Home

Săptămâna Patimilor. “Hristos trece pe lângă noi, întristat, înlăcrimat, flămând de iubirea noastră…” / Cele șapte rostiri de pe Cruce/ Preotul martir Constantin Sârbu, despre trădarea lui Iuda

3 Comments

„Denia din Sfânta şi Marea Luni din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos se săvârşeşte duminică seara la începutul zilei liturgice. Textele cultice ale acestei Denii gravitează în jurul blestemării smochinului neroditor de către Hristos, aflat pe cale şi flămând de rodirea lumii. Este un gest aparent inexplicabil, de o duritate aparte, străină parcă de blândeţea Celui infinit întru iubire.

Mai explicit, Hristos ajunge pe cale la un smochin, care era complet neroditor, deoarece „nu sosise vremea roadelor”. Atunci mâniindu-se, Mântuitorul blesteamă smochinul: „De acum înainte să nu mai fie în tine rod în veac”. Şi smochinul se usucă în clipa aceea.

Detail of the apse, San Clemente, Rome, 12th cent.Acest gest al lui Dumnezeu faţă de creaţia Sa este unul de cumplită profunzime pentru noi oamenii. Hristos nu aşteaptă de la noi lacrimi doar în Vinerea mare, când El e pironit pe Cruce, ci în fiecare clipă, pătrunşi de dorul Celui care a murit pentru noi. Dumnezeu nu vrea să-L includem în orarul nostru de interes o dată de săptămână, lună sau an, El nu vrea să rodim doar „când e vremea roadelor” ci mereu, ca pomii raiului din Apocalipsă sau din Păstorul lui Herma, care înfloreau şi rodeau necontenit. Fiinţa umană nu este o altă specie, setată să rodească la vremea ei, ci ulciorul în care s-a vărsat toată, străpunsă de piroanele Crucii, iubirea lui Dumnezeu. Umanitatea nu este doar o animalitate evoluată, ci regnul pământesc cu vocaţie cerească. Privirea umană nu este doar cea mai pătrunzătoare din creaţie, ci Dumnezeu Însuşi, a privit, printre lacrimi, cu ochii săi omeneşti. Omul nu este doar un receptacol al harului în doze mici şi succesive, ci Potirul de Lumină în care se varsă Sângele lui Dumnezeu, dăruit prin Euharistie lumii. Hristos nu ne vrea ascultători de ritmul cosmic al vremilor, ci pătrunşi de veşnicia Lui, dăruitori până la sfârşit şi primitori de Dumnezeu. Iubirea Lui nu e doar spaţială, ci umple universul de lumină necreată, jertfa Lui nu e numai temporală, ci eternă în efectivitatea ei mântuitoare, scoţând din iad pe cei trecuţi dincolo, străluminând prezentul şi dăruind sens şi viaţă viitorului acestui univers.

Noi suntem smochinii de pe calea Crucii, aşteptând o viaţă să vină aproape de noi Dumnezeu şi să ceară rod, ridicându-şi mâna Sa spre noi, flămând de iubirea noastră. Trebuie să ne pregătim întreaga viaţă pentru acest moment. Clipa întâlnirii noastre cu Hristos al Crucii şi al Învierii este moartea noastră pământească. Atunci se cere roada strânsă în noi atâta cât am stat la lumina Soarelui dreptăţii şi am băut din seva acestei lumi. Moartea nu vine la soroace bine stabilite, nu poate fi programată, amânată sau anualtă. Ea vine, mai presus decât toate de pe pământ, şi ne cere rodirea noastră cea de taină, ascunsă printre crengile inimii. Avem nevoie urgentă să ne hrănim cu Dumnezeu prin Împărtăşanie, pentru a-L putea hrăni cu smochinele noastre în clipa întoarcerii la El.

Hristos ducand Crucea - manastirea Decani christ-being-led-to-the-crucifixion-monastery-decani-detailÎn acest temei de sens, vedem de ce atmosfera Deniilor din Săptămâna Mare este una de adâncă şi pătrunzătoare suferinţă, împreună cu Hristos, care merge de bună voie pe Drumul Crucii, al Morţii şi al Învierii. În ţesătura de lacrimi din jurul Mielului ce se pregăteşte pentru jertfă, simţim şi noi, părticele din Trupul Lui, această durere mai presus de lume şi de fire. Este durerea cumplită cauzată nu de înainte ştiinţa cuielor, a suliţei şi a bătăilor. Hristos plânge în taină nu pentru biciuirile la care va fi supus, nu pentru piroanele care i vor străpunge mâinile şi picioarele. Nu greutatea Crucii Îl face să suspine adânc. Ceva mult mai greu, de infinite ori mai cumplit Îl apasă. Este cunoştinţa faptului că milioane de oameni Îl vor refuza pentru totdeauna, că îşi vor bate joc de Crucea Lui mântuitoare, că vor arunca la periferia fiinţei Sângele Lui dumnezeiesc, curs din prea multă iubire de oameni. Iadul sădit în minţi şi în inimă prin păcate este mai cumplit decât orice bici. More

Advertisements

Săptămâna Patimilor. “Hristos ni S-a dat nouă tuturor întreg”

2 Comments

“Am intrat deja in Saptamana Patimilor. Precum fecioarele intelepte – pilda ce s-a citit astazi -, sper sa ne gaseasca Dumnezeu pregatiti la Invierea Sa si sa nu ne spuna precum celor nebune: «Adevarat zic voua: Nu va cunosc pe voi.» Ceva mai teribil nu se poate intampla decat sa nu ne recunoasca drept fiii Sai, sa-I fim straini, sa nu Se regaseasca Dumnezeu in noi, pentru ca noi ne preocupam de cele exterioare, inautentice, desi dam impresia ca facem cele duhovnicesti. Nu este Post implinit daca nici acum, in al 11-lea ceas – asa cum spune Sf. Ioan Gura de Aur – nu ne bucuram de bunatatea Domnului. Cum sa ne odihnim in El daca alergam dupa cele ale lumii? «Gustati toti din ospatul credintei», ne cere Duhul Sfant prin gura Sf. Ioan, in timp ce noi alergam bezmetic la hipermarket ca sa ne umplem frigiderele de bunatati. Mergem sa facem “datina”, “sa trecem pe sub masa”, “sa ocolim biserica”, “sa luam lumina”, fara sa participam cu inima la Marea Biruinta a lui Hristos: spargerea iadului, scoaterea protoparintilor nostri, Adam si Eva – observati cum smulge de acolo sufletele lor ca semn al Biruintei, calcand iadul in picioare – intocmirea Raiului cu primul sau oaspete, talharul de pe cruce. Sa nu ciocnim ouale pana cand nu le vedem inrosite in sangele cu care incepe Lumea cea noua, pe care o face pentru noi. Nu muscati din miel pana nu il vedeti pe Dumnezeu care S-a dat jertfei; Mielul ceresc, cel intru totul nevinovat, Dumnezeu adevarat, care Se pune pe cruce si accepta sa fie sacrificat de creatia Sa. Ce am putea sa vrem mai mult de atat? Ce dovada de dragoste mai mare poate exista, decat cea a unui Dumnezeu batjocorit, scuipat, batut, injurat, omorât, totul din dragoste pentru NOI, din dorinta Lui de a ne mantui sufletele?

Parintele Nicolae Steinhardt opineaza: «Când dă, El boiereşte dă, împărăţeşte dă; celui vrednic de mila şi iubirea Sa nu-i azvârle un bacşiş, o şpagă, un bănuţ bine socotit şi scos cu degete tremurânde din pungă; dă clătinat şi îndesat, însutit şi înmiit, disproporţionat, celor din ceasul al unsprezecelea ca şi celor din ceasul dintâi, har peste har; nu răsplăteşte chibzuit şi calculat, câtuşi de puţin, ci entuziast şi exaltat, cu poftirea la cina împărătească ori cu găzduirea Sfintei Treimi în casa miluitului!»- pentru ca parintele nu este de acord cu Pascal in credinta acestuia ca Hristos i-ar fi daruit doar un strop de sange de pe Cruce si lui. Si continua cu gandul unui cardinal: «În firea lui Hristos, stăruie Jean-Marie Lustiger, nu era şi nu este să zică: ţi-am dat o picătură din sângele Meu, ci numai: întreg Mi te-am dat. Hristos ni S-a dat nouă tuturor întreg; întreg şi fiecăruia dintre noi în întregime; fiecărui ins în parte nu o picătură ci tot sângele Lui, toată suferinţa Lui nedespărţită şi neîmpărţită, în bloc, nefragmentată, netrecută prin sistemele noastre numerative şi măsurătoare.»
Concluzia ca TOT sangele Domnului a fost varsat pentru fiecare dintre noi ar trebui sa ne umbreasca desfatarea cu care ne raportam la Paste. Sa venim asadar in numar mare ca sa ne alaturam lui David, cel ce striga: «Gustati si vedeti ca bun este Domnul!» (Psalmul 33:8)
Minunea Invierii se intampla pe Sf. Masa in fiecare Dumninica, la fiecare Sfanta Liturghie. Daca ne vom da seama de asta, vom avea masura a ce si cat pierdem in aceasta viata.

 
Ce mare este mila Sa pentru nepasarea, pentru neatentia noastra fața de grija pe care ne-o poarta atunci cand spune: «Iata, Eu stau la usa si bat» (Apocalipsa 3:20) Sa speram ca nu ne vom lipsi de prisosul marii bunatati a Domnului, chiar acum, in timp ce ne indreptam spre Ziua Dreptatii cu conștiința faptului ca ne-am irosit viata pe fleacuri, pe sclipici si pe contemplarea plictisita si hedonista a surparii lumii, insensibili la Cel care ne apără vitejește cu Crucea Sa si ne spală cu Sângele cel de Viata făcător și Preasfânt…” (text de Iulian Capsali)

Prohodul necenzurat

 

Cea mai tragica noapte din istoria lumii

Cu moartea pre moarte călcând…

Sa nu uitam patimirea sfintilor martiri in inchisorile bolsevice:

“Noaptea Învierii! Ne risipim pe galerii, la locurile de muncă, dar aproape nimeni nu lucrează. Venirea lui Eisenhower la putere în America ne dă curajul de a ne manifesta mai liber. Numai cei timoraţi încearcă să-şi realizeze norma.

Spre sfârşitul timpului de muncă, toţi ocnaşii ne apropiem de corfă. Acolo, în spaţiul din faţa corfei, vast cât o catedrală, este o mare de oameni. În această noapte, în ocnă, impresia de catacombă este mai reală ca oricând. Pe margini sunt oameni care ţin atârnate sfredele de diverse dimensiuni. La mijloc, un grup de preoţi, cei care s-au întâmplat să fie în mină în această noapte, se pregătesc de săvârşirea marii Slujbe a Învierii. Ca la o comandă, lămpile se sting, una câte una. La sfârşit îşi sting lămpile şi gardianul şi civilul de la corfă, care stinge şi becul electric. Întuneric absolut. Linişte suprafirească. Brusc se aprinde o lampă. Lumina ţâşneşte parcă din infinitul beznei. Se aude vocea preotului:

– Veniţi de luaţi Lumină!

Şi lumina trece din lampă în lampă, din suflet în suflet. Apoi vocea cucernică intonează:

– Mărire Sfintei şi Celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin!

Din zeci de piepturi răsună cântarea pascală: “Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.

Şi vocea preotului continuă tunătoare:

– Să se scoale Dumnezeu şi să se risipească toţi vrăjmaşii Lui şi să piară de la faţa Lui toţi cei ce-L urăsc pe Dânsul!

Să se risipească şi să piară vrăjmaşii lui Dumnezeu! Cuvintele sună şi răsună ca nişte ciocane pe nicovala veacului ateu.

La fiecare cântare, de pe margini, răsună glasul metalic al sfredelelor lovite de ciocane. Sunt clopotele ocnei! Niciodată nu am auzit dangăte mai vibrante şi mai tulburătoare. Totul este ameţitor. Nimic nu lipseşte din majestatea Nopţii Sfinte: lumini, cântări, clopote…

Cine a trăit o asemenea noapte trebuie să devină un alt om! Aici, în adâncul acestei catacombe, cu întunericul ei copleşitor, răsare o rază de lumină de care nu te poţi împărtăşi nicicând şi nicăieri în altă parte. Raza din catacombă! Ce fericire! A meritat să suporţi toate chinurile de până acum, numai să te învredniceşti de un asemenea har!”

(Pr. Liviu Brânzaș – Raza din catacombă)
http://fericiticeiprigoniti.net/praznuirea-sarbatorilor/382-noaptea-invierii-in-catacombele-minei-cavnic-anul-1953

Sfintele Paști în inima pământului – mina Baia Sprie, anul 1954
http://www.fericiticeiprigoniti.net/praznuirea-sarbatorilor/310-sfintele-pasti-in-inima-pamantului-mina-baia-sprie-anul-1954

%d bloggers like this: