Home

Când vom învăța din nou să dăruim

Leave a comment

Ceea ce ni se cere acum, în primul rând, nu este căutarea disperată a unor soluții individuale și tehnice pentru a reconstrui o lume prăbușită, ci simplul fapt de a învăța din nou să dăruim. Abia atunci vom deveni cu adevărat conștienți de modul cum putem rezolva și acele probleme tehnice. Pentru a învăța din nou să dăruim trebuie mai întâi să ne lepădăm de mentalitatea care s-a înrădăcinat odată cu descoperirea individului autonom – un „animal egoist”, condus de propriile interese sau de voința de putere. Primul lucru pe care suntem datori să-l facem într-o lume aflată într-o profundă criză pe toate planurile este să nu ne separăm de aproapele nostru. Este efortul de a regăsi în noi chipul pe care au încercat să ni-l falsifice sau să ni-l smulgă utopistii (vechi și noi), care, căutând să creeze o lume și un „om nou” fără Dumnezeu, au distrus și omul, și lumea, dar și relațiile dintre noi. Au vătămat chipul nostru de persoane create după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Restaurarea calității noastre de persoane (gr. „prosopon” înseamna „sunt cu fața către cineva”, deci el presupune dăruire, relaționare, încredere) este lucrarea la care suntem chemați și cu ea trebuie să începem. „Creștinismul este taina creșterii unei persoane din altă persoană”, spune Păr. Dumitru Stăniloae.

Învățând din nou să dăruim, vom reuși să ieșim în întâlnirea cu ceilalți, să stăm față care față, în împreună-lucrare. Și atunci nu vom mai aștepta mereu ca „experții” sau străinii să ne ofere soluții. Vom înțelege că nu avem nevoie de rețete sau soluții din afară. Ci doar de „revenirea acasa”, la o scară a smereniei, a dăruirii, astfel vom învăța să punem pe primul loc binele comun, adică ceea ce trebuie să ne lege în mod iubitor și jertfelnic unii de ceilalți. Dar nu putem pune temei unei astfel de legături dacă rămânem separați de Dumnezeu.

Când vom învăța din nou să dăruim, vom avea puterea să ne menținem uniți împotriva celui rău, al tatălui minciunii, care ne amăgește fie cu soluții individuale, prin care rămânem separați unii de ceilalți, fie cu soluții globaliste, care ignoră realitățile particulare și ne transformă într-o masă de indivizi „uniți” după criterii abstracte, uniformizatoare; soluții care nu ne cer efortul acelei iubiri concrete, jertfelnice, în comuniune de persoane, ci acceptarea pasivă a unei iubiri călduțe, abstracte pentru umanitate, în numele căreia ni se cere să renunțăm tocmai la ceea ce ne dă limite umane și concretețe vie. Când vom învăța din nou să dăruim vom ști să iertăm pentru a rămâne împreună, dar și să evităm acele iubiri sentimentaliste, care nu ne angajează în lupta cu patimile ce întuneca ochii noștri sufletești și ne separă de fapt de aproapele, ci, dimpotrivă, le autorizează.

Din cauza separării de Dumnezeu, constatăm dificultatea tot mai mare de a rămâne uniți în față răului. Golul însingurării, care ne apasa, lipsa încrederii unii în ceilalți, teama, suspiciunea dintre noi și faptul că nu mai avem puterea de-a ierta ne transformă, cum spune teologul englez Phillip Blond, în „oameni din ce în ce mai fragmentați, mai lipsiți de putere și izolați”. Acestea sunt menite să răcească inimile, să le împietrească. Să șteargă cărarea de la om la om.

Dar dacă nu mai putem dărui fiindcă nu mai avem încredere, iubire, credința și nădejde, cu atât mai mult suntem datori să dăruim, cu atât mai stringentă este, de fapt, nevoia de a dărui. „Nu din prisosul, nu din puținul tău, ci din neavutul tău, din ceea ce îți lipsește. Dăruind altuia ce nu ai – credință, lumină, încredere, nădejde – le vei dobândi și tu.” (Nicolae Steinhardt).

Advertisements

Christos Yannaras, despre democratie, capitalism, individ si persoana

3 Comments

“E clar ca sistemul parlamentar, sistemul reprezentativ nu mai functioneaza in democratiile europene, transformandu-se intr-o oligarhie ce controleaza mecanismul de stat, o oligarhie care foarte adesea e corupta. Desigur, sistemul reprezentativ functioneaza in mod formal, adica toti cetatenii au dreptul ca, la fiecare patru ani, sa-si dea votul intr-o urna, insa acest vot e serios prefabricat prin publicitate  Daca veti vedea o tara europeana cu cateva zile inainte de alegeri, veti fi socati, pentru ca publicitatea joaca rolul publicitatii comerciale; adica in acelasi mod in care se face publicitate unei paste de dinti sau unui parfum sau altui lucru, ei bine, tot asa se face publicitate pentru a impune un politician sau un partid politic.

Astfel, vidul dintre politica si societate se mareste zi de zi, politica nu mai exprima nevoile societatii, politicienii sunt cei care dirijeaza o economie care e si ea autonomizata in raport cu nevoile sociale”

“In limbajul filozofic, antropologic, avem doua concepte foarte caracteristice. Unul – termenul “individ”, asa cum v-am explicat. Individul inseamna monada unei realitati care e omogena; in greceste avem termenul atomon, care inseamna “ceea ce nu mai suporta nici o separatie” – adica prima monada, primul element constitutiv al unei realitati omogene. Aceasta inseamna ca individul, atomul e asemenea cu toti ceilalti, intre ei nefiind nici o diferenta; se considera toti atomii, toti indivizii ca identici, cu aceleasi drepturi, cu aceleasi calitati, cu aceleasi posibilitati de a participa la viata in comun. Iar celalalt cuvant, celalalt termen antropologic este “persoana”. Termenul “persoana” provine si el din grecescul prosopon, care inseamna “sunt cu fata catre cineva”, “sunt in fata cuiva”. Astfel, termenul persoana, prosopon, presupune relatia drept conditie de existenta. …

Atunci, aceasta realitate relationala a persoanei are drept consecinta manifestarea existentei personale ca existenta unica si fara seaman. Identitatea existentiala a persoanei se lamureste si se manifesta prin relatia cu ceilalti, si astfel se identifica ca alteritate absoluta.

Alteritatea personala inseamna ca persoana nu devine niciodata ceva ce ea nu este. Ea ramane intotdeauna unica si fara seaman. Aceasta este libertatea fata de toate celelalte care obliga persoana sa se asemene cu lucruri ce nu apartin existentei sale.
Asadar, alteritatea si libertatea sunt cele doua conditii si cele doua consecinte ale prioritatii existentiale a persoanei. Daca viata politica, economia, stiinta, tehnologia pornesc de la aceasta prioritate absoluta de a salva si de a proteja alteritatea si libertatea persoanei, totul se va schimba in mod radical. Iar aceasta realitate a persoanei se afla – cum sper ca v-am aratat acum foarte pe scurt – la antipodul prioritatii de astazi a individului. (Criza modernitatii si realitatea persoanei)

“bisericile ortodoxe sunt chemate să dea un sens vieţii, existenţei şi coexistenţei noastre în Europa. În prezent, Apusul trăieşte cu sensul pe care modernitatea îl dă vieţii şi existenţei – materialismul. Filosoful marxist Lucacs a spus că materialismul istoric, înainte de a defini identitatea marxismului, este auto-conştiinţa capitalismului. Foarte adevărat. Ce e capitalismul care a ajuns acum şi în România? Societatea de consum. Prioritatea absolută pentru afirmarea materialismului, viaţa decăzută în scheme şi idei morale ipocrite.

„Icoana” libertăţii moderne este supermarketul. Într-un supermarket fiecare persoană poate să aleagă pentru ea însăşi, în singurătatea deplină a consumatorului. Libertatea care mă interesează pe mine, ca ortodox, este aceea care ne eliberează de constrângerile lumii create şi muritoare. Apostolul Petru, la îndemnul lui Iisus, merge pe apă. În acel moment, el îşi primeşte existenţa nu de la propria sa natură, ci de la relaţia sa cu Dumnezeu. Aceasta este libertatea care ne scoate din moarte şi pe care Biserica Ortodoxă ne cheamă s-o propovăduim în noul context secularist european.

Civilizaţia apuseană a organizat politic biserica, a instituit-o social, a făcut ca însăşi credinţa să fie decăzută din rosturile ei prin necesitatea dovezilor logice ale existenţei lui Dumnezeu. A înlocuit existenţa cu psihologia, mai exact cu iluziile psihologice create de om – cum ar fi auto-satisfacţia morală convenţională, convenţia socială, politeţea rece etc. De aceea, trebuie să depăşim idolii acestei lumi (consumismul, globalizarea, laicizarea) şi să lăsăm să intre în viaţa noastră credinţa vie, în toată plenitudinea şi profunzimea ei. („Biserica Ortodoxă este aristocraţia Europei”)

%d bloggers like this: