Home

Lichidarea Muzeului Ţăranului Român?

Leave a comment

Muzeul Taranului Roman primavaraDr. Mihai Gheorghiu: Scrisoare deschisă către ministrul Culturii, Daniel Barbu. Lichidarea Muzeului Ţăranului Român?

Stimate domnule ministru Daniel Barbu,

Vă scriu cu speranţa că cele scrise vă vor determina să aveţi înţelegerea necesară pentru a iniţia un dialog cu privire la soarta Muzeului Naţional al Ţăranului Român, unul din cele mai prestigioase muzee din România.

Astăzi , în cadrul MŢR, asistăm la o depreciere constantă a actului de conducere a instituţiei, ceea ce duce la nenumărate stări tensionate, la încălcarea gravă şi repetată a normelor deontologice, la anihilarea oricărui tip de consultare reală a specialiştilor. Specialiştii muzeului sunt percepuţi ca simple marionete, puşi în situaţia să execute hotărâri rapide şi dăunătoare programului iniţial al muzeului, hotărâri luate unilateral de către managerul instituţiei, fără să consulte organismele muzeului abilitate în acest sens. Muzeul este literalmente sufocat de o agendă de evenimente contrară misiunii care i-a conferit prestigiul şi recunoaşterea internaţională. Aglomerarea de evenimente, mulţimea târgurilor cu denumiri diferite, care, în realitate, sunt de aceeaşi factură, organizate de terţi, de cele mai multe ori în regim de parteneriat, pun muzeul în situaţia de a nu mai putea funcţiona normal. Identitatea muzeului are enorm de suferit, profilul de instituţie de cultură, de instituţie muzeală este slăbit pentru a pune în valoare latura comercială şi de divertisment. Fără îndoială că sunt printre aceste evenimente şi unele de calitate, dar cele mai multe sunt de proastă calitate, aducând muzeului imense deservicii. Impresia care se creează este de bazar cultural, de loc cu o identitate diluată, îndoielnică, în pofida eforturilor specialiştilor muzeului de a continua şi dezvolta o activitate culturală şi de specialitate care este şi importantă şi vizibilă, dar nu în spaţiul comercial al mall-ului din spatele muzeului. Aşteptăm cu interes decizia pentru desfăşurarea de întreceri sportive, spectacole de circ, numere de magie, seri de spiritism, educaţie sexuală etc.

More

Scrisoare deschisă din partea fiilor duhovnicești ai părintelui Calistrat din județele Iași, Vaslui, Bacău și Galați către Președinție și Prim-Ministru

1 Comment

Nu vrem ca sângele strămoșesc sacrificat pentru acest pământ să fie amestecat cu substanțe Chevron”

Fragment din Scrisoarea deschisă din partea fiilor duhovnicești ai părintelui Calistrat din județele Iași, Vaslui, Bacău și Galați către Președinție și Prim-Ministru :

“Vă adresăm această scrisoare deschisă din capitala creștină a Moldovei, noi „cei proști, dar mulți” care ținem să vă aducem la cunoștință că Moldova nu este a noastră, dar nu este nici a voastră, este a urmașilor, urmașilor noștri, cum pe bună dreptate ar spune orice inimă de om.
Domnule Președinte și Domnule Prim-Ministru, guvernați o țară. Vă aducem la cunoștință că această țară, asemenea altor țări, are o lege fundamentală. Legea noastră fundamentală se numește Constituția României. […] Din faptele dumneavoastră, domnilor, se pare că nu aveți cunoștință de conținutul acestei legi fundamentale și uneori se pare că nici legile omeniei nu vă apar ca având vreo evidență sau relevanță.[…] Pe plan social însă, pentru a face posibilă conviețuirea între oameni, cetățenii români au considerat, au consimțit și au votat că:
„Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.” (articolul I, paragraful 4)
„În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.” (articolul I, paragraful 5)
„Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.” (articolul II)’

“Dumneavoastră când ați recomandat un referendum la Bacău, Covasna, Năvodari, Costineşti, Timişoara şi Craiova dacă oamenii aceia vor sau nu să se supună atâtor pericole? Când ați cerut părerea autorităților locale? Ați apreciat greșit, de la tribuna trufiei și de la balconul cladirilor de lux ale marilor corporații, considerând că sărăcia înseamnă lipsă de demnitate și resemnare în fața morții, otrăviți nu oricum, ci contra cost, pe banii noștri, pe pământul nostru și pe copii noștri.
Înainte de a vă pune semnătura, Domnule Prim-Ministru, fost Șef al Serviciului de Informații Externe, nu v-ați simțit oripilat de informațiile legate de activitățile companiei Chevron pe teritoriul altor state? Nu v-ați simți contrariat, spre exemplu, de faptul că această „multinațională” are de plătit cea mai mare amendă de mediu pentru poluare dată vreodată unei companii ? 9, 5 miliarde de dolari pentru poluarea pădurii amazoniene, pentru fraudă și pentru ascunderea de probe al contaminării mediului și aceasta doar pe teritoriul statului Ecuador. Studiile de mediu din Statele Unite și catastrofele produse acolo prin această exploatare nu vă sensibilizează ? Catastrofele produse de această companie în Marea Britanie, nu le cunoașteți? Alungarea lor din Marea Britanie, Germania, Franța, Bulgaria, Canada este tot irelevant? Interzicerea în nenumărate alte state a acestui gen de exploatare a gazelor de șist, nu vă spune nimic?

Oare părerea manifestată public a doi specialiști în geologie este irelevantă ? Domnul Gabriel Sava (expert geolog), doamna Georgeta Ionescu (expert geolog, jurist) și-au riscat viața deschizând gura mai înainte de noi, în calitate de experți, împotriva unei companii multinaționale recunoscute pentru politica sa agresivă.  Pentru dumneavoastră aceasta nu înseamnă nimic?  Pe cine reprezentați? Când lucrurile sunt deja clare, când o întreagă țară se revoltă, când specialiștii îndreptățesc revolta, tot victimele vin cu explicații ? A ajuns poporul să lupte cu partidul de guvernământ? Ce se petrece aici? Din nou vă amintim că vă aflați înafara legii și ne puneți în mare dilemă:

Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.” (Constituția României, articolul 35)

Statul recunoaște oricărei persoane dreptul la un mediu sănătos și echilibrat ecologic, garantând în acest scop: accesul la informația privind mediul (!), dreptul de a fi consultat în procesul de luare a deciziilor privind dezvoltarea politicii și legislației de mediu (!), emiterea actelor de reglementare în domeniu (!), elaborarea planurilor și programelor (!); dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul organizațiilor pentru protecția mediului (!), autorităților administrative și/sau judecatoresti, după caz, în probleme de mediu, indiferent dacă s-a produs sau nu un prejudiciu.(!)” (Ordonanța de Urgență 195/2005, articolul 5)

Am pus semne de exclamare în cazul în care, fiind foarte ocupați, atenția vă joacă feste. La acele semne de exclamare să meditați. Oare trebuie să amintim aici cum se sfidează expertiza și legislația statelor care au legiferat expres interzicerea folosirii acestui procedeu ? Oare trebuie să angajăm traducători de legislație străină ca să vă oferim modele de lucru ? Oare trebuie să amintim câte legi penale sunt încălcate din omeniul protecției mediului, din domeniul industrial, domeniul alimentației publice, domeniul afacerilor și al concurenței, și chiar al siguranței naționale? Tinem lecții de drept reprezentanților puterii legislative și executive? Rușinos și nedemn fapt Domnule Președinte și Domnule Prim-Ministru.”

Documentar Gasland (subtitrat):

%d bloggers like this: