Home

Distrugerea culturii ancorate în Adevăr (III) – Declinul cunoașterii în postmodernism

Leave a comment

carti Old books wallpaper - Photography wallpapers - 9236Pentru a înțelege cauzele care au condus la pervertirea sensului culturii și la decăderea învățământului trebuie să analizăm modul cum a fost afectată, în epoca postmodernă, natura cunoașterii. More

„Formarea caracterului” – o conferință foarte bună

3 Comments

 

Mihai Eminescu, despre educație

Leave a comment

Mihai-Eminescu_Ar fi de prisos a discuta teza că omul e în esența lui o ființă eminamente ideală. Ceea ce face un om de bună voie, sub impulsul naturii sale morale, nu seamănă nicicând cu ceea ce face silit, numai pentru plată sau numai pentru câștig. Se vede dar câtă importanță are educația care tocmai îl deprinde a face de bună voie, fără speranță de plată sau teamă de pedeapsă, ceea ce e bun, drept, adevărat. Învățătura numai ca atare nu are a face cu creșterea. Învățând pe de rost numirile tuturor orașelor de pe pământ și toate formulele chimice, toate numele speciilor de plante și de animale, această masă de cunoștințe, oricât de nouă ar fi pentru o inteligență, n-o fac nici mai iubitoare de adevăr, nici îndemânatică de a judeca și de a distinge drept de strâmb. Învățătura consistă în mulțimea celor știute, cultura în multilateralitatea cunoștințelor, creșterea nu consistă nici într-una, nici într-alta. Ea consistă în influența continuă pe care o au lucrurile învățate asupra caracterului și în disciplinarea inteligenței. Când aceste două lipsesc, oricât de multe și-ar fi apropriat capul în mod mecanic, omul simte în sine un gol moral, care din toate e cel mai insuportabil și care conduce mintea nedisciplinată la cele mai triste abateri.” (Eminescu, Opere, vol. XI, p. 307)

„E multă diferenţă între educaţiune şi cultură. Educaţiunea străină implică spirit străin, cultura străină ba. Educaţiunea e cultura caracterului, cultura e educaţiunea minţii. Educaţiunea are a cultiva inima şi moravurile, cultura are a educa mintea. De aceea, un om bine educat, cu inimă, caracter şi moravuri bune, poate să fie c-un cerc restrîns de cunoştinţe, pe cînd, din contra, cultura, cunoştinţele cele mai vaste pot fi cuprinse de un om fără caracter, imoral, fără inimă. Astfel fiind, cultura străină ca atare nu poate strica pe om pentru că trece prin prisma unui caracter, a unei inimi deja formate; educaţiunea, creşterea, cade, însă, în pericolul acela al vieţii omeneşti cînd inima încă neformată a omului seamănă unei bucăţi de ceară în care poţi imprima ce vrei, iar cînd inima, cu vîrsta, se-mpietreşte, n-o mai poţi îndrepta, o poţi numai rupe.” (în „Opere”, vol. IX, pg. 446); „Am spus-o într-un rând cã ceea ce ne inspirã durerea cea mai mare si o adevãratã teamã de viitorul acestei tãri nu sunt pe atâta oamenii generatiei actuale pe cât tinerii nostri, care vor stãpâni în viitor soarta natiei lor. Lucrarea continuã a institutiilor prea liberale a consistat la spiritele tinere în dãrâmarea oricãrei autoritãti dumnezeieoti si omenesti, într-o încredere oarbã în propria persoanã neînsemnatã, în nerespectarea oricãrui superior. Usurinta cu care tinerii la noi discutã oameni si lucruri, expresiile de care se servesc, suficienta si lipsa de naivitate e un semn cã avem a face cu oameni îmbãtrâniti înainte de vreme, cãrora le-am putea prezice de pe acuma lipsa de statornicie si impotența moralã. Aceasta-i pedeapsa ce ne-o dã Dumnezeu pentru c-am fãcut din scoli numai unelte în care se îngrãmãdeste învãtarea unei multimi de cunostinte, fãrã sã fi îngrijit deloc pentru cresterea inimei si caracterului, cãci niciodatã tãria unui popor n-a stat în instructie si numai în instructie, ci totdeauna în crestere. O cunostintã, mai ales în scoalele secundare, care nu are rol educativ, e o cunostintã stearpã si nefolositoare.” (Curierul de Iași, 5 iunie 1877) 

„Şcoalele primare nu sunt institute pentru propagarea ştiinţei, ci institute de creştere (educaţiune). Pe de altă parte, Biserica este asemenea un institut de creştere şi influenţa ei asupra şcolii primare este cea mai folositoare. Cititul, scrisul şi socoteala nu sunt ştiinţe, sunt mijloace numai, cele dentâi pentru a-şi fixa memoria şi a ajunge la cunoştinţe, cea din urmă pentru a uşura judecata asupra valorilor. Materia adevărată ce caută a se preda în şcolile primare trebuie să fie educativă. Tocmai acesta e defectul şcoalelor din România, că cele primare cât şi cele secundare îngreuie memoria şi judecata copiilor c-o mulţime de cunoştinţe nefolositoare – nicio programă de studii nu-i aşa încărcată ca cea din România – lăsând caracterul şi sentimentele paragină. Ştiinţa începe abia acolo unde judecata e coaptă, disciplina caracterului deplină, înainte de această epocă nu există decât creştere prin deosebite mijloace, din cari religia este cel mai puternic. Partea pur dogmatică a religiei se pierde cu vremea, dar sâmburele ei moral rămâne şi formează tăria caracterului.” (Mihai Eminescu, „Românul combate ideile emise de noi”, Timpul, 11 octombrie 1878)

într-o țară în care religia şi curăția moravurilor au fost înlăturate prin epicureism şi sibatirism, în care conștiința de drept şi nedrept, de bine şi rău sunt zilnic jignite prin ridicarea socială a unor pături de oameni neonești, în care nepăsarea a ajuns a admira oamenii de nimic, spiritul public caută în zadar un razim în contra corupțiunii. Departe de a găsi undeva acest razim, el e din contră atras de vârtejul general şi ajunge a crede că legile morale, uniforme pentru toate popoarele sunt vorbe goale care pretextează din gură, dar pe care nu le crede nimeni” (http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/eminescu-educatia-e-cultura-caracterului-cultura-e-educatia-mintii)

Citiți și: Simion Mehedinți și concepția sa asupra educației

145 de ani de la naşterea marelui savant Simion Mehedinți, academician, geograf, geopolitician și strălucit pedagog creștin

1 Comment

simion mehedintiPe 19 octombrie s-au împlinit 145 de ani de la naşterea marelui savant Simion Mehedinți, academician, geograf, geopolitician și strălucit pedagog și teoretician al educației

“In prima perioada a secolului XX, din randul poporului roman s-au ridicat figuri luminoase, savanti eminenti, invatati cu conceptii inaintate care au ilustrat viata intelectuala a Romaniei. Acestei pleiade de mari oameni de cultura apartine si Simion Mehedinti [1868-1962], una dintre cele mai reprezentative figuri ale stiintelor geografice, unul dintre cei mai mari pedagogi romani, in special pe linie crestina.

Inca din timpul vietii, Simion Mehedinti este recunos­cut ca intemeietorul si parintele geografiei romanesti, iar manifestarile si preocuparile ca scriitor ii ofera calitatea de savant polivalent, geograf, educator, patriot, om politic si de stat.

(…) Opera pedagogica – Endopedagogia – a lui Simion Mehedinti, dupa propria expresie, a fost vasta si de lunga durata, acoperind nu numai educarea maselor de scolari si cetateni maturi, dar si observatii critice asupra conditiilor pe care trebuie sa le indeplineasca personalitatile conducatoare, asa cum sunt prezentate intr-un numar impre­sionant de lucrari (Trilogia stiintei, omul politic, politica de vorbe).

Cunoscator al scolii romanesti, Simion Mehedinti va respinge scoala pe hartie, imitatia modelelor trecatoare. El pledeaza pentru scoala muncii ale carei reguli metodice in sinteza ar fi: urmeaza firul traditiei; urmeaza canonul autoritatii; urmeaza imperativul activitatii cre­atoare.

Pedagogul atrage atentia asupra rolului si importantei familiei in procesul educativ si asupra obligativitatii statului de a creste indivizi sanatosi.” (Prof. Aurel Popescu)

Teoriile educaționale ale lui Simion Mehedinți sunt de mare actualitate şi oferă o lecţie valoroasă pentru prezent. El a pledat pentru un sistem pedagogic adaptat la specificul naţional şi pentru fundamentarea educaţiei pe realitatea naţională, nu pe copierea unor modele abstracte şi străine sufletului românesc. „A educa – spune Simion Mehedinți – înseamnă a integra pe copil în neamul din care face parte.”

Simion Mehedinți a lăsat o operă impresionantă. Câteva citate din lucrările sale: More

Vasile Pârvan: „Școala noastră trebuie să pornească de la realitatea etnopsihologică a sufletului nostru naţional”

Leave a comment

Vasile_Parvan_-_Foto01

„Fiecare naţiune trebuie să-şi aibă metoda sa proprie de dezanimalizare a mulţimilor şi de selecţionare a talentelor şi geniilor. Copiii ţăranului nostru, vioi şi clar la minte, n-au nevoie de pisălogeala ucigător de metodică, născocită ca sistem educativ de naţiile greoaie la spirit pentru copiii lor molâi şi înceţi. Şcoala noastră trebuie să fie alta, pornind de la realitatea etnopsihologică a sufletului nostru naţional şi ramificată după scopurile sociale specifice evoluţiei noastre actuale.”

,,A încerca să facem din cultura noastră o prelungire colonială a culturii franceze, italiene, germane ori anglo-saxone, e o greşeală analogă aceleia, mai înainte atinse, a etnografizării creaţiilor abstracte. Căci cultura acestor naţiuni este ceva organic, netransmisibil: ea reprezintă un suflet specific, diferit de al nostru. Ar însemna să ne strâmbăm sufletul, sau să fim nişte simple animale mimetice, dacă am căuta să gândim cultural ca francezul, englezul, germanul, contemporan ori istoric. Cultura unei naţiuni se naşte din ciocnirea unor influenţe ideologice străine, forţat ori de bună voie, cu instinctul creator naţional.” (Vasile Pârvan, „Datoria vieții noastre”, Lecție de deschidere a cursurilor de istoria antică și de istoria artelor,  Universitatea din Cluj, 3 noiembrie 1919)

Cititi si:

Nicolae Iorga: „Se creează acum un tip de om universal, omul de nicăieri”

Wendell Berry, despre scopul educației

3 Comments

wendell berry 2

Complexitatea problemelor noastre actuale sugerează, ca niciodată, că trebuie să ne schimbăm modul actual în care înțelegem educația. Pe bună dreptate, educația nu este o industrie, iar rolul ei real nu este de a servi industriile fie prin pregătirea tinerilor pentru locuri de muncă în corporații, fie prin cercetare subvenționată de corporații. Scopul ei adecvat este acela de a permite cetățenilor să trăiască o viață responsabilă din punct de vedere economic, politic, social și cultural. Acest lucru nu poate fi realizat prin acumularea sau „accesarea” a ceea ce numim în prezent „informații” – adică fapte lipsite de context și, prin urmare, lipsite de prioritate. O educație adecvată permite tinerilor să își pună viața în ordine, ceea ce înseamnă a ști care lucruri sunt mai importante decât altele; înseamnă a da prioritate lucrurilor cu adevărat prioritare”. (Wendell Berry)

Vezi si:

Criza din educație

Școala pregătește individul pentru societatea de consum

Tinerii de azi din Europa nu mai au nicio perspectiva din cauza modelului neoliberal impus de germano-globalisti

Despre munca neîncetată, „lenea activă” și timpul spațializat

“Tinerii de astazi din Europa nu mai au nici o perspectiva din cauza modelului neoliberal impus de germano-globalisti”

2 Comments

Comentarii pe Facebook:

Ovidiu Hurduzeu: Adevarata tragedie. Tinerii de astazi din Europa nu mai au nici o perspectiva din cauza modelului neoliberal impus de germano-globalisti. Mai este si o problema de mentalitate. Tinerii nu concep o viata fara “studii superioare” desi studiile superioare astazi te trimit direct in somaj. Daca un tanar ar sti sa lucreze pamantul sau ar fi stapan pe un mestesug ar avea asigurata ziua de maine. Ajung insa la varsta de 25 de ani si chiar “nu sunt buni de nimic”. Nu este vina lor ci a sistemului de educatie, a societatii in general.

Ovidiu Hurduzeu: O situatie generala. In SUA, ii tin pe tineri in scoala pana la 18 ani fara sa-i invete ceva folositor pentru ei sau societate. Toti sunt “pregatiti” ptr “college” desi unii dintre ei abia stiu sa scrie la varsta de 18 ani. Cand i-am intrebat pe profesorii americani de ce copiii nu sunt indreptati catre scoli de meserii (vocational school), s-au uitat lung la mine. “Nu se poate, asa ceva ar fi considerat o discriminare.” In timp ce milioane de tineri ard gazul prin “college” si se indatoreaza la banci ptr toata viata – taxele scolare la stat au ajuns aproape la fel de mari ca cele din invatamantul particular – nu-ti vine nimeni sa-ti repare ceva in gospodarie fara cel putin o suta de dolari.

Ioan Andoni: …și aceasta pentru că   familia, ca instituție, a cedat/transferat/ aproape integral responsabilitatea pentru propriii membri, î n seama a ceea ce a devenit cu asentimentul (citește: ne-grija noastra) și sprijinul inconștient al „maselor largi, populare”, Statul. Plecarea din Biserică, secularizarea î și arată „din plin” (dacă   se poate numi așa…) consecințele, că   roade nu sunt.

Irina Bazon: Tinerii nu concep o viata fara “studii superioare” si fara munca in corporatii fiindca se desprind de familii la varste fragede si de mici le este indusa, inclusiv prin scoala, mentalitatea ca trebuie sa se “realizeze” in cariera, iar scoala, si mai ales “studiile superioare”, ii pregateste pentru societatea de consum https://irinamonica.wordpress.com/2011/12/13/scoala-pregateste-individul-pentru-societatea-de-consum/ (se cultiva si mentalitatea ca in strainatate e “civilizatia” si acolo se pot realiza si pot trai cel mai bine). Scoala nu-si mai propune formarea unor oameni intregi, ci “competente”, oameni asimilabili, utili in multinationale; oameni specializati intr-un domeniu restrans, care nu mai au cunostinte in afara celor limitate la domeniul respectiv, nu mai spun de o cultura generala mai larga si de acea cultura care sa le formeze constiinta radacinilor. Se pune accent pe competente si specializare. Limitarea omului la un domeniu restrans conduce la imposibilitatea de a-si mai forma o viziune globala asupra lumii, de a mai intelege ce se intampla in jurul lui sau cu sine. In plus, e incapabil sa mai perceapa ce e aceea o ierarhie a adevarurilor, care sa-l ajute sa se orienteze, sa aiba niste repere solide si sanatoase. Accentul pe specializare si acest tip de pragmatism reductionist a facut si din economie o stiinta fizica, in care accentul s-a deplasat de pe om pe atingerea “eficientei”, pe maximizarea profitului. Desigur, cauza acestei situatii, de fapt principala, este si secularizarea tot mai accentuata, care a promovat o viata iesita din rost si din limitele firesti, relativismul valoric, idolatrizarea muncii corporatiste.

Omul se dezvolta firesc si armonios in cadrul familiei, insa tinerii sunt smulsi din familie la varste fragede, parintii nevoiti sa munceasca in corporatii nu mai au timp pentru ei sau, si mai rau, si-i abandoneaza pentru a slugari la straini, departe de casa si tara. Astfel are loc erodarea familiei, de care profita sistemul neoliberal corporatist. “Specialistii” vin cu tot felul de “solutii” false, fie statul minimal, pentru a permite big business sa-si intinda tentaculele distrugatoare fara sa mai intampine niciun fel de ingradire, fie big government. Dar ambele sisteme se sustin de fapt reciproc, sunt construite pe individul masificat, dezradacinat si nu pot asigura conditiile ca acele comunitati care alcatuiesc societatea sa se poata dezvolta, incepand cu cea mai mica, dar care este de baza si cea mai importanta: familia.

Ei nu inteleg ca restaurarea familiei traditionale trebuie sa fie prioritara. Doar astfel se va crea si o coeziune, se va intari si va fi restaurata societatea in ansamblu. Cum arata Allan Carlson intr-un articol pe care l-am tradus (Economia centrata pe familie), solutia este crearea acelor conditii care sa permita familiilor sa fie din nou numeroase si puternice, capabile sa se autosustina. Daca aceste celule de baza sunt sanatoase, intregul organism social este sanatos. El mai arata necesitatea ca familiile sa-si recapete functiile firesti (fiindca un numar prea mare dintre aceste functii pe care le indeplineau inainte familiile au fost transferate catre corporatii si stat, aceasta fiind o cauza esentiala a destramarii familiei si a societatii), in principal cea educativa si cea economica. De insanatosirea acestei unitati de baza a societatii depinde insanatosirea altor sfere esentiale precum economia si invatamantul.

“Daca ne-am întelege rostul, nu ne-am mai vinde atât de usor”

2 Comments

Fragmente din articolul Interviu cu Mircea Platon: De la letargie la liturghie. Un dialog despre normalitate :

Scoala ar trebui sa ne invete sa privim si sa numim realitatea. Si realitatea este, pentru cei nascuti aici, România. De ce nu pornim, cu onestitate, fara demagogie vadimista, de la aceasta realitate atunci când ne construim programele de învatamânt? Scoala ar trebui sa ne ajute sa întelegem România: oamenii, istoria, locurile, locul si rostul în lume. În filmele cu gangsteri, veti vedea ca ucigasul profesionist nu vrea niciodata sa stea de vorba cu victima, nu vrea sa îi afle povestea, nu vrea sa stie prea multe despre victima, pentru a o putea lichida mai usor. Ucizi mai usor lucrurile pe care nu le cunosti, carora nu le stii povestea, pe care nu le vezi sau nu le poti numi. Scoala ar trebui sa ne faca familiari cu povestea lucrurilor, sa ne ajute sa numim, sa rostim acea poveste. Daca stim povestea, istoria, biografia României, nu vom mai cauta sa o ucidem. Daca stim istoria românilor, nu îi vom mai abandona atât de usor malaxorului multicultural. Daca ne-am întelege rostul, nu ne-am mai vinde atât de usor.

Scoala ar trebui deci sa ne educe, sa ne ofere criteriile, sa ne antreneze sa gasim si sa dam glas acestui rost. Adica sa punem în lucrare acest rost. Pentru ca vorba nelucratoare e demagogie. De ce nu se oficiaza liturghia în gând? De ce se oficiaza cu voce tare? Deoarece cuvântul liturgic e cuvânt adevarat si de aceea cuvântul liturgic e lucrare. Hristos se întrupeaza la liturghie. Restaurarea României trebuie deci sa porneasca de la Biserica deoarece Biserica a ramas singura depozitara a cuvintelor adevarate, a cuvintelor care chiar numesc, care chiar lucreaza, a cuvintelor care pot fi rostite cu voce tare.

Scoala trebuie sa antreneze talentele, predispozitiile firesti. Liceul trebuie sa creeze oameni onesti intelectual. Iar universitatea trebuie sa creeze competente. Dar toate acestea nu pot exista fara o economie de piata reala. Competitia e singura care da masura valorii. Or, în România, singura competitie pare a fi legata de furat, lingusit si adoptat sloganul zilei. Exista tehnocrati ai jafului si ai dezinformarii. Daca oamenii de talent si competenti nu sunt pretuiti în România, e pentru ca în România nu exista înca o piata libera. Monopolul si manipularea creeaza false ierarhii valorice: de la cele intelectuale pâna la cele fotbalistice. Valorile autentice sunt silite sa apuce calea exilului interior sau exterior. În aceste conditii, e dificil de identificat adevarata natura a învatamântului din România pentru ca îi lipseste acel poligon de încercare care e o adevarata economie de piata libera.

În mod paradoxal, degradarea învatamântului de stat la care a dus politica stângista a corectitudinii politice si a distrugerii standardelor educationale a daunat mai degraba decât a slujit familiilor cu venituri modeste care nu-si pot îngadui sa-si trimita copiii la scoli private. … Parintii trebuie sa recapete influenta asupra programei si disciplinei scolare. Învatamântul din România trebuie deci reasezat pe bazele învatamântului clasic, canonic. Copiii nu trebuie socializati în mod politic corect la scoala, ci educati în spiritul valorilor clasice si al moralei crestine. Scoala însa trebuie completata de o economie de piata libera în care valorile sa poata straluci si competentele sa îsi gaseasca o întrebuintare. Altminteri, daca nu exista o piata pentru „produsele” livrate de un sistem educational de calitate, sistemul educational respectiv decade sau îsi livreaza produsele la export, asa cum a facut România în ultimele decenii. Trebuie deci sa ne trezim si sa începem sa cladim de la baza. Nu solutii improvizate peste noapte, ci munca asidua cu un scop precis si dupa criterii ferm stabilite.

Cred ca restaurarea României va începe în familie si în parohie, singurele locuri unde se mai poate auzi cuvântul adevarat. Cartierele si circumscriptiile electorale cred ca sunt moarte. Dar familia si parohia cred ca pot juca un rol în restaurarea României. De ce sa nu propunem, de exemplu, candidati independenti, sustinuti de parohii, oameni cu agende precise si care sa reprezinte interesele României reale, ale României „parohiale”. Oamenii care vor rosti pasurile României reale vor face vizibila si România profunda. Nu ne trebuie „elita”, ci elite: fruntasii tuturor domeniilor de activitate si ai tuturor paturilor sociale. Comunistii au distrus elitele si le-au înlocuit cu „elita (conducerea) de partid si de stat”. Noua ne trebuie elite. Si mai trebuie ca acele elite sa fie lasate sa lucreze, sa aiba mâna libera. Dar elitele nu pot avea mâna libera daca nu sunt elite organice. Actuala elita politica si culturala e ineficienta din cauza nereprezentativitatii ei. De aceea se si teme, si reactioneaza piezis, atunci când voci precum cea a domnului Dan Puric, sau carti precum A Treia Forta: România profunda, sau episcopi precum ÎPS Bartolomeu Anania încearca si chiar reusesc sa trezeasca oamenii din letargie. Din letargie catre liturghie, acesta trebuie sa fie drumul României.” (Mircea Platon)

Linkuri similare

Copilul e reeducat să se integreze

Școala pregătește individul pentru societatea de consum

Criza din educație

Ce este România profundă?

„Copilul e reeducat să se integreze”

2 Comments

Copilul nu mai e educat să devină om pe picioarele sale, ci e reeducat să se integreze, să se piardă în mulțime. E antrenat să se exprime pe sine, înainte de a i se antrena sinele la școala marilor clasici. Și toate acestea sub pretextul că e eliberat de lanțurile trecutului. Școlarul e lăsat cu sufletul pustiu, ca o baltă stătută, populat doar de mormolocii unor frustrări defulate prin consumism, televiziune, prozac și masacre ale colegilor de școala.” (Mircea Platon)

Linkuri similare:

Școala pregătește individul pentru societatea de consum

Criza din educație

Școala de acasă: învățământ de rezistență

Școala pregăteşte individul pentru societatea de consum

3 Comments

Din articolul Christopher Lasch despre omul narcisist (omul care nu se iubeşte pe sine), de Anca Simitopol:

Potrivit lui Lasch, şcoala, ca şi arta, pregăteşte individul pentru societatea de consum. Există un acord general că standardele educaţionale au scăzut considerabil. Conservatorii, spune Lasch, deplâng această situaţie, considerând că de vină e democratizarea educaţiei care ar fi accesibilă în mod real probabil doar unui procentaj de 10% din populaţie. Radicalii, dimpotrivă, celebrează acest fapt, vituperând împotriva vechiului model şcolar “fascist” care-şi propunea, în viziunea lor, să producă genii. Din perspectiva istoricului american, ambele premise sunt false. E uimitor, consideră Lasch, că societatea contemporană a atins o rată de alfabetizare fără precedent, dar în acelaşi timp a creat noi forme de analfabetism. Indivizii se exprimă tot mai greoi, cu un vocabular tot mai redus, sunt tot mai incapabili să facă deducţii logice sau chiar să-şi înţeleagă drepturile prevăzute în constituţie (pp.225-226). Ca urmare, manualele şcolare au fost simplificate, datorită plângerilor că cele dinainte erau mult prea greoaie şi că nu învăţau copiii lucruri practice. Aşa se face că lecţiile de gătit, de sănătate, sexualitate şi multe alte discipline neacademice (care ar fi putut fi învăţate acasă) au înlocuit discipline precum latina sau greaca veche care oricum îşi pierduseră orice utilitate. Dar, în viziunea lui Lasch, motivul pentru care standardele au scăzut nu e pentru că majoritatea care se bucură acum de binefacerile educaţiei e proastă (căci, spune el, standardele au scăzut şi la Harvard sau Princeton care cu greu pot fi socotite instituţii de învăţământ pentru mase). Potrivit lui Lasch, pentru a înţelege acest fenomen, trebuie să ne întoarcem la începutul secolului XX, şi chiar la Revoluţia Franceză, în cazul european. Pentru a avea buni cetăţeni, Republica nu putea lăsa educaţia copiilor pe mâna părinţilor şi trebuia să impună în educaţia şcolară anumite norme în concordanţă cu principiile ei. Între timp, lucrurile s-au schimbat, pentru că Republica abia dacă mai rezonează în mintea cuiva, iar cea care guvernează viaţa statului şi a cetăţenilor lui este piaţa autoreglată care, urmărindu-şi propriile ei finalităţi autonome, care nu cunosc decât legea profitului, stimulează şi “satisface” în acelaşi timp dorinţa de “celebritate” a indivizilor. Dacă vrea atât “resurse umane” cât şi buni consumatori, piaţa trebuie să-i formeze pe aceştia din şcoală, care-şi pierde astfel statutul de instituţie al cărei scop este transmiterea cunoaşterii devenind în schimb mijloc de satisfacere a “cerinţelor pieţei”. Dacă standardele au scăzut, în viziunea lui Lasch, aceasta nu e pentru că noile generaţii sunt incapabile intelectual să asimileze latina şi logica, ci pentru că aceste discipline sunt lipsite de valoare pe piaţă, iar rolul şcolii devine tot mai mult să modeleze nu inteligenţa reală a copiilor, ci imaginea, aparenţa lor, pentru ca, o dată ieşiţi din şcoală, să se poată vinde cât mai bine. Aşadar, şcoala participă la îngroşarea trăsăturilor narcisiste, încurajând în copii formarea unei imagini de sine gonflate, necorespunzătoare capacităţilor şi cunoştinţelor reale.

Fără ca cineva să-l fi ajutat să-şi dezvolte talentele şi capacităţile reale, individul ieşit din şcoală are ca scop să ajungă manager într-o corporaţie de succes. După cum spune Lasch, potrivit unui studiu asupra a 250 de manageri din doisprezece mari companii americane, liderul corporatist nu e atât unul care caută să-şi facă o avere fabuloasă, cât unul căruia îi place “să fie conducător de echipă şi să câştige”, “teama cea mai mare fiind aceea de a fi un loser”. Noul manager este un individ incapabil să dezvolte relaţii personale profunde sau să-şi asume un angajament social, are o foarte mică loialitate faţă de compania la care lucrează şi de aceea îşi alege clienţi puternici pe care să-i poată folosi împotriva companiei, dacă se iveşte ocazia. Aşa cum învaţă o carte de management, spune Lasch, “succesul, în ziua de azi, înseamnă nu doar să fii în faţă, ci să fii în faţa tuturor celorlalţi” (p.92). Potrivit lui Lasch, lumea corporatistă este mediul perfect pentru narcisist pentru că acestuia din urmă i se dă impresia (prin faptul că este tratat drept “partener”, deşi în mod real rămâne nimic mai mult decât un angajat) nu doar că i se oferă, dar că el însuşi îşi menţine deschise posibilităţi nenumărate şi că poate ajunge şi el oricând director de corporaţie. Angajaţii sunt de multe ori conştienţi că sunt manipulaţi (orele lungi petrecute la birou, de exemplu), dar nu-şi permit să răspundă în vreun fel conducerii pentru că acceptă regulile jocului. Astfel, dacă un angajat (partener, de fapt) e dărâmat de oboseală fizic şi psihic, acest lucru nu înseamnă nicidecum că depune nişte eforturi incompatibile cu condiţia umană însăşi, ci doar că ceva nu funcţionează bine în organismul lui, aşa că trebuie să ia nişte vitamine sau să consulte un psiholog. Dacă se simte gol pe interior, acest lucru nu se datorează faptului că-şi cultivă permanent imaginea, lipsită de orice esenţă, ci faptului că nu munceşte, nu călătoreşte, nu cumpără îndeajuns din bunurile de consum care promit să-i umple vidul interior.

Linkuri similare:

Criza din educație

Nicolae Iorga: Se creează acum un nou tip de om universal, omul de nicăieri

Copilul e reeducat să se integreze

Școala de acasă: învățământ de rezistență

Modelul economic falimentar si decaderea invatamantului

Older Entries

%d bloggers like this: