Home

Statul reprezentativ versus statul științific și utilitar

1 Comment

„…problema nu e daca statul e «small» sau «big». Ci daca e reprezentativ. Adica daca reprezinta, apara si aplica randuiala. Si aici trebuie sa spunem ca nu. Si asta pentru ca statul, astazi, face legea. Statul e sursa legii pe care poporul trebuie sa o aplice, desi ar trebui sa fie invers. «Elita» nascoceste «valori» pe care poporul trebuie sa le asimileze, cand de fapt elita ar trebui sa ilustreze valorile organice ale ortodoxiei populare. In locul traditionalei autoritati de judecator a regelui care imparte dreptatea, statul si-a arogat autoritatea de legiuitor. Statul e acum sursa legii, chiar daca in teorie e «poporul». Ca atare, statul nu mai reprezinta nimic altceva decat pe sine (adica elitele birocratic-manageriale). Aceasta criza de reprezentare a statului are la origine transformarea statului traditional in stat stiintific. Trecerea de la statul medieval – care reprezenta totul, dar controla foarte putin – la statul care nu reprezinta nimic, sau doar pe foarte putini, dar controleaza totul, s-a facut sub imperiul aparitiei statului stiintific.

Daca statul stiintific a fost expresia unei anumite intelegeri reductioniste a omului, din secolul XX, omul a inceput sa fie rezultatul ingineriilor sociale. Mai intai statul a fost modelat in acord cu o teorie reductionista a omului. Apoi, odata ce tehnologia a ingaduit-o, omul a inceput sa fie modelat in interesul statului.” (Mircea Platon, Distributismul si statul reprezentativ)

In prezent, domina „statul utilitar”, statul stiintific, care a redus omul „la masura sa utilitara, la calcul economic”, inchizand omul intr-un univers autosuficient, autoreferentialitatea fiind o trasatura definitorie a stiintei, fiind astfel negata existenta vreunui „in afara”. Prin urmare, omul e modelat in interesul statului, prin inginerii sociale (Mircea Platon), nu statul in interesul omului. S-a facut astfel trecerea de la „statul reprezentativ, care reprezenta totul, dar controla foarte putin”, la „statul care nu reprezinta nimic – sau doar pe foarte putini – dar controleaza totul”.

Acum libertatea oamenilor are ca sursa autoritatea statului care se exprima in propriile sale cadre autoreferentiale. Istoria, ca si teologia, a fost eliminata – ca punct de referinta al obiectivelor si practicii politice sau ca obiect de studiu serios – de statul utilitar care nu mai are nevoie de modele umane, ci doar de modele economice si politice. (…) In aceste modele, statul si cetateanul se intalnesc pe palierul «interesului» economic, al utilitatii. Or, statul si cetateanul trebuie sa se intalneasca pe palierul libertatii ca implinire a dreptatii si dragostei lui Dumnezeu. Libertatea i-a fost daruita persoanei, nu statului, nici marfurilor.

Problemele «societatii deschise» pe orizontala in care traim astazi nu pot fi rezolvate prin solutii de tipul statului «minimal» sau al statului «dadaca». Si «small government» si «nany state» sunt expresia si incubatorul antropologiei lui homo economicus. Si acest homo economicus e, la randul lui, rezultatul unui limbaj, stiintific, autosuficient, care nu trimite spre altceva.”

Istoria, spre deosebire de stiinta, nu este autoreferentiala. De aceea, restabileste o realitate si obisnuinta raportarii la o realitate. Monarhul crestin traditional isi recunostea rolul de pastrator al legii si era legat dinastic si cutumiar, ca pastrator al legii, de istorie. Taranul liber, razesul, era legat de parohie si de mosie. Autoritatea statului si libertatea oamenilor aveau ca sursa pe Dumnezeul cel viu si se exprimau in cadrele Creatiei Sale. Acum libertatea oamenilor are ca sursa autoritatea statului care se exprima in propriile sale cadre autoreferentiale. Istoria, ca si teologia, a fost eliminata …”

Citate din Mircea Platon, „Distributismul şi statul reprezentativ” in A Treia Forţă. Economia libertatii: Renaşterea Româ niei profunde, John C. Medaille, Ovidiu Hurduzeu (eds.), Logos, 2009, pp. 161-179.

Advertisements

Petru Th. Missir şi statul reprezentativ

Leave a comment

Fragmente din articolul Conservatorul Petru Th. Missir şi statul reprezentativ, semnat de Mircea Platon

 

(sublinierile imi apartin)

1. Intrare la un om întreg

Asemenea oricărui conservator autentic, Missir e interesat de realitate şi de lupta împotriva falsificării ideologice şi de fapt a realităţii, realitatea având de a face şi cu trecutul, prezentul şi potenţialul unei naţiuni, aşadar cu semnificaţia ei.[3] Missir cenzurează şi falsificarea pseudo-sincronistă, “modernistă” a vieţii românilor, şi termenii politici în care se traduce realitatea românească a vremii lui. Denunţă, aşadar, nu doar formele fără fond, ci şi fondurile informe, nu doar ideile găunoase, ci şi viaţa găunoasă, nu doar corupţia de drept, ci şi pe cea de fapt. Ca atare, tocmai pentru că refuză politica pur ideologică sau oportunistă, care distorsionează realitatea printr-un set de prezumţii teoretice sau de imperative străine ţelurilor unei naţiuni, Missir e preocupat de chestiunea statului reprezentativ, pe care o tratează din perspectivă politică, economică şi culturală.

2. Politica statului reprezentativ

Din punct de vedere (neo)liberal, un fapt poate şi trebuie înteles doar din punct de vedere cantitativ (cât munceşti, cât câştigi, cât consumi, câte femei sunt reprezentate în parlament, cât se cheltuieşte pe învatâmânt etc.). Dar acolo unde un liberal vorbeşte de cantitatea bunurilor îngramadite într-o existenţă oarecare şi e convins că un muncitor la uzinele Ford trăieşte mai bine decât Regele Soare,[12] un organicist – socialist sau conservator – vorbeşte de calitatea vieţii. Din punct de vedere organicist, un fapt poate şi trebuie analizat mai ales din punct de vedere calitativ (cum trăieşti, cum munceşti, cum mănânci, ce şi cum învata copiii la şcoală, cum e statul, nu cât de mic sau de mare e ş.a.m.d.).

Atunci când şi-au pus speranţele într-o clasă socială, conservatorii au preferat să acorde ţărănimii şi/sau boierimii rolul atribuit proletariatului de socialişti, lucru cumva mai consecvent cu premisa antiraţionalistă şi antiutilitaristă, de vreme ce agricultura e, în mod tradiţional, ocupaţia cel mai greu de “raţionalizat” prin diviziunea muncii şi prin transformarea ei în pretext al invenţiei tehnologice. Pe de altă parte, conservatorii, datorită unei accepţiuni mai largi a tradiţiei, bazată eventual pe o teleologie creştină, providenţială, iar nu pe una a luptei de clasă, nu operau cu astfel de sinecdoce politice, refuzând să ia partea drept întreg şi acceptând coexistenţa şi interesele specifice ale tuturor claselor sociale, clasele fiind definite aici nu în sens marxist, după raportul lor cu mijloacele de producţie, ci în sens social-economic rafinat cultural, de habitus sau de “istorie întrupata” (Pierre Bourdieu), de structuri sociale asimilate cultural şi transformate într-un set de dispoziţii, de înclinatii[14]. De aceea, pentru conservatorul Missir, “idealul statului modern” ar fi acela a cărui ordine politică “ar întruni în corpul ei egalitatea individuală cu diferenţa de ajutor ce-o reclamă deosebitele interese sociale”. Cu alte cuvinte: statul trebuie să trateze cetăţenii ca fiind egali în libertăţi, dar, cu unele excepţii, diverşi în scopuri, interese, idealuri. Societăţile massificante – precum cea comunistă – îsi tratează cetăţenii ca şi cum ar fi în genere diferiţi în libertăţi (nomenclatura are privilegii de fapt refuzate poporului) şi omogeni în scopuri, interese, idealuri (“construirea comunismului”). More

%d bloggers like this: