Home

Semnificaţii ale satului și clasificarea aşezărilor rurale româneşti (I)

1 Comment

Satul reprezintă cu adevărat o unitate socială romanească organică. Tot ce ne aparține mai deplin și este crescut mai viu în sat se află. Minunea istorică a poporului românesc în fața căreia istoricii străini si români stau nedumeriti o pot afla tot aici. Vechea noastră civilizație este o civilizație satească, despre care putem spune că o fost odată cu neamul” (Ernest Bernea, Civilizația română sătească, Ed. Vremea, 2006, p. 16) 

pentru primul articol casa taraneasca

În trecut, termenul „sat” avea mai multe înţelesuri, pe care i le-a conferit limba ţărănească, înţelesuri care ne dau o imagine complexă despre ceea ce reprezenta vechiul sat. Era nu numai o organizaţie teritorială, ci şi una socială şi spirituală a unor colectivităţi devălmaşe, aşadar mult mai mult decât un simplu organ administrativ[1]. Pentru cuvântul „sat” (care, conform definiţiei din DEX, provine din lat. „fossatum” – „loc întărit cu șanț”, deşi unii cercetători susţin că termenul a evoluat din lat. „satus”, care înseamnă „semănătură”, dar şi „neam”, „seminţie”[2]) sunt folosiţi şi alţi termeni în vorbirea ţărănească. După cum arată Henri H. Stahl, în terminologia „obiceiului pământului” sinonimele şi omonimele sunt foarte curente, limbajul juridic popular fiind „folcloric prin esenţa lui, multiplu ca înţelesuri, bogat şi pitoresc, dar imprecis şi echivoc, după cum viu şi veşnic variat este însuşi fenomenul social pe care îl exprimă.”[3] More

Advertisements

Acad. Sorin Dumitrescu: “Români, veniţi cu toţii la Piaţa Universităţii de la Muzeul Ţăranului Român, apăraţi definiţia României în ochii lui Dumnezeu!”

1 Comment

sorin-dumitrescu

Muzeul Ţăranului Român profanat de homosexuali! Care este motivul pentru care M.Ţ.R e ţinta mişcării gay? Nimeni nu-şi aduce aminte ca M.Ţ.R să fi organizat o segregaţie sexuală, să fi interzis vreunuia din membrii declaraţi ai orientării gay să-i viziteze sălile şi să-i asculte discursul muzeal. Nu există şi n-a existat vreodată o interdicţie marcată oficial printr-o plăcuţă sau afiş public, care să fi blocat vreunui gay intrarea în spaţiul muzeal.

N-a existat nici o măsură a conducerilor instituţiei M.Ţ.R, care să oblige vreun homosexual minoritar să se legitimeze, să prezinte documente care să-i dee în vileag orientarea sau să cumpere biletul de intrare mai scump!

Pe suprafaţa, interioară sau exterioară, a zidurilor M.Ţ.R n-au existat şi nici nu vor exista vreodată ziceri ancestrale ale Ţăranului Român care, în numele Tradiţiei, să fi înfierat această desfrânare / orientare iar instituţia M.Ţ.R n-a avut niciodată printre preocupări să opună public persoana duhovnicească a Ţăranului Român, persoanelor a căror ,,trup s-a abătut de la calea sa pe pământ’’. (Facerea / 6,12). Şi atunci, de ce a ţinut morţiş acest grup de băştinaşi şi băştinaşe gay să vină tocmai aici, într-un loc incompatibil cu orientarea lor, să violeze arhetipul ancestral al unui întreg popor, propagând mediatic o derivă ontologică care ne-a costat Potopul!

De ce tac şi de ce apără acest viol fără precedent, noile organe ale statului, ale USL-ului, pentru a căror biruinţă am înfruntat gerul zile în şir?! De ce nu stopează urgent sacrilegiul?! De ce harnicele Antene ale patriei fac politica struţului, în acest timp smintit, când unii pregătesc să ne arunce în uitare ca pe etrusci?! Profanarea unui cimitir creştin, evreiesc sau islamic, ca mizerabil viol al unui loc de veci, este totuşi benignă, faţă de violarea, în plină civilizaţie, a modelului dăinuirii unui întreg poporului.

Români, fără tradiţia Tăranului Român dispărem ca etruscii! După 30 de ani şi mai bine, schimbat-au buldozerele cu gay!

Creştini, treziţi-vă şi apăraţi definiţia României în ochii lui Dumnezeu! Popor român, lasă Piaţa Universităţii unde e şi apără-ţi grabnic dăinuirea şi modelul umanităţii tale specifice! Ia seama, acum sublima Piaţă s-a mutat la M.Ţ.R.

În numele Cuvântului lui Dumnezeu, români, veniţi toţi la Piaţa Universităţii de la Muzeul Ţăranului Român! Apăraţi-vă Tradiţia! Nişte smintiţi au hotărât să fim etruscii lor!

Cerem statului român anchetarea rapidă a autorilor profanării, începând cu a directorului general al M.Ţ.R, cu a ministrului M.A.I şi a trupelor poliţiei şi jandarmeriei care, în seara de 20/ 02 /2013, au garantat succesul profanării….

Acad. Dr. Prof. Univ. Sorin Dumitrescu

Fundaţia Anastasia

muzeul-taranului-roman-(7) icoaneHoria Bernea a adus un suflu proaspăt în muzeografia contemporană prin faptul că a construit muzeul ca pe o pictură. Dar nu ca pe o pictură oarecare, ci, așa cum a mărturisit-o în repetate rînduri, ca pe o icoană a Țăranului Român.” (Costion Nicolescu)

Vezi si:

Comunicat al ONG-urilor creștine care au participat la protestul pașnic de la MȚR. „Directorul Virgil Niţulescu trebuie demis pentru încălcarea statutului Muzeului Ţăranului Român”

Muzeul Țăranului Român, părtaș la propaganda homosexuală. Despre „muzeografia mărturisitoare” a lui Horia Bernea și sacrilegiul la adresa memoriei sale

Ioan Vlăducă, despre arta tradițională românească

1 Comment

Fragmente din articolul Arta tradițională românească pe cale de dispariție, de Ioan Vlăducă, articol apărut in revista Valea Muntelui, nr. 2/2011.

Despre tradiţie şi kitsch

Intrând pe un site de artizanat, am găsit, amestecat printre obiecte mai mult sau mai puţin valoroase, un „Pandant Swarovski“. Lăsând la o parte faptul că nu se numeşte pandant, ci pandantiv1, ne surprinde includerea acestuia în rândul obiectelor de artizanat. Tânărul Daniel Swarovski, născut în Boemia de Nord, a fondat în anul 1895 firma Swarovski în Tyrolul austriac. Swarovski este astăzi o marcă foarte apreciată în universul modei, însă nu are nici o legătură cu arta tradiţională românească.

Obiectele de artizanat ar trebui să fie lucrate în stilul artei tradiţionale. Din păcate, domeniul este invadat de kitsch-uri. Conform DEX, termenul kitsch este folosit pentru a desemna un obiect decorativ de prost gust, o reproducere sau copiere pe scară industrială a unor opere de artă, multiplicate şi valorificate comercial. În afară de „Pandantul Swarovski“, mai găsim şi alte kitsch-uri: „Candelă pentru aromaterapie“, „Ceasul pescarului“ şi chiar o sticlă de ţuică „Dracula în tun“.

Despre tradiţie şi artizanat

Dacă este foarte uşor să deosebim kitsch-ul de arta tradiţională, graniţa dintre arta tradiţională autentică şi artizanat este mai greu de trasat.

Factorul principal care deosebeşte autenticul de artizanat este intenţia cu care se realizează un obiect de artă.

Meşterul autentic este animat de o dorinţă spontană, de natură estetică sau duhovnicească. El creează obiectul de artă spre slava lui Dumnezeu şi spre bucuria semenilor săi, adăpându-se şi el din această bucurie, pe măsură ce frumosul iese la iveală prin lucrarea mâinilor. Face acel obiect pentru familia lui, sau pentru a-i învăţa meşteşugul pe copii, sau dăruieşte obiectul de artă unui prieten. Iar în cazul în care vinde obiectele de artă, o face pentru păstrarea tradiţiei strămoşeşti.

Artizanatul are un scop comercial; se urmăreşte câştigarea banilor pe seama unor obiecte care sunt asemănătoare cu cele autentice şi care sunt realizate „pe bandă“, ca într-o fabrică.

Este evident că starea sufletească se imprimă într-un anumit fel în obiectele realizate; de aici provine diferenţa de duh sesizabilă la o cercetare atentă.

Despre tradiţie şi modernism

Obiectul tradiţional românesc ne odihneşte, fie că este o simplă lingură de lemn, o strachină de lut, o masă, un ştergar sau un tablou. Iar născocirile moderne, în cel mai bun caz ne induc o stare de superficialitate, iar în cel mai rău caz produc tulburări psihice.

Există două explicaţii ale acestui fapt: o explicaţie ştiinţifică şi o explicaţie duhovnicească; ele nu se exclud, ci se completează.

Din punct de vedere ştiinţific observăm că obiectele moderne se deosebesc de cele tradiţionale prin material, prin aspect geometric şi prin modul de realizare.

Lemnul, piatra, lutul, fibrele naturale şi culorile vegetale au fost înlocuite cu materiale plastice, aliaje metalice, fibre artificiale şi culori sintetice.

Formele tradiţionale, liniştitoare şi tonice, au fost înlocuite cu forme moderne, impregnate de un dinamism stresant. (…)

În ceea ce priveşte modul de realizare, constatăm că prelucrarea manuală a fost înlocuită cu prelucrarea mecanizată şi automatizată.

Toţi aceşti factori au condus la obţinerea unor obiecte standardizate, uniformizate, colorate strident sau monoton şi lipsite de amprentă personală.

Nu mai mâncăm mămăligă cu brânză din strachină ceramică şi cu lingură de lemn, ci consumăm alimente artificiale din farfurie de plastic şi cu lingură de plastic. Nu mai turnăm vin natural din ulcior în cană de lut, ci turnăm acum sucuri artificiale din recipient de plastic în pahar de plastic.

În sens duhovnicesc observăm mai întâi îndepărtarea omului de Dumnezeu, prin îndepărtarea de materialele create de Dumnezeu. La întrebările copilului: „Cine a făcut lemnul? De unde este piatra? Cine a făcut fructele? Cine a făcut cânepa?“, mama îi răspunde: „Dumnezeu le-a făcut pe acestea ca să ne ajute pe noi“. Iar acum, plasticul este de la o firmă străină, fibrele sintetice de la altă firmă, sucul de fructe de la altă firmă şi aşa mai departe. Observăm apoi că obiectele nu mai transmit o stare de linişte, de curăţie şi bucurie duhovnicească, aşa cum se întâmpla când erau realizate manual de meşteri binecredincioşi şi evlavioşi; acum au un aspect impersonal (dacă sunt lucrate automat), sau transmit angoasa şi tulburarea (…).

Despre factorii care pot duce la dispariţia artei tradiţionale româneşti

(…) Oamenii de ştiinţă de la Tavistock au descoperit că un individ care îşi pierde rădăcinile este mai uşor de gestionat şi, ca atare, pentru a putea fi manipulat, trebuie să i se distrugă nucleul familial şi principiile religioase“2

„Metodele moderne de omogenizare civică au fost elaborate după succesul deja experimentat de propaganda de război şi ulterior progreselor ştiinţifice ale şcolii lui Sigmund Freud. Un rol important au avut, de atunci, publicitatea, cinematograful, presa scrisă şi radioul, dar mai ales televiziunea şi lumea telerealităţii pe care aceasta a creat-o.“3

Modelele ateiste, magice, generatoare de patimi şi de boli psihosomatice sunt promovate prin desene animate, filme, muzică, jocuri, publicitate şi internet. Dintre informaţiile cu efect negativ, unele sunt la vedere, altele sunt ascunse în domeniul subliminal.

În acest prim factor intră şi interzicerea folosirii unor materiale tradiţionale. Exemplul cel mai cunoscut este cel al cânepii. Meşterii populari se plâng de faptul că autorităţile au distrus culturile de cânepă şi au dat amenzi cultivatorilor. De ce se procedează aşa? Pentru faptul că această plantă, folosită de mii de ani, este considerată acum drog şi introdusă pe lista plantelor interzise. Cânepa are denumirea ştiinţifică Cannabis sativa, iar planta din care se extrage drogul se numeşte Cannabis indica, şi nu se cultivă în România. Folosind această asemănare de nume, sistemul oficial a interzis şi cânepa.4

Al doilea factor este deplasarea masivă a tinerilor de la sat la oraş. Aceasta duce la ruperea legăturii dintre generaţii. Meşteşugurile şi artele tradiţionale se pierd treptat. Trebuie să avem aici în vedere nu numai dispariţia tehnicilor vechi, ci şi dispariţia materialelor tradiţionale.

Al treilea factor este sărăcirea programată a populaţiei. Oamenii abia au cu ce să plătească alimentele şi locuinţa; dacă le mai rămâne vreun ban, acesta este dat pe medicamente, în speranţa tratării bolilor induse de sistem prin vaccinuri periculoase, radiaţii, aditivi alimentari toxici şi chemtrails.

(…) Ce avem de făcut pentru salvarea artei tradiţionale româneşti?

În primul rând, multă rugăciune cu nădejde în Dumnezeu. Să ne ajute Dumnezeu să păstrăm Dreapta Credinţă şi valorile noastre româneşti autentice! În al doilea rând, să unim rugăciunea cu fapta. Să ajutăm pe copii şi pe tineri să înveţe meşteşugurile tradiţionale, să-şi împodobească locuinţa cu obiecte tradiţionale autentice, să asculte adevărata muzică tradiţională românească şi să ducă o viaţă curată, după dreptarul Ortodoxiei.

Alexandru Nemoianu – Valoarea mântuitoare a tradiţiei ortodoxe

Leave a comment

Troita Crucea-din-locul-numit-La-mocirla-in-Salva-unde-au-fost-trasi-pe-roata-Sfintii-Martiri-Nasaudeni
Alexandru Nemoianu, „Valoarea mântuitoare a tradiţiei”
(din volumul Fragmente din vremea persecuţiilor, Carpathia Press – 2007)
„Vremea pe care o trãim este a conflictului dintre „globalism“ (care este o ideologie, dacã nu o nouã religie, însemnând materialism extrem) şi „neamuri“ care înseamnã respect pentru specificitate, tradiţie şi „aroma casei pãrinteşti“. Acest conflict este deschis şi în plinã desfãşurare şi el se petrece în sumedenie de domenii, dar poate cã în nici unul nu este conflictul pomenit mai la vedere ca în publicisticã. În acest context aş vrea sã subliniez o anume „coincidenţã“. În anii comunismului cei ce publicau trebuiau sã împlineascã trei cerinţe. Sã preamãreascã pe stãpânii clipei istorice (şi încã mai vârtos Uniunea Sovieticã), sã se lepede de tot trecutul semnificativ şi tradiţiile naţionale, sã insulte Biserica ortodoxã. În momentul de faţã celor ce publicã în presa româneascã (şi a cãror voce se face auzitã şi în comunitatea românilor-americani prin modul iresponsabil în care maculatura lor este reluatã în mãcar unele periodice româneşti din Lumea Nouã), astãzi controlatã prin „Fundaţia Pentru o Societate Deschisã“ a financiarului „deja“ internaţionalist Soros şi alţi „eiusdem farinae“, li se cer tot trei lucruri: sã preamãreascã pe promotorii „globalismului“, sã se lepede de trecutul şi tradiţiile româneşti, sã insulte Biserica ortodoxã. Scopul publicisticii amintite este de a crea noi modele repetitive (lucrãri care ar urma sã fie citate în chip automat, în spirit şi literã) şi astfel de a genera o nouã memorie colectivã, alcãtuitã dupã comanda şi în laboratoare care sunt în slujba unui materialism vulgar, agresiv şi inspirat de negativitatea purã. Atacurile împotriva Bisericii ortodoxe sunt acuma de o violenţã şi vulgaritate extremã şi în acest context este bine sã ne aducem aminte de câteva lucruri. Biserica ortodoxã românã nu este o structurã administrativã, ci un trup duhovnicesc care înseamnã totalitatea clerului şi mirenilor şi care totalitate nu este alta decât trupul mistic al lui Hristos. În cuprinsul acestui trup sunt multe mãdulare (între ele şi „neamurile“ care nu au nimic în comun cu şovinismul tribal, ci sunt alcãtuiri spirituale, duhovniceşti prin care lucrarea lui Dumnezeu în lume se vãdeşte). Pentru români, Biserica ortodoxã a însemnat mai mult decât mãrturisirea unei credinţe, a însemnat însãşi fiinţa vie a neamului. Biserica ortodoxã a dat românilor uluitoarea conştiinţã a unitãţii de „lege şi neam“ (iar dacã cineva ar avea neputincioasa îndrãznealã de a minimaliza acest dar de ajuns ar fi sã vadã ce s-a întâmplat slavilor din sudul Dunãrii care, de un neam fiind, au ajuns sã se sfâşie, cãci ţin de „legi“ felurite). Este iarãşi drept sã ne amintim şi sã mãrturisim cã Biserica ortodoxã românã, în timpul celei mai cumplite nopţi a istoriei naţionale, a împlinit, cu enorme sacrificii, cel mai de preţ lucru: viaţa liturgicã neîntreruptã. Pentru a împlini acest lucru ierarhi, clerici, monastici şi mireni au jertfit sânge şi demnitate personalã. În acest chip, cei care azi aflã de bine sã insulte şi denigreze dau dovadã de o inimaginabilã lipsã de cinste sufleteascã! Biserica ortodoxã a trecut cu bine prin coşmarul comunist şi ea se înfãţişeazã azi puternicã, gata sã facã faţã tuturor încercãrilor ce i-ar sta în faţã, şi mai ales gata sã apere tradiţia mântuitoare. În lucrarea sa, Sensul istoriei, Nikolai Berdiaev arãta cã în domeniul vieţii religioase „antitradiţionaliştii“ au început prin a ataca „tradiţia“ şi au sfârşit prin a tãgãdui valoarea Sfintei Scripturi. Nici nu putea fi altcum. Tradiţia nu este altceva decât lucrarea Duhului Sfânt în timpul istoric şi ea (tradiţia) este suma experienţelor fiecãrei generaţii în scurgerea vremii. Sã negi valoarea tradiţiei este dovada unui dement orgoliu şi pãrerii de sine, cãci acea negaţie înseamnã ştergerea tuturor celor ce ţi-au premers, ca entitãţi semnificative. Extinzând demonstraţia, ştergerea tradiţiei înseamnã reducerea „neamurilor“ şi „persoanelor“ la categorii strict biologice şi sociale, înjosirea lor maximã. În aceastã înţelegere se cuvine fiecãrui membru al Bisericii ortodoxe sã fie smerit dar, în chip egal, tot fiecare nu trebuie sã se sfiascã a mãrturisi frumuseţea împãrãteascã şi valoarea mântuitoare a tradiţiei ortodoxe cãreia îi datorãm tot ce ne defineşte ca persoane şi români.”

%d bloggers like this: