Home

Națiunea în viziunea lui Dimitrie Gusti (II)

4 Comments

Internationalismul adevărat nu desfiintează națiunile. Căci națiunile laolaltă, în eforturile lor comune pe căile civilizatiei, dau nastere umanității, nu în sensul antinațional al umanitaristilor fără patrie, ci în sensul national, ca realitate care reflectă ființa națiunilor și energia creatoare a lor” (Dimitrie Gusti, Stiinta națiunii, 1937) 

DimitrieGustiNațiunea este văzută de Dimitrie Gusti ca unitate socială independentă, care nu mai are nevoie, pentru a se realiza, de alte unități sociale, care să o subsumeze, doar acestei unități revenindu-i calitatea de societate. „Națiunea este singura unitate socială care își ajunge sieși, în înțelesul că nu cere pentru deplina ei realizare o unitate socială mai cuprinzătoare, fiind în stare să-și creeze o lume proprie de valori, să-și stabilească un scop în sine și să-i afle mijloacele de înfăptuire, adică forma de organizare și propășire propria ei alcătuire”[1]). Dimitrie Gusti credea într-o societate a națiunilor suverane, principiul suveranității naționale implicând „o toleranță în afară și înăuntru față de alte națiuni, dar în niciun caz nu înseamnă jignirea sau distrugerea intereselor vitale ale statului național și ale națiunii”[2]. Profesorul afirmă superioritatea națiunii față de stat: „Statul nu este etern; eternă este numai națiunea”; fiind subordonat națiunii, statul trebuie să o slujească, având datoria de a urmări „ritmul particular de viață al națiunii; să-l accelereze și să-l conducă”[3].

Pentru Gusti, dacă etnicitatea ține de natura unui popor („comunitatea de sânge și de tradiție”), națiunea presupune efortul conștient, voluntar în sensul făuririi unui destin propriu, „o voință conștientă de scopurile pe care le urmărește, stăpână pe mijloacele ei de acțiune” (Gusti, 1938)[4], ea se constituie ca „un sistem voluntar, cu o motivare cosmică, biologică și psihoistorică, cu o voință socială drept causa movens a procesului de naționalizare și cu manifestările creatoare pe tărâmul sufletesc, economic, juridic și politic al vieții naționale care formează cultura națională”[5] (Problema națiunii, 1920).

Concepțiile sale cu privire la națiune și la necesitatea păstrării fondului identitar îl încadrează pe Dimitrie Gusti într-o tradiție de gândire dezvoltată de mari personalități precum Ion Heliade Rădulescu, George Bariț, Mihai Eminescu, Titu Maiorescu[6], potrivit căreia modernizarea unui stat nu se poate face cu prețul distrugerii comunităților istorice organice și a identității colective (din care izvorăște sentimentul de apartenență la o comunitate de soartă), nevoia de apartenență fiind la fel de imperativă ca nevoia de afirmare a voinței și libertăților individuale. Conștiința acestei apartenențe la o comunitate de soartă este singura capabilă să conducă la o „similitudine și omogenitate spirituală, adică însăși baza națiunii, conștiința ei de sine”[7].

În concluzie, dezvoltarea unei culturi naționale este esențială în aspirația unei națiuni de a-și împlini destinul propriu și de a se afirma printre celelalte națiuni. „Cea mai veche cultură din Europa orientală, care este cea românească, trebuie să simtă, azi mai mult că oricând, ceea ce își dorește ea însăși și ceea ce este în stare a da umanității, ea trebuie să aducă culturii universale contribuția românească, pe care omenirea este în drept să o aștepte, turnând sufletul românesc în formele eterne și universale ale creației” (Discurs cu prilejul aniversării a zece ani de la Unire)[8].

Irina Bazon

Aparut pe Tezaur Românesc.

Si pe ADN-Romania: http://adn-romania.org/2013/04/16/dimitrie-gustia-cunoaste-tara-este-cel-mai-bun-mijloc-de-a-o-servi/

Note:

[1] Dimitrie Gusti, Stiința națiunii, 1937, apud Ilie Bădescu și Ozana Cucu-Oancea, Dicţionar de sociologie rurală, Editura Mica Valahie, Bucureşti, 2004, pp. 218-219

[2] Idem, Curs de sociologie, 1927, apud ibidem, p. 219.

[3] Idem, Stiința națiunii, apud ibidem, p. 220.

[4] Ilie Bădescu, Ozana Cucu-Oancea și Gheorghe Şişeştean (coordonatori), Tratat de sociologie rurală, Editura Mica Valahie, Bucureşti, 2009, p. 53.

[5] Dimitrie Gusti, Problema națiunii, 1920, apud Dicţionar de sociologie rurală, p. 218.

[6] Tratat de sociologie rurală, p. 52.

[7] Dimitrie Gusti, Politică culturală și Stat cultural, 1928, apud Ilie Bădescu şi Ozana Cucu-Oancea, op. cit., p. 220.

[8] Idem, Discurs cu prilejul aniversarii a zece ani de la Unire, apud Ibidem, p. 218.

Cititi si:

Știința națiunii” în concepția lui Dimitrie Gusti (I). Cunoasterea specificului național prin monografii, dezvoltarea culturii și reforma socială

Scurtă prezentare a marii Școli de Sociologie monografică rurală a lui Dimitrie Gusti

Advertisements

“Tinerii de astazi din Europa nu mai au nici o perspectiva din cauza modelului neoliberal impus de germano-globalisti”

2 Comments

Comentarii pe Facebook:

Ovidiu Hurduzeu: Adevarata tragedie. Tinerii de astazi din Europa nu mai au nici o perspectiva din cauza modelului neoliberal impus de germano-globalisti. Mai este si o problema de mentalitate. Tinerii nu concep o viata fara “studii superioare” desi studiile superioare astazi te trimit direct in somaj. Daca un tanar ar sti sa lucreze pamantul sau ar fi stapan pe un mestesug ar avea asigurata ziua de maine. Ajung insa la varsta de 25 de ani si chiar “nu sunt buni de nimic”. Nu este vina lor ci a sistemului de educatie, a societatii in general.

Ovidiu Hurduzeu: O situatie generala. In SUA, ii tin pe tineri in scoala pana la 18 ani fara sa-i invete ceva folositor pentru ei sau societate. Toti sunt “pregatiti” ptr “college” desi unii dintre ei abia stiu sa scrie la varsta de 18 ani. Cand i-am intrebat pe profesorii americani de ce copiii nu sunt indreptati catre scoli de meserii (vocational school), s-au uitat lung la mine. “Nu se poate, asa ceva ar fi considerat o discriminare.” In timp ce milioane de tineri ard gazul prin “college” si se indatoreaza la banci ptr toata viata – taxele scolare la stat au ajuns aproape la fel de mari ca cele din invatamantul particular – nu-ti vine nimeni sa-ti repare ceva in gospodarie fara cel putin o suta de dolari.

Ioan Andoni: …și aceasta pentru că   familia, ca instituție, a cedat/transferat/ aproape integral responsabilitatea pentru propriii membri, î n seama a ceea ce a devenit cu asentimentul (citește: ne-grija noastra) și sprijinul inconștient al „maselor largi, populare”, Statul. Plecarea din Biserică, secularizarea î și arată „din plin” (dacă   se poate numi așa…) consecințele, că   roade nu sunt.

Irina Bazon: Tinerii nu concep o viata fara “studii superioare” si fara munca in corporatii fiindca se desprind de familii la varste fragede si de mici le este indusa, inclusiv prin scoala, mentalitatea ca trebuie sa se “realizeze” in cariera, iar scoala, si mai ales “studiile superioare”, ii pregateste pentru societatea de consum https://irinamonica.wordpress.com/2011/12/13/scoala-pregateste-individul-pentru-societatea-de-consum/ (se cultiva si mentalitatea ca in strainatate e “civilizatia” si acolo se pot realiza si pot trai cel mai bine). Scoala nu-si mai propune formarea unor oameni intregi, ci “competente”, oameni asimilabili, utili in multinationale; oameni specializati intr-un domeniu restrans, care nu mai au cunostinte in afara celor limitate la domeniul respectiv, nu mai spun de o cultura generala mai larga si de acea cultura care sa le formeze constiinta radacinilor. Se pune accent pe competente si specializare. Limitarea omului la un domeniu restrans conduce la imposibilitatea de a-si mai forma o viziune globala asupra lumii, de a mai intelege ce se intampla in jurul lui sau cu sine. In plus, e incapabil sa mai perceapa ce e aceea o ierarhie a adevarurilor, care sa-l ajute sa se orienteze, sa aiba niste repere solide si sanatoase. Accentul pe specializare si acest tip de pragmatism reductionist a facut si din economie o stiinta fizica, in care accentul s-a deplasat de pe om pe atingerea “eficientei”, pe maximizarea profitului. Desigur, cauza acestei situatii, de fapt principala, este si secularizarea tot mai accentuata, care a promovat o viata iesita din rost si din limitele firesti, relativismul valoric, idolatrizarea muncii corporatiste.

Omul se dezvolta firesc si armonios in cadrul familiei, insa tinerii sunt smulsi din familie la varste fragede, parintii nevoiti sa munceasca in corporatii nu mai au timp pentru ei sau, si mai rau, si-i abandoneaza pentru a slugari la straini, departe de casa si tara. Astfel are loc erodarea familiei, de care profita sistemul neoliberal corporatist. “Specialistii” vin cu tot felul de “solutii” false, fie statul minimal, pentru a permite big business sa-si intinda tentaculele distrugatoare fara sa mai intampine niciun fel de ingradire, fie big government. Dar ambele sisteme se sustin de fapt reciproc, sunt construite pe individul masificat, dezradacinat si nu pot asigura conditiile ca acele comunitati care alcatuiesc societatea sa se poata dezvolta, incepand cu cea mai mica, dar care este de baza si cea mai importanta: familia.

Ei nu inteleg ca restaurarea familiei traditionale trebuie sa fie prioritara. Doar astfel se va crea si o coeziune, se va intari si va fi restaurata societatea in ansamblu. Cum arata Allan Carlson intr-un articol pe care l-am tradus (Economia centrata pe familie), solutia este crearea acelor conditii care sa permita familiilor sa fie din nou numeroase si puternice, capabile sa se autosustina. Daca aceste celule de baza sunt sanatoase, intregul organism social este sanatos. El mai arata necesitatea ca familiile sa-si recapete functiile firesti (fiindca un numar prea mare dintre aceste functii pe care le indeplineau inainte familiile au fost transferate catre corporatii si stat, aceasta fiind o cauza esentiala a destramarii familiei si a societatii), in principal cea educativa si cea economica. De insanatosirea acestei unitati de baza a societatii depinde insanatosirea altor sfere esentiale precum economia si invatamantul.

%d bloggers like this: