Home

Radu Baltasiu: Regionalizarea. Graba strică treaba/ România, republica FMI/ Delegitimarea românescului/ Accesul direct al intereselor straine la resurse

2 Comments

regionalizarea-romaniei

O analiza excelenta realizata de Prof. univ. dr. Radu BaltasiuRegionalizarea (III). Graba strică treaba

Graba strică treaba ar putea fi de bun augur de data aceasta. Făcută pe genunchi, federalizarea României (scopul probabil al regionalizării) va sta de la bun început sub semnul lui Păcală. Este vorba de graba de a pasa suveranitatea naţională direct Bruxelles-ului, după cum declară chiar ministrul care păstoreşte regionalizarea.

Dar să vedem “faptele”:

  • GRABA: “Cum justitică Dragnea această grabă de a avea regiuni până la sfârşitul acestui an? “Cel târziu în decembrie trebuie să fie funcţionale cu structurile de conducere deja alese, consiliile regionale şi preşedinţii sau guvernatori, cum se vor numi. Dorinţa este ca regiunile administrative înfiinţate să devină partenere direct cu Comisia Europeană.”

  • avem PROMOTERI:  “Liviu Dragnea, vicepremier şi ministru al dezvoltării regionale – desemnat de premier să se ocupe de proiectul regionalizării – s-a întâlnit ieri cu ambasadorul Germaniei la Bucureşti Andreas von Mettenheim, iar tema de discuţie a fost: cum ar putea beneficia România de expertiza Germaniei (stat federal) în materie de regionalizare?”

  • ARGUMENT? Dragnea recunoaşte că regionalizarea va slăbi statul, “centralizat” – se grăbeşte să adauge ministrul, ca şi când acesta ar fi un dinozaur scăpat pe străzile oraşului, istoria care a condus la apariţia acestuia fiind inutilă. Regionalizarea ar aduce următoarele “beneficii” societăţii: “Vor pleca competenţe de la nivelul Guvernului către regiuni, în special competenţe de dezvoltare regională [tautologie]. De asemenea, procesul de descentralizare a competenţelor de la nivel ministerial către regiuni şi judeţe va determina o subţiere a personalului la structurile deconcentrate din judeţe şi, automat, şi la ministere personalul se va diminua.” (Ziarul Financiar, 2 feb 2013)

Ambiguitatea, arată Heidegger, nu este doar mâloasă şi neplăcută, dar este drumul sigur către nefiinţare. La fix. Statul este el însuşi parte a fiinţării unui popor. Mai exact a voinţei naţionale. Vom puncta mai jos trei dintre paşii slăbirii acestei fiinţări (voinţe).

Puţin context. Mai întâi, România devine Republica FMI

Întotdeauna contextul developează calitatea bună sau rea a unui proiect. Aşa cum cuţitul este un excelent instrument de bucătărie, acesta poate fi şi o armă. Regionalizarea, din punctul nostru de vedere, este un proiect care va pune punct unui ciclu de sfert de secol de slăbire a societăţii şi statului român. Este rezultatul unui stat incompetent care, pe acest fond, a slăbit societatea, neîndeplinindu-şi funcţiile instituţionale. Vin acum nişte deştepţi care spun că tocmai pentru statul e slab şi ineficient, trebuie … fragmentat (slăbit şi mai mult). Cum opiniei publice  nu-i plac (încă) proiectele de diminuare a României, oricât de nemulţumită ar fi de guverne, toată discuţia este ambalată într-un mesaj privind “eficientizarea” statului, “modernizarea” acestuia etc. 

Procesul, evident din timpul regimului Băsescu, a suferit diverse modificări. Mai întâi, relaţia cu FMI. România este cunoscută drept una dintre cele mai obediente republici FMI.Atât de obedientă este elita guvernantă încât a făcut un împrumut de 20 de miliarde de euro* pe date statistice falsificate tocmai pentru a se putea îndatora. O spunea deputatul Ion Stan, deputat PSD, vicepreşedinte al Comisiei comune permanente de control a SRI** , în şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 feb. 2012:
Puterea de la Bucuresti este cel putin complice la o manopera sistemica de falsificare a indicatorilor macroeconomici, care a impins la decizii politice gresite, ale caror efecte sunt tradarea de tara, in varianta subminarii economice si a stirbirii suveranitatii si independentei politice, urmare a aservirii fata de organizatii straine. Desi anticipam lipsa vointei politice de a scoate adevarul la lumina legii, este bine sa se stie ca faptele ce urmeaza pot fi cuantificate penal cu detentia pe viata sau inchisoare de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi.
Astfel, la momentul actual, anul 2012, diferenta dintre datele macroeconomice reale si cele facute oficial publice (dupa “prelucrarea” de catre BNR, Ministerul Finantelor Publice, Institutul National de Statistica, Comisia Nationala de Prognoza) a ajuns, pe calea adancirii diferentei, mentinuta in mod voit, dintre capacitatea administrativa macroeconomica si capacitatea de evolutie a economiei reale si pe calea efectelor dezvoltarii economiei reale, la dimensiuni considerabile. Datele privind produsul industrial brut sunt subevaluate cu circa 20 la suta (PIB real = PIB comunicat public + 20%).
Aceasta subevaluare a datelor economiei reale a fost 
necesara pentru a se demonstra, pe baza de date false, ca Romania are nevoie de imprumuturi internationale” (einformaţii.ro, 5 martie 2012, Cotidianul, 10 ian. 2013).
Nu avem decât să răsfoim ziarele. Orice pas făcut de guvernările din 2008 încoace s-a făcut “prin consultarea FMI”.

Bun, din 2009, România a devenit Republică a FMI (vezi Lista orientativă de la Referinţe; prin fixarea preţurilor şi salariilor de către FMI România a încetat să fie o economie de piaţă). În paralel, începe procesul de federalizare.

Al doilea pas: diminuarea conştiinţei spaţiului şi a destinului comun

Prin manual, presă de opinie “civică” şi enciclopedii. Prin instituţiile care le gestionează. Acestea le putem numi fundaţii şi organizaţii pentru o societate slăbită.  Acestea au inundat spaţiul public cu “studii” şi “analize”, “lucrări ştiinţifice” despre “miturile [presupus comunistoide ale] românilor”, primitivismul simţului comun al acestora, ţintind inclusiv dorinţa firească de unire cu românii din Basarabia – românii fiind consideraţi “populaţii de pe ambele maluri ale Prutului”. Populaţiile, spre deosebire de popoare,  sunt doar entitatăţi statistice, nu au voinţă naţională.  Prin delegitimarea rosturilor elementare ale societăţii –  românii sunt venetici şi intoleranţi, creştinismul şi familia sunt elemente de retard istoric, aceste fundaţii ale slăbirii societăţii au promovat o istorie inversă. Prin aceasta nu doar că au denaturat sensul polemicilor sociale – în loc să avem discuţii pe proiecte, am discutat cai verzi pe pereţi, dar au şi inversat marile valori: a fi român e o ruşine în opinia fundaţiilor pentru o societate slăbită. Urmarea firească este că statul nu are fundament. El oricum este dominat de urmaşii celor aduşi de URSS în 1944, care au băgat în puşcării infrastructura viitorului naţional. Dar, prin delegitimarea românescului, însăşi ideea de stat român este sortită anihilării în mentalul public. Cunoaştem teoria statului minimal. Dar statul minimal poate fi foarte bine un stat puternic, după cum o demonstrează thatcherismul britanic. Nu facem confuzia dintre statul minimal şi statul slab, care nu este apt să-şi îndeplinească funcţiile elementare, acela de a asigura dreptul la muncă, educaţie, sănătate, ordine şi siguranţă, care este incapacitat să-şi administreze teritoriul chiar în centrul ţării. Şi atunci când încearcă, e învinuit de fundaţiile pentru o societate slăbită de … naţionalism.

Nici un mecanism al dependenţei nu se ţine doar prin circuitele financiare. Lumea se poate trezi. Iese în stradă, aruncă cu cocktailuri Molotov, în fine, nu e obligatoriu. Islandezii s-au descurcat mai bine decâtgrecii (care, într-adevăr, au abuzat de instrumentul respectiv în loc să-şi vadă de treabă).
Revenind, este vorba de legea educaţiei nr 1 din 2010 care consacră 
blocajul mental indus prin şcoală. Curricula ineptă, birocratizarea procesului de învăţământ, umilirea materială şi psihologică a profesorilor, confuzia rolurilor dintre elev şi profesor, exacerbarea iredentismului în zonele în care statul român a pierdut de facto controlul asupra sistemului etc. În loc să gestioneze reformele Bologna, iniţiate în 1999, dar aplicate de România printre primele, din 2003-2004,legea lui Funeriu garantează producţia de oameni fără orientare socială, demnitate civică şi naţională. Mai exact, producţia de cetăţeni a României s-a oprit odată cu noua lege a învăţământului. Dacă mai apare unul pe ici pe colo, e un efect neintenţionat. Reforma Funeriu este însă doar o latură a cleştelui mental. Celălalt apucă conştiinţele prin cărţi de istorie, literatură, filme, care au grijă să minimalizeze până la dispariţie sentimentul nostratic şi cel al demnităţii colective. Nu întâmplător “marile filme“*** care îşi bat joc de noi sunt premiate. Deocamdată, doar în străinătate. În felul acesta, mancurtizezi 20 de milioane cu tot cu alţi 20 de milioane din viitor, etc.. Trebuie să recunoaştem, întreprinderea este temerară, dar fezabilă. Fondul oricum vine pe “reformele” iliesciene, care au adus în mizerie, la propriu, corpul profesoral, dimpreună cu marile valori. Când s-a pus problema regenerării acestui corp social, însuşi primul ministru de atunci, Călin Popescu Tăriceanu punea în opoziţie majorarea cu 50% a unor salarii de mizerie cu capacitatea statului de a mai plăti pensiile şi de a face investiţii: “majorarea salariilor profesorilor cu 50% aduce criza economică mondială în România” (HotNews, 10 nov. 2008)… Proiectul slăbirii României nu ar fi putut continua dacă profesorii şi-ar fi câştigat demnitatea materială. Simplu. Desigur, educaţia românilor nu se face doar la şcoală. Pentru aceasta există ONG-uri care au chiar ca obiect de activitate minimalizarea conştiinţei acestui spaţiu. S-a tot scris despre caţavencii de la GDS etc. Cel mai atent analist al acestora fiind Civic Media. Însă nu putem să nu remarcăm astronomicele sume la care au acces cei care administrează lovituri mentalului colectiv românesc şi uşurinţa cu care au liber la instrumentele de reconfigurare ale acestuia. De pildă, tratatul de istorie gestionat de fizicianul Patapievici avea la dispoziţie 7 milioane de euro, ca să spună că românii au fost creştinaţi de bulgari, românii fiind o naţiune recentă: “”La toate acestea se adaugă o enigmă filologică şi istorică de anvergură, care constă în faptul că această ţară, care nu s-a constituit decât foarte recent ca naţiune… a reuşit să îşi făurească o limbă şi o identitate proprie.,,(p.9). Aţi citit bine! Şi nerozia e scrisă sub patronajul preşedintelui României.” (Emilia Corbu, 4 iunie 2011). Şi aceasta în trei limbi de circulaţie internaţională: să priceapă toate cancelariile europene că nu avem trecut, deci nu avem legitimitate asupra spaţiului românesc. 

Pasul al treilea: “consultanţa străină” pentru acces direct la resurse 

Ministrul care “se ocupă cu dezvoltarea” – în cazul de faţă cu demantelarea de jure a statului român, a declarat Ziarului Financiar că “cel târziu în decembrie trebuie să fie funcţionale cu structurile de conducere deja alese, consiliile regionale şi preşedinţii sau guvernatori, cum se vor numi.” Măi să fie!?  De aia v-a votat poporul român? În fine, discuţia cu poporul e deja desuetă. El nu mai există ca şi categorie politică. Dovada vine în fraza următoare, rostită de acelaşi ministru:
Dorinţa este ca regiunile administrative înfiinţate să devină partenere direct cu Comisia Europeană. Vor pleca competenţe de la nivelul Guvernului către regiuni, în special competenţe de dezvoltare regională.” Textul subliniat precizează limpedecă în mintea respectivului ministru conceptul de suveranitate naţională a încetat să mai existe.   Este absolut ridicolă lipsa de înţelegere a faptului că orice organism european depinde de echilibrul de putere la nivelul continentului. Regionalizarea va crea culoare de acces directe intereselor puterilor dominante străine în România. Este simplu. Nu trebuie decât cunoştinţe minime de cultură generală şi, e adevărat, istorie. Nu ar fi decâtcireaşa de pe tortul privatizărilor cu dedicaţie unor puteri europene ca preţ al “integrării” noastre Europene, şi avem câteva mărturii directe*****. Din punct de vedere economic, pentru cei care se ascund după ridicola “străinii nu vin să ia pământul să-l ducă la ei”, le reamintim diferenţa dintre ceea ce se produce pentru propria ţară oriunde în lume (Produs Naţional Brut) şi ceea ce se produce în interiorul ţării pentru altă ţară (Produs Intern Brut). Scopul oricărei economii este bunăstarea … comunităţilor (PNB), iar acest lucru este fundamentul economiei încă de la Adam Smith. Dezechilibrele dintre statele europene sunt grăitoare din acest punct de vedere.

Dar să revenim la “sursele” cele mai probabile ale proiectului. Pe de o parte, avem preocupările ruseşti ambalate în teza moldovenistă, care tot ies la iveală, prin tot felul de “studii”, ultimul apărând chiar zilele acestea (Moldova.org, 30 ian. 2013). Pe de altă parte, observăm că Germania este preocupată la cel mai înalt nivel de chestiune: “Liviu Dragnea, vicepremier şi ministru al dezvoltării regionale – desemnat de premier să se ocupe de proiectul regionalizării – s-a întâlnit ieri cu ambasadorul Germaniei la Bucureşti Andreas von Mettenheim, iar tema de discuţie a fost:cum ar putea beneficia România de expertiza Germaniei (stat federal) în materie de regionalizare? ” (Ziarul Financiar, 2 feb 2013)

E bine de ştiut: regiunile sunt parte a crizei bugetare spaniole

Iată o sinteză a unui material din The Economist, din 24 nov. 2012, despre transformarea economiei naţionale spaniole într-un mozaic de economii prebendiale (sinecuri la scară regională) şi a fracturării culturii civice prin îndoctrinare şcolară.
Catalonia. Caz tipic de regionalizare iraţionala, in numele unei tradiții inventate (te apucă râsul cu aşa-numitele scrieri, porţi, cruci, bannere cu care e presărat ca într-un poligon auto Harghita-Covasna). “Naţionalismul catalan este resentimentar” si, in consecinta, e inapt sa producă solutii. Mai mult, mult proclamata autonomie financiara are o problema: “La nivelul anului 2007, regiunile au avut o pondere de 38% in cheltuielile publice, în timp ce guvernul central a avut o pondere de 18%, fara pensii si ajutorul de somaj.”

“Oponenții [partidelor secesioniste] reclamă apariția generației spălate pe creier, inclusiv prin foarte costisitoarea propagandă [separatistă] din fondurile publice a televiziunii catalane.”

Problema banilor Cataloniei nu sunt sumele redistribuite de la guvernul central, ci faptul ca“mașinăriile locale de partid au pus mana pe casele locale de economii – cajas.” Asa s-a ajuns, de pildă, să se construiască “aeroporturi fără zboruri, centre culturale fără activităţi culturale, 700 000 de apartamente fără locuitori …– fenomen generalizat în Spania.

Mecanismul administrației locale s-a politizat accentuat şi, consecinţă, acesta s-a deprofesionalizat rapid. etc. etc.

În final, baronizarea economiei naţionale

Pare a fi cel mai palpabil rezultat. Baronul local este cel mai bun releu între centrul puterii interesate şi resursa locală. Relativ uşor de satisfăcut, este şi uşor de manipulat. În acelaşi timp, fragmentarea economică slăbeşte iremediabil până la dispariţie orice control “de la centrul” naţional.În plus, eventuala intervenţie de la Bucureşti în previzibilul dezmăţ regional al baronilor ar fi imediat catalogată în presa internaţională şi locală ca  injustiţie, un act nedemocratic etc.
Istoria colonialismului britanic în India reprezintă un caz intresant.
India nu a fost neapărat bătută militar, cât supusă prin manevrarea ierarhiilor interne, învrăjbirea mogulilor şi a nawabilor între ei. Altfel nu se explică cum câţiva zeci de mii de militari britanici au reuşit să ţină sub control un subcontinent cu 200 de milioane vreme de mai bine de 3 secole (1613-1947), mai întâi alături de olandezi şi francezi, apoi, din a doua parte a sec. al XVIII-lea, doar pentru Anglia. Profiturile East India Company atingeau la mijlocul sec. XIX nivelul a  “sute şi mii la sută beneficiu”, după cum ne aduce Fernand Braudel mărturia unui politician britanic (Braudel, “Timpul lumii”, Meridiane, Bucureşti, 1989, vol II, p.271). Iată textul-mărturisire din Encyclopaedia Britannica: “As British sovereignty spread, new land-revenue devices were soon instituted, which resulted in raising the revenue to finance the consolidation of power in India and the conquest of other regions, breaking up the old system of self-sufficient and self-perpetuating villages and supporting an elite whose self-interests would harmonize with British rule.” (Britannica online)

Pentru ce să desfac maşina în loc să schimb şoferul?

În momentul de faţă România este contributor net la UE.Din 2007 până în 2012, România a vărsat la bugetul UE 7 miliarde de euro şi a primit puţin peste 1 miliard de euro(Business24.ro, 30 mai 2012). Aşa numitele “proiecte europene” sunt, de fapt, proiecte româneşti, cu bani româneşti, triate de birocraţia de la Bruxelles. Trebuie să recunoaştem, ruşii nu au reuşit niciodată să prezinte vreun proiect de succes făcut cu bani româneşti ca fiind al lor, în dictatura comunistă. Între timp, relaţiile cu publicul au evoluat, la fel şi politica transnaţională. În aceste condiţii, ceea ce trebuie reconfigurat este relaţia statului român cu UE, nu trimiterea administrării naţionale în necunoscut. Intrăm astfel în acelaşi tip de reformă ca şi privatizările: am lichidat industriile pe motiv de neperformanţă în loc să reformăm/trimitem în justiţie managementul lor. De data aceasta trimitem în cea mai gravă incertitudine cel mai important vehicol al unui popor prin istorie: statul său, un drept câştigat cu multă sudoare şi sânge. Şi nici măcar nu ştim de ce, dar “totul trebuie făcut până în decembrie.” 

* România a împrumutat 20 miliarde de euro de la FMI, pe doi ani, conform acordului semnat în martie 2009. Era cel mai mare împrumut luat de România de la FMI. Banii trebuie rambursaţi până în 2015, cu o dobândă de 3,5%. Scopul declarat: reluarea creditării în economia naţională. Dată fiind slăbiciunea structurală a economiei româneşti, măsurile de austeritate impuse şi plata ratelor garantează practic imposibilitatea lipsei de manevră a României în peisajul investiţional intern şi menţinerea economiei într-o stare de mediocritate şi dependenţă. De altfel, Jefrey Franks, recunoştea la doi ani după semnarea acordului, că acesta a fost un eşec (în raport cu scopurile “bune”, declarate public): “Este pentru prima dată când un înalt oficial implicat în acest acord admite marele eşec al proiectului de a scoate România din criză.” scria Ziarul Financiar din 18 ian 2011, http://www.zf.ro/eveniment/fmi-recunoaste-esecul-programului-de-austeritate-cu-romania-marea-dezamagire-este-ca-economia-nu-si-a-revenit-cum-comentati-7900793/poze/
** titlul exact este: Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţilor SRI, conform Fişei parlamentarului Ion Stan, http://www.senat.ro/FisaSenator.aspx?ParlamentarID=4cabae0a-2ae2-495c-b679-f37dc8c3664f 
*** De pildă “După dealuri” (2012, Cristian Mungiu). Vezi Curentul Internaţional, 2 nov. 2012, “Monahismul românesc acuzat de practici necurate şi de crimă”, http://curentul.net/2012/11/02/monahismul-romanesc-acuzat-de-practici-necurate-si-de-crima/ 
**** Interesant este faptul că Ministerul Educaţiei avea banii pentru mărirea salariilor, dar au fost redistribuţi altor ministere. vezi Mediafax, 25 nov. 2008, “FEN: Tăriceeanu dă banii învăţământului ca mită electorală”, http://www.mediafax.ro/social/fen-tariceanu-da-banii-invatamantului-ca-mita-electorala-3554576  – veneau alegerile din 2008
***** 
ENERGIE
““Noi am mai facut privatizări, să nu spun sub presiunea, sub influenţa instituţiilor financiare internaţionale, care ne arată că nu au fost deloc avantajoase. Cu toate că se ştie ca statul este cel mai prost administrator, noi am făcut privatizări, dar nu s-au făcut investiţiile promise (…) la gaz, de exemplu, unde avem Gaz de France şi E.ON Gaz, nu s-au fãcut investiţiile promise. Serviciile sunt la fel de proaste ca înainte, când erau la stat, pentru că aceste companii au sacrificat investiţiile şi calitatea serviciilor pentru profituri, şi au obţinut profituri cu două cifre (…) Am înlocuit monopolul de stat cu cel privat (…) Ca o ironie, acest monopol este al unor companii cu capital de stat, Gaz de France, E.ON…“, a spus Dan-Radu Ruşanu la începutul discuţiilor cu delegaţia FMI.”, în Cotidianul, 29 ian. 2013, http://www.cotidianul.ro/de-ce-e-lipsit-de-bun-simt-seful-delegatiei-fmi-in-romania-205499/

AFACEREA BECHETEL

“Mircea Geoană este responsabil pentru contractul cu Bechtel, a declarat Radu Berceanu în cadrul emisiunii “Garantat 100%”. “În perioada în care s-a semnat contractul cu Bechtel, Mircea Geoană a făcut demersurile necesare, fiind ambasador al SUA în acele timpuri. S-a speculat că acest contract a fost atribuit atât de repede, contract cu o valoare de peste două miliarde de euro, pentru a ne uşura intrarea in NATO”, a declarat ministrul Transporturilor.”, Realitatea.net, 2 iunie 2009, “Berceanu: Contractul cu Bechtel a fost semnat pentru ca România să intre mai uşor în NATO“, http://www.realitatea.net/berceanu–contractul-cu-bechtel-a-fost-semnat-pentru-ca-romania-sa-intre-mai-usor-in-nato_529687.html 

PRIVATIZAREA OMV-PETROM

La vremea respectivă, privatizarea Petrom reprezenta, conform Guvernului, una din condițiile pentru aderarea la Uniunea Europeană, care nu a cerut însă ca investitorului să i se facă nenumăratele favoruri făcute de stat în numele UE. … Pentru întreg anul trecut [2005], OMV a luat de la Petrom 106 milioane de euro din dividende și 234,4 milioane de euro din vânzarea stațiilor sale din Balcani (178) către Petrom. Practic, austriecii au scos din Petrom, deja, cu mult peste suma cu care au cumpărat-o” – Cotidianul, 20 nov. 2006, “Tainul românesc: am vândut ieftin şi am cumpărat scump“, disponibil actualmente la http://www.presa-zilei.ro/stire/5174/tainul-romanesc.html

Ziarul Financiar, 2 feb. 2013, “Reîncepe lupta pentru trasarea regiunilor şi a “capitalelor” acestora”, http://www.zf.ro/eveniment/reincepe-lupta-pentru-trasarea-regiunilor-si-a-capitalelor-acestora-10536498
Gândeşte.org, “Revoluţia din Islanda: Aflaţi cum au fost învinşi bancherii prin democrație participativă“, http://gandeste.org/politica/revolu%C8%9Bia-din-islanda-afla%C8%9Bi-cum-au-fost-invin%C8%99i-bancherii-prin-democra%C8%9Bie-participativa/26155
The economist, 11 dec. 2008, “Greece’s riots. They do protest too much”, http://www.economist.com/node/12771265 
The Economist, 25 mar, 2010, “The crisis in Greece. Sound and fury”, http://www.economist.com/node/15772850 
HotNews.ro, 10 nov. 2008, “Tăriceanu: majorarea salariilor profesorilor cu 50% aduce criza economică în România”, http://www.hotnews.ro/stiri-politic-5107130-tariceanu-majorarea-salariilor-profesorilor-50-aduce-criza-economica-mondiala-romania.htm
Emilia Corbu, “România medievală” – un scandal în devenire”, http://emilia-corbu.blogspot.ro/2011/06/romania-medievala-un-scandal-in.html
Inpolitics, “Efectul MRU: SRI rânjeşte colţii către putere. Regimul Băsescu a falsificat PIB-ul României în beneficiul FMI”, de Bogdan Tiberiu Iacob în  einformatii.ro, “Analiza senzaţională a deputatului Ion Stan: Avertisment adresat puterii (2)”, 5 martie 2012, http://www.einformatii.ro/stire/Politica/2/23102/analiza-senzationala-a-deputatului-ion-stan:-avertisment-adresat-puterii-%282%29/0/ 
Cotidianul.ro, Declaraţia politică “Asasinii economici ai României” din februarie 2012
Altă dovadă că Ion Stan a stat în gâtul Guvernului, al SRI, SIE, Traian Băsescu şi chiar PSD, 
http://www.cotidianul.ro/alta-dovada-ca-ion-stan-a-stat-in-gatul-guvernului-al-sri-sie-traian-basescu-si-chiar-psd-203991/ 
Moldova.org, 30 ian. 2013, “Regionalizarea României: câteva considerente cu privire la Moldova [de Vest]/ OPINIE”, autor „Aurelian Lavric – licenţiat în Jurnalism, Ştiinţe Politice; specialist (studii postuniversitare) în Relații Internaționale; magistru în Ştiinţă Politică (Politologie), Management; doctor în Istorie.”,  http://externe.moldova.org/news/regionalizarea-romniei-cteva-considerente-cu-privire-la-moldova-de-vest-opinie-235140-rom.html. Vezi şi răspunsul critic din Romanian Global News, Alex Moldova, O cutie de rezonanta a intereselor rusesti, deghizate in moldovenism soft, face pe interesatul de soarta regionalizarii Romaniei”, 

http://www.rgnpress.ro/rgn_13/categorii/analize-interviuri/8210-o-cutie-de-rezonanta-a-intereselor-rusesti-deghizate-in-moldovenism-softface-pe-interesatul-de-soarta-regionalizarii-romaniei.html

The Economist, 24 nov. 2012, “Spain and Catalonia, The trials of keeping a country together

Stabilising Spain’s finances without tearing its social fabric apart is being made harder by a new wave of Catalan secessionism”, 

http://www.economist.com/news/briefing/21567085-stabilising-spains-finances-without-tearing-its-social-fabric-apart-being-made-harder

The Economist, 31 dec. 2011, “The East India Company. The Company that ruled the waves”, http://www.economist.com/node/21541753precizează că, în ansamblu, compania britanică avea la dispoziţie 200000 de militari. 
pentru populaţia Indiei, vezi: EBlanchette.com, “18th Century India. Europe and India to 1760”, http://www.eablanchette.com/_supportdocs/History%20Britain%20and%20India/18th_century.htm
Encyclopaedia Britannica’s Guide to Black History, “Colonialism, Western … Conquest of India”, http://www.britannica.com/blackhistory/article-25902
Business24.ro,  30 mai 2012, “Cât dă şi cât primeşte România de la Uniunea Europeană?”, http://www.business24.ro/fonduri-europene/accesare-fonduri/cat-da-si-cat-primeste-romania-de-la-uniunea-europeana-1513615 

LISTA ORIENTATIVĂ A ATRIBUŢIILOR FMI ÎN ROMÂNIA din ultima perioadă:

  • fixează primul preţ în economie – cel al energiei

Mediafax, 1 feb. 2011, “FMI cere o nouă formulă de calcul pentru preţurile gazelor naturale şi energiei electrice”, http://www.mediafax.ro/economic/fmi-cere-o-noua-formula-de-calcul-pentru-preturile-gazelor-naturale-si-energiei-electrice-7938980

  • stabileşte regimul proprietăţii, vital în democraţie – ce să se privatizeze

Mediafax, 9 mai 2011, “Franks: Statul va vinde lunile viitoare pachete semnificative la Hidroelectrica şi Nuclearelectrica”, http://www.mediafax.ro/economic/franks-statul-va-vinde-lunile-viitoare-pachete-semnficiative-la-hidroelectrica-si-nuclearelectrica-8250063 

  • hotărăşte calitatea vieţii

Realitatea.net, 10 mai 2011, “Facturile la căldură cresc cu până la 60%. Guvernul a convenit cu FMI eliminarea subvenţiei”, http://www.realitatea.net/se-scumpeste-caldura-guvernul-a-convenit-cu-fmi-eliminarea-subventiei_833395.html 

  • are drept de viaţă şi de moarte prin măsuri directe în sistemul sanitar

Ziare.com, 11 mai 2010, “Guvernul ar urma să închidă 200 de spitale în urma discuţiilor cu FMI”, http://www.ziare.com/social/spital/guvernul-ar-urma-sa-inchida-200-de-spitale-in-urma-discutiilor-cu-fmi-1014701 

  • stabileşte inclusiv directorii întreprinderilor

Mediafax, 1 aug. 2011, “Franks: 15 companii de stat vor avea manageri privaţi”, http://www.mediafax.ro/economic/franks-15-companii-de-stat-vor-avea-manageri-privati-8552685/

etc. etc.

Pentru o analiză generală a FMI în România, vezi Ilie Şerbănescu, “Pentru FMI, România este o colonie care trebuie exploatată … “,  în Cotidianul, 13 ian. 2013, http://www.cotidianul.ro/ilie-serbanescu-ponta-ca-si-boc-lustruieste-pantofii-fmi-204223/

Autor: Radu Baltasiu

Articol preluat de la adresa: http://radubaltasiu.blogspot.ro/2013/02/regionalizarea-iii-graba-strica-treaba.html

Cititi si:

Radu Baltasiu: Federalizarea. O idee sau un vector

Radu Portocala: Regionalizarea si federalizarea Romaniei se regasesc in planurile Germaniei naziste

Mihai-Silviu Chirila: Regionalizare? Federalizare? “Mai multă Europă”? “Deloc Românie”?

Utopia federalizării. Ce va mai ramâne din România?

Care este scopul regionalizarii?

Națiunea în viziunea lui Dimitrie Gusti

Advertisements

Ilie Badescu, despre statul român “invitat în sala de așteptare”, viclenia minciunii, anticlericalismul acestui veac și întoarcerea lui Nero

Leave a comment

Ilie Badescu-

Statul român invitat în sala de aşteptare. Un primar de la Miercurea Ciuc ne spune că în oraşul „său” limba oficială este maghiara. Statul român comunicase tuturor „cetăţenilor” din toată România că în spaţiul public (instituţii şi servicii publice) limba oficială este româna, tot el precizând că nu se amestecă sub nicio formă în decizia oamenilor cu privire la limba pe care o vorbesc acasă, în familie, la biserică, în grupurile de prieteni, la colţul străzii, în ziarele comunităţii, în romanele scriitorilor etc. Poţi vorbi acasă orice limbă doreşti, dar la parlament, la primărie, la tribunal, la prefectură etc., ai dreptul să foloseşti limba oficială a statului. Altminteri spus, cetăţeanul pentru care se pune garant statul are dreptul să utilizeze în spaţiul comunitar orice limbă voieşte, dar în spaţiul public, va utiliza limba statului (sau, dacă statul e federal, poate adopta două limbi oficiale, ca în cazul Elveţiei). Aceasta este regula universală în Europa, în America (stat federal), în lume, inclusiv în acele state federale europene, precum Germania. Domnul primar de la Miercurea Ciuc vine şi răspunde: Nu! Limba oficială la Miercurea Ciuc este limba maghiară. Altminteri spus, la Miercurea Ciuc este frontiera statului român. Punct! În sens mai general, dacă am aplica raţionamentul d-lui primar de la Miercurea Ciuc, ar urma că frontiera lingvistică a statului român poate fi mutată de către comune, oraşe, ţinuturi etc. după voia proprie. A decreta limba oficială într-un spaţiu este un exerciţiu de voinţă politică, adică totuna cu arogarea dreptului de a trasa frontiere după voia ta proprie, ceea ce înseamnă stat în stat. Ceea ce face d-l primar de la Miercurea Ciuc. A dispune de marginea comunei rurale, urbane etc. este un fapt care decurge din şi atestă drept şi putere de negociere asupra atributelor suveranităţii în acel teritoriu. Altminteri spus, pentru d-l primar de la Miercurea Ciuc frontiera României este o realitate negociabilă. Concepţia aceasta privind regionalizarea şi subsidiaritatea este împărtăşită de toţi cei ce compun frontul militanţilor pentru autonomie teritorială. În esenţa ei această concepţie sună astfel: „Dacă o comună dispune, statul se supune”. Ceea ce înseamnă anarhie şi finalmente disoluţia statului.Statul român, cu limba sa oficială, cu instituţia sa, cu administraţia sa devin realităţi negociabile. Dacă primarul şi consiliul vor să primească vizita statului, o primesc, dacă nu îl poftesc să aştepte. La Miercurea Ciuc, statul român este invitat în sala de aşteptare. Să admitem scenariul absurd că statul român n-ar avea tăria să aplice legea în toate unităţile sale teritoriale ceea ce-ar preschimba atributul statalităţii într-o ficţiune. Într-o asemenea comună, Constituţia şi legea statului ar fi suspendate. S-ar constitui acolo un stat în stat. Nu este problema noastră să examinăm dosarul juridic al unor asemenea chestiuni pe care, între altele, le şi considerăm umbra prefigurată a unei regionalizări artificiale, adică rodul otrăvit al unei politici care mizează mai mult pe subguvernări regionale decât pe guverne naţionale. Lucrul grav pentru cei ce locuiesc în asemenea comune urbane care cer atribut de statalitate, aşa cum voieşte primarul acestui oraş, este însă în altă parte: în extremismul etnocratic al concepţiei unor asemenea entităţi. Ar avea nevoie Uniunea Europeană de asemenea entităţi? Sunt ele tolerabile în periferia Uniunii, dar inacceptabile în metropola Uniunii? Ce efecte secundare pot să survină dintr-o concepţie neatentă, artificială a regionalizării putem intui. Ceea ce ne înspăimântă este ceea ce ne-a arătat filmul difuzat de Antena 3 referitor la crimele hortiste în Ardealul Dictatului de la Viena. O simplă comparaţie între tehnica de război a armatelor române care au eliberat Budapesta de primejdia boşevizării în 1919 şi tehnica de război a trupelor hortiste din Ardealul ocupat este de natură să ne avertizeze asupra celor două formule mentale. Gestul de onoare militară a regelui Ferdinand Întregitorul, care n-a permis trupelor române să arboreze drapelul românesc pe Parlamentul de la Budapesta spre a nu aduce vreo atingere sensibilităţii poporului maghiar, ori copiii flămânzi ai străzilor Budapestei hrăniţi de trupele române, de o parte, şi cumplitele atrocităţi hortiste, de alta, iată două atitudini care trebuie consemnate pentru ca să se redescopere toleranţa, dialogul, frăţietatea, structura identitară deschisă. Ar mai fi ceva legat de constatarea că frăţietatea are legătură cu raţiunea inimii, nu cu trufia intelectului, încât între d-l Frundo şi d-l primar de la Miercurea Ciuc abia de sesizăm vreo fărâmăde frăţietate. Prin oameni precum d-l Frundo şi alţii ca să simţi bucuria să spui: „fratele meu, ungurul”, lângă cei ca d-l primar, deopotrivă unguri sau români, simţi un fior de spaimă. Este un lucru binecuvântat să descoperi o aşa de mare distincţie între d-l primar de la Miercurea Ciuc şi marea masă a maghiarimii exprimată aşa de demn de către personalităţi precum d-l Frundo. Cu unii străbaţi drumul frăţietăţii, cu celălalt, drumul pustiirii.

Viclenia minciunii şi anticlericalismul acestui veac.Sunt tot mai frecvente manifestările năpustite asupra Bisericii lui Hristos, cu rânduielile ei, cu preoţii ei, cu tainele ei. Un personaj pe cât de acomodat politic, pe atât de incomodat eclesial împărţea mai deunăzi la o televiziune etichete asupra clerului Bisericii Ortodoxe cu un tip special de venin pe care-l secretă viclenia insensibilităţii. Oare ştiu oamenii aceştia ce vorbesc? Probabil că nu, fiindcă altfel ar trebui să suspectăm o atitudine programatică, ceea ce probabil nu lipseşte, dar aceasta ţine de o altă încadrare tipologică şi anume de viclenia minciunii. În temeiul acestui tip de viclenie se minte sofistic, adică se adoptă viclean reprezentări false asupra Bisericii şi se comentează concluziile ca şi cum premisele ar fi adevărate. Se construiesc false opoziţii de genul biserica versus şcoală, biserica versus spitale, se strecoară afirmaţii şoptite despre cât de mic e numărul de spitale faţă de cât e de mare numărul de biserici, ca şi cum numărul mic de spitale ar fi consecinţa numărului „mare” de biserici. Sofismul este de acest tip, şi-l auzim sâsâit de un analist la televiziunea publică: „cum să nu fie aşa de puţine spitale dacă sunt aşa de multe biserici”!? Ce minte stranie, ce cap bizar, ce agresivă impertinenţă! Ştie insul acesta câte parohii sunt în România? Are legătură biserica văzută cu serviciile medicale? Insul acesta ori nu ştie, ori este viclean ca şarpele şi mincinos ca babuinul de vreme ce subtilizează lucrul simplu: biserica este voită de comunităţi pentru serviciul liturgic şi deopotrivă pentru serviciile religioase de peste an cerute de credincioşi, de marea comunitate. Într-un singur an, de pildă, bisericile şi deci preoţii „prestează” un număr de circa 300,000 de „servicii religioase”: peste 100,000 de botezuri, peste 130,000 de înmormântări, circa 60,000 de cununii la care ar trebui adăugate slujbele speciale, precum cele de Sf. Maslu, şi toate celelalte servicii legate de iconomia sfintelor taine. Raportate la numărul de parohii din toată România, se obţine un număr de 30 de acte pastorale anuale prestate de fiecare preot peste activitatea sa liturgică şi misionară de peste an. Dacă se scad cele patru perioade de post ne dăm seama că un preot prestează un serviciu religios pe săptămână către membrii comunităţii peste sarcina sa liturgică şi misionară. Această cerere duhovnicească este aceea care creează biserica şi ordinea eclezială a colectivităţii omeneşti. Pe ce se întemeiază criticarea preoţilor şi a bisericilor radicalizată în ultima vreme? Pe minciună şi viclenie. Şi pe ceea ce se vizează subtextual: transformarea oastei spirituale într-o armată fără ofiţeri. Ne putem imagina ce înseamnă aşa ceva: o turmă în dezordine. „Bate păstorul şi se va risipi turma”. Acesta este subtextul atitudinii anticlericale care s-a radicalizat la unele televiziuni în ultima vreme (din păcate şi la televiziunea publică). Anticlericalismul a devenit un fenomen mediatic insidios şi alarmant. O asemenea atitudine este efectul cel mai urât al vicleniei minciunii. Se minte pe seama bisericii, a preoţilor, a tainelor spovedaniei, a celorlalte taine. Se minte cu obrăznicie, se minte cu viclenie, aşa cum s-a minţit în clipa aceea cumplită când Nero a trecut incendierea Romei în seama creştinilor. Minţile incendiate ale zilei năzuiesc să poată transfera răspunderea pentru nenorocirile vremurilor acestora în seama preoţilor şi să provoace o judecată seculară a Bisericii nevizibile, transistorice. Nu vor reuşi fiindcă singurul judecător legitim al Bisericii lui Hristos este însuşi Hristos-Dumnezeu. Orice altfel de judecată este parodică şi apostatică.

Întoarcerea lui Nero. Au început să apară studii şi cărţi în aşa fel concepute şi scrise ca şi cum autorii lor s-ar fi mobilizat să producă documente într-un imaginar proces al ortodoxismului, al naţionalismului, al „protocronismului”. Aceste cărţi ori studii fac parte dintr-un curent relativ recent, căci nu este cu mult anterior pragului modernităţii (ţinând seama de unele malformaţii spirituale semnalate de manifestări precum basna lui Simeon Dascălu). Toate acestea au în comun ispita nefirească, alunecând spre patologie şi demonism, de a purifica o cultură de grupările care n-au alt defect decât pe acela că promovează orizonturi teoretice şi metodologice menite a pune într-o altă lumină valorile unei culturi ori cultura în ansamblul ei, o lumină care sporeşte strălucirea acelor valori şi modifică raza lor de cuprindere, sau, cu altă exprimare, lungimea lor de radiaţie axiologică. De data aceasta ţinta procurorilor ideologici este metoda protocronistă a profesorului Edgar Papu acuzată de „infracţiuni” ideologice teribile, de la acuza de a fi fost promotoarea “naţional-comunismului”, la cea de a fi îndrumat la antieuropenism, la izolaţionism, iar mai recent un critic îmbătrânit în astfel de apucături spurcate acuză protocronismul că ar fi susţinut de-a dreptul bolşevismul. Procedeul folosit este tipic pentru mintea incendiată. El constă în căutarea unui citat nu în opera literară sau teoretică a vreunuia dintre autorii incriminaţi, ci în vreun articol epigonic ori în publicistica acuzatoare, din care se face apoi cap de acuzare pentru toţi cei aşezaţi sub eticheta atacatoare de către intempestivul critic-acuzator. Acel citat este întors pe feţe multe şi finalmente este etalat ca probă a ciudatului „delict de opinie”. Fiindcă ceea ce se condamnă este, la urma urmelor, un delict de opinie. Aceasta era şi schema kominterniştilor epocii bolşevice, tot aşa a rămas şi în procedeul neocominterniştilor actuali care se dau de ceasul morţii ca să inventeze inamici ai umanităţii, şi dacă asta nu se poate, atunci ai europenismului, iar când şi operaţia aceasta este dificilă, atunci se recurge la „corectitudinea politică” şi aici totul se întunecă fiindcă deja ghilotina ideologică a căzut pe grumazul nefericitului acuzat. La etichetele de ieri – misticism, ortodoxism, legionarism, naţionalism, reacţionarism, burghezo-moşieresc, ţărănist de-al lui Maniu, naţional-liberal de-al lui Brătianu etc. – se adaugă, cu ziua de azi, alte câteva: naţional-comunist, protocronist şi, mai recent, adept al „dughinismului ortodoxist”, o construcţie tipică pentru o minte incendiată fiindcă, în realitate, o atare asociere este ininteligibilă. În fond, Al. Dughin este sociolog şi geopolitician rus şi nu preot şi, în niciun caz, ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse ca să poată influenţa în vreun fel deciziile Patriarhului rus ori să delanşeze în vreun fel un curent neomistic. Dar dacă am admite c-ar putea s-o facă, ne-am putea închipui că acestea ar trece în politica Rusiei? Nu-mi imaginez că Parlamentul sau Guvernul rus ar ceda deciziile lor Bisericii, fie aceasta chiar şi cea Ortodoxă Rusă. Etichetarea aceasta însă are un alt rol decât pe acela de a comunica ceva inteligibil. Etichetele au funcţia de a sugera atitudini gata confecţionate pentru cei neavizaţi, tineri, în principal. Dintre toate etichetele vechi şi noi, cele socotite deosebit de grave de către neocominternişti sunt cele de protocronism, de fundamentalism ortodoxist, de naţionalism. Dacă te-a calificat cineva aşa (argumentele nu au vreo importanţă, fiindcă utilizatorii etichetelor n-au uzanţa lecturilor şi a studiului riguros, disciplinat etc.) eşti ca şi pierdut, fiindcă pe urmele etichetării se declanşează procedul „morţii civile”. Cel etichetat trebuie închis într-o carantină ideologică, declarat contagios, întâmpinat precum erau leproşii în vechime, adică ocoliţi cu ocoluri mari, ca nu cumva aerul să fie respirat în proximitatea lor. Ceea ce urmează apoi este eliminarea din instituţii, transformarea în ţintă, carantina comisiilor etc. etc. Fenomenul se propagă după dinamica incendierii. Un incendiu a cuprins lumea noastră. Cei ce-o incendiază aruncă vina asupra preoţilor, asupra protocroniştilor, asupra naţionaliştilor, asupra fundamentaliştilor. Va reuşi noul Nero să incendieze minţile spre a ne găsi mai apoi vinovaţi de incendiu tot pe noi!? Aceasta ar fi marea performanţă a vicleniei minciunii, ea este una şi aceeaşi cu forţa stihiei care a declanşat istoria persecuţiilor criminale împotriva creştinilor în Roma incendiată de acum 2000 de ani. Aceeaşi stihie a devastat lumea creştină a Răsăritului după instaurarea regimurilor bolşevice. Nero se întoarce şi după căderea Cortinei de fier. Va reuşi el să incendieze din nou Roma spirituală şi să dezlănţuie un ciclu nou de persecuţii spirituale într-o vreme de criză şi de suferinţe!? Este una dintre întrebările zilei.

Sursa: Statul român invitat în sala de aşteptare. Paranoia raţiunii sau despre mintea incendiată. Marginalii la un Tratat de patologie politică. Un eseu fulminant al profesorului Ilie Bădescu

Cititi si:

Ilie Bădescu, despre patologia politică și declinul sentimentelor inteligente la elitele ciclului postmodern

Ilie Bădescu: Globalizarea ca externalitate pură. Abstractismul global

Ilie Bădescu: De-realizarea lumii prin elite false

Oboseala sufletească a lumii contemporane

%d bloggers like this: