Home

Nimic nu mai are o bază vie dacă am pierdut chipul şi asemănarea iubirii

1 Comment

Fragment dintr-un articol scris acum cativa ani:

Politica a devenit o afacere dictată exclusiv de interesele financiare de grup, de ambiţiile individuale, iar lumea concretă şi vie a fost convertită într-o monstruoasă Reţea, toate acestea ca urmare a renegării bazelor spirituale. „Conştiinţa globală” impersonală programează existenţele conform raţiunilor ei reci, absolut indiferentă şi dispreţuitoare faţă de omul firesc, ce aparţine organic unui neam. Cinicii ei apologeţi, despuiaţi de conţinuturi vii, umane, sunt cei care deţin şi puterea – care de mult nu se mai constituie ca o structură calitativă, morală. Un fapt evident este desconsiderarea şi dispreţul faţă de fiinţa umană pe care îl manifestă, sub feţe „umanitare” şi „democratice”, aceşti deţinători ai puterii – de la elitele intelectuale până la stăpânitorii cei mai de sus.

Cum spune Berdiaev, “acolo unde nu e Dumnezeu, nu e omul”. Acolo unde a fost uitat şi renegat caracterul sacrificial al iubirii (ce se reflectă în modelul hristic), nimic, şi nici politica, nu se mai poate întemeia pe acest sens desăvârşit al iubirii, dat de agape. În creştinism, iubirea, ca manifestare a frumuseţii omului si a harului care lucrează în natura sa, presupune efortul despătimirii, un efort de “frânare a pasiunilor, ca porniri nesfârşite spre finit” si de “cultivare a virtuţilor care culminează în iubirea de persoane, de Dumnezeu ca persoană” (Dumitru Stăniloae).

Trăind această semnificaţie vie, bogată şi nobilă a iubirii, omul nu mai rămâne blocat într-o perspectivă egoistă despre sine şi lume, ci este apt de o deschidere vie, dezinteresată şi curată faţă de semenul său, de „ieşirea” spre celălalt, manifestându-şi, prin aceasta, nobleţea fiinţei sale şi preţuirea autentică a aproapelui; bunurile nu mai sunt posesiuni egoiste, ci ele „servesc ca legătură a iubirii între persoane”, cum spune Dumitru Stăniloae. Însumarea de monade închise în sine, angrenate, prin diverse inginerii, în vastul ansamblu impersonal de reţele More

Advertisements

Mihai Eminescu: „Greșelile în politică sunt crime”. Nicolae Steinhardt, despre Eminescu. Radu Gyr, baladă pentru Eminescu. Teama de Eminescu

6 Comments

eminescu_

Nicolae Steinhardt: „Îl iubesc pe Eminescu”

“Îl iubesc pe Eminescu. Ziua de 15 ianuarie e pentru mine o zi sfîntă; nu uit, cînd sînt în Bucureşti, să depun şi eu o floare la statuia din faţa Ateneului, a sculptorului Anghel.

Cu ce drept îl iubesc pe Eminescu? Fără nici un drept. Prin declaraţie unilaterală de voinţă, pentru că oricine are dreptul să iubească, oricît de nevolnic şi de neîndreptăţit este. Pentru că, după cum spun englezii, o pisică poate privi un rege. Tot astfel, fără nici o justificare, iubesc în mod arbitrar şi total poporul român şi “fenomenul românesc”. More

În calitate de creștini, avem datoria să fim interesați de politică

3 Comments

motto: “Să nu devină muțenia starea specifică a Bisericii!”

Apel către membrii și simpatizanții Alianței pentru Demnitate Națională

În calitate de creștini avem datoria de a participa la viața cetății. Nu putem fi doar oameni ai rugăciunii, ci și oameni ai acțiunii. Dezinteresul general față de politică a fost cauzat de alunecarea vertiginoasă a politicii în politicianism. Cum spunea Parintele Gheorghe Calciu: “Politica este implicarea cetațeanului în treburile cetatii. O datorie nobilă. Politicianismul este implicarea cetateanului în jefuirea cetatii și a locuitorilor ei. Când Hristos ajuta pe cel sarac, alunga pe speculanti din templu, îl numea pe Irod vulpe si pe farisei morminte spoite, facea politica nobila. Politicianismul vine cu o serie nesfârsita de institutii demonice dupa el, viata sociala este murdarita pâna în cele mai intime fibre.” Totuși, tocmai pasivitatea noastră alimentează această stare atât de nefirească, “politicianismul”. De fapt, dezinteresul nostru este față de politicianism, însă, în calitate de creștini, avem datoria să fim interesați de politică, fiindcă, prin indiferența noastră, contribuim, fără să vrem, la perpetuarea politicianismului. Un exemplu, pe care e potrivit să îl menționăm acum, este perioada când au loc alegerile. Pe lângă dificultatea pe care o avem, în intervalele dintre alegeri, de a ne organiza, a ne mobiliza, a ne solidariza și a construi o alternativă (ceea ce ar putea însemna și găsirea, în fiecare comunitate, a unor oameni vrednici care ne-ar putea reprezenta), în perioada alegerilor, care sunt momente hotărâtoare, se adaugă totala noastră nepăsare și ușurința cu care preferăm să îi lăsăm pe alții să ne hotărască destinul țării, lăsându-l pe mâna acelor persoane care reprezintă – îmi permit să citez dintr-un mare erou luptător anticomunist – „marea masă a trudnicilor, a căror viaţă se reduce la muncă şi la hrană, într-un ciclu etern şi ale căror conştiinţe nu se ridică mai sus de blidul de mâncare de dinaintea nasului. Sunt atât de apăsaţi şi dresaţi în apăsarea spre pământ, că nu pot, nu gândesc şi nu vor să privească mai departe.” (Ion Gavrilă Ogoranu, Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc).

E vorba despre acei indivizi dezradacinati si oportunisti, al caror vot e cumparat usor prin pomeni electorale, astfel încât politicianismul înflorește, aducându-i la putere pe cei mai crunți spoliatori și vânzători de țară, care au reușit să ajungă acolo doar prin manipularea și falsificarea poporului. Vina nu este a unui popor care a trecut prin experimente devastatoare: cel comunist, apoi cel neoliberal, la fel de străin de esența acestui popor și de realitățile țării (experimente care au distrus și spiritul de comuniune, de solidaritate, atât de puternic cândva la acest popor), ci al celor care aveau menirea de a ne reprezenta, dar, prin manipulari, prin inginerii (sociale, economice etc.) și prin falsificarea permanentă a valorilor noastre, au scos acest neam din rostul lui și nu îl lasă să traiască în rostul lui. Însă responsabilitatea ne revine nouă, creștinilor pentru care Biserica, familia, neamul, memoria străbunilor și acest pământ românesc pe care l-au apărat, cu prețul vieții, stramoșii noștri prin veacuri, sunt cele mai de preț lucruri. Să facem fiecare atât cât ne stă în putință în condițiile actuale, dar să nu rămânem pasivi! Îndemnul nostru este să mergeți la vot. Vedeți ce candidați sunt în colegiile voastre, informați-vă despre fiecare, fiindcă sunt, cu siguranța, și oameni vrednici (deși mulți necunoscuți), care au dovedit, prin activitatea lor, că pot aduce o schimbare în bine. Nu vă lasați manipulați de pseudo-elitele țării și de jocurile politicianiste ale sectelor neoprotestante, străine de ethosul acestui neam, pe care încearcă să-l „îndrepte” după ideologiile pe care le slujesc! Să judecăm, așadar, nu în paradigma politicianistă (și in opusul ei dezgustat, concepția că toți cei care intră în politică sunt, fără excepție, niște ticăloși), ci prin prisma unor principii sănătoase.

Apoi, după ce va trece ziua de mâine, să ne gândim fiecare cum ne putem implica mai mult în cetate, în viața țării, fiindcă avem datoria să fim luptători, nu doar rugători. Cum spunea Parintele Amfilohie: “Ortodoxia nu a fost aparată numai în birouri și numai cu sfaturi și prin conferințe, ci și pe câmpul de luptă. Să înțelegem bine îngemănarea dintre eroism și sfințenie”. Și tot el spunea: “ Să nu devină muțenia starea specifică a Bisericii!”. Să facem politică nobilă, așa cum făcea Domnul nostru Hristos, care “ajuta pe cel sarac, alunga pe speculanți din templu, îl numea pe Irod vulpe și pe farisei morminte spoite”, să fim pregătiți de război. Și să nu mai lăsăm ca indiferența noastră să permită ca plaga politicianismului să pustiască tot ce avem mai de preț, darurile noastre spirituale și materiale cu care Dumnezeu a înzestrat acest popor. 

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Irina Bazon: Si votul nul e o variantă preferabilă (si o formă de protest, chiar dacă slabă) în locul neparticipării la vot. Singura soluție este însă ca oameni cinstiți, creștini și iubitori de țară să se implice pentru a “naște” o noua forță politică, o alternativă. Spunea Parintele Arsenie Boca: “Vreți preoți buni, nașteți-i!”. Putem “naste” și politicieni buni, atunci când pornim cu Dumnezeu și nu rămânem dezinteresați de ceea ce poate însemna “a face politică”, și nu politicianism.

„Biserica trebuie sa faca politica”

2 Comments

Imagine

“În primul rând, ceea ce se întâmpla în America, Europa si în România, nu este politica, ci politicianism, ceea ce este cu totul altceva. Politica este implicarea cetateanului în treburile cetatii. O datorie nobila. Politicianismul este implicarea cetateanului în jefuirea cetatii si a locuitorilor ei. Când Hristos ajuta pe cel sarac, alunga pe speculanti din templu, îl numea pe Irod vulpe si pe farisei morminte spoite, facea politica nobila. Politicianismul vine cu o serie nesfârsita de institutii demonice dupa el, viata sociala este murdarita pâna în cele mai intime fibre.
Desigur, Biserica face politica si trebuie sa faca, dar politica Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cetatea se mântuieste prin Biserica. Daca Biserica sta în afara cetatii, înseamna ca a dezertat de la datoria ei: ea nu mai mustra pe conducatorul ticalos, nu mai apara pe cel sarac, nu mai propoveduieste cuvântul în societate, în închisori, în scoli, în lumea tinerilor pierduti, în casele bogatilor îndemnându-i la milostenie, restituind astfel macar o parte din bunurile furate de la cetatean, nu se mai ridica împotriva coruptiei.

În preajma ultimelor alegeri, am discutat cu tineri, cu preoti si chiar cu ierarhi posibilitatea ca Biserica sa vindece ranile tarii, sa moralizeze viata publica si, mai ales, lumea politica, prin implicarea preotilor în politica. Nu în sensul formarii unui partid crestin cu preoti si ierarhi în el, ceea ce ar fi constituit o abatere de la linia trasata de Hristos si o coborîre în arena politicianista, unde fiarele salbatice i-ar fi sfâsiat, ci prin promovarea unor persoane civile în viata politica. Asta însemna ca Biserica, în fiecare sat si oras, sa-si dedice o parte din timpul sau cetatii, în sens politic nobil, sa vada care sunt cetatenii buni, cei mai buni si necorupti pentru a fi promovati în alegeri. (…) Astfel, baza propagandei candidatilor nu s-ar mai fi facut cu cheltuieli enorme din furtul organizat, ci prin cuvântul Bisericii. Parea o utopie si era, atâta vreme cât ierarhia Bisericeasca, de la vladica si pâna la ultimul credincios – poporul lui Dumnezeu – nu întelegea misiunea politica a Bisericii, asa cum am aratat mai înainte.” (Parintele Gheorghe Calciu, Biserica trebuie sa faca politica)

Linkuri similare: Nicolae Steinhardt: “Avem nevoie de oameni cu suflet politic”

Ioan Ianolide: O lume fara suflet si fara Dumnezeu

%d bloggers like this: