceasta nu poate fi însă misiunea oligarhiei financiare, pentru că în tendinţa ei firească intră sistemul de exploatare a muncii ţărăneşti pe calea aparatului de circulaţiune, şi apăsării fiscale, care este împotriva intereselor de desvoltare a producţiunei naţionale. Intensificarea producţiei agricole ţărăneşti este însă condiţia sine qua non pentru crearea unei industrii naţionale, în raport cu forţele naturale de existenţă, o industrie naţională care să fie cu adevărat creatoare“.
Cred că sarcina noastră acum este de a RELANSA acest model agrar abandonat şi a-l aduce la zi cu completările necesare. Din moment ce suntem de acord că agricultura trebuie să fie „baza existenţei noastre de stat“, tot ceea ce propunem trebuie să fie SUBORDONAT unei viziuni neoagrare. Nu putem să dezvoltăm agricultura în cadrul unei arhitecturi neoliberale a economiei României. Nu putem să avem cooperative când prin „cooperativă“ social-democraţii şi liberalii înţeleg comasarea terenurilor spre „maximizarea profiturilor“. Modelul agrarian (distributist) este o a treia cale între capitalismul liberal şi socialism, împrumutând elemente din ambele dar împletindu-le într-o viziune proprie. Este un model care are o tradiţie în România şi care este perfect compatibil cu realităţile ţării. Asta nu înseamnă că modelul agrarian funcţionează în afara pieţei libere şi neagă economia pe scară largă. Dimpotrivă. Nici nu neagă rolul statului, care rămâne esenţial, dar statul trebuie să susţină asocierea micilor fermieri în cooperative, nu de dragul concentrării terenurilor, cum au făcut-o comuniştii, ci de dragul salvării satului şi ţăranului român, cum au vrut ţărăniştii lui Mihalache.

Hilaire Belloc, Eseu asupra restaurării proprietății: despre statul servil, comunism și statul proprietarilor, despre libertatea economică și oligarhie

3 Comments

“Statul servil” – În această formă socială, o minoritate care controlează mijloacele de producție susține vasta majoritate a celor fără proprietate, chiar și pe cei pe care nu îi exploatează, fiind posibilă astfel o orânduire stabilă, din care libertatea este însă eliminată. Aceasta este direcția în care ne îndreptăm astăzi. Capitalistii  mențin oamenii în viață prin exploatarea acestora în schimbul unui salariu, iar șomerilor le asigură existența prin acordarea unor mici subvenții.

Comunismul: sistem instabil prin natura sa, dar practicabil prin menținerea sub presiune puternică a societății, deși, probabil, pentru o perioada relativ scurtă de timp. În cadrul acestui sistem, mijloacele de producție sunt controlate de către funcționarii statului, care sunt stăpânii tuturor lucrătorilor (aflați în condiția de sclavi ai statului), iar bogăția produsă este distribuită după cum hotărăsc aceștia, către familii sau, în cazul în care se încearcă abolirea familiei, către indivizii care alcătuiesc comunitatea.

Mai există o a treia formă socială, singura în care bunăstarea și securitatea pot coexista cu libertatea, fiind vorba despre o societate în care proprietatea este amplu distribuită, iar numărul de familii care dețin in mod individual și controlează mijloacele de producție este suficient de mare pentru a determina caracterul general al întregii societăți; aceasta  nu va mai fi nici capitalistă, nici comunistă, ci o societate de proprietari. Astfel, dacă înțelegem că libertatea economică este un bun necesar, obiectivul nostru trebuie să fie acela de a restaura proprietatea. Trebuie să aplicăm reformele politice și economice care să înlesnească distribuirea proprietății pe scară cât mai largă, astfel încât cei care dețin mijloacele de producție necesare (pământ, capital sau ambele) să existe într-o proporție însemnată pentru a putea determina forma societății.

Libertatea economică poate fi un lucru necesar atâta timp cât răspunde unor nevoi ale naturii umane. O facultate specifică omului este liberul arbitru. Faptele  omului au valoare morală pentru el dacă acționează din propria sa inițiativă, nu dacă sunt făcute din constrângere. Prin urmare, folosirea facultății de a alege ține de demnitatea umană. Un om privat de libertatea de a alege își pierde calitatea de om și cu toții avem o reacție de aversiune când suntem supuși pe nedrept unei constrângeri sau subjugări de către altcineva, care nu prin autoritate, ci prin puterea coerciției ne supune bunului său plac. Nu putem face un lucru bun sau rău dacă nu îl facem în mod liber. Dacă admitem ideea că binele este un lucru necesar într-o societate, acesta trebuie să aibă la bază libertatea.

Pe lângă aceasta, libertatea economică este un lucru necesar întrucât manifestările omului, dorințele și facultățile sale creative sunt variate. Însă el nu și le poate valorifica în mod eficient decât dacă dispune de libertate economică. Lipsite de libertate economică, unitatile de baza ale societății, reprezentate de familie și, într-un anumit grad, de individ, nu mai au  puterea de a exprima acea diversitate care este  viața insasi. În absența libertății economice, în orice societate umană va predomina o uniformitate searbădă și monotonă, cu atât mai apăsătoare și sufocantă cu cât existența libertății este mai restrânsă.

Recent a fost răspândită ideea că libertatea economică poate exista în afara instituției proprietății, întrucât, într-un sistem comunist, oamenii dețin proprietatea în mod colectiv. Ei dispun de propria viață, dar într-un mod indirect și prin delegați. Acest argument fals provine din teoria parlamentară perimată, din concepția greșită – care a indus în eroare trei generații ale Europei, de la Revolutia Franceză până în zilele noastre -, potrivit căreia acțiunea colectivă (corporate action) poate fi echivalată cu acțiunea individuală. Oamenii se referă la așa-numiții „reprezentanți” ca fiind persoanele pe care ei le-au „ales”. În realitate, o astfel de acțiune colectivă permanentă bazată pe delegare nu este cu putință. (…) voința masei de oameni poate fi exprimată pentru un scurt timp prin delegare. Un număr de oameni care votează, sub impulsul unor emoții puternice, asupra unei anumite chestiuni precise le poate cere unor reprezentanti ai lor să le  exprime dorințele; dar nenumăratele acte de alegere și expresie care alcătuiesc viața umană nu se pot manifesta printr-un sistem de delegare. Chiar și în sfera acțiunii politice, sistemul de delegare distruge libertatea. Parlamentele s-au dovedit pretutindeni incompatibile cu democrația, fiindcă acestea nu reprezintă oamenii. Sunt oligarhii, care sunt corupte fiindcă pretind în mod fals că reflectă voința unei națiuni. În realitate, nu pot fi decât o clică de politicieni abili. Desigur, situația este diferită în cazul în care aceștia provin dintr-o clasă aristocratică pe care comunitatea o respectă. (…)

Niciun om nu se poate raporta la proprietatea publică așa cum se raportează la ceva ce îi aparține. Nimeni nu va trata proprietatea publică cu aceeași grijă sau afecțiune ca în cazul unui lucru aflat în posesia sa. Omul nu se poate exprima deplin pe sine prin folosirea unor lucruri care nu-i aparțin, ci sunt deținute în comun cu alți oameni.

Socialismul și capitalismul sunt produse îngemănate ale aceleiași false filozofii.

Doar în cazul existenței proprietații larg distribuite, unitățile de baza ale societății au puterea de a reacționa împotriva statului. Doar în baza ei se poate dezvolta o opinie publică. Numai atunci când toate celulele sunt sănătoase întregul organism poate să se dezvolte. Astfel, sarcina noastră este aceea de a restabili libertatea economică prin restaurarea singurei instituții care o poate garanta, instituția proprietății. Obiectivul nostru este de a înțelege cum vom putea restaura proprietatea ca instituție generală, așa cum exista aceasta nu cu mult timp în urmă. (An Essay on the Restoration of Property, 1936) 

 

Spre deosebire de statul servil și de statul comunist, statul proprietarilor nu propune o soluție ideală. Nu are ca scop instaurarea vreunei ordini perfecte. Sistemul trebuie să ramână incomplet, iar aceasta este cea mai bună dovadă că străduința de a întemeia o societate a proprietarilor este una umană, consonantă naturii umane. Pentru realizarea statului servil trebuie urmați anumiți pași care vor conduce rapid către ordinea ideală avută în vedere: o societate în care este asigurată întreținerea tuturor oamenilor, a puținilor capitaliști și a masei de proletari – ultimii trăind din salariu sau din subvenții în cazul în care nu pot munci. Același lucru se întâmplă în cazul statului comunist: o societate în care tuturor oamenilor li se asigură supraviețuirea ca sclavi ai guvernului. O formulă simplă și aplicarea ei exactă vor conduce, în fiecare caz, spre societatea ideală așa cum a fost ea concepută.

Caracteristica principală a unei astfel de ordini sociale (statul servil) este lipsa libertății: masa subordonată nu are experiența libertății economice. Clasa stăpânitoare conduce și este singura liberă: oamenii din societate gândesc și acționează ca lucrători salariați. Masele sunt astfel menținute în viață, copiii beneficiază de subvenții pentru educație, iar bolnavii, bătrânii, văduvii și invalizii primesc, de asemenea, subvenții. În curând niciun om nu va mai suferi de foame, frig sau lipsă de resurse materiale necesare traiului, pe măsură ce tipul de societate în care trăiesc va ajunge la o dezvoltare deplină. Însă în această orânduire oamenii sunt mereu la cheremul stăpânilor lor. În sistemul comunist, lucrurile sunt chiar mai simple. Faptul de a deține o proprietate devine infracțiune, dreptul unei familii sau a unui individ de a folosi din acumulările sale este anulat, împreună cu drepturile de moștenire, iar toate bunurile comunității pot fi distribuite tuturor. Libertatea economică este complet anihilată prin acțiunea unui număr foarte mic de legi simple, dar absolut coercitive.

O descriere succintă foarte bună a modului de funcționare a celor două sisteme a fost realizată in trecut de regretatul domn Orage (Alfred Richard Orage (1873–1934), gânditor social și jurnalist englez, unul dintre principalii exponenți ai doctrinei Breslelor Naționale), într-un articol apărut acum 20-30 de ani în publicația “The New Age”:

Să ne imaginăm că o mașină este capabilă să producă toate cele necesare unei societăți. Și că această mașină (și forțele naturale) sunt controlate de un singur om. Acesta este capitalistul, într-un sistem capitalist industrial ideal. Capitalistul va angaja în industrie un număr de oameni suficient de mare pentru a pune în funcțiune mașina și a produce bunurile necesare. Mulți alți oameni vor fi angajați nu direct în productia de bogăție, ci pentru a lucra pentru propria sa desfătare: aceștia vor picta, vor scrie cărți, vor juca piese de teatru pentru el și așa mai departe. Restul oamenilor vor fi șomeri. Dar întrucât societatea nu va fi niciodată stabilă dacă aceștia vor fi condamnați la moarte prin înfometare, vor apărea legi care vor impune prin taxe ca o parte suficientă din producția mașinii sa fie alocată asigurării existenței oamenilor fără lucru, iar pentru susținerea acestora vor pleda și organizații voluntare care vor fi înființate în acest scop. Șomerii nu vor avea nicio putere în a stabili cât vor primi pentru a putea supraviețui, fiindcă nu sunt proprietari. Resursele necesare subzistenței le vor fi distribuite cu zgârcenie fără ca ei să aibă puterea de a decide ceva în această privință. Acest sistem este caracteristic statului servil. Sau să ne închipuim că mașina și forțele materiale care vor fi utilizate sunt controlate nu de un singur posesor, capitalistul, ci de funcționarii statului, care vor angaja oamenii sau vor distribui fiecăruia după bunul lor plac din producția mașinii. Acest tip de orânduire este specifică statului comunist.”

Însă statul proprietarilor, orânduirea socială de care s-au bucurat strămoșii noștri, în care proprietatea este larg răspândită, nu admite o asemenea reducție și nici o astfel de perfecțiune mecanică, fiindcă este o ordine umană. Fiind o instituție personală și umană, potrivită naturii umane, caracteristica de bază a sa va trebui să fie mereu diversitatea. Nu există niciun avantaj moral sau social în distribuirea exactă a pământului și capitalului, iar distribuirea lor universală nu este cu putință. Pentru a asigura bunul mers al societății va fi suficient ca, prin aplicarea reformei de restaurare a proprietății, un număr îndeajuns de mare de familii să ajungă posesoare de proprietate astfel încât să determine forma pe care o va avea statul. Așa cum astăzi lucrătorii salariați, toate tipurile de proletari, imprimă societății o notă caracteristic proletară. Proletarii de astăzi diferă între ei în funcție de gradul de deposedare, unii posedă doar hainele de pe ei, alții puțină mobilă, alții dețin în plus un număr insuficient de bunuri – câteva acțiuni, o casă ipotecată – dar caracterul pe care îl imprimă societății in ansamblu este acela al unui stat de lucrători-salariați care se va transforma în curând într-un stat servil.

Dar dacă statul servil spre care ne îndreptăm acum poate ajunge la o dezvoltare completă, un stat al proprietarilor (sau distributist) nu poate și nu ar trebui să fie o orânduire perfectă; pentru că, prin natura sa, nu poate funcționa în mod mecanic. Mulți oameni vor fi relativ săraci, iar unii relativ bogați. Va exista probabil și un număr de oameni lipsiți de proprietate. Dar proprietatea și libertatea economică – ce decurge din ea – vor ajunge să constituie nota specifică a societății în ansamblu.

A doua condiție care trebuie îndeplinită pentru restaurarea proprietății, aceea că nu putem face nimic dacă nu există o mentalitate favorabilă realizării acestei reforme, pare a descuraja orice efort în acest sens. Societatea actuală din Anglia a uitat în mare măsură ce este proprietatea. Oamenii gândesc în termenii impuși de orânduirea actuală: ei sunt angajați, salariați [nu proprietari]. Când vorbesc despre proprietate, ei înțeleg prin acest termen o proprietate mare aflată în mâinile câtorva oameni. Dacă mai există sau nu un interes pentru libertatea economică (adică pentru proprietate) destul de mare pentru a produce schimbarea, faptele vor decide. Însă creșterea veniturilor, și nu proprietatea, este obiectivul majorității oamenilor. Dacă cei mai mulți oameni ar fi aspirat să aibă proprietate, s-ar fi declanșat de mult un protest care ar fi avut sorți de izbândă împotriva sistemului de sclavie salarială.

(…) Lucrul de care trebuie să ne ferim este aplicarea în mod mecanic a unei reforme. Prin natura sa, proprietatea reprezintă un produs al străduinței omului. Putem ajuta ca năzuința omului de a deveni proprietar să se împlinească, dar nu o putem crea. Nu putem crea proprietari prin simplul fapt de a le acorda oamenilor lucruri pe care să le posede. …

Trebuie să existe anumite metode oficiale care să favorizeze distribuirea micii proprietăți așa cum există astăzi metode oficiale care permit marilor posesori să le distrugă și să stăvilească răspândirea acesteia. (…) Capitalismul a antrenat toate puterile statului în acțiunea de reinstaurare a unei condiții de sclavie; nu putem reacționa împotriva acestei condiții dacă nu ne folosim de aceleași metode (prin care să determinăm statul să își antreneze toate puterile în scopul restaurării proprietății)”. (Hilaire Belloc, An Essay on the Restoration of Property, 1936)

Traducere: Irina Bazon

Belloc – Lucratorul salariat https://irinamonica.wordpress.com/2011/04/12/hilaire-belloc-despre-lucratorul-salariat/ 

Petru Th. Missir şi statul reprezentativ

Leave a comment

Fragmente din articolul Conservatorul Petru Th. Missir şi statul reprezentativ, semnat de Mircea Platon

 

(sublinierile imi apartin)

1. Intrare la un om întreg

Asemenea oricărui conservator autentic, Missir e interesat de realitate şi de lupta împotriva falsificării ideologice şi de fapt a realităţii, realitatea având de a face şi cu trecutul, prezentul şi potenţialul unei naţiuni, aşadar cu semnificaţia ei.[3] Missir cenzurează şi falsificarea pseudo-sincronistă, “modernistă” a vieţii românilor, şi termenii politici în care se traduce realitatea românească a vremii lui. Denunţă, aşadar, nu doar formele fără fond, ci şi fondurile informe, nu doar ideile găunoase, ci şi viaţa găunoasă, nu doar corupţia de drept, ci şi pe cea de fapt. Ca atare, tocmai pentru că refuză politica pur ideologică sau oportunistă, care distorsionează realitatea printr-un set de prezumţii teoretice sau de imperative străine ţelurilor unei naţiuni, Missir e preocupat de chestiunea statului reprezentativ, pe care o tratează din perspectivă politică, economică şi culturală.

2. Politica statului reprezentativ

Din punct de vedere (neo)liberal, un fapt poate şi trebuie înteles doar din punct de vedere cantitativ (cât munceşti, cât câştigi, cât consumi, câte femei sunt reprezentate în parlament, cât se cheltuieşte pe învatâmânt etc.). Dar acolo unde un liberal vorbeşte de cantitatea bunurilor îngramadite într-o existenţă oarecare şi e convins că un muncitor la uzinele Ford trăieşte mai bine decât Regele Soare,[12] un organicist – socialist sau conservator – vorbeşte de calitatea vieţii. Din punct de vedere organicist, un fapt poate şi trebuie analizat mai ales din punct de vedere calitativ (cum trăieşti, cum munceşti, cum mănânci, ce şi cum învata copiii la şcoală, cum e statul, nu cât de mic sau de mare e ş.a.m.d.).

Atunci când şi-au pus speranţele într-o clasă socială, conservatorii au preferat să acorde ţărănimii şi/sau boierimii rolul atribuit proletariatului de socialişti, lucru cumva mai consecvent cu premisa antiraţionalistă şi antiutilitaristă, de vreme ce agricultura e, în mod tradiţional, ocupaţia cel mai greu de “raţionalizat” prin diviziunea muncii şi prin transformarea ei în pretext al invenţiei tehnologice. Pe de altă parte, conservatorii, datorită unei accepţiuni mai largi a tradiţiei, bazată eventual pe o teleologie creştină, providenţială, iar nu pe una a luptei de clasă, nu operau cu astfel de sinecdoce politice, refuzând să ia partea drept întreg şi acceptând coexistenţa şi interesele specifice ale tuturor claselor sociale, clasele fiind definite aici nu în sens marxist, după raportul lor cu mijloacele de producţie, ci în sens social-economic rafinat cultural, de habitus sau de “istorie întrupata” (Pierre Bourdieu), de structuri sociale asimilate cultural şi transformate într-un set de dispoziţii, de înclinatii[14]. De aceea, pentru conservatorul Missir, “idealul statului modern” ar fi acela a cărui ordine politică “ar întruni în corpul ei egalitatea individuală cu diferenţa de ajutor ce-o reclamă deosebitele interese sociale”. Cu alte cuvinte: statul trebuie să trateze cetăţenii ca fiind egali în libertăţi, dar, cu unele excepţii, diverşi în scopuri, interese, idealuri. Societăţile massificante – precum cea comunistă – îsi tratează cetăţenii ca şi cum ar fi în genere diferiţi în libertăţi (nomenclatura are privilegii de fapt refuzate poporului) şi omogeni în scopuri, interese, idealuri (“construirea comunismului”). More

Programul de dezvoltare distributista a agriculturii. Cooperativele. Parteneriatul sat-oras

Leave a comment

AGRICULTURA

Dezvoltarea economiilor agricole locale (EAR) trebuie sa devina un obiectiv prioritar al statului intrucat ea va conduce la:

–    Ridicarea nivelului de sanatate al populatiei. EAR-urile vor furniza tarii hrana de calitate care este un factor cheie in prevenirea bolilor.

–    Intarirea securitatii statului. EAR-urile vor asigura autonomia alimentara a Romaniei si una dintre bazele productiei pentru export.

–    Imbunatatirea substantiala a ocuparii fortei de munca prin relocalizarea ei in zonele rurale.

–    Maximizarea (folosirea eficienta)  competentelor, eforturilor si resurselor datorita faptului ca gasirea solutiilor pe plan local va avea prioritate.

–    Pastrarea traditiilor si valorilor romanesti.

–    Pastrarea si promovarea solidaritatii sociale si a unei  bune sanatati fizice si morale.

–    Promovarea agriculturii sustenabile,  conditia sine qua non a protectiei mediului si dezvoltarii durabile a Romaniei.

Pentru a realiza in mod concret aceste obiective se impun urmatoarele masuri generale:

–    Statul sa foloseasca resursele sale (subventii, granturi, imprumuturi etc.) pentru a converti o mare parte a agriculturii industriale intr-un sistem sustenabil. Vor fi sustinuti cu prioritate taranii individuali, fermele mici si mijlocii care produc in mod sustenabil hrana sanatoasa.

–    Eliminarea cat mai rapida a “fabricilor de animale” odata cu  eliminarea subventiilor, stimulentelor si a legislatiei care favorizeaza gigantismul in productia de oua, carne si produse lactate.

–    Sprijinirea prin masuri fiscale si legislative a unui sistem descentralizat  de industrii de prelucrare – produsele  agricole,  piscicole si produsele padurilor vor fi prelucrate  in mici fabrici de conserve, de branzeturi, mori, fabrici de mobile etc. Prin “unitati mici de prelucrare” intelegem unitati a caror dimensiune nu va dauna sau distruge infatisarea si sanatatea regiunilor rurale, linistea si firescul vietii din satele romanesti. Daca o astfel intreprindere va polua sonor sau va produce reziduri toxice de orice fel aceasta va fi o indicatie ca o astfel de entitate economica este inadcvata acelei regiuni.

–    Incurajarea  pietelor taranesti locale. Masuri ferme impotriva “mafiei pietelor”. Revizuirea reglementarilor privitoare la obtinerea “certificatului de producator” in sensul eliminarii intermediarilor: fiecare producator va vinde la piata exact produsele care le produce in propria ferma sau gospodarie.  Pietele taranesti vor fi organizate pe sistem occidental ca asociatii ale producatorilor directi. Fiecare judet va avea propria sa asociatie ( de exemplu. Asociatia pietelor taranesti Buzau) care va fi asociatia-umbrela a pietelor taranesti locale.

–  Guvernul va impune de asemenea, in masura in care nu va incalca angajamentele internationale ale Romaniei, taxe vamale sporite pentru produsele care se produc in tara dar care sunt subventionate de guvernele tarilor exportatoare, pentru a echivala pretul pe piata cu acela al produsului similar romanesc.

–    Acordarea de facilitati si stimulente economice si fiscale considerabile tinerilor pentru a deveni fermieri. Tinerii care vor sa cumpere pamant agricol li se vor acorda credite cu dobanda 0; tinerii fermieri  trebuie sa beneficieze de programe de training si educatie continua organizate pe plan local.

–     In functie de regiune trebuie stabilite limite rezonabile ale marimii fermei de familie. Exploatarile agricole care depasesc aceste limite devin nesustenabile si, drept consecinta,  vor fi impozitate la maximum permis de lege. Se pot institui taxe de mostenire pentru proprietatile agricole mari, nici o taxa de mostenire pentru proprietatile mici. (Aceste masuri sunt necesare pentru a impiedica concentrarea proprietatilor agricole in mana unor “proprietari absenti” cum ar fi corporatiile transnationale, fondurile speculative etc)

–    Eliminarea substantelor toxice care sunt incompatibile cu principiile unei agriculturi sustenabile si care polueaza ecosistemul.

–    Interzicerea imediata, neconditionata si permanenta a plantelor modificate genetic. Va fi interzisa acceptarea  oricarui fel de grant, subventie  sau  actiune de lobby direct sau indirect, oferita de  concernele producatoare de OMG-uri,  de catre  institutele de cercetare agricola de stat, universitatile de agronomie si agentiile cu profil agricol ale statului.

–    Eliminarea cat mai rapida a biocombustibilor prin blocarea sau redirectionarea spre agricultura sustenabila a subventiilor EU din acest domeniu.  Culturile industriale de rapita pentru obtinerea biocombustibilor folosesc tehnici de distrugere ale solului; ele nu raspund necesitatilor economiei romanesti si nevoilor populatiei, nu fac decat sa umfle buzunarele catorva mari latifundiari care actioneaza in afara principiilor responsabilitatii sociale trasate de catre economia civica.

–    Stabilirea si implimentarea unor inalte standarde de calitate pentru apa.

–     Promovarea activa a culturilor perene. Aceasta va duce la o substantiala reducere a eroziunii si toxicitatii solului. Implimentarea riguroasa a unor standarde inalte de calitate a apei impreuna cu un program de extindere a culturilor perene va elimina “pe cale naturala”  sistemul  industrial de crestere  a animalelor ( “fabrica de animale”)

–    Economiile agricole locale  protejeaza diversitatea genetica si biologica. Iata de ce ele trebuie ajutate in actiunile lor de  protejare a speciilor de animale si a varietatilor de plante adapate conditiilor locului. Vor fi respinse cu hotarare incercarile de instaurarea a unei uniformitati agricole generale prin “patenting of species”, inginerie genetica si controlul corporat al agriculturii si productiei de alimente.

–    In regiunile forestiere, se vor incuraja dezvoltarea economiilor forestiere locale (EFL) prin oferirea de stimulente fiscale pentru procesarea pe plan local a produselor padurilor. EFI-urile  vor creea produse cu valoare adaugata.

–    Micii proprietari de paduri vor fi invatati practicile de sustenabilitate forestiera si vor fi incurajati sa valorifice  in mod eficient multiplele produse oferite de paduri. Se vor pedepsi asupru abuzurile contra functiilor ecologice si integritatii padurilor.

–    Elaborarea unui plan vizionar de dezvoltare sustenabila a agriculturii romanesti in urmatorii 30 de ani; planul va lua  in discutie problemele eroziunii si toxicitatii solului, pierderea biodiversitatii, declinul comunitatilor rurale si va propune, printre remediile radicale, trecerea la culturile perene care in 2040 ar trebui sa ocupe 40% din suprafata agricola a tarii.

COOPERATIVELE

O perspectiva distributista asupra cooperativelor

O retea cooperatista extinsa este unul dintre pilonii economiei distributiste. Fara cooperative si forme asociative în retea nu poate exista economie distributista. O suta de milioane de oameni lucreaza … în cooperative pe plan mondial. Economistii Yvan Allaire si Mihaela Fârsirotu, în Black Markets and Business Blue. The Man-Made Crisis of 2007-2009 and the Road to a New Capitalism subliniaza un adevar capital privitor la întreprinderile cooperatiste: „Prin natura lor, aceste organizatii sunt în mare parte imune la miscarile giratorii si nebuniile pietelor financiare. Atunci când sunt mature si suficient de mari, managementul lor calibreaza cu finete perspectivele economice si umaniste si acorda importanta  dezvoltarii lor durabile pe termen lung” (p. 225).

Prin cooperative si entitatile mutualiste, vom urmari în primul rând:

– Recapitalizarea nevoiasilor si a comunitatilor sarace – ca o prima etapa, nu ar fi rau sa ne propunem ca veniturile nevoiasilor sa atinga nivelul anilor ’20, când un muncitor-proprietar din cooperativele de prelucrare a lemnului câstiga 40 de lei pe zi, iar costurile lunare ale vietii erau acoperite cu 300 de lei (cf. Diarmid Coffey, “The Cooperative Movement on Jugoslavia, Rumania and North Italy during the World War”, Oxford University Press, New York,1922)

– Motivarea functionarilor din prima linie (mutualizarea serviciilor publice).

– Stabilitatea economica – cea mai sigura  fiind data de:

1) asigurarea locurilor de munca pe plan local

2) o „microdemocratie“ functionand efectiv la nivel de comunitate, prin care

factorul economic conlucreaza cu cel social iar autonomia economica se

îmbina cu responsabilitatea civica

3) o structura manageriala  de tip partenerial.

Trebuie sa restauram traditia cooperatista  româneasca, o glorie uitata a României interbelice – de pilda  în 1920, dupa Italia, România avea cel mai puternic sistem cooperatist din Europa – prin crearea unei puternice retele de entitati mutualiste, de la bancile populare si uniunile de credit pâna la ferme eoliene, cooperative în agricultura, turism, servicii publice. Ce-a mai ramas din vechiul sistem cooperatist de sorginte comunista sau reînfiintat amatoristic dupa 1989 trebuie supus unor auditari amanuntite si în caz de nereguli, desfiintat, pentru a nu virusa noul sistem care va fi creat. De pilda, exista  o Banca Centrala cooperatista, Creditcoop, înfiintata în 2002. Dupa ce criterii functioneaza? Care sunt obiectivele ei? De pe site-ul bancii nu rezulta nici un fel de preocupare pentru bunastarea comunitatilor locale, pare a fi o banca precum oricare alta din sistemul financiar.

Desi cooperativele sunt entitati economice autosuficiente, initiativa recreerii lor pe scara larga în România trebuie sa urmeze strategia de tip top-down a modelului american, „modelul Cleveland“ reprezentat de Evergreen Cooperative Laundry.

Dupa  ce va demara, reteaua cooperatista se va dezvolta prin resurse proprii, din aproape în aproape, fiecare noua cooperativa  va ajuta la înfiintarea altor cooperative viitoare pe modelul „spin off“. Ele vor fi entitati total independente de stat (cazul ideal) sau, cel putin în faza initiala, semidependente.

Asigurarea finantarii initiale se va face din diferite surse. Vor trebui implicate entitatile financiare cu experienta  în domeniu, de tipul bancii Desjardins, cel mai mare grup financiar cooperatist din Canada, cu 5 milioane de membri-proprietari. Se va apela apoi la resursele statului si la finantarile UE.

Prima initiativa  a unui guvern national-distributist  pe linia învigorarii miscarii cooperatiste este armonizarea Legii cooperatiei, promulgata  în 2005, cu legislatia europeana  în materie, instituind dreptul cooperatorilor de a exclude membrul/membrii care încearca sa îsi însuseasca  individual produsul muncii în cooperatie. (Sa mentionam ca  în proiectul de lege trimis Parlamentului exista un articol în acest sens, care a fost însa eliminat, facând, pur si simplu, inoperanta legea. Actuala Lege a cooperatiei din Romania îndeamna, pur si simplu, la furt.)

Parteneriatul sat-oras

Economiile agricole locale nu exista separate, ele sunt parte componenta a parteneriatului sat-oras.

Economia civica este formata dintr-un lant de parteneriate (fratii): parteneriatul dintre persoana si familie, familie si vecini (comunitate locala) …, dintre comunitate locala si regiune, regiune si natiune, natiune si comunitatea de destin a natiunilor (EU). In plan economic, lucrator si firma, firma si comunitate, sat si oras (regiune), regiune si regiune (natiune), natiune si vecinii ei. In plan religios, parteneriatul (relatia simfonica) dintre membrii Bisericii.

– Parteneriatul stat-privat, privilegiat de vechiul model,  nu este un  parteneriat ci o relatie simbiotica de tip mercantilist  intre privilegiile private si puterea publica. Acest mercantilism, care il revolta pe Adam Smith, s-a prabusit acum; drept urmare, parteneriatul stat-privat   nu mai poate sta la baza unei dezvoltari durabile a Romaniei el fiind inlocuit cu tipul de parteneriate enumerate mai sus.

– Dintre acestea, parteneriatul sat-oras, pe care il numim economie regionala diversificata  (ERD) va fi locomotiva dezvoltarii economice a Romaniei.

De ce vor fi ERD-urile  locomotiva noastre economice? Enumeram motivele principale:

–    In primul rand, ele vor fi centrele de inlocuire ale  importurilor si de creeare ale  pietelor de desfacere pentru produsele locale, doua procese care stau la baza  dezvoltarii  durabile a Romaniei. (ERD-urile promoveaza un model complet diferit de inlocuire a produselor de import fata de cel al economiei ceausiste unde inlocuirea importurilor era dictata de stat si nesustenabila)

–    ERD-urile vor fi motoarele cresterii durabile prin diversificare. Vom reincepe sa producem dar nu in maniera   economiilor comuniste, a tarilor din lumea a treia,  sau a celor dominate de capitalismul speculativ-financiar. Vom produce in termenii economiei civice, adica diversificat pentru noi insine si pentru partenerii nostri, de preferat pentru cei in vecinatatea noastra  si altii egali cu noi

–    Trebuie sa fie clar tuturor factorilor decidenti din viitorul guvern.

–    Dezvoltarea nu inseamna

–    a) “crestere” in sensul cresterii PIB-ului pe seama muncitorilor din stainatate sau a exploatarii resurselor naturale si umane b)

–    b) crestere lineara pe baza exploatarii nesustenabile a resurselor naturale si a fortei de munca

–    c) mai multe “intrari” de capital generand mai multe “iesiri” de marfuri.

–    Dezvoltare inseamna CRESTERE SUSTENABILA PRIN DIVERSIFICARE, adica implica diferentiere, diversificare si transformarea calitativa  produselor si proceselor de productie.

–    Metafora ecologica prin care poate fi descrisa o economie regionala diversificata este cea a “junglei” sau a “grindului”.

– Modele de urmat : Economiile regionale diversificate din jurul oraselor San Francisco, Milano, Tokyo, Paris, Bologna.

–        – Romaniei actuale i se poate asocia imaginea “desertului” care nu poate capta si folosi energia soarelui (importuri, credite si finantari externe). Romania este deocamdata un “desert” intrucat :

–    a) importurile sunt risipite in consum si nu hranesc o retea diversificata de canale locale asa incat unele bunuri sa constituie baza multor alte produse si a inlocuitorilor de produse importate

–    b) banii emigrantilor sau creditele nu ne ajuta sa ne dezvoltam. Sunt ca soarele in desert care supraincalzeste ziua dar caldura lui dispare o data cu apusul. Jungla capteaza energia soarelui, o raspandeste pentru a hrani plantele iar acestea, la randul lor , sunt generatoare de energie si hrana pentru intregul ecosistem.

–    ERD-urile vor creste printr-un proces de interactiune dinamica intre ele, o competite-cooperare in forma de scara prin care regiunile se dezvolta “una pe umerii celeilalte” .

–     Scopul nu este ca regiunile sa “produca pentru export”. Daca exporturile sunt asigurate de transplanturile multinationalelor, acele “catedrale in desert”,  dezvoltarea nu este durabila

–    ERD-urile trebuie sa exporte pentru a deveni self-generating economies. A exporta nu inseamna sa devii “regiune/tara-conducta”, furnizorul specializat de petrol, cafea,  banane sau forta de munca a unor economii mai dezvoltate.  Banii obtinuti pe aceste exporturi  vor fi ca energia soarelui in desert. Se vor risipi repede fara sa produca capacitati productive auto-regeneratoare capabile de multiplicare si diversificare. Cu alte cuvinte o astfel de regiune nu este capabila sa creeze, la randul ei, o regiune proprie.

–    Pentru a realiza o dezvoltare economica durabila printr-o retea de economii regionale diversificate propunem  urmatoarele masuri

In primul rand, in privinta dezvoltarii  economice, statul va veghea sa nu se incalce si sa fie aplicate urmatoarele  principii generale  ale dezvoltarii durabile: orice productie care nu este sustenabila nu poate conta drept “capital”; alocarea optima a resurselor umane si naturale trebuie sa fie in concordanta cu scara optima la care  trebuie sa se desfasoare activitatiloe economice – “small is beautiful”; diversitatea este parte integrala a unei societati sustenabile; perspectiva intergenerationala: generatiile prezente au obligatii fata de cele viitoare; respect fata de limite; sustenabilitatea ca principiu organizator reflectand relatiile interconectivitatea stabilita intre problemele si preocuparile  ecologice, economice si sociale.

Pe baza acestor principii se vor formula doua seturi mari de strategii de dezvoltare economica:

1) Primul set va cuprinde strategii de promovare si consolidare a pietelor locale care sa duca in final la o  localizare a economiei care sa respecte principiile subsidiaritatii, sustenabilitatii si democratiei participative ( strategii de promovare a formelor cooperatiste, de mutualizare, devolutie etc, recapitalizare).

2) Al doilea set de  strategii radicale de consolidare a economiilor regionale diversificate va include  patru reforme:

Reforma industriala :

a) firmele vor fi incurajate sa-si “internalizeze” costurile ( poluare, infrastructura de transport etc) care in prezent sunt “externalizate” catre stat si mediul inconjurator– statul va detecta si elimina “externalitatile”

b) se vor promova sistemele flexibile de fabricatie (“flexible manufacturing” c) se va generaliza introducerea de utilaje cu functii multiple care permit trecerea rapida de la o linie de productie la alta

d) industria romaneasca va abandona sistemul industrial de tip “supply-push” in favoarea noului sistem “demand-pull” care elimina in mare parte productia pe stock, localizeaza furnizorii, este mai putin afectat de ciclurile “boom and bust” , stabileste o relatie mai apropiata intre consumator si producator, cerere si oferta g) generalizarea folosirii furnizorilor locali

g) raspandirea larga a muncii in sistem asociativ care rezolva problemele aparute din cauza diviziunii intre capital, management si lucratori precum si separarea dintre management  si cunoasterea concreta a procesu;ui de productie

h) statul va sprijini raspandirea larga a tehnologiilor “open source”

3) Reforma agrara

4) Reforma fiscala

5) Reforma morala

Se vor folosi toate strategiile si mijloacele adecvate  pentru  re-moralizarea pietelor,  re-invigorarea, re-profesionalizarea si re-localizarea ordinii politice.

Este foarte important ca  economia civica sa fie imbratisata de Biserica ortodoxa iar principiile sustenabilitatii  sa fie traduse in termenii eticii crestine si asociate valorilor crestine de smerenie, infranare, dispozitia de jertfa, modestie, cumpanire, daruire.

Vor trebui incurajate paralele si echivalentele stabilite intre economia civica si “economia daruirii” sustinuta atat de biserica ortodoxa cat si de cea catolica.

Nu exista nici o incompatibilitate intre cele doua economii, ambele sunt teo-centrice. Suntem creatii ale lui Dumnezeu care ne-a dat in DAR persoana noastra, familia din care facem parte si aceasta tara si de toate acestea trebuie sa avem grija pentru a raspunde dragostei Sale nemarginite. Trebuie sa restauram acest “circuit al daruirii” – “economia darului” este cea mai veche de pamant potrivit antropologului Marcel Mauss – fara de care “circuitul capitalului” reduce realitatea la profit si relatiile interumane la tranzactii comerciale intre “straini” . Pana la urma toata lumea, de la crestin la ateu saraceste si la propriu, si la figurat.

Postat de dl Ovidiu Hurduzeu pe pagina de Facebook a Ligii distributiste.

Older Entries

%d bloggers like this: