Home

Săptămâna Patimilor. “Hristos trece pe lângă noi, întristat, înlăcrimat, flămând de iubirea noastră…” / Cele șapte rostiri de pe Cruce/ Preotul martir Constantin Sârbu, despre trădarea lui Iuda

3 Comments

„Denia din Sfânta şi Marea Luni din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos se săvârşeşte duminică seara la începutul zilei liturgice. Textele cultice ale acestei Denii gravitează în jurul blestemării smochinului neroditor de către Hristos, aflat pe cale şi flămând de rodirea lumii. Este un gest aparent inexplicabil, de o duritate aparte, străină parcă de blândeţea Celui infinit întru iubire.

Mai explicit, Hristos ajunge pe cale la un smochin, care era complet neroditor, deoarece „nu sosise vremea roadelor”. Atunci mâniindu-se, Mântuitorul blesteamă smochinul: „De acum înainte să nu mai fie în tine rod în veac”. Şi smochinul se usucă în clipa aceea.

Detail of the apse, San Clemente, Rome, 12th cent.Acest gest al lui Dumnezeu faţă de creaţia Sa este unul de cumplită profunzime pentru noi oamenii. Hristos nu aşteaptă de la noi lacrimi doar în Vinerea mare, când El e pironit pe Cruce, ci în fiecare clipă, pătrunşi de dorul Celui care a murit pentru noi. Dumnezeu nu vrea să-L includem în orarul nostru de interes o dată de săptămână, lună sau an, El nu vrea să rodim doar „când e vremea roadelor” ci mereu, ca pomii raiului din Apocalipsă sau din Păstorul lui Herma, care înfloreau şi rodeau necontenit. Fiinţa umană nu este o altă specie, setată să rodească la vremea ei, ci ulciorul în care s-a vărsat toată, străpunsă de piroanele Crucii, iubirea lui Dumnezeu. Umanitatea nu este doar o animalitate evoluată, ci regnul pământesc cu vocaţie cerească. Privirea umană nu este doar cea mai pătrunzătoare din creaţie, ci Dumnezeu Însuşi, a privit, printre lacrimi, cu ochii săi omeneşti. Omul nu este doar un receptacol al harului în doze mici şi succesive, ci Potirul de Lumină în care se varsă Sângele lui Dumnezeu, dăruit prin Euharistie lumii. Hristos nu ne vrea ascultători de ritmul cosmic al vremilor, ci pătrunşi de veşnicia Lui, dăruitori până la sfârşit şi primitori de Dumnezeu. Iubirea Lui nu e doar spaţială, ci umple universul de lumină necreată, jertfa Lui nu e numai temporală, ci eternă în efectivitatea ei mântuitoare, scoţând din iad pe cei trecuţi dincolo, străluminând prezentul şi dăruind sens şi viaţă viitorului acestui univers.

Noi suntem smochinii de pe calea Crucii, aşteptând o viaţă să vină aproape de noi Dumnezeu şi să ceară rod, ridicându-şi mâna Sa spre noi, flămând de iubirea noastră. Trebuie să ne pregătim întreaga viaţă pentru acest moment. Clipa întâlnirii noastre cu Hristos al Crucii şi al Învierii este moartea noastră pământească. Atunci se cere roada strânsă în noi atâta cât am stat la lumina Soarelui dreptăţii şi am băut din seva acestei lumi. Moartea nu vine la soroace bine stabilite, nu poate fi programată, amânată sau anualtă. Ea vine, mai presus decât toate de pe pământ, şi ne cere rodirea noastră cea de taină, ascunsă printre crengile inimii. Avem nevoie urgentă să ne hrănim cu Dumnezeu prin Împărtăşanie, pentru a-L putea hrăni cu smochinele noastre în clipa întoarcerii la El.

Hristos ducand Crucea - manastirea Decani christ-being-led-to-the-crucifixion-monastery-decani-detailÎn acest temei de sens, vedem de ce atmosfera Deniilor din Săptămâna Mare este una de adâncă şi pătrunzătoare suferinţă, împreună cu Hristos, care merge de bună voie pe Drumul Crucii, al Morţii şi al Învierii. În ţesătura de lacrimi din jurul Mielului ce se pregăteşte pentru jertfă, simţim şi noi, părticele din Trupul Lui, această durere mai presus de lume şi de fire. Este durerea cumplită cauzată nu de înainte ştiinţa cuielor, a suliţei şi a bătăilor. Hristos plânge în taină nu pentru biciuirile la care va fi supus, nu pentru piroanele care i vor străpunge mâinile şi picioarele. Nu greutatea Crucii Îl face să suspine adânc. Ceva mult mai greu, de infinite ori mai cumplit Îl apasă. Este cunoştinţa faptului că milioane de oameni Îl vor refuza pentru totdeauna, că îşi vor bate joc de Crucea Lui mântuitoare, că vor arunca la periferia fiinţei Sângele Lui dumnezeiesc, curs din prea multă iubire de oameni. Iadul sădit în minţi şi în inimă prin păcate este mai cumplit decât orice bici. More

Advertisements

PS Sebastian al Slatinei: “Atât Pilat, cât şi dregătorii de astăzi ar trebui să ştie că Dumnezeu nu poate fi negociat” – Scrisoare pastorală la Învierea Domnului

Leave a comment

icoana Hristos-defaimat-si-osandit-la-judecata-in-fata-lui-Pilat

“Atitudinea conjuncturală şi oportunismul guvernatorului, mai temător pentru propria funcţie decât de Dumnezeu Însuşi, ne provoacă furori într-o lume în care vedem adeseori şi astăzi persoane cu atitudini atât de cameleonice, care, de dragul parvenirii, îşi leapădă nu doar verticalitatea, dar şi crezul şi convingerile. Odată ajunşi pe anumite funcţii, prieteni de-ai noştri de ieri iau forma vasului de „aramă sunătoare şi chimval zăngănitor” (1 Cor. 13, 1), cu o râvnă pe măsura privilegiilor scontate, uitând prea uşor că dreptatea este mai sfântă decât pacea ruşinoasă, iar demnitatea este mai valoroasă decât dulceaţa trecătoare a avantajelor materiale. Atât Pilat, cât şi dregătorii de astăzi, bieţi trecători prin diferite funcţii, ar trebui să ştie că Dumnezeu nu poate fi negociat; că dreptatea, credinţa şi viaţa sunt valori ce nu pot fi date „la schimb”, pentru că au egală doar veşnicia, iar aceea nu poate fi răscumpărată decât prin puterea de a zice da-ului DA şi nu-ului NU, fie şi cu plata unui preţ pe măsură.

Slalomul politic de care a dat dovadă Pilat la judecarea Domnului nu poate decât să ne îngreţoşeze astăzi, într-o lume în care politica riscă să se transforme tot mai mult în oarbă şi iresponsabilă disciplină de partid, demnitatea persoanei fiind răscumpărată tot mai uşor cu „demnităţi” efemere, iar conştiinţa fiind adormită prea repede cu privilegii complice.

Am ajuns să trăim astăzi, aşadar, vremuri în care numele lui Dumnezeu este considerat inutil, periculos şi păgubos, căci numai aşa se poate explica fuga multora de El şi de prezenţa Sa nu doar în preconizata Constituţie a ţării, dar şi în viaţa şi activitatea lor de zi cu zi.

Jură aleşii noştri credinţă ţării în numele Domnului la primirea funcţiilor, pentru ca apoi să fugă de El, după cum bate „vântul european”!… Unde vom ajunge, dragii mei, fără Dumnezeu?… Până când vom lua modele pe oportunistul Pilat, pe iresponsabilul rege Irod, pe viclenii Anna şi Caiafa şi pe trădătorul de Iuda − vinovaţi cu toţii de moartea nedreaptă a Domnului? Cât de mult ne vom negocia credinţa, adaptându-o cu slugărnicie indicaţiilor străine, care au proclamat de mult „nivelarea”, sub masca perfidei „egalităţi de şanse”, şi corectitudinea politică în schimbul Adevărului şi Vieţii (In. 14, 6)?…

Drept aceea, astăzi, când sărbătorim cu toţii Învierea lui Hristos, să luăm speranţă de Înviere şi pentru noi!… Să nădăjduim că la cârma neamului nostru creştin nu vor mai fi mult timp guvernatori ca cei de teapa lui Pilat, ci oameni loiali ţării, credincioşi, responsabili şi cinstitori de Dumnezeu, căci El este singurul care mai poate întoarce poporul acesta din drumul greşit pe care a luat-o! Să-I cerem Domnului iertare pentru moartea Sa şi să-I aducem cu recunoştinţă slavă pentru Învierea Sa, căci Învierea Lui este şi chezăşia învierii neamului nostru, atât de încercat în aceste vremuri de condamnabil oportunism, mimetism şi indiferentism.

Să petrecem Sfintele Paşti cu Hristos Cel Înviat, pentru că El este puternic asupra morţii şi asupra vieţii noastre, asupra menirii şi asupra conştiinţei noastre, Amin.”

PS Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, Scrisoare Pastorală la Învierea Domnului – 2013

%d bloggers like this: